Litigiu având ca obiect anularea deciziei de instituire a unor măsuri asigurătorii. Nemotivare.

Litigiu având ca obiect anularea deciziei de instituire a unor măsuri asigurătorii. Nemotivare.

-Cod procedură fiscală, art. 213 alin. (2)

Decizia contestată nu prezintă decât faptele pretins ilicite imputate intimatei-reclamante (încheierea unor tranzacţii fictive), fără a arata însă care sunt motivele care impun luarea masurilor asiguratorii.

Împrejurarea că în trecut un contribuabil a încălcat legea (aspect care oricum nu este stabilit definitiv, ci doar bănuit de organul fiscal) nu duce automat la concluzia că şi în prezent acesta ar urma să încalce legea şi, mai mult, că încearcă să se sustragă în mod ilicit de la răspunderea materială ce i-ar reveni pentru încălcările trecute.

(Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal,

decizia civilă nr. 24 din data de 9 ianuarie 2020)

Prin sentința civilă nr. 205/05.06.2019, Tribunalul Giurgiu admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele ANAF –DGAF-DRAC şi ANAF,

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. emisă de ANAF – DGAF-DRAC.”

Pârâta DGAF - DRAF, reprezentată de ANAF, a introdus recurs împotriva sentinţei de mai sus, afirmând următoarele:

I. A fost dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, [art. 488 alin. (1), pct. 3 C.pr.civ.].

La o scurtă analiză a sentinţei, se observă că aceasta este pronunţată de un complet civil, fiind încălcate astfel prevederile art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevede următoarele:

„1) Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă”.

Cu toate că instituţia pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă, pe considerentul mai sus menţionat, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei.

În ceea ce priveşte încălcarea competenţei de ordine publică, invocată în condiţiile legii, a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 96 C.pr.civ., raportat la dispoziţiile art. 213 alin.(13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu aparţinea completului contencios.

II. A fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1), pct. 8 C.pr.civ.].

Pentru a se pronunţa instanţa a reţinut că organul fiscal nu a individualizat pericolul concret la care face trimitere art. 213 alin. (2) C.pr.fisc. şi nu a motivat necesitatea instituirii măsurii asigurătorii.

Urmează ca instanţa de control să retină că, în motivarea emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr…/06.11.2018, s-au avut in vedere elementele care indică existenţa pericolului ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.

Astfel:

•identificarea unor tranzacţii comerciale cu societăţi care au un comportament fiscal inadecvat, reîncadrate de organele de control în temeiul art. 6 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 11, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare. Tranzacţiile considerate fictive sau artificiale constau în înregistrarea în evidenţa contabilă a unui număr de 9 facturi fiscale, 4 facturi fiscale, respectiv factura fiscală, care au înscrise la rubrica „FURNIZOR" datele de identificare ale societăţilor E S SRL CUI. C E SRL respectiv OT 2014 SRL. Din verificările efectuate, de către inspectori din cadrul DRA Constanţa, s-a constatat că aceste trei societari au un comportament fiscal inadecvat,

•în perioada noiembrie 2012 - octombrie 2015 societatea E SRL a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă prestări servicii, constând în închirierea de utilaje de la societăţile E S SRL C E SRL si O T 2014 SRL, societăţi cu un comportament fiscal inadecvat si care nu aveau posibilitatea efectivă de a închiria utilaje. conturându-se suspiciunea rezonabilă că acestea au fost special înfiinţate pentru a genera circuite comerciale fictive (concretizate în emiterea de facturi care nu evidenţiază practici economice obişnuite şi nu au un conţinut economic real), menite a crea aparenţa realităţii provenienţei licite a utilajelor, fiind folosite ca emitente de facturi fiscale de către societăţile beneficiare şi implicit de societatea E SRL în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale si de a obţine avantaje fiscale necuvenite, ceea ce a condus la înregistrarea de către societatea E SRL de cheltuieli deductibile nereale, cu consecinţa diminuării obligaţiilor fiscale:

•în concluzie, s-a calculat în sarcina societăţii SRL un prejudiciu adus bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 651.119 lei, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. rezultat din înregistrarea în evidenta contabilă de către această societate a unor facturi care nu au la bază operaţiuni reale:

•prezentarea stării de fapt fiscale a contribuabilului a fost constatată ca urmare a controalelor efectuate de inspectorii antifraudă la societatea E SRL precum şi la societăţile identificate în lanţul de tranzacţionare.

Astfel, contrar reţinerilor instanţei de fond, în motivarea emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, s-au avut în vedere elementele care indica existenta pericolului ca societatea sa se sustragă, sa îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.

Având în vedere cele menţionate anterior si ţinând cont de constatările organelor de control, existând pericolul ca societatea să-şi înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, în deplină concordanţă cu prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015, consideră că organul de control a justificat concret motivele emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Se impunea ca instanţa de fond să analizeze în concret dacă decizia atacată a fost dispusă cu observarea dispoziţiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015.

Instanţa de fond nu a realizat o analiză judicioasă a argumentelor şi apărărilor esenţiale expuse în susţinerea existenţei pericolului ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul. Judecătorul fondului nu a realizat nicio analiză asupra deciziei atacate, acesta rezumându-se a-şi însuşi susţinerile reclamantei, ignorând total apărările pârâtei.

În acest sens, apărările societăţii E. SRL din cadrul acţiunii introductive şi reţinerile instanţei de fond din cuprinsul sentinţei civile nr. 205/05.06.2019:

Apărările societăţii E. SRL din cadrul acţiunii introductive:

1.sintagma ”motivarea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii” trebuie înţeleasă în sensul că organul fiscal ce a dispus o asemenea măsură, are obligaţia să explice ce anume a determinat luarea măsurilor asigurătorii, adică ce fapt al debitorului a impus aceasta, fapt ce trebuie sa se subsumeze noţiunilor de sustragere, ascundere, risipire patrimoniu, fapte de natura a împiedica sau periclita în mod considerabil colectarea (pag. 3 paragraf 4 din acţiune);

2.o asemenea motivare lipseşte însă cu desăvârşire din cuprinsul deciziei contestate, organul fiscal nefăcând altceva decât sa redea textul de lege ce prevede posibilitatea instituirii masuri lor asigurătorii, fără a explica în mod concret in ce consta si de ce a fost determinat pericolul reţinut nefăcându-se nicio referire cu privire la fapte ale debitorului din care sa se deducă ideea ca acesta încearcă să împiedice sau să îngreuneze colectarea (pag. 3 paragraf 5 din acţiune);

3.astfel, nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că pe parcursul controlului, anterior sau ulterior procesului-verbal subscrisa a încheiat anumite acte juridice prin care să îi diminueze patrimoniul prin scoaterea unor elemente de activ din avere, în aşa fel încât o eventuală şi viitoare colectare sau executare silită să fie lipsită de efect (pag. 3 paragraf final din acţiune);

4.a primi teza paratei înseamnă ca in toate situaţiile in care organele fiscale, in urma efectuării unui control la un contribuabil, in ipoteza in care constata ca acesta are anumite datorii către bugetul de stat "de plano”, se impune instituirea masurilor asigurătorii, însă, faţă de claritatea textului legal anterior citat, este evident ca legiuitorul nu a avut in vedere o asemenea ipoteza, ci a subsumat instituirea masurilor asigurătorii unor condiţii ce trebuie îndeplinite, condiţii ce ţin practic de conduita debitorului, şi care în speţa de faţă nu s-a dovedit a fi îndeplinite (pag. 4 paragraf 1 din acţiune).

Reţinerile instanţei de fond – sentinţa civilă nr. 205/2018 CAF din data de 05.06.2019:

1.sintagma "motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii” trebuie înţeleasă in sensul ca organul fiscal ce a dispus o asemenea măsură, are obligaţia sa explice ce anume a determinat luarea masurilor asigurătorii, adică ce fapt al debitorului a impus aceasta, fapt ce trebuie sa se subsumeze noţiunilor de sustragere, ascundere, risipire patrimoniu, fapte de natura a împiedica sau periclita în mod considerabil colectarea (pag. 8 paragraf 6 din sentinţa civilă nr.205/2019);

2.o asemenea motivare lipseşte însă cu desăvârşire din cuprinsul deciziei contestate, organul fiscal nefăcând altceva decât să redea textul de lege ce prevede posibilitatea instituirii măsurilor asigurătorii, fără a explica în mod concret în ce constă şi de ce a fost determinat pericolul reţinerii nefăcându-se nicio referire cu privire la anumite fapte ale debitorului din care să se deducă ideea că acesta încearcă sa împiedice sau să ‘îngreuneze colectarea (pag. 8 paragraf 7 din sentinţa civilă nr. 205/2019);

3.astfel, nu s-a făcut nicio dovada în sensul că pe parcursul controlului, debitorul a încheiat anumite acte juridice prin care să-şi diminueze patrimoniul prin scoaterea unor elemente de activ din averea sa, în aşa fel încât o eventuală şi viitoare colectare sau executare silita sa fie lipsita de efect (pag. 8 paragraf 8 din sentinţa civilă nr. 205/2019);

4.o astfel de interpretare ar însemna ca în toate situaţiile în care organele fiscale, în urma efectuării unui control la un contribuabil, în ipoteza în care se constata ca acesta are anumite datorii către bugetul de stat "de plano”, se impune instituirea masurilor asigurătorii, însă, faţă de claritatea textului legal anterior citat, este evident că legiuitorul nu a avut în vedere o asemenea ipoteză ci a subsumat instituirea măsurilor asigurătorii unor condiţii ce trebuie îndeplinite, condiţii ce ţin practic de conduita debitorului şi care în speţa de faţă nu s-au dovedit a fi îndeplinite (pag. 8 paragraf 9 din sentinţa civilă nr. 205/2019).

Echipa de control a apreciat faptul ca tranzacţiile comerciale dintre E SRL si societăţile O T SRL, C E SRL si ES SRL, oferă suspiciunea rezonabila ca acestea nu au continui economic real, iar prin astfel de operaţiuni s-a disimulat realitatea si legalitatea provenienţei mărfurilor/serviciilor achiziţionate, astfel consecinţa fiscală a acestor operaţiuni fiind diminuarea bazei impozabile şi a taxei pe valoarea adăugată de către societatea E SRL. Tranzacţiile considerate fictive sau artificiale constau în înregistrarea în evidenţa contabilă a unui număr de 9 facturi fiscale, 4 facturi fiscale respectiv 1 factură fiscală, care au înscrise la rubrica „furnizor” datele de identificare ale societăţilor E S SRL, C E SRL respectiv OT 2014 SRL.

În concluzie, s-a calculat în sarcina societăţii E SRL un prejudiciu adus bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 651.119 lei, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. rezultat din înregistrarea în evidenţa contabilă de către această societate a unor facturi care nu au la bază operaţiuni reale.

În scopul înlesnirii executării silite şi pentru a elimina eventualele posibilităţi de sustragere de la executare, legea, permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acţiunii judiciare. Instituţiile juridice prin care se realizează aceste măsuri sunt sechestru asigurător şi poprirea asiguratorie, ambele măsuri fiind dispuse in cazul contestatoarei.

Apreciază netemeinica reţinere a instanţei ”o asemenea motivare lipseşte însă cu desăvârşire din cuprinsul deciziei contestate, (...) fără a explica în mod concret în ce constă şi de ce a fost determinat pericolul reţinut, nefăcându-se nicio referire cu privire la anumite fapte ale debitorului în condiţiile în care chiar în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se precizează faptul că societatea E SRL a înregistrat în evidenta financiar-contabilă prestări servicii, constând în închirierea de utilaje de ia societăţile ES SRL, CE SRL şi OT 2014 SRL, societăţi cu un comportament fiscal inadecvat şi care nu aveau posibilitatea efectivă de a închiria utilaje, conturându-se suspiciunea rezonabilă că acestea au fost special înfiinţate pentru a genera circuite comerciale fictive (concretizate în emiterea de facturi care nu evidenţiază practici economice obişnuite şi nu au un conţinut economic real), menite a crea aparenţa realităţii provenienţei licite a utilajelor, fiind folosite ca emitente de facturi fiscale de către societăţile beneficiare şi implicit de societatea E. SRL în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi de a obţine avantaje fiscale necuvenite, ceea ce a condus la înregistrarea de către societatea E. SRL de cheltuieli deductibile nereale, cu consecinţa diminuării obligaţiilor fiscale.

Totodată societatea E.SRL nu a adus niciun fel de dovadă privind existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de organele de control care au dispus măsurile.

Faptele societăţii E.SRL îmbracă pericolul social al unor acţiuni ilegale, fiind justificata luarea masurilor asigurătorii, masuri ce constituie o obligaţie pentru organele fiscale si nu o opţiune, masurile fiind necesare garantării executării creanţei către bugetul de stat.

Scopul instituirii masurilor asigurătorii fiind unul preventiv, de prezervare a posibilităţii viitoare de punere în executare a titlului executoriu obţinut, anularea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii lipseşte de eficienta juridica demersul organului de control, cu repercursiuni asupra interesului generai al acoperirii prejudiciului adus bugetului consolidat al statului.

Sunt temeinice şi legale constatările organelor de control întrucât s-a procedat, în deplină concordanţă cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 6 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 74/2013 “în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul să dispună, în condiţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă, să îşi înstrăineze ori să îşi risipească patrimoniul iar potrivit art.213 din Legea nr. 207/2015, se prevede:

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. în decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

Ori de câte ori se constată că există pericolul ca contribuabilul supus controlului să se sustragă, să îşi ascundă, sau să îşi risipească patrimoniul, organul de control dispune măsuri asigurătorii, măsuri de indisponibilizare şi conservare, de natura să împiedice debitorul contribuabil să-şi diminueze activul patrimonial.

Faptele prin care s-au încălcat de către E. SRL dispoziţiile fiscale în materie cu referire directă la obligaţiile stabilite îmbracă pericolul social al unor acţiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea masurilor asigurătorii, măsuri necesare garantării executării creanţei către bugetul de stat.

Din documentele emise de către organul de control se poate observa ca motivele care au impus emiterea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii sunt detaliate in concret cu menţionarea prevederilor încălcate. Faţă de motivele invocate în justificarea masurilor asigurătorii, instanţa de control urmează a retine ca in mod corect a fost reţinut faptul că în cuprinsul deciziei emise de subscrisa Direcţia regională antifraudă C., sunt identificate masurile asigurătorii dispuse, fiind motivata necesitatea dispunerii masurilor.

Contrar argumentelor pe care se fondează hotărârea instanţei de fond, faptele prin care s-au încălcat de către E. SRL dispoziţiile fiscale în materie cu referire directă la obligaţiile stabilite, îmbrăcă pericolul social al unor acţiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea masurilor asigurătorii, măsuri necesare garantării executării creanţei către bugetul de stat.

Astfel, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ../06.11.2018 a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de norma fiscală, respectiv art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală republicată.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, arata faptul că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ../06.11.2018 cuprinde o motivare amplă a conduitei societăţii E SRL, faptele acesteia îmbrăcând pericolul social al unor acţiuni ilegale, fiind justificată luarea masurilor asigurătorii.

Susţinerile instanţei de fond reţinute in considerentele sentinţei civile nr.205/05.06.2019 sunt nefondate întrucât masurile asigurătorii au fost motivate, menţionându-se ca exista pericolul ca debitorul să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Având în vedere constatările organelor de control şi existând pericolul ca societatea să-şi înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanţă cu prevederile legale privind emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către D.R.A. 2 Constanţa.

În drept, recurenta invoca dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, coroborat cu prevederile art. 486 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 3 pct. 5 şi pct. 8 C.pr.civ., cât şi celelalte temeiuri invocate în cuprinsul recursului.

Intimata-pârâta S.C. E. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, afirmând:

La data de 07.11.2018 i-a fost comunicată decizia nr. A-FCT 21211 de instituire a masurilor asigurătorii, decizie care are la baza sumele estimate in urma controlului efectuat de ANAF, care a încheiat un proces-verbal nr. 6935/07.11.2018, dar care nu reprezintă act administrativ.

Sumele constatate de către inspectorii antifraudă, în baza procesului-verbal susmenţionat, denumite obligaţii fiscale sunt impozit pe profit în sumă de 260.448 lei şi T.V.A. în sumă de 390.671 lei, total 651.119 lei, sume estimative întrucât nu este emis titlul de creanţă, adică raportul de inspecţie fiscală, care în baza art. 213 alin. (7) C.pr.fisc. se emite în termen de 6 luni de zile, termen care poate fi prelungit până la 1 an.

În procesul-verbal, care teoretic ar sta la baza emiterii acestei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii, sunt stabilite nişte sume estimative - Impozit pe profit în sumă de 260.448 lei si T.V.A. în sumă de 390.671 lei, obligaţii fiscale suplimentare care nu au fost stabilite în baza unor probe certe, ci prin raţionament şi presupuneri referitoare la existenţa operaţiunilor fictive efectuate de intimată, înregistrate in evidenţa contabilă, operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor.

Relaţia comercială între intimata-reclamantă şi cele 3 societăţi comerciale, relaţie reală, întrucât aceste societăţi au prestat activitate, este probată cu contractele de lucrări între intimată şi acestea, facturi fiscale, situaţii de plată, contravaloarea facturilor fiind achitată prin virament bancar, declararea acestora în declaraţia 394 şi de asemenea, aceste societăţi declară şi recunoaşte ca şi furnizor pe intimată în declaraţia 394.

Faptul că aceste societăţi nu îşi achită obligaţiile fiscale, nu este vina intimatei, asta nu înseamnă că operaţiunea este fictivă.

În conformitate cu art. 213 alin. (2) C.pr.fisc. “se dispune masuri asigurătorii şi sechestru asigurător în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care exista pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”.

În prezenta cauză nu există un caz excepţional, care să ducă la emiterea prezentei decizii întrucât nu exista nici cea mai mică dovadă că ar exista pericolul că intimata-reclamanta să se sustragă ori să îşi ascundă patrimoniul.

De asemenea, conform art. 213 alin. (5) C.pr.fisc. “Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată”- or, prezenta decizie nu este motivată, fiind doar inserată următoarea sintagmă “întrucât s-a constatat existenţa pericolului să vă sustrageţi de la urmărire sau să vă ascundeţi ori să vă risipiţi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”

Motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, în sensul dispoziţiei legale anterior citate, nu înseamnă ca în cuprinsul acesteia trebuie doar să se facă referire la ceea ce a determinat instituirea acestor măsuri, în speţa, suma stabilită de organele de inspecţie fiscală în sarcina debitorului supus controlului.

Sintagma “motivarea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii” trebuie înţeleasă in sensul ca organul fiscal ce a dispus o asemenea măsură, are obligaţia sa explice ce anume a determinat luarea măsurilor asigurătorii, adică ce fapt al debitorului a impus aceasta, fapt ce trebuie sa se subsumeze noţiunilor de sustragere, ascundere, risipire patrimoniu, fapte de natura a împiedica sau periclita în mod considerabil colectarea.

O asemenea motivare lipseşte însă cu desăvârşire din cuprinsul deciziei contestate, organul fiscal nefăcând altceva decât să redea textul de lege ce prevede posibilitatea instituirii masurilor asigurătorii, fără a explica în mod concret în ce constă şi de ce a fost determinat pericolul reţinut, nefăcându-se nicio referire cu privire la fapte ale debitorului din care sa se deducă idea că acesta încearcă sa împiedice sau sa îngreuneze colectarea.

Lipsa motivării deciziei de instituire a masurilor asigurătorii constituie prin sine însuşi un motiv care conduce in mod cert la nelegalitatea actului.

De asemenea nu s-a făcut nici o dovada in sensul ca pe parcursul controlului, anterior sau ulterior procesului-verbal, intimata-reclamanta a încheiat anumite acte juridice prin care să îşi diminueze patrimoniul prin scoaterea unor elemente de activ din avere, în aşa fel încât o eventuala si viitoare colectare sau executare silita sa fie lipsita de efect.

A primi teza pârâtei înseamnă că în toate situaţiile în care organele fiscale, în urma efectuării unui control la un contribuabil, în ipoteza în care constata ca acesta are anumite datorii către bugetul de stat,”de plano”, se impune instituirea măsurilor asigurătorii, însă, fata de claritatea textului legal anterior citat, este evident că legiuitorul nu a avut în vedere o asemenea ipoteză, ci a subsumat instituirea măsurilor asigurătorii unor condiţii ce trebuie îndeplinite, condiţii ce ţin practic de conduita debitorului, şi care în speţa de faţă nu s-a dovedit a fi îndeplinite.

În decizia de instituire a masurilor asigurătorii, pârâta nu a indicat nici un temei din care ar rezulta intenţia intimatei de a se sustrage de la îndeplinirea unor obligaţii fiscale eventuale sau de a se ascunde si/sau risipi patrimonial in vederea îngreunării colectării ulterioare a unor debite fiscale viitoare certe.

Prin procesul-verbal încheiat de inspectorii antifraudă, sumele plătite de societate pentru prestarea de activitate (închiriere utilaje) de la cele 3 societăţi comerciale, nu ar reprezenta cheltuieli deductibile întrucât acestea nu ar fi operaţiuni reale.

Realitatea şi veridicitatea acestor operaţiuni, intimata o dovedeşte cu următoarele înscrisuri: contracte de prestări servicii, situaţii de plata, facturi fiscale, plaţi efectuate prin virament bancar, faptul că cele trei societăţi comerciale declară operaţiunea în declaraţia fiscală 394, deci o recunosc ca şi furnizor, faptul că aceste utilaje închiriate au desfăşurat activităţi la intimată în cadrul contractelor încheiate între aceasta şi diferiţi beneficiari.

De asemenea, intimata care este înfiinţată din anul 1994, şi-a achitat în mod corespunzător toate obligaţiile fiscale care i-au revenit, figurând ca o societate fără datorii fiscale în evidenţele autorităţilor fiscale competente, a cooperat prin prezentarea tuturor documentelor solicitate în cursul activităţii de control desfăşurate, şi desfăşoară activitate comercială producătoare de venituri (astfel cum se constata din contractele care se află în derulare, beneficiar fiind statul prin unităţi administrativ teritoriale), astfel încât, în eventualitatea emiterii titlului de creanţă şi a deciziei de impunere privind sumele individualizate prin procesul - verbal încheiat de antifraudă, nu exista riscul neachitării acestora sau risipirii patrimoniului pentru a crea imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor de plată. Emitentul acestei decizii s-a limitat la faptul de a face o prezentare generic, fără elemente concrete a motivului pentru care a emis aceasta decizie, arătând textual: “ întrucât s-a constatat existent pericolului sa va sustrageţi de la urmărire sau să vă aducă  ascunderi ori sa va aducă risipiri patrimonial, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea”. Se observa cu uşurinţa din redarea acestui text ca, practic motivarea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nu exista deoarece organul fiscal avea obligaţia sa explice ce anume a determinat luarea masurilor asigurătorii, respectiv ce fapta a contestatorului debitor a impus luarea unei asemenea măsuri, fapte care ar fi trebuit să se circumscrie acţiunilor de: sustragere, ascundere, risipire patrimoniu, faptă de natură a împiedica sau periclita în mod considerabil colectarea.

Motivele de recurs ale recurentei parate vizează in primul rând faptul ca sentinţa recurată nu ar fi pronunţată de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, ci de o instanţă de civil, însă excepţia competentei materiale administrative  este nefondată întrucât completul care a judecat prezentul litigiu pe fond, a fost un complet de contencios administrativ si fiscal, lucru care se poate observa inclusiv din sentinţa, de unde rezultă fără echivoc că instanţa de fond a fost de contencios administrativ si fiscal, iar la primul termen de judecată, când s-a pus în discuţie competenţa materială, inclusiv cea funcţională, reprezentantul recurentei a precizat că instanţa este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Cel de-al doilea motiv al recursului vizează faptul ca instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 205/2019 CAF cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material raportându-se la faptul ca instanţa de fond a pronunţat aceasta sentinţa pentru ca recurenta nu ar fi individualizat pericolul concret la care face trimitere art. 2013 alin. (2) C.pr.fisc. si nu a motivat necesitatea instituirii măsurii asigurătorii.

Acest motiv este nefondat raportat la reţinerea instanţei de fond, care s-a bazat atât pe textul de lege cat si raportat la înscrisurile depuse, astfel instanţa de fond reţine în mod corect că potrivit art. 213 alin. (2) C.pr.fisc. “se dispun masuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii si sechestrului asigurător asupra bunurilor şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, in cazuri excepţionale, respectiv in situaţia in care exista pericolul ca acesta sa se sustragă, sa îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”, pentru că alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că: “Decizia de instituire a masurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent”.

Motivarea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii, in sensul dispoziţiei legale anterior citate, nu înseamnă ca in cuprinsul acesteia trebuie doar sa se facă referire la ceea ce a determinat instituirea acestor masuri.

Sintagma “motivarea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii” trebuie înţeleasa în sensul că organul fiscal ce a dispus o asemenea măsură, are obligaţia să explice ce anume a determinat luarea măsurilor asigurătorii, adică ce fapt al debitorului a impus aceasta, fapt ce trebuie sa se subsumeze noţiunilor de sustragere, ascundere, risipire patrimoniu, fapte de natura a împiedica sau periclita în mod considerabil colectarea.

O asemenea motivare lipseşte însă cu desăvârşire din cuprinsul deciziei contestate, organul fiscal nefăcând altceva decât să redea textul de lege ce prevede posibilitatea instituirii măsurilor asigurătorii, fără a explica în mod concret în ce constă şi de ce a fost determinat pericolul reţinut, nefăcându-se nici o referire cu privire la anumite fapte ale debitorului din care sa se deducă idea ca acesta încearcă sa împiedice sau sa îngreuneze colectarea.

Astfel, nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că pe parcursul controlului, debitorul a încheiat anumite acte juridice prin care să îşi diminueze patrimoniul prin scoaterea unor elemente de activ din averea sa în aşa fel încât o eventuală şi viitoare colectare sau executare silită să fie lipsită de efect.

O astfel de interpretare ar însemna ca în toate condiţiile in care organele fiscale, in urma efectuării unui control la un contribuabil, în ipoteza în care constata ca acesta are anumite datorii către bugetul de stat “de plano”» se impune instituirea masurilor asigurătorii, însă, fata de claritatea textului legal anterior citat, este evident ca legiuitorul nu a avut in vedere o asemenea ipoteza ci a subsumat instituirea masurilor asigurătorii unor condiţii ce trebuie îndeplinite, condiţii ce ţin practic de conduita debitorului si care in speţa de fata nu s-a dovedit a fi îndeplinite.

