Recurs. Condiţiile admiterii acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.

- art. 1345 Cod civil

În interpretarea art. 1345 Cod civil, îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului, trebuie să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine. În situaţia in care reclamantul a suferit scăderea patrimonială ca urmare a unei acţiuni proprii, săvârşită  pe ,,riscul său”, cerinţele art. 1345 Cod civil nu mai sunt îndeplinite.

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr.1085/Ap din data de 08.07.2018 a Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, s-a dispus admiterea apelului formulat de apelantul Composesoratul de Pădure A., cu sediul în […], în contradictoriu cu intimatul B., domiciliat în […], împotriva sentinţei civile nr. 75/19.01.2018 pronunţată de Judecătoria Rupea în dosarul nr. xxxx/293/2017 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, menţinând soluţiile  referitoare la excepţii şi a obligat intimatul să plătească apelantului suma de 1229 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial şi taxă de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs în termen legal reclamantul B., care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în parte a hotărârii pronunţate, referitor la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, rejudecarea apelului şi respingerea apelului formulat de apelantul Composesoratul de Pădure A., cu cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a învederat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei în sensul că reclamantul este învinovăţit că încearcă să evite micşorarea patrimoniului său prin apelarea la alte instituţii de drept, în condiţiile în care în temeiul sentinţei penale definitive a fost obligat să plătească sumele cu care este executat silit.

Instanţa civilă a fost chemată să soluţioneze o cerere întemeiată pe o instituţie de drept civil, cerere pe care nu putea să o respingă sub motiv că afectează autoritatea sentinţei penale.

Se mai susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel reţinând în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile materiale şi condiţiile juridice impuse de art.1345 Cod civil.

Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că nu este îndeplinită condiţia conform căreia îmbogăţirea Composesoratului şi însărăcirea reclamantului, trebuie să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine, fiind deplin dovedit faptul că îmbogăţirea Composesoratului s-a făcut cu subvenţia necuvenită plătită de APIA fermierului C., subvenţie depusă de C. în contul Composesoratului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, art.496, 498 Cod procedură civilă.

Cererea de recurs a fost legal timbrată.

Intimata pârâtă Composesoratul de Pădure A. a depus întâmpinare (f.24-25) prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod corect că nu există o cauză unică între îmbogăţirea unui patrimoniu şi sporirea celuilalt iar reclamantul a fost obligat la plata de despăgubiri civile către APIA D., ca urmare a unei fapte penale.

În recurs, nu au fost administrate alte probe noi.

Analizând decizia recurată, în raport cu probele administrate în faţa instanţelor de fond şi cu motivele de recurs, Curtea, cu opinie majoritară, reţine că cererea de recurs este fondată.

Astfel, recursul a fost întemeiat, formal, pe dispoziţiile art. 488 alin.1 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, potrivit cărora:

,,ART. 488

Motivele de casare

(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

…

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

…

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.”

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, toate vizând exclusiv conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

În ce priveşte incidenţa prevederilor art.488 pct.6 Cod procedură civilă, nu există niciun temei pentru a se aprecia că decizia recurată ar cuprinde numai motive străine de natura cauzei, instanța de apel indicând existenţa sentinţei penale de condamnare a reclamantului, prin prisma faptului că diminuarea patrimoniului său ar avea drept cauză executarea unei sentinţe, fiind vorba aşadar de analiza condiţiilor de admisibilitate a acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

De asemenea, recursul reclamantului a mai fost fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, ceea ce presupune analizarea de către instanţa de recurs a modului de aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, respectiv a prevederilor art.1345 Cod civil.

În speţă, instanța de apel a reţinut în mod corect care sunt condiţiile materiale şi cele juridice pentru admisibilitatea acţiunii în restituire însă a interpretat în mod greşit dispoziţiile articolului menţionat referitor la faptul că nu ar fi îndeplinită condiţia conform căreia cele două fenomene  - îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului, trebuie să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine.

Astfel, textul de lege prevede în mod expres că cele două fenomene trebuie să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine, nefiind obligatoriu să existe o legătură cauzală necesară între îmbogăţirea unuia şi însărăcirea celuilalt, deoarece o asemenea legătură poate fi concepută numai între o faptă şi rezultatul ei.

În acest sens, în doctrină s-a precizat că „este indiferent dacă însărăcirea şi îmbogăţirea corelativă rezultă din fapta păgubitului, a îmbogăţitului, a unei terţe persoane sau fortuit, fiind suficient ca ele să aibă o cauză comună – un act sau un eveniment”, menţionându-se că este vorba de o „indivizibilitatea de origine”, pentru a se sublinia că acelaşi fapt atrage îmbogăţirea şi însărăcirea, fără ca în mod necesar una să fie cauza celeilalte.

În speţă, atât îmbogăţirea pârâtului cât şi însărăcirea reclamantului, au aceeaşi origine, în sensul că derivă din fapta recurentului reclamant care a falsificat înscrisurile sub semnătură privată, în baza cărora APIA a plătit subvenţia către fermierul C. iar acesta a depus subvenția în contul intimatului pârât.

Însărăcirea patrimoniului recurentului reclamant nu are drept cauză, în sensul textului de lege menţionat, existenţa sentinţei penale ci executarea silită a acestuia se realizează în temeiul acestui titlu executoriu, ceea ce nu se confundă cu noţiunea de cauză unică sau aceeaşi origine a celor două fenomene, stabilită de prevederile art.1345 Cod civil.

În ceea ce priveşte faptul că recurentul reclamant ar fi acţionat „pe riscul său”, această condiţie privește existenţa unui just titlu pentru îmbogăţirea patrimoniului pârâtului, art.1346 Cod civil stabilind trei cazuri în care îmbogăţirea trebuie considerată ca fiind justificată, respectiv atunci când îmbogăţirea rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.

Faptul că cel păgubit ar fi acţionat „pe riscul său” trebuie strâns legat de îndeplinirea unui act în interesul său personal şi exclusiv, întrucât nu s-ar putea reţine că o persoană a acţionat „pe riscul său” dacă nu a urmărit şi un folos patrimonial sau de altă natură, care să justifice săvârşirea faptei păgubitoare.

În speţă, prin săvârşirea faptei penale pentru care a fost condamnat recurentul reclamant nu s-a urmărit obţinerea unui beneficiu pentru sine ci ca achitarea subvenției de către APIA să se facă către o altă persoană, reclamantul nebeneficiind nici un moment de sumele de bani plătite cu acest titlu.

Prin urmare, este de netăgăduit că prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală orice persoană îşi asumă riscul de a fi supus rigorilor legii penale însă trebuie făcută distincţia între latura penală şi latura civilă a cauzei, prin fapta săvârşită de către recurentul reclamant urmărindu-se obţinerea unui folos patrimonial de către o altă persoană.

De altfel, chiar instanţa penală sesizată cu recursul declarat de către inculpat împotriva modului de soluţionare a laturii civile, a statuat prin intermediul Deciziei civile nr.727/R din data de 23.09.2013 că relaţiile juridice dintre inculpat şi Composesoratul de Pădure A. sau numitul C. exced cadrului procesual stabilit în procesul penal iar în cazul în care inculpatul invocă recuperarea unor prejudicii create în urma unor raporturi juridice ulterioare săvârşirii faptei, are la îndemnă căile prevăzute de legea civilă pentru recuperarea acestui prejudiciu.

Aşadar, chiar Curtea de Apel Braşov admite faptul că inculpatul, recurent reclamant în prezenta cauză, ar avea la îndemnă alte mijloace prevăzute de lege, pentru a recupera un eventual prejudiciu creat în urma unor raporturi juridice ulterioare săvârşirii faptei penale, întrucât instanțele penale sunt ţinute de cadrul procesual stabilit strict de latura penală a cauzei.

Deşi instanţa penală nu a identificat în mod concret despre ce acţiuni prevăzute de lege ar fi vorba, recurentul reclamant nu mai are altă posibilitate de recuperare a prejudiciului stabilit în sarcina sa, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză având un caracter subsidiar în raport cu alte mijloace de recuperare a prejudiciului suferit.

În raport de aceste considerente şi de prevederile art. 488 pct. 8 raportat la art. 496 alin.1 Cod procedură civilă, se impune admiterea cererii de recurs formulate de către reclamantul B. şi casarea în parte a deciziei recurate iar în urma rejudecării apelului, urmează a respinge cererea de apel şi a păstra sentinţa instanţei de fond, fiind îndeplinite toate condiţiile art. 1345 Cod civil privind acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, intimata pârâtă va fi obligată la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de către recurentul reclamant, reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial achitat pentru faza apelului şi recursului (f.62 dosar apel şi fila 47 dosar recurs).

OPINIE  SEPARATĂ  (O.D.P.)

În dezacord cu opinia majoritară apreciez că cererea de recurs formulată de către recurentul reclamant B. împotriva deciziei civile nr.1085/Ap din data de 09.07.2018  a Tribunalului Braşov este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Relativ la primul motiv de recurs invocat de către recurent nu există divergenţă, acesta fiind neîntemeiat pentru considerentele reţinute în motivarea opiniei majoritare, ceea ce face ca singurul motiv de casare care ar fi putut atrage, de principiu, casarea deciziei recurate să fie cel de-al doilea, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

Din această perspectivă se observă că prima instanţă învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de către recurentul-reclamant B., respectiv Judecătoria Rupea, a admis această cerere faţă de pârâtul Composesoratul de Pădure A., prin sentinţa civilă  nr.75/2018, dispunând în consecinţă. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a soluţionat două excepţii procesuale.

Tribunalul Braşov, prin decizia recurată, a admis apelul declarat de către pârâtul menţionat împotriva sentinţei primei instanţe exclusiv sub aspectul modului de soluţionare pe fond a cererii de chemare în judecată, pe care a respins-o.

Soluţia adoptată relativ la această cerere se întemeiază pe două motive distincte, respectiv neîndeplinirea condiţiei conform căreia îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine, impusă de art.1345 Cod civil, şi existenţa unui impediment faţă de admiterea acţiunii, care constă în împrejurarea că apelantul-reclamant a suferit scăderea patrimonială ca urmare a unei acţiuni proprii, săvârşită  pe ,,riscul său”.

Sub acest ultim aspect instanţa de apel a arătat textual că ,,tribunalul reţine că instituţia de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile nu operează în situaţia în care cel care a acţionat pe ,,riscul său”, respectiv, în situaţia în care acesta a suferit scăderea patrimonială ca urmare a unei acţiuni proprii. Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, scăderea patrimonială este consecinţa faptei penale săvârşite”.

Acest motiv de respingere a cererii de chemare în judecată îşi găseşte temei juridic în prevederile art. 1346 lit. c din Legea  nr. 287/2009 privind Codul civil, care are următorul conţinut:

ART. 1346

,,Îmbogăţirea justificată

Îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă:

…

c) dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.”

Cu privire la acest considerent pentru care instanţa de apel a respins cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică.

Astfel, recurentul nu a indicat niciun motiv de recurs concret referitor la modul de interpretare şi de aplicare de către instanţa de apel a prevederilor de drept material precitate, nu a invocat niciun aspect de nelegalitate a sentinţei din această perspectivă. Nu a combătut în niciun fel raţionamentul instanţei sau concluziile acesteia, nu a prezentat contraargumente celor anterior menţionate, care fundamentează soluţia adoptată de instanţa de apel în egală măsură cu primul motiv de respingere a acţiunii indicat, nu a arătat pentru ce raţiuni decizia recurată nu ar fi legală sub acest aspect, respectiv dacă şi de ce aplicarea prevederilor art.1346 lit. c din Codul civil ar fi greşită.

Pentru a se considera că recursul este motivat în sensul prevederilor art. 486 alin.1 lit. c ori a art. 487 Cod procedură civilă, recurentul trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă. Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a prevederilor art. 488 Cod procedură civilă sau la însăşi cererea de casare şi de schimbare a soluţiei adoptate prin hotărârea atacată, condiţia legală a dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept.

Relativ la modul în care recurentul B. a înţeles să formuleze în speţă cererea de recurs se observă că acesta a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, în cadrul căruia s-a rezumat la a susţine că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei întrucât s-a reţinut că doreşte să afecteze autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale şi să scape de răspunderea civilă stabilită prin aceasta.

De asemenea, şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia a susţinut exclusiv că instanţa şi-a format în mod greşit convingerea că a încasat suma de 70.944,26 lei şi, tot în mod greşit, a apreciat că nu este îndeplinită condiţia conform căreia îmbogăţirea intimatului-apelant pârât şi însărăcirea sa trebuie să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine.

Toate argumentele prezentate în declaraţia de recurs se subsumează acestor critici şi niciunul dintre acestea nu au tangenţă cu modul de interpretare şi de aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1346 Cod civil, pe care recurentul l-a ignorat total.

În acest context, simpla împrejurare că recurentul a solicitat generic admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei atacate referitor la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată nu echivalează cu formularea unor motive de casare cu privire la întreaga judecată înfăptuită de către instanţa de apel relativ la fondul cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, nu poate atrage o verificare de legalitate a deciziei atacate sub toate aspectele, nu îndrituieşte instanţa de recurs să analizeze modul de aplicare a unor norme de drept material necriticat de către recurent.

Verificarea legalităţii deciziei recurate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă se limitează la cele supuse expres judecăţii instanţei de control judiciar prin motivele de nelegalitate invocate de recurent şi dezvoltarea lor, în conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 486 alin.1 lit. d Cod procedură civilă, acesta fiind rolul motivării recursului cu respectarea exigenţelor normei legale menţionate.

În lumina principiului disponibilităţii părţilor, consacrat legislativ prin norma de principiul cuprinsă în art. 9 Cod procedură civilă dar şi prin reglementări cu caracter special, legiuitorul a prevăzut, atât pentru judecata cauzelor civile în primă instanţă cât şi pentru judecata în căile de atac, limitarea cercetării judecătoreşti la cele stabilite de părţi prin cererile şi apărările formulate.

O aplicare particulară a acestui principiu este consacrată de art. 477 coroborat cu art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, care stipulează expres că verificările instanţei de apel se efectuează în limitele cererii de apel, regulă care se aplică pe deplin şi în calea de atac a recursului conform prevederilor art. 494 Cod procedură civilă, potrivit cărora ,,dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune”.

Curtea constată că normele legale anterior menţionate aplicabile la judecata în apel nu sunt potrivnice celor care reglementează recursul ci, dimpotrivă, se completează cu acestea în condiţiile în care art. 486 alin.1 lit. c şi art. 487 Cod procedură civilă impune indicarea în cererea de recurs sau într-un memoriu separat a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar nemotivarea recursului ori neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă atrag nulitatea recursului, astfel după cum dispune art. 489 alin.1 şi 2 Cod procedură civilă.

Aşadar, nicio verificare a legalităţii hotărârii recurate nu este permisă de legiuitor în afara motivelor de nelegalitate indicate de către partea recurentă în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin.1 lit. c sau a art. 487 Cod procedură civilă.

În atare situaţie, Curtea constată că, indiferent dacă motivele de recurs invocate de către recurentul B. sunt întemeiate sau nu, acestea nu sunt suficiente prin ele însele să conducă la modificarea deciziei atacate în sensul solicitat, întrucât unul dintre motivele de respingere a cererii de chemare în judecată nu poate fi înlăturat, nefiind criticat pe calea recursului. Astfel, cele statuate de către instanţa de apel în sensul că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 1346 lit. c din Legea  nr. 287/2009 privind Codul civil, în lumina cărora îmbogăţirea intimatului-pârât nu este nejustificată, au intrat în puterea lucrului judecat, modul de aplicare a acestei norme legale nefiind criticat şi supus verificării instanţei de recurs.

Ca urmare, verificându-se decizia atacată în limitele trasate de către recurent, se constată că în mod corect instanţa de apel a respins cererea de chemare în judecată deoarece, în condiţiile în care pentru îmbogăţirea intimatului-pârât există o justă cauză şi anume cea prevăzută de art.1346 lit.c din Codul civil, părţile nu se află în ipoteza prevăzută de art.1345 din acelaşi act normativ, conform căruia este obligat la restituire doar cel care s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia.

Aşa fiind, analizarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă în limitele în care a fost invocat de către recurent, respectiv cu privire la îndeplinirea condiţiei ca pierderea sa patrimonială şi îmbogăţirea părţii adverse că aibă aceeaşi cauză sau o origine comună, este superfluă, neputând să atragă schimbarea deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii atâta timp cât o altă condiţie primordială nu este îndeplinită şi anume condiţia ca îmbogăţirea pârâtului să fie lipsită de o justă cauză.

Domenii speta

Spete similare