Vouchere de vacanță. Conflict de legi. Principiul aplicării imediate a legii noi. Abrogarea implicită a dispozițiilor contrare din legea veche

DREPT CIVIL

LITIGII DE MUNCĂ

Vouchere de vacanță. Conflict de legi. Principiul aplicării imediate a legii noi. Abrogarea implicită a dispozițiilor contrare din legea veche

- art. I din O.U.G. nr. 8/2021

-O.U.G. nr.226/2020

- Decizia Curții Constituționale nr. 209 din 17 aprilie 2018

- art. 6 Codul civil

Neacordarea voucherelor de vacanță/tichetelor de vacanță pentru anul 2021 a fost expres reglementată prin articolul I din O.U.G. nr. 8/2021, voința legiuitorului fiind în mod indubitabil aceea de a nu acorda pentru anul 2021 acest beneficiu pentru salariații din autoritățile și instituțiile publice în contextul epidemiologic existent.

Acordarea tichetelor de vacanță, nu este o obligație impusă de lege ci un beneficiu recunoscut pentru anumite categorii socio-profesionale, a cărui acordare este la latitudinea exclusivă a legiuitorului, singurul care poate stabili conținutul, limitele și condițiile de acordare ale acestui drept și care este liber să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Constituția României, în acest sens fiind și considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 209 din data de 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 627 din data de 19 iulie 2018. În consecință, nu există în sarcina legiuitorului și implicit nici a angajatorului, o obligație de a acorda vouchere de vacanță, ci doar o facultate care este lăsată la latitudinea legiuitorului.

În realitate ceea ce susține apelantul este un conflict între OUG 226/2020 legea anterioară, care îi recunoștea îndreptățirea la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță pentru anul 2021 și OUG nr.8 din 18.02.2021, lege ulterioară, care prevede în mod expres faptul că în anul 2021 acestea nu se vor acorda.

Soluția acestui conflict de legi de același rang, ambele fiind ordonanțe de urgență cu rang de lege nu se soluționează însă în sensul sugerat de apelant de aplicabilitate a primeia în detrimentului celei de a doua, ci în sensul aplicabilității legii actuale noi respectiv a OUG nr. 8 din 18.02.2021 și a abrogării implicite prin aceasta a dispozițiilor legii vechi ce contravin prevederilor exprese din legea nouă.

O asemenea interpretare se impune potrivit principiului aplicării imediate a legii noi respectiv a legii aflate în vigoare, conform art. 6 din Codul civil.

Legea nouă OUG nr. 8 din 18.02.2021 nu se aplică pentru trecut ci pe viitor începând din 18.02.2021 tichetelor/voucherelor de vacanță ce urmau a fi emise pentru anul 2021.

Nu  pot fi primite susținerile apelanților în sensul că potrivit OUG 226/2020 dreptul la tichetele de vacanță aferente anului 2021 s-a născut la 01.01.2021 iar OUG nr. 8 din 18.02.2021 nu poate fi aplicat deoarece ar retroactiva.

O asemenea interpretare ar atrage de fapt neaplicarea legii noi aflate în vigoare și aplicarea unei dispoziții abrogate ieșite din vigoare la data intrării în vigoare a legii noi care reglementează în sens contrar.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia civilă nr. 13 din 11 ianuarie 2022

Prin Sentința civilă nr. (...)/LMA, din data de 21 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul (...), a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Sindicatul Liber din Învățământ (L), cod fiscal (...), cu sediul în (L), B-dul (...), nr. (...), cu sediul procesual ales în (...), în reprezentarea reclamanților (R1) - (R49), în contradictoriu cu pârâtul, Liceul (P), având ca obiect acordarea voucherelor de vacanță aferente anului 2021.

În considerentele sentinței, Tribunalul (...) a reținut următoarele:

În fapt, prin cererea introductivă de instanță reclamanții, având calitatea de angajați ai unității de învățământ pârâte au solicitat instanței obligarea acesteia din urmă, la acordarea voucherelor de vacanță/tichetelor de vacanță aferente anului 2021, în cuantum de 1450 de lei pentru fiecare reclamant.

În drept, instanța a reținut că potrivit articolului I din O.U.G. nr. 8/18.02.2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Mon. Of. nr. 168 din 18 februarie 2021 „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2021, autoritățile şi instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare şi de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum şi serviciile publice autonome de interes național, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcționarea Societății Române de Radiodifuziune şi a Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu acordă voucherele de vacanță prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare”.

Drept urmare, față de aceste prevederi exprese instanța a apreciat cererea reclamanților ca fiind vădit neîntemeiată.

În acest sens, față de prevederile ulterioare adoptate prin această ordonanță, instanța a arătat că nu prezintă nicio relevanță în cauză invocarea de către reclamanți a dispozițiilor O.U.G. nr. 226/2020.

De altfel, dreptul la tichete/vouchere de vacanță nu reprezintă un drept fundamental, ci un beneficiu acordat anumitor categorii socio-profesionale, iar legiuitorul are libera apreciere asupra stabilirii conținutului limitelor și condițiilor de acordare a unor astfel de beneficii, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 209 din data de 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 627 din 19 iulie 2018, paragraful 33.

În raport de argumentele expuse, concluzia ce s-a impus a fost aceea că pârâtei din prezenta cauză nu i se poate imputa faptul că nu a plătit culpabil reclamanților beneficiul voucherelor de vacanță, întrucât această interdicție pentru anul 2021 i-a fost impusă de legiuitor prin articolul 1 din O.U.G. nr. 8/2021.

Drept urmare, având în vedere considerentele arătate mai sus, instanța a respins cererea reclamanților ca fiind vădit neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, Sindicatul Liber din Învățământ (L), prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate și în consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Apelantul a precizat că în susținerea propriei acțiuni, în fața primei instanțe, a invocat articolul I alineatul 2 din O.U.G. nr. 8/2009 și articolul IX din O.U.G. nr. 226/2020, articole pe care le-a și redat prin cererea de apel.

S-a arătat că instanța de fond a reținut că dispozițiile legale nu impun o obligație permanentă a angajatorului de acordare a tichetelor/voucherelor de vacanță, ci dimpotrivă, dreptul la tichete/vouchere de vacanță se poate valorifica doar în condițiile existenței unor sume prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar. Însă apelantul nu a fost de acord cu acest raționament având în vedere că articolul 1 alineatul 2 din O.U.G. nr. 8/2009 folosește termenul „acordă” în opoziție cu termenul din conținutul articolului 1 alineatul 1 din același act normativ „pot acorda”, ceea ce a determinat concluzia neîndoielnică potrivit căreia, în sfera raporturilor de muncă ce apar la nivelul angajatorului instituție publică centrală și/sau locală, se instituie un veritabil drept în beneficiul angajatului, personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă în cadrul unei unități bugetare.

S-a învederat instanței că este adevărat că acest drept nu este însă unul pur și simplu, ci este unul condiționat deoarece potrivit articolului 1 alineatul 2 din O.U.G. nr. 9/2008, acordarea primelor de vacanță sub forma voucherelor de vacanță nu se poate realiza decât în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinație, însă instanța de fond nu a analizat absolut deloc și nici nu s-a pronunțat asupra mai multor apărări formulate prin cererea de chemare în judecată.

S-a invocat faptul că dispozițiile articolului 37 din Legea nr. 500/2002 prevăd „Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar (01.01.2020 - 31.12.2020), Guvernul îndeplinește sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăși de regulă ½ din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepția cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite”.

S-a menționat faptul că Legea nr. 15/2021 a intrat în vigoare la data de 12.03.2021, iar potrivit dispozițiilor articolului 37 din Legea nr. 500/2002, până la data de 12.03.2021, când a fost aprobată Legea Bugetului pentru anul 2021, s-a aplicat Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pentru anul 2020, aplicabilă în perioada 09 ianuarie 2020 până la 11 martie 2021, când a fost înlocuită cu Legea nr. 15/2021.

S-a subliniat că potrivit anexei nr. 2 la Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pentru anul 2020, aplicabilă în perioada 09 ianuarie 2020 - 11martie 2021, la capitolul 5001, cheltuieli buget de stat, articolul 02 cheltuieli salariale în natură, la alineatul 06 au fost prevăzute voucherele de vacanță.

Pe baza celor anterior menționate s-a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere că începând cu data de 01.01.2021 a devenit scadentă obligația intimatei pârâte de acordare a voucherelor de vacanță în cuantum de 1450 lei/reclamant, având în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 226/2020.

S-a stipulat faptul că în motivarea soluției de respingere a acțiunii, Tribunalul (...) a făcut trimitere la dispozițiile cuprinse în articolul 1 din O.U.G. nr. 8/18.02.2021 prin care s-a prevăzut că: ... „nu acordă voucherele de vacanță prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță ...”. Însă apelantul a apreciat că prevederile acestei ordonanțe își produc efectele începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, adică începând cu data de 18.02.2021 și nu retroactiv, respectiv data de 01.01.2021, dată la care s-a născut dreptul reclamanților la vouchere de vacanță în baza Ordonanței nr. 226/2020.

Așadar s-a considerat că până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 8/2021 și a Legii Bugetului aferent anului 2021, respectiv Legea nr. 15/2021, dreptul reclamanților reprezentați de sindicat la vouchere de vacanță a fost recunoscut prin O.G. nr. 226/2020 și Legea nr. 5/2020 și a devenit exigibil la data de 01.01.2021.

S-a mai precizat că prin acțiunea introductivă a fost invocat ca temei legal al acordării acestor vouchere și dispozițiile articolului 34 litera f) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, înregistrat la M.M.J.S.-D.D.S. sub nr. 435 din data de 17.04.2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 2 din data de 14 mai 2019. De asemenea s-a arătat că potrivit articolului 9 din C.C.M. nr. 435/17.04.2019 „Prezentul contract colectiv de muncă se încheie pe o durată de doi ani și intră în vigoare la data înregistrării acestuia, cu posibilitate de prelungire”, astfel s-a constatat că dispozițiile articolului 34 litera f) au fost aplicabile pentru anul 2021.

Intimatul pârât, Liceul (P), nu a formulat întâmpinare.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476-478 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

În fapt prin acțiunea înregistrată la Tribunalul (...), Sindicatul Liber din Învățământ (L), în reprezentarea reclamanților membri de sindicat, a solicitat obligarea pârâtului Liceul (P), în calitate de angajator al reclamanților persoane fizice, la acordarea voucherelor de vacanță/tichetelor de vacanță, în cuantum de 1450 lei pentru fiecare reclamant, aferente anului 2021.

În mod corect, prima instanță, a reținut că acțiunea reclamanților este nefondată atâta timp cât neacordarea voucherelor de vacanță/tichetelor de vacanță pentru anul 2021 a fost expres reglementată prin articolul 1 din O.U.G. nr. 8/2021, voința legiuitorului fiind în mod indubitabil aceea de a nu acorda pentru anul 2021 acest beneficiu pentru salariații din autoritățile și instituțiile publice în contextul epidemiologic existent.

Prin cererea de apel, reclamanții reprezentați de Sindicatul Liber din Învățământ (L) au invocat pe de o parte faptul că acordarea voucherelor de vacanță/tichetelor de vacanță este o obligație a pârâtei instituție publică, care rezultă din OUG 226/2020 intrată în vigoare în 31.12.2020, pe care nu și-a îndeplinit-o nici până în prezent deși obligația era una certă, globală pentru întregul an și exigibilă la 01.01.2021, astfel încât era necesară efectuarea unor alocări bugetare pentru îndeplinirea acestei obligații iar stingerea acestui drept, cu efect retroactiv, reprezintă o încălcare a art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 6 Cod civil.

Pe de altă parte se susține faptul că prevederile O.U.G. nr. 8/18.02.2021, prin care s-a stabilit că în anul 2021 autoritățile și instituțiile publice nu vor acorda vouchere de vacanță prevăzute de O.U.G. nr. 8/2009, își produc efectele începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, respectiv 18 februarie 2021 și nu retroactiv de la data de 01.01.2021. Astfel reclamanții au considerat că la data de 01.01.2021 a devenit scadentă obligația intimatului pârât de a acorda voucherele de vacanță în cuantum de 1450 lei/reclamant având în vedere dispozițiile O.G. nr. 226/2020.

Criticile apelanților reclamanți sunt nefondate deoarece acordarea tichetelor de vacanță, nu este o obligație impusă de legea fundamentală ci un beneficiu recunoscut pentru anumite categorii socio-profesionale, a cărui acordare sau nu este la latitudinea exclusivă a legiuitorului, singurul care poate stabili conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestui drept.

În acest sens sunt și considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 209 din data de 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 627 din data de 19 iulie 2018, reținute în mod corect și de instanța de fond, care la paragraful 33 a prevăzut că „...dreptul la tichete/vouchere de vacanță nu reprezintă un drept fundamental, ci un beneficiu acordat anumitor categorii socioprofesionale, în virtutea statutului acestora, fără a avea însă un temei constituțional. În consecință, legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, a stabilirii conținutului, limitelor și condițiilor de acordare a acestora. De asemenea, legiuitorul este liber să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală”.

În consecință, așa cum rezultă și din decizia Curții Constituționale nu există în sarcina legiuitorului și implicit nici a angajatorului, o obligație de a acorda vouchere de vacanță, ci doar o facultate care este lăsată la latitudinea legiuitorului.

În ceea ce privește pretinsa retroactivitate neconstituțională a OUG nr.8 din 18.02.2021 raportat la recunoașterea dreptului ce a operat prin OUG 226/2020, ceea ce ar trebuit să atragă în viziunea apelantului o ignorare, respectiv o neaplicare a actului normativ mai recent, deoarece ar încălca art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 6 Cod civil, Curtea a reținut următoarele:

Constatarea neconstituționalității unei ordonanțe de urgență cu rang de lege, este atributul exclusiv al Curții Constituționale, a cărei sesizare însă nu s-a solicitat sub forma unei excepții de neconstituționalitate în cauză, astfel încât curtea de apel a respins aceste critici deoarece exced sferei controlului de legalitate pe care instanța de judecată îl poate exercita în cauză.

În realitate ceea ce susține apelantul este un conflict între OUG 226/2020 legea anterioară, care îi recunoștea îndreptățirea la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță pentru anul 2021 și OUG nr.8 din 18.02.2021, lege ulterioară, care prevede în mod expres faptul că în anul 2021 acestea nu se vor acorda.

Soluția acestui conflict de legi de același rang, ambele fiind ordonanțe de urgență cu rang de lege nu se soluționează însă în sensul sugerat de apelant de aplicabilitate a primeia în detrimentului celei de a doua, ci în sensul aplicabilității legii actuale noi respectiv a OUG nr. 8 din 18.02.2021 și a abrogării implicite prin aceasta a dispozițiilor legii vechi ce contravin prevederilor exprese din legea nouă.

O asemenea interpretare se impune potrivit principiului aplicării imediate a legii noi respectiv a legii aflate în vigoare, conform art. 6 din Codul civil.

Legea nouă OUG nr. 8 din 18.02.2021 nu se aplică pentru trecut ci pe viitor începând din 18.02.2021 tichetelor/voucherelor de vacanță ce urmau a fi emise pentru anul 2021.

Este de notorietate faptul că procedura de achiziție a serviciilor pentru editarea acestor tichete/vouchere de vacanță, s-a făcut în fiecare an, în care acordarea acestora era reglementată de lege pentru angajații din instituțiile și autoritățile publice, în cel de al doilea trimestru al anului, anterior lunilor iunie-iulie scopul acestora fiind tocmai cel de a putea fi folosite de angajați cu ocazia concediilor, respectiv în vacanța de vară a acelui an în curs și chiar și în cea de iarnă a anului următor, având în vedere valabilitatea lor care de regulă era de un an de la data emiterii.

Este corectă susținerea apelantului că obligația de emitere a tichetelor/voucherelor de vacanță pentru anul 2021 este unică pentru întregul an și nu lunară, ele fiind emise cu scopul principal al folosirii lor în cursul vacanței de vară din acel an, dar nu poate fi primită susținerea incorectă că acest drept s-a născut la 01.01.2021 iar abrogarea lui la 18.02.2021 nu poate produce nici un efect.

În realitate deși la finele anului 2020 legiuitorul a intenționat potrivit OUG 226/2020 să acorde tichete/vouchere de vacanță pentru anul 2021, ulterior ca urmare a adoptării OUG nr. 8 din 18.02.2021 s-a răzgândit, adoptând o normă clară prin care revine pe viitor asupra intenției de a le acorda, la un moment situat la începutul anului 2021, la care nu era întreprins nici un demers pentru contractarea unor servicii care să ducă la emiterea acestor tichete pentru angajați, astfel încât aplicarea legii pe viitor nu aduce atingere aplicabilității OUG 226/2020 care de la intrarea sa în vigoare la 01.01.2021 și până la 18.02.2021 nu a produs nici un efect concret în sensul emiterii efective a tichetelor de vacanță aferente anului 2021.

Pentru aceste considerente nu a putut fi primită susținerea apelanților în sensul că potrivit OUG 226/2020 dreptul la tichetele de vacanță aferente anului 2021 s-a născut la 01.01.2021 iar OUG nr. 8 din 18.02.2021 nu poate fi aplicat deoarece ar retroactiva.

O asemenea interpretare ar atrage de fapt neaplicarea legii noi aflate în vigoare și aplicarea unei dispoziții abrogate ieșite din vigoare la data intrării în vigoare a legii noi care reglementează în sens contrar.

Dispozițiile articolului I al O.U.G. nr. 8/18.02.2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, sunt clare în sensul că: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2021, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și serviciile publice autonome de interes național, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu acordă voucherele de vacanță prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare”. Așadar legiuitorul, luând în considerare și contextul evoluției pandemiei de COVID-19, ținând de asemenea cont și de condițiile deosebite din prezent, a stabilit că în decursul anului 2021 nu vor fi acordate vouchere de vacanță celor care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice, concomitent cu prelungirea valabilității tichetelor acordate deja anterior, pentru anul 2019 și 2020, și care puteau fi utilizate și în anul 2021.

Având în vedere considerentele expuse în cele de mai sus, reținând că motivele invocate de către reclamanții apelanți prin intermediul Sindicatului Liber din Învățământ (L) sunt neîntemeiate, în baza articolului 480 alineatul 1 Cod de procedură civilă, instanța a respins ca nefondat apelul, menținând în totalitate sentința apelată ca legală și temeinică.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Loreley Emese MIREA-GAJDO)

Domenii speta

Spete similare