Contestatie la executare

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 121

contestaţie la executare

La ordine pronunţarea asupra cauzei civile formulată de către contestatoarea AA cu domiciliul în sat/com.Ceahlău, jud. Neamţ, cu domiciliul procedural ales la ……., împotriva actelor emise de către executorul judecătoresc XX în dosarul nr. 1224/2016 şi comunicate înainte de data de 15.01.2020 cât şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr……, pronunţată de Judecătoria Bicaz în Dosarul nr….., în contradictoriu cu intimatele BB, cu sediul în Bucureşti, ……… având ca obiect contestaţie la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 11.02.2021, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor reţinute în încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat rponunţarea pentru astăzi 18.02.2021.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr….. din data de 03.02.2020, contestatoarea AA în contradictoriu cu intimatele BB a formulat contestaţie la executare împotriva actelor emise de către executorul judecătoresc XX în dosarul nr….. şi comunicate înainte de data de 15.01.2020, cât şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr…., pronunţată de Judecătoria Bicaz în Dosarul nr…. şi a solicitat lămurirea şi întinderea aplicării titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr….., încheiat între BCR SA şi contestatoare, suspendarea executării silite, constatarea ca fiind abuzive a prevederilor contractuale ( respectiv pct 5 teza a II-a cu privire la dobânda curentă formată dintr-o dobândă de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,50 p.p. și restituirea acesteia, pct. 9 lit b – comision acordare credit și restituire, pct 8 referitor la dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante: a) până la 30 zile este dobânda curentă înscrisă la pct 5 la care se adaugă 3 p.p.; b) peste 31 zile inclusiv este dobânda curentă înscrisă la pct. 5 la care se adaugă 3 p.p.; pct. 9 lit. c – comision de administrare; pct. 9 lit. f – comision de urmărire riscuri) şi anularea executării silite în întregul ei prin constatarea ca abuzive a unor clauze. 

În motivarea contestaţiei s-a arătat în esenţă că, a luat cunoştinţă prin intermediul unui plic despre procesul verbal de sechestru împotriva sa, redactat la data de 15.01.2020, instituit de BEJ XX. Potrivit dispoziţiilor art.715 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, contestaţia la executare silită se poate face în termen de 15 zile de la data la care debitorul a primit actul de executare contestat.

În situaţia de faţă, contestatoarea a luat cunoştinţă despre procesul verbal de sechestru după data de 15.01.2020 şi apreciază că titlul executoriu în baza căruia este executată nu este cert, prin instituirea unor clauze abuzive şi a unor formule de calcul ale dobânzii neinteligibile conform Legii 193/2000, dovada luării la cunoştinţă este ataşată la dosarul de executare.

Cu privire la dobânda BCR SA, a arătat, în esență, că clauzele care permit băncii calculul dobânzii în funcție de dobânda de referință variabilă afișată la sediul BCR, precum și clauzele care permit modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor acordă un drept discreționar băncii de a modifica înțelegerea inițială.

Cu privire la comisionul de acordare, a menționat, în esență, că acesta reprezintă o dobândă mascată, neavând corespondent în operațiunea de punere efectivă la dispoziție a sumelor de bani.

Cu privire la dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante: a) până la 30 zile este dobânda curentă înscrisă la pct 5 la care se adaugă 3 p.p.; b) peste 31 zile inclusiv este dobânda curentă înscrisă la pct. 5 la care se adaugă 3 p.p., a precizat, în esență, că este o clauză penală interzisă de legea civilă în sensul că o clauză penală prin care se solicită restituirea la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea de penalități de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală contravine legii, conform deciziei RIL 11/2005.

Cu privire la comisionul de administrare, a arătat, în esență, că reprezintă o disimulare a dobânzii, creând o prezentare a unei dobânzii avantajoase.

Cu privire la comisionul de urmărire riscuri, a precizat, în esență, că aceasta nu definește în niciun fel riscul acoperit și nici nu există nicio clauză care să prevadă restituirea sumelor în cazul în care riscul nu s-a produs.

În dovedirea acţiunii, contestatoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile ataşate la dosar şi ataşarea dosarului execuţional cu nr. 1224/2016 al Biroului executorului judecătoresc XX.

În drept, dispoziţiile art. 194 şi 712 Cod procedură civilă, OUG 50/2008, 193/2000,  OG 21/1992, Codul civil, practici abuzive.

Prin rezoluţie, instanţa a pus în vedere contestatoarei să  timbreze contestaţia la executare cu suma de 1050 lei. Dovada achitării taxei judiciare de timbru este ataşată la fila 46 dosar.

Părţile au fost legal citate.

A fost ataşat în copie dosarul execuţional cu nr.1244/2016 al Biroului executorului judecătoresc XX ( filele  51-163 dosar).

Intimata BB a formulat Întâmpinare (filele 166- 178 dosar), la care a ataşat înscrisuri.

Pe cale de excepţie a solicitat anularea contestaţiei la executare şi a capătului de cerere privind suspendarea executării silite ca netimbrate, respingerea  capetelor de cerere constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale şi privind restituirea unor sume ca inadmisibile, anularea capătului de cerere privind restituirea unor sume din dobânzi ca nemotivat şi respingerea contestaţiei la executare ca tardiv formulată.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.  A solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că, la data de 04.12.2007 contestatoarea AA a formulat o cerere de credit persoane fizice, prin care a solicitat acordarea unei sume de 21.000 lei pe o perioadă de 120 luni, fiind încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice cu nr.2007187168 din data de 04.12.2007. În contractul amintit au fost făcut menţiuni cu privire la dobânda variabilă, despre care  contestatoarea a avut cunoştinţă şi  a acceptat-o.

Întrucât contestatoarea a înregistrat numeroase întârzieri la plată, a fost declarată scadenţa anticipată a creditului, la data de 04.10.2020.

Prin contractul de cesiune de creanţe nr. J918/04.10.2020 intimata a cesionat creanţa către  Secapital S.a.r.l, contestatoarea fiind notificată cu privire la cesiunea de creanţă.

Cu privire la clauzele abuzive, a arătat, în esență, că art. 4 alin. 6 L. 193/2000 înlătură posibilitatea analizei caracterului abuziv al clauzelor contestate în sensul că dobânda și comisioanele fac parte din obiectul principal al contractului, nefiind îndeplinite condițiile cumulative ale art. 4 alin. 1 L. 193/2000.

Cu privire la dobânda curentă, a menționat, în esență, că dobânda administrată are la bază indicele de referință ROBOR, costul de rezervă minimă obligatorie și costurile de lichidate.

Cu privire la dobânda penalizatoare, a precizat, în esență, că părțile au stabilit care vor fi daunele datorate în ipoteza neexecutării obligațiilor de plată, dobânda penalizatoare având caracterul unei clauze penale.

Cu privire la comisionul de acordare, a arătat, în esență, că se percepe pentru activități de punere la dispoziția clientului a creditului, fiind perceput o singură dată la prima acordare a creditului.

Cu privire la comisionul de administrare, a menționat, în esență, că se percepe pentru întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului, informări client cu privire la modificările costului creditului, închidere cont și informare client, informări client cu privire la înregistrarea de credite restante.

Cu privire la comisionul de urmărire riscuri, a arătat, în esență, că este perceput pentru creditele acordate fără garanții reale sau personale.

Intimata a ataşat înscrisuri în dovedire ( filele 179-200 dosar).

În drept, dispoziţiile art. 713 alin.2, 715 alin.1 Cod procedură civilă, art.1 alin.5, 16 alin.2 din Constituţia României, art.2 din Legea 289 /2004, art.14 din  Legea 190/1999, în forma aplicabilă Contractului de credit.

Intimata XX  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

În motivare, arătat, în esență, că clauzele privind comisioanele se referă la prețul contractului și nu pot fi modificate sau eliminate de către instanță, că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de L. 193/2000, clauzele fiind negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent, fapt confirmat și de constatarea valabilității clauzelor după 12ani de la data încheierii contractului.

În drept, a invocat disp.art. 205 C.p.c.

În dovedire, a depus înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 303/2020, instanța a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de către intimata BB, a respins ca tardivă contestaţia formulată în contradictoriu cu intimatele BB, CC, şi DD, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către contestatoarea AA în contradictoriu cu intimatele BB, CC şi DD, împotriva actelor emise de către executorul judecătoresc XX în dosarul nr. .. şi comunicate la data de 15.01.2020, a respins cererea contestatoarei de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunţa soluţia menţionată anterior, prima instanţă a reţinut următoarele:

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, în condiţiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a  admis-o, pentru următoarele considerente:

Din interpretarea dispoziţiilor art. 712 Cod procedură civilă se disting trei forme ale contestaţiei la executare: contestaţia la executare propriu zisă în care se pot valorifica argumente ce ţin de executarea silită însăşi şi care se promovează în termen de 15 zile de când debitorul a primit somaţia sau de când a aflat de executare, respectiv de când a primit înştiinţarea privind înfiinţarea popririi, contestaţia la executare împotriva unui act de executare care se formulează în termen de 15 zile de când debitorul a luat cunoştinţă de actul contestat şi contestaţia împotriva refuzului executorului judecătoresc.

Din lecturarea contestaţiei la executare formulată la data de 30.01.2020, contestatorul a solicitat lămurirea şi întinderea aplicării titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. …., încheiat între BCR SA şi contestatoare, anularea executării silite însăşi, în întregul ei, din dosarul nr. … al BEJ XX în sensul constatării nulităţii absolute e unor clauze contractuale, anularea încheierii de încuviinţare a executării silite şi suspendarea executării silite.

Verificând motivele contestaţiei la executare, instanţa a constatat că acestea conturează o singură formă a contestaţiei la executare, respectiv o contestaţie la executare privind executarea silită însăşi, motivele invocate pentru anularea executării silite, cât şi indicarea expresă cu prilejul formulării contestaţiei la executare împotriva executării silite înseşi, ducând la această concluzie.

Astfel, contestatoarea avea la dispoziţie două mijloace procedurale respectiv unul prin care putea contesta legalitatea întregii executări ca atare în cadrul căreia putea invoca impedimente la însăşi începerea executării silite şi un alt mijloc prin care se contestă un act de executare anume pentru motive care ţin exclusiv de legalitatea actului întocmit.

Având în vedere aspectele anterior prezentate, instanţa a reţinut că debitoarea nu mai poate invoca motive cu privire la nelegalitatea întregii executări pe calea contestaţiei la executare, prin care, de fapt, nu contestă anumite acte de executare respectiv somaţia mobiliară din data de 15.01.2020, sau procesul verbal de înfiinţare a sechestrului, încheiat la aceeaşi dată, cu privire la care instanţa consideră contestaţia la executare ca fiind formulată cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Aminteşte instanţa că nu este permis ca în cadrul contestaţiei formulate împotriva unui act de executare să fie analizate motive de nelegalitate a întregii proceduri de executare silită, iar în cazul de faţă, nu sunt invocate motive proprii celor două acte de executare din data de 15.01.2020, ci contestaţia vizează executarea silită însăşi şi trebuia formulată cu respectarea termenului legal instituit de legiuitor.

În cazul de faţă debitoarei i au fost comunicate la data de 17.08.2016, potrivit dovezii de primire (fila 115), o copie de pe titlul executoriu, somaţia din data de 11.08.2016, înştiinţarea din aceeaşi dată, prin care i a fost adusă la cunoştinţă debitoarei declanşarea procedurii de urmărire silită, încheierea nr. 357/CC/29.07.2016, pronunţată de Judecătoria Bicaz în Dosarul nr. 954/188/2016, prin care a fost încuviinţată executarea silită, încheierea nr. 1224/11.08.2016, prin care s au stabilit cheltuielile de executare silită şi câte un exemplar din adresele de înfiinţare a popririi. Potrivit art. 163 alin. 6 Cod procedură civilă, privind comunicarea actelor de procedură, dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa. Verificând actele din dosarul execuţional, înştiinţarea privind comunicarea somaţiei, titlului şi încheierilor, a fost semnată de către mama contestatoarei, Almăşanu Ioana, fiind respectate dispoziţiile legale, mai sus enunţate, procedura de comunicare fiind legal îndeplinită.

