Absorbţia infracţiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222 Cod penal) în infracţiunile mai grave, de coruperea sexuală a minorilor ( art.221 Cod penal) şi act sexual cu un minor (220 Cod penal).

Decizie 562/Ap din 14.10.2021


- art. 220 Cod penal, art. 221 Cod penal, art. 222 Cod penal.

În situaţia unei racolări reuşite a minorului, urmată de un act sexual cu minorul sau un act de corupere sexuală cu minorul, fapta de racolare va fi absorbită într-una dintre infracţiunile mai grave

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 30/29.07.2021 a Tribunalului Covasna, printre altele, în baza art. 222 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (5 acte materiale) şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, în formă continuată.

În baza art. 220 alin. 1 și alin. 4 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale) şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o Cod penal, pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată.

S-a reţinut că inculpatul i-a propus minorei și a determinat-o să se întâlnească, în mod repetat, față în față, în scopuri sexuale, fără știința asistentului maternal, cel puțin în următoarele împrejurări, care au putut fi dovedite:

- la sfârșitul lunii octombrie 2020, la Pensiunea B., din mun. C., unde inculpatul a fost cazat în perioada 6 octombrie 2020-27 noiembrie 2020;

- în data de 30 octombrie 2020, la pensiunea D., din orașul E., situată lângă liceul F., unde învață minora, ocazie cu care a determinat-o să întreţină împreună un raport sexual normal protejat;

- în luna noiembrie 2020, în comuna G., pe stradă, în apropierea locuinței minorei, în autoturismul său […], cu numărul de înmatriculare […], ocazie cu care a determinat-o să întreţină împreună, în mașină, un raport sexual normal protejat;

- în data de 29 noiembrie 2020, în locuinţa sa, pusă la dispoziție de angajator, din mun. C., […], unde minora s-a deplasat împreună cu sora ei mai mica, H., cu un taxi plătit și dirijat de inculpat;

- în noaptea de 31 decembrie 2020/1 ianuarie 2021, în comuna G., în autoturismul său […], cu numărul de înmatriculare […], ocazie cu care a determinat-o să întreţină împreună, în mașină, un raport sexual normal, protejat, şi un act sexual oral;

- în data de 1 ianuarie 2021, în comuna G., în autoturismul său […], cu numărul de înmatriculare […], ocazie cu care a determinat-o să întreţină împreună, în mașină, un raport sexual normal, protejat, şi un act sexual oral, şi

- în data de 2 ianuarie 2021, în comuna G., în autoturismul său […], cu numărul de înmatriculare […].

În drept, a considerat instanţa de fond că fapta inculpatului, care, în perioada noiembrie 2020 -  ianuarie 2021, i-a propus, în mod repetat, atât prin mijloace de comunicare la distanță cât și direct, minorei I., în vârstă de 15 ani, să se întâlnească în scopul întreținerii de acte sexuale, întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de  „racolarea minorilor în scopuri sexuale”, în formă continuată, prev. de art. 222 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (5 acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat, care, în perioada noiembrie 2020 - ianuarie 2021, în mod repetat, a determinat-o pe minora I., în vârstă de 15 ani, să întrețină cu el raporturi sexuale normale și orale, în autoturismul său, pe raza localității G. (în luna noiembrie 2020, în noaptea de 31 decembrie 2020 - 1 ianuarie 2021 şi în data de 1 ianuarie 2021), întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de „act sexual cu un minor”, în formă continuată, prev. de art. 220 alin. 1 și alin. 4 lit. e Cod penal., cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale).

Curtea, în analiza apelului formulat de inculpat, a reţinut că inculpatul a dezvoltat începând cu vara anului 2020 o relaţie cu persoana vătămată minoră, primul fiind pe deplin conştient de vârsta minorei, iar, în cadrul acestei relaţii ce a durat 4 luni (octombrie 2020-ianuarie 2021), cei doi s-au întâlnit în mai multe rânduri, întreţinând şi relaţii sexuale. Tot în această perioadă inculpatul a determinat-o pe minoră să se masturbeze, să înregistreze actul de masturbare şi să-i trimită acestuia, prin aplicaţia whatss App filmuleţele respective, în număr total de 13, filmuleţe pe care inculpatul, după ce le-a vizionat, le-a şters din propriul telefon.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că inculpatul şi persoana vătămată au întreţinut în 3 rânduri relaţii sexuale liber consimţite, respectiv în autoturismul inculpatului, în localitatea G., în  noiembrie 2020, în noaptea de 31 decembrie 2020/01.01.2021 şi în data de 01 ianuarie 2021, că minora s-a masturbat cu o coadă de perie şi cu degetele în 13 rânduri, în perioada 23.11.2020- 15.01.2021, a înregistrat filmuleţe cu aceste acte pe care i le-a trimis inculpatului, acte realizate de minoră la solicitarea inculpatului, precum şi că minora şi inculpatul s-au mai întâlnit în alte 2 rânduri, odată la inculpat acasă, în C., în data de 29.11.2020, unde minora  a venit însoţită de sora sa mai mică şi odată în 02.01.2021, în comuna G., în autoturismul inculpatului.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, Curtea a reţinut că în cazul unei racolări reuşite a minorului, urmată de un act sexual cu minorul sau un act de corupere sexuală cu minorul, fapta de racolare va fi absorbită într-una dintre infracţiunile mai grave (în acest sens Codul penal - Comentarii pe articole, Editura C. H. Beck – pag. 614).

Astfel, Curtea a considerat că ori de câte ori un act de racolare a unui minor a avut ca scop comiterea unui act de natură sexuală, iar acel act de natură sexuală s-a şi comis, operează o absorbţie naturală a infracţiunii mai puţin grave (racolarea minorilor în scopuri sexuale) în infracţiunile mai grave, ce pot fi act sexual cu un minor sau corupere sexuală a minorilor. Prin urmare, în aceste ipoteze, nu poate exista în mod autonom infracţiunea de racolarea minorilor în scopuri sexuale, fiind absorbită în una dintre cele două infracţiuni mai grave săvârşite de autor.

În speţă, instanţa de control judiciar a observat că la trei dintre actele materiale imputate inculpatului sub forma infracţiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale (în noiembrie 2020, în noaptea de 31 decembrie 2020/01.01.2021 şi în data de 01 ianuarie 2021) racolarea a fost urmată de consumarea infracţiunii mai grave, respectiv act sexual cu un minor, pentru care a şi fost trimis în judecată inculpatul în prezentul dosar penal.

La actul material imputat inculpatului tot sub forma racolării minorului în scopuri sexuale, constând în întâlnirea dintre inculpat şi minoră din data de 02.01.2021 din autoturismul primului, pe raza localităţi G., astfel cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate aflate la fila 34 dosar de urmărire penală, declaraţie necontestată de niciun participant la proces,  inculpatul  i-ar fi cerut din nou să se masturbeze cu coada unei perii pe care o avea el în maşină, minora s-a masturbat, inculpatul continuând el acţiunea de masturbare a minorei. Şi în acest caz, Curtea a observat că acţiunea inculpatului de racolare a minorei a fost urmată de comiterea faptei mai grave, respectiv act sexual cu un minor, astfel că nici acest act material nu poate avea o existenţă autonomă, în cadrul unei infracţiuni distincte de racolarea minorilor în scopuri sexuale.

Pentru aceste 4 acte materiale ale infracţiunii de racolarea minorului în scopuri sexuale nu se poate dispune o soluţie de condamnare întrucât actele materiale sunt absorbite natural în conţinutul infracţiunilor mai grave de act sexual cu un minor, ce face obiectul cauzei şi de corupere sexuală sau act sexual cu un minor, ce nu poate face obiectul cauzei cu privire la acest material, astfel cum s-a arătat mai sus.

Astfel, pentru  cele mai sus arătate, Curtea a admis critica inculpatului cu privire la fapta de racolarea minorilor în scop sexual şi a dispus, în rejudecare, achitarea inculpatului de sub această acuzaţie, temeiul achitării fiind cel prevăzut de art. 16 alineat 1 litera b teza I, fapta, prin toate cele 5 acte materiale deduse judecăţii, nefiind prevăzută de legea penală, fie prin absorbţia naturală a celor 4 acte materiale în infracţiunile mai grave, fie prin lipsa scopului, ca şi cerinţă esenţială a elementului material, pentru actul material nr. 5.