Acţiune în anulare Dispoziţiei emise de primar privind constatarea prejudiciului cauzat bugetului local şi a persoanei responsabile de producerea acestuia. Decontarea lucrărilor executate la preţuri mai mari decât valoarea estimată iniţial a contractu

În cauză, prezintă o relevanţă deosebită faptul că plata sumei de 1.607.0166,77 lei a fost aprobată prin HCL nr. 12 şi 13/25.01.2018, acte administrative cu o forţă juridică identică HCL nr. 27/2017 prin care a fost aprobat preţul iniţial al lucrărilor.

Pentru adoptarea HCL este nevoie de manifestarea de voinţă a organului deliberativ de la nivelul UAT, căruia legiuitorul îi recunoaşte expres atribuţii în acest domeniu, conform prevederilor art.45 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare în 2018.

Intimatei - director executiv la Direcţia de dezvoltare şi investiţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Odorheiu Secuiesc nu îi revine competenţa de adoptare sau cenzurarea a legalităţii HCL-lor, acte administrative în fiinţă, ce produc efecte juridice.

Deliberând asupra recursului de faţă, se constată că prin sentinţa nr. x/7.08.2020, pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. y/96/2019 s-a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de către pârâţi, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâţi. S-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a pârâţilor şi s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei  până la soluţionarea cauzei penale nr. z/P/2019.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanta AA, în contradictoriu cu pârâţii UNITATEA ADMNISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, prin primar X, PRIMARUL MUNICIPIULUI ODORHEIU SECUIESC, şi în consecinţă:

S-a dispus anularea Dispoziţiei Primarului municipiului Odorheiu Secuiesc nr. xx/25.01.2019 privind constatarea unui prejudiciu de 257.455 lei, stabilirea persoanei responsabile, şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv a referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 şi a referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Impotriva acestei hotărâri în termen lega au declarat recurs pârâţii UNITATEA ADMNISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC şi PRIMARUL MUNICIPIULUI ODORHEIU SECUIESC, solicitând admiterea recursului, să se dispună casarea Sentinţei civile nr. x/07.08.2020 şi a încheierii de şedinţă din 13.02.2020, pronunţate de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. y/96/2019 şi, rejudecând cauza, să se dispună: admiterea excepţiei netimbrării (insuficientei timbrări) cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 174 Cod de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 16 lit. a) şi art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi, în consecinţă, să se dispună anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată. Admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, în ceea ce priveşte solicitările de anulare a Referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 şi a Referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, să se dispună respingerea acţiunii în ceea ce priveşte aceste două documente, ca inadmisibilă.

Au mai solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, în ceea ce priveşte solicitările de anulare a Referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 şi a Referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019, având în vedere acestea nu constituie acte administrative supuse controlului instanţei de contencios administrativ şi, în consecinţă, să se dispună respingerea acţiunii în ceea ce priveşte aceste două documente, ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâţii au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. xx/25.01.2019, emisă de Primarul Mun. Odorheiu Secuiesc, a Referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 şi a Referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019, ca nefondată, cu  obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, suportată atât în faţa primei instanţe, cât şi în etapa judecării prezentului  recurs.

În motivarea recursului, referitor la încheierea de şedinţă din 13.02.2020, recurenţii pârâţi au arătat că în ceea ce priveşte soluţia adoptată asupra excepţie insuficientei timbrări, la momentul iniţierii acestui litigiu - reclamanta nu mai avea calitatea de funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc, fiind destituită din funcţie, în baza unei alte dispoziţii emise de primar, recurenţii pârâţi au apreciat că nu sunt aplicabile prevederile care privesc litigiile funcţionarilor publici şi, în mod implicit, litigiile de muncă.

Se poate constata că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013: „Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă", iar conform prevederilor art. 270 din Codul muncii, „Cauzele prevăzute la art. 266 sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar."

Recurenţii pârâţi au învederat faptul că reclamanta nu deţinea la momentul sesizării instanţei calitatea cerută de lege, pentru a fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

In aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile legale generale în materia timbrării acţiunilor de contencios administrativ, cuprinse în art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora „În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui altui înscris - 50 lei (...)".

În opinia recurenţilor pârâţi fiind contestate 3 acte, taxa judiciară de timbru aferentă acţiunii formulate ar trebui să fie în cuantum de 150 lei, având în vedere prevederile art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Recurenţii pârâţi au apreciat că încheierea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, conform cărora hotărârea va cuprinde „considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", devenind astfel incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 Cod de procedură civilă.

Motivele reţinute de instanţă în privinţa acestei excepţii în cuprinsul sentinţei sunt irelevante, din moment ce excepţia deja a fost soluţionată la termenul de judecată din 13.02.2020, instanţa dezinvestindu-se la acel moment (art. 429 Cod de procedură civilă).

In subsidiar, această soluţie este criticabilă şi prin raportare la motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din Cod, întrucât este dată cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 80/2013, analizate mai sus.

Cu privire la soluţia adoptată asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii raportat la neparcurgerea procesului prealabil, recurenţii pârâţi au arătat că astfel cum rezultă din cuprinsul capătului de cerere principal al acţiunii, reclamanta solicită anularea Dispoziţiei nr. xx/25.01.2019, emisă de Primarul Mun. Odorheiu Secuiesc, a Referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 şi a Referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019.

Comparând această solicitare, cu conţinutul Plângerii prealabile formulate de reclamantă, anterior sesizării instanţei, rezultă că prin această plângere prealabilă nu s-a solicitat revocarea Referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 şi a Referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019, ci doar a Dispoziţiei nr. xx/25.01.2019, emisă de Primarul Mun. Odorheiu Secuiesc.

În opinia recurenţilor pârâţi, plângerea prealabilă viza un singur act administrativ, în privinţa celor două referate nefiind solicitată revocarea lor, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că plângerea prealabilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există), trebuie să vizeze exact solicitările persoanei vătămate şi nu se poate considera îndeplinită această cerinţă legală în cazul în care acţiunea se referă la un capăt de cerere diferit de cele solicitate autorităţii publice.

La termenul de judecată din 13.02.2020, instanţa a respins şi această excepţie, apreciind că „acestea sunt acte administrative, dar acte care au stat la baza emiterii dispoziţiei".

În opinia recurenţilor pârâţi sunt incidente - în primul rând aceleaşi critici ca şi în cazul soluţiei adoptate asupra excepţiei netimbrării/insuficientei timbrări, în sensul că încheierea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, devenind astfel incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 Cod de procedură civilă.

Motivele reţinute de instanţă în privinţa acestei excepţii în cuprinsul sentinţei sunt irelevante, din moment ce excepţia deja a fost soluţionată la termenul de judecată din 13.02.2020, instanţa dezinvestindu-se la acel moment (art. 429 Cod de procedură civilă).

In subsidiar, această soluţie este criticabilă şi prin raportare la motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din Cod, întrucât - indiferent de modul în care se interpretează natura acestor două acte - plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziţiei de primar nu viza cele două rapoarte, hotărârea fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 7-8 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la soluţia adoptată asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii privind actele premergătoare dispoziţiei, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c), actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În opinia recurenţilor pârâţi aceste două referate constituie acte premergătoare actului administrativ propriu-zis, dispoziţia primarului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că este inadmisibilă, în procedura contenciosului administrativ, cererea privind anularea unui act premergător, Legea contenciosului administrativ în vigoare permiţând atacarea doar a actelor administrative şi nu a actelor premergătoare emiterii acestora.

Recurenţii pârâţi au apreciat că acţiunea formulată este cel puţin parţial inadmisibilă, respectiv în ceea ce priveşte cele două referate contestate.

La fel, sunt incidente - în primul rând - aceleaşi critici ca şi în cazul soluţiei adoptate asupra excepţiei netimbrării/insuficientei timbrări, în sensul că încheierea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă.

Motivele reţinute de instanţă în privinţa acestei excepţii în cuprinsul sentinţei sunt irelevante, din moment ce excepţia deja a fost soluţionată la termenul de judecată din 13.02.2020, instanţa dezinvestindu-se la acel moment (art. 429 Cod de procedură civilă).

În subsidiar, această soluţie este criticabilă şi prin raportare la motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din Cod, întrucât - indiferent de modul în care se interpretează natura acestor două acte - întrucât contravin prevederilor legale şi practicii judiciare.

Prin raportare la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.", întrucât această normă reglementează problema operaţiunilor administrative, nu şi cea a actelor premergătoare/pregătitoare ale actului administrativ propriu-zis.

În ceea ce priveşte necesitatea casării sentinţei raportat la încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă recurenţii pârâţi au susţinut că deşi hotărârea pronunţată are 46 de pagini, de la prima lecturare se poate observa faptul că motivarea propriu-zisă a sentinţei începe la pag. 37, de unde începe prezentarea considerentelor pentru care instanţa respinge din nou excepţiile şi cererea de suspendare a judecăţii care au fost deja soluţionate la termenul de judecată din 13.02.2020, iar de la pag. 39 se prezintă considerentele soluţiei adoptate asupra fondului cauzei. Iar apoi de la pag. 39, până la pag 42 se prezintă istoricul problemei, începând cu anul 2017, iar până la pag. 44 se analizează aspectele invocate de reclamantă, respectiv răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici.

Au arătat recurenţii că în considerentele sentinţei recurate nu se regăseşte niciun fel de aprecierea sau vreo analiză în privinţa apărărilor prezentate de pârâţi în cuprinsul întâmpinării formulate, iar dacă o terţă persoană ar citi motivarea cuprinsă între pag. 37-46, ar avea falsa impresie că pârâţii nici măcar nu au formulat o întâmpinare.

Potrivit art. 425 alin. (1) Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă partea introductivă, considerentele şi dispozitivul, iar în cuprinsul considerentelor se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie. Practica instanţei supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistenţa motivării atrage casarea hotărârii, la fel şi o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistenţa motivării.

Recurenţii pârâţi au susţinut că în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de alta parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedură civilă.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţă superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţa a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă.

Or, în aceste condiţii, a fost încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv casarea în totalitate a sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond a cererii formulate de reclamant pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză, (a se vedea: Curtea de Apel Oradea, Secţia a II-a civila, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2333/R/CA/29.06.2015, portal.just.ro)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că motivarea unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părţi prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar. În acest sens, Înalta Curte a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea: Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011 pronunţată în recurs de Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă. Motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie. Practica instanţei supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistenţa motivării atrage casarea hotărârii, la fel şi o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistenţa motivării.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. întrucât Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observaţii sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiţiei, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât priveşte, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părţi. Această obligaţie este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Recurenţii pârâţi au arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 405 Cod de procedură civilă, „Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel."

Prin raportare la motivul de casare pe care recurenţii pârâţi au înţeles să  o invoce, respectiv cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 Cod de procedură civilă, sunt incidente şi dispoziţiile art. 405 din acelaşi Cod.

Cu privire la incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1 ) pct. 6 şi 8 Cod de procedură civilă, recurenţii pârâţi au învederat faptul că, soluţia adoptată asupra fondului acţiunii se axează pe 7 enunţuri ale instanţei de prim grad de jurisdicţie (care se regăsesc la pag. 44-45 din hotărâre), care sunt contradictorii, constând mai mult în constatări de natură generală, dar care în acelaşi timp au condus la pronunţarea unei hotărâri care încalcă toate normele de drept material în domeniul răspunderii patrimoniale a funcţionarului public şi, în concret, a răspunderii intimatei reclamante.

Instanţa apreciază că trebuie analizată responsabilitatea membrilor comisiei de evaluare, şi nu numai a preşedintelui comisiei, în lumina prevederilor art. 127 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, în special cu privire la respectarea termenelor, verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini; evaluarea propunerilor tehnice ale ofertanţilor în conformitate cu criteriile de atribuire, dacă este cazul şi în principal art. 1 litera h inclusiv verificarea conformităţii cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, precum şi, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situaţia prevăzută la art. 210 din Lege; stabilirea solicitărilor de participare neadecvate, a ofertelor inacceptabile şi/sau neconforme, precum şi a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii; stabilirea ofertelor admisibile şi aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în anunţul de participare şi stabilirea ofertei/ofertelor câştigătoare sau, după caz, formularea propunerii de anulare a procedurii.

Recurenţii pârâţi au subliniat faptul că în teorie, acest enunţ prezintă logică, însă în practică, după această apreciere, instanţa nu a mai trecut la analiza propusă de ea însăşi, respectiv nu a verificat niciunul dintre elementele prezentate. De aici se poate deduce o singură concluzie raţională, respectiv că în urma „analizei", instanţa a ajuns la concluzia că reclamanta este cea răspunzătoare de prejudiciul imputat acesteia.

Instanţa de fond recunoaşte în mod expres că această verificare ar fi necesară, pentru a determina dacă „ceilalţi membri comisiei de evaluare cunoşteau sau au contribuit la încălcarea prevederilor legale în materie". In aceste condiţii, instanţa confirmă nu numai faptul că avem de a face cu încălcări ale legislaţiei în materie, dar şi că reclamanta este răspunzătoare, impunându-se doar să se verifice dacă şi alte persoane a contribuit la ilegalităţile sesizate.

Anularea dispoziţiei şi a celor două rapoarte premergătoare, care au stabilit în mod clar persoana vinovată şi prejudiciul creat de aceasta, instanţa trebuia să aibă la îndemână probe din care să rezulte faptul că nu reclamanta este cea vinovată de crearea prejudiciului. Or, astfel de probe nu există, vinovăţia reclamantei fiind stabilită în baza documentelor analizate şi depuse la dosarul cauzei, pe când reclamanta nu numai că nu şi-a dovedit susţinerile, dar nici măcar nu a propus administrarea unor astfel de probe.

În opinia recurenţilor pârâţi aceasta deoarece actul administrativ se bucură de o prezumţie de legalitate şi temeinicie, prezumţie care se impune a fi răsturnată de persoana care îl contestă.

În condiţiile în care consiliul local a adoptat hotărârea în baza Raportului de specialitate şi expunere de motive nr. xxx din 13.02.2017, iniţiată de Direcţia de dezvoltare şi investiţii, semnată de reclamantă, se poate observa acest enunţ, ca şi cel analizat anterior, nu constituie nimic altceva decât lansarea unei idei neurmată de o astfel de „analiză".

Recurenţii pârâţi au susţinut că ceea ce s-a ignorat de către prima instanţă, este că, potrivit atribuţiilor de servicii cuprinse în fişa postului de director executiv pentru perioada 2016-2018 - ale reclamantei, printre altele sunt cuprinse următoarele:

- Organizează îndrumă, conduce, controlează şi răspunde de desfăşurarea a activităţii serviciului referitor la Achiziţiile Publice;

- Semnează toate actele emise de Direcţia de dezvoltare şi investiţii şi răspunde material, administrativ, sau penal pentru legalitatea şi veridicitatea celor cuprinse în actele emise în nume propriu sau în numele Primăriei.

În opinia recurenţilor pârâţi nu prezintă nicio relevanţă câte persoane au „îndrumat" şi „controlat" intimata-reclamantă, relevant fiind faptul că aceasta este cea care răspunde în astfel de situaţii, mai ales în condiţiile în care nu s-a administrat nicio probă care să confirme cele care urmau a fi „analizate" de instanţă.

Un alt enunţ contradictoriu în opinia recurenţilor este cel potrivit căruia primarul exercită funcţia de ordonator principal de credite şi în această calitate răspunde de legalitatea cheltuielilor angajate." Instanţa omite să „analizeze" faptul că plata constituie ultima etapă, după angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor bugetare, situaţie în care nu se impune nicio „analiză" privind posibila complicitate a ordonatorului principal de credite.

Recurenţii pârâţi au susţinut că instanţa de fond a reţinut în privinţa secretarului  unităţii administrativ-teritoriale, că „poate fi analizată eventuala răspundere al secretarului unităţii administrativ teritoriale pentru avizarea hotărârilor consiliului local anterior arătate."

Instanţa de fond afirmă că „prev. art. 16 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 au în vedere ipoteza în care persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul ori în speţa dată reclamanta nu a primit vreun ordin din partea superiorului ierarhic".

Dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, sunt în opinia recurenţilor, inaplicabile în prezenta speţă, întrucât reglementează posibilitatea chemării în judecată a funcţionarului care a contribuit la elaborarea unui act care a produs un prejudiciu unei terţe persoane, care contestă legalitatea acelui act.

Instanţa de fond afirmă faptul că „în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii patrimoniale a reclamantei, chiar dacă s-ar admite ideea unei culpe, răspunderea pentru prejudiciile cauzate angajatorului nu ar putea fi instituită doar pe seama reclamantului ci eventual calificată ca o răspundere conjunctă, reţinută pe seama mai multor angajaţi, funcţie de măsura în care a contribuit fiecare la producerea ei."

Fără a avea la dispoziţie vreo probă instanţa apreciază că prejudiciul este incert, existenţa lui este nesigură şi îndoielnică, neputându-se stabili întinderea s-a.

Totodată, recurenţii au apreciat incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.

În opinia recurenţilor pârâţi, instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea pe mai multe dispoziţii ale Legii contenciosului administrativ, fără a „analiza" posibila incidenţă a prevederilor art. 161 din acest act normativ, care îi permitea să pună în discuţie introducerea în cauză a altor persoane.

În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ, art. 451-453 C. proc. civ., precum şi prevederile normative menţionate în cuprinsul cererii de recurs.

