Răspundere civilă delictuală. Condiţiile exercitării libertăţii de exprimare şi protejarea vieţii private.

- art.72 şi art.75 Cod civil.

- art.8 şi art.10 din CEDO

În speţă, site-ul E. a publicat numai informaţiile furnizate de o altă persoană, menţionând în mod expres că este vorba de un citat din interviul acestei persoane, informaţii care au fost susţinute şi în faţa instanţei de fond de aceeaşi persoană, neexistând nici o justificare pentru incriminarea pârâţilor, ca urmare a afirmaţiilor altei persoane.

În ce priveşte modalitatea de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea acestora, se constată că nu a fost dovedit că pârâtul G. ar fi accesat fără drept sistemul informatic aparţinând reclamantei în vederea difuzării emailurilor private ci astfel cum a recunoscut acest pârât cu ocazia interogatoriului luat în faţa primei instanţe, aceste emailuri i-ar fi fost puse la dispoziţie de o altă persoană, a cărei identitate nu a fost dezvăluită.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mod repetat că articolul 10 protejează nu doar substanţa şi conţinutul informaţiilor şi ideilor, dar şi mijloacele prin care acestea sunt transmise. Jurisprudenţa Curţii acordă protecţie extrem de extinsă, în special în ceea ce priveşte confidenţialitatea surselor jurnalistice. „Protecţia surselor jurnalistice este una din pietrele de temelie ale libertăţii presei (...). Absenţa unei astfel de protecţii ar putea descuraja sursele jurnalistice să ajute presa în informarea publicului pe teme de interes general. Ca urmare, presa ar putea fi incapabilă să joace rolul său esenţial de «câine de pază», iar capacitatea sa de a furniza informaţii precise şi de încredere s-ar diminua. (Goodwin vs. Marea Britanie).

Totodată, limitările aduse confidenţialităţii asupra surselor jurnalistice nu pot fi compatibile cu art. 10 CEDO decât în cauze excepţionale, când există exigenţe imperioase al interesului public (Nordisk Film & TV A/S vs. Danemarca).

În speţă, nu au fost reliefate astfel de exigenţe imperioase, din care să rezulte că interesul reclamanţilor de a cunoaşte identitatea sursei pârâtului trebuie să prevaleze în faţa interesului celui în cauză de a menţine această informaţie confidenţială.

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată că prin Sentinţa civilă nr.232/S din data de 05.11.2018 a Tribunalului Braşov – Secţia I civilă, s-a dispus următoarele:

„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Fundaţia A., înregistrată  cu numărul […] în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor al Judecătoriei Braşov,  […], şi C., […], în contradictoriu cu pârâţii Federaţia D. ,,E.’’, înregistrată  cu  numărul […] în Registrul Federaţiilor al Tribunalului F., […] reprezentată legal de preşedinte – G., şi G., […], şi, în consecinţă:

Obligă pârâţii să înceteze acţiunea de  încălcare a drepturilor nepatrimoniale ale părţilor reclamante prin eliminarea de pe pagina de internet a E. (www.E.ro) a următoarelor articole defăimătoare la adresa reclamanţilor şi interzicerea săvârşirii în viitor a unor încălcări similare: ,,A.: Să dăm lovitura! Să-i păcălim pe localnici!’’; ,,Corupţie cât Yellowstone în Guvernul H.!’’; ,,I. Dovada traficului de influenţă pentru A.’’; ,, Românii  ăştia sunteţi nişte ţigani. Sunteţi mai rău ca în Africa – C., A.’’.

Obligă pârâţii să achite, în solidar, reclamanţilor suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

Obligă pârâţii să publice prezenta hotărâre judecătorească pe sit-ul E. - www.E.ro - timp de 180 zile.

Obligă pârâţii să publice prezenta sentinţă, pe cheltuiala proprie, într-un ziar cu acoperire naţională şi în două cotidiane cu acoperire regională timp de trei ediţii consecutive în zonele F., J., B., K. şi L..

Respinge restul pretenţiilor formulate de  părţile reclamante.

Obligă pârâţii să achite, în solidar, reclamanţilor suma de 32.543 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Conform Statutului reclamantei Fundaţia A. şi a memorandumului de modificare a acestuia, această parte este o fundaţie ce a dobândit personalitate juridică în anul […] şi al cărei scop este crearea unei noi rezervaţii naturale în România, în Carpaţii X., prin utilizarea finanţării publice şi private în acest sens.

În actul constitutiv al acestei reclamante se menţionează că aceasta va contribui la conservarea şi restaurarea ecosistemului natural al Carpaţilor, în beneficiul biodiversităţii şi al comunităţilor locale, într-o zonă suficient de extinsă pentru  a întreţin un număr semnificativ de animale carnivore mari şi pentru a permite procesul de evoluţie, prin achiziţionarea, protejarea şi gospodărirea de păduri şi păşuni naturale.

În îndeplinirea scopului pe care şi l-a propus la înfiinţare, reclamanta Fundaţia A. a  susţinut decizia Guvernului României de iniţiere, în luna septembrie a anului […], a procesului de înfiinţare a Parcului Naţional M..

De asemenea, pentru respectarea scopului în care s-a constituit fundaţia reclamantă a încercat să stopeze tăierile ilegale de pădure din Munţii Carpaţi prin achiziţionarea unor suprafeţe de teren împădurit,  în ideea conservării lor, prin concesionarea acestor terenuri statului, în regim de protecţie permanentă, sub forma constituirii unui parc naţional.

La data de […], N. a trimis membrilor LCIE, următorul e-mail pe care l-a primit de la reclamantul C., întrucât acest e-mail conţine o ,,veste minunată’’.

Conţinutul e-mailului depus de reclamanţi la dosarului cauzei în original şi în traducere legalizată este următorul: ,,Ieri a fost o zi istorică pentru România. Ministrul a decis să interzică vânătoarea de lui, urşi, râşi şi pisici sălbatice şi să înlocuiască vânătoarea pentru trofee  cu un sistem de control real al pagubelor prin intermediul unei echipe regionale de intervenţie  rapidă.(….)

De asemenea, avem un ministrul al mediului excelent (acesta a reuşit să obţină sprijinul guvernului pentru proiectul nostru privind înfiinţarea unui nou Parc Naţional M., procedura oficială pentru înfiinţarea acestui parc urmând a începe în octombrie).

Am reuşit să explicăm întreaga situaţie, drept pentru care, ieri, acesta a decis să interzică în totalitate vânătoarea pentru trofee. Susţinerea publică este atât de mare încât niciun ministru viitor nu a îndrăzni să revoce această decizie, ar fi sinucidere politică.

M-am gândit că te-ar putea interesa acest lucru, este un eveniment major în eforturile de conservare a carnivorelor mari din Europa’’.

Acest e-mail, deşi avea, aşa cum am arătat, un circuit restrictiv, fiind destinat numai membrilor LCIE, a intrat în posesia părţilor pârâte, care, pe baza lui, au postat pe situl E. articolul intitulat: ,,I.: Dovada traficului de influenţă pentru A.’’.

În cuprinsul acestui articol se arată că, în data de […], reclamantul C., ,,director executiv al fundaţiei şi administrator al societăţilor comerciale care au achiziţionat peste 17.00 ha în zona Munţilor M.’’, a expediat un e-mail care demonstrează  faptul că proiectul Parcul Naţional ,,O’’ a fost promovat de Guvernul  României, în data de […], de către I., ministrul mediului, Apelor şi Pădurilor.

În cuprinsul acestui articol este citat în limba engleză următorul pasaj din e-mail menţionat: ,,We also have an excellent minister of enviroment (she also pushed our agenda of  a new M. Naţional Parc Through the governament, the official procedure to establishment the NP will start in October’’, pe care părţile pârâte l-au tradus astfel: ,,De asemenea avem un ministrul al mediului excelent (ea ne-a sprijinit iniţiativa de înfiinţare a Parcului Naţional M în guvern, procedura oficială de înfiinţare a PN va începe în octombrie’’.

De asemenea, părţile pârâte în acest articol au comentat şi mesajul ce se desprinde din e-mailul menţionat susţinând că acesta este ,,dovada clară a faptului că ministrul I., împreună cu secretarii de stat P. şi Q. (foşti membri în consiliul director al Fundaţiei A.), au preluat o iniţiativă privată a unor vizionari miliardari, uniţi într-un experiment de acaparare a teritoriului României, şi au transformat-o în proiect al Guvernului României, al Statului Român’’.

,,E-mailul este trimis în contextului unei alte victorii marca C.: interzicerea, la […], de către Ministrul Mediului, a vânătorii de lupi, urşi, râşi, pisici sălbatice’’.

,,Soluţia se pare că a fost propusă tot de C., care, prin  nota […], aprobată de I., a fost numit în grupul de lucru pentru speciile urs, lup, râs şi pisică sălbatică’’

În continuarea acestui articol se menţionează că adoptarea Ordinului de Ministru mai sus identificat s-a realizat cu încălcarea normelor legale de tehnică legislativă şi că, în perioada […], grupul de lucru pentru conservarea carnivorelor mari a funcţionat în mod nelegal şi a furnizat fără niciun drept ,,suport ştiinţific şi tehnic necesar în procesul decizional şi de implementare a legislaţiei în domeniul specific managementului carnivorelor mari’’.

La data de […], R. a trimis membrilor Consiliului Director al reclamantei Fundaţiei A. un e-mail în care se arată că, dat fiind faptul că această fundaţiei activează pe teritoriul României, este esenţial să fie incluşi mai mulţi români în consiliu. În plus, (…),, cred că, întrucât unul dintre obiectivele noastre este să atragem parteneri CSR români şi români bogaţi/ ultra bogaţi, ar trebui să găsim 1 sau 2 români cu relaţii, care preţuiesc istoria naturală a ţării lor şi care pot deschide uşi în mediul corporatist şi în rândul oamenilor bogaţi (…)’’.

Acest e-mail a fost remis cauzei în original şi în traducere autorizată.

În data de […], P. a trimis membrilor Consiliului A. un e-mail prin care arată că, dat fiind noul său statut de funcţionar public, nu mai poate face parte din consiliu pe perioada mandatului său în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În data de […], Q. a trimis reclamantului C., în calitatea acestuia de preşedinte al  fundaţiei reclamante, un e-mail, prin care i-a transmis decizia de autosuspendare din consiliul acestei fundaţii, ca urmare a dobândirii calităţii de subsecretar de stat în Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor.

Deşi cele trei e-mailuri la care am făcut referire anterior au fost, astfel cum am arătat, destinate exclusiv membrilor consiliului director al fundaţiei reclamante, acestea au intrat în posesia pârâţilor, care le-au folosit în cadrul  articolului postat, în data de […], pe situl E., intitulat ,,Corupţie cât Yellowstone în Guvernul H.’’.

În cuprinsul acestui articol sunt indicate data şi modalitatea în care a dobândit personalitate juridică reclamanta A., compunerea organelor de conducere ale acesteia, cu arătarea naţionalităţii membrilor ce  alcătuiesc  aceste organe.

De asemenea, în cuprinsul acestui articol sunt redate, din nou, informaţiile vizând achiziţia de teren împădurit de către partea reclamantă şi este inserată informaţia că odată cu învestirea Guvernului H., fundaţia reclamantă a reuşit să promoveze […] doi secretari de stat şi un ministru, respectiv, pe P, Q. şi I., care toţi au activat în cadrul fundaţiei reclamante sau în cadrul fundaţiilor care au derulat proiecte împreună cu aceasta.

S-a mai menţionat de către instanţa de fond că în cadrul acestui articol sunt reproduse e-mailurile ce au stat la baza  redactării lui şi se precizează că, imediat după constituirea în această modalitate a echipei de la Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, a început să se vorbească în mod public despre un  O..

În cadrul acestui articol se arată că, pentru punerea în aplicare a proiectului Parcul Naţional Munţii M., ministrul I. a efectuat deplasări cu elicopterul în zonă, refuzând să precizeze sursa finanţării acestor deplasări şi că dată fiind amploarea campaniei de imagine pe care acesta a declanşat-o, se ajunge la concluzia că implementarea acestui proiect este obiectivul nr. 1 al ministrului.

Aşa cum am arătat, în articolul mai sus identificat este reprodus e-mail R., cu comentariul că acesta dezvăluie modul în care fondatorii A. ,,gândesc strategia poziţionării organizaţiei în România”.

În data de […], a avut loc, la S., şedinţa Consiliului Director al Fundaţiei A., procesul-verbal al acestei şedinţe fiind depus la dosarul cauzei în original şi în traducere autorizată.

În cadrul şedinţei au fost dezbătute subiecte care au vizat modalitatea în care se  impune ca fundaţia să acţioneze pentru realizarea scopului său, fondurile de vânătoare şi  modalitatea de atragere a fondurilor necesare atingerii obiectivelor propuse.

Unul dintre subiectele abordate în cadrul şedinţei menţionate a fost acela al modalităţii achiziţionării de către fundaţia reclamantă a terenurilor împădurite ce aparţin obştilor, aceasta  şi motivat de faptul că mulţi dintre cei care deţin păduri în cadrul acestor forme de organizare au procedat la tăierea lor.

Astfel, în cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre achiziţionarea unei suprafeţe de 4.000 ha, ce aparţine Obştilor din zona Ş., la un preţ sub cel al pieţii, ,,transparenţa fiind esenţială în relaţia cu oricine este confortabil cu preţul”.

De asemenea, s-a decis ca A. să cumpere ,,totul: păşunile alpine şi chiar zonele defrişate”.

Un alt subiect abordat de către membrii consiliului director al reclamantei a fost acela al siturilor Y. şi al fondurilor de vânătoare, în cadrul  discuţiilor purtate pe această temă arătându-se că reclamanta a fost abordată de vânători privaţi, care au solicitat acesteia să se asocieze cu ei pentru a atinge cota critică de 51%, necesară pentru a controla fondul cinegetic.

Cu această ocazie, reprezentantul legal al fundaţiei a spus: ,,Nu i-am refuzat imediat, ci mai degrabă am obţinut informaţii din interior despre aceşti indivizi şi despre eforturile lor, informaţii care au fost utile pentru a zădărnici intenţiile lor. Mai important, cerinţa vizând deţinerea a 51% din fondul de vânătoare expiră în 2 săptămâni, astfel că A. va tergiversa asocierea cu aceşti vânători, care sunt convinşi că ne vom alătura lor. Prin această strategie, ne vom asigura că nimeni nu va deţine o cotă majoritară de 51% şi că fondul de vânătoare va fi probabil scos la licitaţie.’’

Au fost apoi indicate modurile în care fundaţia reclamantă înţelege să asigure finanţarea proiectelor pe care le are în derulare sau pe care intenţionează să le demareze.

Cu toate că minuta şedinţei Consiliului Director al Fundaţiei reclamante este un document cu circuit închis, fiind destinat doar membrilor acestei fundaţii, pârâţii au intrat în posesia ei şi au folosit-o în cadrul articolului ,,A.: Să dăm lovitura! Să-i păcălim pe localnici!’’, postat pe situl E. în data de  […].

Acest articol începe cu următoarea menţiune: ,,consemnarea dezbaterilor din cadrul unei şedinţe a consiliului director al Fundaţiei A. demonstrează adevărata abordare a proiectului de acaparare a teritoriului României’’.

Se arată apoi că, în cadrul acestei şedinţei, reclamantul C. a spus: ,,că este momentul potrivit să intervenim şi să dăm lovitura cu primul mare lot de teren  de aproape 4.000  ha din mai multe loturi de teren ale Obştii Ş.’.

De asemenea, se menţionează că fundaţia reclamantă a procedat în modalitatea consemnată în ceea ce priveşte fondurile de vânătoare cu scopul de,, a-i păcăli’’ pe indivizii care  au abordat-o.

Totodată, în cadrul acestui articol au fost redate discuţiile pe care membri consiliului director le-au purtat cu privire la atragerea finanţării  proiectelor fundaţiei reclamante, arătându-se că în realitatea scopul urmărit de membri fondatori ai fundaţiei  este  acela de a-şi mări propria avere.

S-a arătat, de asemenea, că scopul colaborării fundaţiei reclamante cu diferite organizaţii naţionale şi internaţionale din domeniul protecţiei mediului este acela de a ,,pune presiune pe Guvernul României’’, arătând că cele consemnate în minuta şedinţei consiliului director atestă că acesta a fost scopul real al elaborării de către fundaţia reclamantă şi de către T. a unei hărţi a tăierilor ilegale de păduri din România.

Totodată, în cadrul articolului menţionat au fost comentate discuţiile purtate între membrii consiliului director al fundaţiei reclamantei pe tema atragerii unor cetăţeni români în acest organ de conducere, întrucât toţi membrii actuali sunt de naţionalitate străină.

În data de […], pe situl  E. a fost postat articolul: ,,Românii ăştia sunteţi nişte ţigani. Sunteţi mai rău ca-n Africa” C., Coordonator A..

Acest articol are următorul conţinut: ,,o dezbatere eveniment organizată la Ţ, judeţul B., la  […], dezvăluie atitudinea coordonatorului activităţilor filantropice şi comerciale ale grupului A.: C..

Vă rugăm să vizualizaţi, în primul rând, expunerea informală şi autorizată a domnului  U., primarul comunei V.’’, precizându-se că acest moment poate fi vizualizat pe pagina de internet a E..

În cadrul probatoriului ce a fost administrat în cauză, a fost depusă şi rezoluţia adoptată în cadrul întâlnirii de la Ţ., precum şi înregistrările video ale acestei întâlniri, precum şi ale emisiunii televizate la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar, ca urmare a dispoziţiilor pe care tribunalul le-a dat la termenul de judecată din data de 30.03.2018, conform celor consemnate în Încheierea acestui termen de judecată, dosarului i-au fost remise şi  transcrierile acestor înregistrări video.

Prin răspunsurile date la interogatoriul ce i-a fost luat, pârâtul G. a arătat că a primit e-mailul N. tot în format electronic, de la o terţă persoană, care era, la rândul ei, destinatar al acestui e-mail, precizând că, dată fiind calitatea de sursă a acestei persoane, pentru site-ul gestionat de pârâţi, nu poate dezvălui identitatea ei.

A arătat, apoi, că e-mailurile R., P. şi Q. le-a primit de la o sursă din cadrul fundaţiei reclamante, care i-a comunicat această corespondenţă electronică.

A precizat, de asemenea, pârâtul că minuta şedinţei Consiliului Director al A. a primit-o, de asemenea, de la o sursă din interiorul fundaţiei, a cărei identitate nu a dorit să o dezvăluie.

Este de menţionat că, în cadrul răspunsurilor date la interogatoriu, pârâtul G. a arătat că pe site-ul gestionat de părţile pârâte sosesc diferite informări, ce conţin informaţii utile ce se circumscriu domeniului de activitate a federaţiei  pârâte. Aceste informaţii sunt verificate întotdeauna sub aspectul veridicităţii, dar niciodată nu se realizează o verificare a transmiţătorului lor.

A mai arătat partea menţionată cu ocazia interogării sale că selecţia pasajelor în limba engleză din cadrul articolelor indicate în cererea de chemare în judecată a făcut-o ea şi că traducerea acestor pasaje a fost realizată de un fost angajat al Federaţiei E., care se numeşte W..

Prin răspunsurile date la interogatoriul ce i-a fost luat, reclamantul C. a explicat relaţiile pe care le-a avut cu fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor – I. -, precizând că relaţiile sale cu acesta au fost strict profesionale,  cunoscându-l pe acest ministru în cadrul activităţilor de protejare a mediului ce sunt desfăşurate pe teritoriul României de diferite organizaţii non-guvernamentale.

În acest sens, această parte a precizat că a cunoscut-o pe I. în cadrul unui proiect susţinut de Banca Mondială, care s-a desfăşurat în perioada 2002-2003 şi că din anul 2003 şi până în anul […]  nu a mai avut niciun contact personal cu persoana menţionată.

Partea reclamantă a negat orice implicare în procesul de numire în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor a doamnei P. şi a domnului Q. şi a arătat că, în perioada […] - data încheierii mandatului Guvernului H.- a avut 5 întâlniri cu ministrul I., toate într-un cadru oficial, public, de genul participării la diferite conferinţe sau audienţe, precizând că niciuna dintre aceste întâlniri nu a avut caracter privat.

În ceea ce priveşte proiectul de înfiinţare a Parcului Naţional Munţii M., reclamantul a arătat cu ocazia interogării sale că a desfăşurat o campanie de mediatizare a acestui proiect, în cadrul căreia a făcut cunoscut conţinutul său tuturor persoanelor cu care a avut întâlniri oficiale, inclusiv ministrului mediului de la acea vreme, precizând însă că nu a deţinut niciodată numărul de telefon al acestui ministru, ci doar adresa de e-mail a ministerului, pe care a obţinut-o de o carte de vizită a acestuia.

De asemenea, partea menţionată a precizat că pentru fundaţie şi pentru reprezentanţii săi legali este un fapt obişnuit, iar nu extraordinar, întâlnirea cu miniştrii guvernului unei ţări, pentru promovarea proiectelor ce se circumscriu scopului şi obiectului de activitate al fundaţiei, astfel de întâlniri fiind frecvente.

Totodată, a precizat partea menţionată că niciunul dintre membri fondatori ai fundaţiei reclamante nu o cunoaşte pe I. şi nu a avut niciun fel de legături cu aceasta.

Pârâţii au interogat reclamanţii şi cu privire la deplasarea cu elicopterul în zona Munţilor M., la începutul anului […], a ministrului mediului de la acea vreme, ocazie cu care aceste părţi au precizat că această deplasarea a fost una ce a avut un caracter public, fiind intens mediatizată.

Această deplasare a fost efectuată de 5 echipe de televiziune şi de aproximativ 15-20  de persoane, printre acestea activişti din domeniul protecţiei mediului din ţară şi din străinătate.

Scopul acestei deplasări a fost acela de a vedea situaţia reală din Munţii M., iar modalitatea de deplasare aleasă a avut în vedere timpul alocat de cei care au participat  la acest eveniment, ea  fiind cea care asigura cea mai rapidă deplasare.

În cadrul răspunsurilor date sub aspectul menţionat, reclamanţii au precizat că  Fundaţia A. a fost cea care a suportat costurile deplasării astfel efectuate.

Prin răspunsurile date la interogatoriu, părţile reclamante au explicat şi menţiunile din e-mailul N., arătând că acesta a fost trimis în cadrul unei corespondenţe ce a fost iniţiată de către reclamantul C., care avea caracter privat şi, prin urmare, nu putea fi utilizată decât de cei care au iniţiat-o şi au purtat-o.

Prin răspunsurile date la interogatoriu, reclamantul a arătat că cooptarea numiţilor P. şi Q. în cadrul organelor de conducere ale  A. a avut la bază activitatea desfăşurată de aceste persoane în cadrul unor organizaţii de protecţie a mediului, activitatea lor în cadrul fundaţiei încetând, ca urmare a autosuspendării, odată cu dobândirea de către acestea a funcţiei de secretar de stat la Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor din Guvernul H., funcţie care a fost dobândită exclusiv pe baza meritelor personale, fără nicio intervenţie a fundaţiei reclamante.

Un alt aspect cu privire la care reclamanţii au fost interogaţi de către părţile pârâte a vizat proiectul de constituire a Parcului Naţional Munţii M., în cadrul răspunsurilor date în acest sens părţile menţionate arătând că acest proiect este unul dintre proiectele importante ale Fundaţiei A., astfel că el a fost promovat ca atare în toate întâlnirile pe care reclamanţii le-au avut, inclusiv în cadrul întâlnirilor cu oficialii statutului român.

S-a precizat că practica folosită de fundaţia reclamantă este comună organizaţiilor care activează în domeniul protecţiei mediului în România şi în alte state din lume. Astfel, aceste organizaţii propun guvernelor statelor în care activează diferite proiecte, în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, revenind autorităţilor statutului competenţa de a decide care dintre aceste propuneri dobândesc susţinere guvernamentală.

S-a precizat, de asemenea, că Guvernul României, respectiv ministrul mediului din Guvernul H., a promovat şi alte proiecte iniţiate de alte organizaţii ce activează în domeniul protecţiei mediului în România, ce au vizat crearea unor parcuri naţionale sau naturale, dând ca exemplu Parcul Naţional Z..

În răspunsurile date la interogatoriu, reclamantul C. a precizat că Memorandumul pentru înfiinţarea Parcului Naţional Munţii M. nu este iniţiativa sa personală, acest proiect fiind iniţiat cu mult timp în urmă, respectiv în anul 2002, de către consiliile judeţene B., J., K. şi F., fundaţia reclamantă preluând această iniţiativă.

De asemenea, a arătat că reacţiile membrilor consiliului director al fundaţiei la aflarea veştii privind aprobarea de către Guvernul României a Memorandumului au fost unele realiste, bazate pe conştientizarea faptului că aceasta reprezintă doar o etapă în finalizarea proiectului de înfiinţare a Parcului Naţional Munţii M..

Prin răspunsurile date la interogatoriu, părţile reclamante au lămurit şi aspectele care vizează scopul fundaţiei şi mijloacele utilizate de această pentru atingerea acestui scop.

Astfel, s-a arătat că principalul obiectiv al fundaţiei este protejarea mediului şi a biodiversităţii, şi că unul dintre mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop este acela al stopării defrişărilor.

Pentru a atinge acest obiectiv, fundaţia şi-a propus să achiziţioneze cât mai multe suprafeţe de teren împădurit, pe care  să le conserve, cu scopul ca, la un moment dat, acestea să fie donate statului, pentru ca acesta să continue activitatea de protejare şi conservare a lor prin înfiinţarea de Parcuri Naţionale.

S-a arătat în acest sens că prin intermediul unor societăţi comerciale înfiinţate de membri fondatori ai fundaţiei reclamante au fost achiziţionate suprafeţe de teren, inclusiv de la cei cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, iar, ulterior aceste societăţi au transferat dreptul de proprietate astfel dobândit fundaţiei reclamante, prin desemnarea acesteia în calitate de asociat unic al societăţilor comerciale ce au efectuat achiziţiile.

S-a precizat că toate aceste  achiziţii  au fost verificate sub aspectul legalităţii de către o societate de avocaţi care asigură consilierea juridică a  reclamanţilor şi că  s-a refuzat perfectarea unor acte juridice în cazul în care existau suspiciuni în ceea ce priveşte legalitatea titlurilor de proprietate  ale vânzătorilor.

De asemenea, s-a arătat că toate sumele de bani pe care fundaţia le-a obţinut cu titlu de subvenţie  din partea statului au fost folosite cu scopul de a susţine obiectivele fundaţiei, membrii fondatori ai fundaţiei neurmărind obţinerea unor avantaje financiare din constituirea fundaţiei.

Prin răspunsurile date la interogatoriu, reclamantul C. a explicat şi afirmaţiile cuprinse în minuta şedinţei consiliului director al fundaţiei reclamante cu privire la fondul de vânătoare, arătat că aceste afirmaţii au fost făcute întrucât un grup de 3-4 vânători din zona fondului de vânătoare YY. au încercat să obţină dreptul de vânătoare prin plată directă, fără parcurgerea procedurii de licitaţie, cu scopul de a-i păcăli pe proprietarii fondului de vânătoare, în sensul de a plăti o sumă de bani mult mai mică decât cea rezultată în urma licitaţiei. În acest context, reclamantul a spus: ,,hai să fim mai deştepţi decât acest grup de vânători!’’, în timp ce traducerea spuselor sale realizată de pârâţi a fost aceasta ,,hai să îi păcălim pe localnicii din zona respectivă”, ceea ce nu corespunde realităţii, întrucât el respectă foarte mult comunitatea din zona respectivă.

Reclamantul menţionat a fost interogat şi cu privire la afirmaţia: ,,Români ăştia sunteţi nişte ţigani. Sunteţi mai rău decât în Africa. Nu trebuia să vă primească în UE’’, afirmaţie ce  reprezintă un citat din U., Primarul comunei V., ocazie cu care a arătat că aceste cuvinte nu puteau reprezenta un citat al spuselor persoanei menţionate, întrucât reclamantul nu a avut niciun contact cu aceasta.

Aceste afirmaţii au fost lansate, în realitate, de o fostă angajată a centrului de echitaţie pe care reclamantul îl deţine în comuna V., care a fost concediată ca urmare a descoperirii unor nereguli de natură financiară.

A precizat reclamantul că el nu ar face niciodată astfel de afirmaţii, pentru că ele sunt în total dezacord cu filosofia sa de viaţă şi cu activitatea pe care o desfăşoară, activitate în care implică persoane ce aparţin diferitelor etnii şi pe care le apreciază în raport cu ceea ce fac, nu în raport cu originea lor etnică.

De asemenea, a arătat că între el şi cel căruia îi sunt atribuite aceste afirmaţii există o relaţie conflictuală, născută ca urmare a încercării Primarului comunei V. de a-l înşela pe reclamant în cadrul derulării unii proiect ce a vizat construirea unei fabrici de produse lactate bio în comuna menţionată, din anul 2007  şi până în prezent, reclamantul neavând niciun contact cu  această persoană.

În cadrul răspunsurilor date la interogatoriul ce i-a fost luat la cererea părţilor pârâte, reclamantul a explicat şi modalitatea în care au eşuat proiectele indicate în considerentele cererii de chemare în judecată, arătând că practica fundaţiei este aceea de a stabili contacte personale cu cei cu care doreşte să deruleze activităţi de protejare a mediului, această modalitate de lucru fiind una de natură să asigure şi stabilirea unei relaţii bazate pe încredere.

Astfel, fundaţia, prin reprezentanţii săi, contactează sau organizează întâlniri cu persoane fizice sau juridice ce ar putea susţine activitatea fundaţiei, iar în cadrul acestor întâlniri le prezintă obiectivele fundaţiei şi mijlocele pe care intenţionează să le utilizeze pentru a atinge aceste obiective.

În cazul în care cei astfel contactaţi manifestă un interes sincer pentru implicarea în aceste proiecte, ele sunt redactate în formă scrisă şi aprobate ca atare.

Toate proiectele la care s-a făcut referire în cererea de chemare în judecată s-au circumscris acestui mod de lucru, neconcretizarea acestora fiind cauzată de campania de discreditare iniţiată  şi desfăşurată de pârâţi.

Un alt aspect cu privire la care reclamanţii au fost interogaţi de către pârâţi a fost cel referitor la menţiunea din minuta A. ce vizează necesitatea de atragere în organele de conducere ale acesteia a unor cetăţeni români care se bucură de notorietate şi de putere financiară, ocazie cu care s-a arătat, de către această parte, că acest demers este unul firesc, el vizând exclusiv promovarea scopului şi activităţii desfăşurate de către fundaţie.

Din depoziţia martorei XX., audiată la solicitarea reclamanţilor, se reţine că aceasta are calitatea de angajat al fundaţiei reclamante din anul […], deţinând  funcţia de director de comunicare.

În calitatea pe care o deţine, martora  a luat cunoştinţă despre  măsurile menite să asigure securitatea sistemului informatic al fundaţiei reclamante, detaliind modalitatea în care acesta este protejat.

Conform depoziţiei acestui martor, sistemul de securitate utilizat de reclamantă este unul de natură să împiedice violarea corespondenţei electronice, el implicând instituirea mai multor parole de utilizare a sistemului de către angajaţii fundaţiei, care să facă imposibilă accesarea corespondenţei private a membrilor fundaţiei.

În depoziţia sa acest martor a făcut referire şi la demersurile pe care le-a iniţiat în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu ce îi reveneau, arătând că, pentru a pune capăt campaniei de denigrare iniţiată şi desfăşurată de pârâţi, a adresat acestora invitaţia de a veni la sediul fundaţiei reclamante pentru a lua contact cu modul în care aceasta funcţionează şi cu obiectivele pe care şi le-a propus, însă invitaţia astfel lansată a rămas fără răspuns.

De asemenea, în calitatea pe care o deţine în cadrul fundaţiei reclamante, după întâlnirea de la Ţ., a iniţiat o corespondenţă cu toţi cei care au participat la această întâlnire, pentru a încerca să răspundă acuzaţiilor aduse reclamanţilor, însă şi acest demers a rămas fără finalitate.

Martorul menţionat a arătat cu ocazia audierii sale că, urmare a întâlnirii de la Ţ. şi a informaţiilor ce au fost vehiculate în cadrul ei, un primar din zona Ţării M., zonă pentru care fundaţia reclamantă deţine un proiect benefic comunităţii, aflat în stadiu avansat, a contactat fundaţia spunând că a fost abordat de mai mulţi locuitori din zona respectivă, care l-au chestionat în legătură cu relaţiile pe care le are cu părţile reclamante. Din această cauză, primarul respectiv a anunţat fundaţia că renunţă la proiectul aflat în derulare, deşi acesta este în folosul comunităţii, pentru că părerea oamenilor despre fundaţia reclamantă este una proastă.

Acest martor a mai relatat că şi atitudinea Primarului municipiului M. faţă de părţile reclamante s-a schimbat după întâlnirea de la Ţ., în sensul că acesta a refuzat să mai colaboreze cu reclamanţii.

Martorul ZZ., audiat, de asemenea, la cererea reclamanţilor, a relatat în depoziţia sa despre impactul pe care întâlnirea de la Ţ. l-a avut asupra proiectelor fundaţiei reclamante.

Astfel, acest martor a arătat că are calitatea de angajat al fundaţiei reclamante, deţinând în cadrul acesteia funcţia de  inginer silvic.

După aprobarea de către Guvernul Românie a Memorandumului de înfiinţare a Parcului Naţional Munţii M., fundaţia a declanşat o campanie de informare a locuitorilor zonelor ce urmau a fi afectate de acest proiect despre semnificaţia lui reală, întrucât s-a constatat că oamenii au în general păreri greşite despre ce presupune implementarea unei astfel de iniţiative, asociind parcurile naţionale cu diferite interdicţii.

Modalitatea de derulare a acestei campanii a constat în organizarea de întâlniri cu primarii din aceste zone, pentru ca aceştia, după ce vor primi informaţiile necesare, să le transmită, la rândul lor, locuitorilor din zonă.

Martorul a precizat că nu a participat la întâlnirea de la Ţ., informaţiile pe care le deţine despre aceasta fiind cele postate pe canalul youtube.

Potrivit informaţiilor astfel propagate, în cadrul acestei întâlniri atât cei care s-au aflat la prezidiu, cât şi participanţii din sală au lansat atacuri la adresa fundaţiei reclamante şi a  reprezentanţilor acesteia, bazate în principal pe aspecte de natură naţionalistă.

Astfel, fundaţia şi reprezentanţii săi au fost acuzaţi că doresc să cumpere terenurile din zona  de nord a Munţilor M., aşa că oamenii din zona respectivă vor rămâne fără aceste terenuri şi fără posibilitatea de a le exploata, afirmaţii care nu corespund realităţii.

A mai arătat martorul că, după ce avut loc această întâlnire, Primarul comunei WW. a fost contactat de către directorul de comunicare din cadrul fundaţiei, pentru a-i cere să confirme intenţia de derulare a proiectelor convenite cu fundaţia, însă acesta a comunicat că doreşte ca lucrurile să nu evolueze, întrucât fundaţia reclamantă a dobândit o imagine proastă în urma întâlnirii de la Ţ. şi nu doreşte ca imaginea sa să fie afectată de această colaborare.

Martorul a arătat în cadrul depoziţiei sale că schimbarea de atitudine a primarilor din zona de nord a Munţilor M. a survenit imediat după întâlnirea de la Ţ. şi că în ceea ce priveşte zona de sud a acestor munţi, lucrurile au rămas neschimbate, proiectele în care fundaţia era implicată în zona respectivă continuând şi după data la care această întâlnire a avut loc.

Din declaraţia martorului VV., audiat la cererea părţilor reclamante, se reţine că acesta are, din anul 2013, calitatea de angajat al T. România, calitate în care a avut contacte cu părţile reclamante din prezenta cauză pe tema conservării pădurilor existente pe teritoriul României.

Pe fondul acestei colaborări, au fost verificate informaţiile apărute în spaţiul public despre activitatea desfăşurată de reclamanţi, ocazie cu care au fost descoperite informaţiile  postate de pârâţi pe site-ul E..

Aceste informaţii nu au fost considerare de către T. ca impediment la colaborare, însă, din discuţiile pe care  le-a avut cu reprezentanţii fundaţiei  reclamante, a aflat că aceste informaţii defăimătoare au împiedicat-o pe aceasta să deruleze diferite proiecte de protecţie a mediului, printre care s-au numărat şi proiectele iniţiate împreună cu autorităţile publice locale.

A precizat martorul că a fost desfăşurată în timp campania de informare asupra reputaţiei  părţilor reclamante şi că informaţii negative despre aceste părţi au fost găsite şi pe alte site-uri, nu doar pe cel administrat de pârâţi.

Martorul U. a fost audiat la cererea părţilor pârâte, pentru a dovedi care era la data iniţierii campaniei menţionate în cererea de chemare în judecată imaginea publică a reclamanţilor.

Acest martor a declarat cu ocazia audierii sale că este iniţiatorul întâlnirii de la Ţ., din luna noiembrie a anului  […]. Acest demers a fost realizat de către martor din dorinţa de a împărtăşii experienţa personală pe care a avut-o cu reclamanţii, începând cu anul 2003.

În acest sens, martorul a declara că, din experienţa sa personală, a constatat că există o mare diferenţă între ceea ce reclamanţii afirmă şi ceea ce fac în realitate, întrucât, deşi aceste părţi declară că obiectivul lor este acela de protecţie a mediului înconjurător, în realitate ceea ce urmăresc este obţinerea unor avantaje de ordin material.

În acest sens, în cadrul depoziţiei sale, martorul a făcut referire la proiectul ce a vizat înfiinţarea unei fabrici de produse lactate bio în comuna V. şi la toate demersurile ce s-au impus a fi realizate pentru finalizarea acestui proiect, susţinând că acest proiect nu  a putut fi finalizat din cauza reclamanţilor care au încercat să îi păcălească pe proprietarii de terenuri din zonă, încercând să le cumpere terenurile la un preţ situat mult sub cel al pieţii.

De asemenea, martorul a susţinut că, în cadrul discuţiilor pe care le-a avut cu reclamantul C. pe tema menţionată, acesta a făcut afirmaţii denigratoare la adresa poporului român, respectiv afirmaţiile citate în articolele postate pe site-ul E..

De asemenea, martorul a susţinut cu ocazia audierii sale că reclamantul anterior identificat este singurul locuitor al comunei care impune locuitorilor interdicţii în ceea ce priveşte pătrunderea pe terenurile pe care le deţine în proprietate, deşi el nu are parte de un astfel de  tratament din partea celorlalţi locuitori.

Totodată, a constatat că reclamantul s-a opus iniţiativei de asfaltare a străzilor din comună, motivat de faptul că în acest mod va fi afectat turismul din zonă şi că, deşi se declară un protector al mediului, modul în care îşi gestionează scurgerile menajere din casa în care locuieşte şi din alte  locaţii pe care le deţine în proprietate atestă  exact contrariul.

De asemenea, a observat că fundaţia reclamantă, prin reprezentanţii săi, a împărţit proprietarilor de terenuri din zonă un chestionar, care, în opina martorului, deşi cuprindea  sigla Academiei Române, conţinea întrebări menite să susţină interesele materiale al reclamanţilor, întrucât acestea se refereau la întinderea dreptului de proprietate al celor chestionaţi şi la condiţiile în care aceştia sunt dispuţi să  îşi înstrăineze drepturile.

Toate acestea le-au determinat pe martor să iniţieze întâlnirea de la Ţ..

Martorul a precizat că această întâlnire a fost adresată locuitorilor din zonele situate pe versantul nordic al Munţilor M. şi că invitaţia a fost una nepersonalizată,  fiind promovată prin mijloacele de comunicare în masă.

În cadrul acestei întâlniri, s-au prezentat e-mailuri şi alte documente care au stat la baza afirmaţiilor ce au vizat faptul că o organizaţie constituită din străini achiziţionează terenuri împădurite pe teritoriul României şi deţine o astfel de influenţă, încât a ajuns să numească miniştri şi secretari de stat în guvernul ţării.

Martorul a precizat că nu cunoaşte care sunt scopul şi obiectivele fundaţiei reclamante şi că nici nu îl interesează aceste aspecte, ceea ce l-a determinat să organizeze întâlnirea de la Ţ. fiind aspectele mai sus redate, precum şi dorinţa martorului de a împiedica autorităţilor statutului să dea pe mâna unor străini o parte a teritoriului României.

În depoziţia sa martorul a arătat  că întâlnirea de la Ţ. s-a finalizat cu o rezoluţie ce a fost semnată de toţi participaţii, prin care s-a cerut autorităţilor guvernamentale ca în procesul de implementare a proiectului parcul Naţional Munţii M. să ţină seama şi de opinia locuitorilor din zonele ce urmează a fi afectate de acest proiect, întrucât aceştia obţin venituri însemnate din exploatarea zonei respective.

Totodată, această rezoluţie cuprinde şi un paragraf ce vizează sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru investigarea faptelor săvârşite de părţile reclamante, însă martorul a precizat că, din informaţiile pe care le deţine, o astfel de sesizare nu s-a produs.

A precizat martorul că singurele probe care s-au prezentat în cadrul dezbaterilor ce s-au urmat a fost chestionarul menţionat anterior, restul afirmaţiilor având la bază e-mailuri prezentate de  cei care au luat cuvântul, respectiv relatarea unor experienţe personale.

De asemenea, la cererea pârâţilor, pe aceeaşi teză probatorie, au fost audiaţi martorii UU. şi ŢŢ., care sunt ziarişti de investigaţie.

Cu ocazia audierii lor, aceşti martori au arătat care au fost demersurile jurnalistice pe care le-au realizat în general ca urmare a sesizărilor primite în legătură cu reconstituirile ilegale ale dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar şi în legătură cu modalitatea în care autorităţile locale au colaborat cu cei care au procedat la tăierea ilegală a pădurilor de pe suprafeţele  pentru care dreptul de proprietate a fost reconstituit.

Astfel, martorul UU. a făcut referire la investigaţiile jurnalistice pe care le-a realizat în general cu privire la societăţile comerciale străine ce desfăşoară pe teritoriul României activităţi de exploatare a masei lemnoase, precizând că, din experienţa pe care a are în acest domeniu, poate să precizeze că fundaţia reclamantă din această cauză nu are capacitatea de a gestiona un parc naţional, o astfel de activitate  trebuind să fie  desfăşurată de autorităţile statutului, pentru că cei care vin din afara ţării nu sunt interesaţi de  interesul naţional, ci doar de propriul interes care, de cele mai multe ori, este de ordin financiar.

În depoziţia sa, martorul ŢŢ. a făcut referire la anchetele jurnalistice pe care le-a realizat cu privire la presupusa activitate  ilicită a  reclamanţilor, pe care însă nu a putut să o probeze cu înscrisuri şi cu mijloace de investigare jurnalistică.

Acest martor a făcut referire la metodele pe care le-a identificat ca fiind folosite, în general, pentru fraudarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale de reparaţiei, dar a precizat că nu deţine nicio hotărâre judecătorească care să consfinţească săvârşirea ilegalităţilor la care a făcut referire, precizând că activitatea sa este una jurnalistică, ea neavând ca finalitate stabilirea legalităţii sau ilegalităţii procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.

Este de menţionat că părţile reclamante au contestat credibilitatea martorului U., solicitând înlăturarea  depoziţiei acestuia pe temeiul relaţiei conflictuale existente între acesta şi reclamantul C., cerere pe care instanţa de fond a respins-o, apreciind că, chiar dacă există elemente obiective care fac credibilă existenţa unei relaţii tensionate între acest reclamant şi martorul menţionat, depoziţia a cărei înlăturare s-a solicitate  este de natură să lămurească contextul în care a avut loc întâlnirea de la Ţ. şi motivele care au stat la baza organizării sale, aspecte esenţiale în economia speţei şi favorabile părţilor reclamante.

Răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligaţional care izvorăşte dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei sau o altă persoană chemată să răspundă are obligaţia de a  repara prejudiciul.

Răspunderea civilă delictuală apare ca o sancţiune de drept civil, astfel încât are în vedere patrimoniul persoanei răspunzătoare de fapta prejudiciabilă, iar, în cazul decesului acesteia, obligația de reparare a prejudiciului se va transmite moștenitorilor.

Art. 1349 alin. 1 din Codul civil prevede că: ,,orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane” , iar, potrivit  alin. 2: ,,cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

De  asemenea, art. 1349  alin. 3  Cod civil mai  dispune că: ,,În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului’’.

Din prevederile legale anterior redate, rezultă elementele răspunderii civile delictuale, care sunt următoarele:

I. Prejudiciul, ce reprezintă  consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Potrivit art. 1381 alin. 1 Cod civil, orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar alineatele  următoare ale aceluiaşi articol stabilesc că dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, precum şi că dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data  naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea  obligaţiilor.

După cum există sau nu posibilitatea evaluării băneşti directe a prejudiciului, se face  deosebire între prejudiciul patrimonial şi prejudiciul nepatrimonial, numit şi moral.

Prejudiciul patrimonial poate fi material (de exemplu deteriorarea sau distrugerea unui bun) sau corporal (spre exemplu, reducerea sau pierderea capacităţii de muncă a unei persoane  ca urmare a unei vătămări).

Este vorba de un prejudiciu nepatrimonial în cazul unui prejudiciu estetic, al atingerii aduse onoarei sau demnităţii, al suferinţei provocate de durerile fizice, al suferinţei de ordin afectiv.

Art. 1391 Cod civil reglementează expres repararea prejudiciului nepatrimonial, stabilind în alin. 1 că: ,,În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială”.

Pentru ca prejudiciul să poată fi reparat se cere ca acesta să fie cert, adică sigur atât sub aspectul existenţei, cât şi al întinderii sale şi să nu fi fost reparat în prealabil de o terţă persoană fizică sau juridică.

II.  Fapta ilicită. Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

Prin urmare, nu numai acţiunea, ci şi inacţiunea sau omisiunea ar putea constitui element al răspunderii civile delictuale, în măsura în care norma juridică obligă o persoană să acţioneze într-un anumit mod, iar aceasta nu s-a conformat dispoziţiei legale, deci nu şi-a îndeplinit activitatea impusă de lege sau nu a luat o măsură impusă de lege.

În aprecierea caracterului ilicit al faptei urmează a se ţine cont și de bunele moravuri, în măsura în care acestea sunt încorporate în norme juridice care fac trimitere la morală, precum  și de obiceiul locului (art. 1349  alin. 1 Cod civil).

De asemenea, poate fi vorba despre o faptă ilicită nu numai  atunci când se aduce atingere unui drept subiectiv civil, ci și atunci când ar fi prejudiciat un anumit interes al unei persoane, în măsura în care interesul respectiv este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv civil (art. 1359 Cod civil).

III. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În analiza raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu trebuie pornit de la premisa că acesta are un caracter obiectiv, fiind deci necesar să se facă abstracție de latura subiectivă, adică de reprezentarea  mentală, de către autorul faptei ilicite, a conduitei sale și a consecințelor acesteia, iar  apoi, din multitudinea factorilor implicați, trebuie să se determine faptele umane anterioare prejudiciului care au determinat producerea acestuia.

IV. Vinovăţia, care este acel element al răspunderii civile delictuale care vizează latura subiectivă, adică atitudinea subiectivă a autorului faptei faţă de fapta sa ori faţă de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârşit-o.

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o răspundere subiectivă, deci va fi angajată numai dacă există vinovăţia autorului faptei ilicite prejudiciabile. În schimb, în cazul unora dintre formele răspunderii civile delictuale indirecte prevalează funcţia reparatorie a răspunderii civile delictuale, astfel încât obligarea la repararea prejudiciului nu presupune existenţa vinovăţiei, vorbindu-se despre răspundere obiectivă.

Pentru angajarea acestei forme a răspunderii civile este necesar ca toate elementele ei, pe care le-am indicat şi analizat anterior, să fie îndeplinite în mod cumulativ, revenind părţii reclamante, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură civilă, obligaţia de a face dovada acestui aspect.

Din starea de fapt mai sus expusă, rezultă că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele instituite de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a părţilor pârâte.

În acest sens, tribunalul a constatat că are caracter ilicit fapta părţilor pârâte ce a constat în accesarea corespondenţei private a reclamanţilor şi în publicarea acesteia în mijloacele de comunicare în masă, însoţită de o interpretare de natură a acredita ideea săvârşirii de către aceste părţi a  unor acţiuni contrare legii.

E-mailurile pe care le-a redat şi analizat anterior au un caracter privat, astfel că ele nu puteau fi accesate şi publicate fără acordul emitentului, respectiv al destinatarului.

Mai mult decât atât, pârâţii au comentat această corespondenţă într-o manieră care să susţină campania de defăimare pe care au declanşat-o împotriva reclamanţilor.

Libertatea de expresie pe care pârâţii au invocat-o în apărare, în susţinerea poziţiei lor procesuale, nu poate nesocoti dreptul la viaţă privată şi dreptul la demnitate ale părţilor reclamante, drepturi reglementate de prevederile art. 71 şi art. 72 din Codul civil, texte de lege care stipulează: ,,Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.

(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Art. 72: ,,(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.

(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75’’.

Dispoziţiile  art. 75 din Codul civil statuează că: „Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune’’.

Corespondenţa privată a unei persoane face parte din conţinutul dreptului la viaţă privată al acestei persoane, astfel că ea nu poate fi accesată şi  utilizată în mod neautorizat de către o altă persoană.

Prin urmare, libertatea de expresie nu poate fi folosită ca temei al săvârşirii unei ilegalităţi, şi nici nu poate constitui  motiv de exonerare de răspundere a unei persoane care a săvârşit o faptă ilicită.

În cauza de faţă, pârâţii nu doar că au accesat corespondenţa privată  a părţilor reclamante, dar au şi dat publicităţii această corespondenţă prin postarea ei pe sit-ul E. în cadrul unor articole care aveau ca scop discreditarea acestor părţi.

Pârâţii au tradus şi au interpretat într-o manieră proprie corespondenţa privată a reclamanţilor, cuprinsă în e-mailurile N., R., P. şi Q., precum şi menţiunile existente în minuta şedinţei consiliului director al fundaţiei reclamante, acreditând ideea că părţile reclamante au ca obiective reale atingerea unor obiective personale, de ordin financiar, prin coruperea unor funcţionar de rang înalt ai statutului român.

Aşa cum s-a arătat, în toate articolele pe care pârâţii le-au postat pe site-ul E. se fac afirmaţii jignitoare la adresa părţilor reclamante, ironizându-se scopul constituirii Fundaţiei  A. şi declaraţiile publice făcute de reprezentantul legal al acesteia, care este reclamantul C., arătându-se că, în realitate, fundaţia reclamantă, care are ca membri fondatori miliardari străini, s-a constituit pe teritoriul României nu cu scopul declarat de protejare a ariilor împădurite şi a biodiversităţii, ci cu scopul de a realiza obiectivele personale al membrilor fondatori, care se circumscriu exploatării de masă lemnoasă din pădurile României şi obţinerii în această modalitate a unor avantaje materiale, prin coruperea demnitarilor statului.

Prin articolele postate pe sit-ul menţionat, pârâţii au acordat o conotaţie negativă unor demersuri legale şi uzitate în toate statele de către organizaţiile non-guvernamentale, cum sunt cele care se circumscriu organizării de întâlniri cu ministrul de resort şi declanşării unor campanii publice de promovare a proiectelor, precum şi demersurilor întreprinse pentru cooptarea de membri influenţi din punct de vedere al notorietăţii şi al puterii financiare în organele sale de conducere, pentru  promovarea activităţii pe care o desfăşoară.

Toate aceste acuzaţii au fost susţinute de părţile menţionate cu informaţiile sustrase din corespondenţa privată a reclamanţilor, informaţii pe care, aşa cum am subliniat, le-au interpretat într-o manieră care să fie de natură să susţină tezele promovate.

Tribunalul a apreciat că pârâţii puteau invoca libertatea de expresie ca temei al demersurilor  lor  în situaţia în care ar fi realizat o dezbatere de idei în ceea ce priveşte scopul şi obiectivele fundaţiei reclamante, în cadrul căreia ar fi prezentat în mod documentat care sunt vulnerabilităţilor acestora şi, prin urmare, ar fi declanşat în acest fel o dezbatere care să aibă ca finalitate lămurirea tuturor suspiciunilor ivite în spaţiul public în legătură cu aspectele mai sus indicate.

Este de menţionat că chiar reclamanţii au arătat că  proiectele pe care le desfăşoară pentru atingerea scopului propus nu se bucură de susţinere generală, că au existat dezbateri critice cu privire la acestea, acesta fiind şi motivul pentru care au declanşat o campanie de mediatizare şi informare a publicului cu privire la scopul şi obiectivele A..

Ceea ce diferenţiază articolele incriminate în cererea de chemare în judecată de restul articolelor critice apărute  în mijloacele de informare în masă este aspectul că acestea conţin atacuri la persoana fondatorilor şi reprezentanţilor fundaţiei reclamante, care sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi de efectuarea de demersuri ilegale în sensul achiziţionării şi exploatării de masă lemnoasă, precum şi în ceea ce  reprezintă vânătoarea carnivorelor mari.

Este semnificativ de menţionat în economia speţei că pârâţii nu au făcut proba adevărului acuzaţiilor aduse părţilor reclamante nici măcar în cadrul prezentului proces, aceste acuzaţii având ca singur temei interpretarea dată corespondenţei private a părţilor reclamante.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, în situaţia în care pârâţii deţineau documente care să ateste săvârşirea unor infracţiuni de către părţile reclamante sau de către funcţionari ai statului, aveau obligaţia de a parcurge procedurile legale pentru sesizarea organelor competente să investigheze astfel de fapte,  obligaţie pe care nu au îndeplinit-o.

Niciuna dintre probele administrate în cadrul prezentului proces nu este de natură să ateste că fundaţia reclamantă a nesocotit scopul şi obiectivele pe care şi le-a propus la momentul constituirii, or că aceasta a fost implicată în  dobândirea în mod nelegal a dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren pe care le deţine în proprietate.

De altfel, chiar depoziţiile martorilor audiaţi la solicitarea părţilor pârâte atestă că  suspiciunile legate de activitatea reclamanţilor au la bază considerente cu tentă naţionalistă, care se circumscriu considerentului că pădurile României trebuie să fie gestionate de români, iar nu de organizaţii cu acţionariat majoritar străin.

De asemenea, în lansarea afirmaţiilor defăimătoare la adresa părţilor reclamante au fost folosite, astfel cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi la solicitarea pârâţilor, informaţii negative apărute în spaţiul public cu privire la societăţi comerciale ce activează în domeniul exploatării mase lemnoase, iar nu date certe rezultate din activitatea desfăşurată de reclamanţi pe teritoriul României.

Tot considerente de ordin general au stat şi la baza lansării acuzaţiilor referitoare la modul în care partea reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra unor suprafeţe de teren împădurit, în cauză nefiind produsă nicio dovadă care să ateste că aceste acte juridice au fost  deduse spre verificare instanţelor judecătoreşti competente care au conchis în sensul celor afirmate de pârâţi.

De asemenea, tot considerente cu tentă naţionalistă au stat şi la baza organizării de către primarul comunei V., U., audiat ca martor în cadrul prezentului proces, a întâlnirii de la Ţ., în care ceea ce s-a reproşat reclamanţilor a fost naţionalitatea membrilor fondatori şi puterea financiară a acestora, afirmându-se că aceste elemente sunt suficiente pentru a face credibile acuzaţiile aduse.

Toate aceste acuzaţi,  care nu au avut o bază reală, fiind fundamentate în mod exclusiv pe interpretarea pe care pârâţii au dat-o unor elemente cuprinse în corespondenţa privată a reclamanţilor au adus atingere dreptului la demnitate  al acestor părţi.

Teza ,,jurnalismului cetăţenesc” pe care pârâţii au încercat, de asemenea, să o acrediteze în speţă, ca element invocat în apărare, nu poate fi, la rândul ei, validată, din aceleaşi considerente, pentru că un astfel de demers nu poate avea ca bază săvârşirea unei ilegalităţi, anume aceea a utilizării în mod neautorizat a unei corespondenţe private, şi nici nu  poate  valida lansarea în mediul public de  informaţii defăimătoare la adresa unor persoane, care nu sunt susţinute de  dovezi, fiind bazate în mod exclusiv pe interpretarea  proprie a unor pasaje din corespondenţa privată a celor denigraţi.

Prejudiciul pe care reclamanţii  le-au încercat ca urmare a faptelor ilicite  săvârşite  de pârâţi este unul de imagine, întrucât credibilitatea acestora  a fost, astfel cum reiese din probele administrate în cauză, ştirbită, ceea ce a făcut imposibilă derularea proiectelor pe care le-au conceput pentru atingerea scopului în care s-a constituit această fundaţie.

În domeniul în care fundaţia reclamantă activează, credibilitatea este un element important, colaborarea acesteia cu comunităţile locale şi cu autorităţile statutului având la bază tocmai reputaţia membrilor fondatori şi conduita acestora în societate.

Or, în  situaţia în care pârâţii, pentru o lungă perioadă de timp, au desfăşurat în spaţiul public o campanie de denigrare a  reclamanţilor, în cadrul căreia au formulat acuzaţiile la care am făcut referire anterior, este  evident că aceste din urmă părţi au suferit un prejudiciu de imagine, care s-a răsfrânt asupra activităţii lor, aşa cum a rezultat din materialul probator administrat în cadrul prezentului proces.

Acuzaţiile aduse reclamanţilor au condus la deteriorarea imaginii pe care o aveau în mediul public şi, din această cauză, la imposibilitatea  punerii în aplicare a obiectivelor pe care  şi le-au propus, obiective care s-au circumscris scopului pentru care Fundaţia A. s-a constituit.

De asemenea, deteriorarea imaginii şi prestigiului părţilor reclamante pe fondul lansării şi derulării de către pârâţii a campaniei de defăimare a acestor părţi a avut drept consecinţă pierderea unui contract de sponsorizare pe care reclamanţii erau pe punctul de a-l perfectat cu societatea comercială TT., argumentul retragerii  propunerii de sponsorizare fiind acelaşi, anume refuzul acestui comerciant de a-şi asocia numele cu cele ale reclamanţilor, pe fondul informaţiilor apărute în mediul public despre activităţile ilicite ale acestora.

În ceea ce priveşte elementul răspunderii civile delictuale ce se circumscrie vinovăţiei părţilor pârâte, tribunalul a constatat că acesta este, de asemenea, existent în cadrul prezentului litigiu, întrucât chiar pârâtul G. a recunoscut public, în cadrul emisiunii televizate […], precum şi în cadrul întâlnirii de la Ţ. că a intrat în posesia corespondenţei private a membrilor fondatori ai fundaţiei reclamante, pe care a utilizat-o pentru a susţine acuzaţiile aduse acestora.

Este, de asemenea, de menţionat că partea pârâtă mai sus identificată are profesia de avocat, astfel că cunoaşte care sunt obligaţiile ce îi revin sub aspectul respectării drepturilor subiective civile ale persoanelor şi consecinţele juridice ale încălcării acestor obligaţii, acţionând în cunoştinţă de cauză în modalitatea mai sus redată.

În aceste condiţii, se impune ca pârâţii să repare prejudiciul pe care l-au adus reclamanţilor.

Sub acest aspect, tribunalul a reţinut, aşa cum s-a arătat anterior, că prejudiciul încercat de reclamanţi este unul de imagine, el având ca fundament o campanie mediatică iniţiată şi derulată de pârâţi, astfel că pentru înlăturarea efectelor acestuia, a admis solicitarea din cererea de chemare în judecată ce se referă la efectuarea formalităţilor de publicitate a prezentei sentinţe, ca modalitate de reparare a  prejudiciului constatat, potrivit dispoziţiilor art. 1385 din Codul civil.

În temeiul aceloraşi prevederi legale, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, instanţa de fond a acordat reclamanţilor şi o compensaţie materială pentru prejudiciul încercat ca urmare a faptei ilicite a  pârâţilor, însă nu în cuantumul solicitat de aceştia.

Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere că art. 1391 din Codul civil reglementează expres repararea prejudiciului nepatrimonial, stabilind în alin. 1 că: „dreptul la despăgubire pentru atingerile  aduse drepturilor inerente personalității oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre  judecătorească definitivă, conform art. 1391 alin. 3 din Codul civil’’.

Pentru că un astfel de prejudiciu nu poate  fi evaluat direct în bani și pentru că legiuitorul nu a fixat anumite limite sau criterii orientative, în practică judecătorul nu poate recurge la probe, astfel încât va trebui să acorde victimei o anumită sumă, care să compenseze prejudiciul  nepatrimonial suferit.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real produs părţilor menţionate, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care  pretinde daune morale. Criteriul  general invocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport  rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Răspunderea civilă delictuală este menită să acopere o pagubă, iar nu să asigure un câştig, astfel că determinarea cuantumului dezdăunării trebuie să aibă la bază toate aceste criterii de apreciere.

În raport cu cele mai sus expuse, instanţa de fond a apreciat că acordarea în favoarea părţilor reclamante a unei despăgubiri în cuantum de 50.000 de lei este de natură să satisfacă scopul angajării răspunderii civile delictuale a părţilor pârâte, astfel că, în conformitate cu prevederile legale mai sus indicate, a admis în parte cererea supusă judecăţii şi a  dispus în sensul celor consemnate  în dispozitivul prezentei sentinţe.

Fiind părţile aflate în culpă procesuală, pârâţii au fost obligaţi, în temeiul prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să achite, în solidar, reclamanţilor suma de 35.543 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând  taxa  judiciară de timbru, onorariile avocaţilor ce au reprezentat în instanţă interesele acestor părţi, precum şi cheltuielile făcute pentru exercitarea  reprezentării convenţionale a  reclamanţilor.

De asemenea, prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 19.02.2018, prima instanţă a respins excepţiile necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, lipsei calităţii procesuale active a părţilor reclamante şi lipsei calităţii  procesuale pasive a părţilor  pârâte, ce au fost invocate în cauză de pârâţii Fundaţia D. – E.- şi G..

În motivare, instanţa de fond a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost fundamentată în drept pe dispoziţiile legale ce reglementează instituţia juridică a răspunderii civile delictuale, iar în motivarea sa  s-a susţinut în esenţă că pârâtul de rândul doi a accesat în mod nelegal adresa de e mail a reclamantului C., sustrăgând  corespondenţa privată a  acestuia, ce a fost pe larg redată şi descrisă în cererea de chemare în judecată, pe care apoi a făcut-o publică în mod trunchiat şi prin interpretarea tendenţioasă şi de rea-credinţă a celor afirmate, aducând în acest fel un prejudiciu de  imagine părţilor reclamante.

Din punct de vedere procesual prin competenţă se înţelege aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti de a judeca un anumit litigiu.

Pentru a facilita desfăşurarea procesului  şi alegerea instanţei competente teritorial în funcţie de interesele ambelor părţi, acolo unde este posibil, legea a prevăzut reguli alternative asupra competenţei teritoriale, în sensul că mai multe instanţe egale în grad pot judeca aceeaşi pricină.

În asemenea situaţie reclamantul este cel are alegerea instanţei la care se va îndrepta, dintre cele la care  codul îi permite să se adreseze (instanţa domiciliului pârâtului sau o altă instanţă arătată de cod), întrucât el este titularul cererii, aşa cum stipulează prevederile art. 116 din Codul de procedură civilă.

Printre cazurile de competenţă teritorială alternativă se numără şi cel prevăzut de dispoziţiile art. 113  pct. 9  în conformitate cu care, în afara instanţei de la domiciliul părţii pârâte, mai este competentă să soluţioneze cauza ,,instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă”.

Astfel cum părţile reclamante au probat, sistemul informatic la care este  conectat calculatorul de pe care a fost sustrasă în mod nelegal corespondenţa privată la care părţile reclamante au făcut referire în actul de învestire a instanţei se  află la sediul, respectiv la domiciliul părţilor reclamante, ce sunt situate pe raza teritorială a judeţului B., astfel că acesta este locul de săvârşire a faptei ilicite invocate ca temei al atragerii răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte locul producerii prejudiciului, în situaţia dată, anume aceea a răspândirii în spaţiul public, prin intermediul reţelei de internet, a unor informaţii catalogate de părţile  reclamante ca fiind defăimătoare, tribunalul a reţinut jurisprudenţa în materie a Curţii  de Justiţie a Uniunii Europene, pe care, de altfel, şi părţile reclamante au invocat-o în fundamentarea poziţiei lor procesuale exprimată cu privire la excepţiile analizate, instanţă europeană care  statuat în sensul că: ,,postarea unor  informaţii pe un sit internet se distinge de difuzarea teritorială a unui suport de comunicare, precum un imprimat, prin faptul că aceasta vizează, prin esenţa sa, ubicuitatea informaţiilor menţionate. Acestea pot fi consultate instantaneu de un număr nedeterminat de utilizatori de internet pretutindeni în lume’’, situaţie în care este competentă să judece acţiunile izvorâte  din săvârşirea unei astfel de fapte instanţa de la locul unde pretinsa  victimă îşi are centrul intereselor, care corespunde în general domiciliului sau sediului acesteia.

În raport cu cele mai sus expuse, tribunalul a constatat că învestirea sa, de către reclamanţi, cu soluţionarea  prezentei cereri de chemare în judecată este conformă prevederilor legale precitate, întrucât pe raza teritorială a prezentei instanţe se  află situate atât locul săvârşirii faptei ilicite, cât şi locul producerii prejudiciului reclamat.

În ceea  ce priveşte  excepţiile lipsei calităţii  procesuale active şi pasive, tribunalul a observat că acestea au fost fundamentate de autorii  lor pe susţinerea potrivit  căreia  părţile reclamante trebuiau să promoveze cereri în judecată distincte prin care să valorifice în mod separat pretenţiile pe care  înţeleg să le formuleze în contradictoriu cu fiecare dintre  pârâţi.

Acest  raţionament juridic contravine dispoziţiilor art. 59 din Codul de procedură civilă, în conformitate  cu care: ,,Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură”.

Aşa cum s-a arătat, părţile reclamante  au fundamentat cererea de chemare în judecată pe care  au promovat-o pe  faptele ilicite pe care au susţinut că le-au săvârşit părţile pârâte,  fapte care  au fost de natură să le cauzeze  un prejudiciu  nepatrimonial, ce se impune a fi reparat,  împrejurare  în raport cu care tribunalul a constatat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele instituite de textul de lege mai sus citat, întrucât drepturile şi obligaţiile  indicate ca reprezentând drepturile şi obligaţiile ce intră în  conţinutul raportului juridic  suspus judecăţii au între ele o strânsă legătură, chiar dacă aceste drepturi şi obligaţii privesc fiecare parte a  litigiu.

În lumina considerentelor ce preced, instanţa de fond a reţinut caracterul nefondat al excepţiilor ce au fost invocate în cauză de către părţile pârâte în susţinerea poziţiei lor procesuale,  sens în care a pronunţat soluţia consemnată în dispozitivul încheierii.

Împotriva acestei decizii, precum şi a încheierilor de şedinţă din 01 Februarie 2018, 19 februarie 2019, 30 martie 2018 şi a celorlalte încheieri prealabile, au declarat apel, motivat în termen legal, pârâţii Federaţia D. ,,E.’’ şi G., solicitând instanței de apel:

I.1. să admită apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr.232/S din data de 05.11.2018 a Tribunalului Braşov;

I.2 să admită apelul declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 01 februarie şi 19 februarie 2018;

I.3 să constate, conform art.480 alin. 3 Cod procedură civilă, că judecata la termenul din data de 01 februarie 2018, s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată;

I.4 să anuleze sentinţa civilă nr.232/S din data de 05.11.2018 a Tribunalului Braşov;

I.5 să trimită cauza spre rejudecare altei instanţe egale în grad Tribunalului Braşov din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, conform art.480 alin.3 Cod procedură civilă;

II.6 să admită apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr.232/S din data de 05.11.2018 a Tribunalului Braşov;

II.7 să stabilească că instanţa competentă teritorial nu a fost Tribunalul Braşov, ci Tribunalul F.;

II.8 să anuleze Sentinţei civile nr.232/S din data de 05.11.2018 a Tribunalului Braşov;

II.9 să trimită cauza la rejudecare Tribunalului F. – instanţa de la sediul/domiciliul pârâţilor, conform art.480 alin.4 Cod procedură civilă;

III.10 să admită apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr.232/S din data de 05.11.2018 a Tribunalului Braşov;

III.11 să schimbe în tot Sentinţa civilă nr.232/S din data de 05.11.2018 a Tribunalului Braşov;

III.12 să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C., cu privire la articolele menţionate la petitul 1 al acţiunii, articole care privesc exclusiv fapte şi informaţii cu privire la Fundaţia A.;

III.13. să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Fundaţia A. cu privire la articolele menţionate la petitul 1 al acţiunii,  articole care privesc exclusiv fapte şi informaţii cu privire la reclamantul C.;

III.14 admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului av. G.,  cu privire la petitul 1 al cererii de chemare în judecată;

III.15 să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei Federaţia D. ,,E.’’, cu privire la petitul 1 al cererii de chemare în judecată;

III.16 să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor cu privire la petitul 3 al acţiunii, paragraful 1;

III.17 să respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor;

III.18 să oblige reclamanţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a învederat că la primul termen de judecată din data de 02.02.2018, pârâţii nu au fost citaţi procedural, iar instanța a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate prin întâmpinare, rămânând în pronunţare asupra excepţiilor.

Normele citate de instanţă cu privire la neindicarea unei persoane care să primească actele de procedură sunt aplicabile numai în situaţia în care altă persoană decât cea citată urmează să primească corespondenţa instanței.

În subsidiar, chiar şi în interpretarea dată de instanţa de fond acestor norme, citarea apelantului G. nu s-a făcut la domiciliul corect arătat în întâmpinare, ci la domiciliul indicat în mod greşit de către reclamanţi.

În ce priveşte competenţa teritorială a Tribunalului Braşov, se afirmă că locul situării „suportului informatic” în care este deţinută corespondenţa email nu este un criteriu pentru a determina competenţa alternativă, conform art.113 Cod procedură civilă iar reclamanţii nu au probat nici teza producerii prejudiciului pe raza judeţului B..

S-a mai susţinut de către apelanţi că reclamanţii C. şi respectiv Fundaţia A. nu au calitate procesuală activă să solicite instanței măsuri care privesc drepturile celorlalţi reclamanţi, interesul pentru introducerea acţiunii trebuind să fie unul de natură personală.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor privind petitul 1 al acţiunii, se afirmă că pârâţii chemaţi în judecată nu sunt proprietarii site-ului de internet www.E..ro, acest domeniu de internet aparţinând ŞŞ..

În ce privește modul de soluţionare a fondului cauzei, apelanţii au indicat că au ataşat întâmpinării mai multe CD-uri, fiecare conţinând mai multe materiale video, probă ce a fost încuviinţată de instanţă, fără ca în sentinţa pronunţată să se mai facă vreo trimitere la aceste materiale video, în continuare apelanţii redând transcrierea pasajelor considerate relevante din cuprinsul acestor înregistrări video.

Evenimentele relatate de martorul VV. sunt toate anterioare apariţiei articolelor pe site-ul de internet www.E.ro – toate informațiile publicate de acest site sunt ulterioare datei de […], dată la care Guvernul H. aprobă un memorandum cu privire la Parcului Natural Munţii M..

Declaraţiile martorului XX. infirmă teza reclamanţilor cu privire la accesarea de către pârâţi a „suportului informatic” în care este deţinută corespondența email a reclamanților, martorul arătând că accesarea emailului de către ale persoane era imposibilă.

În schimb, martorul ZZ. a perceput în mod direct doar filmările întâlnirii de la Ţ., neapreciind în vreun fel articolele sau informaţiile publicate pe site-ul www.E.ro.

Martorul UU. a confirmat informaţiile publicate pe site, în special cu privire la faptul că proiectul înființării Parcului Naţional Munţii M., înainte de a fi preluat de Guvernul României, a fost iniţiat şi susţinut de către reclamanți, dar şi atestă că au existat informaţii negative cu privire la reclamanți şi anterior articolelor E..

Sunt redate în continuare declaraţiilor martorilor SS. şi ŢŢ., ambii jurnaliști de investigaţii şi colaboratori ai RR., precum şi a martorului U., care a relatat cele întâmplate cu ocazia întâlnirii de la Ţ., din luna […].

Apelanţii mai subliniază în continuare anumite întrebări şi răspunsuri considerate de aceştia ca fiind relevante din interogatoriul reclamanţilor C. şi respectiv Fundaţia A..

Se mai solicită a se observa că site-ul www.E.ro este o publicaţie online a proprietarilor de păduri, iar materialele publicate se bucură de protecţia dreptului la liberă exprimare jurnalistică, astfel cum este garantat de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin rezoluţiile adoptate de comunităţile locale la Ţ., jud. B. (…) şi QQ., jud. F. (…), peste 20 de unităţi administrativ teritoriale, împreună cu zeci de composesorate, obşti de moşneni şi asociaţii ale proprietarilor de păduri şi comunităţi istorice de proprietari şi-au exprimat dezacordul cu privire la proiectul Guvernului României şi au sesizat instituţiile statului cu privire la  conflictul de interese în care s-au aflat demnitarii ce au promovat acest proiect.

În jurisprudența CEDO cu privire la libertatea de exprimare, s-a subliniat că trebuie să se facă distincţie între persoanele de drept privat şi persoanele care acţionează într-un context public, în calitate de personalităţi politice sau persoane publice, cu privire la persoanele publice, limitele criticilor şi ale comentariilor fiind mai mari, fiind expuse în mod inevitabil şi conștient analizei publicului.

Se mai precizează că toate informaţiile, faptele şi judecăţile de valoare  publicate pe site-ul www.E..ro nu au vizat viața privată a reclamanţilor, ci făceau parte dintr-o dezbatere de interes general.

Curtea a mai stabilit în numeroase cazuri că garanţia oferită de articolul 10 jurnaliştilor în ceea ce priveşte raportarea în chestiuni de interes general este limitată de condiţia ca aceștia să acţioneze cu bună credinţă pentru a furniza informaţii exacte şi fiabile, în conformitate cu etica jurnalismului.

Se mai subliniază că prin intermediul sentinţei apelate se instituie o cenzură perpetuă, cu privire la activitatea reclamanţilor, pârâţii fiind obligaţi prin dispozitiv, şi la „interzicerea săvârșirii în viitor a unor încălcări similare”.

În subsidiar, se mai solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată şi a daunelor morale acordate, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă numai în parte, despăgubirile acordate nefiind proporţionale cu prejudiciul cauzat reputaţiei reclamanţilor.

În drept, au fost invocate prevederile art.466 şi urm. Cod procedură civilă.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Intimaţii reclamanţi C. şi Fundaţia A. au depus întâmpinare (f.88-127) prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, întrucât instanţa de fond în mod corect a confirmat îndeplinirea cerinţelor răspunderii civile delictuale a apelanţilor pârâţi, aceştia din urmă manifestând lipsa de respect pentru viaţa privată, săvârşind o imixtiune şi o atingere flagrantă a acesteia, în forma standard prevăzută de art.71 şi art.74 Cod civil care vizează difuzarea şi utilizarea neautorizată a corespondenţei private.

Utilizarea cu rea-credinţă a corespondenţei constă în denaturarea conţinutului real al Minutei A. în scopul defăimării intimaţilor reclamanţi prin inducerea în spaţiul public al unor idei false conform cărora C. şi Fundaţia A. ar urmări „acapararea teritoriului ţării” în scopuri oculte (pe care însă nici pârâţii nu le pot explica în mod coerent).

În apel, a fost administrată la solicitarea apelanţilor proba cu înscrisuri.

Analizând sentinţa şi încheierile atacate, prin prisma motivelor de apel, precum şi în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea reţine că cererea de apel este fondată în parte.

Astfel, în ceea ce priveşte procedura de citare pentru primul termen de judecată, se constată că apelantul pârât G. a fost citat chiar la domiciliul procesual ales indicat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, procedura de citare fiind îndeplinită prin afişare, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosar (f.33 vol. II dosar fond).

În schimb, este adevărat că pârâta Federaţia D. ,,E.” a fost citată pentru acel termen la sediul acesteia, iar nu la sediul procesual ales indicat în cuprinsul întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond, însă în cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul din data de 02.02.2018, prima instanţă a reţinut în mod corect că această alegere de sediu nu îndeplineşte în totalitate cerinţele instituite de art.158 alin.1 Cod procedură civilă, nefiind indicată şi persoana desemnată să primească corespondenţa.

În aceste condiţii, procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită cu apelanta pârâtă, la sediul oficial declarat de aceasta, nefiind incident motivul de apel stabilit de prevederile art.480 alin.1 Cod procedură civilă.

De asemenea, în ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa de fond a reţinut în mod corect că printre cazurile de competenţă teritorială alternativă se numără şi cel prevăzut de dispoziţiile art. 113 pct. 9 în conformitate cu care, în afara instanţei de la domiciliul părţii pârâte, mai este competentă să soluţioneze cauza ,,instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă”.

Totodată, în ceea ce priveşte locul producerii prejudiciului,  în situaţia dată, anume aceea a răspândirii în spaţiul public, prin intermediul reţelei de internet,  a  unor informaţii catalogate de părţile  reclamante ca fiind defăimătoare, tribunalul a reţinut jurisprudenţa în materie a Curţii  de Justiţie a Uniunii Europene, care  statuat în sensul că: ,,postarea unor  informaţii pe un sit internet se distinge de difuzarea teritorială a unui suport de comunicare, precum un imprimat, prin faptul că aceasta vizează, prin esenţa sa, ubicuitatea informaţiilor menţionate. Acestea pot fi consultate instantaneu de un număr nedeterminat de utilizatori de internet pretutindeni în lume”, situaţie în care este competentă să judece acţiunile izvorâte din săvârşirea unei astfel de fapte instanţa de la locul unde pretinsa  victimă îşi are centrul intereselor, care corespunde în general domiciliului sau sediului acesteia.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 59 din Codul de procedură civilă, stabilind că părţile reclamante  au fundamentat cererea de chemare în judecată pe care  au promovat-o pe  faptele ilicite pe care au susţinut că le-au săvârşit părţile pârâte,  fapte care  au fost de natură să le cauzeze  un prejudiciu  nepatrimonial, ce se impune a fi reparat, astfel încât drepturile şi obligaţiile  indicate ce intră în  conţinutul raportului juridic  suspus judecăţii au între ele o strânsă legătură, chiar dacă aceste drepturi şi obligaţii privesc fiecare parte a  litigiului.

De asemenea, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor pârâţi, se constată că deşi aceştia nu sunt proprietarii site-ul de internet www.E.ro, totuşi aceştia sunt autorii afirmaţiilor considerate ca denigratoare de către reclamanţi, motiv pentru care se justifică chemarea lor în judecată în calitate de pârâţi, existând identitate între pârâţi şi persoanele afirmate ca fiind autori ai faptelor ilicite indicate de către reclamanţi.

În consecinţă, se impune respingerea cererii de apel promovate de către pârâţi împotriva încheierilor de şedinţă din 01 Februarie 2018, 19 februarie 2019, 30 martie 2018 şi a celorlalte încheieri prealabile, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a acestor acte de procedură indicate de către apelanţi.

Referitor la cererea de apel îndreptată împotriva sentinţei de fond, se constată că fapta ilicită imputată de prima instanţă părţilor pârâte ar fi constat în accesarea corespondenţei private a reclamanţilor şi în publicarea acesteia în mijloacele de comunicare în masă, considerând că în acest mod ar fi fost nesocotit dreptul la viaţă privată şi dreptul la demnitate ale părţilor reclamante.

În acest context, deşi instanţa de fond redă prevederile art.75 Cod civil care instituie anumite limitări privind protecţia dreptului la viaţa privată, printre care atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, totuşi concluzionează că libertatea de expresie nu poate fi folosită ca temei al săvârşirii unei ilegalităţi, şi nici nu poate constitui  motiv de exonerare de răspundere a unei persoane care a săvârşit o faptă ilicită, fără să facă nici un fel de referire la ampla jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la libertatea de exprimare.

