Anulare proces verbal de constatare contravenţie. Apel. Sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Caracter preventiv

Asupra apelului civil  de  faţă, constată următoarele:

Prin  sentinţa  civilă nr. XXXXX din XXXXX,  pronunţată  de  Judecătoria  XXXXX, a fost  respinsă, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul XXXXX împotriva procesului - verbal seria XXXXX, nr. XXXXX încheiat de intimatul XXXXX.

Pentru  a pronunţa această  sentinţă,  Judecătoria a  avut  în  vedere următoarele:

Prin  procesul  verbal  seria XXXXX nr. XXXXX, a fost  sancționat  petentul XXXXX,  reținându-se de  către  agentul  constatator  faptul că a depăşit viteza legală cu mai mult de 50 km/h sens în care a fost filmat cu aparatul radar având o viteză de 145 km/h pe un segment de drum având o limită maximă de 90 km/h.

A reținut  instanța de  fond  că,  fapta a fost corect încadrată în dispoziţiile legale menţionate.

Instanţa a considerat  că procesul verbal atacat în cauză trebuie asimilat unei „acuzaţii în materie penală”, astfel încât sunt aplicabile integral dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

 A apreciat că în prezenta cauză, prezumţia de legalitate a procesului verbal nu depăşeşte limitele rezonabile şi prin aplicarea ei nu se ajunge în situaţia în care petentul sa fie pus în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal.

În respectarea caracterului echitabil a procedurii si pentru garantarea dreptului la apărare, instanţa a încuviinţat pentru ambele parti proba cu înscrisurile depuse la dosar şi pentru intimata proba cu înregistrarea video, însă prin administrarea acestor probe petentul nu a reuşit sa dovedească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută in procesul-verbal de contravenţie.

Astfel, din filmarea fixată pe sportul video CD se poate observa că în mod evident şi neechivoc maşina petentului circula cu viteza de 145 de Km/oră pe XXXXX (Centura XXXXX), fiind respectate toate dispoziţiile Ordinului 301/2005, înregistrarea conţinând menţiunile obligatorii prevăzute de art. 3.5.1 din Norme.

Procesul-verbal conţine menţiunea că săvârşirea contravenţiei a fost filmată şi înregistrată cu aparatul radar la  poziția XXXXX montat pe auto XXXXX nr. XXXXX fiind întocmai respectate dispoziţiile art. 109 din OUG 195/2002.

De asemenea, din înscrisurile depuse la filele 15-16 instanţa a reținut  că aparatul radar montat pe auto XXXXX nr. XXXXX folosit la constatarea contravenţiei, era certificat şi omologat, putea măsura viteza atât în regim staţionar cât şi de deplasare, era verificat metrologic, termenul de verificare nu expirase iar agentul de poliţie deţine atestat de operator radar.

Împotriva  sentinţei  civile  mai  sus menţionate  a declarat în termen  legal apel  petentul XXXXX care a invocat  netemeinicia  hotărârii apelate.

Prin  motivele  de apel,  apelantul  -  petent  a solicitat admiterea în principal anularea dispoziţiei privind măsura complementara de ridicare a dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile, dispusa prin procesul verbal seria XXXXX nr. XXXXX, iar  în  subsidiar pe lângă anularea dispoziţiei privind măsura complementara și anularea amenzii și înlocuirea acesteia cu avertisment.

 A  susținut  apelantul – petent  faptul că, în cadrul hotărârii atacate (pagina 3) instanţa de fond se contrazice în a stabili tipul segmentului de drum unde se presupune ca a depăşit viteza, respectiv, menţionează faptul ca ar fi depăşit viteza legala pe un segment de drum având o limită maxima de 90 km/ora și spre sfârşitul paginii consemnează faptul ca rubrica  ,,mențiuni,, la momentul semnării PV-ul era deja completat în defavoarea sa de către agenţii constatatori, cât si faptul că,  ,,segment de drum ce nu se află în nomenclatorul drumurilor publice şi care nu poate fi identificat ca drum public cu limită de viteză, petentul, la momentul opririi, aflându-se pe XXXXX,,.

Cu privire la calificarea faptei în dreptul penal în jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului fapta contravenţionala este considerata de regula, o fapta de natura penală, indiferent de calificarea existentă în dreptul intern. Daca dreptul intern penal nu cuprinde în domeniul sau comportamentul examinat, se va utiliza criteriul naturii faptei sancţionate, ce presupune o verificare a destinaţiei normei care incriminează fapta în discuţie.

De asemenea, prin prisma criteriului scopului și al gravitaţii sancţiunii aplicate, trebuie analizata finalitatea sancţiunii aplicate, ceea ce înseamnă că fapta este considerata aparţinând domeniului dreptului penal, daca sancţiunea are caracter punitiv (aflictiv) sau preventiv. Iar în cazul în care sancţiunea aplicata are un caracter prevalent reparator fapta trebuie exclusa din materia dreptului penal.

Astfel, consideră ca fapta contravenţionala incriminată nu este limitata la anumite categorii de persoane, prezentând caracter general, și este sancţionată cu amendă, de unde rezultă scopul punitiv al sancţiunii.

Referitor la aparatul radar,  învederează faptul că instanţa de fond a precizat în prima parte a hotărârii ca agentul de politie din autospeciala de politie XXXXX l-a oprit, dar spre sfârşit indică faptul că aparatul radar a fost montat pe echipajul auto XXXXX nr. XXXXX.

Totodată, nu a luat în considerare şi nu a stăruit a verifica daca agentul constatator, cel care a întocmit procesul verbal, şi nu cel din dreapta sa deţine atestat de operator radar.

În drept, apelul a  fost întemeiat pe dispoziţiile art. 470 Cod de procedura civila și cele aflate în cadrul prezentei.

Verificând în limitele cererii de apel  şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul declarat, pentru considerentele care vor succede:

Puterea doveditoare a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, deşi nu este prevăzută de O.G. 2/2001, este lăsată la aprecierea judecătorului, (art. 250 şi 264 alin. 2 şi 329 alin. 2 din NCPC)  având valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară.

În cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României (cererea nr.  23470/05), similară cauzei Anghel împotriva României, Curtea europeană a constatat respectarea art. 6 din Convenţie, reclamanta având posibilitatea în cadrul procedurii interne să prezinte probe pentru a răsturna prezumţia relativă de care „beneficia” procesul-verbal contestat, potrivit legislaţiei naţionale.

Aşadar, Curtea nu înlătură prezumţia de legalitate a procesului-verbal din procedura contravenţională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumţia de nevinovăţie specifică materiei si prezumţia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contravenţie.

În procedura contravenţională prevăzută de OG nr. 2/2001, contestatorul are posibilitatea de a înlătura această prezumţia de netemeinicie a procesului  prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 NCPC.

În cauza de faţă, dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată pe loc de agentul constatator, în mod direct şi prin intermediul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

Petentul, cu ocazia încheierii procesului-verbal atacat, a declarat în mod expres că nu are obiecţiuni faţă de situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal, semnând actul constatator şi întărind, astfel, prezumţia simplă ce se naşte împotriva sa cu privire la temeinicia procesului-verbal atacat.

Totodată, Tribunalul precizează că, prin neformularea de obiecţiuni cu prilejul încheierii procesului-verbal, petentul nu îşi poate justifica atitudinea substanţial diferită din cuprinsul plângerii contravenţionale, refuzând din proprie iniţiativă formularea de apărări, faţă de contestarea ulterioară a procesului-verbal, în condiţiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia.

Din înregistrarea video depusă la dosar, rezultă fără nici un dubiu că autoturismul petentului, cu numărul de înmatriculare XXXXX a fost înregistrat de aparatul radar că a circulat cu viteza de 145 Km/h, în afara localității, pe un sector de drum național unde limita maximă de viteză admisă este de 90 Km/h. De asemenea, se pot citi în clar, numărul de înmatriculare al vehiculului surprins, data şi ora înregistrării, precum şi viteza constatată, existând suficiente elemente care atestă legătură acestora cu procesul verbal. 

Astfel, din vizionarea înregistrării video, rezultă fără putere de tăgadă că petentul a fost surprins având viteza de 145 km/h în afara localității.

Tribunalul constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului condus de petent  a fost stabilită cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic instalat pe autospeciala cu nr. XXXXX, conform înregistrării de pe suport CD depusă la dosar.

Din buletinul de verificare metrologica rezultă că mijloacele tehnice de măsurare se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice şi sunt utilizate atât pentru măsurări în regim staţionar, cât şi în regim de deplasare, iar agentul de politie care a întocmit actul atacat deţinea atestat de operator radar, prin urmare are pregătirea tehnică necesară pentru a utiliza aparatul radar respectiv, obţinând autorizarea legală necesară în acest scop. Prin urmare, în mod neîntemeiat invocă apelantul-petent faptul că agentul constatator a efectuat măsurări în mod neregulamentar.

De asemenea, între procesul-verbal şi probele depuse de intimată în susţinerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează.

În înregistrarea video de pe suportul optic CD depus la dosar, se observă foarte clar autoturismul condus de petent, numărul de înmatriculare clar, precum şi configuraţia drumului, fiind înregistrat cu viteza de deplasare de 145 km/h, pe acest sector de drum public unde viteza de deplasare este de 90 km pe oră, fiind, astfel, îndeplinite toate condiţiile de Norma de Metrologie Legală 021-05/2005 pentru ca înregistrarea video să constituie o probă valabilă în prezenta cauză.

Este foarte simplu a se stabili categoria de drum a XXXXX, fiind vorba despre un drum național, marcat ca atare pe toată lungimea traseului. De altfel, petentul poate consulta chiar pe site-ul administratorului drumurilor naționale, link la adresa http://www.cnadnr.ro/ro/retea-administrata-drumuri-nationale faptul că XXXXX este un drum național, deci limita de viteză prevăzută de lege este de 90 km/h. De altfel, aceasta este regula în materie de viteză pe drumurile publice, în contextul în care XXXXX nu este un drum european, nu este marcat ca atare.

Drumul european XXXXX traversează municipiul XXXXX, urmând ruta XXXXX, și nu a variantei de ocolire, XXXXX iar toate marcajele amplasate confirmă acest aspect, petentul nefăcând o dovadă contrară.

Cu privire la autospeciala de poliție, nu rezultă în niciun fel din hotărârea primei instanțe, sau din materialul probator, vreun dubiu cu privire la identitatea acesteia, fiind evident că autospeciala avea numărul de înmatriculare XXXXX.

Totodată, intimata a depus atât atestatul operatorului radar (fila 15), cât şi buletinul de verificare metrologică a aparatului (fila 16).

În concluzie, intimatul-petent nu a administrat probe prin care să dovedească o situaţie de fapt diferită decât cea reţinută personal de agentul constatator, proces-verbal de contravenţie care se bucură de o prezumţie de temeinicie şi legalitate.

În mod corect s-a aplicat de către agentul constatator sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile, conform art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002.

Tribunalul constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că agentul constatator a făcut o justă individualizare a sancţiunii aplicate, fapta comisă, prin natura si consecinţele pe care o poate produce prezintă un grad de pericol care justifică aplicarea amenzii contravenţionale, cu atât mai mult cu cât organul constatator a manifestat indulgenţă, aplicând amenda în limita minimă prevăzută de lege pentru contravenţia constatată.

Sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile intervine de drept în cazul săvârşirii contravenţiei prev. de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG 195/2002 şi reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenţiei ce face obiectul procesului în faţa instanţei. Prin urmare această sancţiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulaţie rutieră şi îndeosebi faţă de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispoziţiilor legale pentru participanţii la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franţei, 7 decembrie 1999). Instanţa apreciază că agentul constatator în mod corect a decis aplicarea acestei sancţiuni pentru a înlătura pericolul care îl reprezintă petentul pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare