Recurs. Cheltuieli de judecată în cazul soluţiei de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect

Recurs. Cheltuieli de judecată în cazul soluţiei de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect

- art. 454 teza I Cod procedură civilă

- art. 7 din Legea nr. 554/2004

Potrivit art. 454 teza I Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant, sau se afla de drept în întârziere.

În speţă, dispoziţia din 10.04.2018 a cărei anulare s-a solicitat de către intimată, a fost revocată de către recurent prin dispoziţia din 22.06.2018 care a fost emisă ulterior datei depunerii plângerii prealabile de către intimata reclamantă, respectiv în data de 24.04.2018 şi ulterior formulării răspunsului la aceasta, răspuns care a confirmat poziţia iniţială a recurentului.

Nu sunt fi îndeplinite condiţiile pentru a opera exonerarea recurentului de la plata cheltuielilor de judecată deoarece aceasta a fost pus în întârziere de către intimata reclamantă prin plângerea prealabilă formulată anterior datei introducerii acţiunii.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 242 din 15 martie 2019

Prin Sentința nr. (...)/CA/08.11.2018, Tribunalul (...) a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta (...) împotriva pârâtului Primarul Comunei (...), având ca obiect anularea Dispoziției nr. (...)/10.04.2018 privind recuperarea sumei de 2.780 lei reprezentând cheltuieli nelegale constatate ca urmare a raportului de audit financiar întocmit de către Camera de Conturi (...), ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul Primarul Comunei (...), solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei recurate, în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina recurentului-pârât, cu cheltuieli de judecată, în caz de opoziţie din parte intimatei-reclamante.

În motivare, arată recurentul că hotărârea instanţei de fond este parţial nelegală şi netemeinică, fiind dată cu reținerea unor motive străine de natura pricinii şi cu aplicarea greșită a normelor de drept material, împrejurări care determină incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. l, pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Astfel, precizează recurentul că soluţia instanţei de fond, de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de intimată, a rămas fără obiect, deoarece a avut ca şi fundament poziția procesuală exprimată în sensul revocării Dispoziției nr. (...)/10.04.2018 anterior primului termen de judecată. În concret, acţiunea introductivă a fost înregistrată la data de 23.05.2018; Dispoziţia nr. (...)/22.06.2018 de revocare a dispoziţiei atacate s-a emis mult anterior primului termen de judecată din data de 18.10.2018; întâmpinarea, cu actele anexe, s-a comunicat intimatei-reclamante la domiciliul procesual ales, la data de 27.06.2018; onorariul avocaţial a fost achitat la dala de 17.10.2018, cu o zi înainte de primul termen de judecată.

Pe de altă parte, precizează recurentul că soluția instanței de fond de respingere a solicitării recurentului-pârât de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată este motivată în drept, pe dispozițiile art. 1522 l Cod civil.

Astfel, apreciază recurentul că, în speţă, s-a făcut o greşită aplicare a legii, atât a dispoziţiilor de drept material din Codul civil, anterior invocate, cât şi a dispoziţiilor incidente în prezenta cauză, făcând trimitere în concret la art. 7 din Legea nr. 554/2004, sens în care solicită să se reţină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. l, pct. 8 Cod procedură civilă. Astfel, susţine recurentul, câtă vreme instituţia punerii în întârziere reglementată de Codul civil are caracter facultativ, vizând obligaţii civile existente între creditor şi debitor, plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 are un caracter obligatoriu, reprezentând o condiţie esenţială de exercitare a acţiunii administrative în faţa instanţei de contencios administrativ. În opinia recurentului, coroborând aceste dispoziţii din legea specială cu cele prevăzute de art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă, rezultă, o dată în plus, caracterul obligatoriu al procedurii prealabile administrative (recursul graţios), precum şi consecinţa imediată a încălcării acestei condiţii de exercitare a dreptului la acţiune, respectiv inadmisibilitatea acțiunii astfel iniţiate.

Concluzionând, apreciază recurentul că s-a făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial, material, din partea instanței de fond, atunci când a dat eficienţă normelor de drept civil privind punerea în întârziere, în raport de normele derogatorii din legea specială a contenciosului administrativ.

În drept, recurentul invocă art. 488, alin. 1 pct. 6, 8, art. 498, art. 454 coroborat cu 451, art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 453 Cod procedură civilă.

Intimata (...) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intimata arată că în speţă, deşi se dezvoltă motive de nelegalitate care exced solicitării de realizare a controlului judecătoresc asupra legalităţii hotărârii instanţei de fond, este evident faptul că recurentul critică legalitatea acestei hotărâri faţă de motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, respectiv faţă de împrejurarea că deşi a fost respinsă acţiunea ca fiind rămasă fără obiect, a fost admisă cererea reclamantei de a-i fi acordate cheltuielile de judecată.

Susţine intimata, în esenţă, că a fost nevoită să declanșeze procedura judiciară de verificare a legalității dispoziției nr. (...)/2018, înregistrând acțiunea în contencios administrativ pe data de 23.05.2006 la Tribunalul (...). Apreciază intimata că instanţa de fond în acest context, a reţinut că se datorează cheltuielile ocazionate reclamantei cu taxa judiciară de timbru şi cu onorariul achitat avocatului angajat, prin raportare comparativă şi asimilată la prevederile art. 454 Cod procedură civilă, potrivit cărora pârâtul nu este obligat la plata cheltuielilor de judecată dacă a recunoscut pretenţiile reclamantului la primul termen de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant.

Menționează intimata că în procedura administrativă de soluționare a verificării legalității unui act administrativ, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, este obligatorie plângerea administrativă prealabilă, care constituie o punere în întârziere a emitentului actului, în sensul posibilității acestuia de a-și revoca amiabil actul și astfel să preîntâmpine demararea procedurii judiciare de verificare a legalității actului. Conform susţinerilor intimatei, punerea în întârziere realizată prin plângerea administrativă, nu și-a atins finalitatea, pârâtul respingând plângerea, refuzând să-şi revoce actul şi implicit acceptând să fie declanșată procedura de investire a instanțelor judiciare cu anularea actului emis.

Menţionează intimata, în esenţă, că pentru a dispune obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în contextul în care acţiunea a fost respinsă ca lipsită de obiect, soluţie generată de un demers al pârâtului, după ce în prealabil a refuzat revocarea actului şi a obligat reclamanta la demararea procedurilor judiciare, cu consecinţa angajării unor cheltuieli, instanţa de fond s-a raportat la prevederile art. 1522 Cod civil, la cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi implicit la dispoziţiile art. 454 Cod procedură civilă.

În drept, intimata invocă dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

Examinând recursul, instanţa a constatat următoarele:

Acţiunea intimatei reclamante a fost respinsă ca rămasă fără obiect de instanţa de fond ca urmare a revocării actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat.

Curtea a constatat că soluţia instanţei de fond cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat recurentul pârât este legală şi temeinică, recursul fiind neîntemeiat.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că, potrivit art. 454 teza I Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant, sau se afla de drept în întârziere.

Curtea a constatat că prin acest text de lege legiuitorul a înţeles să reglementeze un caz de exonerare a pârâtului de obligaţia de a suporta cheltuielile de judecată în ipoteza în care acţiunea reclamantului este întemeiată, incidenţa acestui caz presupunând îndeplinirea unor condiţii cumulative, respectiv recunoaşterea de către pârât a pretenţiilor reclamantului, condiţia ca această recunoaştere să intervină până la primul termen la care părţile sunt legal citate şi condiţia ca, prealabil pornirii procesului, pârâtul să nu fi fost pus în întârziere de către reclamant, sau să nu se fi aflat de drept în întârziere.

Curtea a constatat că aceste condiţii nu sunt îndeplinite în speţă, nefiind incident cazul de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată consacrat de art. 454 Cod procedură civilă.

Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţia nr. (...)/10.04.2018 a cărei anulare s-a solicitat de către intimată, a fost revocată de către recurent prin dispoziţia nr. (...)/22.06.2018 care a fost emisă ulterior datei depunerii plângerii prealabile de către intimata reclamantă, respectiv în data de 24.04.2018 (filele 8 - 10 dosar fond) şi ulterior formulării răspunsului la aceasta, răspuns care a confirmat poziţia iniţială a recurentului (filele 67 - 69 dosar fond).

În ceea ce priveşte condiţia ca recurentul să nu fi fost pus în întârziere, Curtea a constatat, în primul rând, că intimatul nu se afla de drept în întârziere.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a constatat că nu sunt fi îndeplinite condiţiile pentru a opera exonerarea recurentului de la plata cheltuielilor de judecată deoarece acesta a fost pus în întârziere de către intimata reclamantă prin plângerea prealabilă formulată anterior datei introducerii acţiunii, respectiv în data de 24.04.2018.

Prin urmare, nefiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 454 teza I Cod procedură civilă, recurentul nu este exonerat de la plata cheltuielilor de judecată, astfel că este corectă soluţia instanţei de fond de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cuantumul concret al cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial la fond, Curtea a constatat că prin recursul formulat nu se formulează critici privind proporţionalitatea acestuia raportat la complexitatea cauzei, astfel că instanţa de recurs nu a fost învestită cu o astfel de analiză.

Prin urmare, nu s-a putut reţine motivul de recurs privind greşita aplicare a legii invocat de recurent.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, invocat de către recurent, instanţa de control judiciar a constatat că recurentul nu a arătat în concret care anume sunt motivele de nelegalitate în legătură cu hotărârea instanţei de fond care s-ar circumscrie acestui motiv de recurs. Pe de altă parte, analizând sentinţa recurată sub aspectul considerentelor care au stat la baza pronunţării acesteia, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţia privind cheltuielile de judecată la care a fost obligat recurentul pârât, Curtea a constatat că aceasta este motivată, iar motivele invocate nu sunt străine de natura cauzei.

Pe cale de consecinţă, nu s-a putut reţine nici incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă.

Prin urmare, constatând că toate criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, instanţa a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare