Acţiune având ca obiect întoarcere executare silită

Sentinţă civilă 1413 din 28.11.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul J.M. sub nr…./…/2018, petentul C.M.E.E., în contradictoriu cu intimatele S.C. B… S.A. şi  P.C.S.A.R.L PRIN K.R.S.R.L. a solicitat instanţei pronunţarea unei hotǎrâri, prin care sǎ se dispunǎ întoarcerea executǎrii silite efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr…./.....,2007, încheiat cu intimata S.C. …., credit cesionat pârâtei din prezenta cauzǎ, prin restabilirea situaţiei anterioare executării, în sensul obligării pârâtului la restituirea sumelor poprite, de la data înfiinţării popririi şi pânǎ la sistarea acesteia, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de întâmpinare, P.C. SaRL a invocat excepţia netimbrǎrii acţiunii şi excepţia lipsei calitǎţii de reprezentant a a apǎrǎtorului petentului, exceptii ce au fost puse în discuţie si respinse de instanţǎ la acest termen de judecatǎ, motivat de faptul cǎ a constatat îndeplinirea obligaţiei legale de a depune taxa judiciarǎ de timbru aferentǎ acţiunii, de cǎtre contestator, precum şi de aceea cǎ la fila 6 a dosarului cauzei se aflǎ împuternicirea avocaţialǎ, în orginal, care atestǎ faptul cǎ între contestator şi avocat S.D. s-a încheiat un contract de asistenţǎ juridicǎ.

Pe fondul cauzei P.C.SaRL a solicitat respingerea acţiunii ce face obiectul acestui dosar.

La termenul de la data de ......2018, petentul, prin apǎrǎtorul sǎu a înţeles sa¬-şi precizeze acţiunea, în sensul cǎ îşi mǎreşte câtimea pretenţiilor la suma de 3803,86 lei, reprezentând cuantumul sumelor poprite.

La acelaşi termen de judecată, petentul, prin apǎrǎtorul sǎu şi-a restrâns acţiunea îndreptată în esenţă împotriva intimatelor S.C. B….. S.A. şi P.C. S.A.R.L PRIN K.R. S.R.L. şi a solicitat ca, taxa judiciară să-i fie restituită, în cazul admiterii fondului acţiunii.

În urma analizei coroborate a datelor care rezultă din ansamblul probator cu susţinerile părţilor, cu practica judiciară majoritară în materie, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, instanţa urmează să aprecieze că prezenta acţiune, aşa cum a fost precizată(restrânsă) este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanţa urmează să aibă în vedere faptul indubitabil că prin Sentinţa civilă nr…./......2018 pronunţată de J.M., a fost admisă în parte contestaţia la executare formulată de către petentul C.M.E.E. (fost  C.A.M. E.E.) şi ca urmare a fost admisă excepţia prescrierii dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de acordare descoperit de card nr….. din ......2007, încheiat între acesta şi B. S.A., a fost constatat ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contract de acordare descoperit de card nr……. din ......2007 încheiat cu intimatele B…. S.A., anulând toate formele de executare emise în Dosarul de executare nr…../2017 al S.C.P. de Ex. Judec. T., T. şi G., inclusiv Încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţată la data de .....2018 de J.M. în Dosarul nr…././2017.De asemenea, instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzelor înscrise în art. 6.2 din contract de acordare descoperit de card nr…. din ......2007, privind dreptul băncii de a majora nivelul taxelor, comisioanelor şi al dobânzilor pe parcursul derulării contractului, a constatat nulitatea absolută a acestor clauze, precum şi caracterul abuziv al clauzelor înscrise în art. 7 din contract de acordare descoperit de card nr…. din .......2007, privind dreptul băncii de a modifica contractul.

Instanţa va lua act de aceea că Sentinţa civilă nr…./…..2018 pronunţată de Judecătoria Mizil evocată mai sus a rămas definitivă prin neapelare _, motiv pentru care, instanţa urmează să constate că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile legale privind întoarcerea executării silite, prevăzute de art.723-726 N.Cod.Proc.Civ..

Astfel, instanţa va reţine că potrivit art. 723 alin.1 şi 2 din N.Cod.Proc.Civ.., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăţi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia _, cheltuielile de executare pentru actele deja efectuate rămânând în sarcina creditorului, iar bunurile (în speţă sumele de bani, ce au făcut obiectul popririi) asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit.

Având în vedere aceste argumente logice, ca şi temeiurile de drept deja evocate, pentru admisibilitatea fondului cauzei, instanţa urmează să admită acţiunea restrânsă, cu privire la întoarcerea executării silite, în sensul restituirii către contestator a sumelor ce au făcut deja obiectul popririi.

Pe cale de consecinţă, instanţa va obliga  intimata P.C. S.A.R.L să achite petentului (ca şi întoarcerea executării silite) suma de 3803,86 lei, ce a făcut obiectul popririi asupra veniturilor acestuia, conform Adresei nr…/2017 a S.C.P.E.J T., T. şi G. _, din care 3423,47 lei cu titlu de debit urmărit şi suma de 380,39 lei, cu titlu de cheltuieli de executare.

Ţinând seama de admiterea fondului prezentei contestaţii la executare, în lumina disp.art.451 N.Cod.Proc.Civ.., instanţa va obliga aceeaşi intimată la 1000 lei cheltuieli de judecată către petent (onorariu avocat).

Instanţa urmează să dispună ca, în lumina disp.art.45 alin.1 lit.f N.Cod.Proc.Civ., din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, să i se restituie petentului suma de 90 lei, ce a fost achitată cu titlu de taxă judiciară, în contul Serviciului de Taxe şi impozite Locale, din cadrul Primăriei oraşului Mizil.

Întocmit,

Judecător Popescu Anghelina