Mai mult decât atât, potrivit adresei nr. 339537/18.08.2016, emisă de Banca Transilvania, a fost instituită poprirea asupra conturilor contestatoarei, deschise la banca respectivă, în baza titlului executoriu din acelaşi dosar execuţional, nr. 1224/2016. (fila 118).

La data de 31.08.2016, conform menţiunilor olografe ale executorului judecătoresc XX, (fila 120), contestatoarea s a prezentat la sediul BEJ XX, declarând că va începe să achite, fiind, astfel, evident, că aceasta a luat cunoştinţă despre existenţa dosarului execuţional, dacă nu avusese cunoştinţă, până la acea dată, de înfiinţarea popririi.

La data de 20.08.2018, a fost comunicată contestatoarei somaţia imobliară din data de 10.08.2018 (fila 142), confirmarea de primire fiind semnată tot de către mama contestatoarei, care a semnat şi pentru primirea actelor comunicate la data de 20.01.2020, în urma cărora contestatoarea a formulat prezenta contestaţie la executare.

Instanţa a constatat că termenul de 15 zile pentru a fi contestată executarea însăşi s a împlinit cu mult înainte de a fi formulată prezenta contestaţie, astfel că debitoarea este decăzută din dreptul de a invoca pe calea contestaţiei la executare motive care vizează executarea silită în ansamblu.

Este adevărat că faţă de momentul formulării contestaţiei, debitoarea era în termenul legal de 15 zile pentru a contesta somaţia mobiliară din data de 15.01.2020, sau procesul verbal de înfiinţare a sechestrului, încheiat la aceeaşi dată, însă, faptul că a invocat motive ce privesc executarea silită în ansamblu şi nu motive proprii acestor acte de executare, nu poate avea ca efect repunerea în termen pentru a contesta executarea silită însăşi, fiind decăzută din acest drept, conform celor anterior expuse.

Legiuitorul nu a reglementat momente diferite de curgere a termenului instituit pentru formularea contestaţiei la executare în scopul de a da posibilitate debitorului să invoce ori de câte ori i se comunică un act de executare motive ce vizează executarea silită însăşi, ci a pus la dispoziţia acestuia momente distincte de curgere a termenului pentru contestarea actelor de executare, separat şi ulterior contestaţiei care vizează executarea silită însăşi, pentru a i oferi instrumente eficiente de sesizare a instanţei de executare cu privire la eventualele nereguli apărute cu ocazia întocmirii actelor de executare de către executorul judecătoresc.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că, la data de 30.01.2020, debitoarea era decăzută din dreptul de a formula critici cu privire la executarea silită însăşi, putând critica doar actele de executare cu respectarea termenului legal, dar numai dacă motivele invocate cu privire la acestea vizează nelegalitatea întocmirii acestora şi nicidecum nelegalitatea executării silite în ansamblu, urmând a admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare. În aceste condiţii, faţă de tardivitatea formulării contestaţiei la executare, analizarea celorlalte motive pentru care s a solicitat anularea executării silite însăşi, precum şi a actelor de executare, apare inutilă.

În ceea ce priveşte solicitarea de a se constata caracterul abuziv al anumitor clauze contractuale, instanţa a reţinut că acţiunea prin care se solicită constatarea nulităţii absolute decurgând din caracterul abuziv al clauzei este imprescriptibilă, aşa cum rezultă din art. 2502 alin. 2 pct. 3 Cod civil. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte termenul pentru constatarea, pe calea contestaţiei la executare, a caracterului abuziv al unei clauze, sub imperiul Legii nr. 193/2000, contestaţia se va formula în termen de 15 zile de la data când debitorul a primit încheierea de încuviinţare a executării, sau somaţia, ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, întrucât este vorba de o contestare a executării silite însăşi, fiind contestat însuşi titlul executoriu.

Mai mult decât atât, contestatoarea are la dispoziţie o acţiune de drept comun, în constatare a nulităţii absolute a unor clauze, ca urmare a caracterului abuziv al acestora.

În consecinţă, faţă de tardivitatea formulării contestaţiei la executare împotriva executării silite înseşi, instanţa a constatat că şi invocarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale pe calea contestaţiei la executare, este tardivă, fiind efectuată cu nerespectarea termenului imperativ de 15 zile, aspect care impune neanalizarea cauzelor ce atrag nulitatea absolută a clauzelor contractuale.

Relativ la invocarea caracterului abuziv al unor clauze pe calea lămuririi şi întinderii aplicării titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. …, încheiat între … şi contestatoare, reţine instanţa că pe calea contestaţiei privind lămurirea titlului nu pot fi invocate apărări de fond, rolul instanţei de executare în această ipoteză fiind limitat în a interpreta conţinutul titlului executoriu, în a lămuri dispoziţiile, ori, după caz, clauzele obscure sau echivoce, în vederea explicitării înţelesului, întinderii, ori aplicării titlului executoriu şi a determinării limitelor înăuntrul cărora va trebui să se desfăşoare executarea silită. Or, în cazul de faţă, contestatoarea invocă adevărate nulităţi ale titlului executoriu, apreciind că multe din clauzele acestuia sunt nule absolut, solicitând anularea executării silite înseşi, constatarea nulităţii unei clauze fiind aptă să atragă desfiinţarea întregului contract.

Prin urmare, contestatoarea nu beneficiază de dispoziţiile art. 715 alin. 3 Cod procedură civilă (contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită), care consacră lipsa unui termen pentru exercitarea contestaţiei, ci este ţinută de termenul obligatoriu, de decădere, de 15 zile, care curge de la data la care a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia, ori de la data la care a luat cunoştinţă de primul act de executare (doar în cazul în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia, sau executarea se face fără somaţie).

În considerarea celor expuse anterior, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, formulată de către intimată şi să respingă contestaţia la executare cu care a fost învestită ca tardiv formulată, împotriva actelor emise de către executorul judecătoresc XX în dosarul nr. … şi comunicate înainte de data de 15.01.2020 cât şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. …, pronunţată de Judecătoria Bicaz în Dosarul nr. ….

