Contestaţii împotriva raportului de activitate întocmit de administratorul judiciar

CONTESTAŢII ÎMPOTRIVA RAPORTULUI DE ACTIVITATE ÎNTOCMIT DE ADMINISTRATORUL JUDICIAR

Sentinţa Civilă Nr. 2CC  din data de 22 ianuarie 2018 a Tribunalului Prahova – Secţia a II – a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul – creditor S.P.F.L. a formulat în contradictoriu cu administratorul judiciar contestaţie la raportul de activitate nr. 4091/08.12.2017 comunicat la data de 13.12.2017, arătând că deşi a solicitat plata accesoriilor în cuantum de 188801 lei, aferente impozitului pe teren, clădiri şi impozitului auto în conformitate cu art. 64 alin. 6 din Legea 85/2006, administratorul judiciar a reţinut în raport că debitoarea datorează şi această sumă deşi creditoarea nu a precizat temeiul de drept în baza căruia a efectuat calculul acestor accesorii. Contestatorul creditor a precizat temeiul de drept ca fiind disp. art. 122 indice 1 din OG 92/2003 şi art. 179 din Legea 207/2005, în cadrul contestaţiei la raport.

Prin contestaţia înregistrată la acelaşi raport, debitoarea prin administrator special a solicitat instanţei să constate că U. B. S.A. nu are dreptul de a calcula accesorii în cursul procedurii conform art.41 alin.2 din Legea 85/2006.

În motivarea contestaţiei, debitoarea a arătat că prin adresa nr.112514/12.12.2017 creditoarea U.B. S.A. a precizat că temeiul majorării creanţei este art.41 alin.2 din Lege, iar diferenţa între suma înscrisă în tabelul definitiv şi suma precizată provine din calcularea de accesorii ale creanţei în perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii si data de 14.06.2017. Conform adresei nr.112514/12.12.2017, au fost vândute un număr de 2 terenuri, respectiv, parcela de teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 1800 m.p. înscrisă în CF Ploieşti cu nr. 121541 şi parcela de teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 272 m.p. înscrisă în CF Ploieşti cu nr.131611, garantate în favoarea băncii, care ar îndreptăţi U.B. S.A.la aplicarea prevederilor de excepţie ale art.41 alin.(2) din lege şi la calcularea de penalităţi aferente creanţei sale după deschiderea procedurii.

A arătat că nu sunt întrunite condiţiile de excepţie prevăzute la art.41 alin.(4) întrucât cele două terenuri ipotecate în favoarea băncii, nu au fost vândute la un pret mai mare decât creanţa U.B. S.A. astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv. În realitate, conform deciziei adunării creditorilor consemnate în procesul-verbal din data de 16.05.2017, au fost vândute o serie de din bunurile imobile proprietatea debitorului. Din aceste imobile, singurele ca au făcut obiectul unor garanţii imobiliare în favoarea U.B. S.A. au fost parcela de teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 1800 m.p. înscrisă în CF Ploieşti cu nr.121541 („Parcela 1") şi parcela de teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 272 m.p. înscrisă în CF Ploieşti cu nr.131611 („Parcela 2").

Parcela 1 a fost vândută la preţul de 287.664,30 lei, iar parcela 2 a fost vândută la preţul de 43.469,27 lei, fiind astfel încasat un pret total pentru aceste bunuri afectate garanţiei de 331.133,57 lei, mult inferior creanţei U.B. S.A.de 2.299.487,61 lei.

Astfel, diferenţa obţinută prin vânzarea în bloc de 4.369.620,71 lei, până la concurenta preţului total de 4.700.754,28 lei încasat de la cumpărătorul A. S.A., este aferentă vânzării altor imobile care nu au avut constituită garanţie în favoarea U. B.. Deşi creanţele creditorului U.B. S.A. au fost garantate şi prin afectarea (ipotecarea) altor bunuri imobile, aceste bunuri imobile afectate garanţiei nu au fost vândute, iar prin decizia adunării creditorilor consemnată în procesul-verbal din data de 16.05.2017 s-a hotărât numai valorificarea Parcelei 1 şi Parcelei 2.

A mai arătat debitoarea că nu există vreo diferenţă în plus încasată de debitor prin vânzare faţă de valoarea de garantare a terenurilor ce au făcut obiectul garanţiei imobiliare constituite în favoarea băncii şi prin urmare, se impune cenzurarea punctului de vedere exprimat de administratorul judiciar.

Prin întâmpinarea formulată, intimata – creditoare U.B. S.A. a solicitat în principal, respingerea, ca inadmisibila a contestaţiei, iar, în subsidiar, respingerea contestaţiei ca nefondata.

Prin raportul de activitate contestat administratorul judiciar nu a luat/dispus nicio măsura, exprimându-si doar punctul de vedere cu privire la posibilitatea pretinderii acordării unor asemenea accesorii, fara a lua, in concret, nicio măsura punctuala referitoare la acest aspect. Neluarea unei măsuri este confirmată şi de susţinerile administratorului judiciar privind modalitatea de calcul a accesoriilor.

Simpla exprimare a unei opinii fara ca acesta sa fie însoţita de luarea unei masuri concordante nu este de natura a produce efecte juridice concrete in cadrul procedurii de insolventa. Contestaţia este lipsita de obiect si chiar de interes procesual, fiind inadmisibila raportat la disp. art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, deoarece urmare a valorificării unei parti din bunurile imobile aflate patrimoniul debitorului (terenuri si construcţii) in suprafaţa de 29.414 m.p către SC A. SRL, a comunicat administratorului judiciar, cerere precizatoare a creanţei având ca obiect actualizarea creanţei cu suma de 530.197,69 lei, reprezentând dobânzi si penalităţi calculate dupa data deschiderii procedurii de insolventa.

Accesoriile reprezentând dobânzi si penalităţi sunt prevăzute la capitolul 7 din contractele de credit, iar cuantumul acestora a fost stabilit si calculat conform art.4 din contractele de credit menţionate.

In cauză, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1566/14 iunie 2017 de BNP M.C., debitoarea a procedat la valorificarea mai multor imobile (printre care si imobilele aflate in garanţia sa menţionate la punctele b) si c)) către cumparatoarea A. SA, la un pret total de 4.700.754,28 RON.

Bunul imobil in suprafaţa de 13.808 m.p. situat in Ploieşti, str. Rudului, nr.260, ce reprezintă garanţia U.B. S.A.SA conform contractului de garanţie imobiliara autentificat sub nr. 5203 din data de 22.11.2007 de BNP N. A. si contractului de garanţie imobiliara autentificat sub. nr. 747 din data de 24.03.2011 de BNP M. O., nu a fost valorificat în procedura.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006, nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugata creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Pe cale de excepţie, alineatul 2 al art. 41 prevede ca pentru creanţele garantate, înscrierea in tabelul definitiv se face prin raportare la valoarea garanţiei stabilita prin evaluare. In cazul in care valorificarea activelor asupra cărora poarta garanţia se va face la un pret mai mare decât suma înscrisa in tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferenţa favorabila va reveni tot creditorului garantat, chiar daca o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a accesoriilor ce se vor calcula.

Potrivit dispoziţiilor legale, împrejurarea ca au fost valorificate garanţii la un pret inferior valorilor bunurilor din rapoartele de evaluare întocmite în cadrul procedurii si ca au rămas in continuare bunuri nevalorificate asupra cărora poarta garanţia instituita de bancă, imprima naturii creanţei sale un rang garantat, care o îndreptăţeşte sa îsi calculeze accesorii in continuare. In cauza nu este vorba de accesoriile creanţelor născute după data deschiderii procedurii, ci de accesoriile unor creanţe născute anterior deschiderii procedurii, situaţie care aduce în discuţie incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. 1 şi 2. Normele art. 41 alin. 1, 2, 4 din Legea nr. 85/2006 nu exclud perceperea accesoriilor la creanţele garantate. Prin urmare, in condiţiile in cate nu exista o norma expresă care sa excludă înscrierea in tabelul final a accesoriilor certe, lichide si exigibile, aferente unei creanţe garantate, se impune cu necesitate înscrierea acestora la masa credala. Contrar celor susţinute de debitor prin administrator special, solicitam judecătorului sindic sa constate ca natura creanţei U.B. S.A respectiv aceea de creanţa garantata este cea care reprezintă izvorul calculului accesoriilor solicitate prin cererea de actualizare creanţa.

Susţinerile contestatorului cu privire la preţul de valorificare al celor 2 imobile prezintă importanta cel mult cu privire la cuantumul creanţei din tabelul definitiv al creanţelor, dar nu vizează natura creanţei băncii. Or, atâta timp cat exista in continuare garanţii imobiliare nevalorificate in patrimoniul debitorului, banca are aceasta posibilitate conferita de lege sa calculeze accesorii pana la valorificarea tuturor bunurilor din patrimoniul afectate de aceste garanţii.

Prin întâmpinarea formulată, administratorul judiciar a arătat că prin raportul contestat nu a făcut altceva decât să-şi exprime punctul de vedere cu privire la cele două cereri de plata a accesoriilor formulate de către creditorul bugetar S.P.F.L şi U.B. S.A. conform dispoziţiilor instanţei de judecata. Mai mult, nu a luat nicio măsură cu privire la creanţa suplimentară a creditoarei U.B. S.A. respectiv nu s-a admis dreptul creditoarei de a~şi calcula accesorii, ci doar şi-a exprimat punctul de vedere raportat la prevederile art. 41 din Lege 85/2006. În ceea ce priveşte modalitatea de calcul a accesoriilor / penalităţilor în cuantum de 530.197,69 lei, raportat la momentul la transmiterii acesteia, precum şi complexitatea datelor (calculele s-au făcut începând cu aprilie 2011, s-au calculat raportat la o marjă, la Euribor, precum şi la o marjă penalizatoare menţionată în perioada aprilie 2011-octombrie 2012) s-a menţionat că nu poate să-şi exprime punctul de vedere în ceea ce priveşte corectitudinea acesteia.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată de debitoare prin administrator special, tribunalul constată că prin raportul contestat administratorul judiciar a constatat dreptul intimatei – creditoare U.B. S.A. de a calcula accesorii în conformitate cu disp. art. 41 alin. 2 din Legea 85/2006, ca urmare a cererii acesteia din 14.06.2017 (fila 121 volum IV) de actualizare a creanţei, precizând că valoarea creanţei sale este de 2.829.676,30 lei faţă de 2.299.478,61 lei, diferenţa reprezentând actualizarea de la data deschiderii procedurii şi până la această dată de 14.06.2017. Faţă de cererea intimatei – creditoare de actualizare a creanţei sale, punctul de vedere exprimat de administratorul judiciar în raportul contestat echivalează cu o măsură luată în condiţiile art. 21 alin. 3 din Legea 85/2006, cu atât mai mult cu cât administratorul judiciar a constatat ca această creditoare are dreptul de a solicita actualizarea creanţei în raport de disp. art. 41 alin. 2, însă pentru determinarea calculului a arătat că se impune efectuarea unei expertize contabile. Din acest considerent, tribunalul va respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată de debitoare prin administrator special invocată de intimata – creditoare U.B. S.A.

În ceea ce priveşte contestaţia debitoarei prin administrator special, tribunalul constată că prin cererea din 14.06.2017 intimata – creditoare U.B. S.A. a solicitat actualizarea creanţei sale garantate de la data deschiderii procedurii şi până la această dată cu suma de 530197,69 lei, precizând că temeiul de drept îl constituie disp. art. 41 alin. 2 din Legea 85/2006.

Tribunalul constată că prin sentinţa nr. 811 din data de 21 iunie 2016, s-a admis cererea creditoarei U.B. S.A.. şi s-a ridicat suspendarea prevăzută de art. 36 din Legea 85/2006 cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată în cadrul procedurii cu aplicarea art. 116 - 118  şi cu condiţia achitării cheltuielilor prevăzute de art. 124 alin. 1 pct. 1 a bunului asupra căruia poartă garanţia sa (ipotecă de rang I şi II ) reprezentând teren intravilan curţi-construcţii în suprafaţă de 1800 mp şi construcţie industrială şi edilitară hală depozitare aflată pe acesta, situat în Ploieşti, str. Târgovişte, nr. 12 (înscris în CF 121541) nr. CAD/topo 348, 348-C19 şi din parcela de teren de 272 mp, înscris în CF 131611.

Prin hotărârea adunării creditorilor din 16.05.2017 s-a decis vânzarea unor bunuri din patrimoniul debitoarei, inclusiv a celor care au făcut obiectul unor garanţii imobiliare constituite în favoarea intimatei – creditoare U.B. S.A. şi cu privire la care s-a dispus ridicarea suspendării în condiţiile art. 36 din lege.  Preţul obţinut din vânzarea acestor bunuri a fost de 4.700.754,28 lei. În raport de acest preţ, intimata – creditoare U.B. S.A. se consideră îndreptăţită să solicite accesorii în conformitate cu disp. art. 41 alin. 2, creanţa sa înscrisă în tabelul definitiv fiind inferioară acestuia. S-a înscris cu suma de 2.299.478,61 lei şi din preţul încasat din valorificarea bunurilor i-a fost achitată această creanţă potrivit centralizatorului de plăţi (fila 146, volum IV).

A susţinut intimata – creditoare că deşi au fost valorificate garanţii la un preţ inferior valorii bunurilor din rapoartele de evaluare, în patrimoniul debitoarei au rămas în continuare bunuri nevalorificate asupra cărora poartă garanţia instituită în favoarea ei şi prin urmare, este îndreptăţită să calculeze accesorii născute după data deschiderii procedurii, dar pentru creanţe născute anterior deschiderii procedurii.

Având în vedere dispoziţiile invocate art. 41 alin.2, precum şi stadiul procedurii în care se află în prezent debitoarea (în perioada de observaţie ca urmare a infirmării planului de reorganizare prin decizia 556/18.02.2015), dar şi hotărârea adunării creditorilor din 16.05.2017 privind vânzarea unor imobile din patrimoniul debitoarei, printre care şi cele care au făcut obiectul unor garanţii imobiliare constituite în favoarea intimatei – creditoare U.B. S.A, tribunalul reţine că în mod greşit administratorul judiciar a constatat prin raportul contestat dreptul intimatei – creditoare la actualizarea creanţei în conformitate cu disp. art. 41 alin. 2. Aceasta deoarece dreptul creditorului garantat de a calcula accesorii la creanţe anterioare deschiderii procedurii şi de a pretinde plata acestora se naşte doar dacă preţul vânzării asupra cărora poartă garanţia este superior valorii creanţei cu care a fost înscris în tabelul definitiv. Cu alte cuvinte, plata accesoriilor este condiţionată de vânzarea activelor la un preţ superior valorii creanţei principale înscrisă în tabelul definitiv. Doar această excepţie derogă de la regula potrivit căreia, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuiala denumită generic accesorii nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Ori, vânzarea activelor asupra căreia a fost constituită garanţia în favoarea intimatei s-a făcut la un preţ inferior valorii creanţei cu care a fost înscrisă în tabelul definitiv. Imobilele au fost vândute cu preţul de 331.133,57 lei, iar  creanţa U.B. S.A. este de 2.299.487,61 lei. Hotărârea adunării creditorilor din 16.05.2017 prin care s-a decis valorificarea în bloc a unor imobile aparţinând debitoarei, inclusiv a celor asupra cărora a fost constituită garanţia intimatei (intimata – creditoare fiind creditor majoritar) nu a fost contestată potrivit disp. art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006. U.B. S.A., creditor majoritar, a votat în această adunare valorificarea bunurilor, inclusiv a imobilelor cu privire la care s-a dispus ridicarea suspendării conform art. 36 şi cu privire la care s-a obţinut preţul total de 331133,57 lei. După încasarea preţului pentru întregul bloc de imobile, acesteia i-a fost achitată creanţa trecută în tabelul definitiv de creanţe.

Prin urmare, susţinerile intimatei potrivit cărora în patrimoniul debitoarei mai există alte bunuri imobile garantate în favoarea acesteia, situaţie care o îndreptăţeşte să solicite actualizarea creanţei în conformitate cu disp. art. 41 alin. 2 din lege nu sunt întemeiate, deoarece nu se află în această situaţie de excepţie din considerentele mai sus arătate.

În consecinţă, în temeiul disp. art. 21 alin. 4 din Legea 85/2006, tribunalul a admis contestaţia debitoarei, prin administrator special şi a anulat în parte raportul administratorului judiciar nr. 4091/08.12.2017, în sensul anulării punctului de vedere privind dreptul creditoarei U.B. S.A.SA de a calcula accesorii conform art. 41 alin. 2 din Legea 85/2006.

Cu privire la contestaţia formulată de creditorul S.P.F.L., tribunalul constată că s-a solicitat de către acest creditor plata accesoriilor în cuantum de 188800 lei aferente impozitului pe teren, pe clădiri şi impozitului auto, în conformitate cu disp. art. 64 alin. 6 din Legea 85/2006. Baza de impozitare a acestor accesorii este anterioară deschiderii procedurii potrivit precizărilor depuse de creditor (accesoriile au fost calculate începând cu semestrul I 2013, procedura insolvenţei fiind deschisă la data de 07.12.2012).

Temeiul de drept invocat de contestatorul – creditor îl reprezintă disp. art. 122 indice 1 din OG 92/2003 şi disp. art. 179 din Legea 207/2015, potrivit cărora în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură.

Tribunalul constată că acest creditor nu este îndreptăţit să solicite accesorii după data deschiderii procedurii (datorie curentă) potrivit dispoziţiilor mai sus arătate, pentru următoarele considerente:

Dupa aparitia OG 29/2011, art. 122 1 s-a modificat, stipuland ca “in cazul contribuabililor carora li s-a deschis procedura insolventei, pentru creantele fiscale nascute anterior sau ulterior datei deschiderii insolventei se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere potrivit legii care reglemneaza aceasta procedura”.

Art. 1221, in forma sa actuala a devenit o norma de trimitere, chiar daca nu una care respecta intru-totul normele de tehnica legislativa. Acest articol, spre deosebire de forma sa anterioara, nu mai reglementeaza el insusi regimul dobanzilor si penalitatilor de intarziere la creantele fiscale in cazul intrarii debitorilor in insolventa, ci trimite, pentru stabilirea acestui regim la norma speciala care reglementeaza „aceasta procedura” si anume, Legea insolventei.

Art. 1221 din Codul de procedura fiscala nu trebuie citit ca si cum ar stabili el insusi faptul indubitabil ca se vor calcula dobanzi si penalitati la creantele fiscale nascute anterior sau ulterior deschiderii procedurii insolventei, ci ca se datoreaza dobanzi si penalitati potrivit legii speciale care reglementeaza procedura insolventei, adica doar in cazurile si modalitatile prevazute expres de aceasta lege.

Argumente in sprijinul acestei interpretări sunt multiple:  Legea nr. 85/2006 este o lege speciala, reglementând regimul accesoriilor oricăror creanţe ale creditorilor participanţi la procedura insolventei, deci si al creanţelor fiscale, pe când Codul de procedura fiscala are rol de norma de drept comun in ce priveşte regimul creanţelor fiscale. Ori, aplicând principiul ca o lege de drept comun nu poate modifica o lege speciala, ajungem la aceeaşi concluzie (ca modificarea din Codul de Procedura Fiscala nu are niciun efect asupra procedurii insolventei).

De asemenea, din punct de vedere al forţei normelor legale, se impune aceeasi concluzie, întrucât Legea nr. 85/2006 este o lege organica, pe când Codul de procedura fiscala (OG 92/2003) este asimilata unei legi ordinare. Ori, modificarea unei legi organice se poate face doar printr-o norma dintr-aceeaşi categorie ierarhica, iar nu prin una inferioara.

În concluzie în speţa dedusă judecăţii devine aplicabil art 41 alin 1 care prevede în mod neechivoc că nicio dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugata creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Cu privire la excepţia prevăzută de art. 41 alin3 în sensul că în care se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalităţile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi, instanţa reţine că potrivit decizie 556/2016 s-a infirmat planul de reorganizare.

Astfel, potrivit art 23 alin1 cod proc fiscală, creanţa se naşte în momentul în care se constituie baza de impunere care le generează. Or, S.P.F.L. a calculat accesorii după data deschiderii procedurii începând cu semestrul I 2013, procedura fiind deschisă la 07.12.2012.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins contestaţia formulată de creditorul S.P.F.L.  la acelaşi raport 4091/08.12.2017, ca neîntemeiată.

Întocmit judecător Boghici Adriana Magdalena (speţă relevantă ianuarie 2018)

Domenii speta

Spete similare