Plângere împotriva încheierii de carte funciară

Sentinţă civilă 6452 din 12.07.2021


Cod ECLI ECLI:RO:JDBRV:2021:001. ########

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRAŞOV

DOSAR NR. ########

Sentinţa civilă nr. ########

Şedinţa publică din 12.07.2021

Preşedinte ########- judecător

Grefier ########

 Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile având ca obiect „plângere împotriva încheierii CF” formulată de  petenta  ######## în contradictoriu cu intimatul ########. 

La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa partilor.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 11.06.2021,  când părţile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ( incheiere care face corp comun cu prezenta sentinţă), iar instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1  C.pr.civ.  a amânat pronunţarea pentru data de 28.06.2021 şi ulterior, pentru data de 12.07.2021.

Instanţa, în urma deliberării a pronunţat sentinţa de mai jos.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele constată următoarele:

Prin  plângerea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 26.03.2021 sub nr. ########, ca urmare a înaintării dosarului de către OCPI Brașov, de petenta ######## împotriva încheierii de reexaminare nr. ######## emisă de OCPI Braşov - B.C.P.I. Braşov, s-a solicitat să se revină la situația de carte funciară în sensul notării sechestrului judiciar în CF nr. ######## Brașov la secțiunea sarcini, până la soluționarea dosarului nr. ########.

În motivare, s-a arătat în esență că ridicarea sechestrului judiciar se poate face doar  în condițiile în care dosarul civil cu obiect acțiune pauliană/revocatorie este soluționat în mod definitiv și irevocabil , iar la acest moment se așteaptă motivarea Tribunalului Brașov – Hot. Nr. ########. În mod greșit s-a susținut că sechestrul a rămas fără obiect dacă debitorul îndeplinește obligația de plată a debitului în cuantum de 100.000 euro precum și a sumei de 12441,5 lei, stabilite în dosarul nr. ########. A mai arătat că reclamanta mai are o creanță de aproximativ 30.000 euro în dosarul nr. ########– litigiu ce se poartă între aceleași părți.

În dovedire, au fost anexate înscrisuri în copie.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, în conformitate cu prevederile art. 20 din OuG nr. 80/2013 (f. 30).

La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul OCPI Braşov în care s-au emis încheierea de reexaminare nr. ########  şi a încheierea nr. ######## de OCPI Braşov - B.C.P.I. Braşov.

Intimatul ######## citat în cauză, ca persoană interesată, a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității formulării plângerii. Pe fondul cauzei, a arătat că acțiunea revocatorie a fost respinsă întrucât intimatul a achitat debitul din sentința civilă nr. ########. Astfel, creanța ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. ######## al BEJ T######## a fost achitată benevol de debitoare, în 19.11.2020, iar executorul a dispus închiderea dosarului execuțional. Pentru aceste motive, sechestrul judiciar a rămas fără obiect întrucât s-a recuperat integral debitul. A mai arătat că dosarul nr. ######## nu poate constitui premisa menținerii sechestrului judiciar întrucât petenta a formulat o cerere de sechestru asigurător – dosar nr. ######## – respinsă pe motiv că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar intimatul nu are calitatea de debitor sau parte în dosarul nr. ########.

Instanţa a administrat proba cu înscrisuri și  a luat act de faptul că intimatul nu mai susține excepția tardivității.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Plângerea împotriva încheierii de carte  funciară este o cale specială de atac, având caracter necontencios, ce se solutioneaza potrivit normelor de procedură speciale prevăzute de Legea nr. 7/1996, completate cu dispozițiile din Cartea a III-a a Codului de procedură civilă privind procedura necontencioasă. Instanta învestită cu soluționarea unei astfel de plângeri verifica legalitatea și temeinicia soluției date cererii formulate de petent, de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 7/1996, plângerea a fost formulată în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de actul normativ mai sus indicat, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin Încheierea nr. ######## a OCPI Brașov - BCPI Brașov s-a respins cererea de reexaminare formulată de către petentă împotriva încheierii registratorului de carte funciară nr. ######## cu privire la radierea sechestrului judiciar notat sub C4 asupra A.1, A1.1 sub C5 din cartea funciară ######## UAT Brașov.

Din considerentele încheierii de reexaminare, rezultă că cererea petentei a fost respinsă întrucât  trebuie avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. ######## pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. ######## s-a instituit sechestrul judiciar avându-se în vedere acțiunea principală ce face obiectul dosarului ######## în care s-a pronunțat sentința civilă nr. ######## de către Tribunalul Brașov și care constituie titlul de creanță al petentei pentru suma de 100.000 euro și pentru suma de 12.441,5 lei. Sechestrul judiciar s-a instituit în vederea asigurării conservării bunului pentru ca acesta să poată fi valorificat pe calea executării silite, în situația în care debitorii nu-și îndeplinesc obligația de plată a creanței. Registratorul a constatat să sechestrul judiciar a rămas fără obiect dacă debitoul și-a îndeplinit obligația, fapt ce rezultă din încheierea de închidere dosar din 23.11.2020 emisă de BEJ ######## în dosarul execuțional nr. ########. A mai reținut că în mod greșit petenta a susținut că  radierea sechestrului ar putea fi o cauză a imposibilității recuperării creanței constatate prin sentința civilă pronunțată în dosarul cu nr. ######## întrucât aceasta nu reprezintă titlul executoriu pentru care s-a instituit respectivul sechestru judiciar.

Soluţia încheierii de reexaminare nu legală, pentru motivele arătat mai jos:

Prin încheierea civilă nr. ######## pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. ########, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. ######## pronunţată de Curtea de Apel Braşov, s-a instituit sechestrul judiciar la cererea petentei ######## asupra imobilului imobilul casă și teren situat în municipiul Brașov, strada ########, județul Brașov, înscris în cartea funciară nr. ######## Brașov, sub numărul cadastral ########,  până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în litigiul ce constituie obiectul dosarului civil nr. ######## al Tribunalului Brașov - Secția I Civilă.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că petenta ######## are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de pârâţii – debitori ########, izvorâtă din sentința civilă nr. ######## pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care aceştia au fost obligați în solidar să plătească petentei suma de 100.000 Euro, la cursul BNR din ziua plății, precum și suma de 12.441,50, reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a mai reţinut că petenta ######## a demarat împotriva pârâților mai sus menționați, procedura executării silite, făcând obiectul dosarului execuţional nr. ######## aflat pe rolul BEJ ########, şi a înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov - Secția I Civilă-, sub nr. ########, acțiunea revocatorie îndreptată împotriva contractului de donație autentificat sub nr. ########, de către Notarul Public ########, precum și împotriva contractului de donație autentificat sub nr. ######## de către Notarul Public ########, cu consecința indisponibilizării bunurilor ce constituie obiectul material al acestora, până la încetarea procedurii executării silite ce constituie obiectul dosarului execuțional nr. ######## al Biroului Executorului Judecătoresc ########.

Ulterior, prin încheierea din 23.11.2020, executorul judecătoresc ######## a dispus încetarea executării silite pornite în dosarul execuţional nr. ######## întrucât s-a realizat integral obligaţia stabilită în titlul executoriu sentinţa civilă nr. ######## a Tribunalului Braşov, fiind plătite în totalitate şi cheltuielile de executare, dispunând totodată şi  ridicarea tuturor sarcinilor notate în Cartea Funciară cu privire la recuperarea creanţei.

Prin sentinţa civilă nr. ######## pronunţată în dosarul civil nr. ######## al Tribunalului Brașov - Secția I Civilă, s-a respins cererea formulată de petentă, reţinându-se că creanţa petentei izvorâtă din sentinţa civilă nr. ######## a Tribunalului Braşov s-a stins prin plată. Soluţia nu a rămas definitivă, având în vedere că s-a formulat apel împotriva acesteia, apel soluţionat la data de 30.06.2021 prin Decizia Civilă nr. ######## pronunţată de Curtea de Apel Braşov, împotriva căreia părţile mai pot formula recurs.

Prin urmare, soluţia din dosarul civil nr. ######## nu a rămas definitivă la momentul radierii sechestrului judiciar, dar nici la această dată a pronunţării prezentei hotărâri.

Registratorul  a admis cererea intimatului ######## de radiere a sechestrului judiciar luând în considerare încheierea  emisă de BEJ ######## din 23.11.2020, însă executorul judecătoresc este competent să dispună doar cu privire la desfiinţarea sechestrului aplicat de acesta în cadrul dosarului execuţional iar nu şi cu privire la sechestrul judiciar aplicat de instanţa de judecată. În aceste condiţii, nu are relevanţă faptul că încheierea nu a fost desfiinţată în cadrul contestaţiei la executare.

De asemenea, nici executorul judecătoresc şi nici registratorul de carte funciară nu pot face aprecieri cu privire la plata creanţei intimatului - debitor, creanţă ce face obiectul  executării silite şi ce a stat la baza intentării acţiunii revocatorii în cadrul dosarului civil nr. ########.

Numai instanţa judecătorescă poate aprecia asupra ridicării sechestrului judiciar ca urmare a plăţii creanţei, sesizată în acest sens de partea interesată.

În caz contrar, sechestrul judiciar îşi produce în continuare efecte până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în litigiul ce constituie obiectul dosarului civil nr. ########.

Mai mult, trebuie avută în vedere şi natura sechestrului. În dosarul civil nr. ######## s-a înfiinţat sechestrul judiciar, ca măsură asigurătorie, având ca premisă existenţa unui proces asupra proprietăţii, în sensul prevăzut de art. 973 alin. 1 C.pr.civ. Această instituţie este diferită de cea a sechestrului asigurător (art. 952 şi urm. C.pr.civ.) care priveşte indispobilizarea bunurilor debitorului în scopul valorificării lor de către creditor, pentru realizarea unei creanţe. În acest ultim caz, plata creanţei ar putea avea consecinţe asupra menţinerii sechestrului asigurător.

Pe de altă parte, instanţa constată că susţinerile petentei în sensul că sechestrul judiciar îşi produce efecte în continuare în raport de creanţa ce izvorăşte din dosarul civil nr. ########, nu sunt întemeiate. Măsurile asigurătorii se dispun strict în raport de creanţa sau litigiul indicate în acţiune şi analizate de instanţă. În aceste condiţii, petenta a sesizat Judecătoria Braşov cu o cerere de înfiinţare a sechestrului asigurător în raport de creanţa izvorâtă din sentinţa civilă nr. ######## pronunţată în dosarul nr. ######## , însă cererea a fost respinsă prin încheierea  din 04.12.2020 (dosar nr. ########). 

Pentru aceste considerente, instanţa va admite plângerea şi va anula încheierea de respingere de reexaminare nr. ########, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov în dosarul nr. ########, precum şi încheierea nr. ########  emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov în dosarul nr.  ########, și respinge cererea intimatului ######## privind radierea sechestrului judiciar notat sub C.4 din cartea funciară nr. ######## Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

 Admite plângerea formulată de petenta ########, cu dom. Ales la av. ########, în mun. Brașov, B-dul ########, jud. Brașov, în contradictoriu cu intimatul ########, cu sediul ales la av. ########, jud. Brașov împotriva încheierii de reexaminare nr. ########emisă de OCPI Braşov - B.C.P.I. Braşov.

Anulează încheierea de respingere de reexaminare nr. ########, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov în dosarul nr. ########, precum şi încheierea nr. ########  emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov în dosarul nr.  ########.2020, și respinge cererea intimatului ######## privind radierea sechestrului judiciar notat sub C.4 din cartea funciară nr. ######## Braşov.

Cu drept de apel  in termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Braşov

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.07.2021.

PREŞEDINTEGREFIER

######## ########