Pct. 83 din h.g. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.

Interpretarea pct. 83 din H.G. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal potrivit cărora „(3) La determinarea cifrei de afaceri prevăzute la art. 310 alin. 1 din Codul fiscal se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile prevăzute la art. 310 alin. 2 din Codul fiscal” conduce la concluzia că avansul încasat în anul 2015 se cuprindea în calculul cifrei de afaceri pentru anul 2015, iar stornarea acestui avans încasat trebuia scăzută din cifra de afaceri aferentă anului 2017.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii 

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, Secţia civilă, reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., a solicitat anularea deciziei nr. xxxx/04.06.2020 emisă de A.N.A.F, D.G.R.F.P. B - Serviciul Soluţionare Contestaţii, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 699/27.08.2020, Tribunalul Covasna, Secţia civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice B..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. Întreprindere Individuală, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în consecinţă, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta afirmă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu motive contradictorii şi a aplicat în mod greşit legea.

Astfel, recurenta susţine că textul de lege nu prevede în mod expres că nu se iau în calcul stornările, astfel încât se aplică principiul de drept potrivit căruia acolo unde legea nu interzice, este permis.

Arată că iniţial a contestat Decizia de impunere nr. xxxx/12.11.2019 a AJFP C. prin care i s-a stabilit drept taxă pe valoare adăugată suplimentară suma de 57.420  lei ca urmare a raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 12.11.2019.

Recurenta precizează că organul de inspecţie fiscală nu a luat în considerare la calculul cifrei de afaceri pentru încadrarea în plafonul de scutire pentru întreprinderile mici stornarea parţială în cursul anului 2017 a unui avans primit în anul 2016 în sumă de 30.000 lei, sumă care dacă ar fi fost scăzută ar fi rezultat o livrare de bunuri de 219.199 lei, inferioară plafonului de 220.000 lei valabil pentru anul 2017 pentru a se încadra în scutirea de TVA.

Mai arată că la verificarea impozitului pe venit pentru anul 2017 organul fiscal a luat în considerare stornarea facturilor de avans în sumă de 19.600 lei astfel încât venitul brut a fost diminuat de la 238.399 lei la 218.799 lei.

În drept: art. 488, alin. 1, pct. 8 Cod procedură civilă.

Recursul a fost legal timbrat.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Susţine că recurenta reclamantă, prin recursul declarat nu a adus nici un argument nou iar instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică.

Astfel, arată că instanţa de fond, analizând cauza dedusă judecăţii a reţinut că prin Decizia nr. xxxx/04.06.2020, organul de soluţionare a contestaţiei a respins contestaţia reclamantei, reţinând că organele fiscale au efectuat un control inopinat la contribuabili neînregistraţi în scopuri de TVA şi care depăşesc plafonul de scutire în perioada 2017-2018, printre care şi reclamanta.

În urma verificărilor, organele fiscale au ajuns la concluzia că în cursul anului 2017 reclamanta a efectuat livrări de bunuri în valoare de 238.799 lei, sumă pentru care a-au emis facturi, încasate în totalitate iar în luna septembrie 2017 a fost depăşită cifra de afaceri de 220.000 lei, fiind necesară înregistrarea în scopuri de TVA.

După depăşirea acestui plafon reclamanta a efectuat în continuare operaţiuni comerciale, iar pentru perioada 01.11.2017-30.09.2019 aceasta nu s-a înregistrat în scopuri de TVA, drept pentru care organele fiscale au calculat TVA prin decizia de impunere.

Prin sentinţa civilă pronunţată, Tribunalul C. a constatat că organele fiscale au aplicat în mod corect Codul Fiscal iar în privinţa stornării efectuate în anul 2017, în sumă de 19.600 lei, prima instanţă arătând că această sumă nu poate fi scăzută din calculul cifrei de afaceri cu consecinţa reducerii cuantumului livrării bunurilor la valoarea de 219.199 lei, inferioară plafonului de 220.000 lei întrucât art. 83 din HG nr. 1/2016 prevede în mod expres că la calcularea cifrei de afaceri privind stabilirea depăşirii plafonului de scutire la TVA prevăzute de art. 310, alin. 1 din Codul Fiscal se cuprind inclusiv facturile emise la data livrării/prestării pentru operaţiunile prevăzute la art. 310, alin. 2 din Codul Fiscal.

Precizează că, la verificarea impozitului pe venit aferent anului 2017, organul fiscal nu trebuia să ţină cont de stornare la determinarea cifrei de afaceri pentru stabilirea depăşirii plafonului de scutire la TVA.

Astfel, potrivit art. 68, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, venitul net anual din activităţi independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri, iar venitul brut cuprinde totalul sumelor încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea activităţii.

Susţine intimata pârâtă că modul de calcul al impozitului pe venit datorat pe anul fiscal este diferit de modul de calcul al cifrei de afaceri pentru determinarea plafonului de scutire din punct de vedere al TVA întrucât la stabilirea cifrei de afaceri pentru încadrarea în plafonul de scutire de TVA se iau în considerare inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate iar la determinarea venitului brut se ia în considerare sumele încasate la sfârşitul anului fiscal.

Aşadar, arată intimata că nu subzistă nici critica referitoare la faptul că pct. 83, alin. 3 din HG nr. 1/2016 nu prevede că nu se iau în calcul stornările efectuate în cursul anului fiscal pentru calcularea cifrei de afaceri întrucât acest punct prevede în mod expres că la determinarea cifrei de afaceri se iau în calcul inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile prevăzute la art. 310, alin. 2 din Codul Fiscal, ceea ce exclude luarea în considerare a stornărilor.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 207/2015, Legii nr. 227/2015, Codului de procedură civilă.

II. Considerentele Curţii asupra recursului

Analizând, în conformitate cu dispoziţiile art.499 din Codul de procedură civilă, susţinerile părţilor şi ansamblul materialului probator existent la dosar, Curtea constată următoarele:

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă – greşita aplicare în cauză a dispozițiilor are. 83 alin. 3 din H.G. nr. 1/2016 – se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă și sunt fondate. Astfel, Curtea reține că reclamanta a învestit instanța cu acțiune având ca obiect verificarea legalității actului administrativ fiscal prin care au fost impuse în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de 57.420 lei reprezentând TVA, aferent perioadei 01.11.2017 - 30.09.2019, urmare a depășirii plafonului de 220.000 lei valabil pentru anul 2017 privind încadrarea în scutirea de TVA, conform art. 310 alin. 1 din Legea nr. 227/2015.

Curtea reține în continuare că potrivit dispozițiilor art. 310 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 „Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, (…), a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile”.

Analizând mențiunile înscrise în cuprinsul actelor de impunere, coroborat cu înscrisurile depuse în probațiune în recurs, instanța reține că în cursul anului 2015 potrivit facturii nr. xx/11.05.2015 recurenta reclamantă a încasat de la S.C. D. S.R.L. un avans în sumă de 30.000 lei conform contractului nr. x/01.05.2015 având ca obiect executarea unor balustrade din lemn. Prin actul Adițional nr. x/15.07.2015 ( f. 78 dosar recurs) contractul nr. x/01.05.2015 a fost reziliat, întrucât lucrările trebuiau facturate către antreprenorul S.C. E. S.R.L., astfel că a fost și restituit avansul primit, în speță interesând cele două facturi, respectiv factura nr. x5/2017 în sumă de 3.840 lei ( f. 66 ) și factura nr. x6/2017 în sumă de 15.760 lei ( f. 68), în total suma de 19.600 lei. Contrar concluziilor la care a ajuns prima instanță, Curtea constată că interpretarea pct. 83 din H.G. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal potrivit cărora „(3) La determinarea cifrei de afaceri prevăzute la art. 310 alin. 1 din Codul fiscal se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile prevăzute la art. 310 alin. 2 din Codul fiscal” conduce la concluzia că avansul încasat în anul 2015 se cuprindea în calculul cifrei de afaceri pentru anul 2015, iar stornarea acestui avans încasat trebuia scăzută din cifra de afaceri aferentă anului 2017. În mod greșit a concluzionat prima instanță că  stornarea efectuată în anul 2017  nu putea fi scăzută din calculul cifrei de afaceri deoarece pct. 83 din Normele metodologice de aplicare a art. 310 din Codul fiscal prevede expres că la calcularea cifrei de afaceri se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate. Această concluzie nu ține cont de regimul juridic al operațiunii de stornarea. O factură fiscală se stornează atunci când se dorește rectificarea informațiilor, când factura a fost emisă cu o suma greșită, dar și în cazul în care clientul returnează produsele sau atunci când serviciul nu mai este prestat.

Stornarea reprezintă soluția pentru corectarea unei facturi emise anterior și care a fost deja trimisă clientului, respectiv soluția în momentul în care un client căruia i s-a emis deja factura returnează produsele, ori contractul este reziliat, așa cum este cazul în speță.  Potrivit art. 310 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 cifra de afaceri care serveşte drept referinţă stabilirea pragului valoric în vederea aplicării regimului special de scutire este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii, ceea ce presupune prin ipoteză existenţa unei livrări de bunuri sau prestări de servicii, ori în cazul stornării unei facturi, operaţiunea juridică este aceea a rezilierii unei convenţii, crea ce înseamnă că nu mai există livrare.

Faptul că potrivit pct. 83 din H.G. nr. 1/2016 avansurile încasate se iau în calculul cifrei de afaceri nu contrazice acest raţionament, întrucât facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării serviciului au în vedere operaţiuni comerciale care se derulează, spre deosebire de situaţia stornării unei facturi, când operațiunea comercială este reziliată. Organele fiscale tratează facturile de stornare similar facturilor emise pentru avansuri în casate sau neîncasate, ori nu aceasta este interpretarea corectă a dispozițiilor pct. 83 din H.G. nr. 1/2016. Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta A. - Întreprindere Individuală împotriva sentinţei civile nr. 699/27.08.2020 pronunţată de Tribunalul Covasna și rejudecând, în temeiul art. 18 din Legea 554/2004 va admite  acțiunea formulată de reclamanta  A.- Întreprindere Individuală în contradictoriu cu pârâta AJFP C., în nume propriu și pentru DGRFP C. şi va anula Decizia de impunere nr. xxxx/12.11.2019 și Decizia de soluționare a contestației nr. xxxx/04.06.2020.

Domenii speta

Spete similare