Achiziţii publice. Motive strâns legate de solicitările formulate prin contestaţia adresată cnsc şi de considerentele reţinute de cnsc în decizia atacată. Calitate de furnizor. Atestat care include competenţele solicitate prin documentaţia de atribuire.

Decizie 65/R din 09.02.2021


- art.30 alin.(2) din Legea nr.101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;

- art. 8 alin.(1) lit. k) din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 45/2016;

- art.3 alin.(1) lit. w) din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice.

Prin plângerea formulată petenta a invocat motive strâns legate de solicitările formulate prin contestaţia adresată CNSC şi de considerentele reţinute de CNSC în decizia atacată, astfel că nu subzistă, contrar susţinerilor din întâmpinarea intimatei-autoritate contractantă, situaţia-premisă reglementată de dispoziţiile art.30 alin.(2) din Legea nr.101/2016 (invocarea în plângere a altor motive împotriva actelor autorităţii contractante decât cele cuprinse în contestaţia adresată Consiliului).

În oferta petentei s-a dovedit, prin depunerea contractului nr.xxxx/28.07.2020 (f. 000149 verso – 000146 vol. 2 dosar CNSC), calitatea de furnizor a S.C. C. S.R.L. pentru serviciile de verificare prin autolaboratorul PRAM, calitate acceptată în procedură sub acest aspect, potrivit răspunsului la clarificări nr. 74685/03.08.2020 dat de autoritatea contractantă.

În ceea ce priveşte depunerea atestatelor de tip A1 şi A2, dovedirea competenţelor aferente acestor două tipuri de atestate a fost realizată prin depunerea de către petenta-contestatoare a Atestatului nr.xxxxx/R1/28.03.2016, de tip C2A, atestat acordat petentei de către ANRE. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea are în vedere dispoziţiile art. 8 alin.(1) lit. k) din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 45/2016, prin care se statuează, în mod expres, că atestatul de tip C2A (deţinut de petentă) include şi competenţele atestatelor de tip A2 şi A1.

Prin urmare, întrucât în cadrul ofertei petentei s-a dovedit calitatea de furnizor, în condiţiile art.3 alin.(1) lit.w) din Legea nr.98/2016, a S.C. C. S.R.L. pentru serviciile de verificare prin autolaboratorul PRAM, iar în ceea ce priveşte atestatele de tip A1 şi A2 competenţele aferente acestora sunt cuprinse în atestatul de tip C2A, deţinut de petentă însăşi, Curtea reţine că declararea de către autoritatea contractantă a ofertei petentei ca fiind inacceptabilă şi neconformă este neîntemeiată, astfel că în mod greşit CNSC a respins, prin decizia atacată, contestaţia petentei.

Prin Decizia nr.2106/C8/2242/13.11.2020, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de S.C. A. S.R.L. B. în contradictoriu cu autoritatea contractantă Municipiul B..

Împotriva acestei decizii a fost formulată plângere de către petenta-contestatoare  A. S.R.L. B. (înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub număr unic de dosar nr. xx/64/2021), solicitând reevaluarea soluţionării contestaţiei sale, deoarece deţine atestat A1 şi A2 şi are dreptul să facă lucrările de încercări echipamente şi instalaţii electrice de joasă şi medie tensiune, iar ANRE nu emite atestat A1 distinct atunci când este emis deja un atestat superior.

În motivarea plângerii sale, petenta arată că, în fapt, pentru A. S.R.L. s-au depus la momentul licitaţiei atestate C1A, C2A, iar pentru C. S.R.L. s-au depus, la acelaşi moment, atestate E1 şi E2. În drept, petenta arată că potrivit Ordinului ANRE 45/2016, Capitolul II, art. 8, lit. i), k), o) şi p), atestatele A1 şi A2 sunt incluse în atestatele C1A, respectiv C2A, în timp ce atestatele A1 şi A2 sunt incluse în atestatele E1, respectiv E2. De asemenea, petenta arată că în Monitorul oficial se prevede: „Cap. II, Art. 8 lit. k) Atestat de tip C2A – executarea de linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de 0,4 kV – 20 kV, posturi de transformare cu tensiunea nominală superioară de cel mult 20kV, staţii de medie tensiune, precum şi partea electrică de medie tensiune a staţiilor de înaltă tensiune, include competenţele atestatelor de tip Be, Bi, A2 şi A1”.

Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 361 din Legea nr.101/2016.

Intimata-autoritate contractantă Municipiul B. a formulat întâmpinare (f. 16-17), prin care a solicitat respingerea plângerii petentei. În acest sens, intimata susţine, în primul rând, că petenta a invocat, în plângere, alte motive împotriva actelor autorităţii contractante, decât cele pe care le-a invocat prin contestaţia adresată CNSC şi pe care Consiliul le-a analizat, prin aceasta petenta încălcând dispoziţiile art. 30(2) din Legea nr.101/2016.

Totodată, pe fondul cauzei, intimata-autoritate contractantă arată că din propunerea tehnică prezentată de petenta-contestatoare, în calitate de ofertant, cu terţ susţinător S.C.  D. S.R.L. s-a constatat că nu s-a regăsit „Atestatul de tip A1 – încercări de echipamente şi instalaţii electrice de joasă şi medie tensiune emis de către ANRE”, precum şi că acest atestat se va asigura prin prestatorul C. S.R.L., în condiţiile în care comisia de evaluare nu cunoştea calitatea prestatorului C. S.R.L. în procedură, având în vedere că ofertantul participant este A. S.R.L., cu terţ susţinător D. S.R.L..

În ceea ce priveşte menţiunea petentei conform căreia A. S.R.L., cu terţ susţinător S.C. D. S.R.L., a declarat că deţinătorul atestatului de tip E1 îl include pe cel de tip A1, acesta fiind depus de către S.C. C. S.R.L., care are calitatea de prestator servicii conform contractului nr.xxxx/28.07.2020, intimata arată că, astfel cum a reţinut şi CNSC, această din urmă societate trebuia să deţină în procedură calitatea fie de subcontractant/asociat sau terţ susţinător pentru care trebuia prezentat pe lângă DUAE şi contractul încheiat între ofertantul principal şi, după caz, subcontractant/asociat/terţ susţinător.

În drept, intimata invocă art.201 şi art.205 din Codul de procedură civilă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părţi la dosar, totodată fiind transmis, de către CNSC, dosarul în care a fost adoptată decizia atacată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Petenta A. S.R.L. B. a participat, în calitate de ofertant, la procedura simplificată de atribuire a contractului de lucrări având ca obiect „Branşamente electrice staţii de încărcare autobuze electrice – Capăt de linie bd. E.”, organizată de către autoritatea contractantă Municipiul B.. Prin Comunicarea nr. 103691/13.10.2020, autoritatea contractantă a transmis petentei că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă şi neconformă, în temeiul dispoziţiilor art.215 alin.(4) din Legea nr.98/2016, corob. cu art.137 alin.(2) lit. b) şi art.134 alin.(5) din HG nr.395/2016, precum şi art. 137 alin.(3) lit.a din HG nr.395/2016, întrucât: nu s-a indicat calitatea în care operatorul economic S.C. C. S.R.L. participă la procedură, respectiv de ofertant, asociat, subcontractant sau terţ susţinător şi nu s-au prezentat pentru această societate alte documente care să ateste calitatea de participant în procedură, respectiv acord de asociere, acord de subcontractare, angajament ferm al unui terţ; nu s-a declarat nici în DUAE că se vine în procedură cu un asociat/subcontractant/terţ susţinător; nu s-a depus pentru operatorul economic S.C. C. S.R.L. nici DUAE corespunzător.

Prin contestaţia formulată împotriva acestei Comunicări, petenta a susţinut, după o descriere a stării de fapt cu privire la desfăşurarea procedurii de atribuire şi la solicitările de clarificări formulate, cu răspunsurile aferente, că a depus, împreună cu oferta, contractul de servicii de verificare cu autolaborator PRAM, încheiat cu C. S.R.L., prin care aceasta se obligă să furnizeze serviciu de laborator de analize şi încercări în construcţii PRAM grad II, în baza Autorizaţiei nr.xxxx/28.08.2020 pe care o deţine, conform pct.1.1 din contract. De asemenea, petenta a susţinut, în contestaţie, că a fost indusă în eroare de răspunsul la clarificări incomplet al autorităţii contractante referitor la necesitatea unor contracte de subcontractare cu furnizorii de servicii de laborator, sau dacă este suficientă existenţa unor contracte de colaborare.

Prin decizia contestată, pentru a respinge contestaţia petentei, CNSC a reţinut că, chiar dacă pentru dispunerea de un autolaborator PRAM autorizat ISC este suficientă, conform răspunsului la clarificări al autorităţii contractante, existenţa doar a unui contract de servicii în acest sens, nu există nicio confuzie cu privire la cine trebuia să deţină atestatele de tip A1, în sensul că acestea trebuiau deţinute de ofertant sau de către un asociat sau terţ susţinător sau subcontractant, nicidecum de un simplu prestator de servicii cum este C. S.R.L..

Prin plângerea formulată împotriva deciziei CNSC, petenta a arătat că pentru A. S.R.L. s-au depus la momentul licitaţiei atestate C1A, C2A, iar pentru C. S.R.L. s-au depus, la acelaşi moment, atestate E1 şi E2, atestatele A1 şi A2 fiind incluse în atestatele C1A, respectiv C2A, în timp ce atestatele A1 şi A2 sunt incluse în atestatele E1, respectiv E2, potrivit Ordinului ANRE 45/2016, Capitolul II, art. 8, lit. i), k), o) şi p).

Curtea reţine, astfel, că prin plângerea formulată petenta invocă motive strâns legate de solicitările formulate prin contestaţia adresată CNSC şi de considerentele reţinute de CNSC în decizia atacată, astfel că nu subzistă, contrar susţinerilor din întâmpinarea intimatei-autoritate contractantă, situaţia-premisă reglementată de dispoziţiile art.30 alin.(2) din Legea nr.101/2016 (invocarea în plângere a altor motive împotriva actelor autorităţii contractante decât cele cuprinse în contestaţia adresată Consiliului).

În ceea ce priveşte fondul plângerii, Curtea reţine, în acord cu cele corect constatate de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în considerentele deciziei atacate, că în oferta petentei s-a dovedit, prin depunerea contractului nr.xxxx/28.07.2020 (f. 000149 verso – 000146 vol. 2 dosar CNSC), calitatea de furnizor a S.C. C. S.R.L. pentru serviciile de verificare prin autolaboratorul PRAM, calitate acceptată în procedură sub acest aspect, potrivit răspunsului la clarificări nr. 74685/03.08.2020 dat de autoritatea contractantă (f. 000103 vol. 2 dosar CNSC).

În ceea ce priveşte depunerea atestatelor de tip A1 şi A2, însă, Curtea apreciază, împotriva celor reţinute de către Consiliu prin decizia atacată, că dovedirea competenţelor aferente acestor două tipuri de atestate a fost realizată prin depunerea de către petenta-contestatoare a Atestatului nr.xxxxx/R1/28.03.2016, de tip C2A, atestat acordat petentei de către ANRE (f.000400 vol.2 dosar CNSC). Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea are în vedere dispoziţiile art. 8 alin.(1) lit. k) din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 45/2016, prin care se statuează, în mod expres, că atestatul de tip C2A (deţinut de petentă) include şi competenţele atestatelor de tip A2 şi A1.

Prin urmare, întrucât în cadrul ofertei petentei s-a dovedit calitatea de furnizor, în condiţiile art.3 alin.(1) lit.w) din Legea nr.98/2016, a S.C. C. S.R.L. pentru serviciile de verificare prin autolaboratorul PRAM, iar în ceea ce priveşte atestatele de tip A1 şi A2 competenţele aferente acestora sunt cuprinse în atestatul de tip C2A, deţinut de petentă însăşi, Curtea reţine că declararea de către autoritatea contractantă a ofertei petentei ca fiind inacceptabilă şi neconformă este neîntemeiată, astfel că în mod greşit CNSC a respins, prin decizia atacată, contestaţia petentei.

Faţă de considerentele care preced, Curtea va admite plângerea formulată de către petenta A. S.R.L. B. şi va dispune modificarea Deciziei nr.2106/C8/2242/13.11.2020 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în sensul admiterii, în parte, a contestaţiei formulate de contestatoarea A. S.R.L. B., cu consecinţa anulării Comunicării nr. 103691/13.10.2020, de respingere a ofertei petentei ca fiind inacceptabilă şi neconformă şi dispunerii în sarcina autorităţii contractante a obligaţiei de reevaluare a ofertei acestei petente.

În ceea ce priveşte solicitarea din contestaţie în sensul atribuirii către petenta-contestatoare a contractului de achiziţie publică, Curtea o va respinge, având în vedere că din informaţiile cuprinse în dosarul de soluţionare a contestaţiei nu rezultă calitatea petentei de ofertant câştigător şi că, după reevaluarea ofertei petentei, autoritatea contractantă va trebui să procedeze la compararea acestei oferte cu celelalte, în raport de criteriul de atribuire, pentru a stabili oferta câştigătoare.