Recurs. Interpretarea perioadei de 3 luni pentru care angajatorii prevăzuți de lege beneficiază de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut

DREPT ADMINISTRATIV

Recurs. Interpretarea perioadei de 3 luni pentru care angajatorii prevăzuți de lege beneficiază de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020

- art. I din OUG nr. 92/2020

Interpretarea prevederilor art. I din OUG nr. 92/2020 se impune a fi făcută prin prisma motivelor care au determinat adoptarea Ordonanței de urgență și nu independent de acestea.

Unul dintre motive l-a reprezentat încetarea la data de 31.05.2020 a aplicabilității măsurilor adoptate în perioada stării de urgență și de alertă în scopul diminuării efectelor negative ale situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV 2 asupra pieței muncii.

În acest scop, al continuității măsurilor adoptate anterior, s-a prevăzut prin dispozițiile art. I ale OUG nr. 92/2020 că angajatorii beneficiază pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părți din salariu. Așadar, perioada de trei luni reprezintă o perioadă clar determinată, continuă, cu începere în data de 01.06.2020 și finalizare în data de 31.08.2020.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 1025 din 19 noiembrie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 25.05.2021, Tribunalul (...) a admis acțiunea formulată de reclamanta SIF (R) S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (...) și în consecință a dispus anularea actelor administrative nr. 6542/27.10.2020 și nr. 131/AJOFM (...)/02.02.2021 și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumelor prevăzute de art. I alin. 1 din O.U.G. nr. 92/2020 aferente lunii septembrie 2020.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (...), solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, iar ca urmare a rejudecării, respingerea cererii reclamantei.

În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond face o confuzie în ceea ce privește perioada de aplicare a indemnizației de 41,5%, care nu a putut fi acordată și în perioada stării de urgență, această măsură aplicându-se doar în perioada stării de alertă reglementată în perioada 01.06.2020 - 31.08.2020.

Starea de urgență a fost instituită în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, prin Decretul nr. 195/2020 și a fost prelungită prin Decretul nr. 240/2020, în această perioadă angajatorii beneficiind doar de șomaj tehnic conform OUG nr. 30/2020, sprijinul de 41,5% prevăzut de OUG nr. 92 din 28 mai 2020, publicată în Mon. Of. nr. 459 din 29 mai 2020, abordându-se începând cu data de 01.06.2020, starea de alertă fiind declarată pe data de 15 mai 2020 în baza HG nr. 394/2020.

Interpretarea prevederilor art. I alin. 1 din OUG nr. 92/2020 dată de instanța de fond este eronată, sintagma utilizată de legiuitor “în perioada stării de urgență sau alertă” se referă la condițiile cumulative de eligibilitate ale angajatorilor de a beneficia de sprijinul de 41,5%, respectiv indiferent dacă indemnizațiile de șomaj tehnic au fost suportate, din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau din fonduri proprii, în perioada stării de urgență sau alertă.

Măsura de 41,5% se adresează atât angajatorilor care au beneficiat de șomaj tehnic, cât și angajatorilor care nu au beneficiat de șomaj tehnic în perioada stării de urgență sau alertă, acest sprijin acordându-se doar în perioada stării de alertă și în nici un caz în perioada stării de urgență, așa cum în mod eronat a decis instanța.

Textul stabilește cu suficientă claritate că, de această măsură se poate beneficia “începând cu data de 1 iunie 2020 (...) pentru o perioadă de trei luni”, așadar măsura poate fi accesată doar pentru un interval de 3 luni de la data de 01.06.2020, deci pentru 3 luni consecutive, iar nu pentru oricare 3 luni ale anului 2020. Legiuitorul vorbește de o perioadă de 3 luni și nu simplu de 3 luni, iar perioada, conform definiției uzuale, reprezintă “intervalul de timp în cursul căruia se desfășoară un fenomen sau se petrece un eveniment” astfel că, în cazul unei perioade de trei luni, aceasta este cuprinsă între prima și a treia lună, începe cu prima lună și se termină cu cea de-a treia, nefiind necesară inserarea și a mențiunii consecutive, spre a deduce caracterul succesiv al lunilor ce constituie intervalul de aplicare (delimitate la intervalul 1 iunie - 31 august 2020).

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să lase la libera alegere a angajatorilor, perioada/lunile pentru care să solicite sumele, ar fi menționat în mod expres acest drept, or, câtă vreme această posibilitate nu este reglementată în mod explicit, calculul perioadei pentru care se cuvin sumele se stabilește începând cu data de 1 iunie 2020, pe o durată de trei luni, și nu “oricare trei luni”, așa cum eronat susține reclamanta – spre exemplu, în cazul art. 4 alin. 1 sau art. 5 alin. 1 din OUG nr. 132/2020 (... nu mai mult de o perioadă de 3 luni, la alegerea angajatorului ...) sau ( ... nu mai mult de o perioadă de 3 luni, la alegerea beneficiarului de lucrări ...).

În sprijinul acestei interpretări vin și mențiunile din preambulul OUG nr. 92/2020, conform cărora la emiterea acesteia s-a avut în vedere că măsurile de protecție anterioare expiră la data de 31.05.2020, deci, este clar că măsurile adoptate prin prezenta ordonanță se stabilesc pentru a asigura continuitatea sprijinirii angajaților și angajatorilor, începând cu data de 01.06.2020, în continuare pentru o perioadă de 3 luni consecutiv. Ulterior datei de 10 august 2020, s-au aplicat prevederile OUG nr. 132/2020, care se acordă și în prezent.

Cu toate acestea, potrivit prevederilor art. I alin. (4) din OUG nr. 92/2020, angajatorii care au mai multe obiecte de activitate dintre care cel puțin unul se află sub incidența restricțiilor stabilite prin acte ale autorităților competente optează fie pentru aplicarea prevederilor alin. (1) respectiv (indemnizația de 41,5%), fie pentru aplicarea art. X (șomaj tehnic) din prezenta ordonanță de urgență.

Astfel, reclamanta SIF (R) a optat (și a beneficiat) pentru șomaj tehnic aferent lunilor martie, aprilie, mai, inclusiv iunie 2020, când SIF (R) a avut posibilitatea să opteze pentru una dintre cele două măsuri, iar ulterior a beneficiat de indemnizația reprezentând 41,5% aferentă lunilor iulie și august 2020.

Datorită faptului că aceste măsuri reglementate de executiv sunt caracterizate de urgență și sunt destinate pentru perioada de pandemie, angajatorul trebuia să depună cerere cât mai urgent, în contextul restricțiilor determinate de starea de alertă (și nu starea de urgență), începând cu data de 1 iunie 2020, pe o durată de trei luni și nu “în oricare trei luni”, o altă interpretare dată acestor dispoziții legale, nefăcând altceva decât să adauge la lege.

Același punct de vedere este susținut și de către ANOFM București transmis tuturor Agențiilor Județene, care prin Adresa nr. 5760/LC/04.09.2020 comunică precizările formulate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

În bugetul asigurărilor pentru șomaj nu au fost prevăzute credite bugetare având ca destinație indemnizația prevăzută de art. I alin. 1 din OUG nr. 92/2020, ulterior ultimei luni de acordare, respectiv, luna august 2020. Astfel, o plată pentru luna septembrie 2020, așa cum solicită reclamanta, pentru care nu există fonduri bugetare cu destinație specifică, ar atrage, conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. A) și art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, răspunderea reprezentantului legal al AJOFM (...) în calitate de ordonator de credite terțiar.

În acest sens, începând cu data de 01.10.2020, platforma www.aici.gov.ro s-a închis, și astfel nu a mai existat posibilitatea transmiterii cererilor pentru procedura de acordare a sumei prevăzute la art. I alin. (1) din OUG nr. 92/2020, aferente lunii septembrie 2020, întrucât prevederile legale care reglementează măsura de 41,5% și-au încetat aplicabilitatea.

Sentința nr. (...)/CA/2021 a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente, mai sus menționate și prin prisma faptului că, art. I alin. 1 din OUG nr. 92/2020 este o normă cu caracter temporar, edictarea ei fiind determinată de o situație provizorie, mai exact de starea de alertă declarată prin HG nr. 394/2020. Este de esența normelor cu caracter temporar să aibă o durată de aplicabilitate limitată, inclusiv art. 55 alin. 3 din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă, prevăzând că, în cazul actelor normative cu caracter temporar se prevede și perioada de aplicare sau data încetării aplicării sale.

Ținând cont de dispozițiile art. I alin. (1) din OUG nr. 92/2020 coroborate cu prevederile art. 2552 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată, cele trei luni sunt consecutive, termenul, respectiv perioada pentru care se cuvin sumele începând să curgă de la data de 1 iunie 2020.

În drept, recurenta a invocat OUG nr. 92/2020, Legea nr. 554/2004, Noul Cod de procedură civilă, Noul Cod civil.

Prin întâmpinare, intimata SIF (R) S.A. a solicitat respingerea recursului ca fondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

În motivare, arată intimata că din redarea criticilor pe care recurenta și-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, se poate constata doar că au fost aduse spre o nouă examinare chestiunile de fond legate de situația de fapt a cauzei.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, cale ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control de legalitate asupra hotărârilor instanței de fond.

Analizând dispozițiile art. I alin. l din OUG 92/2020, instanța de fond, în mod temeinic, a apreciat la fel ca societatea, faptul că interpretarea dată de către recurenta textului de lege este eronată. Astfel, aceasta reține că, în textul de lege, legiuitorul nu a arătat că cele trei luni pentru care se acordă compensația financiară ar fi consecutive și nici nu a indicat că cele trei luni ar fi iunie, iulie, august, statuând în mod expres că bonificația financiară se acordă pe o perioada de trei luni, care se suprapun cu perioada stării de urgență sau alertă.

Termenul de 01.06.2020 prevăzut în textul de lege marchează doar momentul nașterii dreptului subiectiv civil. Ori, exercitarea acestui drept poate fi făcută oricând în perioada stării de urgență sau alertă, aspect care rezultă din sintagma utilizată de legiuitor “începând cu data de 01.06.2020”, pentru o perioadă de trei luni în perioada stării de urgență sau alertă, fără indicarea în concret a lunilor vizate.

Tot instanța de fond, în mod corect a reținut faptul că, dacă legiuitorul dorea să acorde compensația financiară exclusiv pentru lunile iunie, iulie și august ale anului 2020 ar fi menționat în mod expres că pentru perioada 01.06.2020 - 31.08.2020 angajatorii beneficiază de această bonificație financiară, sintagmă pe care însă legiuitorul nu a utilizat-o în textul de lege supus analizei. Prin urmare, legiuitorul a oferit posibilitatea angajatorului de a solicita compensația financiară pe o perioadă de maxim 3 luni cu condiția ca acea perioadă să se suprapună cu perioada stării de urgență și alertă, fără a limita dreptul angajatorului de a beneficia de compensație exclusiv pentru lunile iunie, iulie și august a anului 2020, cum în mod eronat susține recurenta.

Rezultă așadar, faptul că, recurenta se afla într-o gravă eroare atâta vreme cât legiuitorul nu a menționat nicio clipă faptul că ar fi vorba despre luni consecutive și cu atât mai mult că ar fi vorba despre lunile pe care aceasta încearcă a le indica peste textul de lege, respectiv iunie, iulie, august.

Nu există nici un text de lege care să stea la baza refuzului recurentei. În ceea ce privește invocarea art. 2552 din Codul civil aceasta nu poate fi primită având în vedere faptul că acest articol reglementează calcularea termenelor de prescripție. Or, în speță, nu este pus în discuție termenul în care se putea exercita dreptul de a solicita aceste sume, ci perioada pentru care putea solicita aceste sume.

De altfel, instanța de fond reține și ea faptul că dispozițiile art. 2552 din Codul civil, nu sunt incidente în cauză, întrucât aceste dispoziții reglementează termenul de prescripție extinctivă, ori în speță, nu se pune în discuție termenul în care se putea exercita dreptul subiectiv civil, respectiv de a solicita bonificația financiară, ci perioada pentru care se pot solicita aceste sume.

Legiuitorul nu a avut nicio clipă o intenție de o asemenea natură ca și interpretarea pe care, în mod greșit, o face recurenta deoarece ar fi creat o discriminare pentru acei operatori economici a căror activitate a fost restricționată în luna iunie 2020 și chiar iulie 2020 și august 2020, în condițiile în care legea trebuie să garanteze neprivilegierea sau nediscriminarea de către autorități a oricărei persoane, egalitatea în fața legii fiind unul dintre principiile de bază ale liberalismului.

În ceea ce privește indicarea de către recurentă a Adresei nr. 5760/LC/04.09.2020 emisă de către ANOFM București ca și cum aceasta ar fi un temei de drept sau un act juridic la care societatea, precum și instanța, ar trebui să se raporteze, aceasta trebuie respinsă, chiar și instanța de fond reținând că aceasta nu are valoarea juridică a unui act normativ, fiind o simplă recomandare administrativă, fără vreo relevanță în soluționarea prezentei cauze, iar închiderea platformei informatice nu este în măsură să suprime exercitarea unui drept subiectiv civil prevăzut de lege.

În drept, intimata a invocat Legea nr. 554/2004, OUG 92/2020.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, instanța a constatat următoarele:

Intimata reclamantă SIF (R) S.A. are ca obiect principal de activitate codul 5630-baruri și alte activități de servire a băuturilor, precum și 5510-(R) și alte facilități de cazare.

Intimata reclamantă a solicitat recurentei pârâte acordarea sprijinului financiar stabilit de Guvernul României prin dispozițiile O.U.G. nr. 92/2020, formulând la data de 17.08.2020 cerere pentru acordarea compensațiilor financiare menționate aferente lunii iulie 2020, iar în cursul lunii septembrie, cerere pentru sumele aferente lunii august 2020.

Recurenta pârâtă a aprobat cele două cereri, acordând reclamantei compensațiile financiare solicitate pentru lunile iulie și august 2020.

În cursul lunii octombrie 2020, intimata reclamantă a formulat o nouă cerere, anexând documentația prevăzută de lege pentru acordarea compensației financiare aferentă lunii septembrie 2020.

Recurenta pârâta a respins cererea pe considerentul că termenul de trei luni pentru care se acordă compensația financiară a început să curgă la data de 01.06.2020, respectiv că perioada acordării compensațiilor ar viza lunile iunie, iulie și august, astfel încât pentru luna septembrie 2020 nu ar mai exista un temei de drept pentru soluționarea favorabilă a cererii.

Recurenta a invocat ca motiv de casare a sentinței, prevederile art. 488 al. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analizând motivul de casare invocat, instanța a constatat că este întemeiat.

Art. I alin. 1 din O.U.G. nr. 92/2020, pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative stabilește următoarele:

,,Începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajați au beneficiat de prevederile art. XI alin. 1 din O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV 2 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum și angajatorii ai căror angajați au avut contractele individuale de muncă suspendate, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare și nu au beneficiat de prevederile art. XI din O.U.G. nr. 30/2020, în perioada stării de urgență sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020 cu modificările ulterioare”.

Conform notei de fundamentare a OUG nr. 92/2020, Ordonanța a fost adoptată avându-se în vedere:

- încetarea stării de urgență declarate prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și declararea stării de alertă prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare,

- necesitatea adoptării unor măsuri active de sprijin imediat pentru angajatorii a căror activitate a fost redusă sau întreruptă total sau parțial ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane care au împlinit vârsta de 50 de ani ale căror contracte individuale de muncă au încetat în perioada stării de urgență sau a stării de alertă, precum și a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 ani și 29 de ani, categorii pentru care inserția/reinserția pe piața muncii este mai dificil de realizat,

- că în perioada stării de urgență și de alertă au fost adoptate măsuri în acord cu evoluțiile înregistrate pe piața muncii astfel încât impactul negativ asupra acesteia să fie cât mai redus, a căror aplicabilitate se finalizează la data de 31 mai 2020,

- că întrucât actualul context socioeconomic influențează semnificativ piața forței de muncă și rata șomajului, se impune, pe de o parte, necesitatea asigurării unui sprijin angajaților și angajatorilor în vederea reluării activității economice și menținerii forței de muncă pe care angajatorii o au la dispoziție, iar, pe de altă parte, impulsionarea angajatorilor de a atrage forță de muncă disponibilă, inclusiv din domenii pentru care activitatea se va menține restricționată,

- că o parte dintre angajatori au avut activitatea întreruptă sau redusă, fiind în imposibilitatea de a realiza venituri care să susțină menținerea angajaților și plata salariilor acestora și reluarea activității economice,

- că adoptarea acestei măsuri de sprijin are în vedere consolidarea pieței muncii, concomitent cu prevenirea creșterii ratei șomajului la nivel național, precum și asigurarea unui ajutor financiar acordat angajatorilor pentru susținerea plății salariilor angajaților, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2,

- că neadoptarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, ar putea contribui la creșterea șomajului la nivel național, precum și la amplificarea decalajului socioeconomic dintre persoanele ale căror contracte de muncă au fost afectate direct de epidemia SARS-CoV-2 și restul populației.

Curtea de Apel a apreciaat că interpretarea prevederilor art. I din OUG nr. 92/2020 se impune a fi făcută prin prisma motivelor care au determinat adoptarea Ordonanței de urgență și nu independent de acestea.

Raportându-ne la considerentele care au determinat adoptarea OUG nr. 92/2020, se impune a observa că unul dintre motive l-a reprezentat încetarea la data de 31.05.2020 a aplicabilității măsurilor adoptate în perioada stării de urgență și de alertă în scopul diminuării efectelor negative ale situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV 2 asupra pieței muncii.

În acest scop, al continuității măsurilor adoptate anterior, s-a prevăzut prin dispozițiile art. I ale OUG nr. 92/2020 că angajatorii ai căror angajați au beneficiat de prevederile art. XI alin. 1 din O.U.G. nr. 30/2020, precum și angajatorii ai căror angajați au avut contractele individuale de muncă suspendate, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare și nu au beneficiat de prevederile art. XI din O.U.G. nr. 30/2020, în perioada stării de urgență sau alertă, beneficiază pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020 cu modificările ulterioare.

Așadar, perioada de trei luni menționată de dispoziția legală invocată, reprezintă o perioadă clar determinată, continuă, cu începere în data de 01.06.2020 și finalizare în data de 31.08.2020.

Prin urmare, Curtea de Apel a constatat că în mod greșit, ca urmare unei interpretări eronate a dispozițiilor legale invocate a apreciat instanța de fond că perioada de trei luni stabilită de OUG nr. 92/2020 poate cuprinde și alt interval decât lunile iunie - august 2020.

Întrucât luna septembrie 2020, pentru care intimata reclamantă a solicitat în temeiul OUG nr. 92/2020 sprijinul financiar, nu este cuprinsă în intervalul de trei luni reglementat de Ordonanță, în mod legal recurenta pârâtă a respins cererea intimatei reclamante.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs a apreciat că recursul este întemeiat, astfel că în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (...), împotriva Sentinței nr. (...) din 25.05.2021 pronunțată de Tribunalul (...), pe care a casat-o în totalitate și rejudecând fondul a respins acțiunea formulată de reclamanta SIF (R) S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (...).

(Decizie redactată de judecător Dorinela ROȘU și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)

Domenii speta

Spete similare