În ceea ce priveşte contestaţia la executare formulată împotriva somaţiei mobiliare din data de 15.01.2020 şi procesului verbal de înfiinţare a sechestrului, încheiat la aceeaşi dată, instanţa a constatat că aceste acte au fost depuse doar pentru a justifica formularea acţiunii în termen de 15 zile, fără a fi prezentate motive privind nelegalitatea şi netemeinicia acestor acte, motiv pentru care instanţa va respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată împotriva acestor acte.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată privind excepţia invocată, potrivit art. 248 Cod procedură civilă, analizarea celorlalte excepţii de fond apare ca fiind inutilă.

În ceea ce priveşte contestaţia la executare formulată împotriva somaţiei mobiliare din data de 15.01.2020 şi procesului verbal de înfiinţare a sechestrului, încheiat la aceeaşi dată, instanţa constată că aceste acte au fost depuse doar pentru a justifica formularea acţiunii în termen de 15 zile, fără a fi prezentate motive privind nelegalitatea şi netemeinicia acestor acte, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată împotriva acestor acte.

Ca atare, privind cererea de suspendare a executării silite, formulată de către contestatoare, a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 555/AC/2020, instanța de control a admis apelul formulat de apelanta-contestatoare AA, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut ca validă critica apelantei privind ignorarea Deciziei CJUE pronunţată in cauza 75/2019. Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s a pronunţat în data de 06.11.2019 cu privire la întrebările preliminare formulate de Tribunalul Mureş referitoare la invocarea clauzelor abuzive într o contestaţie la executare silită introdusă tardiv. Curtea, în virtutea prevalenţei normelor din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii, a decis că trebuie admisă o contestaţie la executare silită chiar dacă a fost introdusă tardiv, dacă contestatorul (debitorul urmărit silit) invocă în contestaţie prezenţa unor clauze abuzive în contractul în baza căruia se desfăşoară executarea silită.

Aşa fiind, în mod greşit a admis prima instanţa excepţia tardivităţii contestaţiei la executare în ceea ce priveşte petitul referitor la constatarea că fiind abuzive clauzele din contractul de credit, ajungându‑se astfel la necercetarea fondului contestaţiei la executare, împrejurare de natură a atrage potrivit art. 480 alin. 3 cpciv, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea analizării caracterului abuziv al clauzelor contractuale şi desigur, funcţie de soluţia ce se va pronunţa cu privire la aceste aspecte, în vederea analizării şi celorlalte petite ale contestaţiei le executare, cu atât mai mult cu cât o anulare parţiala nu se justifica, dată fiind pe de o parte, unicitatea titlului executoriu, iar pe de altă parte, caracterul unitar al executării silite.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 182/188/2020*.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

În fapt, la data de 04.12.2007 între BRC SA, pe de o parte, şi AA, în calitate de împrumutat, pe de altă parte, s-a încheiat convenţia de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2007187168 (filele 59-63).

Potrivit punctului 1, obiectul contractului l-a constituit acordarea unui credit în cuantum de 21.000 lei, reprezentând contravaloare nevoi personale, iar, potrivit punctului 2 durata creditului a fost de 120 luni de la data primei trageri din credit.

Conform punctului 5, la data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 12,55 % pe an și este administrată; dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,05 puncte procentuale.

Conform punctului 8, dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante:

a) până la 30 zile, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale;

b) peste 31 zile inclusiv, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale.

Conform punctului 9, pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: (...)

b) comision de acordare credit de 0,95 % flat;

c) comision de administrare de 10,50 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1; (...)

f) comision de urmărire riscuri de 48,30 RON lunar, reprezentând un procent de 0,23 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1

De asemenea, părţile au semnat şi condiţiile generale ale convenţiei, în cuprinsul cărora la secţiunea 2 dobândă – pentru creditele cu dobânda administrată s-a prevăzut la 2.10.d „pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda de referință administrată, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de evoluția pieței, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea nivelului dobânzii curente (%) conduce la recalcularea dobânzii: 2.11. b – noul procent de dobândă administrată va fi afișat la sediul băncii la data intrări în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării.”

La secțiunea 3 Comisioane s-a prevăzut că 3.1 comisionul de acordare se plătește la prima tragere a creditului și se calculează la valoarea creditului prevăzută în contract (...) 3.8 Comisionul de urmărire riscuri se calculează flat prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la punctul 1 din contract. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar o dată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună. 3.9. comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la punctul 1 din contract. Clientul achită comisionul de administrare lunar o dată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.

La data de …. a fost încheiat contractul de cesiune creanțe între … și Secapital SaRL (filele 89-94).

La data de …. …. a formulat cerere de executare silită înregistrată pe rolul BEJ XX (fila 38) pentru recuperarea sumei de 33.679,20 lei compusă din: 19.904,54 lei debit principal, 12.540,21 lei dobândă aferentă creditului acordat și 1.234,45 lei comision bancar restant.

La data de …. a fost admisă cererea de executare silită și s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 1224/2016 (fila 100), iar la data de …. Judecătoria Bicaz, în dosarul nr, 954/188/2016 a încuviințat executarea silită (fila 109), iar la data de … a fost emisă somația (fila 112).

În ceea ce priveşte normele aplicabile în cauză, instanţa reţine că, potrivit art.148 alin.2 din Constituţia României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Prin urmare, în cauză sunt aplicabile atât Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii ce a fost adoptată în vederea protejării consumatorilor de bunuri şi servicii prin eliminarea clauzelor abuzive din contractele de consum, cât şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în acest domeniu.

Legea nr. 193 din 2000 transpune Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi potrivit art. 4 alin. 2 din această normă a Uniunii Europene: „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.”

Conform art. 1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori „(1) Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. (3) Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”, iar conform art.4 din Legea nr.193/2000 „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.(…) (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Totodată, instanţa reţine incidenţa în cauză a disp. art.6 din Legea nr.193/2000 care prevăd că „Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”, ale disp. art.7 din Legea nr.193/2000 care prevăd că „În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese.”, ale disp. art.13 din Legea nr.193/2000 care prevăd că „(1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16. (3) Dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit. (4) Hotărârea este supusă numai apelului” şi ale disp. art.14 din Legea nr.193/2000 care prevăd că „Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.”

În prealabil, instanţa reţine că raporturile deduse judecăţii sunt supuse normelor legale speciale reglementate în domeniul protecţiei consumatorilor, dat fiind obiectul cererii reclamanţilor, calitatea de comerciant a pârâtei, precum şi calitatea de consumator a reclamantei. De altfel, niciuna din părţi nu a contestat aplicarea în cauză a normelor din domeniul protecţiei consumatorilor.

În consecinţă, pârâtei îi incumba obligaţia de a nu insera clauze abuzive în contractul încheiat cu reclamanta.

Conform art. 4 alin. 6 L. 193/2000: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Pe de altă parte, conform art. 4 alin. 2 Directiva 93/13/CEE: „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.”

Din interpretarea gramaticală şi logico-juridică a acestui text rezultă că obiectul şi preţul contractului nu sunt excluse oricărei analize şi cenzuri a instanţei, ci doar definirea obiectului contractului, respectiv justeţea preţului şi doar în ipoteza în care acele clauze care se referă la obiect sau preţ sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, în interpretarea normelor relevante din această directivă, Curtea subliniind de mai multe ori că instanţa naţională este competentă a aprecia asupra caracterului abuziv al unor clauze privind costul creditului, dobânda anuală efectivă, dobânda penalizatoare sau un mecanism de modificare a costului.

Cu titlu de exemplu, în considerentele Curţii, expuse în hotărârea pronunţată în cauza C-472/10 Invitel, se arată că: „În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din directivă, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, pe de-o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil. Această excludere nu se poate însă aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului.”

În hotărârea pronunţată în cauza C-76/10 Pohotovosť s.r.o., Curtea a arătat: „revine instanţei naţionale în cauză, având în vedere toate împrejurările care însoţesc încheierea contractului, obligaţia de a stabili dacă o clauză dintr-un contract de credit precum cea din speţă, care prevede în sarcina consumatorului, potrivit constatărilor efectuate de această instanţă, o penalitate într-un cuantum disproporţionat de mare, trebuie considerată abuzivă în sensul articolelor 3 şi 4 din Directiva 93/13. În cazul unui răspuns afirmativ, revine acestei instanţe sarcina de a stabili toate consecinţele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura că respectiva clauză nu creează obligaţii pentru consumator.”

Sunt relevante şi considerentele cu caracter general expuse de Curte în hotărârea pronunţată în cauza C-618/10 Banco Español de Crédito SA: „trebuie amintit, de la început, că sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora.

Având în vedere o astfel de situaţie de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva menţionată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligaţii pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudenţă, este vorba despre o dispoziţie imperativă care urmăreşte să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile şi obligaţiile cocontractanţilor printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre părţi.

Pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat deja în mai multe ocazii că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor la contract.

În lumina acestor principii, Curtea a hotărât astfel că instanţa naţională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 şi, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator şi vânzător sau furnizor.”

Mai reţine instanţa că traducerea normei comunitare în dreptul intern nu este dincolo de orice critică întrucât restrânge ipoteza avută în vedere de legiuitorul comunitar. Astfel, aşa cum s-a reţinut şi în cauza C-26/13 din 30.04.2013 a CJUE, „o instanţă naţională sesizată cu un litigiu care se poartă exclusiv între particulari este obligată, atunci când aplică dispoziţii de drept intern, să ia în considerare totalitatea normelor dreptului naţional şi să le interpreteze, în măsura posibilului, în lumina textului precum şi a finalităţii directivei aplicabile în materie, în vederea identificării unei soluţii conforme cu obiectivul urmărit de aceasta”.

Prin urmare, instanţa nu poate aplica direct directiva, şi nici nu poate recunoaşte efectul direct al art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, însă poate interpreta norma internă de transpunere (art. 4 alin. 6 Legea nr. 193 din 2000) în lumina normei Uniunii Europene (cauza C-106/89 Marleasing).

Conform legislaţiei naţionale de mai sus, examinarea caracterului abuziv al unor astfel de clauze este posibilă „în măsura în care acestea NU sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”. Conform legislaţiei comunitare, examinarea caracterului abuziv se poate face în cazul clauzelor care NU „sunt exprimate în mod clar şi inteligibil”.

Cele două sintagme din cele două norme diferă. Legea naţională se referă la „un limbaj uşor inteligibil”, iar legea comunitară prevede „un mod clar şi inteligibil”.

Sub acest aspect, instanţa comunitară a statuat că „pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condiţiile contractuale şi la consecinţele respectivei încheieri este de o importanţă fundamentală. Acesta din urmă decide, în special pe baza respectivei informări, dacă doreşte să se oblige contractual faţă de un vânzător sau un furnizor prin aderarea la condiţiile redactate în prealabil de acesta. Cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 nu poate fi redusă, aşadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal şi gramatical. Dimpotrivă, întrucât sistemul de protecţie pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că, în ceea ce priveşte, printre altele, nivelul de informare, consumatorul se află într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau furnizor, această cerinţă privind transparenţa trebuie înţeleasă în mod extensiv”.

În aceeaşi cauză C-26/13, instanţa comunitară a concluzionat că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca, prin modalitatea de exprimare a clauzelor, acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa apreciază, astfel, că este în măsură a analiza caracterul abuziv al clauzelor ce fac obiectul cererii deduse judecăţii.

Conform punctului 5 din contract, la data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 12,55 % pe an și este administrată; dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,05 puncte procentuale, iar, conform condiţiilor generale ale convenţiei, secţiunea 2 dobândă – pentru creditele cu dobânda administrată s-a prevăzut la 2.10.d „pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda de referință administrată, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de evoluția pieței, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea nivelului dobânzii curente (%) conduce la recalcularea dobânzii: 2.11. b – noul procent de dobândă administrată va fi afișat la sediul băncii la data intrări în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării.”

Analizând această clauză contractuală prin care s-a acordat posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii în funcție de evoluția pieței, instanţa reţine incidenţa în drept a disp. alin. 1 lit. a Anexa L. 193/2000 care prevăd că „(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.”.

Observând conţinutul clauzei contractuale, instanţa reţine că pârâta, unilateral, fără a negocia direct cu împrumutata, şi-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii, în funcție de evoluția pieței, printr-o clauză care instituie avantaje pentru pârâtă, permiţându-i să majoreze dobânda arbitrar, fapt ce determină o încălcare evidentă a intereselor economice ale împrumutatei, aceasta fiind determinată a achita o sumă mai mare de bani decât cea stabilită iniţial prin creşterea ratei împrumutului de rambursat.

Nu pot fi primite susţinerile pârâtei în sensul că această clauză este exclusă controlului privind caracterul abuziv. Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE şi ale art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 exclud de la controlul caracterului abuziv clauzele privind preţul, cu condiţia ca acestea să fi fost exprimate clar şi inteligibil, condiţie ce nu este îndeplinită în speţă atâta timp cât banca poate modifica în mod unilateral dobânda în cazul unor „schimbări semnificative".

Această clauză pune sub semnul întrebării echilibrul contractual, deoarece oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii fără ca noul nivel al dobânzii să fie negociat cu consumatorul.

Conform art. 1 lit. a) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut în contract şi totodată, cu condiţia informării clientului, care să aibă libertatea de a continua sau rezilia imediat contractul. Prin „motiv prevăzut în contract" în sensul legii se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă acea situaţie se va produce, va trebui să suporte o dobândă mărită. Mai mult, în eventualitatea unui litigiu, ea trebuie să poată fi verificată de către instanţă.

Clauza care dă dreptul împrumutătorului de a modifica, unilateral, dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menţionat generic, fiind de netăgăduit ca piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează.

Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară şi proporţională, prin raportare la obligaţiile reciproce.

Prin necircumstanţierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând, practic, la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Motivul „evoluția pieței" nu îndeplineşte cerinţele susmenţionate, o schimbare pe care o persoană sau o instituţie bancară o apreciază ca fiind semnificativă putând fi apreciată de o alta ca nefiind semnificativă.

Dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia motivului întemeiat, ar trebui ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, însă această posibilitate nu a fost prevăzută în contract.

Instanţe reţine că deteriorarea echilibrului contractual are loc şi atunci când comerciantul impune, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează avantaj, în detrimentul consumatorului, ca de exemplu clauzele prin care banca îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii, fără a fi prevăzute motivele obiective care determină o asemenea modificare sau fără a indica, de o manieră precisă, astfel de motive.

Contractul de credit este un contract comutativ, context în care, dacă în cazul creditelor cu dobândă fixă drepturile şi obligaţiile părţilor sunt determinate, în cele cu dobândă variabilă acestea sunt determinabile, în funcţie de oscilaţiile în orice sens a anumitor factori concreţi, fără a fi implicată în vreun fel voinţa uneia dintre părţi.

Modalitatea în care pârâta şi-a rezervat dreptul de a ajusta rata dobânzii transformă contractul de credit într-unul aleatoriu, nefiind cunoscută (şi nici posibil de determinat ulterior) întinderea prestaţiilor părţilor.

Dacă în cazul creditului cu dobândă fixă, părţile stabilind o rată unică a dobânzii anuale şi, cunoscând suma creditului acordat, cunosc de la început întinderea exactă a prestaţiilor, în cazul creditului cu dobândă variabilă, suma totală de rambursat nu este cunoscută la semnarea contractului, dar se determină în funcţie de evoluţia indicilor specificaţi în contract.

O astfel de clauză este abuzivă, întrucât transformă convenţia de credit într-un contract aleatoriu doar pentru împrumutat. Cu alte cuvinte, obligaţia creditoarei de a respecta nivelul ratei dobânzii este sub condiţie pur potestativă, fiind sancţionată potrivit dispoziţiilor de drept comun cu nulitatea absolută (art. 1010 C. civ.).

Potrivit art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede, de asemenea, că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, pârâta însă nu a dovedit că ar fi procedat la o informare completă şi la o identificare a motivelor de modificare, în funcţie de elemente obiective.

În consecinţă, instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute în pct. 5 teza a II-a din condiţiile speciale ale contractului de credit încheiat de părţi. Totodată, reţinând modul anterior de soluţionare, va constata şi caracterul abuziv al clauzei prevăzute în pct. 2.10.d și 2.11.b din condiţiile generale ale convenţiei.

Potrivit art. 6 din Legea 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Întrucât dispoziţiile legale încălcate sunt instituite pentru protejarea unui interes general, acela al protecţiei consumatorilor, sancţiunea care intervine în cazul clauzelor constatate ca fiind abuzive, este cea a nulităţii absolute, prevăzute de art. 1247 cod civil.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 6 raportat la art.13 din Legea nr.193/2000, va dispune obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze din cuprinsul contractului.

Constatând caracterul abuziv al clauzelor prin care se permite modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă, instanța apreciază că dobânda aplicabilă întregii perioade de derulare a contractului este cea de la punctul 5 teza I, respectiv 12,55 % pe an. Totodată, având în vedere că s-a schimbat situaţia sumelor datorate de reclamant, instanţa va dispune obligarea pârâtei la recalcularea sumelor datorate de către reclamant cu titlu de dobândă și, pe cale de consecință, restituirea sumelor achitate în plus față de dobânda inițială de 12,55 % pe an.

În ceea ce priveşte  dobânda  penalizatoare, potrivit punctului 8, dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante:

a) până la 30 zile, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale;

b) peste 31 zile inclusiv, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale.

Prin intrarea în vigoare a OG nr. 13/2011, ulterioară Deciziei nr. XI/24.20.2005, au fost reglementate în mod expres dobânzile penalizatoare, care sunt diferite de clauza penală, contrar celor susţinute de reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

Conform art. 1 din OG nr. 13/2011, părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti. Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. Este evident că reclamantul a ales din ofertele de pe pieţele bancare şi bancare, produsul pe care l-a considerat corespunzător nevoilor proprii, în perfectă cunoştinţă de cauză, asumându-şi pe deplin efectele juridice obligatorii ale convenţiilor de creditare legal intervenite între părţi ca urmare a formării acordului de voinţă şi executându-le în consecinţă.

Rezultă din aceste dispoziţii legale, contrar susţinerilor contestatoarei că un atare tip de dobândă nu este contrar dispoziţiilor legale în vigoare, chiar OUG 50/2010 vorbind despre posibilitatea perceperii, alături de dobânda curentă a unui atare tip de dobândă, cu o destinaţie distinctă ce rezultă chiar din denumirea sa: aceea de acoperire a prejudiciilor ocazionate de întârzierile în executarea obligaţiilor contractuale.

Astfel , şi art. 36 şi art. 38 alin. 2 din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori prevăd posibilitatea perceperii dobânzii penalizatoare contractuale :

Art. 36 - (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Art. 38 - (1) Calculul ratei lunare a dobânzii/comisioanelor se va face:

a) fie pe baza anului calendaristic de 365 sau 366 de zile în cazul anului bisect, luând în calcul la numărătorul fracţiei formulei, numărul efectiv de zile cuprins între scadenţe, iar la numitorul aceleiaşi fracţii, 365 sau 366 de zile, după caz;

b) fie luând în calcul la numărătorul fracţiei numărul 30 zile, iar la numitorul fracţiei numărul 360.

(2)*) Rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix ce nu poate fi mai mare de trei puncte procentuale, care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplică la principalul restant.

(3) Rata dobânzii aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzii aplicată atunci când creditul nu înregistrează restanţă, în cazul în care consumatorul sau soţul/soţia acestuia se afla în una dintre următoarele situaţii: şomaj, reducere drastică a salariului, deces. Prin reducerea drastică a salariului se înţelege o reducere de cel puţin 15% din valoarea acestuia. Această dobândă va fi percepută până la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni. În caz de deces, perioada nu poate fi mai mică de 6 luni.

Criteriile după care un cocontractant al unei instituţii financiare nebancare alege un anumit produs financiar, pot fi de la cele mai diverse, intrinseci sau extrinseci dispoziţiilor contractuale. Nimic nu ar fi împiedicat pe împrumutatul să aleagă un alt produs, o altă monedă de credit, un alt tip de dobândă sau o altă instituţie financiară nebancară pentru obţinerea unui credit. Mai mult, modalitatea de calcul a dobânzii penalizatoare rezultă cu claritate din clauzele contractuale contestate. Acordul clientului cu privire la caracteristicile produsului „achiziţionat", este de natură a da naştere unor obligaţii contractuale în sarcina acestuia pe care trebuie să le respecte, astfel cum şi pârâta, la rândul ei, şi-a respectat obligaţiile contractuale.

Instanţa mai constată că, în contractul de credit, clauzele contractuale contestate sunt exprimate fără echivoc, clar şi concis, fiind menţionat atât cuantumul determinat al dobânzii penalizatoare, cât şi modalitatea de determinare, raportat la valoarea totală a creditului, astfel încât se poate aprecia în mod rezonabil că reclamantul a avut, la momentul încheierii contractului, reprezentarea efectelor pe care obligaţia de plată a acestui comision le produce.

Din analiza acestei clauze invocată ca fiind abuzive, instanța constată că pârâta a respectat dispoziţile legale anterior menţionate.

Cu privire la comisionul de acordare, instanţa reţine ca potrivit punctului 9, pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: (...) b) comision de acordare credit de 0,95 % flat, iar, conform condițiilor generale, 3.1 comisionul de acordare se plătește la prima tragere a creditului și se calculează la valoarea creditului prevăzută în contract . Așadar, comisionul de acordare este doar stabilit, însă nu se arată care sunt serviciile pentru care banca l-a perceput, pârâta nici nu justifică în ce măsură există criterii obiective care stau la baza perceperii acestui comision, fiind evident că prin introducerea comisionului de acordare, fără reglementarea unei obligaţii corelative, se creează un dezechilibru între contraprestaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe, situaţie ce contravine caracterului sinalagmatic al convenţiei de credit.

Instanţa reţine, în consecinţă, că prevederile contractuale ce reglementează comisionul de acordare constituie, în fapt, o clauză contractuală abuzivă, pârâta încălcând, totodată, prin nemenţionarea contraprestaţiei a obligaţiei de transparenţă ce îi revenea, cu ocazia încheierii contractului de credit.

 Prin urmare, instanţa va constata şi caracterul abuziv al clauzei prin care s-a instituit comisionul de acordare.

În ce priveşte sancţiunea ce intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze, aceasta nu este prevăzută de legea specială, respectiv L. 193/2000, care prevede numai că în ceea ce priveşte clauzele abuzive, acestea nu vor produce efecte asupra consumatorului şi, în cazul în care contractul nu se mai poate derula în lipsa acestor clauze, consumatorul are posibilitatea de a solicita rezilierea, cu daune-interese (art. 6 şi 7 din Legea nr. 193 din 2000). Prin urmare, sancţiunea nulităţii nu este prevăzută de această lege, însă, constatarea caracterului abuziv al clauzelor, nu poate avea decât efectele unei nulităţi absolute, întrucât, prin interzicerea introducerii de clauze abuzive în contractele încheiate de comercianţi cu consumatorii, legiuitorul a urmărit, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Directivei 93/13/CEE şi a legii interne de transpunere, protejarea interesului general al consumatorilor, iar nu protejarea interesului particular, al unui consumator.

Prin urmare, în temeiul art.6 raportat la art.13 din Legea nr.193/2000, va dispune obligarea pârâtei la eliminarea acestei clauze din cuprinsul contractului, precum şi restituirea către reclamant a sumelor achitate cu titlu de comision de acordare.

În ceea ce priveşte comisionul de administrare, instanţa reţine ca potrivit punctului 9, pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: (...) c) comision de administrare de 10,50 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1; (...), iar potrivit condițiilor generale - 3.9. comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la punctul 1 din contract. Clientul achită comisionul de administrare lunar o dată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună. Așadar, spre deosebire de comisionul de acordare, acesta este justificat prin contraprestaţia pârâtei de administrare a contului şi a evidenţei derulării creditului. Astfel, pârâta poate oferi în orice moment date cu privire la stadiul creditului, la situaţia plăţilor, dat fiind că pârâta ţine evidenţa plăţilor şi poate oricând explica acestuia modul de calcul al ratelor, precum şi acordarea justificării fiecărei sume achitate de reclamant. Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că această clauză nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, cu atât mai mult cu cât acesta este aplicat la soldul curent al creditului, în acord cu disp. 36 alin. 3 OUG 50/2010.

Cu privire la comisionul de urmărire riscuri, instanţa reţine ca potrivit punctului 9, pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: (...) f) comision de urmărire riscuri de 48,30 RON lunar, reprezentând un procent de 0,23 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1¸iar potrivit condițiilor generale, 3.8 Comisionul de urmărire riscuri se calculează flat prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la punctul 1 din contract. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar o dată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.

În condiţiile în care pârâta nu justifică în ce măsură există criterii obiective care stau la baza perceperii acestui comision, nefiind precizat riscul pentru a cărui acoperire este perceput, se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractului sinalagmatic.

Totodată, instanţa reţine că, împotriva riscului de neplată, pârâta a constituit o poliţă de asigurare (fila 64), asigurându-şi mecanisme de protecţie împotriva acestui risc, ceea ce demonstrează, odată în plus, ca acest comision de risc este abuziv şi că pârâta deţine încă un instrument de asigurare împotriva riscului de neplată, prin încheierea unei poliţe de asigurare, precum şi prin stipularea dobânzii penalizatoare, în situaţia neplăţii la scadenţă a ratelor lunare.

Atâta timp cât riscul contractului este acoperit prin încheierea unei poliţe de asigurare, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligaţii corelative, se creează un dezechilibru între contraprestaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe, situaţie ce contravine caracterului sinalagmatic al convenţiei de credit.

Instanţa reţine, în consecinţă, că prevederile contractuale ce reglementează comisionul de risc constituie, în fapt, o clauză contractuală abuzivă, comisionul fiind perceput de bancă pentru a-şi acoperi propriul risc dar impus reclamantei. Prin stabilirea în acest mod a clauzei privind comisionul de risc, pârâta a încălcat obligaţia de transparenţă ce îi revenea, cu ocazia încheierii contractului de credit.

 De asemenea, se constată că banca nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deşi această probă îi incumba, conform art. 4 alin. 3 din lege, prezumţia relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.

În aceste condiţii, contractul de credit este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă şi completă asupra tuturor condiţiilor de creditare.

Acelaşi este şi sensul art. 3 pct. 2 din Directiva 93/13/CEE prin care se prevede că se consideră întotdeauna că o clauza nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul cauzei, în special în cazul contractelor de adeziune aşa cum este şi contractul de credit din cauză.

Prin urmare, instanţa va constata şi caracterul abuziv al clauzei prin care s-a instituit comisionul de urmărire riscuri şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul eliminării acestei clauze din convenţia de credit dintre părţi, obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a sumelor achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri.

Având în vedere dispozițiile instanței de control judiciar, care a stabilit că instanța în rejudecare va analiza şi celorlalte petite ale contestaţiei le executare, față de soluția pronunțată cu privire la constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze contractuale, instanța va anula în parte actele de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executarea silită nr. 1224/2016 al BEJ XX în sensul că executarea silită nu vizează și eventualele sume de bani calculate în temeiul clauzelor apreciate ca fiind abuzive, respectiv dobânda ce excede cuantumului de 12,55 % pe an și comision de urmărire riscuri.

Cu privire la cererea accesorie având ca obiect obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată făcute în acest proces, instanţa reţine că potrivit art. 453 Cod procedură civilă partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată, respectiv admiterea în parte a acesteia, instanța urmează a obliga reclamanta la plata către pârâta ….. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea AA (CNP ...), cu domiciliul în ……, împotriva actelor emise de către executorul judecătoresc XX în dosarul nr. 1224/2016 şi comunicate înainte de data de 15.01.2020 cât şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr.357/CC/29.07.2016, pronunţată de Judecătoria Bicaz în Dosarul nr….., în contradictoriu cu intimatele BB, cu sediul în, CC, cu ………………., cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. …………

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute în pct. 5 teza a II-a din condiţiile speciale ale contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. …...

Constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute în pct. 2.10.d și 2.11.b din condiţiile generale ale convenţiei.

Obligă intimata …. la eliminarea acestor clauze din cuprinsul contractului.

Constată că dobânda aplicabilă întregii perioade de derulare a contractului este cea de la punctul 5 teza I, respectiv 12,55 % pe an.

Obligă intimata …. la recalcularea sumelor datorate de către reclamant cu titlu de dobândă și, pe cale de consecință, restituirea sumelor achitate în plus față de dobânda inițială de 12,55 % pe an.

Constata caracterul abuziv al clauzei prin care s-a instituit comisionul de acordare, respectiv punctul 9 lit. b din contract.

Obligă intimata …. la eliminarea acestei clauze din cuprinsul contractului.

Obligă intimata …. la restituirea către reclamantă a sumei achitate cu titlu de comision de acordare.

Constată caracterul abuziv al clauzei prin care s-a instituit comisionul de urmărire riscuri, respectiv punctul 9 lit. f din contract.

Obligă intimata ….. la eliminarea acestei clauze din cuprinsul contractului.

Obligă intimata ….. la restituirea către reclamantă a sumelor achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri.

Respinge, ca neîntemeiată, solicitarea de constatare a caracterului abuziv al comisionului de administrare.

Respinge, ca neîntemeiată, solicitarea de constatare a caracterului abuziv al dobânzii penalizatoare.

Anulează în parte actele de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executarea silită nr. 1224/2016 al BEJ XX în sensul că executarea silită nu vizează și eventualele sume de bani calculate în temeiul clauzelor apreciate ca fiind abuzive, respectiv dobânda ce excede cuantumului de 12,55 % pe an și comisionul de urmărire riscuri.

Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bicaz.

 Pronunțată prin punerea la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 402 C.proc.civ, azi 18.02.2021.

Domenii speta

Spete similare