La data de 23 octombrie 2020, reclamanta AA a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat şi păstrarea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a  susţinut cu privire la excepţiile invocate în ceea ce priveşte excepţia netimbrării, instanţa de fond în mod temeinic şi legal a respins excepţia netimbrării invocate de recurenţi, şi-a motivat instanţa prin încheierea din 13.02.2020 de ce a respins excepţia invocată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, cu privire la cererile de anulare a referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019 şi de constatare nr. yy/22.01.2019, intimata reclamantă a considerat ca prin plângerea prealabilă prin care a solicitat revocarea Dispoziţiei nr. xx/25.01.2019, în mod implicit a fost solicitată şi revocarea tuturor actelor care au stat la baza emiterii dispoziţiei contestate. Conform " principiului accesorium sequitur principale" cele două referate premergătoare urmează soarta dispoziţiei de constatare a prejudiciului pe care o contestă.

Intimata reclamantă a considerat că instanţa investita cu judecarea unei cereri principale, are căderea de a judeca şi toate cererile accesorii şi incidentale. Nu a solicitat de sine stătător anularea acestor referate ci împreună cu Dispoziţia nr. xx/2019.

În opinia intimatei reclamante instanţa de fond, în mod temeinic şi egal a admis acţiunea formulată şi a dispus anularea Dispoziţiei Primarului nr. xx/25.01.2019, privind constatarea unui prejudiciu de 257.455 lei, stabilirea persoanei responsabile, şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respective a referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 şi a referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019.

Contrar celor susţinute de recurenţi, instanţa de fond a motivat soluţia dată. Astfel, răspunderea patrimonială presupune cu necesitate existenta vinovăţiei autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu. Răspunderea prevăzuta de art. 84 şi 85 din Legea nr. 188/1999 este o răspundere individuală, a fiecărui funcţionar public, aceasta fiind o răspundere conjunctă, divizibilă şi nu solidară.

O eventuala responsabilitate ar aparţine comisiei de evaluare, şi nu numai preşedintelui acesteia, ţinând cont de atribuţiile acesteia, conform prevederilor art. 127, alin.l din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016.

Intimata reclamantă a susţinut că rapoartele comisiei de evaluare se trimit spre aprobare conducătorului autorităţii contractante, rapoartele intermediare şi raportul procedurii de atribuire se înaintează de către preşedintele comisiei de evaluare conducătorului autorităţii contractante spre aprobare.

Rapoartele comisiei de evaluare au fost transmise primarului municipiului Odorheiu Secuiesc, acesta le-a aprobat, astfel încât doar după aceasta procedura s-a trecut la încheierea contractului de achiziţie publica nr. aa/24.10.2017 a fost încheiat cu S.C. BB S.R.L

În opinia intimatei reclamante concluzia instanţei de fond, temeinic şi legal motivată  s-a bazat pe documentele depuse la dosar, din care rezultă cu certitudine că nu poate fi responsabilă reclamanta pentru aşa zisul prejudiciu.

Valorile contractuale au fost stabilite de Comisia de evaluare, şi au fost însuşite de Consiliul Local al municipiului Odorheiu Secuiesc prin Hotărârile de Consiliu Local nr. 12 şi 13 din 2018.

Intimata reclamantă a susţinut că în mod temeinic şi legal, arată instanţa de fond că nefiind probată şi individualizată vinovăţia ei, nu poate fi atrasă răspunderea patrimonială a acesteia.

Cu privire la motivul de casare în sensul în care sentinţa nr. x/07.08.2020 ar fi nulă pentru nerespectarea prevederilor art. 425, alin. l, lit.b, Cod de procedură civilă, intimata reclamantă a solicitat respingerea acestuia.

Astfel din lecturarea sentinţei rezultă cu certitudine că aceasta cuprinde în considerente, atât obiectul cererii cât şi susţinerile părţilor, expunerea situaţiei de fapt, motivarea în fapt şi drept pe care se întemeiază soluţia.

În opinia intimatei reclamante nu se poate reţine afirmaţia recurenţilor, în sensul în care în motivare nu se regăsesc aprecieri cu privire la apărările formulate de recurenţi.

Instanţa de fond a analizat atât excepţiile invocate de recurenţi filele 37 - 38 din sentinţa cât şi excepţia invocate de intimată, filele 38 - 39 din sentinţă. A dispus respingerea acestora, motivând soluţia, atât în drept cât şi în fapt.

Intimata reclamantă a susţinut că nu poate fi reţinut nici motivul de casare prevăzut de art. 488, alin.l, pct.6, sentinţa contestata nu cuprinde motive contradictorii, dimpotrivă  aceasta analizează starea de fapt, în mod cursiv, motivează soluţia cu prevederi legale, bazându-se în concret, pe motivele pentru care poate fi atrasă răspunderea patrimoniala a funcţionarului public.

Recurenţii ar fi dorit ca instanţa de fond să preia în totalitate referatele întocmite, să nu analizeze documentele şi să dispună o hotărâre întocmai cu acuzele aduse.

În opinia intimatei reclamante nu sunt întrunite nici prevederile art. 488, alin. l, pct. 8 Cod Procedură Civilă, în sensul în care instanţa de fond ar fi dat soluţia cu aplicarea greşită a legislaţiei în materia achiziţiilor publice şi a răspunderii funcţionarului public, din moment ce instanţa de fond face o analiza detaliata şi temeinica a prevederilor art. 84 şi 85 din legea nr. 188/1999, art. 127 din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016, cu privire la atribuţiile Comisiei de evaluare, art.34,63,117 din legea nr. 215/2001.

Intimata reclamantă a învederat faptul că tocmai că din studierea acelor documente a rezultat cu certitudine că nu poate fi stabilită vinovăţia ei.

Acest fapt rezulta şi din soluţia data de către DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, în dosarul nr. z/P/2019 în care s-a dispus clasarea cauzei.

În opinia intimatei reclamante acuzaţia că instanţa de fond nu a dispus introducerea în cauză a altor persoane este lipsită de temei juridic.

Obiectul dosarului îl reprezintă cererea de anulare a Dispoziţiei nr. xx/25.01.2019 şi a actelor care au stat la baza emiterii acesteia.

Intimata reclamantă a susţinut că analizând Dispoziţia contestată şi documentele depuse la dosar, a rezultat că nu poate fi atrasă răspunderea patrimonială a intimatei, atâta timp cât nu poate fi stabilită şi individualizată cu certitudine vinovăţia acesteia.

În aceasta situaţie nu sunt întrunite cumulative condiţiile prevăzute de art. 84 şi 85 din Legea nr. 188/1999.

Totodată iniţierea în anul 2018 pe baza acestui contract de lucrări adoptarea Hotărârilor de Consiliu Local al Municipiului Odorheiu Secuiesc nr. 12/2018 şi 13/2018, pentru disponibilizarea fondurilor bugetare suplimentare de către directorul Direcţiei de dezvoltare şi investiţii.

În opinia intimatei reclamante din moment ce exista un contract de achiziţie publică, respectiv contractul nr. aa/24.10.2017, care nu a fost anulat şi două Hotărâri de Consiliu Local, respectiv nr. 12/2018 şi nr 13/2018, hotărâri în vigoare, nu se poate susţine că a fost cauzat vreun prejudiciu.

Sumele prevăzute în contract, sumele prevăzute prin Hotărârile de Consiliu Local nr. 12/2018 şi nr. 13/2018, atâta timp cât acestea sunt în vigoare, nu pot fi considerate ca sume ilegale.

Intimata reclamantă a susţinut că răspunderea civila a funcţionarului public se angajează în conformitate cu prevederile art.  84 din Legea  nr. 188/2009.

Ţinând cont de actele în vigoare existente la acest moment, nu există nici o pagubă produsă patrimoniului autorităţii publice.

Cu privire la acuzaţia ca ar fi fost atribuit în mod ilegal contractul de achiziţie publică nr. aa/24.10.2017 intimata reclamantă a arătat că, contractul de achiziţie publică nr. aa/ 24.10.2017 a fost încheiat cu S.C. BB S.R.L, în urma câştigării licitaţiei desfăşurate în perioada 12.04.2017, apariţia anunţului nr. bb/12.04.2017, de participare, contractul a fost încheiat la data de 24.10.2017, sub nr. aa, iar ulterior a fost anunţul de atribuire nr. cc/03.11.2017.

În opinia intimatei reclamante contractele de achiziţie sunt supuse controlului legalităţii, la fel ca şi procedura de desfăşurare a licitaţiei, iar pregătirea licitaţiei s-a făcut de către Comisia de Licitaţie, nu de către contestatoare.

Intimata reclamantă a subliniat faptul că din comisia de licitaţie au făcut parte şi următorii membri CC, DD, EE şi FF.

Modul de desfăşurare a licitaţiei a fost contestat în termen legal de către S.C. PP SRL, contestaţie respinsă, astfel încât modul de atribuire a fost considerat legal.

Prin acţiunea care a făcut obiectul dosarului nr. d/96/2019 pârâţii recurenţi au solicitat anularea contractului nr. aa/24.10.2017. Acţiunea a fost respinsă atât de către instanţa de fond, Tribunalul Harghita, sentinţa civila nr. ss/11.06.2019 cât şi de către instanţa de control, Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia nr. rr/R/26.07.2019.

Cu privire Ia Hotărârile de Consiliu Local nr. 12/ 2018 şi 13/2018, prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici actualizaţi la data de 15.11.2017 reprezentând noua valoare a investiţiei, respectiv finanţarea proiectului intimata reclamantă a arătat că Raportul de specialitate pentru înaintare la şedinţă de consiliul local a fost întocmit de responsabilul pentru acest obiectiv de investiţie XY, vizat juridic de YZ, şi de dir. AA. Raportul a fost aprobat de. dl Primar X, iar Hotărârile au fost adoptate de cei 19 consilieri în unanimitate.

Intimata reclamantă a susţinut că cele doua hotărâri de consiliu local nu au fost atacate în termenul legal de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă.

Pe cale de consecinţa acestea sunt în vigoare şi la data prezentei. Contrar celor susţinute de pârâţi prin adresa nr. x/29.03.2019, pag.2, alin. ultim, prin care se susţine că reclamanta ar fi solicitat adoptarea hotărârilor de consiliu local şi ar fi întocmit reportul de specialitate şi expunerea de motive nr. x din 16.01.2018, aferent HCL nr. 13/2018 şi raportul de specialitate şi expunerea de motive nr. y din 15.01.2018, aferent HCL nr. 12/2018 au fost în tocmite de către domnul XY, aşa cum reiese din aceste documente. Acesta avea atribuţii de întocmire proiecte de hotărâre de consiliu local şi referate de specialitate.

In opinia intimatei reclamante pe cale de consecinţa susţinerile pârâţilor recurenţi sunt total nefondate.

Prin referatul de aprobare nr. zz/25.01.2019 a Referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 se susţine la punctul 2 "contractul de lucrări a fost atribuit cu încălcarea dispoziţiilor legale, la o valoare de 1.605.077,69 lei ( cu TVA 1.910.042,12 lei).

Intimata reclamantă a menţionat că licitaţia pentru încheierea contractului s-a derulat în perioada aprilie - iunie 2017, iar contractul a fost încheiat la data de 24.10.2017, sub nr. aa.

Contractele de achiziţie sunt supuse controlului legalităţii, la fel ca şi procedura de desfăşurare a licitaţiei.

Conform metodologiei de finanţare din programul PNDL, după emiterea Ordinul ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene nr. 3288/16.06.2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investiţii, condiţia încheierii contractului de finanţare a fost ca intimata reclamantă să aibă un executant câştigător în urma procedurii de licitaţie deschisă. Contractul de finanţare ab a fost semnat la 07.11.2017. HCL nr. 108 din 31.08.2017 a fost aprobată înainte de încheierea procedurii de adjudecare, când nu se ştia valoarea finală a contractului de execuţie, care era un act esenţial şi fundamental la semnarea Contractului de finanţare.

In opinia intimatei reclamante având în vedere lacuna ceea ce priveşte coroborarea Legii 98/2016 cu legea finanţelor publice, a fost emisă o circulară a MDRAPFE cu nr. x/19.02.2019, referitoare la informaţii cu privire la procedurile de achiziţii publice, de a evita riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor, consecinţa cea mai gravă reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local.

Referitor la iniţierea unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică, a fost precizat că, potrivit dispoziţiilor art.21 alin (1) din HG nr.395/2016, "autoritatea contractantă poate iniţia aplicarea procedurii de atribuire numai după ce au fost elaborate şi aprobate documentaţia de atribuire şi documentele suport."

Intimata reclamantă a susţinut că se vorbeşte în referatul de constatare de un contract atribuit ilegal, însă acest contract este în vigoare şi la această dată, lucrările au fost executate, instanţa de judecată, respectiv Tribunalul Harghita, prin sentinţa civila nr. ss/11.06.2019 cât şi instanţa de control, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia nr. rr/R/26.07.2019, au respins cererea de anulare a contractului nr. aa/24.10.2017.

În drept, intimata-reclamantă a invocat prevederile art. 413 alin. 1, art. 414, art. 453, art. 488 C. proc. civ, precum şi la celelalte dispoziţii normative invocate în cuprinsul întâmpinării.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

 Curtea observă că  o primă critică invocată de recurenţi priveşte modul de soluţionare a excepţiilor insuficientei timbrări, respectiv a inadmisibilităţii acţiunii raportat la neparcurgerea procedurii prealabile relativ la referatele contestate, precum şi raportat la faptul că referatele atacate nu constituie acte administrative supuse controlului instanţelor judecătoreşti.

La termenul de judecată din data de 13.02.2020, prima instanţă a respins excepţiile insuficientei timbrări şi a inadmisibilităţii acţiunii.

În ce priveşte excepţia insuficientei timbrări, Curtea observă că în mod corect această excepţie a fost respinsă. Astfel, prin rezoluţia a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 50 de lei, iar reclamanta s-a conformat dispoziţiei instanţei. În opinia pârâţilor, taxa judiciară de timbru aferentă acţiunii deduse judecăţii este insuficientă, întrucât au fost contestate trei acte administrative iar nu doar unul singur. În cauză, însă, fiind atacată o dispoziţie de imputare emisă în considerarea calităţii de funcţionar public deţinute de reclamantă devin incidente dispoziţii art. 29 alin. 4 din OUG nr. 80/2013, acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă, dispoziţie normativă ce a fost avută în vedere şi la stabilirea scutirii de obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs. Nu prezintă relevanţă juridică faptul că la momentul investirii primei instanţe a încetat calitatea de funcţionar public a reclamantei câtă vreme argumentul decizoriu în temeiul căruia a fost emisă Dispoziţia privind constatarea prejudiciului rezidă tocmai  în această calitate deţinută de reclamantă la momentul săvârşirii faptelor pretins prejudiciabile. Substituind considerentele primei instanţe, instanţa de control judiciar apreciază că se justifică respingerea excepţiei insuficientei timbrări.

Asupra inadmisibilităţii acţiunii raportată la neparcurgerea procedurii prealabile în privinţa referatelor, precum şi raportat la faptul că referatele atacate nu constituie acte administrative supuse controlului instanţelor judecătoreşti, Curtea observă că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 3.10.2019, reclamanta AA a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii UAT municipiul Odorheiul Secuiesc şi Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc să se dispună anularea Dispoziţiei Primarului municipiului Odorheiu Secuiesc  nr. xx/25.01.2019 privind constatarea unui prejudiciu  de 257.455 lei, stabilirea persoanei responsabile şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv a Referatului de constatare nr. yy/22.01.2019 şi a Referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019.

Întrucât Referatul de constatare nr. yy/22.01.2019 şi Referatul de aprobare nr. zz/25.01.2019, premerg, fundamentează şi fac corp comun cu Dispoziţia Primarului municipiului Odorheiu Secuiesc  nr. xx/25.01.2019, constituind operaţiuni administrative care au stat la baza emiterii Dispoziţiei - care de altfel face trimitere la constatările cuprinse în referatele anterior menţionate -, Curtea apreciază că în mod legal prima instanţă a respins excepţiile inadmisibilităţii. Astfel, pe de o parte, prezintă relevanţă că în plângerea prealabilă s-au criticat inclusiv aspecte menţionate în referate, deci emitentul actelor a avut posibilitatea revocării acestora concomitent cu posibilitatea revocării Dispoziţiei Primarului municipiului Odorheiu Secuiesc  nr. xx/25.01.2019. În consecinţă, instanţa nefiind chemată a efectua o analiză pur formală a plângerii prealabile, constată că s-a solicitat revocarea implicită a referatelor întrucât au fost evidenţiate în cuprinsul plângerii critici privind conţinutul acestora. Pe de altă parte, opţiunea legiuitorului însuşi concretizată, prin dispoziţiile art. 18 alin. 2 teza finală din Legea nr. 554/2004, este în sensul stabilirii competenţei instanţei de a se pronunţa şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, cum este situaţia celor două referate contestate în speţă.

Pentru considerentele expuse, substituind argumentele instanţei de fond, instanţa de control judiciar apreciază că dispoziţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii este judicioasă.

De asemenea, Curtea apreciază ca rămase fără obiect criticile ce vizează nemotivarea soluţiilor de respingere a excepţiilor insuficientei timbrări şi inadmisibilităţii, având în vedere substituirea de către instanţa de control judiciar a considerentelor primei instanţei ce au fundamentat respingerea excepţiilor anterior menţionate.

Totodată, în acord cu susţinerile recurenţilor, Curtea observă că, deşi excepţiile anterior menţionate au fost soluţionate la termenul de judecată din data de 13.02.2020, în sensul respingerii acestora (filele 191-192 vol. XV dosar fond), dispoziţiile de respingere a excepţiilor au fost reluate şi în dispozitivul sentinţei pronunţate. Însă, întrucât prin aceasta nu se cauzează o vătămare procesuală concretă părţilor litigante, instanţa de control judiciar nu apreciază că se impune reformarea sentinţei criticate fundamentată pe acest motiv.

Totodată, Curtea apreciază ca neîntemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. pr. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu privire la acest motiv de casare, Curtea reţine că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza cererilor şi apărărilor părţilor. Faptul că instanţa de fond nu a analizat în mod distinct răspunderea fiecărui membru al comisiei de evaluare, răspunderea primarului sau a consiliului local nu invalidează concluzia anterior trasă, în condiţiile în care instanţa de fond şi-a expus argumentele de fapt şi de drept apte  a fundamenta în concret soluţia dată, de natură a explica părţilor hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor - ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia, precum şi de a permite un control judecătoresc adecvat. Instanţa nu are obligaţia să reia punctual şi întocmai, în forma în care au fost expuse, toate susţinerile părţilor ci are obligaţia să expună raţionamentul judiciar şi să înlăture explicit ori implicit acele argumente care nu corespund acestui raţionament, răspunsurile la aceste susţineri putând să se regăsească în argumentaţia juridică din cuprinsul considerentelor, fie să rezulte în mod logic prin raportare la raţionamentul judiciar reţinut de instanţă ca fiind valabil în raportul juridic dedus judecăţii.

Or, Curtea constată că prin hotărârea pronunţată prima instanţă a prezentat în mod concret situaţia de fapt pe care a reţinut-o şi în funcţie de care a aplicat prevederile legale incidente, procedând la efectuarea propriei aprecieri în raport de toate elementele de fapt şi de drept deduse judecăţii, reţinând în final că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a reclamantei.

În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ.  potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit art. 84 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999 răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează  a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează.

Conform art. 85 din Legea nr. 85/2014 (1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

(2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Curtea are în vedere situaţia de fapt, astfel cum a evidenţiat prima instanţă în hotărârea criticată: între mun. Odorheiu Secuiesc în calitate de beneficiar, pe de o parte şi S.C BB S.R.L în calitate de executant s-a încheiat contractul multianual de lucrări înregistrat, sub nr. aa din 24.10.2017, a fost semnat pentru valoarea de 1.605.077,41 lei, fără TVA, la care se adaugă TVA de 304.694,71 lei, suma totală fiind de 1.910.042,12 lei, care este mai mare cu 867.184 43 lei faţă valoarea de C+M de 1.042.857,69 lei, aprobată prin H.C.L. nr. 27/2017, ceea ce reprezintă o depăşire de 83,15 % prin raportare la valoarea iniţială.

Ulterior înregistrării contractului, prin H.C.L. nr. 128/30.10.2017, Consiliul local a aprobat rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli, unde obiectivul de investiţii a fost nominalizat „Lista de investiţii cu finanţare din bugetul local, care constituie Anexa nr. 5 la hotărâre, la Cap 67.02. Cultură, recreere, religie, la poziţia B.3 - investiţii noi, cu aceleaşi valori ca şi cu ocazia rectificării precedente, cu valoarea totală de 1.427/1076 mii lei, din care finanţare din bugetul local 100/76 mii lei şi din alocaţie din bugetul de stat 1.327/1000 mii lei.

Prin H.C.L. nr. 12 din 25.01.2018  s-a aprobat documentaţia tehnică revizuită şi în cadrul aceleiaşi şedinţe de consiliu s-a aprobat şi disponibilizarea de fonduri suplimentare din bugetul local în sumă de 1.078.637,92, lei pentru îndeplinirea contractului de lucrări cu BB S.R.L.

Suma solicitată a fost aprobată cu H.C.L. nr. 13 din 25.01.2018 cu menţiunea că din această sumă de bani, până la data de 31.12.2017, s-a decontat deja suma de 189.696,19 lei cu TVA, astfel a rămas pentru finanţare suma de 888.941,73 lei cu TVA. ) f.(154-160 vol. XV)

Avându-se în vedere atribuirea contractului de achiziţie publică la o valoarea superioară valorii estimate a contractului, precum şi iniţierea HCL nr. 12 şi 13/25.01.2018, prin Referatul de constatare nr.yy/22.01.2019 întocmit de Direcţia economică, s-a reţinut prejudicierea bugetului local al Municipiului Odorheiu Secuiesc cu suma totală de 257.455 lei, stabilindu-se întinderea exactă a prejudiciului.

La data de 25.01.2019 s-a întocmit Referatul de aprobare nr. zz prin care s-a constatat prejudicierea bugetului local al Municipiului Odorheiu Secuiesc cu suma totală de 257.455 şi a fost identificată persoana responsabilă, reclamanta AA director executiv la Direcţia de dezvoltare şi investiţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Odorheiu Secuiesc.

Prin Dispoziţia Primarului Mun. Odorheiu Secuiesc nr. xx din 25.01.2019, privind constatarea existenţei unui prejudiciu cauzat bugetului local, stabilirea întinderii prejudiciilor, a persoanelor responsabile în contextul abaterii de la legalitate şi regularitate generatoare a unor prejudicii, precum şi a măsurilor pentru recuperarea acestora, s-a constatat prejudicierea bugetului local al Municipiului Odorheiu Secuiesc cu suma totală de 257.455, a fost identificată persoana responsabilă, reclamanta AA şi s-a dispus recuperarea integrală a prejudiciului, (f.17-67 vol. I fond)

Dispoziţia nr. xx/25.01.2019, Referatul de constatare nr.yy/22.01.2019 şi Referatul de aprobare nr. zz/25.01.2019 au fost anulate prin sentinţa recurată, prima instanţă constatând neîndeplinirea tuturor condiţiilor ce se impun a fi întrunite pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei-reclamante, în calitate de funcţionar public.

Curtea apreciază ca neîntemeiată critica recurenţilor privind existenţa unui prejudiciu imputabil intimatei care să fundamenteze angajării răspunderii sale civile în calitate de funcţionar public, conform art. 84 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

În Dispoziţia de imputare nu sunt descrise condiţiile întrunite pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei-reclamante AA în calitate de fost director executiv la Direcţia de dezvoltare şi investiţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Odorheiul Secuiesc, ci se face trimitere la cele consemnate în Referatul de constatare nr. yy/22.01.2019.

În Referatul de aprobare  nr. zz/25.01.2019 în scopul emiterii Dispoziţiei de primar privind constatarea existenţei unui prejudiciu cauzat bugetului local (filele 19- 22 vol. I dosar fond), cu privire la stabilirea prejudiciului, s-a evidenţiat că întrucât facturile emise de BB SRL, respectiv lucrările executate sunt decontate pe bază de situaţii de lucrări verificate cantitativ şi calitativ şi confirmate de dirigintele de şantier, se poate considera că, lucrările sunt realizate, însă sunt decontate la preţuri mai mari decât cele cuprinse în documentaţia aprobată prin HCL nr. 27/2017. Din aceste motive plăţile bugetare puteau fi efectuate doar în limita creditului de angajament stabilit pe baza documentaţiei aprobate prin HCL nr. 27/2017, în sumă totală de 1.354.840 lei, diferenţa de 252177 lei între limita de plăţi de 1354840 lei şi suma decontată în sumă de 1.607.0166,77 lei reprezentând plăţi nelegale din bugetul local.

 Raportat la modul de definire a prejudiciului astfel cum acesta este evidenţiat în Referatul de aprobare nr. zz/25.01.2019, Curtea observă că acesta este configurat exclusiv de decontarea lucrărilor executate de BB SRL  la preţuri mai mari decât cele cuprinse în documentaţia aprobată prin HCL nr. 27/2017.

În Referatul de aprobare nr. zz/25.01.2019, Referatul de constatare nr. yy/22.01.2019 şi Dispoziţia Primarului Mun. Odorheiu Secuiesc nr. xx din 25.01.2019, se omite un aspect esenţial, şi anume acela că subsecvent adoptării HCL nr. 27/2017, au fost adoptate alte două hotărâri de consiliu local cu privire la cuantumul preţului decontat pentru lucrările efectuate de BB SRL. În acest sens, au fost adoptate:

-H.C.L. nr. 12 din 25.01.2018  prin care s-a aprobat documentaţia tehnică revizuită şi în cadrul aceleiaşi şedinţe de consiliu s-a aprobat şi disponibilizarea de fonduri suplimentare din bugetul local în sumă de 1.078.637,92, lei pentru îndeplinirea contractului de lucrări cu BB S.R.L.

-H.C.L. nr. 13 din 25.01.2018, prin care s-a aprobat suma solicitată, cu menţiunea că din această sumă de bani, până la data de 31.12.2017, s-a decontat deja suma de 189.696,19 lei cu TVA, astfel a rămas pentru finanţare suma de 888.941,73 lei cu TVA.) f.(154-160 vol. XV fond).

În consecinţă, în cauză, prezintă o relevanţă deosebită faptul că plata sumei de 1.607.0166,77 lei a fost aprobată prin HCL nr. 12 şi 13/25.01.2018, acte administrative cu o forţă juridică identică HCL nr. 27/2017 prin care a fost aprobat preţul iniţial al lucrărilor.

Adoptarea HCL nr. 12 şi 13/25.01.2018 prin care s-a aprobat disponibilizarea sumelor la o valoare peste valoarea estimată iniţial nu poate fi imputată intimatei, neconstituind un fapt personal al acesteia.

În acest sens, Curtea apreciază că iniţierea HCL nr 28/3.10.2017 şi respectiv HCL nr. 12/25.01.2018, în sensul demarării procedurii de supunere spre dezbatere a unei chestiuni de interes local nu este de natură a genera prejudicierea bugetului UAT.

Pentru adoptarea HCL este nevoie de manifestarea de voinţă a organului deliberativ de la nivelul UAT, căruia legiuitorul îi recunoaşte expres atribuţii în acest domeniu, conform prevederilor art.45 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare în 2018.

Curtea reţine că intimatei - director executiv la Direcţia de dezvoltare şi investiţii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Odorheiu Secuiesc nu îi revine competenţa de adoptare sau cenzurarea a legalităţii HCL-lor, acte administrative în fiinţă, ce produc efecte juridice.

Raportat la modul de descriere a prejudiciului în cuprinsul Referatului de aprobare nr. zz/25.01.2019, şi anume exclusiv prin raportare la decontarea preţului contractual peste valoarea cuprinse în documentaţia aprobată prin HCL nr. 27/2017, şi evidenţiind relevanţa efectuării plăţii preţului de 1.607.0166,77 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise de BB SRL în temeiul HCL 12 şi 13/25.01.2018,  fapt neimputabil intimatei, Curtea apreciază că nu sunt întrunite condiţiile cumulative pentru atragerea răspunderii civile a intimatei, în calitate de funcţionar public, context în care nu apreciază necesar a analiza suplimentar aspecte legate de fapta ilicită invocată constând în  încheierea contractului de achiziţie publică nr. aa/24.10.2017, cu încălcarea prevederilor legale incidente.

Faţă de cele expuse, Curtea va respinge, ca nefondat,  recursul formulat de recurenţii UAT Municipiul Odorheiul Secuiesc şi de Primarul Municipiul Odorheiul Secuiesc împotriva sentinţei nr. x/7.08.2020 şi a încheierii din 13.02.2020, pronunţate de Tribunalul Harghita, secţia civilă în dosarul nr. y/96/2019.

În temeiul art. 453 C. proc. civ, va obliga, în solidar, recurenţii UAT Municipiul Odorheiul Secuiesc şi Primarul Municipiul Odorheiul Secuiesc – care au pierdut procesul, la plata către intimata AA a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare