Refuz acordare drepturi protecție socială (persoane cu handicap, protecția copilului)

Hotărâre 24 din 19.01.2022


DREPT ADMINISTRATIV

Refuz acordare drepturi protecție socială (persoane cu handicap, protecția copilului)

- art. 87 alin. 11 din Legea nr. 448/2006

Sub aspectul valabilității permanente a certificatului de încadrare în grad de handicap, cerințele stabilite prin Instrucțiunea nr. 6/2014 au caracter obligatoriu, potrivi art. 14 alin. 2 din HG nr. 430/2008, neputându-se reține că ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 87 alin. 11 din Legea nr. 448/2006, în condițiile în care, acest din urmă act normativ, pe de o parte, nu prevede modul de stabilire a stadiului ireversibil al bolii, iar, pe de altă parte, impune condiția stabilirii faptului că solicitantul nu poate urma programe de recuperare.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 24 din 19 ianuarie 2022

1. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. (...)/CA din 14.10.2021 Tribunalul (...) a admis acțiunea formulată de reclamantul (R) prin curator (C) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean (J) – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, a dispus anularea în parte a certificatului de încadrare în grad de handicap nr. (...)/11.06.2021 emis de pârâtul Consiliul Județean (J) – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sub aspectul dispoziției de valabilitate „24 luni”, cât și dispoziției „data revizuirii certificatului IUNIE 2023”, și a obligat pârâtul la emiterea unui nou certificat cu perioadă de valabilitate „PERMANENT”. Fără cheltuieli de judecată.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurentul-pârât Consiliul Județean (J) – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de intimatul-reclamant (R) prin curator (C) și menținerea Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. (...)/11.06.2021 ca fiind temeinic și legal.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă, motivul de recurs fiind cel prevăzut de art. 488 punct. 8 Cod procedură civilă – ”hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, realizând o interpretare greșită a prevederilor legale aplicabile în cauză. Din actele depuse de către reclamantă la dosarul de reevaluare a numitului (R), avute în vedere la stabilirea încadrării în grad de handicap, reies următoarele: Din referatul de specialitate psihiatrie cu nr. (...)/22.03.2021 emis de către dr. (...), medic primar psihiatrie, reiese diagnosticul: ”întârziere mentală ușoară cu tulburări de comportament”. Scorul GAFS stabilit de medicul psihiatru, cu această ocazie, este cuprins între 40-31 puncte.

Din examenul psihologic nr. (...) din 22.03.2021 emis de către psiholog specialist (...) reiese o deficiență ușoară și un IQ = 60 puncte.

Potrivit Instrucțiunilor metodologice nr. 6 din 31.07.2014 ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în cazul diagnosticului ”Retard mental” se poate acorda termen de valabilitate permanent al certificatului de încadrare în grad de handicap, la prima evaluare, în situația în care coeficientul de inteligență (IQ) este sub 33 și scorul GAFS sub 31 de puncte, fiind necesare cel puțin două evaluări psihologice care să ateste aceste valori. În cazul celei de a doua evaluări a persoanei sau în caz de reevaluare, se poate acorda valabilitate permanentă certificatului în cazul retardului mental la persoana cu IQ sub 33-40 și GAFS sub 50 de puncte, valori stabilite prin cel puțin două evaluări psihologice.

Raportat la cele prevăzute de instrucțiunile metodologice, a precizat că între actele depuse de reclamant în dosarul de evaluare nu există cel puțin două evaluări psihologice, mai mult, IQ stabilit prin examenul psihologic este de 60 de puncte, depășind valoarea stabilită prin instrucțiunile metodologice.

În drept a invocat prevederile art. 483 Cod de procedură civilă.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul (R), prin curator (C), a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În esență, a arătat că Președintele Consiliului Județean (J), nu are calitate procesuală pasivă în cauză, emitentul actului atacat fiind Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, precum și faptul că judecata la fond a fost făcută cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea 303/2004, precum și a prevederilor art. 34 alin. 1 aceeași lege.

A mai arătat că valabilitatea certificatului trebuia să fie permanentă întrucât boala de care suferă nu este vindecabilă, ci este ireversibilă, fiind respectat art. 87 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 136/2012.

4. Soluția instanței de recurs

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Intimatul-reclamant (R), prin curator (C), a investit instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 87 alin. 5 din Legea nr. 448/2006, cu o acțiune având ca obiect anularea mențiunii privitoare la valabilitatea de 24 de luni a certificatului nr. (...)/11.06.2021, emis de intimatul-pârât Consiliul Județean (J) – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, și stabilirea valabilității permanente a actului.

Prin certificatul mai sus menționat, intimatul, diagnosticat cu ”întârziere mentală ușoară cu tulburări de comportament”, în raport cu codul de boală F70, F98, tipul de handicap mental și rezultatele examenului psihologic (nivel IQ=60 puncte) și a scorului GAFS (40-31 puncte), a fost încadrat în gradul de handicap accentuat, valabilitatea actului fiind de 24 de luni.

Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, a fost criticată de recurentul-pârât din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, care privește situația „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, invocându-se faptul că soluția este nelegală deoarece în cazul reclamantului nu sunt întrunite condițiile stabilite prin Instrucțiunea metodologică nr. 6/31.07.2014 pentru acordarea valabilității permanente a certificatului nr. (...)/11.06.2021.

În esență, judecătorul fondului a stabilit că acțiunea este fondată întrucât boala de care suferă reclamantul este ireversibilă.

Curtea a constatat că recursul este fondat, soluția primei instanțe fundamentându-se pe o interpretare și aplicare eronată a normelor de drept material incidente cauzei.

Astfel, s-a avut în vedere că potrivit art. 87 alin. 11 din Legea nr. 448/2006 ”Pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice”.

Prin Instrucțiunea metodologică nr. 6 din 31.07.2014, cuprinzând Lista afecțiunilor care creează handicap ireversibil și pentru care se poate emite certificat de încadrare în grad de handicap, emisă de Președintele Comisiei Superioare, obligatorie în cadrul evaluărilor complexe realizate de comisiile de evaluare a persoanelor în vederea încadrării în grad de handicap, conform art. 14 alin. 2 din HG nr. 430/2008, se prevede că în cazul diagnosticului ”Retard mental”, incident în cazul intimatului-reclamant, se poate acorda termen de valabilitate permanent al certificatului de încadrare în grad de handicap, la prima evaluare, în situația în care coeficientul de inteligență (IQ) este sub 33 și scorul GAFS sub 31 de puncte, fiind necesare cel puțin două evaluări psihologice care să ateste aceste valori. În caz de reevaluare, se poate acorda valabilitate permanentă certificatului în cazul retardului mental la persoana cu IQ sub 33-40 și GAFS sub 50 de puncte, valori stabilite prin cel puțin două evaluări psihologice.

În consecință, în cazul diagnosticului ”Retard mental”, stabilirea valabilității permanente a certificatului de încadrare în grad de handicap este condiționată de întrunirea cumulativă a unor valori pentru doi indicatori (IQ și GAFS).

Având în vedere aceste dispoziții și rezultatele examinărilor medicale, potrivit cărora reclamantul a obținut scorul GAFS între 40-31 puncte și nivelul IQ=60 puncte, Curtea a constatat că la data emiterii certificatului nu erau întrunite condițiile pentru stabilirea valabilității permanente a actului.

Contrar susținerilor intimatului, Curtea a reținut, așa cum s-a menționat și mai sus, că cerințele stabilite prin Instrucțiunea nr. 6/2014 au caracter obligatoriu potrivi art. 14 alin. 2 din HG nr. 430/2008. În plus, nu se poate reține că acestea ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 87 alin. 11 din Legea nr. 448/2006, în condițiile în care legea, pe de o parte, nu prevede modul de stabilire a stadiului ireversibil al bolii, iar, pe de altă parte, impune condiția stabilirii faptului că solicitantul nu poate urma programe de recuperare.

Instanța de control judiciar are în vedere și faptul că, potrivit Instrucțiunii nr. 6/2014, pentru confirmarea caracterului ireversibil al afecțiunii este necesar, în general, menționarea în referatul de specialitate a lipsei unui beneficiu funcțional ca urmare a diverselor intervenții terapeutice, susținute de documente medicale specifice, or, în cuprinsul referatului de specialitate nr. (...)/22.03.2021, întocmit de medicul psihiatru, nu există nicio mențiune referitoare la lipsa unui beneficiu funcțional pentru reclamant ca urmare a diverselor intervenții terapeutice.

Chiar art. 87 alin. 11 din Legea nr. 448/2006 face referire la persoane cu afecțiuni într-un stadiu ireversibil ”și care nu pot urma programe de recuperare”, or, în cazul reclamantului, prin referatul de specialitate nr. (...)/22.03.202, medicul psihiatru a stabilit un plan de recuperare.

În consecință, apărarea intimatului potrivit căreia valabilitatea certificatului trebuia să fie permanentă întrucât boala de care suferă nu este vindecabilă, a fost înlăturată ca nefondată, acest din urmă aspect nefiind, prin el însuși, suficient pentru stabilirea valabilității permanente a certificatului de încadrare în grad de handicap.

În opinia Curții, împrejurarea că indicatorul GAFS, stabilit în cazul reclamantului, se încadrează în limitele prevăzute de Instrucțiunea metodologică nr. 6 din 31.07.2014 nu este suficientă pentru acordarea valabilității permanente a certificatului întrucât nivelul IQ sub 33-40 este prevăzut ca o cerință cumulativă cu scorul GAFS, or, în cazul reclamantului nivelul IQ este peste nivelul stabilit în instrucțiunea obligatorie.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că, în adoptarea deciziilor, comisiile de evaluare dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în absența identificării unei conduite arbitrale sau nelegale, o evaluare a substanței deciziilor luate, realizată de instanța de contencios, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile altei autorități/instituții publice.

Curtea, având în vedere considerentele anterior expuse, precum și actele depuse la dosarul de evaluare, a apreciat că stabilirea valabilității certificatului nr. (...)/11.06.2021 pentru o perioadă de 24 de luni, realizată de comisia de evaluare, este corectă.

În ceea ce privește susținerea intimatului-reclamant, potrivit căreia Președintele Consiliului Județean (J), nu are calitate procesuală pasivă în cauză, emitentul actului atacat fiind Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Curtea a reținut că eventualele neregularități săvârșite de prima instanță în stabilirea cadrului procesual puteau fi criticate prin formularea unui recurs incident, or, în speță intimatul nu a înțeles să procedeze în acest fel.

În plus, instanța de control judiciar a constatat că atât la fond, cât și în recurs, a figurat, respectiv, a acționat ca parte Consiliul Județean (J) în cadrul căruia funcționează comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, actele de procedură fiind semnate de Președintele Consiliului Județean în baza art. 190 din Codul administrativ.

În concluzie, instanța de control judiciar a constatat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de recurentul-pârât, a casat în tot sentința primei instanțe, și, rejudecând fondul, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantului (R) prin curator.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Mariana ILISIE)