Ucidere din culpă. Lipsă vinovăție. Achitare

Decizie 510 din 12.06.2020


Ucidere din culpă. Lipsă vinovăție. Achitare

În cazul accidentelor rutiere, pentru a se dispune condamnarea inculpatului este imperativ a se constata că acesta a încălcat o obligație legală prevăzută de normele privind circulația rutieră (O.U.G. nr. 195/2002 sau Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002). De altfel acesta este și motivul pentru care întotdeauna accidentele rutiere sunt încadrate juridic în prevederile art. 192 alin. (2) C.pen. privind uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

Dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private)  precum şi cele ale art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă") nu pot însă reprezenta astfel de dispoziții, aflându-ne în prezența unor norme cu caracter general.

Cu privire la dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea subliniază că existenţa caracterului preventiv al conduitei inculpatului, constând în adaptarea vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, nu trebuie analizată după eveniment, ceea ce ar însemna că odată produs un accident conducătorul auto nu şi-a îndeplinit niciodată aceste obligaţii (şi ar fi întotdeauna culpabil, cel puţin parţial), ci prin raportare la condiţiile anterioare producerii accidentului, care în speţă, nu impuneau reducerea vitezei sub limita legală, nici obiectiv (în lipsa unui indicator care să impună reducerea vitezei pe segmentul de drum respectiv iar inculpatul a intrat în intersecție la culoarea verde a semaforului, pietonilor fiindu-le interzis să traverseze strada deoarece semaforul corespunzător indica culoarea roșie) şi nici subiectiv (conducerea unui autoturism într-o intersecție semaforizată).

Textul legal instituie o obligație generală care nu poate conduce prin ea însăși la stabilirea răspunderii penale, deoarece în caz contrar s-ar ajunge ca răspunderea penală să fie obiectivă. Practic, indiferent de situație, s-ar putea invoca că dacă inculpatul ar fi procedat diferit accidentul nu s-ar fi produs. După cum s-a arătat mai sus, respectarea acestei obligații trebuie examinată raportat la elementele de fapt pe care inculpatul le cunoștea la momentul comiterii faptei. Or, în condițiile în care inculpatul a circulat cu viteză legală nu i se poate reproșa că nu a redus viteza mai mult decât impunea legea, neexistând vreo împrejurare care să îl oblige să procedeze în acest sens.

Referitor la art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea reține că atunci când legiuitorul a înțeles să sancționeze încălcarea dispozițiilor legale redate mai sus a făcut-o în mod explicit, cum ar fi situația încălcării prevederilor alineatului (2) al articolului redat, încălcare ce constituie contravenția prevăzută de art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., sau situația încălcării prevederilor alineatului 1 teza I (comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației), care sunt sancționate de art. 99 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

(Secţia I penală, decizia nr. 510 din data de 12 iunie 2020)

Prin sentinţa penală nr. 837/14.11.2019, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în baza art. 178 alin. (1) - (2) Codul penal de la 1969, cu incidenţa art. 5 alin. (1) C.pen. în vigoare, cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) C.pr.pen. şi art. 74 teza finală Codul penal de la 1969, rap. la art. 76 lit. d) Codul penal de la 1969, condamnă pe inculpatul I.P., la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (culpă comună cu cea a victimei, în procent de 35% reţinută în sarcina inculpatului).

În temeiul art. 71 Codul penal de la 1968 a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 Codul penal de la 1968 a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni de închisoare pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 82 C.pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) Codul penal de la 1968 a suspendat executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen. pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale.

În conformitate cu art. 404 alin. (2) C.pr.pen. a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării condiţionate prev. de art. 83 Codul penal de la 1968.

În baza art. 19 şi 25 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., cu referire la art. 49 din Legea nr. 136/1995 a admis acţiunea părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi obligă asigurătorul SC G.A. S.A., la plata către partea civilă a sumei de 4.555,54 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 şi 25 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., cu referire la art. 999 şi 1000 din Codul civil de la 1865 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995 a admis în parte acţiunea părţii civile B.C., şi obligă asigurătorul SC G.A. S.A la plata către partea civilă a sumei de 12.000 (douăsprezece mii) de euro reprezentând daune morale, care se vor achita în lei la cursul BNR din data plăţii şi 25.000 de lei reprezentând daune materiale.

În baza art. 19 şi 25 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., cu referire la art. 999 şi 1000 din Codul civil de la 1865 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995 a admis în parte acţiunea părţii civile B.M.C şi a obligat asigurătorul SC G.A. S.A la plata către partea civilă a sumei de 6500 de euro( şase mii cinci sute) reprezentând daune morale, care se vor achita în lei la cursul BNR din data plăţii.

În baza art. 19 şi 25 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., cu referire la art. 999 şi 1.000 din Codul civil de la 1865 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995 a admis în parte acţiunea părţii civile B.A.M. şi a obligat asigurătorul SC G.A. S.A la plata către partea civilă a sumei de 6.500 de euro (şase mii cinci sute) reprezentând daune morale, achitate în lei la cursul BNR din data plăţii.

În baza art. 50 din Legea nr. 136/1995 a obligat asigurătorul SC G.A. S.A la plata către partea civilă B.C. a cheltuielilor judiciare avansate de aceasta în cuantum de 14.254,63 de lei.

În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 2.500 de lei.

A dispus acordarea în favoarea apărătorului desemnat din oficiu inculpatului, a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare prilejuite de desemnarea sa, acestea fiind avansate din fondurile ministerului Justiţiei alocate în acest scop.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, inculpatul I.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin.(1), (2) Codul penal de la 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C.pen.

În fapt, s-a reţinut că:

La data de 08.02.2011, orele 11.55, inculpatul a condus vehiculul marca Fiat, model Punto, pe Splaiul Independenţei, către intersecţia dintre Bd. I. C. Brătianu şi Corneliu Coposu deplasându-se ulterior spre Piaţa Sf. Vineri, circulând cu viteză de aproximativ 40-45 de km/oră-viteză la care a ajuns doar după intrarea în intersecţie, în condiţii de trafic normal, carosabil umed şi vizibilitate bună. Intrând în această intersecţie, pe culoarea verde a semaforului destinat şoferilor care veneau din direcţia sa, inculpatul a observat că victima B.D. s-a angajat în traversare, pe culoare roşu a semaforului electric destinat pietonilor, de pe scuarul care desparte sensurile de mers de pe Bd. Corneliu Coposu, urmărind să ajungă pe trotuarul de pe partea cu magazinul Unirea. Intrând în intersecţie şi continuând deplasarea, acesta nu a luat măsuri de prevenire a unui eventual accident de circulaţie relativ la prezenţa victimei pe carosabil, nu a redus viteza pentru evitarea pericolului generat de conduita neregulamentară a victimei şi când a ajuns în zona trecerii pentru pietoni care urmează după intersecţia în care pătrunsese a lovit victima B.D., neacţionând cu diligenţă în vederea prevenirii acestui impact. Impactul s-a produs pe banda a treia de circulaţie, în apropierea trecerii pentru pietoni, la aproximativ 1,5 m după trecerea pentru pietoni, aşa cum a arătat inculpatul şi cum a reieşit din punctul de vedere întocmit de experţii MI şi E.I., neputându-se dovedi că impactul ar fi avut loc pe marcajul pietonal.

În urma acroşării de către partea frontală a vehiculului inculpatului, victima a fost proiectată pe capotă, pe parbriz, iar apoi pe asfalt, suferind multiple traumatisme în urma acestui impact: (fracturi boltă şi bază craniu, fracturi costale, fracturi de claviculă stângă, fractură bazin). Urmare a acestui traumatism victima a fost internată în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, dar în ciuda intervenţiilor suferite a fost declanşată o hemoragia meningo-cerebrală, care în cele din urmă a reprezentat şi cauza medicală a decesului victimei, cauză medicală survenită exclusiv ca urmare a impactului violent cu vehiculul condus de inculpat.

Această situaţie de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţii inculpat, declaraţii martori, procese verbale, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces-verbal de cercetare la faţa locului împreună cu planşa foto aferentă, schiţă, înscrisuri, raport medico - legal de necropsie, raport medico legal de necropsie – supliment,, buletin de analiză toxicologie, raport de constatare criminalistică nr. 449167 din 28 aprilie 2015 (test poligraf), proces-verbal reconstituire şi cercetare la faţa locului, schiţă, planşă foto şi CD cu aspectele filmate la data de 3 iunie 2016, proces-verbal de cercetare la faţa locului din data de 17 martie 2015 şi CD cu aspectele filmate la acea dată, CD cu imagini surprinse în ziua producerii accidentului, CD convorbiri 112, rapoarte de expertiză tehnică judiciară, declaraţii experţi, opinie separată expert parte,  raport de expertiză tehnică judiciară şi declaraţii experţi.

În acest sens, inculpatul a fost audiat atât în cadrul urmăririi penale, cât şi a judecăţii, dând declaraţii contradictorii în economia întregului proces penal care vor fi analizate ulterior, acesta recunoscând doar implicarea sa în accidentul rutier din care a rezultat decesul victimei B.D., nu şi culpa sa în producerea acestuia. De asemenea, în cauză a fost administrată proba cu raportul de expertiză tehnică judiciară şi expertiză criminalistică, iar în acest sens au fost întocmite succesiv trei rapoarte de expertiză, fiind de asemenea elaborate ulterior suplimente privind aceste rapoarte de expertiză, emise puncte de vedere suplimentare, iar apoi, experţii au fost audiaţi atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată. Punctele de vedere emise de aceştia au fost, de asemenea contradictorii pe parcursul procesului penal, iar opiniile de specialitate exprimate au fost influenţate şi de declaraţiile inculpatului prin care acesta a invocat de-a lungul procesului o altă dinamică de producere a accidentului.

În plus, a fost audiat martorul A.D. - agent de poliţie care a dirijat circulaţia în zonă la momentul producerii accidentului de circulaţie şi martorul S.R. - pasager în vehiculul condus de inculpat la acel moment.

La data de 08.02.2011- cea a comiterii faptei, inculpatul a arătat că a ajuns în dreptul magazinului Unirea, pe culoarea verde a semaforului pentru şoferi. După trecerea de pietoni, la o distanţă de aproximativ 1.50 m i-a sărit în faţă o persoană de sex feminin de aproximativ 60-65 de ani, iar când a observat acest aspect a frânat şi a lovit victima; inculpatul a precizat că accidentul a fost observat şi de agentul de poliţie care dirija circulaţia şi acesta a sunat la 112 pentru a solicita un echipaj de salvare. Acesta a susţinut că nu a putut evita impactul deoarece dacă vira la dreapta intra în altă maşină, iar dacă vira la stânga s-ar fi produs o tragedie mai mare şi a precizat că oamenii de pe refugiul pietonal vorbeau cum că victima ar fi traversat la culoarea roşu destinată pietonilor. Inculpatul a menţionat că înaintea impactului, după ce a frânat s-a dus târâş aproximativ 5-6 m, după care a acroşat acea persoană.

Fiind audiat ca făptuitor, la data de 19.07.2011, inculpatul a arătat că la data de 08.02.2011, orele 11.55, a condus vehiculul marca Fiat, model Punto, pe Bd. Corneliu Coposu, din direcţia Bd. I. C. Brătianu, către Piaţa Sf. Vineri, circulând cu viteză de aproximativ 40-45 de km/oră, în condiţii de trafic normal, carosabil umed şi vizibilitate bună. A precizat că se deplasa pe banda cu nr. 3 a Bd. Corneliu Coposu, iar la trecerea pentru pietoni situată în dreptul magazinului Unirea, pe direcţia către Sf. Vineri, a surprins şi accidentat o femeie în vârstă, care în momentul ajungerii sale în intersecţia anterioară, la aproximativ 5-6 m de acesta, se angajase în traversare la 1 m după marcajul pietonal, în timp ce semaforul indica pentru pietoni culoarea roşu, mergând de la dreapta la stânga, raportat la direcţia inculpatului de deplasare, fără a se asigura. În momentul în care a acţionat intens sistemul de frânare, a alunecat pe marcaj din cauza carosabilului umed şi a lovit victima cu partea frontală a maşinii sale. A susţinut că victima a fost preluată pe capota vehiculului, iar apoi proiectată la circa 1-1,5 m în faţa autoturismului, pe banda nr. 3 a carosabilului. Inculpatul a arătat că după producerea accidentului a coborât pentru a vedea ce s-a întâmplat, venind lângă el un poliţist care a anunţat accidentul şi a chemat un echipaj de salvare; a precizat că pe refugiul care separă cele două sensuri de mers, se aflau mai mulţi pietoni care aşteptau culoarea verde, iar la momentul pătrunderii în intersecţie el circula pe culoarea verde pentru şoferi.

Fiind ascultat în calitate de învinuit, la data de 22.03.2012, inculpatul a arătat că doreşte să precizeze cu maximă certitudine că anterior producerii accidentului, victima se deplasa de la stânga la dreapta raportat la direcţia sa de deplasare, iar accidentul a avut loc pe banda cu nr. 3, când victima a sărit de pe scuarul median direct în faţa maşinii conduse de el, pătrunzând după marcajul pietonal, la aproximativ 1,5-2 m de acesta, pe culoarea roşu a semaforului electric. A menţionat că victima i-a sărit în faţă cu maxim 10 m înainte de impact, a frânat, concomitent cu virarea la dreapta, dar nu a putut evita impactul; la momentul impactului autoturismul se oprise, astfel că victima a fost lovită cu colţul din stânga, preluată pe capotă şi nu îşi aminteşte cum parbrizul a fost fisurat în partea din stânga jos.

Fiind audiat în calitate de suspect, la data de 17.03.2015, inculpatul a arătat că îşi menţine parţial declaraţiile anterioare şi doreşte să precizeze că victima a traversat de la stânga la dreapta, la culoarea roşu a semaforului, în afara marcajului pietonal, la aproximativ 1,5 m de acesta, în pas repejor şi când a ajuns între banda doi şi unu de circulaţie, pietonul accidentat a văzut că vine o maşină care circula pe banda nr. 1 puţin mai în faţă raportat la el (inculpat), cam la o distanţă de aproximativ 2-3 m, iar atunci s-a întors din traversare, moment în care a văzut-o şi a frânat, dar a lovit-o cu colţul din stânga faţă al vehiculului. A precizat că a văzut-o pe victimă de când a pornit în traversare de pe scuarul ce desparte sensurile de mers, la trecerea pentru pietoni, iar când a observat că se întoarce de la demarcaţia dintre banda nr. 2 şi cea nr. 1, se afla  la aproximativ 1 m faţă de începutul marcajului pietonal, atunci iniţiind frânarea. A afirmat că probabil de emoţii nu a declarat până la acel moment că victima s-a întors din traversare.

Aşadar, cu prilejul audierii din data de 17.03.2015, în calitate de suspect, inculpatul şi-a modificat fundamental, din anumite puncte de vedere declaraţiile anterioare, susţinând că, anterior impactului, victima s-a deplasat de la dreapta la stânga, raportat la sensul de mişcare a vehiculului condus de inculpat, iar nu invers, cum a declarat până la acel moment inculpatul, fiind astfel notoriu că victima a acţionat mai mult timp în spaţiul vizual al inculpatului decât a reieşit că ar fi acţionat, conform declaraţiilor iniţiale.

Fiind audiat în calitate de inculpat la data de 04.11.2015, acesta a declarat că nu se consideră vinovat de producerea accidentului şi îşi menţine declaraţia dată în calitate de suspect la data de 17.03.2015, nedorind să dea una nouă. La data de 03.06.2016, tot în calitate de inculpat a arătat că îşi menţine declaraţia din data de 17.03.2015 şi face anumite precizări în sensul că înainte de producerea accidentului a văzut un poliţist care se afla pe scuarul trecerii pentru pietoni, acesta fiind îndreptat cu faţa către el. Femeia care era în spatele acestuia, tot pe scuar, la o distanţă de aproximativ un 1 m faţă de poliţist a plecat deodată spre magazinul Unirea, având o sacoşă sau un cărucior în mână, iar în acel moment el se afla în mijlocul intersecţiei; a susţinut că era de părere că în dreapta sa se mai afla un autoturism, mai în spate şi de aceea s-a întors pietonul din traversare dintre benzile 1 şi 2 spre zona din care venise. A specificat faptul că pietonul avea un pas grăbit pe care l-a specificat organelor de poliţie cu ocazia unei filmări privind reconstituirea accidentului. A arătat că poliţistul a ridicat mâinile în sus şi a fluierat, fiind tot cu faţa către el, în momentul în care el s-a apropiat cu vehiculul de victimă fiind exact când a trecut de jumătatea intersecţiei, iar la acel moment a şi frânat. Acesta este primul prilej în care inculpatul a declarat că agentul de poliţie care dirija circulaţia a executat anumite semne rutiere în vederea dirijării circulaţiei.

Fiind audiat la ultimul termen al cercetării judecătoreşti, astfel cum a preferat, inculpatul a arătat că în dimineaţa producerii accidentului se deplasa pe banda nr. 3, cu o viteză de aproximativ 40-45 de km/h, iar la intersecţia din zona Unirii (dintre Bd. Corneliu Coposu şi I.C. Brătianu) a observat un pieton care traversa neregulamentar, dar a considerat că are timp să treacă, iar când a ajuns în zona trecerii pentru pietoni s-a pomenit cu acesta în faţa maşinii şi a observat că este vorba despre acelaşi pieton cu cel care traversase neregulamentar; a frânat brusc, dar nu l-a putut evita. A precizat că el se deplasa dinspre Splaiul Independenţei înainte de a intra pe Bd. Corneliu Coposu şi când a mers pe Splai rula pe banda cu nr. 2, iar când a trecut de intersecţie către Unirii s-a încadrat pe banda cu nr. 3, pe culoarea verde a semaforului, fără a fi nevoie să aştepte la semafor. A specificat faptul că pe benzile 1 şi 3 circulau şi alte maşini, fără a putea indica viteza acestora. Inculpatul a arătat că atunci când a intrat în intersecţie era o maşină care circula în dreapta sa, puţin mai în spate, apreciind că aceasta era pe banda nr. 2. A precizat că a observat pietonul care traversa neregulamentar la începutul intersecţiei, ce se afla (pietonul faţă de începutul intersecţiei), raportat la maşina sa la aproximativ 10-15 m sau chiar mai mult, iar pietonul a iniţiat traversarea de pe scuarul care desparte sensurile de mers de la Bd. Corneliu Coposu, iar lângă pieton se afla şi un poliţist.

Inculpatul a menţionat că atunci când s-a apropiat de trecerea pentru pietoni a frânat, dar a alunecat pe zebră şi şi-a dat seama că pietonul traversa pe culoarea roşu a semaforului electric; când a văzut-o prima dată nu se gândea că se va întoarce dinspre unde a plecat prima dată, şi-a continuat drumul şi s-a pomenit cu ea în faţă. A susţinut că, observând că are culoare verde pentru traversarea intersecţiei şi că pietonii erau pe scuar, şi-a continuat drumul, considerând că pietonii au obligaţia de a se abţine de la traversare, dar din câte îşi aduce aminte a frânat ceva şi dacă nu era zebra ar fi avut timp să frâneze în siguranţă. În afară de această frânare, nu a urmărit pietonul şi şi-a continuat drumul, iar fiindcă fusese devansat de o maşină din faţă nu a putut să o mai urmărească. A precizat că, deşi iniţial se deplasase cu o viteză mai mare, pătrunzând în intersecţie şi observând un pieton care circula neregulamentar, în urma frânării a ajuns la 40-45 de km la oră.

Cu privire la traversarea victimei a susţinut că aceasta se deplasa către magazinul Unirea, în linie dreaptă şi nu se afla chiar în dreptul trecerii pentru pietoni, ci la 1.5 m spre Sf. Vineri; poliţistul care dirija circulaţia se afla tot pe scuar, cam la vreun metru faţă de sfârşitul scuarului care corespunde zonei trecerii pentru pietoni, dirijând circulaţia pentru el şi pentru cei care veneau din sensul lui. A adăugat că atunci când a intrat în intersecţie poliţistul făcea semn vehiculelor să continue deplasarea şi văzând că un pieton s-a angajat neregulamentar în traversare, a făcut semn şoferilor ridicând mâna în sus, cu palma orientată către şoferi, el considerând că semnul se referă la reducerea vitezei. Inculpatul a arătat că agentul de poliţie, văzând că pietonul angajat neregulamentar în traversare a parcurs deja o anumită distanţă, a făcut sem de continuare a deplasării şi, deşi ar fi văzut alte maşini în deplasare, probabil poliţistul nu s-a gândit că pietonul se va întoarce din traversare.

A susţinut că atunci când pietonul i-a apărut brusc în faţă încă nu era cu roţile pe trecerea de pietoni şi raportat la victimă se afla la o distanţă mică faţă de aceasta, fără a putea aproxima, frânând brusc; a considerat că victima s-a întors din traversare atunci când se afla între banda nr. 1 şi 2, deşi nu a observat acest aspect, ajungând la această concluzie deoarece, dacă era vorba de altă bandă, ar fi observat acest aspect. A apreciat că impactul cu victima avut loc pe banda cu nr.3, puţin după trecerea de pietoni, aproape de lina cu scuarul, iar maşina a lovit cu partea ei stângă, anume cu farul, victima, care a rămas întinsă pe şosea, la aproximativ 1 m de maşină, poliţistul spunându-i acesteia să nu se ridice de acolo.

Inculpatul a precizat că în momentul premergător ivirii în mod brusc a victimei în faţa sa, pe banda cu nr. 2 circula şi o altă maşină care se deplasa mai repede şi din acest motiv nu a putut să vadă victima mai devreme, fiind mascat, ci doar când i-a apărut brusc în faţă; a susţinut că la începutul anchetei nu a declarat că victima s-a întors din traversare deoarece, fiind un poliţist la faţa locului, s-a gândit că acesta a văzut întreaga desfăşurare a evenimentelor şi va relata adevărul şi consideră (,,sunt sigur”) că agentul de poliţie a observat momentul impactului, acesta aflându-se pe scuar, cu faţa către magazinul Unirea la momentul impactului.

Raportat la posibilităţile de  evitare a accidentului a arătat că dacă nu prindea acel marcaj al trecerii pentru pietoni maşina s-ar fi oprit şi nu ar fi lovit victima, că vina aparţine victimei care a traversat neregulamentar, că dacă ar fi frânat din primul moment în care a văzut victima şi nu ar fi respectat semnul poliţistului-care l-a şi indus în eroare (de continuare a traversării) nu s-ar fi produs accidentul.

Fiind audiat, martorul A.D. agent de poliţie care dirija traficul în zona producerii accidentului a arătat că la data de 08.02.2011, în jurul orelor 12.15 se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Piaţa Unirii, efectuând serviciul de fluidizare a traficului în intersecţia Bd-ului I.C. Brătianu cu Bd. Corneliu Coposu. A arătat că era poziţionat pe Bd. Corneliu Coposu, spre Sf. Vineri, deplasându-se spre intersecţia Sf. Vineri, fiind cu spatele la intersecţia Bd. I.C. Brătianu cu Bd. Corneliu Coposu, iar la un moment dat a auzit un zgomot puternic ce l-a determinat să întoarce observând că, după trecerea pentru pietoni din dreptul Magazinului Unirea, la circa 1,5 m se afla căzută pe carosabil o persoană; ajungând la faţa locului, a observat starea victimei şi a luat măsuri pentru ca vehiculul implicat în accident să rămână imobilizat, conservând şi urmele de frânare.

A adăugat că vehiculul se afla oprit pe marcaj pietonal, după banda nr. 3, pe sensul de mers către Sf. Vineri, iar în faţa acestuia, la circa 1,5 m se afla căzută victima, tot pe banda nr. 3; a arătat că nu poate preciza direcţia din care a venit vehiculul anterior producerii accidentului şi nici dacă pietonul s-a angajat în traversare la culoarea verde a semaforului pentru pietoni. De asemenea, nu a observat nici direcţia pietonului anterior impactului, însă, după poziţia victimei este posibil să fi traversat de la dreapta la stânga raportat la direcţia de deplasare a vehiculului condus de şofer. A arătat că dacă inculpatul a condus maşina dinspre Splaiul Independenţei, atunci cu siguranţă pietonul a condus pe culoarea roşu a semaforului electric. La momentul impactului se afla la circa 30 de m de acesta, aşa că nu a putut observa culoarea semaforului.

Aşadar, acest martor a infirmat relatările inculpatului conform cărora agentul de poliţie rutieră care era prezent în zona locului faptei ar fi observat momentul impactului şi ar fi efectuat anumite semne pentru dirijarea traficului, destinate inclusiv acestuia (anume, ridicarea braţului drept cu palmă întinsă către şoferi când a observat că un pieton se angajase neregulamentar în traversare, respectiv continuarea deplasării), aspect care influenţează interpretarea dinamicii accidentului.

În faţa instanţei nu a putut fi audiat efectiv, deoarece a arătat că de la data producerii accidentului şi până în prezent starea de sănătate i s-a înrăutăţit considerabil, a efectuat anumite tratamente de specialitate pentru combaterea cancerului şi are pierderi severe de memorie, neamintindu-şi detalii despre accident, susţinând şi că erau zile în care nu se producea nici un accident în zona Unirii sau zile în care se produceau multe, astfel încât nu poate identifica acel accident printre amintirile sale. Aşadar, instanţa a considerat nesincere relatările martorului privind aspectele conform cărora un agent de poliţie rutieră ar fi exhibat anumite semnale privind dirijarea traficului care să i se adreseze şi lui, întrucât aceste relatări sunt contrazise de cele arătate de  martorul audiat-agent de poliţie, persoană neinteresată în cauză şi nici nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

În schimb, instanţa de fond a considerat veridice relatările martorului privind deplasarea sa pe culoarea verde a semaforului electric destinat circulaţiei vehiculelor, respectiv victimei deplasarea pe culoarea roşu a semaforului electric destinat pietonilor, aspecte în concordanţă cu precizările martorului A.D. şi punctele de vedere ale experţilor care au emis opinii de specialitate sub diverse forme, după cum urmează a se arăta. Inclusiv înregistrările video întăresc această concluzie. Specificul carosabilului-umed este atestat nu doar de susţinerile inculpatului, ci şi de menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului în acest sens.

Martorul S.R., în faza de urmărire penală, a declarat că în ziua de 08.02.2011, în jurul orelor 11.55 era pasager pe locul din dreapta faţă în vehiculul condus de inculpat deplasându-se pe Splaiul Independenţei, către Sfânta Vineri. Traficul era normal, vizibilitatea bună, iar carosabilul uscat; la intersecţia dintre Bd. I.C. Brătianu şi Bd. Corneliu Coposu inculpatul a pătruns în intersecţie pe culoarea verde a semaforului, iar ea a privit către magazinul Unirea, fiind surprinsă, în zona trecerii pentru pietoni de o frânare bruscă a conducătorului auto şi de un zgomot puternic. De asemenea, a precizat că autoturismul s-a oprit imediat după frânare şi s-a speriat crezând că a fost lovită o persoană de către inculpat, pe carosabil, la aproximativ 2 metri în faţa autoturismului aflându-se întinsă victima, pe banda cu nr. 3. A precizat că autoturismul s-a oprit la sfârşitul marcajului pietonal, pe banda cu nr. 3 şi că nu a observat direcţia de deplasare a pietonului şi nici momentul impactului uitându-se încontinuu către magazinul Unirea, dar a sesizat că pe scuarul dintre cele două sensuri de mers se aflau mai multe persoane care probabil aşteptau culoarea verde a semaforului. 

În procesul-verbal efectuare a unei reconstituiri din data de 03.06.2016 s-a reţinut că cele trei benzi de circulaţie de pe carosabilul pe care s-a deplasat inculpatul şi unde s-a produs accidentul aveau următoarele dimensiuni: banda cu nr. 1-5.3 m, banda cu nr. 2- 3,5 m, banda cu nr. 3, 3 m., lăţimea marcajului pietonal era de 5 m, lungimea scuarului de la semaforul de dinainte ca inculpatul să pătrundă în intersecţia de referinţă-21 de m, spaţiul liber între acest scuar şi scuarul trecerii pentru pietoni, 17,5 m şi scuarul trecerii pentru pietoni-18 m din lungimea în dreptul căruia inculpatul a parcurs cel puţin jumătate, având în vedere schiţa locului faptei şi locul arătat de inculpat ca fiind cel al impactului.

Conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului din data de 08.02,2011, la momentul şi locul de referinţă pentru cauza de faţă, vizibilitatea era bună, cerul senin, suprafaţa carosabilă-asfalt, era umedă, circulaţia se desfăşura pe ambele sensuri, pe o suprafaţă de drum de 24 de m, nu existau linii de tramvai, iar semafoarele electrice destinate deplasării vehiculelor şi pietonilor funcţionau. Cu privire la vehicul, au fost identificate avarii la capota motor, bara faţă şi parbriz (crăpat). Acesta era poziţionat cu partea frontală către Sfânta Vineri, aproximativ 1/3 din suprafaţa maşinii fiind situată în afara marcajului pietonal, restul amplasat pe acest marcaj (fila 29-30 d.u.p.) de la bara din dreapta faţă s-au măsurat 9,3 m până la bordura din partea dreaptă a Bd. Corneliu Coposu, de la bara din dreapta spate s-au măsurat 9 m până la aceeaşi bordură. Urmele de frânare măsurau 3 m, erau paralele între ele şi situate pe marcajul pietonal.

În cauză, experţii M.I., E.I. şi C.G. au întocmit rapoarte de expertiză, suplimente la acestea, puncte de vedere şi au fost şi audiaţi conform procedurii de ascultare a martorului, în calitate de experţi.

În raportul de expertiză din data de 10.04. 2013, expertul M.I. a susţinut că anterior impactului, victima s-a deplasat în zona de referinţă-pe trecerea pentru pietoni, de la dreapta la stânga, pe culoarea roşu a semaforului electric pentru pietoni ( în ciuda primelor declaraţii date de către inculpat, expertul corelând în mod corect leziunile victimei şi direcţia de deplasare a vehiculului implicat), aşadar, aceasta a creat starea de pericol, prin traversarea neregulamentară a străzii cu pricina, spaţiul parcurs de vehiculul condus de inculpat a fost de cca. 80 de m, viteza de deplasare a vehiculului a fost de cca. 42 de km/h, spaţiul de acţiune a inculpatului a fost de 80 de m, cel necesar pentru oprire de 26 de m, astfel că inculpatul a beneficiat de posibilităţi tehnice şi efective de evitare a accidentului produs, viteza maximă la care acesta putând fi evitat fiind în plaja de 83 de km/h.

Concluziile emise de expert până la acest moment privind posibilităţile de evitare a accidentului de către inculpat sunt irelevante pentru soluţionarea cauzei deoarece, chiar dacă expertul a avut în vedere că anterior impactului victima s-a deplasat de la dreapta la stânga, totuşi acesta nu a putut avea în vedere că victima a iniţiat traversarea de pe scuarul destinat pietonilor, de la stânga la dreapta şi s-a întors din traversare când a ajuns la demarcaţia benzilor doi şi unu, iar inculpatul a sesizat prezenţa victimei în traversare anterior întoarcerii acesteia. 

În cadrul ascultării ca martor în data de 19.10.2015, după ce i s-a prezentat noua declaraţie dată de inculpat prin care acesta din urmă a relatat întoarcerea din deplasare a victimei când se afla la demarcaţia benzilor 1 şi 2 de circulaţie, expertul a susţinut că spaţiul de acţiune avut la dispoziţie de inculpat înainte de impact a fost de 38 de m, spaţiul necesar pentru oprire a fost de 26,43 de m, astfel că inculpatul a beneficiat de posibilitatea tehnică de evitare a accidentului rutier.

Prin opinia de specialitate dată de expert ulterior reconstituirii de către inculpat a modului de traversare a carosabilului de către inculpat, acesta a arătat că timpul în care victima a parcurs în raza de acţiune a inculpatului distanţa de circa 4 m a fost de 2,94 de sec, iar timpul în care inculpatul putea opri vehiculul era de 3,38 de secunde, astfel că acesta nu a beneficiat de posibilitatea tehnică de evitare a impactului, victima ajungând prea repede în faţa sa.

În ultimul punct de vedere întocmit de expert, acesta a arătat finalmente că momentul apariţiei stării de pericol pentru inculpat a fost când a sesizat că victima s-a întors din traversare, spaţiul de acţiune al inculpatului a fost de 28 de m, cel necesar pentru oprire a fost de 26, 43 de m, astfel că pentru inculpat a existat posibilitatea tehnică de evitare a accidentului rutier, viteza maximă de evitare a impactului fiind de circa 43,26 de km/h.

Fiind ascultat de către instanţă în vederea lămuririi divergenţelor dintre opiniile sale de specialitate, expertul a arătat că referitor la ultimul punct de vedere întocmit a luat în calcul că victima ar fi parcurs în raza de acţiune a şoferului cca. 4,5 m., iar raportat la toate punctele de vedere întocmite şi-l menţine pe ultimul, cel prezentat în paragraful anterior, considerând că este în concordanţă cu împrejurările cauzei; a arătat că nu îşi aminteşte exact cum au ieşit diferite ultimele trei opinii de specialitate, fiind posibil să existe diferenţe din pricina metodei de calcul, anume pe timpi sau spaţiu.

La întrebarea expresă a instanţei, expertul a susţinut că dacă am considera că starea de pericol s-a ivit când victima decedată a iniţiat traversarea pe culoarea roşu a semaforului, atunci cu siguranţă accidentul putea fi evitat, deoarece s-ar fi mărit spaţiul de acţiune al şoferului.

Instanţa de fond a considerat neverosimil punctul de vedere întocmit de expert în urma reconstituirii de către inculpat a modului de deplasare a victimei deoarece, pe de o parte este irelevantă exemplificarea de către inculpat a vitezei de deplasare a victimei decedate, fiind aproape imposibil din punct de vedere ştiinţific să se redea aceeaşi viteză de deplasare, mai ales la 5 ani de la accident, de către o persoană raportat la o alta, care nu poate controla, evidenţia cu exactitate sau verifica anumite coordonate în timp real(de exemplu, viteza victimei în momentul deplasării pe trecerea de pietoni şi viteza sa de deplasare pe acea trecere, în momentul în care a participat la reconstituire), iar de pe de altă parte, acesta este subiect direct interesat de rezultatul expertizei, fiind înclinat a releva împrejurări din analiza cărora să se obţină o concluzie favorabilă pentru el.

De asemenea, cu privire la divergenţa concluziilor a arătat că relevantă a fost schimbarea criteriului privind distanţa parcursă de victimă în raza de acţiune a şoferului de la 9 m la 4,5 m. Chiar şi prin aplicarea acestui criteriu favorabil pentru el, din calculele întocmite a reieşit că inculpatul a beneficiat de posibilitatea tehnică de evitare a accidentului rutier. 

În raportul de expertiză din data de 07.01.2013, expertul E.I. a susţinut că înainte de impact victima se deplasa de la dreapta la stânga faţă de sensul de deplasare a vehiculului condus de inculpat, pe culoare roşu a semaforului, impactul s-a produs la o distanţă de aproximativ 1,5 m de sfârşitul marcajului pietonal, privind către Sfânta Vineri, pe banda a treia de circulaţie, spaţiul de acţiune avut la dispoziţie de şofer a fost de 22 de m, cel necesar pentru oprire de 24 de m, astfel că inculpatul nu a beneficiat de posibilitatea tehnică de evitare a accidentului produs. A arătat că starea de pericol s-a ivit atunci când victima se deplasa pe culoarea roşu a semaforului, nu a menţionat când a conştientizat inculpatul această stare, dar a susţinut că acesta a avut la dispoziţie o distanţă de 22 de m pentru decizie şi manevră, accidentul putând fi evitat la viteza maximă de 38 de km la oră.

Conform unor lămuri scrise suplimentare din data de 08.08.2013, expertul a arătat că anterior accidentului inculpatul se deplasa cu viteza de aproximativ 40 de km la oră, pentru conducătorul auto starea de pericol s-a declanşat atunci când victima a pătruns pe banda cu nr. 3, în baza poziţiei autoturismului pe carosabil, dată de urmele de frânare, victima a parcurs din momentul în care a declanşat starea de pericol şi până în momentul impactului cca. 1,75 de m, durata de timp avută de şofer la dispoziţie pentru acţiune a fost de 1,96 de secunde, cea necesară pentru oprire a fost de 3,26 de secunde, astfel că pentru inculpat nu a existat posibilitatea tehnică de evitare a accidentului rutier.

Concluziile emise de expert până la acest moment privind posibilităţile de evitare a accidentului de către inculpat sunt irelevante pentru soluţionarea cauzei deoarece, chiar dacă expertul a avut în vedere că anterior impactului victima s-a deplasat de la dreapta la stânga, totuşi acesta nu a putut avea în vedere că victima a iniţiat traversarea de la stânga la dreapta, de pe scuarul destinat pietonilor, şi s-a întors din traversare când a ajuns la demarcaţia benzilor doi şi unu, iar inculpatul a sesizat prezenţa victimei în traversare anterior întoarcerii acesteia.

Conform declaraţiei date de expert în baza procedurii pentru ascultarea martorului, din data de 12.10.2015, după ce i s-a adus la cunoştinţă schimbarea declaraţiei inculpatului în raport de modul de traversare a victimei şi schimbarea direcţiei de către aceasta când a ajuns la demarcaţia benzilor doi şi unu, starea de pericol iminent s-a ivit în momentul în care victima s-a întors din traversare aflându-se între benzile unu şi doi de circulaţie, spaţiul parcurs de victimă din momentul declanşării stării de pericol a fost de 4,5 m, spaţiul de care beneficia inculpatul pentru manevră şi acţiune a fost de 37 de m, spaţiul necesar pentru oprirea vehiculului a fost de 24 de m, astfel că pentru inculpat a existat posibilitatea tehnică de evitare a accidentului rutier.

Prin opinia de specialitate dată de expert ulterior reconstituirii de către inculpat a modului de traversare a carosabilului de către inculpat, acesta a arătat că din momentul în care victima a iniţiat traversarea şi până la impact s-a scurs o perioadă de 8 secunde, conducătorul auto era oprit la semaforul de dinainte de Bd. I.C. Brătianu, din momentul în care s-a întors din traversare şi până la producerea impactului victima a parcurs cca. 3 m, spaţiul de acţiune avut la dispoziţie de şofer era de 22 m, cel necesar pentru frânare de circa 22 m, astfel că pentru inculpat nu a existat posibilitatea tehnică de evitare a impactului cu victima decedată.

Instanţa de fond a considerat neverosimil punctul de vedere întocmit de expert în urma reconstituirii de către inculpat a modului de deplasare a victimei deoarece, pe de o parte este irelevantă exemplificarea de către inculpat a vitezei de deplasare a celei decedate, fiind aproape imposibil din punct de vedere ştiinţific să se redea aceeaşi viteză de deplasare, mai ales la 5 ani de la accident, de către o persoană raportat la o alta, care nu poate controla sau verifica anumite coordonate în timp real(de exemplu viteza victimei în momentul deplasării pe trecerea de pietoni şi viteza sa de deplasare pe acea trecere, în momentul în care a participat la reconstituire), iar de pe de altă parte, acesta-inculpatul este parte direct interesată de rezultatul expertizei, fiind înclinat a releva împrejurări din analiza cărora să se obţină o concluzie favorabilă pentru el.

Fiind audiat de către instanţă, expertul a arătat că în primul raport de expertiză întocmit a avut în vedere ipoteza traversării victimei de la dreapta la stânga deoarece nu avea probe materiale certe într-un sens contrar; cu privire la punctul de vedere din data de 12.10.2015, acesta a avut la bază ipoteza întoarcerii victimei din traversare, a reţinut ca reper ştiinţific o distanţă parcursă de victimă de 4,9 m de la momentul apariţiei stării de pericol şi până la impact şi consideră că din punct de vedere ştiinţific acea ipoteză este veridică şi impactul s-a produs sigur după trecerea pentru pietoni. Relativ la ipoteza în care starea de pericol s-ar fi ivit în momentul în care victima a iniţiat traversarea pe culoare roşu a semaforului, adică înainte de a se întoarce din traversare, expertul a arătat că accidentul putea fi evitat de inculpat.

În raportul de expertiză criminalistică din data de 26.05.2014, expertul C.G. a susţinut că starea de pericol s-a ivit când victima decedată a apărut brusc în faţa vehiculului condus de inculpat, viteza de deplasare a acestuia a fost de cca. 47 de km/h, spaţiul de acţiune avut la dispoziţie de şofer a fost de 16,6 m, spaţiul necesar pentru oprirea vehiculului a fost de 30 de m, astfel că inculpatul nu a beneficiat de posibilitatea tehnică de evitare a accidentului produs. În cadrul declaraţiei de martor din data de 27.01.2015, expertul şi-a menţinut opiniile iniţiale.

Concluziile emise de expert până la acest moment sunt irelevante pentru soluţionarea cauzei deoarece, chiar dacă expertul a avut în vedere că anterior impactului victima s-a deplasat de la dreapta la stânga, totuşi acesta nu a putut avea în vedere că victima a iniţiat traversarea de la stânga la dreapta şi s-a întors din traversare când a ajuns la demarcaţia benzilor doi şi unu, iar inculpatul a sesizat prezenţa victimei în traversare anterior întoarcerii acesteia.

Conform declaraţiei date de expert în baza procedurii pentru ascultarea martorului, din data de 07.07.2015, după ce i s-a adus la cunoştinţă schimbarea declaraţiei inculpatului în raport de modul de traversare a victimei şi schimbarea direcţiei de către aceasta când a ajuns la demarcaţia benzilor doi şi unu, spaţiul de acţiune al şoferului a fost de 54 de km, cel necesar pentru frânare de 30 de m, iar viteza eventuală de 68 de km/h, astfel că inculpatul a beneficiat de posibilitatea tehnică de evitare a accidentului produs.

Conform suplimentului de expertiză din data de 25.04.2017 întocmit de acelaşi expert, viteza de deplasare a vehiculului a fost de cca. 47 de km/h, starea de pericol pentru conducătorul auto s-a declanşat atunci când acesta a sesizat pătrunderea spre banda sa de mers a victimei, pe trecerea de pietoni, pe culoarea roşu a semaforului electric, spaţiul de acţiune al şoferului a fost de cca. 16,6 m, cel necesar pentru oprire a fost de cca. 30 de m, astfel că inculpatul nu a beneficiat de posibilitatea tehnică de a evita accidentul.

Fiind audiat de către instanţă, expertul a arătat că în declaraţia din data de 07.06.2015 au fost emise opinii diferite faţă de primul raport de expertiză deoarece inculpatul şi-a schimbat relatările privind modul de deplasare a victimei; a precizat că al treilea raport de expertiză din data de 20.10.2017 a fost întocmit având la bază teza privind întoarcerea victimei din traversare, teză impusă de conducerea instituţiei din care face parte, iar dintre opiniile expertizelor emise consideră veridic primul raport de expertiză pe care îl menţine şi care poate fi avut în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, deoarece ipoteza întoarcerii din traversare a victimei nu poate fi luată în calcul, în lipsa unei probe materiale în acest sens.

Cu toate acestea, aşa cum am arătat anterior, primul raport întocmit în cauză de expert, despre care acesta a declarat că este cel relevant, nu poate fi luat în considerare deoarece, pe de o parte are la bază ipoteza apariţiei bruşte a victimei decedate în faţa inculpatului, de pe scuarul destinat trecerii de pietoni, iar pe de altă parte, nu are în vedere întregul traseu parcurs de victimă de la iniţierea traversării de pe scuarul destinat trecerii de pietoni, care separă sensurile de mers, traseu continuat cu deplasarea până la demarcaţia dintre benzile 1 şi 2 şi încheiat cu întoarcerea din traversare până la locul impactului, pe banda nr. 3 de circulaţie.

Având în vedere considerentele expuse, pentru stabilirea situaţiei de fapt sunt relevante ultimul punct de vedere întocmit de expertul M.I. şi punctul de vedere al expertului E.I. în declaraţia din data de 12.10.2015 pentru că ambii tratează dinamica accidentului având la bază ipoteza întoarcerii din traversare a victimei când aceasta a ajuns la demarcaţia benzilor doi şi unu de circulaţie şi au la bază măsurători exacte privind lungimea benzilor de circulaţie, distanţa de la locul impactului până la scuar, respectiv bordură,  putându-se stabili astfel lungimea traseului parcurs de victimă, şi prin corelare cu viteza inculpatului, posibilităţile tehnice de evitare a accidentului. Raportul întocmit de expertul parte nu se coroborează cu probele administrate în cauză şi are la bază date nesigure.

Inculpatul a beneficiat de posibilitatea tehnică de evitare a accidentului produs cu victima indiferent dacă am considera că starea de pericol s-a ivit atunci când victima s-a întors din traversare sau atunci când a iniţiat traversarea pe culoarea roşu a semaforului electric.

În sprijinul acestei concluzii sunt ultimul punct de vedere întocmit de expertul M.I. şi punctul de vedere al expertului E.I. în declaraţia din data de 12.10.2015 care au arătat că, în ipoteza în care starea de pericol s-a ivit la întoarcerea din traversare a victimei, spaţiul de acţiune şi manevră avut la dispoziţie de inculpat era mai mare decât cel necesar imobilizării în siguranţă a vehiculului condus, iar la emiterea acestor opinii de specialitate au fost analizate date obiective obţinute de la faţa locului.  Întrebaţi fiind cu privire la aceste aspecte privind ipoteza în care starea de pericol s-a ivit chiar de când victima a iniţiat traversarea, de pe trecerea de pietoni, mai înainte de a se întoarce din traversarea, ambii experţi au arătat că inculpatul putea evita accidentul rutier, fiindu-i chiar mai la îndemână acest fapt. Concluzia este firească, având în vedere că în a doua ipoteză avută în vedere creşte spaţiul de manevră şi acţiune avut la dispoziţie de şofer şi distanţa parcursă de victimă, valori care cresc odată cu mărirea şanselor de evitare a accidentului care s-a produs.

În drept, având în vedere data comiterii faptei, 08.02.2011 trebuie identificată legea penală mai favorabilă în ceea ce priveşte tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Comparând prevederile Codului penal de la 1968 cu cele ale Codului penal în vigoare, suprimarea din culpă a vieţii unei persoane prin nesocotirea unor reguli legale pentru desfăşurarea unei anumite activităţi, aşa cum este şi circulaţia pe drumurile publice reprezintă în ambele legi comparate infracţiunea de ucidere din culpă într-o formă agravată, iar în fiecare din aceste două legi infracţiunea are aceleaşi elemente constitutive; de asemenea, limitele speciale ale pedepsei sunt aceleaşi, indiferent de lege, 2-7 ani, condiţiile de tragere la răspundere penală sunt similare, infracţiunea urmărindu-se din oficiu, iar termenul general de prescripţie a răspunderii penale este acelaşi, 8 ani, termen neîmplinit, indiferent de legea aplicabilă, având în vedere succesiunea unor acte de întrerupere cu privire la acest aspect-prin comunicarea, spre exemplu a calităţii de suspect inculpatului, în anul 2015, moment de la care începe a curge alt termen de prescripţie de 8 ani. Nu este împlinit nici termenul special de prescripţie, indiferent de legea penală avută în vedere, iar acesta s-ar împlini la data de 07.02.2023, în baza prevederilor Codului penal de la 1969.

Cu toate acestea, spre deosebire de Codul penal actual în care suspendarea executării pedepsei poate fi dispusă doar concomitent cu respectarea unui set de măsuri de supraveghere şi obligaţii de către condamnat, sub imperiul Codului penal de la 1968 este reglementat ca mijloc de individualizare a pedepsei suspendarea condiţionată a executării acesteia, iar efectul circumstanţelor atenuante este mai extins în legea anterioară, având în vedere şi limitele speciale ale infracţiunii cercetate, putându-se chiar, în baza legii vechi aplicarea unei pedepse reduse până la minimul general de 15 zile. Nu în ultimul rând, în baza legii vechi, la expirarea termenului de încercare al suspendării condiţionate, cu respectarea anumitor cerinţe, condamnatul este reabilitat de drept, pe când în baza Codului penal actual, de la data expirării termenului de supraveghere începe să curgă termenul de reabilitare.

Pentru aceste considerente, având în vedere şi mijlocul de individualizare spre care a optat instanţa, legea penală mai favorabilă, în ceea ce priveşte situaţia inculpatului, prin prisma infracţiunii comise, este, în baza art. 5 Codul penal actual, Codul penal de la 1969.

Astfel, fapta analizată, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 178 alin. (1) şi (2) C.pen. de la 1968.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii menţionate, instanţa a analizat elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată.

În cauza de faţă, elementul material este reprezentat de acroşarea victimei de către inculpat, cu prilejul conducerii de către acesta a vehiculului marca Fiat Punto, în ziua de 8 februarie 2011, în jurul orei 11.55, accident produs după intersecţia Splaiului Independenţei cu Bd. I.C. Brătianu, dinspre Splaiul Independenţei spre Bd. Corneliu Coposu, când inculpatul a ajuns în zona de intrare pe Bd. Corneliu Coposu, pe banda a 3-a, în zona trecerii pentru pietoni, în timp ce victima traversa neregulamentar şi s-a întors din traversare, acroşare produsă prin nerespectarea de către inculpat a unor dispoziţii legale şi măsuri de prevedere reglementate de lege pentru circulaţia rutieră. Aceste măsuri de prevedere şi dispoziţii legale vor fi prezentate cu prilejul analizării culpei inculpatului.

Urmarea imediată a acroşării victimei de către inculpat este provocarea decesului victimei, deces care a survenit la data de 17.02.2011 într-o unitate spitalicească, în ciuda îngrijirilor medicale de specialitate primite de victimă.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a reieşit incontestabil din probatoriul administrat; relevant este în acest sens Raportul Medico - Legal de Necropsie cu nr. 1776/P/2011 întocmit către INML „Mina Minovici” din Bucureşti ale cărui concluzii arată că moartea victimei B.D. a fost una violentă, cauzată de hemoragia meningo - cerebrală, consecinţa unui politraumatism soldat cu multiple fracturi (fracturi boltă şi bază craniu, fracturi costale, fracturi de claviculă stângă, fractură bazin). Conform acestui raport, leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul.

De altfel, politraumatismul care a determinat hemoragia meningo - cerebrală din pricina căreia a survenit decesul victimei a fost provocat de lovirea, acroşarea victimei de către inculpat, cu prilejul conducerii unui vehicul pe drumurile publice. În urma acestei acroşări, astfel cum a rezultat, nu doar din raportul analizat, dar şi din declaraţia inculpatului şi a martorului A.D., persoana vătămată B.D. a fost proiectată în mod direct pe capota vehiculului condus de inculpat, pe parbriz, iar apoi pe asfalt-suprafeţe foarte dure, în contact cu care s-a produs traumatismul la care s-a făcut referire în raportul indicat.

Peste cauza medicală a decesului indicată în raportul de necropsie şi reţinută de instanţă nu s-a suprapus vreo altă cauză care să nu provină din accidentul rutier provocat de inculpat, nefiind identificate probe şi nici măcar indicii în acest sens; astfel, nu au existat indicii că hemoragia care a provocat decesul a fost favorizată sau accelerată de vreo altă afecţiune anterioară a victimei, cu toate că, în general, evoluţia stării de sănătate a unei persoane este influenţată şi de stare ei generală. În mod cert, decesul victimei nu ar fi survenit în maniera arătată, dacă aceasta nu ar fi fost victima unui accident rutier provocat de inculpat.

Cu privire la latura subiectivă, instanţa a analizat vinovăţia inculpatului, iar un eventual mobilul şi scop nu pot fi analizate, având în vedere forma de vinovăţie reţinută de instanţă. 

Conform probelor administrate şi a considerentelor reţinute, inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie denumită culpă fără prevedere (neglijenţă) prevăzută de art. 16 alin. (4) lit. b) C.pen., în sensul că acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

În ceea ce priveşte culpa în producerea unui accident rutier şi implicit în provocarea decesului victimei sau a unei vătămări corporale după caz, este relevant a determina cine a generat situaţia de pericol în care s-a aflat victima iniţial, cine a încălcat vreo normă rutieră şi cine a avut posibilităţi de evitare a accidentului şi a acţionat în acest sens.

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat, situaţia de pericol în care s-a aflat victima a fost provocată chiar de ea însăşi. În acest sens, victima s-a angajat în traversarea sensului de mers pe care se deplasa inculpatul ignorând culoarea roşu a semaforului şi neasigurându-se cu privire la prezenţa în mişcare a altor vehicule care ar fi putut să îi intersecteze traiectoria. Mai mult decât atât, după ce a parcurs o anumita distanţă în zona trecerii pentru pietoni, trecând de banda cu  nr. 3 şi 2, aceasta s-a întors din direcţia din care venise, atunci când a ajuns la demarcaţia benzilor nr. 2 şi 1, surprinzând inculpatul care nu a evitat accidentul.

În ciuda opiniei juridice din actul de sesizare a instanţei şi a celei exprimate de experţii tehnici judiciari, starea de pericol s-a declanşat la momentul în care aceasta a iniţiat traversarea, iar nu la momentul la care aceasta s-a întors din traversare. Pornind de la premisa că starea de pericol s-a apreciat raportat la persoana, şi/sau după caz, bunul care s-a aflat la un moment dat într-o asemenea stare şi că această stare se apreciază independent de persoana căreia i se impută responsabilitatea creării stării de pericol este injust a se aprecia că starea de pericol a fost incidentă numai când victima s-a întors din traversare. În acest sens, s-a avut în vedere că pericolul a fost generat de faptul că victima a traversat când semaforul electric indica culoarea roşu pentru pietoni, pe un carosabil extrem de aglomerat, umed, format din 3 benzi late de circulaţie, în contextul în care circulau maşini şi pe celelalte benzi decât cea pe care s-a deplasat inculpatul, victima era o persoană în vârstă cu posibilităţi de deplasare mai reduse decât un adult cu o stare de sănătate optimă şi cu alt nivel de orientare în trafic, iar suprafaţa carosabilă era umedă, scăzând aderenţa vehiculelor. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere că ipoteza traversării de către pieton a unor benzi de pe carosabil având culoarea roşu a semaforului şi verde pentru maşini, este complet diferită din perspectiva direcţiei de deplasare a unui pieton. În acest sens, este mult mai probabil ca pietonul să nu aibă o direcţie sau viteză constantă de deplasare, fiind foarte posibil fie ca acesta să accelereze ritmul pentru a evita coliziunea cu un vehicul de pe anumită bandă de circulaţie, fie să se retragă, să se întoarcă din direcţia din care iniţiase deplasarea pune a evita o astfel de coliziune. În faţa unor pericole iminente, pietonii au reacţii diferite, spontane, de aceea şoferii trebuie sa manifeste prudenţă deosebită în astfel de situaţii.

Raportat la această stare de pericol, pentru a cerceta o eventuală culpă a inculpatului este necesar a stabili când a prevăzut sau trebuia să prevadă inculpatul starea de pericol în care se afla victima.

Deşi, în toate declaraţiile date de inculpat după ce acesta a dobândit calitatea de suspect, a arătat că a observat înainte de impact că victima s-a angajat în traversare pe culoarea roşu a semaforului electric destinat pietonilor, cu prilejul declaraţiei date în cadrul cercetării judecătoreşti, acesta a susţinut, în plus, că a observat că victima s-a angajat în traversare în mod neregulamentar încă de la momentul în care a pătruns în intersecţie. De asemenea, tot inculpatul a arătat că pe celelalte benzi de circulaţie se deplasau alte maşini, în acest sens a specificat faptul că pe benzile 1 şi 3 circulau şi alte maşini, fără a putea indica viteza acestora. În plus, inculpatul a precizat că în momentul premergător ivirii în mod brusc a victimei în faţa sa, pe banda cu nr. 2 circula şi o altă maşină care se deplasa mai repede şi din acest motiv nu a putut să vadă victima mai devreme, fiind mascat, ci doar când i-a apărut brusc în faţă. De asemenea, în cadrul unei înregistrări video din momentele premergătoare accidentului, înregistrare care nu surprinde momentul impactului sau zona de acţiune a victimei, se observă că pe celelalte benzi în afară de cea pe care se deplasa inculpatul, circulau şi alte maşini.

Or, în condiţiile în care inculpatul a remarcat prin propriile simţuri că un pieton a traversat neregulamentar, pe culoarea roşu a semaforului electric, pe un carosabil larg, cu 3 benzi de peste 3 m fiecare şi pe care circulau şi alte maşini, este elocvent că inculpatul a prevăzut sau ar fi trebuit să prevadă starea de pericol în care se afla victima; starea de pericol în care se afla victima îi era pe deplin opozabilă inculpatului, având în vedere că apropierea de zona în care s-a şi produs accidentul era mai mult decât iminentă, chiar actuală-în curs de consumare. De altfel, chiar în faţa instanţei inculpatul a arătat că în dimineaţa producerii accidentului se deplasa pe banda nr. 3, cu o viteză de aproximativ 40-45 de km/h, iar la intersecţia din zona Unirii (dintre Bd. Corneliu Coposu şi I.C. Brătianu) a observat un pieton care traversa neregulamentar, dar a considerat că are timp să treacă, iar când a ajuns în zona trecerii pentru pietoni s-a pomenit cu acesta în faţa maşinii şi a observat că este vorba despre acelaşi pieton cu cel care traversase neregulamentar, a frânat brusc, dar nu l-a putut evita. Expresia ,,a considerat că are timp să treacă” indică faptul că inculpatul şi-a dat seama că victima se află într-o stare de pericol şi producerea unui accident de circulaţie era posibilă prin prisma traversării sale neregulamentare.

Cu privire la starea de pericol decurgând din posibilitatea producerii unui accident în care să fie acroşată victima, inculpatul avea mai multe posibilităţi de a evita un asemenea impact, mai ales că, astfel cum a rezultat din măsurătorile efectuate cu prilejul efectuării cercetării la faţa locului şi a reconstituirii, de la trecerea de semaforul destinat şoferilor şi începutul intersecţiei, (loc în care inculpatul observase deja iniţierea traversării neregulamentare de către victimă) şi până la locul impactului acesta a parcurs aproximativ 80 m, cu o viteză scăzută, 40-45 de km/h.

Astfel, observând că victima se deplasa pe culoarea roşu a semaforului, având şi obiecte în mână (sacoşă sau cărucior) şi urma să traverseze trei benzi pe circulaţie pe care, de altfel circulau şi alte maşini, ar fi trebuit, fie să reducă viteza considerabil, la limita evitării oricărui pericol, caz în care o eventuală frânare ar fi imobilizat aproape instantaneu vehiculul, fie să urmărească atent şi constant, după posibilităţile privind dinamica de la faţa locului deplasarea pietonului, mai ales în contextul existenţei altor maşini în trafic, astfel încât să nu ajungă în situaţia de a fi surprins de o eventuală întoarcere din deplasare a pietonului, întoarcere care, deşi nu este neapărat  extrem de frecventă în situaţii similare este posibilă şi previzibilă în condiţiile unei traversări pe culoarea roşu a semaforului electric şi a deplasării altor maşini pe celelalte benzi de circulaţie.

Fiind ascultat de către instanţă, inculpatul a declarat că nu a urmărit pietonul pentru a vedea care este deplasarea acestuia şi reducerea vitezei a operat până la 40-45 de km/h, acesta arătând că înainte de a intra în intersecţie avea chiar viteză superioară.

Chiar dacă s-ar considera că starea de pericol s-a ivit atunci când victima s-a întors din traversare, ajungând la demarcaţia benzilor unu şi doi de circulaţie, concluzia culpei inculpatului rămâne fundamentată. În acest sens trebuie reluate anumite relatări din cadrul secţiunii în fapt în care s-a arătat că pentru stabilirea situaţiei de fapt sunt relevante ultimul punct de vedere întocmit de expertul M.I. şi punctul de vedere al expertului E.I. în declaraţia din data de 12.10.2015 pentru că ambii tratează dinamica accidentului având la bază ipoteza întoarcerii din traversare a victimei când aceasta a ajuns la demarcaţia benzilor doi şi unu de circulaţie şi au la bază măsurători exacte privind lungimea benzilor de circulaţie, distanţa de la locul impactului până la scuar, respectiv bordură, putându-se stabili astfel lungimea traseului parcurs de victimă, şi prin corelare cu viteza inculpatului, posibilităţile tehnice de evitare a accidentului. Ambii au conchis că şi în această ipoteză inculpatul a beneficiat de posibilitatea tehnică de evitare a accidentului rutier, fiind obligat să adopte o conduită preventivă.

În privinţa dispoziţiilor prevăzute de lege şi măsurilor de prevedere care au fost impuse pentru exercitarea unei activităţi reglementate de lege, inculpatul a nesocotit prevederile art. 35 alin.(1) din O.U.G. nr. 195/2002, care stipulează că "participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private", precum şi pe cele ale art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 care prevede că „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă". În acest sens sunt satisfăcute cerinţele elementului material a formei agravate a infracţiunii de ucidere din culpă. Prin comportamentul său, inculpatul a afectat grav siguranţa circulaţiei rutiere, a lezat dreptul la viaţă a victimei şi nu şi-a adaptat viteza la condiţiile concrete din trafic, având obligaţia de a lua toate măsurile pe care un om prudent şi diligent trebuie să le pună în aplicare în vederea evitării unui impact cu victima, anume să reducă viteza la limita imobilizării în siguranţă a acelui vehicul şi să urmărească eventual deplasarea victimei pentru a nu fi surprins de aceasta. Inculpatul avea libertatea de a alege măsurile pe care le considera suficiente şi apte de a înlătura starea de pericol ivită în trafic şi care a fost sau trebuia prevăzută de către acesta prin prisma împrejurărilor menţionate. Legiuitorul impune un standard ridicat de diligenţă pentru ocrotirea anumitor valori sociale fundamentale precum dreptul la viaţă şi integritate corporală, încât a stabilit ca, indiferent de cine generează în trafic o stare de pericol cu privire la siguranţa unei persoane, subiectul implicat în trafic are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru combaterea pericolului, dacă această stare de pericol a fost sau trebuia a fi prevăzută. Aceste consideraţii sunt aplicabile indiferent de ipoteza avută în vedere privind momentul ivirii stării de pericol. În contextul în care inculpatul a observat din timp că un pieton s-a angajat în traversare pe culoarea roşu a semaforului electric, pe un carosabil umed, cu trei benzi late, pe care circulau concomitent şi alte vehicule, inculpatul avea obligaţia să adopte măsuri de prevedere-prevenire a unui impact cu victima, pentru ocroti integritatea corporală şi viaţa acesteia. În esenţă, inculpatul era obligat să reducă viteza suficient de mult pentru a evita acroşarea acesteia, având la îndemână această măsură de prevedere, mai ales în raport de carosabilul umed şi celelalte împrejurări expuse, fiind previzibilă pentru inculpat şi pentru un conducător auto diligent şi prudent posibilitatea producerii unui grav accident de circulaţie în contextul prezentat.

Prevederile invocate de partea responsabilă civilmente, anume art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale, nu trebuie interpretate izolat, pur gramatical, formalist, ci în armonie cu celelalte prevederi legale privind circulaţia pe drumurile publice deja expuse şi cu scopul acestui tip de reglementări. Art. 72 alin.(4) din O.U.G. nr.195/2002 trebuie interpretat în sensul că pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor doar dacă un conducător de vehicule a respectat toate prevederile legale în materie, atât pe cele speciale, concrete, dar şi pe cele generice referitoare la siguranţa traficului rutier şi ocrotirea integrităţii persoanelor şi bunurilor, fiind ţinut de o diligenţă apreciată cu stricteţe, dar în acord de natura valorilor sociale ocrotite. În caz contrar, s-ar ajunge la interpretarea conform căreia un conducător auto care respectă regimul de viteză, regulile privind prioritatea în trafic sau alte norme specifice poate accidenta un pieton care traversează neregulamentar(de exemplu, pe culoarea roşu a semaforului electric) chiar dacă l-ar fi observat cu o distanţă foarte mare faţa de locul de traversare, sau chiar dacă ar merge cu o viteză mică 20 de km/oră, deşi ar putea cu uşurinţă să adopte măsuri de evitare a unui eventual accident, ceea ce este evident de nepermis. Legiuitorul nu încurajează indiferenţa sau lipsa de solidaritate în trafic, din contră, având în vedere importanţa integrităţii corporale şi a vieţii pentru o persoană, fiecare participant la trafic este obligat să contribuie la ocrotirea acestora în cazul ivirii unei stări de pericol, dacă poate adopta măsuri la îndemână şi starea de pericol îi este previzibilă.

Cu toate acestea, pentru motivele expuse, prin prisma conduitei victimei prezentate anterior, instanţa de fond constatat că la producerea accidentului rutier şi implicit la decesul victimei au contribuit atât culpa inculpatului, în procent de 35, dar şi cea a victimei, în procent de 65.

În raport de considerentele expuse, instanţa a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile privind latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 alin.(1) şi (2) C.pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, pe lângă scopul pedepselor, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen.

Astfel, stabilirea duratei pedepsei se realizează în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările şi de modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, antecedentele penale ale infractorului, conduita avută ulterior săvârşirii infracţiunii în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Raportat la infracţiunea comisă, aceasta prezintă un grad de pericol foarte ridicat prin prisma urmării produse, anume decesul victimei, urmare a cărei gravitate privită izolat este aceeaşi, decesul victimei; spre deosebire de cazul altor infracţiuni de ucidere din culpă similare, împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia diminuează gravitatea concretă a conduitei infracţionale; astfel, aşa cum s-a arătat, la producerea accidentului din care a rezultat decesul victimei a contribuit în proporţie de 65 la sută culpa victimei care, pe de o parte, s-a angajat în traversarea carosabilului la culoarea roşu a semaforului, fără a se asigura temeinic referitor la eventuala apariţie a unor vehicule circulau regulamentar, iar pe de altă parte, aceasta s-a întors din deplasare atunci când a ajuns la demarcaţia dintre benzile 3-2, aspect care, deşi trebuia avut în vedere de inculpat, l-a surprins pe acesta.

De asemenea, deşi s-a reţinut încălcarea unor reguli de circulaţie de către inculpat, trebuie subliniat că acestea au un caracter general, generând o obligaţie de diligenţă, iar normele speciale privind limita standard de viteză în localitate, privind acordarea de prioritate sau respectarea culorii semaforului electric au fost respectate de către inculpat. Astfel, trebuie realizată o diferenţă netă, în raport de regimul sancţionator între o faptă de ucidere din culpă comisă ca urmare a încălcării grave şi flagrante a unei norme de circulaţie rutieră speciale, cum ar fi depăşirea consistentă a vitezei maxim admise în localitate, neacordarea de prioritate, nerespectarea culorii semaforului electric, etc. şi alta-cum este cea din cauză de faţă comisă cu prilejul unui accident rutier la producerea căruia a contribuit culpa majoritară a victimei şi culpa minoritară a inculpatului care a încălcat numai regulile generice ale unei conduite preventive.

Cu privire la inculpat, în prezent acesta are 59 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, este integrat în societate şi nu există probe sau indicii în sensul că ar prezenta predispoziţie infracţională, mai ales că nu a comis vreo altă infracţiune de la data comiterii faptei, trecând aproape 9 ani de la acea dată; în raport de individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut totuşi în vedere că inculpatul a adoptat o atitudine nesinceră cu privire la anumite aspecte esenţiale ale cauzei, cum ar fi direcţia de deplasare a victimei înainte de accident, arătând abia la 4 ani de la data comiterii faptei că imediat înainte de impact victima se deplasa de la dreapta la stânga, iar nu invers cum a susţinut iniţial. Prin declaraţiile necorespunzătoare adevărului pe care le-e relatat, inculpatul a îngreunat extrem de mult stabilirea dinamicii accidentului rutier de către experţii tehnici judiciari desemnaţi în cauză, fiind nevoie de efectuarea a trei rapoarte distincte de expertiză cu suplimente, audieri de experţi şi puncte de vedere aferente. De asemenea, ca urmare a conduitei neloiale, inculpatul a contribuit în mod considerabil la întârzierea finalizării urmăririi penale, instanţa fiind sesizată cu soluţionarea prezentei cauze la aproape 8 ani de la comiterea faptei. Pe parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul a dorit să dea declaraţie abia după administrarea celorlalte mijloace de probă, aspect care arată că inculpatul nu a urmărit neapărat lămurirea deplină a împrejurărilor comiterii infracţiunii, ci adoptarea unei strategii prin care să fie îngreunată stabilirea vinovăţiei sale.

La individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de faptul că rezonanţa socială a faptei comise s-a diminuat ca urmare a trecerii a aproape 9 ani de la comiterea acesteia, gravitatea conduitei sale scăzând odată cu trecerea timpului, deşi urmarea imediată rămâne aceeaşi.

Conform Codului penal de la 1969, infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.(1) şi (2) C.pen. este sancţionată cu închisoarea de la 2-7 ani, iar în caz de reţinere a unei circumstanţe atenuante, conform art. 76 lit. d) C.pen., minimul special al pedepsei poate fi redus până la cel general, de 15 zile.

În cauza de faţă a fost reţinută o circumstanţă atenuantă judiciară, referitoare la gradul scăzut de culpă a inculpatului în săvârşirea acestei infracţiuni, având în vedere că la producerea accidentului şi implicit la cauzarea decesului victimei B.D. a contribuit şi conduita culpabilă a acesteia, astfel cum s-a arătat anterior, procentul reţinut în sarcina sa fiind de 65. Condamnarea inculpatului pentru infracţiunea analizată nu presupune necesarmente că îi aparţine în exclusivitate culpa în producerea accidentului, ci acesta a respectat aproape în integralitate normele de circulaţie rutieră, mai puţin cele privind conduita preventivă prin asumarea obligaţiei de a lua toate măsurile necesare în vederea evitării unui eventual impact în condiţiile descrise. Gradul de culpă reţinută în sarcina inculpatului, anume 35% se reflectă în mod firesc în gravitatea conduitei sale infracţionale, instanţa a considerat astfel că se impune reţinerea împrejurării analizate drept o circumstanţă atenuantă judiciară, dând efect prevederilor art. 74 C.pen., teza finală, conform cărora împrejurările enumerate în capitolul circumstanţe atenuante au caracter exemplificativ.

Odată reţinută această circumstanţă atenuantă, limitele pedepsei închisorii pentru infracţiunea analizată devin 15 zile - 7 ani, urmând a fi aplicată o pedeapsă în interiorul acestui interval.

Având în vedere considerentele expuse, pe de o parte cuantumul pedepsei aplicate trebuie ridicat prin prisma conduitei neloiale, parţial nesincere a inculpatului pe parcursul procesului penal, iar pe de altă parte, trebuie redus ca urmare a diminuării gravităţii faptei prin prisma modului de producere a accidentului şi a gradului scăzut de culpă a inculpatului, care a respectat aproape în întregime normele de circulaţie rutieră. De asemenea, mărirea consistentă a cuantumului unei pedepsei aplicate nu ar ajuta în mod necesar la atingerea scopului acesteia, ca urmare a perioadei extrem de lungi care a trecut de la comiterea faptei până în prezent, iar prezenţa inculpatului la derularea acestor proceduri penale a reprezentat deja o modalitate de aplicare a severităţii normelor penale.

Cu privire la mijloacele de individualizare a pedepsei puse la dispoziţie de Codul penal de la 1969, instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 81 Codul penal de la 1969, având în vedere că sunt îndeplinite atât condiţiile de legalitate, cât şi de temeinice în acest sens. Pedeapsa aplicată de instanţă nu depăşeşte 3 ani de închisoare, infractorul nu a mai fost condamnat anterior, iar scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia. De asemenea, ca urmare a profilului inculpatului care atestă lipsa unei predispoziţii a acestuia la comiterea unei fapte similare sau alta, a diminuării considerabile a rezonanţei sociale a faptei comise prin prisma trecerii timpului, a gradului redus de culpă a inculpatului în comiterea faptei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei este suficientă în vederea corijării inculpatului şi prevenirea săvârşirii de infracţiuni similare în general. 

Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele sale. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii angajează răspunderea civilă delictuală care, ca natură juridică, este o sancţiune specifică dreptului civil, cu caracter reparator, fără a fi în acelaşi timp o pedeapsă. Aşadar, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

În cazurile in care faptele ilicite cauzatoare de prejudicii constituie, în acelaşi timp, şi infracţiuni, pe lângă răspunderea penală şi cumulativ cu această răspundere, se va angaja şi răspunderea civilă delictuală. În acest sens, prevederile art. 19 alin. (1) C.pr.pen. dispun că „acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru producerea prejudiciului produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penal”e. Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, „acțiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului iar conform alin. (5), repararea prejudiciului material si moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile”.

Având în vedere data comiterii infracţiunii - 08.02.2011 care stă şi la baza răspunderii civile delictuale, sunt aplicabile în materie prevederile Codul civil de la 1864.

Potrivit 998 din Codul civil de la 1864, „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara. Potrivit art. 999 din Codul civil de la 1864, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.

Deşi, reglementarea anterioară nu cuprindea o enumerare a persoanelor care puteau invoca un prejudiciu nepatrimonial în situaţia decesului unui membru de familie ca urmare a unei infracţiuni pentru care este angajată  şi răspunderea delictuală, pe de o parte doctrina şi practica au arătat în mod constant că sunt în primul rând îndreptăţiţi să pretindă daune morale descendenţii şi ascendenţii victimei, iar pe de altă parte, in circumstanţele cauzei se poate trage concluzia că aceştia au suferit un prejudiciu moral ca urmare a pierderii unui membru de familie extrem de apropiat.

Din dispoziţiile legale citate rezultă că, pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a unei persoane, este necesară îndeplinirea a patru condiţii, respectiv existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia autorului faptei ilicite.

Referitor la acoperirea prejudiciului nepatrimonial, legislaţia şi practica judiciară nu au stabilit criterii limitative de determinare a daunelor morale, însă instanţa trebuie întotdeauna să stabilească un echilibru între acestea şi sumele de bani acordate, astfel încât nici să nu reprezinte o despăgubire derizorie, dar nici să nu reprezinte o îmbogăţire nejustificată a părţilor civile.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că daunele morale trebuie stabilite de instanţa de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum şi toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din probele administrate (ICCJ Secţia penală, Decizia nr. 2617/2009; ICCJ - Secţia penală, Decizia nr. 159/A/04.05.2017).

Tot Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat faptul că, deoarece este vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C.civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei. Prejudiciul moral a fost definit ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane – dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 C.civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. În ceea ce priveşte modul de calcul, cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Aşadar, ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat. (Decizia nr. 824 din 6 aprilie 2016 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în daune morale).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Aşadar, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanţa de judecată a avut în vedere următoarele criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Mai întâi, instanţa a analizat prevederile legale care impun răspunderea societăţii de asigurare care a fost obligată la repararea prejudiciului, modalitatea în care aceasta răspunde, urmând ca în final să fie analizată distinct fiecare acţiune civilă exercitată în cauză.

Potrivit art. 86 C.pr.pen. persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente. Aşadar, partea responsabilă civilmente este parte în procesul penal şi răspunde în acest cadrul numai pe latura civilă pentru prejudiciul cauzat prin infracţiune de către inculpat, însă numai in condiţiile legii civile, respectiv în baza unei obligaţii legale sau convenţionale. Prin noua definiţie a părţii responsabile civilmente, intenţia legiuitorului a fost aceea de a rezolva complet conflictul de drept intervenit, atât sub aspectul laturii penale cât si sub cel al reparării pagubelor cauzate prin infracţiune, în limitele impuse de desfăşurarea într-un termen rezonabil a procesului penal, fiind extinsă sfera persoanelor care fac parte din noţiunea de parte responsabilă civilmente prin includerea persoanelor care, potrivit legii civile, au obligaţia convenţională de a repara prejudiciul cauzat prin infracţiune.

Prin Decizia nr. 1 din 2016 (M. Of. nr. 258 din 06.04.2016), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

În cuprinsul deciziei menţionate, s-a arătat, între altele, că plecând de la natura specială a contractului de asigurare de răspundere civilă obligatorie, asigurătorii de răspundere civilă obligatorie au calitatea de părţi responsabile civilmente în procesul penal pentru prejudicii produse de asiguraţii lor prin accidente de vehicule, atât in temeiul legii civile, cât şi în temeiul contractului de asigurare.

Conform verificărilor efectuate, s-a constatat că la data producerii accidentului rutier, autoturismul condus de inculpat era asigurat RCA la societatea de asigurări SC G.A. S.A., poliţa cu nr. 2050956, având valabilitate la data producerii accidentului rutier.

Conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

Conform art. 50 din Legea nr. 136/1995: alin. (1), despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri; alin. (2) în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv; alin. (3) se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului; alin. (4) pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.

Aşadar, în raport de cele anterior menţionate, instanţa de fond a reţinut că SC G.A. S.A. este ţinută să acopere prejudiciului cauzat de inculpatul I.P. prin fapta sa ilicită.

1. Acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti:

În ceea ce priveşte cererea de constituire de parte civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în cauză sunt întrunite cele 4 condiţii ale răspunderii civile delictuale, existenţa unei fapte ilicite – producerea accidentului de circulaţie de către inculpat, existenţa unui prejudiciu – partea civilă a avut de efectuat cheltuieli pentru îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate, prejudiciul fiind unul material, între cele două componente ale răspunderii civile menţionate existând legătură de cauzalitate directă, vinovăţia inculpatului în producerea accidentului rutier fiind dovedită, după cum s-a reţinut anterior.

Cererea de constituire de parte civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este admisibilă şi întemeiată, fiind depuse la dosar înscrisuri în dovedirea cheltuielilor efectuate cu ajutorul medical acordat victimei. Astfel, în baza art. 19 şi 25 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., cu referire la art. 49 din Legea nr. 136/1995, instanţa va admite acţiunea părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti cu sediul în Splaiul Independenţei, nr. 169, Sector 5, Bucureşti şi obligă asigurătorul SC G.A. S.A., la plata către partea civilă a sumei de 4.555,54 de lei cu titlu de daune materiale.

2. Acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.C.

Anterior începerii cercetării judecătoreşti a fost depusă la dosar cererea de constituire de parte civilă formulată de fiica victimei, B.C., pentru suma de 10.000 de euro  reprezentând daune materiale şi 100.000 de euro, reprezentând daune morale-fila 12 din dosarul de cameră preliminară. Partea civilă a solicitat obligarea părţii responsabile civilmente la plata sumelor anterior menţionate.

În privinţa daunelor materiale s-a arătat că acestea reprezintă cheltuielile efectuate cu asigurarea transportului din Canada în România-având în vedere că locuieşte în mod permanent în această ţară, cu înmormântarea şi obiceiurile de pomenire ulterioare. Partea civilă a evaluat cheltuielile de deplasare, înmormântare la suma de 10.000 de euro-inclusiv parastas. În privinţa daunelor, cu ocazia audierii a susţinut că i-a fost creat un imens prejudiciu moral, considerând că odată cu moartea mamei sale universul ei a fost frânt, a simţit că i se rup rădăcinile, iar odată cu acest deces, a pierdut legătura sa cu ţara natală. A precizat că şi după accident nu se aştepta ca mama sa să moară deoarece o ştia foarte puternică şi se depăşea frecvent vârsta de 80 de ani în familie.

De asemenea, a arătat că mama sa-victima decedată a insistat la păstrarea tradiţiei şi a limbii române, corectând ceilalţi membri ai familiei din acest punct de vedere. A adăugat că deşi a plecat în Canada încă din 1997 vorbea săptămânal la telefon cu mama sa, venea la aceasta în fiecare an, iar vizita era de două săptămâni.

Sub aspectul probatoriului, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi audierea sa.

Persoana vătămată era în vârstă de 67 de ani la data decesului, iar partea civilă B.C., în vârstă de 49 de ani la acel moment, iar în prezent aceasta are 58 de ani.

Ca urmarea declaraţiei sale şi a legăturii strânse de rudenie, relaţiile dintre victima decedată şi partea civilă erau foarte apropiate, acestea obişnuind să petreacă concedii împreună şi să îşi telefoneze. Relaţia mama-fiică este una dintre cele mai puternice relaţii din sânul unei familii, iar ruperea acesteia într-un mod tragic, violent, nefiresc creează în mod implicit o suferinţă extrem de ridicată. Prejudiciul moral suferit de victimă este augmentat şi de disconfortul de necontestat creat de necesitatea efectuării unor deplasări lungi, atât în perioada producerii accidentului, cât şi ulterior pentru respectarea tradiţiilor religioase şi pentru participarea constantă în cadrul procesului penal în vederea exercitării drepturilor pe care le are în calitate de parte civilă. Inclusiv prelungirea procesului penal încă din 2011 şi până acum afectează din punct de vedere moral partea civilă, nu numai din perspectiva celor arătate anterior, ci şi din perspectiva neliniştii şi a nemulţumirii cauzate de prelungirea aflării adevărului cu privire la cauza dedusă judecăţii şi din perspectiva rememorării continue a accidentului tragic din care a rezultat decesul mamei sale, aspecte de natură a mări întinderea prejudiciului moral. De asemenea, partea civilă a pierdut ireversibil şansa unei relaţii esenţiale şi de lungă durată de tipul mamă-fiică, relaţie care i-ar fi adus numeroase satisfacţii afective, lărgind sfera vieţii familiale şi sociale.

În primul rând, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt întrunite cele 4 condiţii ale răspunderii civile delictuale, existenţa unei fapte ilicite – producerea accidentului de circulaţie de către inculpat, existenţa unui prejudiciu – partea civilă a avut de suferit atât din punct de vedere material cât şi din punct de vedere moral (nepatrimonial), între cele două componente ale răspunderii civile menţionate existând legătură de cauzalitate directă, vinovăţia inculpatului în producerea accidentului rutier fiind deja dovedită.

În ceea ce priveşte suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune materiale (10.000 de euro), reprezentând cheltuielile efectuate cu asigurarea transportului din Canada până în România, înmormântarea şi pomenirile ulterioare ale mamei sale, instanţa constată că aceasta depăşeşte cu mult valoarea celei care rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Totuşi, în mod evident sumele necesare pentru transport, înmormântare şi tradiţiile creştineşti de pomenire, cazare în România, depăşesc cu mult suma pe care a putut-o justifica partea civilă prin înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, pe de o parte pentru că pentru unele servicii prestate nu se eliberează documente fiscale justificative, iar pe de altă parte pentru că în momentul în care viaţa unui membru de familie este pusă în pericol sau curmată este puţin probabil ca cel care efectuează cheltuieli să urmărească preconstituirea de probe. Faptul că partea civilă a realizat o cuantificare a sumei de pe înscrisurile de care se foloseşte în dovedirea acţiunii sale, nu înseamnă că şi-a restrâns pretenţiile la nivelul acestei sume inferioare, orice renunţare la drept, chiar şi parţială trebuind a fi neechivocă. Sub acest aspect, în acord cu susţinerile părţii civile, instanţa reţine că pentru cheltuielile efectuate de părţile civile, deşi de regulă este necesar să se administreze probe, partea civilă nu poate fi obligată întotdeauna să facă dovada pentru orice cheltuieli, îndeosebi cele izvorâte din respectarea unor obiceiuri creştineşti (înmormântare şi pomeniri ulterioare) partea civilă putându-se afla intr-o imposibilitate obiectivă a de justifica fiecare sumă cheltuită în aceste scopuri. Astfel, în vederea soluţionării în mod just şi echitabil a componentei acţiunii civile referitoare la acest tip de cheltuieli, instanţa este îndreptăţită să recurgă la prezumţii şi să acorde o sumă apreciată global. De altfel, nici nu poate fi reţinut că altcineva decât partea civilă s-ar fi ocupat de suportarea cheltuielilor de înmormântare şi respectare a tradiţiilor religioase cu privire la mama sa decedată, de vreme ce este singura sa fiică (neexistând alt descendent de gradul întâi).

La stabilirea cuantumului daunelor materiale, instanţa de fond a avut în vedere că partea civilă a evaluat prejudiciul la suma de 10.000 de euro, dar, având în vedere cele expuse şi împrejurările cauzei, instanţa a considerat că suma de 25.000 de lei este justă pentru a acoperi contravaloarea transportului din Canada în România, a cheltuielilor de înmormântare şi a celor pentru respectarea tradiţiilor religioase ulterioare.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de partea civilă B.C., instanţa a reţinut fără dubiu că un asemenea prejudiciu există, date fiind urmările accidentului de circulaţie (decesul mamei sale de care partea civilă era foarte apropiată), cu atât mai mult cu cât mama sa reprezenta o legătură puternică între ţara de reşedinţă şi cea natală. Cu toate acestea, la stabilirea cuantumului daunelor morale ce se vor acorda, instanţa a avut în vedere că la cauzarea accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul victimei şi implicit prejudiciul nepatrimonial produs a contribuit considerabil şi culpa victimei, astfel că întinderea acestora fiind diminuată corespunzător, spre deosebire cazul în care s-ar fi constatat culpa exclusivă a inculpatului.

În consecinţă, în baza art. 19 şi 25 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., cu referire la art. 999 şi art. 1000 din Codul civil de la 1865 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995, a admis în parte acţiunea părţii civile B.C. şi a obligat asigurătorul SC G.A. S.A la plata către partea civilă a sumei de 12.000 (douăsprezece mii) de euro reprezentând daune morale, achitate în lei la cursul BNR din data plăţii şi 25.000 de lei reprezentând daune materiale.

3. Acţiunea civilă exercitată de părţile civile B.M.C. şi B.A.M.:

Anterior începerii cercetării judecătoreşti a fost depusă la dosar cererea de constituire de parte civilă formulată şi de către nepoţii victimei, B.A.M. şi B.M.C., pentru suma de 100.000 de euro pentru fiecare, reprezentând daune morale. Partea civilă a solicitat obligarea părţii responsabile civilmente la plata sumelor anterior menţionate.

Din declaraţia părţii civile B.C. a rezultat că relaţia dintre victima decedată şi cei doi nepoţi a fost una foarte bună şi în fiecare an aceştia veneau în România pentru aproximativ o lună de zile mergând cu toţii la Băile Felix; partea civilă a adăugat că nepoţii refuză să creadă că bunica lor a murit şi din acest motiv nu mai vin în ţară.

Relaţia bunică-nepot este una dintre cele mai puternice relaţii din sânul unei familii, iar ruperea acesteia într-un mod tragic, violent, nefiresc creează în mod implicit o suferinţă extrem de ridicată, prejudiciul moral suferit de fiecare din cei doi nepoţii fiind de necontestat, fiind lipsiţi pe viitor de derularea acestui tip de relaţie care are o valoare de neestimat, chiar dacă nepoţii locuiau în altă ţară, aspect dovedit de petrecerea vacanţelor cu bunica în România. La data decesului victimei, aceşti aveau 19, respectiv 21 de ani, conştientizând pe deplin consecinţele morţii bunicii lor şi imposibilitatea de a se bucura în viitor de relaţia care tocmai fusese frântă.

La stabilirea cuantumului daunelor morale acordate, instanţa de fond a avut în vedere că la cauzarea accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul victimei şi implicit prejudiciul nepatrimonial produs a contribuit considerabil şi culpa victimei, astfel că întinderea acestora fiind diminuată corespunzător, spre deosebire cazul în care s-ar fi constatat culpa exclusivă a inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul I.P., părţile civile B.C. şi B.M.C. şi B.A.M. şi partea responsabilă civilmente SC G.A. SA.

Prin apelul său inculpatul I.P. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în fond rejudecând, achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.

Prin motivele lor de apel părţile civile B.C., B.M.C. şi B.A.M. au solicitat desfiinţarea, în parte, sentinţei penale apelată şi, rejudecând:

1.Sub aspectul laturii penale reţinerea, în principal, a unui procent de culpă de 100% în sarcina apelantului – intimat - inculpat I.P. sau, în subsidiar, un procent de culpă mai mare decât cel de 35% reţinut de către instanţa de fond, fără vreo consecinţă asupra pedepsei aplicate;

2.Sub aspectul laturii civile, ca şi consecinţă a admiterii primului motiv de apel, majorarea sumelor acordate subsemnaţilor cu titlu de daune morale, direct proporţional cu majorarea procentului de culpă al apelantului – intimat - inculpat.

Prin motivele sale de apel partea responsabilă civilmente SC G.A. SA a solicitat, pe latura civila, modificarea sentinţei apelate în sensul diminuării daunelor materiale acordate de către instanţa de fond părţilor civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi părţii civile B.C., diminuarea daunelor morale acordate în fond părţii civile B.C., în raport cu practica judiciară în situaţii similare, şi proporţional cu culpa reţinută în sarcina inculpatului (35%), precum şi respingerea pretenţiilor morale ale pârtilor civile B.M.L. şi B.A.M. (nepoţii victimei), iar în subsidiar, pentru părţile civile nepoţii victimei, diminuarea daunelor morale în raport cu practica judiciară în situaţii similare, şi proporţional cu culpa reţinută în sarcina inculpatului (35%).

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C.pr.civ., Curtea constată şi reţine următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt, Curtea își însușește în totalitate aspectele reținute de către prima instanță, exceptând împrejurările vizând vinovăția inculpatului, element ce va fi prezentat separat.

Astfel, la data de 08.02.2011, orele 11.55, inculpatul a condus vehiculul marca Fiat, model Punto, pe Splaiul Independenţei, către intersecţia dintre Bd. I. C. Brătianu şi Corneliu Coposu deplasându-se ulterior spre Piaţa Sf. Vineri, circulând cu viteză de aproximativ 40-45 de km/oră-viteză la care a ajuns doar după intrarea în intersecţie, în condiţii de trafic normal, carosabil umed şi vizibilitate bună. Intrând în această intersecţie, pe culoarea verde a semaforului destinat şoferilor care veneau din direcţia sa, inculpatul a observat că victima B.D. s-a angajat în traversare, pe culoare roşu a semaforului electric destinat pietonilor, de pe scuarul care desparte sensurile de mers de pe Bd. Corneliu Coposu, urmărind să ajungă pe trotuarul de pe partea cu magazinul Unirea. Persoana vătămată a traversat bulevardul Corneliu Coposu pe marcajul pietonal pe banda numărul 3, apoi banda numărul 2 și, în momentul în care a ajuns la demarcația dintre banda numărul doi și banda numărul 1 s-a hotărât să se întoarcă din traversare, astfel că s-a întors și a continuat să traverseze. Inculpatul a frânat însă nu a reușit să o evite pe persoana vătămată. Impactul s-a produs pe banda a treia de circulaţie, în apropierea trecerii pentru pietoni, la aproximativ 1,5 m după trecerea pentru pietoni, aşa cum a arătat inculpatul şi cum a reieşit din punctul de vedere întocmit de experţii M.I. şi E.I., neputându-se dovedi că impactul ar fi avut loc pe marcajul pietonal.

Curtea constată că este dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a condus având o viteză regulamentară (în rapoartele de expertiză întocmite fiind menționate 42 km/h, 43 km/h, 47 km/h sau 40 km/h) iar victima a traversat neregulamentar strada nerespectând semnificația culorii roșu a semaforului.

În cazul accidentelor rutiere, pentru a se dispune condamnarea inculpatului este imperativ a se constata că acesta a încălcat o obligație legală prevăzută de normele privind circulația rutieră (O.U.G. nr. 195/2002 sau Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002). De altfel acesta este și motivul pentru care întotdeauna accidentele rutiere sunt încadrate juridic în prevederile art. 192 alin. (2) C.pen. privind uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

Culpa fără prevedere sau culpa simplă este acea formă a vinovăţiei făptuitorului, care nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia (criteriu obiectiv, prin raportare la un bonus pater familias care cunoaşte regulile de convieţuire socială) şi putea să-l prevadă (criteriu subiectiv, prin raportare la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, educaţia, experienţa profesională a făptuitorului).

În jurisprudenţa în această materie s-a arătat că obligaţia de prevedere constituie esenţa criteriului obiectiv de evaluare a existenţei culpei şi presupune existenţa unei obligaţii cutumiare sau reglementate normativ de diligenţă şi prudenţă care îi incumbă inculpatului în vederea evitării producerii unor stări de pericol sau vătămări ale valorilor juridice protejate.

Pe de altă parte, posibilitatea de a prevede constituie esenţa criteriului subiectiv de evaluare a existenţei culpei şi se evaluează în concret atât prin raportare la ansamblul împrejurărilor de fapt şi la condiţiile de acţiune cât şi cu referire la calităţile şi particularităţile inculpatului iar nu prin raportare  la un standard abstract al omului dotat cu cele mai bune calităţi motrice sau intelectuale.

Neprevederea rezultatului apare, deci, ca o greşeală, ca o nejustificată lipsă de previzibilitate. Rezultatul era previzibil şi orice om normal şi atent ar fi trebuit să-l prevadă, astfel încât, făptuitorul dacă ar fi lucrat cu atenţia cuvenită, cu grija necesară, dacă ar fi făcut tot ce trebuia pentru a cunoaşte exact urmările posibile ale acţiunii sau inacţiunii sale, în circumstanţele în care o efectua, atunci ar fi putut prevedea că acel rezultat se va produce.

Aşadar se va putea reţine existenţa culpei în ipoteza în care inculpatul putea în concret să prevadă rezultatul socialmente periculos şi va lipsi în cazurile în care producerea  rezultatului nu era previzibil sau deşi previzibil, era inevitabil.

Cu privire la viteza de deplasare a inculpatului, așa cum s-a arătat, conform tuturor rapoartelor de expertiza efectuate in cauza inculpatul a respectat dispozițiile privind viteza legală maximă pe respectivul sector de drum. De asemenea, cele trei rapoarte de expertiză nu au putut determina dincolo de orice îndoială rezonabilă că la viteza pe care a avut-o, inculpatul ar fi putut preveni comiterea accidentului.

Examinând în concret prevederile legale privind circulația rutieră considerate încălcate de către prima instanță, se constată că în considerentele hotărârii apelate sunt indicate dispozițiile art.35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private)  precum şi cele ale art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă"). Cu privire la dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea subliniază că existenţa caracterului preventiv al conduitei inculpatului, constând în adaptarea vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, nu trebuie analizată după eveniment, ceea ce ar însemna că odată produs un accident conducătorul auto nu şi-a îndeplinit niciodată aceste obligaţii (şi ar fi întotdeauna culpabil, cel puţin parţial), ci prin raportare la condiţiile anterioare producerii accidentului, care în speţă, nu impuneau reducerea vitezei sub limita legală, nici obiectiv (în lipsa unui indicator care să impună reducerea vitezei pe segmentul de drum respectiv iar inculpatul a intrat în intersecție la culoarea verde a semaforului, pietonilor fiindu-le interzis să traverseze strada deoarece semaforul corespunzător indica culoarea roșie) şi nici subiectiv (conducerea unui autoturism într-o intersecție semaforizată).

Referitor la art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea reține că atunci când legiuitorul a înțeles să sancționeze încălcarea dispozițiilor legale redate mai sus a făcut-o în mod explicit, cum ar fi situația încălcării prevederilor alineatului 2 al articolului redat, încălcare ce constituie contravenția prevăzută de art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., sau situația încălcării prevederilor alineatului 1 teza I (comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației), care sunt sancționate de art. 99 alin. (1) pct. 1 O.U.G. nr. 195/2002 rep.

În ceea ce privește obligația de prudență instituită de art. 35 alin. (1) teza II – să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor –, aceasta trebuie supusă interpretării sistematice și logice, prin raportare la celelalte dispoziții referitoare la obligațiile participanților la trafic, la interdicțiile prevăzute expres de legiuitor, nerespectarea dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere la care face referire agravanta prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen. referindu-se în speță de obligațiile instituite de legiuitor în sarcina tuturor participanților la trafic – conducători auto sau pietoni.

Aceste obligații sunt circumscrise prevederii art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. (Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector), dispoziție care a fost adoptată prin Legea nr. 49/2006.

După cum a arătat și prima instanță pericolul a fost generat de faptul că victima a traversat când semaforul electric indica culoarea roşu pentru pietoni. Aceasta era o persoană în vârstă cu posibilităţi de deplasare mai reduse decât un adult cu o stare de sănătate optimă şi cu alt nivel de orientare în trafic. În opinia Curții, victima ar fi trebuit să conștientizeze posibilitățile aproape inexistente de a traversa în condiții de siguranță. Conduita imprudentă a victimei care a traversat pe culoarea roșie a semaforului, nu s-a asigurat, a apreciat în mod greșit (raportat la particularitățile ei fizice) posibilitățile ei de a ajunge pe cealaltă parte a străzii în condiții de siguranță și apoi s-a întors, reprezintă cauza exclusivă a accidentului.

Nu i se poate  reproșa inculpatului că nu a conștientizat că victima se poate întoarce din mers sau că persoana care traversează neregulamentar este o persoană în vârstă (care are o viteză de deplasare mai redusă) deoarece acesta împrejurări se produc într-o fracțiune de secundă, neputându-i-se imputa unui om diligent că nu a luat în calcul în acest interval de timp toate variabilele care ar putea interveni în lanțul cauzal.

Revenind la art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 se constată că acesta instituie o obligație generală care nu poate conduce prin ea însăși la stabilirea răspunderii penale, deoarece în caz contrar s-ar ajunge ca răspunderea penală să fie obiectivă. Practic, indiferent de situație, s-ar putea invoca că dacă inculpatul ar fi procedat diferit accidentul nu s-ar fi produs. După cum s-a arătat mai sus, respectarea acestei obligații trebuie examinată raportat la elementele de fapt pe care inculpatul le cunoștea la momentul comiterii faptei. Or, în condițiile în care inculpatul a circulat cu viteză legală nu i se poate reproșa că nu a redus viteza mai mult decât impunea legea, neexistând vreo împrejurare care să îl oblige să procedeze în acest sens.

De asemenea, Curtea reamintește că nu s-a putut stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că, la viteza pe care o avea autoturismul inculpatului, acesta ar fi putut preveni accidentul.

Exemplul prezentat de către prima instanță [dacă s-ar reține că inculpatul nu are nicio culpă în cauză s-ar putea ajunge la interpretarea conform căreia un conducător auto care respectă regimul de viteză, regulile privind prioritatea în trafic sau alte norme specifice poate accidenta un pieton care traversează neregulamentar (de exemplu, pe culoarea roşu a semaforului electric) chiar dacă l-ar fi observat cu o distanţă foarte mare faţă de locul de traversare, sau chiar dacă ar merge cu o viteză mică 20 de km/oră, deşi ar putea cu uşurinţă să adopte măsuri de evitare a unui eventual accident, ceea ce este evident de nepermis. Legiuitorul nu încurajează indiferenţa sau lipsa de solidaritate în trafic, din contră, având în vedere importanţa integrităţii corporale şi a vieţii pentru o persoană, fiecare participant la trafic este obligat să contribuie la ocrotirea acestora în cazul ivirii unei stări de pericol, dacă poate adopta măsuri la îndemână şi starea de pericol îi este previzibilă] nu este relevant.. Astfel dacă un șofer observă de la o distanță foarte mare un pieton și circulă cu o viteză de 20 km/h atunci pot exista două ipoteze: fie șoferul nu îl observă pe pieton iar acest lucru, raportat la situația existentă, se poate datora exclusiv faptului că șoferul nu se uită la drum și este atent la altceva (aceasta fiind o încălcare distinctă a normelor privind circulația rutieră) fie deși îl vede pe pieton, îl accidentează (într-o astfel de situație, ipoteza ar putea fi analizată din perspectiva unei intenții indirecte de omor, fiind evident că un șofer care se îndreaptă spre pieton de la o distanță mare și nu face nimic să îl evite acceptă producerea decesului). Cu totul alta este situația în cauză. Inculpatul a văzut victima traversând, a considerat (în mod just) că aceasta are timp să traverseze în condiții de siguranță însă, în mod intempestiv, victima s-a întors, inculpatul nemaiavând timp să frâneze la timp (practic, dacă victima nu s-ar fi întors, accidentul nu s-ar fi produs). Este exagerat a i se pretinde oricărui șofer care vede în fața sa un pieton care traversează ilegal (dar care are timp să o facă fără a fi vătămat) să oprească sau să încetinească pentru că există posibilitatea ca acel pieton să se întoarcă din drum.

Curtea nu poate achiesa la susținerea apărătorului părților civile potrivit căreia inculpatul nu ar fi respectat semnalul de oprire al agentului rutier. În acest sens, Curtea constată că urmărirea penală s-a desfășurat timp de aproape 8 ani, inculpatului reproșându-i-se că nu a avut o conduită prudentă în trafic și că nu a adaptat viteza la condițiile concrete de trafic [art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002]. A reține în sarcina inculpatului pentru prima oară în apel că nerespectarea prevederilor legale care au condus la moartea victimei constă în nerespectarea indicațiilor agentului de poliție din intersecție echivalează cu o acuzație nouă, care nu a făcut obiectul judecății.

Altfel, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanțiilor procesuale înscrise în lege numai pentru anumite aspecte, pentru ca în final, să se ceară condamnarea prin raportare la alte împrejurări, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu garanții inerente menite să asigure aflarea adevărului și dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal, precum și obligației înscrise în art.6 pct. 2 din Convenție, potrivit căreia orice persoană arestată trebuie să fie informată asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa.

De altfel, nici nu se poate stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul nu a respectat indicațiile agentului rutier din intersecție. Fiind audiat în faza de urmărire penală (așadar, în preajma comiterii faptei când amintirea situației de fapt este proaspătă), acesta a arătat că la data de 08.02.2011, în jurul orelor 12.15 se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Piaţa Unirii, efectuând serviciul de fluidizare a traficului în intersecţia Bd-lui I.C. Brătianu cu Bd. Corneliu Coposu. A arătat că era poziţionat pe Bd. Corneliu Coposu, spre Sf. Vineri, deplasându-se spre intersecţia Sf. Vineri, fiind cu spatele la intersecţia Bd. I.C. Brătianu cu Bd. Corneliu Coposu, iar la un moment dat a auzit un zgomot puternic ce l-a determinat să întoarcă, observând că, după trecerea pentru pietoni din dreptul Magazinului Unirea, la circa 1,5 m se afla căzută pe carosabil o persoană; ajungând la faţa locului, a observat starea victimei şi a luat măsuri pentru ca vehiculul implicat în accident să rămână imobilizat, conservând şi urmele de frânare. A adăugat că vehiculul se afla oprit pe marcaj pietonal, după banda nr. 3, pe sensul de mers către Sf. Vineri, iar în faţa acestuia, la circa 1,5 m se afla căzută victima, tot pe banda nr. 3; a arătat că nu poate preciza direcţia din care a venit vehiculul anterior producerii accidentului şi nici dacă pietonul s-a angajat în traversare la culoarea verde a semaforului pentru pietoni. De asemenea, nu a observat nici direcţia pietonului anterior impactului, însă, după poziţia victimei este posibil să fi traversat de la dreapta la stânga raportat la direcţia de deplasare a vehiculului condus de şofer. A arătat că dacă inculpatul a condus maşina dinspre Splaiul Independenţei, atunci cu siguranţă pietonul a condus pe culoarea roşu a semaforului electric. La momentul impactului se afla la circa 30 m de acesta, aşa că nu a putut observa culoarea semaforului.

În opinia Curții, este evident că dacă un agent rutier i-ar fi făcut un semnal unui șofer iar ca urmare a nerespectării respectivului semnal s-ar fi produs un accident, acesta ar fi ținut minte această împrejurare și ar fi relatat-o. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că agentul de poliție nu a observat accidentul, or, în mod normal dacă un șofer trece pe lângă un polițist și nu-i respectă semnalul de oprire, acesta din urmă are reflexul de a se întoarce și eventual de a lua măsuri pentru oprirea și sancționarea ulterioară a conducătorului auto (de exemplu, observarea numărului de înmatriculare și anunțarea prin stație). În condițiile în martorul nu a avut nici un motiv să se întoarcă este extrem de probabil (pentru a se dispune condamnarea ar trebui să se stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul nu a oprit la semnalul agentului rutier) ca în realitate inculpatului să nu i se fi făcut nici un semn. Simpla prezență a agentului rutier nu poate constitui o dovadă a faptului că inculpatului i s-ar fi solicitat să oprească (după cum susține avocatul părților civile), fiind de notorietate că de multe ori în zona respectivă polițiștii sunt prezenți doar în scop preventiv.

Concluzionând, instanța de apel apreciază în cauză, culpa în producerea accidentului a aparținut în totalitate victimei, după cum s-a arătat anterior. Neputându-i-se reține vreo culpă inculpatului, instanța va respinge acțiunile civile (nefiind întrunită condiția vinovăției, împrejurare față de care nu poate fi reținută răspunderea civilă delictuală) și solicitările părților civile de acordare a cheltuielilor judiciare.

Față de aceste aspecte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. Curtea va admite apelurile declarate de inculpatul I.P. şi partea responsabilă civilmente Sc G.A. SA împotriva sentinţei penale nr. 837/14.11.2019 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, pe care o desfiinţează în totalitate şi, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pr.pen. va achita pe inculpatul I.P. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) Codul penal de la 1969 cu art. 5 C.pen.

În baza art. 25 alin. (1) C.pr.pen. respinge, ca nefondate, acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, B.C., B.M.C., B.A.M..

În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond în sumă de 2500 de lei rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 276 alin. (6) C.pr.pen. respinge solicitarea părţii civile B.C. de acordare a cheltuielilor judiciare efectuate la instanţa de fond în sumă de 14.254,63 lei.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat  la instanţa de fond în sumă de 1000 de lei se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile B.C., B.M.C., B.A.M..

Obligă părţile civile la plata a câte 100 de lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate în apel, restul cheltuielilor rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul I.P. în apel în sumă de 869 de lei se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului.