Fond. Legea nr. 96/2006. Competenţă.

Indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită foștilor membri ai Parlamentului României, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților şi al senatorilor are caracterul unui drept la pensie, reprezentând o contraprestație socială acordată de lege foștilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcției de demnitate publică.

Fiind inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestațiile formulate în legătură cu refuzul acordării acestei prestații sociale sunt de competenţa tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora „Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel.”

Prin sentinţa civilă nr. 603/2021 Tribunalul Covasna, Secţia Civilă – completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurări sociale a admis  excepţia de necompetenţă materială  a instanţei de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna şi a declinat  competenţa  materială de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAŢILOR şi SECRETARUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR,  PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENATUL şi SECRETARUL GENERAL AL SENATULUI în favoarea  Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii solicită anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise de Camera Deputaţilor, respectiv Senatul din cadrul Parlamentului României.

Tribunalul a constat că reclamanţii au fost beneficiari ai dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 acordată prin Ordin emis de Senatul României, respectiv Camera Deputaţilor. Prin Ordinul emis de către aceeaşi autoritate (ordin atacat în prezentul litigiu de către fiecare reclamant în parte) a fost sistată plata acestei indemnizaţii începând cu data de 27.02.2021 având în vedere dispoziţiile art. II din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, potrivit cărora: „de la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Tribunalul a apreciat că Ordinul de încetare a plății indemnizației pentru limita de vârstă a foştilor parlamentari reclamanţi are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, a reţinut că dreptul reclamanţilor la indemnizaţia ce a fost sistată la plată prin ordinele atacate în speţă nu este un drept de asigurări sociale, așa cum susțin părţile reclamante, deoarece nu se circumscrie sferei de aplicabilitate a Legii nr. 263/2010 sau Legii nr. 127/2019. Dreptul la indemnizaţie nu se stabileşte prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul muncii.

Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale. Indemnizația pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi asimilată  cu un drept de pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 și nici de actuala lege a pensiilor, respectiv, Legea nr. 127/2019.

De asemenea, a reţinut tribunalul, Decizia nr. 27/2017 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, invocată de reclamanţi în susținerea competenței materiale a tribunalului, nu este aplicabilă în litigiul de față, întrucât privește drepturile de pensie ale membrilor uniunii de creatori care au și statul de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat și din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale. Mai mult, potrivit art. 9 din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, ce a fost analizat de Înalta Curtea de Casație și Justiție, stipulează expres că „Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi”. Or, în cuprinsul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor nu se face o asemenea trimitere în cazul indemnizației pentru limită de vârstă.

Tribunalul a avut în vedere cele conturate prin practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  care, prin decizia nr. 1314/09.07.2020 pronunţată într-un regulator de competenţă, a statuat că „indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor nu este identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementat de legea nr 263/2010 sau alte dispoziţii legale în acest sens”.

Învestită în urma declinării de competenţă, Curtea de Apel Braşov, Secţia contencios administrativ şi fiscal, la termenul de judecată din data de 30.09.2021, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a prezentei cauze, excepţie care va fi analizată cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 Cod procedură civilă.

Deliberând asupra excepţiei necompetenţei materiale, în raport de obiectul cererii dedusă judecăţii şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea de Apel Braşov, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, constată următoarele:

Prima instanţă a fost învestită cu acţiune având ca obiect anularea Ordinelor de încetare a plăţii indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, emise pentru fiecare dintre reclamanţi şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României astfel că, odată cu încetarea mandatului de deputat/senator şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la vârsta de pensionare au dobândit dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaților şi al senatorilor.

La stabilirea naturii juridice a litigiului instanţa va avea în vedere normele juridice aplicabile raporturilor dintre părţi, în funcţie de izvorul dreptului dedus judecăţii.

Sub acest aspect al analizei, Curtea reţine că potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, intitulat „Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă”:

„(1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

(2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.

(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată.

(7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.

(8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

 (9) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, şi se plăteşte de acestea.”

Acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă este condiţionată aşadar de îndeplinirea condiţiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Ca urmare, acordarea unei astfel de indemnizaţii este în mod necesar legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident de asigurări sociale.

Ca un argument suplimentar, Curtea reţine că iniţial, art. 49 din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor reglementa pensia deputaţilor şi senatorilor care au deţinut cel puţin trei mandate de parlamentar, la împlinirea condiţiilor de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 3 alin. 5 din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 de aprobare a Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată: “Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată.”.

Prin urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Şi din această facultate de valorificare a perioadelor de mandat oferită de lege se constată caracterul indemnizaţiei pentru limită de vârstă de drept al asigurărilor sociale, chiar dacă, înainte de abrogarea art. 49 de către Legea nr. 7/2021, legiuitorul încadra indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind venit din altă sursă, la art. 49 alin. (8) - “Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”.

Această încadrare a indemnizaţiei ca venit din altă sursă s-a efectuat de legiuitor pentru stabilirea regimului fiscal al indemnizaţiei şi nu pentru a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale. 

Indemnizaţia pentru limită de vârstă, deşi nu se achită din bugetul asigurărilor sociale, are natura juridică a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e din Codul administrativ, este un drept de asigurări sociale.

Întrucât indemnizaţia pentru limită de vârstă se suportă din bugetul statului, prin bugetele Senatului şi Camerei Deputaților şi se acordă doar pentru parlamentarii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare stabilite de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi doar de la data încetării mandatului, natura juridică a acesteia este cea a unui drept de asigurări sociale.

 Legiuitorul însuși a calificat în mod expres indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o „pensie de serviciu”, O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu/pensiilor de serviciu referindu-se şi la indemnizația pentru limită de vârstă acordată în temeiul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Astfel, O.U.G. nr. 59 din 4 august 2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial Nr. 648 din 7 august 2017, prevede la art. VI următoarele: La articolul 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu completările ulterioare, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată.”

Concluzionând, Curtea reţine că indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită foștilor membri ai Parlamentului României, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților şi al senatorilor are caracterul unui drept la pensie, reprezentând o contraprestație socială acordată de lege foștilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcției de demnitate publică.

Fiind inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestațiile formulate în legătură cu refuzul acordării acestei prestații sociale sunt de competenţa tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora „Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel.”

În acest sens, este şi Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 21 februarie 2018, prin care s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 4 şi art. 9 din Legea nr. 8/2006, competenţa în soluţionarea litigiilor având ca obiect contestaţia îndreptată împotriva deciziei de încetare a plăţii indemnizației prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 8/2006, formulată de membrii uniunilor de creatori care au şi statut de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale revine tribunalului, în complet specializat de litigii de asigurări sociale.”

În sensul celor arătate, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, prin Decizia nr. 2366 din 08.05.2019, în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă ivit într-o speţă similară.

Pentru aceste considerente, ţinând cont de obiectul cererii și de dispozițiilor legale, Curtea de Apel va admite excepția necompetenței materiale și va declina competenţa de soluţionare a  cauzei în favoarea Tribunalului Covasna - Secţia Civilă – completul specializat în materie de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă potrivit art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 134 Cod procedură civilă va suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta dosarul instanței superioare și comune instanţelor aflate în conflict, potrivit art. 135 alin. 1 Cod procedură civilă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Domenii speta

Spete similare