Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin.1 pct. 5 vechiul Cod de Procedură Civilă - competenţa de soluţionare şi admisibilitatea căii de atac

Întrucât revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, numai instanţa care a soluţionat în fond litigiul este competentă să-şi retracteze propria hotărâre.

Aspectele de nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti se pot îndrepta numai prin intermediul căilor de atac, iar în ipoteza căilor extraordinare de atac, doar pentru aspecte menţionate limitativ prin lege. Funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

Curtea, în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod Procedură Civilă , a pus în discuţie competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a sentinţei pronunţată de Curtea de Apel.

Avocat y pentru revizuentul x, a considerat că, în raport de schimbarea competenţei, instanţa competentă ar putea fi tribunalul.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 1591 alin. 4 Cod Procedură Civilă , introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, verificându-şi din oficiu competenţa, faţă de obiectul cererii de revizuire, respectiv revizuirea sentinţei nr. 151 de la 05 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2549/54/2011, a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. 1 din Cod Procedură Civilă

În stabilirea competenţei, Curtea a avut în vedere faptul că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, şi, în consecinţă, competenţa de a o judeca revine instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.  În acest sens sunt şi prevederile art. 323 alin. 1 Cod Procedură Civilă conform cărora „cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere”.  Aceasta înseamnă că legiuitorul se referă la instanţa care a judecat cauza în mod efectiv, fiind irelevante ulterioarele modificări de competenţă materială în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei în primă instanţă şi în recurs.

Întrucât revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, numai instanţa care a soluţionat în fond litigiul este competentă să-şi retracteze propria hotărâre. Tocmai de aceea art. 323 alin. 1 Cod Procedură Civilă prevede în mod expres că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Aşa fiind, competentă a judeca prezenta cerere de revizuire nu poate fi decât instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, respectiv Curtea de Apel, şi aceasta, după cum s-a arătat, în temeiul normei generale de competenţă cuprinsă în art. 323 alin. 1 Cod Procedură Civilă Respectarea dispoziţiilor art. 323 alin. 1 Cod Procedură Civilă impune ca instanţa care s-a pronunţat asupra fondului pricinii să judece calea de atac de retractare a revizuirii.

Având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac de retractare, competenţa rămâne câştigată instanţei care a pronunţat hotărârea, chiar dacă, urmare a unei modificări legislative intervenite ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, competenţa soluţionării cauzei aparţine altei instanţe. (pentru situaţia în care apar modificări legislative privitoare la competenţă, s-a decis pe cale jurisprudenţială, printr-o decizie în interesul legii, Decizia nr. XXX/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 725/26.10.2007).

Asupra cererii de  revizuire de faţă;

Prin sentinţa nr. 151 din data de 05 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2549/54/2011 s-a respins acţiunea formulată de reclamantul x în contradictoriu cu pârâţii Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului este nefondata, Comisia având capacitatea de a emite acte  cu caracter administrativ de natura a da naştere la raporturi juridice. Nu prezintă relevanta personalitatea juridica. Excepţia  inadmisibilităţii nu este fondata. Motivarea excepţiei vizează apărări de fond. 

In fapt, reclamantul a deţinut Certificatul de Luptător Pentru Victoria Revoluţiei Romane din Decembrie  1989- Reţinut, începând cu data de 10.04.1997. Acesta a depus cerere de preschimbare a Certificatului  menţionat la data de 08.10.2004, cerere înregistrată  sub nr. 1441  la Comisia speciala din cadrul SSPR. Cererea de preschimbare a fost respinsa conform adresei nr.  42/0128 din 20.10.2011 prin care s-a comunicat soluţia asupra contestaţiei  în procedura prealabila  formulata de reclamant fata de soluţia de neavizare favorabila a cererii de preschimbare.

In esenţa, motivarea soluţiei de respingere a cererii de preschimbare a Certificatului are la baza concluzia conform căreia dosarul este incomplet şi probele administrate nu fac dovada calităţii reţinute prin Certificatul analizat.

Soluţia de respingere este motivata sub acest aspect, fiind detaliate documentele ce lipsesc  din dosar, respectiv cele prevăzute de dispoziţiile art. 12 ind. 3 lit. g, i din Hotărârea Guvernului  nr. 1707/2006 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare ale legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1412/2004. Se indica  în mod concret aceste documente şi anume, fisa de camera, de celula, adeverinţa eliberată de Ministerul de Interne sau Parchet ori Penitenciar din care sa rezulta  indicii despre perioada deţinerii ori motivul sau locul  în care a avut loc reţinerea, dar şi declaraţii suplimentare  de martori.

In consecinţa, criticile reclamantului care vizează nemotivarea nu sunt fondate.

Criticile reclamantului relative la nelegalitatea deciziei de respingere a preschimbării, la  faptul ca ar lasă loc arbitrariului, la faptul ca un minim respect ar fi impus explicarea soluţiei au caracter general şi  în contextul  în care apărarea nu se face referire  în concret la piesele dosarului, la utilitatea ori  relevanta acestora, demersul juridic al  reclamantului nu apare ca fiind  întemeiat.

Adresa emisa de Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu prezintă relevanta probatorie, atestând  doar ca reclamantul nu a organizat, nu a acţionat, nu a instigat şi nu a luptat împotriva Revoluţiei.

Pentru aceste considerente, s-a respins acţiunea reclamantului.

Împotriva sentinţei nr. 151 din data de 5 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2549/54/2011 a declarat recurs reclamantul x, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea nr. 1340 din data de 21 februarie 2013 pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. 2549/54/2011, în temeiul dispoziţiilor art. XXIII alin. 2 şi 4 din Legea nr. 2/2013 a fost scoasă cauza de pe rol şi trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel Craiova - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 2549/54/2011* primind termen de judecată la data de 16 mai 2013.

Prin decizia nr. 7307/2013 de la 06 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2549/54/2011*, s-a respins recursul formulat de reclamantul x împotriva sentinţei nr. 151 din data de 5 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2549/54/2011 în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

La data de 29.08.2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, sub nr. 1382/54/2014, cererea de revizuire formulată de revizuentul x împotriva sentinţei nr. 151 de la 05 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2549/54/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. 1 pct. 5 Codul de Procedură Civilă.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul x a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 151/05.03.2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins acţiunea formulată de reclamant în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004, acţiune prin care a solicitat obligarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi a Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 să finalizeze procedura prevăzută de Legea 341/2004 şi Norma Metodologică de punere în aplicare a legii, aprobată prin Hotărârea Guvernului  1412/2004, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului  1707/2006 şi, în consecinţă, să îi preschimbe Certificatul doveditor de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Reţinut”.

În motivarea hotărârii, s-a reţinut că reclamantul nu a respectat dispoziţiile imperative ale Legii nr. 341/2004 pentru preschimbarea certificatului eliberat în baza Legii nr. 42/1990, întrucât dosarul de preschimbare nu a fost completat la data analizării, necuprinzând toate documentele prevăzute de art. 12 indice 3 din Hotărârea Guvernului  1707/2006.

Astfel, i s-a imputat că nu a depus fişa de cameră, de celulă sau adeverinţa eliberată de Ministerul de Interne, Procuratură sau Direcţia Generală a Penitenciarilor ori copie legalizată de pe acestea, din care să rezulte perioada, locul şi motivul reţinerii sau arestării.

Potrivit art. 12, indice 3, lit. g din Hotărârea Guvernului  1707/2006 ce se reţine că nu a fost respectat de reclamant, se impunea ca la dosarul cererii sale, înregistrată sub nr. 1441/08.10.2004 la Comisia Specială din cadrul SSPR, să depună pentru preschimbarea certificatului: fisă de cameră, de celulă, adeverinţă eliberată de Ministerul de Interne, Procuratură sau Direcţia Generală a Penitenciarelor ori copie legalizată de pe acestea, din care să rezulte perioada, locul şi motivul reţinerii sau arestării.

A arătat că a depus Adeverinţa din 04.06.2007 eliberată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ - Secţia Parchetelor Militare, nr. 97/P/1990 din care rezulta că a fost reţinut şi cercetat de ofiţerul de contrainformaţii, în Bucureşti, la UM 02372.

A arătat că a fost în imposibilitate să facă dovada clară în privinţa locului şi timpului, precum şi al motivului reţinerii, deoarece, deşi a solicitat, informaţiile furnizate de organul abilitat (respectiv Parchetul Militar) nu au fost complete.

În prezent, în urma demersurilor efectuate prin avocatul angajat, i s-a comunicat că în Dosarul penal nr. 179/P/l992 al fostei Procuraturi militare Bucureşti au fost efectuate cercetări faţă de numitul y - fost ofiţer al UM 0173 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 193 şi art. 189 (Cod Penal din 1968), pentru aceea că, la data de 22.12.1989, l-a anchetat în biroul său, lipsindu-l de libertate circa 3 ore, timp în care l-a ameninţat cu moartea.

Revizuentul a considerat că acest înscris îndeplineşte cerinţele adeverinţei prevăzută de art. 12, indice 3, lit. g din Hotărârea Guvernului  1707/2006, întrucât din acesta rezultă că a fost anchetat în biroul ofiţerului de contrainformaţii, fiind reţinut de acesta şi ameninţat cu moartea.

Acest înscris, coroborat cu Adeverinţa eliberată la 04.06.2007 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ - Secţia Parchetelor Militare, nr. 97/P/1990, relevă faptul că a fost reţinut şi cercetat, imputându-i-se că personalul din subordinea sa a ieşit să demonstreze împotriva regimului comunist.

A solicitat instanţei să constate că înscrisul pe care îl anexează întruneşte cerinţele prevăzute de art. 322 alin. l. pct. 5 din Cod Procedură Civilă pentru revizuirea hotărârii, că acesta, coroborat cu înscrisul depus iniţial, lămureşte starea de luptător - reţinut, în sensul cerut de Legea 341/2004 şi Normele Metodologice şi a solicitat să se încuviinţeze cererea de revizuire şi schimbarea hotărârii atacată, în sensul admiterii  acţiunii formulată de reclamant, astfel cum a solicitat

Revizuentul a solicitat a se analiza situaţia sa în raport de dispoziţiile art. 6 din CEDO, care reglementează dreptul la un proces echitabil, drept încălcat în mod flagrant, în condiţiile în care cererea sa pentru preschimbarea certificatului s-a depus în anul 2004 la SSPR şi i s-a dat răspuns de respingere după 7 ani, conform Adresei nr. 42/128/20.10.2011, iar în rezolvarea în instanţă a întâmpinat greutăţi din partea organelor abilitate să îi elibereze o adeverinţă din care să rezulte în clar pentru ce a fost reţinut, cât timp şi unde a fost reţinut, aspecte care nu îi pot fi imputabile.

Pe de altă parte, la depunerea cererii, dispoziţiile legale aplicabile în analiza cererii sale erau Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului  1412/2004, care prevedea în art. 12 alin. 1, lit. b, depunerea copiei legalizate de pe fisa de cameră, de celulă sau de pe adeverinţa eliberată de Ministerul de Interne, de Parchet Direcţia Generală a Penitenciarilor din care să rezulte perioada, locul şi motivul reţinerii sau arestării, iar analiza cererii, atât la organul administraţiei centrale, cât şi la instanţă, s-a făcut sub imperiul Normei metodologice aprobată prin Hotărârea Guvernului  1707/2006, fără a i se solicita completarea actelor în raport de cerinţele noii norme.

A anexat, în copie, înscrisul în raport de care a solicitat revizuirea hotărârii, respectiv adresa nr. 385/VIII/1/2014 din 30.07.2014 emisă de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

În cauză, s-a dispus ataşarea dosarului nr. 2549/54/2011 al Curţii de Apel Craiova.

În şedinţa publică, dezbaterile au fost limitate, potrivit art. 326 alin.3 Cod Procedură Civilă , la admisibilitatea revizuirii şi a faptelor pe care se întemeiază.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, Curtea reţine următoarele:

Revizuentul x a solicitat revizuirea sentinţei nr. 151 de la 05 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 2549/54/2011.

Motivul de revizuire invocat de revizuent este cel prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 5 teza I Cod Procedură Civilă şi se întemeiază pe descoperirea, după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, a unui înscris nou, apreciat de revizuent ca fiind doveditor, respectiv adresa nr. 385/VIII/1/2014 din 30.07.2014 emisă de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Potrivit art. 326 alin. 1 şi 3 Cod Procedură Civilă , cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, iar dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Art. 322 alin. 1 pct. 5 din Cod Procedură Civilă invocat de revizuent, prevede că „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe a cărei revizuire se cere”.

Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; - înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; - înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; - înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată; - înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea şi nu poate pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.

În sensul art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod Procedură Civilă., un înscris înfăţişat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de „un înscris doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii”.

Aşadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecăţii, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părţii adverse care l-a reţinut sau împrejurării mai presus de voinţa părţii care, de asemenea, a împiedicat administrarea.

În sensul art. 322 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, prin „înscrisuri noi” se înţeleg acele înscrisuri care existau la data judecăţii, deoarece numai în această situaţie ele au putut fi reţinute de partea potrivnică în cursul procesului de fond, cealaltă parte fiind în imposibilitate de a le prezenta.

În speţă, înscrisul invocat nu este înscris nou, ascuns de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat instanţei dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, pentru că la data pronunţării sentinţei actul nu exista.

Cerinţa ca înscrisul pe care se fundamentează cererea de revizuire să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere este o condiţie esenţială a revizuirii, legată de însuşi caracterul de cale de atac de retractare al revizuirii. Aceasta cerinţă este esenţială, raţiunea legiuitorului fiind de a evita ca un proces definitiv să fie supus revizuirii pe baza unor acte şi dovezi posterior confecţionate.

Este real că această condiţie a fost interpretată într-un sens mai larg de practică şi doctrină, în sensul că şi un înscris ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti supuse revizuirii poate fi considerat „înscris nou” dacă se referă la situaţii anterioare atestate de alte înscrisuri preexistente.

Admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi, dar şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii.

Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.

În speţă, adresa nr. 385/VIII/1/2014 din 30.07.2014 emisă de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, nu este un act care să fi fost reţinut de partea potrivnică, nu este un înscris emis de intimat, nu s-a aflat în posesia intimatului, fiind un răspuns adresat cabinetului de avocat la cererea acestuia cu nr. 014/11.07.2014 adresată Parchetului Militar şi înregistrată sub nr. 385/VIII/1/2014.

Prin această adresă se face cunoscut faptul că, în dosarul penal nr. 179/P/1992 al fostei Procuraturi Militare Bucureşti, au fost efectuate cercetări faţă de numitul y – fost ofiţer al U.M. 0173 Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 193 şi art. 189 (Cod penal din 1968), prin aceea că, la data de 22.12.1989, l-ar fi anchetat în biroul său pe plt. adj. P D. M, lipsindu-l de libertate aproximativ trei ore şi l-ar fi ameninţat cu moartea.

Totodată, s-a comunicat faptul că, prin rezoluţia cu acelaşi număr din data de 13.10.1992 dispusă în dosarul nr. 179/P/1992 al fostei Procuraturi Militare Bucureşti, în temeiul art. 10 lit. d şi g din Codul de Procedură Penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acest ofiţer.

Acest înscris a fost prezentat instanţei în cauza de faţă de către revizuent, dar nu s-a făcut dovada că înscrisul, respectiv cele atestate prin acest înscris, nu a fost prezentat instanţei dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. Revizuentul nu a probat faptul împiedicării sale din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa sa de a-l prezenta în faţa instanţei.

Cele atestate prin înscris se aflau în arhivele unei instituţii publice fără interese potrivnice revizuentului şi puteau fi procurate oricând de acesta. Revizuentul era în situaţia de a putea procura, în condiţiile legii, şi înfăţişa în cadrul procedurii judiciare desfăşurate înscrisul invocat, în măsura în care îl considera relevant pentru obţinerea de consecinţe juridice, în condiţiile în care soluţia dată în dosarul penal nr. 179/P/1992 este din 13.10.1992.

Curtea reţine că actul nou, în baza căruia a fost promovată cererea de revizuire, nu a fost depus la dosar la data soluţionării cauzei în fond nu datorită unor împrejurări mai presus de voinţa reclamantului, ci din cauza neglijenţei acestuia, care, deşi avea posibilitatea de a procura actul, în condiţiile legii, a omis a-şi formula o apărare în sensul celor invocate prin cererea de revizuire.

De asemenea, un act nou trebuie să aibă forţă probantă prin el însuşi, trebuie să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă, soluţia pronunţată era diferită, ori, în cauză, revizuentul solicită să se constate că înscrisul invocat, coroborat cu înscrisul depus iniţial, lămureşte starea de luptător - reţinut, în sensul cerut de Legea 341/2004 şi Normele Metodologice.

Pentru a fi doveditor, în sensul procedural al termenului, înscrisul trebuie să fie probant prin el însuşi, neîndeplinind această condiţie un înscris care ar implica la rândul lui cerinţa confirmării prin alte mijloace de probă, aşa cum a solicitat revizuentul.

Procedând la cenzurarea cerinţelor legale pe care trebuie să le întrunească înscrisul prezentat de partea interesată pentru a face admisibilă o cerere de revizuire, instanţa reţine că înscrisul invocat de către revizuent nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod Procedură Civilă .

Funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările excepţionale, mai presus de voinţa sa, care au împiedicat-o să-l înfăţişeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică şi puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficienţă.

Înscrisul invocat nu îndeplineşte cumulativ condiţiile impuse de art. 322 alin. 1 pct. 5 Cod Procedură Civilă pentru a fi considerat drept temei al cererii de revizuire şi nu justifică desfiinţarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat. Ca atare, analiza în fond a procesului, în baza actului invocat, nu este posibilă, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legale.

Susţinerile ce vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, în raport de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reprezintă nemulţumiri ale părţii faţă de modalitatea instanţei de fond de a analiza acţiunea, susţineri care însă nu pot fi valorificate pe calea revizuirii.

Revizuentul doreşte ca instanţa naţională să dispună, pe calea prezentei revizuiri, restabilirea drepturilor fundamentale, pretins încălcate prin sentinţa contestată. Această interpretare a revizuentului asupra admisibilităţii căii de atac a revizuirii nu poate fi primită, deoarece se întemeiază pe argumente care exced cazurilor limitativ prevăzute de legea internă, în care poate avea loc retractarea de către instanţă a propriei hotărâri pe calea revizuirii.

De precizat că aspectele de nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti se pot îndrepta numai prin intermediul căilor de atac, iar în ipoteza căilor extraordinare de atac, doar pentru aspecte menţionate limitativ prin lege. Funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice pe motivul că ele nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (Pchenitchny c. Rusiei, hotărârea nr. 30422/03, paragraf 26, din 14.02.2008).

Pronunţându-se în cauza Mitrea vs. România, 26105/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu.

Faţă de aceste considerente, Curtea este dispensată de a analiza susţinerile revizuentului vizând interpretarea greşită a legii, care, din punct de vedere procedural, nu vizează şi nu au legătură cu această cale extraordinară de atac, ţinând cont de dispoziţiile art. 326 alin. 3 Cod Procedură Civilă

Constatând neîndeplinirea în cauză a condiţiilor cumulativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. 1 pct. 5 teza I Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire.

Domenii speta

Spete similare