Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Elementul material.

 Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Elementul material.

- Codul penal, art. 337

Orice conducător auto este obligat să se supună testării aerului expirat la solicitarea polițistului rutier, iar în cazul în care concentraţia de alcool în aerul expirat depăşeşte valoarea prevăzută de art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, în sarcina sa se naşte obligaţia de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Drept urmare, refuzul conducătorului auto de a se supune testării aerului expirat echivalează şi cu refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice, deoarece, refuzând etilotestul, conducătorul auto se plasează, prin încălcarea unei obligaţii legale, în situaţia de a nu îi putea fi stabilită alcoolemia. În caz contrar, s-ar ajunge în situaţia imposibil de acceptat ca verificarea alcoolemiei conducătorilor auto să depindă exclusiv de voinţa acestora.

(Secţia a II-a Penală, decizia penală nr. 240/A din data de 17 martie 2020)

Prin sentinţa penală nr. 807/05.11.2019 Judecătoria Cornetu a hotărât următoarele:

În baza art. 337 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) și (10) C.pen. a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi:

 dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; 

 dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b C.pen a interzis inculpatul ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi:

 dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; 

 dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C.pen., pedepsele accesorii urmând a fi executate dacă pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 91 C.pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit conform art. 92 alin. (1) C.pen., termen care se calculează de la data când prezenta hotărâre rămâne definitivă.

În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen. a pus în vedere inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta;

 să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

 să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

 să comunice schimbarea locului de muncă;

 să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a dispus ca această hotărâre să fie comunicată la data rămânerii definitive Serviciului de Probațiune Vâlcea.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. a impus inculpatului să execute următoarele obligații:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen, a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una din următoarele instituții: Primăria Vaideeni sau Primăria Horezu, consilierul de probațiune urmând a decide, potrivit art. 57 cu referire la art. 51 din Legea nr. 253/2013, în care din cele două instituții urmează a se executa obligația.

În temeiul art. 404 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 91 alin. (4) C.pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 C.pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, înregistrat la Judecătoria Cornetu la data de 11.06.2019, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că, la data de 04.12.2017, în jurul orelor 21.50, inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare Y, pe DN6, din localitatea Bragadiru, iar la solicitarea agenților de poliție a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 04.12.2017, în jurul orelor 21.50, organele de poliție din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Rutier, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu la intersecția DJ401A cu DN6, au observat auto marca Audi cu numărul de înmatriculare Y, ce se deplasa pe DN6, din direcția București către Alexandria cu viteză excesivă. S-a pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, conducătorul autoturismului mărind viteza, iar după aproximativ 3 km, pe raza localității Cornetu, a pătruns pe strada Garoafei, a oprit luminile, s-a mutat pe scaunul dreapta față, blocând portierele.

Inculpatul Y a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar la Spitalul Universitar București, în prezența medicului de gardă a refuzat să se supună recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu a fost susţinută de următoarele mijloace de probă: declaraţii suspect/inculpat, declaraţii martori B.I.D. și P.A.G., fișă spital.

Prin încheierea din data 23.07.2019, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (2) C.pr.pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu privind pe inculpatul C. N.-S., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C.pen și a constatat de asemenea legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat.

La dosar a fost atașată fișa de cazier a inculpatului.

La termenul de judecată din data de 23.10.2019, instanţa a dispus citirea rechizitoriului, iar inculpatul, fiind audiat de instanţă, în aplicarea prevederilor art. 375 alin. (1) C.pr.pen., a arătat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu, învederând că doreşte ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înţelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin. (4) C.pr.pen.. privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii.

Declaraţia inculpatului de recunoaştere a fost consemnată şi ataşată la dosar.

Instanța a admis cererea inculpatului de a se judeca pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale având în vedere faptul că acesta a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Din analiza materialului probator efectuat în faza de urmărire penală, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea reţinută în actul de sesizare a instanţei, constând în aceea că, la data de 04.12.2017, în jurul orelor 21.50, inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare Y, pe DN6, din localitatea Bragadiru, iar la solicitarea agenților de poliție a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La stabilirea situaţiei de fapt reţinute de instanţă au fost avute în vedere mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în cursul judecății, astfel cum au fost arătate anterior, probe care au fost recunoscute şi însuşite de către inculpat.

Mai mult decât atât, fiind audiat de către instanţă, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, astfel cum s-a reţinut prin actul de sesizare, declaraţiile acestuia fiind coroborate pe deplin cu toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză, așa cum au fost arătate anterior.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului C. N.-S., care, la data de 04.12.2017, în jurul orelor 21.50, a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare Y, pe DN6, din localitatea Bragadiru, iar la solicitarea agenților de poliție a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută şi pedepsită de art. 337 C.pen.

S-a constatat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută şi pedepsită de art. 337 C.pen. este reprezentat de acţiunea inculpatului de a conduce autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare Y pe DN6, din localitatea Bragadiru, judeţ Ilfov sub influenţa băuturilor alcoolice, iar la solicitarea organelor de poliţie a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, s-a constatat că urmarea imediată este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, legătura de cauzalitate rezultând ex re, din caracterul de pericol al infracţiunii prevăzute de art. 337 C.pen.

Din punct de vedere al laturii subiective infracţiunea a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C.pen., inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

S-a arătat că, în speță, agenții de poliție nu puteau solicita inculpatului să se prezinte la spital în vederea recoltării de mostre biologice înainte de a-l testa cu aparatul etilotest și a observa dacă valoarea alcoolemiei indicate este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform procesului-verbal din data de 04.12.2017 (fila 8, dosar de urmărire penală), inculpatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Refuzând testarea cu alcooltestul, inculpatul a refuzat nu doar această testare, dar și recoltarea de mostre biologice, aceasta fiind intenția inculpatului, raportat toate probele administrate în cauză. Astfel, deși inculpatul cunoștea faptul că are obligația de a se supune recoltării de probe biologice (aspect care rezultă fără putință de tăgadă din faptul că acesta s-a și prezentat în mod efectiv la sediul instituției medicale în vederea recoltării), acesta a refuzat prelevarea probelor de sânge în fața medicului de gardă și a echipajului de poliție (fila 9, dosar de urmărire penală).

Mai mult, instanţa de fond a apreciat că intenția inculpatului de a se sustrage de la testarea cu alcooltestul și, implicit, de la recoltarea de probe biologice este evidentă, având în vedere că acesta a fugit de poliție, întrucât consumase băuturi alcoolice, mărind viteza atunci când echipajul de poliție a pornit în urmărirea sa cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar după aproximativ 3 km, pe raza localității Cornetu, a pătruns pe strada Garoafei, a oprit luminile, s-a mutat pe scaunul dreapta față, blocând portierele. Această împrejurare a fost și recunoscută de inculpat la termenul din data de 23.10.2019, când acesta a arătat că a încercat să inducă în eroare polițiştii, întrucât se suise la volan consumând alcool.

Instanţa de fond a apreciat că o astfel de apărare din partea inculpatului subliniază că acesta nu a înțeles consecințele faptelor sale, încercând să se sustragă încă o dată de la tragerea sa la răspundere penală, deși a recunoscut în mod formal în fața instanței atât refuzul de a fi testat cu aparatul etilotest, cât și refuzul de a-i fi prelevate probele biologice.

Astfel, pe baza unei analize coroborate a întregului material probator administrat în cauză, coroborată cu declarația de recunoaștere a inculpatului, instanţa de fond a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt, că, la data de 04.12.2017, în jurul orelor 21.50, inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare Y, pe DN6, din localitatea Bragadiru, iar la solicitarea agenților de poliție a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și testarea cu aparatul etilotest.

Pentru toate aceste motive, instanța a respins cererea inculpatului de achitare, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pen. ca nefondată.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a ţinut seama că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptelor comise, condiţii în care este astfel posibilă aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. (10) C.pr.pen., limitele de pedeapsă urmând a fi reduse.

De asemenea, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 74 C.pen. şi anume: împrejurările şi modul de comitere a infracțiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii şi scopul urmărit; natura si frecventa infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familiala şi socială.

În opinia instanței, faptele săvârșite de inculpat prezintă un pericol social ridicat, acesta dând dovadă de o lipsă totală de respect față de normele sociale în condițiile în care a refuzat prelevarea de probe biologice la solicitarea agenţilor de poliţie. Are în vedere instanța și faptul că fapta inculpatului putea avea urmări foarte grave atât pentru el cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Faţă de actele dosarului, instanţa de fond a constatat că nu reies indicii rezonabile de natură a genera reţinerea vreuneia din circumstanţele prevăzută la art. 75 C.pen. în favoarea inculpatului (faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptelor pe parcursul procesului penal, necoroborate cu alte date concrete, nu constituie temeiuri suficiente şi rezonabile pentru a justifica acest lucru).

În opinia acestei instanțe, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și în general infracțiunile la regimul rutier, deși par infracțiuni de o importanță mai mică prezintă un real pericol pentru societate, cu atât mai mult cu cât în România numărul accidentelor rutiere este într-o continuă creștere. Instanţa de fond a considerat că numai printr-o atitudine fermă manifestată față de persoanele care comit astfel de infracțiuni se poate realiza o disciplinare a tuturor participanților la trafic și mai mult decât atât se poate ajunge la un efect preventiv.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a dat dovadă de o vădită lipsă de respect față de autorităţile statului în condițiile în care, conducând cu viteză excesivă pe DN6 și fiind urmărit de organele de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a mărit viteza, iar după aproximativ 3 km pe raza localității Cornetu, a oprit luminile vehiculului, s-a mutat pe scaunul din dreapta față, blocând portierele.

S-a constatat astfel nu numai că inculpatul a încercat să fugă de poliție, circulând cu viteză excesivă, în condițiile în care se afla sub influența băuturilor alcoolice, punând în pericol grav viața și integritatea corporală a participanților la trafic, dar a și încercat să inducă în eroare organele de poliție în modalitatea descrisă anterior.

Mai mult, inculpatul, dorind să beneficieze de clemența instanței, a încercat să se folosească de evenimentul tragic reprezentat de moartea logodnicei sale într-un alt accident de circulație, deși el însuși a pus în pericol grav viața și integritatea corporală a participanților la trafic prin conduita avută, circulând cu viteză excesivă pentru a fugi de poliție, aspect din care a rezultat cu puterea evidenței că inculpatul nu a înțeles consecințele faptelor sale.

În ceea ce-l privește pe inculpat, instanţa de fond a reţinut ca acesta este o persoană în vârstă de 29 de ani, studii superioare, necăsătorit, administrator în cadrul II C.N., fără antecedente penale.

S-a mai avut în vedere că, ulterior săvârșirii infracțiunii, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecății, inculpatul a avut un comportament sincer, recunoscând și regretând comiterea faptei, sub rezervele menționate anterior.

Față de toate aceste aspecte, instanța a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsă orientată către minimul special, apreciind că astfel de pedepse satisfac exigentele individualizării judiciare a pedepsei.

Astfel, în baza art. 337 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) și (10) C.pen. l-a condamnat pe inculpatul C. N.-S. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. a interzis inculpatul C. N.-S. ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi:

dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; 

dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., a interzis inculpatul ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi:

dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; 

dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

de la rămânerea definitivă a acestei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C.pen., pedepsele accesorii urmând a fi executate dacă pedeapsa principală devine executabilă.

În ceea ce privește aplicarea pedepselor complementare și a pedepselor accesorii, instanţa a avut în vedere alături de dispozițiile penale şi criteriul constituţional al proporţionalităţii, înscris în art. 53 alin. (2), potrivit căruia restrângerea exerciţiului unor drepturi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție din Decizia nr. 74/2007 conform cărora, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți poate fi dispusă numai dacă este proporțională și necesară cu situația care a determinat-o.

Aşadar, s-a avut în vedere, pe lângă reglementarea internă, posibilitatea aplicării acestora întrucât există o nedemnitate, cerinţă dedusă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această privință (cauzele Sabou și Pârcălab contra României), jurisprudență ce are putere obligatorie în temeiul art. 11 și 20 din Constituția României.

De asemenea, s-a avut în vedere faptul că prin jurisprudența C.E.D.O. (cauza Hirst contra Marii Britanii) s-a stabilit caracterul excepțional al aplicării pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a alege, limitându-se doar la acele fapte care denotă nedemnitatea condamnatului în exercitarea acestui drept, fapte între care nu se încadrează cea săvârșită de inculpat.

Instanţa de fond a reţinut că, pentru infracțiunea săvârșită, legea nu prevede în mod expres obligativitatea interzicerii unor drepturi, însă natura şi circumstanţele concrete ale faptelor săvârşite, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice și a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 91 C.pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa de fond a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa a considerat că, în această cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin această sentinţă fiind de 1 an și 9 luni închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, astfel încât instanţa a avut convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 91 C.pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit conform art. 92 alin. (1) C.pen., termen care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, impunând inculpatului respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C.pen.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen, a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una din următoarele instituții: Primăria Vaideeni sau Primăria Horezu, consilierul de probațiune urmând a decide, potrivit art. 57 cu ref. la art. 51 din Legea nr. 253/2013, în care din cele două instituții urmează a se executa obligația.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termen legal, inculpatul, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, la data de 08.01.2020.

Apelantul inculpat prin apărător ales a arătat în principal că, deși normele pe care şi-a întemeiat apărarea au fost citate corect de prima instanţă, ele au fost în mod vădit interpretate eronat.

Astfel, a arătat că, în esenţă, a susţinut că, după dezincriminarea refuzului conducătorului de a se supune testării cu aparatul etilotest aceasta faptă constituie o simplă contravenţie, prevăzuta şi pedepsită de dispoziţiile art. 100 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea, a arătat că obligaţia de a se supune recoltării mostrelor biologice incumbă numai celor care au fost testaţi cu etilometru care a evidenţiat o concentraţie alcoolică în aerul expirat peste limita a 0,40 mg alcool pur /1 de aer expirat. În acest sens, a invocat dispoziţiile art.88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002.

Acesta a mai arătat că, în mod criticabil, după dezincriminarea refuzului testării aerului expirat pe calea adoptării Codului penal în 2014, legea incriminează numai nerespectarea obligaţiei de a se supune prelevării sau recoltării mostrelor biologice numai atunci când sunt împlinite condiţiile naşterii obligaţiei, respectiv în raport de rezultatul testării cu un etilometru. În lipsa stabilirii depăşirii limitei legale pe calea testării, obligaţia de se supune recoltării nu se naşte valabil, astfel încât nu legitimează ingerinţa în libertatea persoanei care urmează să fie transportată chiar silit la unitatea spitalicească care ar recolta probele.

În cauză, în condiţiile în care inculpatul nu fusese testat cu un etilometru (chiar şi ca urmare a propriului refuz), obligaţia de a se supune recoltării mostrelor biologice nu s-a născut, astfel încât apărarea a apreciat că nu îi poate fi angajată răspunderea penală. În schimb, a arătat că fapta de a refuza testarea aerului expirat constituie contravenţia prevăzută de dispoziţiile art. 100 alin.(3) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002 (citate in al treilea paragraf al prezentei pagini), astfel încât, în opinia sa, se impune stingerea acţiunii penale pe calea achitării întemeiate pe dispoziţiile art.17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) teza I C.pr.pen.

Pe de altă parte, a considerat că instanţa de fond a imprimat refuzului de a se supune testării respiraţiei cu aparatul etilotest o valenţă excesiva, după cum reiese din ultimul paragraf al filei 3 din sentinţa pronunţată. Astfel, în logica instanţei de fond, orice persoană care a săvârşit o contravenţie pregăteşte şi săvârşirea unei infracţiuni, concluzie care, în opinia sa, este şi lipsită de orice fundament probator.

Apărarea a învederat că nu înţelege cum a reţinut instanţa de fond că inculpatul a refuzat ilegal prelevarea mostrelor biologice câtă vreme aceeaşi instanţa stabilise că inculpatul nu avea obligaţia de a se supune recoltării mostrelor biologice.

Astfel, a subliniat că obligaţia inculpatului de a se supune prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge nu s-a născut câtă vreme poliţiştii care l-au depistat în trafic nu l-au testat „cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic" şi nu l-au depistat „ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat", ci s-au limitat la a stabili existenţa halenei alcoolice folosind propriile simţuri, după cum rezultă din procesul verbal de la fila 8 DUP.

Acesta a fost şi motivul pentru care avocatul inculpatului a apreciat că se impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C.pr.pen. raportat la dispoziţiile art. 16 alin.(l) lit. b) teza I C.pr.pen., această soluţie fiind în acord şi cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4/2019, care exclude numai pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) C.pr.pen., în ipoteza în care, în prealabil, instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedură simplificată de recunoaştere a învinuirii. Prin urmare, apărarea a arătat că instanţa are oricând posibilitatea sa pronunţe o soluţie de achitare, chiar şi în ipoteza în care, în prealabil, a fost admisă procedura.

În subsidiar, s-a solicitat ca, la individualizarea pedepsei, să se aibă în vedere aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, precum şi incidenţa instituţiei amânării aplicării pedepsei prevăzute de dispoziţiile art. 83 şi urm. C.pen.

În acest sens, a solicitat să se reţină ca sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile impuse de dispoziţiile art. 83 C.pen., cu privire la pedeapsa stabilită şi infracţiunea săvârşită şi cu privire la inculpat:

Astfel, a arătat că amânarea aplicării pedepsei se poate dispune dacă pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani. Aşadar, prima condiţie impusă de alin. (1) lit. a) a fost îndeplinită, având în vedere că prin Sentinţa penală numărul 807 din 05.11.2019, pronunţată de Judecătoria Cornetu a fost aplicată pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni.

Şi cea de-a doua condiţie referitoare la limitele de pedeapsă ale infracţiunii săvârşite a apreciat a fi îndeplinită. Astfel, limitele de pedeapsa pentru infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar sunt cuprinse între 1 si 5 ani, fiind astfel îndeplinită şi condiţia impusă de alin. (2) prima teză (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mică de 7 ani).

În ceea ce priveşte condiţiile cu privire la persoana inculpatului a solicitat să se reţină că inculpatul nu a mai suferit anterior vreo condamnare, fiind necunoscut cu antecedente penale, astfel încât a considerat a fi îndeplinită condiţia impusă de dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal.

Totodată, a apreciat că a fi îndeplinită şi condiţia impusă de alin. (2) teza finală a aceluiaşi articol, şi anume aceea că inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată şi nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, ba chiar acesta şi-a recunoscut fapta, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecaţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, care nu a fost contestată de inculpat prin apelul declarat. De altfel, în faţa Judecătoriei Sectorului Cornetu, acesta a recunoscut săvârşirea faptei de care este acuzat, solicitând aplicarea procedurii simplificate de judecată.

La rândul său, Curtea a reținut pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (declaraţii date în calitate de suspect/inculpat de numitul, declaraţii martori B.I.D. și P.A.G., fișă spital, procesele-verbale întocmite de organele de poliţie la data opririi în trafic a inculpatului, fotografii judiciare), care se coroborează cu declaraţia de recunoaştere a situaţiei de fapt dată de inculpat în faţa primei instanţe, că la data de 04.12.2017, în jurul orelor 21.50, a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare Y, pe DN6, din localitatea Bragadiru, iar la solicitarea agenților de poliție, a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acord cu instanţa de fond, Curtea a constatat că fapta anterior descrisă întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută şi pedepsită de art. 337 C.pen.

Referitor la motivele de apel ale inculpatului, Curtea a arătat că acesta a susţinut în esenţă că, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, fapta de a refuza să se supune testării respiraţiei cu aparatul etilotest nu mai constituie infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Totodată, acesta a arătat că, implicit, nefiind supus testării cu aparatul etilotest, în sarcina sa nu putea să existe obligaţia prevăzută de art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 (forma în vigoare la data săvârşirii faptei) – cea de a se supune recoltării probelor biologice –, deoarece aceasta nu se naşte decât în sarcina conducătorilor auto testaţi cu etilometrul, care a evidenţiat o concentraţie alcoolică în aerul expirat peste limita a 0,40 mg alcool pur/1 de aer ex pirat.

Pe cale de consecinţă, apelantul inculpat a solicitat să se constate că organele de poliţie i-au cerut în mod nelegal să se deplaseze la un spital în vederea recoltării de probe biologice, în condiţiile în care nu se afla în situaţia de a fi obligat să se supună unei astfel de recoltări, astfel că refuzul său de recoltare a probelor biologice ar fi fost perfect justificat şi nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută şi pedepsită de art. 337 C.pen.

Curtea a constatat însă că argumentele anterior prezentate rezumativ nu pot fi primite. Astfel, conform art. 38 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii vehiculelor, cu excepția celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestați să efectueze instruirea practică a persoanelor pentru obținerea permisului de conducere, precum și examinatorul autorității competente, în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, sunt obligați să se supună testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, la solicitarea polițistului rutier.

Totodată, conform art. 88 alin. (6) din acelaşi act normativ, persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

În fine, conform art. 337 C.pen., refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Raportat la aceste texte legale, Curtea constată mai întâi că orice conducător auto este obligat să se supună testării aerului expirat la solicitarea polițistului rutier, iar în cazul în care concentraţia de alcool în aerul expirat depăşeşte valoarea prevăzută de art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, în sarcina sa se naşte obligaţia de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Drept urmare, refuzul conducătorului auto de a se supune testării aerului expirat echivalează şi cu refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice, deoarece, refuzând etilotestul, conducătorul auto se plasează, prin încălcarea unei obligaţii legale, în situaţia de a nu îi putea fi stabilită alcoolemia. Practic, dacă raţionamentul inculpatului ar fi acceptat, s-ar ajunge în situaţia imposibil de acceptat ca verificarea alcoolemiei conducătorilor auto să depindă exclusiv de voinţa acestora.

Oricum, s-a mai arătat, se poate observa că în cauza de faţă, organele de poliţie au oferit inculpatului inclusiv posibilitatea recoltării probelor biologice, însă acesta a refuzat expres şi acest lucru, neputând aşadar exista nici o îndoială cu privire la refuzul său de a permite poliţiştilor rutieri să îi verifice alcoolemia în orice modalitate.

Curtea a mai observat şi că testarea inculpatului cu etilotestul şi recoltarea probelor biologice erau cu atât mai necesare cu cât acesta emana halenă alcoolică, aspect constatat atât de organele de poliţie, cât şi de cadrele sanitare de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (f.9 d.u.p.).

În acest context, Curtea a subliniat că formularea diferită a art. 337 C.pen. faţă de fostul art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 (care incrimina aceeaşi infracţiune anterior datei de 1.02.2014), în sensul neincluderii exprese ca formă a infracţiunii de refuz ori sustragere de la prelevarea de probe biologice a refuzului testării aerului expirat, nu a echivalat cu scoaterea în afara ilicitului penal a acestei ultime fapte. Practic, în condiţiile în care refuzul testării aerului expirat echivalează cu refuzul de a se supune recoltării de probe biologice, reluarea acestei dispoziţii legale în cuprinsul art. 337 C.pen. era superfluă.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel nu a putut reţine că refuzul inculpatului de a se supune la data de 04.12.2017 recoltării probelor biologice ar fi avut caracter justificat.

În ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a constatat că această operațiune a fost corect realizată de prima instanţă, în cauză neexistând elemente care să permită aplicarea instituţiei amânării aplicării pedepsei faţă de inculpat.

În acest sens, Curtea a avut în vedere gravitatea ridicată a faptei inculpatului, refuzul acestuia de a se supune testării aerului expirat şi apoi prelevării de probe biologice survenind după ce acesta a fost iniţial depistat conducând cu viteză excesivă pe DN6, nu s-a supus semnalelor organelor de poliţie de a opri autovehiculul, mărind viteza, astfel că s-a ajuns în situaţia de fi urmărit de poliţişti cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Abia după aproximativ 3 km, pe raza localității Cornetu, inculpatul a pătruns pe strada Garoafei, a oprit luminile autoturismului şi s-a mutat pe scaunul dreapta față, blocând portierele şi susţinând că nu el a condus autoturismul, aspect care rezultă din declaraţia martorului B.I.D. Totodată a fost necesar ca inculpatul să fie extras din autoturism de organele de poliţie pe unul din geamurile acestuia, din cauza refuzului său repetat de a deschide portierele. Ulterior, audiat în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe, inculpatul a arătat că a încercat să inducă în eroare polițiştii, întrucât se suise la volan după ce consumase alcool.

Raportat la cele arătate, instanţa de apel a reținut că circumstanţele personale ale inculpatului, deşi favorabile (lipsa antecedentelor penale, integrarea socială, atitudinea sinceră survenită pe parcursul urmăririi penale), sunt insuficiente pentru atenuarea tratamentului sancţionator aplicat de prima instanţă, iar faptele sale din data de 4.12.2017 impun o atât supraveghere atentă a comportamentului său viitor, cât şi formarea unei atitudini corecte faţă de normele de convieţuire socială, aceste deziderate putând fi atinse doar în cadrul instituţiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Domenii speta

Spete similare