Astfel, Curtea europeană a susţinut că trebuie să verifice dacă autorităţile interne au păstrat un echilibru just între, pe de o parte, protecţia libertăţii de exprimare, consacrată de art. 10, şi, pe de altă parte, cea a dreptului la reputaţie al persoanelor în cauză, care, ca element al vieţii private, este protejat la art. 8 din Convenţie (Chauvy şi alţii împotriva Franţei, pct. 70 in fine).

După cum a declarat Curtea de mai multe ori, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale evoluţiei sale şi ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 § 2, aceasta este valabilă nu numai pentru informaţiile sau ideile acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru cele care lovesc, şochează sau neliniştesc statul sau un segment oarecare al populaţiei. Acest lucru se datorează pluralismului, toleranţei şi mentalităţii deschise fără de care societatea democratică nu poate exista (a se vedea, în special, hotărârea Handyside împotriva Regatului Unit din 7 decembrie 1976, seria A nr. 24, pct. 49).

Desigur, astfel cum confirmă chiar conţinutul art. 10 § 2, exercitarea libertăţii de exprimare presupune îndatoriri şi responsabilităţi, garanţia pe care art. 10 o oferă ziariştilor fiind supusă condiţiei ca persoanele în cauză să acţioneze cu bună-credinţă, astfel încât să transmită informaţii exacte şi demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice [Radio France şi alţii împotriva Franţei, nr. 53984/00, pct. 37, CEDO 2004-II; Colombani şi alţii, citată anterior, pct. 65, Harlanova împotriva Letoniei (dec.), nr. 57313/00, 3 aprilie 2003; McVicar împotriva Regatului Unit, nr. 46311/99, pct. 83 86, CEDO 2002-III].

Curtea Europeană a mai subliniat că este conştientă de faptul ca libertatea jurnalistică include de asemenea şi recurgerea la o posibilă doză de exagerare, ori chiar de provocare (Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). Aceste principii sunt aplicabile şi în cazul publicării unor cărţi, sau al altor publicaţii decât cele care apar ca şi presa periodică, atâta vreme cât privesc chestiuni de interes general (Societe Plon c. Frantei; Association Ekin c. Frantei).

Chiar dacă pârâţii nu au calitatea de jurnalişti profesionişti, totuşi demersul acestora a fost unul de informare cu privire la subiecte de interes public, atât a proprietarilor de păduri, cât şi a comunităţilor locale, dar şi a publicului larg, motiv pentru care trebuie să li se recunoască o protecţie mai largă a dreptului de liberă exprimare, la fel ca şi în cazul protecţiei recunoscută jurnaliştilor.

În cauzele von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) şi Axel Springer AG împotriva Germaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a enumerat criteriile care decurg din jurisprudenţa sa, în ceea ce priveşte punerea în balanţă a dreptului la libertatea de exprimare şi a dreptului la respectarea vieţii private, şi anume:

- contribuţia la o dezbatere de interes general

Un prim element esenţial este contribuţia pe care o are apariţia fotografiilor sau a articolelor din presă la o dezbatere de interes general (Von Hannover, pct. 60; Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue, pct. 68; Standard Verlags GmbH, pct. 46). Definiţia a ceea ce constituie obiectul de interes general depinde de circumstanţele cauzei. Curtea a considerat totuşi că este util să reamintească faptul că a recunoscut existenţa unui astfel de interes nu doar în cazul în care publicarea privea probleme politice sau crime săvârşite [White, pct. 29; Egeland şi Hanseid împotriva Norvegiei, nr. 34438/04, pct. 58, 16 aprilie 2009; şi Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue, citată anterior, pct. 72), ci şi în cazul în care privea probleme legate de sport sau artişti ai scenei (Nikowitz şi Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei, nr. 5266/03, pct. 25, 22 februarie 2007; Colaço Mestre şi SIC – Sociedade Independente de Comunicação, S.A. împotriva Portugaliei, nr. 11182/03 şi 11319/03, pct. 28, 26 aprilie 2007; şi Sapan împotriva Turciei, nr. 44102/04, pct. 34, 8 iunie 2010]

- Notorietatea persoanei vizate şi obiectul reportajului.

Rolul sau funcţia persoanei vizate şi natura activităţilor care fac obiectul reportajului şi/sau al fotografiei constituie un alt criteriu important, legat de cel precedent. În această privinţă, este necesar să se facă distincţie între persoanele de drept privat şi persoanele care acţionează într-un context public, în calitate de personalităţi politice sau persoane publice. Astfel, în vreme ce o persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nu este valabil şi pentru persoanele publice [Minelli împotriva Elveţiei (dec.), nr. 14991/02, 14 iunie 2005, şi Petrenco, citată anterior, pct. 55]. Un reportaj care relatează fapte susceptibile să contribuie la o dezbatere într-o societate democratică, care priveşte personalităţi politice în exercitarea funcţiilor oficiale ale acestora nu poate fi asimilat, de exemplu, unui reportaj care priveşte detalii din viaţa privată a unei persoane care nu îndeplineşte astfel de funcţii (Von Hannover, citată anterior, pct. 63, şi Standard Verlags GmbH, citată anterior, pct. 47).

Dacă, în primul caz, rolul presei corespunde funcţiei sale de „câine de pază” care are sarcina, în cadrul unei democraţii, să comunice idei şi informaţi privind probleme de interes public, acest rol pare mai puţin important în al doilea caz. În mod similar, dacă în circumstanţe speciale, dreptul publicului de a fi informat poate privi chiar aspecte din viaţa privată a persoanelor publice, în special atunci când este vorba despre personalităţi publice, acest lucru nu este valabil, chiar dacă persoanele vizate se bucură de o anumită notorietate, în cazul în care fotografiile publicate şi comentariile care le însoţesc se raportează exclusiv la detalii din viaţa lor privată sau au ca unic scop satisfacerea curiozităţii publicului în această privinţă (Von Hannover, citată anterior, pct. 65 cu trimiterile citate, şi Standard Verlags GmbH, citată anterior, pct. 53; a se vedea şi punctul 8 din Rezoluţia Adunării Parlamentare – supra, pct. 71). În acest ultim caz, libertatea de exprimare impune o interpretare mai strictă [Von Hannover, citată anterior, pct. 66; Hachette Filipacchi Associés (ICI PARIS), citată anterior, pct. 40; şi MGN Limited, citată anterior, pct. 143] ;

- comportamentul anterior al persoanei în cauză

Comportamentul persoanei în cauză înainte de publicarea reportajului sau faptul că fotografia în litigiu şi informaţiile aferente acesteia au făcut deja obiectul unei publicări anterior reprezintă, de asemenea, elemente care trebuie să fie luate în considerare [Hachette Filipacchi Associés (ICI PARIS), citată anterior, pct. 52-53, şi Sapan, citată anterior, pct. 34]. Totuşi, simplul fapt că a cooperat cu presa anterior nu este de natură să priveze persoana în cauză de orice protecţie împotriva publicării fotografiei în litigiu (Egeland et Hanseid, citată anterior, pct. 62).

- Conţinutul, forma şi repercusiunile publicării 

Modul în care sunt publicate fotografia sau reportajul şi maniera în care persoana în cauză este prezentată în fotografie sau reportaj pot, de asemenea, să fie luate în considerare [Wirtschafts-Trend Zeitschriften-Verlagsgesellschaft m.b.H. împotriva Austriei (nr. 3), nr. 66298/01 şi 15653/02, pct. 47, 13 decembrie 2005; Reklos şi Davourlis, citată anterior, pct. 42; şi Jokitaipale şi alţii împotriva Finlandei, nr. 43349/05, pct. 68, 6 aprilie 2010]. Amploarea difuzării reportajului şi a fotografiei poate fi, de asemenea, importantă, în funcţie de ce tip de ziar este vorba, cu tiraj naţional sau local, important sau puţin important (Karhuvaara şi Iltalehti, citată anterior, pct. 47, şi Gourguénidzé, citată anterior, pct. 55) ;

- Modalitatea de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea acestora.

Modalitatea de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea lor joacă, de asemenea, un rol important. Curtea a hotărât deja că garanţia oferită ziariştilor la art. 10, în ceea ce priveşte rapoartele privind probleme de interes general, este subordonată condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună-credinţă, pe baza unor fapte exacte, şi să furnizeze informaţii „fiabile şi precise”, respectând deontologia jurnalistică [a se vedea, de exemplu, Fressoz şi Roire împotriva Franţei (MC), nr. 29183/95, pct. 54, CEDO 1999-I; Pedersen şi Baadsgaard, citată anterior, pct. 78; şi Stoll împotriva Elveţiei (MC), nr. 69698/01, pct. 103, CEDO 2007-V].

- Gravitatea sancţiunii impuse

În cele din urmă, natura şi gravitatea sancţiunilor impuse sunt factori care trebuie, de asemenea, să fie luaţi în considerare atunci când este apreciată proporţionalitatea unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare (Pedersen şi Baadsgaard, citată anterior, pct. 93, şi Jokitaipale şi alţii, citată anterior, pct. 77).

Aplicând aceste principii generale în speţa de faţă, se constată că toate articolele publicate pe site-ul www.E..ro şi cu privire la care s-a reţinut existenţa unor fapte ilicite săvârşite de către pârâţi, se înscriu în contextul unor  dezbateri de interes public, referitoare la protecţia mediului şi tăierile ilegale de păduri, subiecte de actualitate atât la data publicării articolele incriminate, cât şi în prezent, dovadă fiind şi DVD-urile anexate de către apelanţii pârâţi întâmpinării depuse la fondul cauzei, care conţin înregistrări ale unor emisiune TV sau reportaje referitoare la proiectul de înfiinţare a Parcului Naţional Munţii M..

În ceea ce priveşte notorietatea persoanei vizate şi obiectul reportajului, se remarcă faptul că toate articolele publicate pe site-ul de internet www.E..ro şi incriminate de către reclamanţi nu au privit detalii din viaţa personală a reclamantului C., ci au privit chestiuni de interes public, legate de activitatea publică a acestuia, în calitatea de director executiv al Fundaţiei A..

Acelaşi considerente sunt valabile şi în cazul reclamantei Fundaţia A., asociaţiile  private expunându-se unui control minuţios atunci când coboară în arena dezbaterii publice şi în consecinţă, trebuind sa facă dovada unei mai mari tolerante faţă de criticile formulate de opozanţii lor, cu privire la obiectivele lor şi la mijloacele folosite pentru atingerea acestora (Paturel c. Frantei).

De asemenea, ambii reclamanţi se bucurau de o numită notorietate, nefiind vorba de persoane private complet străine publicului, apărând în mai multe emisiuni televizate sau în presa scrisă, în vederea promovării obiectivelor asumate de fundaţia reclamantă.

Referitor la comportamentul anterior al persoanelor în cauză, se remarcă faptul că însuşi reclamantul C. a participat, alături de pârâtul G., la emisiunea difuzată de […], în luna decembrie 2016, în cadrul căreia au fost dezbătute chestiuni de interes public în domeniul protecţiei mediului, inclusiv informaţii care au fost anterior publicate în cadrul articolelor de presă incriminate de către reclamanţi iar reclamantul C. a avut posibilitatea de a lua cuvântul şi a prezenta activitatea desfăşurată de Fundaţia A., inclusiv în ceea ce priveşte justificarea achiziţiei de terenuri forestiere.

În aceste condiţii şi ţinând cont de notorietatea reclamantului, „speranţa legitimă” a acestuia de a i se proteja eficient viaţa privată era, prin urmare, limitată - a se vedea mutatis mutandis, Hachette Filipacchi Associés (ICI PARIS), menţionată în hotărârea CEDO Springer AG vs. Germania, parag. 101.

Totodată, astfel cum s-a subliniat în cadrul aceleiaşi hotărâri CEDO, faptul că informaţiile incriminate au făcut deja obiectul unei publicări anterior reprezintă elemente deosebit de importante, care trebuie să fie luate în considerare or după cum au declarat martorii audiaţi de instanţa de fond – SS. şi ŢŢ., ambii jurnalişti de investigaţii şi colaboratori ai RR., ei înşişi au efectuat, anterior publicării articolelor incriminate, mai multe investigaţii referitoare la activitatea desfăşurată de către reclamanţi, informaţiile obţinute fiind difuzate în cadrul emisiunilor de la postul de televiziune […], difuzată în data de  […] şi […], difuzată în luna […].

În ce priveşte conţinutul, forma şi repercusiunile publicării, în jurisprudenţa CEDO, în analiza conflictului dintre dreptul la libera exprimare şi dreptul la viaţă privată, imagine şi demnitate se subliniază distincţia între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare – afirmații despre calitățile profesionale, morale și personale ale unei persoane. În cauza Lingens împotriva Austriei, CEDO a arătat că existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit, iar pentru ca astfel de afirmaţii să nu fie sancţionate este necesară existenţa unei baze factuale.

În cuprinsul articolului intitulat: ,,I.: Dovada traficului de influenţă pentru A.’’, s-a arătat că, în data de […], reclamantul C., ,,director executiv al fundaţiei şi administrator al societăţilor comerciale care au achiziţionat peste 17.00 ha în zona Munţilor M.’’, a expediat un e-mail care demonstrează  faptul că proiectul Parcul Naţional ,,O.’’ a fost promovat de Guvernul  României, în data de […], de către I., ministrul mediului, Apelor şi Pădurilor.

În cuprinsul acestui articol, este citat în limba engleză următorul pasaj din e-mail menţionat: ,,We also have an excellent minister of enviroment (she also pushed our agenda of  a new M. Naţional Parc through the government, the official procedure to establishment the NP will start in October’’, pe care părţile pârâte l-au tradus astfel: ,,De asemenea avem un ministrul al mediului excelent (ea ne-a sprijinit iniţiativa de înfiinţare a Parcului Naţional M. în guvern, procedura oficială de înfiinţare a PN va începe în octombrie’’.

De asemenea, părţile pârâte în acest articol au comentat şi mesajul ce se desprinde din e-mail-ul menţionat susţinând că acesta este ,,dovada clară a faptului că ministrul I., împreună cu secretarii de stat P. şi Q. (foşti membri în consiliul director al Fundaţiei A.), au preluat o iniţiativă privată a unor vizionari miliardari, uniţi într-un experiment de acaparare a teritoriului României, şi au transformat-o în proiect al Guvernului României, al Statului Român’’.

Se mai menţionează în cuprinsul articolului că ,,e-mailul este trimis în contextului unei alte victorii marca C.: interzicerea, la  data de […], de către Ministrul Mediului, a vânătorii de lupi, urşi, râşi, pisici sălbatice. Soluţia se pare că a fost propusă tot de C., care, prin  nota […], aprobată de I., a fost numit în grupul de lucru pentru speciile urs, lup, râs şi pisică sălbatică’’.

În continuarea acestui articol, se mai  menţionează că adoptarea Ordinului de Ministru mai sus identificat s-a realizat cu încălcarea normelor legale de tehnică legislativă şi că, în perioada […], grupul de lucru pentru conservarea carnivorelor mari a funcţionat în mod nelegal şi a furnizat fără niciun drept ,,suport ştiinţific şi tehnic necesar în procesul decizional şi de implementare a legislaţiei în domeniul specific managementului carnivorelor mari’’.

Aşadar, articolul menţionat prezintă informaţii factuale necontestate, respectiv că secretarii de stat P. şi Q. au fost membrii în consiliul director al Fundaţiei A., că Guvernul României a preluat o iniţiativă ce a aparţinut şi a fost susţinută iniţial de această fundaţie privată şi că prin nota […], aprobată de  Ministrul Mediului, reclamantul C. a fost numit în grupul de lucru pentru speciile urs, lup, râs şi pisică sălbatică.

În schimb, titlul articolului care se referă la existenţa unui trafic de influenţă în favoarea fundaţiei reclamante, reprezintă o judecată de valoare, care se fundamentează pe informaţiile factuale menţionate anterior, nefiind aşadar lipsită de orice fundament.

Referitor la articolului postat, în data de […] şi intitulat ,,Corupţie cât Yellowstone în Guvernul H.’’, se constată că sunt indicate data şi modalitatea în care a dobândit personalitate juridică reclamanta A., compunerea organelor de conducere ale acesteia, cu arătarea naţionalităţii membrilor ce  alcătuiesc  aceste organe.

De asemenea, în cuprinsul acestui articol sunt redate, din nou, informaţiile vizând achiziţia de teren împădurit de către partea reclamantă şi este inserată informaţia că odată cu învestirea Guvernului H., fundaţia reclamantă a reuşit să promoveze […]  doi secretari de stat şi un ministru, respectiv, pe P., Q. şi I., care toţi au activat în cadrul fundaţiei reclamante sau în cadrul fundaţiilor  care au derulat proiecte împreună cu aceasta.

De asemenea, în cadrul acestui articol se arată că, pentru punerea în aplicare a proiectului Parcul Naţional Munţii M., ministrul I. a efectuat deplasări cu elicopterul în zonă, refuzând să precizeze sursa finanţării acestor deplasări şi că dată fiind amploarea campaniei de imagine pe care acesta a declanşat-o, se ajunge la concluzia că implementarea acestui proiect este obiectivul nr. 1 al ministrului.

Se mai menţionează conţinutul e-mailului trimis la data de […], de către R. către membrii Consiliului Director al reclamantei Fundaţiei A., cu comentariul că acesta dezvăluie modul în care fondatorii A. ,,gândesc strategia poziţionării organizaţiei în România”, subliniind că unul din scopurile fundaţiei ar fi să găsească 1,2 români bine poziţionaţi, care pun preţ pe istoria naturală şi care ar putea deschide uşi în comunităţile înstărite şi corporate.

Aşadar, trebuie remarcat din nou că în conţinutul articolului sunt oferite informaţii factuale necontestate de nici un din părţi, reclamanţii fiind de fapt afectaţi de titlul articolului prin intermediul căruia s-ar sugera că există fapte de corupţie în guvernul H..

După cum s-a subliniat în jurisprudenţa CEDO, faptul că în titlul articolului au fost folosite anumite expresii destinate în mod verosimil să capteze atenţia publicului nu poate, în sine, să ridice o problemă în temeiul jurisprudenţei Curţii, atât timp cât în conţinutul articolului sunt prezentate informaţii veridice (cauza Flinkkilä şi alţii vs. Finlanda).

Totodată, articolul ,,A.: Să dăm lovitura! Să-i păcălim pe localnici!’’, postat pe site-ul E. în data de 24.01.2017, începe cu următoarea menţiune: ,,consemnarea dezbaterilor din cadrul unei şedinţe a consiliului director al Fundaţiei A. demonstrează adevărata abordare a proiectului de acaparare a teritoriului României’’ şi se arată apoi că, în cadrul acestei şedinţei, reclamantul C. a spus: ,,că este momentul potrivit să intervenim  şi să dăm lovitura cu primul mare lot de teren  de aproape 4.000  ha din mai multe loturi de teren ale Obştii Ş.”.

În continuare, au fost redate în traducere din limba engleză, mai multe pasaje din minuta întocmită cu ocazia şedinţei a consiliului director al Fundaţiei, reclamanţii susţinând că s-ar fi distorsionat cu ocazia efectuării traducerii din limba engleză, realitatea celor discutate cu acea ocazie.

Chiar dacă traducerea textului din limba engleză nu s-ar fi făcut cu cea mai mare acurateţe, totuşi este vorba de informaţii care se înscriu în contextul de interes general referitor la activitatea desfăşurată de Fundaţia reclamantă,  iar astfel cum s-a menţionat anterior, libertatea jurnalistica include de asemenea şi recurgerea la o posibila doza de exagerare, ori chiar de provocare.

Totodată, în cuprinsul acestui articol, s-a mai menţionat chestiunea referitoare la achiziţionarea terenurilor deţinute de obşti, fiind precizat că membrii acestora nu au voie să-şi vândă obştile nimănui din afara obşti şi s-a sugerat ca fundaţia reclamantă să devină membru în obşte, pentru a cumpăra proprietăţi de la alţi proprietari şi a dobândi rapid o majoritate.

Faptul că ulterior s-a procedat în acest mod pentru a achiziţiona terenuri ce aparţineau obştilor, rezultă din cuprinsul Sentinţelor civile nr.216/2018 şi 3124/2018 ale Judecătoriei Câmpulung, prin intermediul cărora s-a constatat nulitatea absolută a unor hotărârii ale adunărilor generale prin care au fost primite în calitate de membri anumite persoane juridice ce nu avea calitatea de moşnean, ceea ce presupune că afirmaţiile pârâţilor referitoare la modul de dobândire a unor terenuri forestiere de către societăţile comerciale controlate de reclamantul C., nu sunt chiar lipsite de orice fundament.

În fine, referitor la ultimul articol incriminat de reclamanţi, cel publicat în data de 29.11.2016, respectiv:,,Românii ăştia sunteţi nişte ţigani. Sunteţi mai rău ca-n Africa” - C., Coordonator A., acest articol are următorul conţinut: ,,o dezbatere eveniment organizată la Ţ., judeţul B., la […], dezvăluie atitudinea coordonatorului activităţilor filantropice şi comerciale ale grupului A.: C..

Vă rugăm să vizualizaţi, în primul rând, expunerea informală şi autorizată a domnului  U., primarul comunei V.’’, precizându-se că acest moment poate fi vizualizat pe pagina de internet a E..

Aşadar, nu se înţelege foarte clar care este fapta ilicită imputată pârâţilor, de vreme ce se precizează în mod expres că este vorba de o expunere a domnului  U., primarul comunei V., nefiind vorba de afirmaţii care să fi fost făcute personal de pârâţi iar domnul  U. a fost audiat şi în calitate de martor în faţa instanţei de fond, reiterând cele afirmate cu ocazia interviului publicat pe site-ul E..

Conform jurisprudenţei CEDO, metodele ce permit realizarea de reportaje obiective si echilibrate pot să varieze considerabil, în funcţie mai ales de mijlocul de comunicare folosit în cauza respectivă; nu revine Curţii, şi nici instanţelor naţionale de altminteri, să se substituie presei pentru a decide ce tehnică jurnalistică trebuie adoptată de ziarist. Reportajele de actualitate bazate pe conversaţii reprezintă unul din mijloacele cele mai importante, fără de care presa nu şi-ar putea juca rolul indispensabil de „câine de gardă” (Bergens Tindende c. Norvegiei)

Articolul 10, în esenţă, lasă ziariştilor grija de a decide dacă este necesar sau nu să se reproducă suportul informaţiilor, pentru aprecierea credibilităţii acestora (Fressoz si Roire c. Frantei). Cerinţa generală ca ziariştii să se distanţeze sistematic şi formal de conţinutul unor afirmaţii care ar putea insulta terţe persoane, ori le-ar putea provoca sau ar aduce atingere onoarei lor nu se conciliază cu rolul mass-mediei de a informa publicul cu privire la faptele, ideile sau opiniile existente în societate la un moment dat (Thoma c. Luxemburgului ; Radio France şi alţii c. Frantei).

De asemenea, pedepsirea unui jurnalist pentru contribuţia sa la difuzarea declaraţiilor făcute de o altă persoană într-un interviu ar împiedica grav contribuția presei la discuţiile cu privire la chestiuni de interes public şi nu ar trebui să fie avută în vedere, dacă nu există motive deosebit de puternice pentru a face acest lucru (Jersild vs. Danemarca, parag. 35).

În speţă, site-ul E. a publicat numai informaţiile furnizate de o altă persoană, menţionând în mod expres că este vorba de un citat din interviul acestei persoane, informaţii care au fost susţinute şi în faţa instanţei de fond de aceeaşi persoană, neexistând nici o justificare pentru incriminarea pârâţilor, ca urmare a afirmaţiilor altei persoane.

În ce priveşte modalitatea de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea acestora, se constată că nu a fost dovedit că pârâtul G. ar fi accesat fără drept sistemul informatic aparţinând reclamantei în vederea difuzării emailurilor private ci astfel cum a recunoscut acest pârât cu ocazia interogatoriului luat în faţa primei instanţe, aceste emailuri i-ar fi fost puse la dispoziţie de o altă persoană, a cărei identitate nu a fost dezvăluită.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mod repetat că articolul 10 protejează nu doar substanţa şi conţinutul informaţiilor şi ideilor, dar şi mijloacele prin care acestea sunt transmise. Jurisprudenţa Curţii acordă protecţie extrem de extinsă, în special în ceea ce priveşte confidenţialitatea surselor jurnalistice. „Protecţia surselor jurnalistice este una din pietrele de temelie ale libertăţii presei (...). Absenţa unei astfel de protecţii ar putea descuraja sursele jurnalistice să ajute presa în informarea publicului pe teme de interes general. Ca urmare, presa ar putea fi incapabilă să joace rolul său esenţial de « câine de pază », iar capacitatea sa de a furniza informaţii precise şi de încredere s-ar diminua. (Goodwin vs. Marea Britanie).

Totodată, limitările adusă confidenţialităţii asupra surselor jurnalistice nu pot fi compatibile cu art. 10 CEDO decât în cauze excepţionale, când există exigenţe imperioase al interesului public (Nordisk Film & TV A/S vs. Danemarca).

În speţă, nu au fost reliefate astfel de exigenţe imperioase, din care să rezulte că interesul reclamanţilor  de a cunoaşte identitatea sursei pârâtului trebuie să prevaleze în faţa interesului celui în cauză de a menţine această informaţie confidenţială.

În orice caz, astfel cum s-a subliniat anterior, relevant sub acest aspect  este ca persoana în cauză să acţioneze cu bună credinţă, or Curtea Europeană a precizat în cauza Papaianopol vs. România că această condiţie a bunei credinţe este îndeplinită atunci când „reclamantul s-a implicat activ în procesul său, a fost prezent la şedinţele publice şi s-a oferit mereu să dovedească adevărul afirmaţiilor sale, iar comportamentul său examinat în general demonstrează că a acţionat cu bună-credinţă, convins că informează publicul cu privire la o dezbatere de interes general [a se vedea, a contrario, Cumpănă şi Mazăre, citată anterior, pct. 104; Stângu şi Scutelnicu împotriva României, 31 ianuarie 2006, nr. 53899/00, pct. 51; Ivanciuc împotriva României (dec.), nr. 18624/03, 8 septembrie 2005 şi Titei împotriva României (dec.), nr. 1691/03, 23 mai 2006].

În fine, referitor la gravitatea sancţiunii impuse pârâţilor, se constată că instanţa de fond a dispus interzicerea săvârşirii în viitor a unor fapte similare, ceea ce echivalează cu o cenzură perpetuă de a se referi la activitatea reclamanţilor, o sancţiune în mod evident disproporţionată şi care nu poate fi compatibilă cu libertate de exprimare garantată de art.10 CEDO.

Aşadar, din analiza acestor criterii, astfel cum se desprind din jurisprudenţa CEDO, se constată că dreptul la liberă exprimare al pârâţilor trebuie să prevaleze în raport cu dreptul la protejarea vieţii private ce aparţine reclamanţilor.

Faţă de considerentele expuse şi în raport de prevederile art.480 alin. 2 Cod procedură civilă, se impune admiterea cererii de apel formulate de către pârâţii Federaţia D. ,,E.’’ şi G. şi schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor

Domenii speta

Spete similare