Nici până în prezent recurenta nu a emis o adresă de inspecţie fiscală conform prevederilor art. 213 alin. (7) C.pr.fisc.. Raportul de inspecţie fiscală se emite în termen de 6 luni de zile, termen care poate fi prelungit până la 1 an. Deci nici măcar adresa că va începe inspecţia fiscală nu este emisă după 1 an si 2 luni. timp în care activitatea intimatei ar fi fost blocată, dacă şi-ar fi produs efectele decizia de instituire a masurilor asigurătorii, inclusiv prin poprire.

În drept, invocă prevederile art. 205 C.pr.civ. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărârea instanţei de recurs

În ceea ce priveşte competenţa completului căruia i-a fost repartizata cauza la tribunal, se constată ca acesta a fost un complet specializat în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum de altfel solicita si recurenta (după cum rezultă neechivoc din încheierea de şedinţă din data de 13.03.2019, când instanţa, reţinând expres aceasta împrejurare, a respins excepţia necompetentei).

Confuzia recurentei poate veni din împrejurarea ca la nivelul Tribunalului Giurgiu nu exista o secţie de contencios administrativ si fiscal, ci o secţie civilă în cadrul căreia există complete specializate în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ si fiscal.

În ceea ce priveşte preluarea de către instanţa de fond a argumentelor prezentate de reclamanta în cererea de chemare în judecată, aceasta împrejurare este reală, rezultând din compararea celor două acte, însă aceasta nu duce automat la concluzia inexistenţei unei analize reale a speţei de către instanţă, ci poate fi doar expresia intenţiei de uşurare a activităţii de redactare a hotărârii judecătoreşti (este adevărat, că, fie şi pentru a înlătura suspiciunile părţilor, este de evitat o astfel de manieră de motivare a hotărârilor).

Cercetând motivele reţinute de instanţa de fond, se observă totuşi că acestea sunt corecte şi suficiente, dat fiind că, într-adevăr, decizia contestată nu prezintă decât faptele pretins ilicite imputate intimatei-reclamante (încheierea unor tranzacţii fictive), fără a arăta însă care sunt motivele care impun luarea măsurilor asiguratorii.

Împrejurarea că în trecut un contribuabil a încălcat legea (aspect care oricum nu este stabilit definitiv, ci doar bănuit de organul fiscal) nu duce automat la concluzia ca si in prezent acesta ar urma sa încalce legea si, mai mult, că încearcă să se sustragă în mod ilicit de la răspunderea materială ce i-ar reveni pentru încălcările trecute.

De altfel, art. 213, alin. (2) C.pr.fisc. precizează foarte clar ca instituirea masurilor asiguratorii are caracter excepţional, ea nedispunându-se în orice situaţie în care un contribuabil este bănuit ca ar avea datorii către bugetul de stat, ci doar atunci când „există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”.

In mod evident, acest pericol nu trebuie doar afirmat de către organul fiscal, ci trebuie si dovedit, el trebuind sa rezulte din anumite fapte ale contribuabilului, in principiu, altele decât faptele pretins ilicite din care deriva obligaţiile principale.

La luarea acestor măsuri, trebuie avută în vedere şi situaţia economico - financiară actuală a pretinsului debitor, inclusiv relaţiile comerciale în care este implicat în prezent, din acestea trebuind să rezulte un risc de nerecuperare a pretinselor debite.

Or, în ceea ce priveşte intimata-pârâtă se observă că aceasta este implicată în executarea unor contracte de achiziţie publică încheiate cu autorităţi publice contractante (ex. comuna G., judeţul G.-v.157 fond, comuna G., judeţul G.-f.169, comuna S., judeţul T.-f.183, etc.).

Acest aspect, respectiv activitatea curentă în care este implicată intimata-reclamantă, vine să demonstreze un risc scăzut de neplată în viitor a debitului care se va stabili.

Faţă de cele de mai sus, curtea urmează a respinge recursul ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate.

Domenii speta

Spete similare