Revendicare imobiliară

Sentinţă civilă 625 din 02.02.2021


Cod ECLI ECLI:RO:JDBRV:2021:001. #########

DOSAR NR. #########

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRAŞOV

SECŢIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. #########

Şedinţa publică din data de 02.02.2021

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE : #########

GREFIER : #########

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanta SC #########SRL, în contradictoriu cu pârâtul #########.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 02.02.2021, când a pronunţat următoarea hotărâre:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. de mai sus la data de 03.05.2018, astfel cum a fost precizată prin nota de ședință din 05.06.2018, reclamanta ######### SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MUNICIPIUL BRAȘOV, SC ######### SRL, #########, să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 70 mp, ce face parte din imobilul înscris în CF nr. ######### Brașov, provenită din CF veche nr. #########A+7 nr. top. (#########)/2, #########/3 și care se regăsește în posesia pârâților, fiind îngrădit și considerat că aparține nr. top. #########2 din CF nr######### Brașov, să îi plătească contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii 3 ani, în valoare de 7.200 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență, a susținut că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune revendicarea, motivele fiind expuse în cuprinsul cererii de la filele 4-7, vol. 1.

În drept, a invocat Codul civil.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza judiciară în specialitatea topografie și în specialitatea contabilitate, interogatoriul pârâților.

Acțiunea a fost timbrată cu 1.728 lei.

Pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin AJFP Brașov, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român, excepția prescripția dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta ######### SRL BRAȘOV a depus întâmpinare, prin care a învederat că terenul revendicat nu se află în posesia sa.

Pârâtul MUNICIPIUL BRAȘOV, prin primar, a depus întâmpinare, prin care a învederat că terenul revendicat nu se află în posesia sa.

Pârâtul ######### a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, în esență, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii, dezvoltarea motivelor fiind realizată la filele 117-122, vol. 1.

În drept, a invocat art. 205 CPC.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 11.07.2018, pârâtul ######### a formulat cererea reconvențională în contradictoriu cu ######### și ######### (soți), prin care a solicitat instituirea unei servituți de trecere auto și pietonale, pe terenul fond aservit, proprietatea pârâților reconvenționale, intabulat în CF ######### Brașov cu nr. top. #########/1/1, în favoarea fondului dominant, teren proprietatea reclamantului intabulat în CF ######### Brașov cu nr. top. #########/2, de la calea publică (str. #########) către proprietatea reclamantului reconvențional, pe un trase ce va fi identificat prin expertiza topografică ce se va dispune; intabularea servituții de trecere astfel cum va fi constituită în cartea funciară a fondului aservit și a celui dominant; constituirea unui drept de trecere pentru utilitățile deja existente ce deservesc imobilul reclamantului reconvențional.

Motivele de fapt și de drept invocate în susținerea pretențiilor reconvenționale se regăsesc la filele 144-147, vol. 1.

Pârâții reconvențională ######### și ######### au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată (f. 198-200, vol. 1).

Reclamanta ######### SRL a formulat răspuns la întâmpinare.

Pârâții MUNICIPIUL BRAȘOV prin primar și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin AJFP Brașov, au formulat întâmpinare la cererea reconvențională.

Prin încheierea de ședință din data de 22.10.2018, instanța a luat act de modificarea cadrului procesual pasiv, prin renunțarea reclamantei la pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MUNICIPIUL BRAȘOV și SC ######### SRL (f. 33, vol. 2).

Prin aceeași încheiere, instanța  a respins ca rămase fără obiect excepțiile invocate de pârâtul STATUL ROMÂN respectiv MUNICIPIUL BRAȘOV.

La termenul de judecată din data de 03.12.2018, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilății cererii reconvenționale, iar prin încheierea din 10.12.2018 (f. 71-72, vol. 2), instanța a admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulate de pârâtul -reclamant reconvențional ######### în contradictoriu cu pârâții reconvenționali ######### și #########, invocată din oficiu. Prin prezenta hotărâre se va da efect aceste excepții.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosar, proba cu expertiza în specialitatea topografie, pentru reclamantă (f. 151-176, vol. 2), astfel cum a fost completat cu răspunsul la obiecțiuni (f. 76-78, vol. 3) și avizat de către OCPI Brașov prin procesul-verbal de recepție nr. #########/2020, expertiza în specialitatea evaluarea imobiliară, din oficiu (f. 174-235, vol. 3).

Din dispoziția instanței, OCPI Brașov a depus relații.

Pârâtul a depus concluzii scrise.

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, reţine următoarele:

În fapt, imobilele aflate în proprietatea părților, înscrise în CF nr. ######### Brașov respectiv în CF nr. ######### Brașov au fost identificate de către expertul topograf desemnat în cauză, conform raportului de expertiză nr#########/2019.

Expertul a prezentat pe larg modalitatea tehnică prin care cele două imobile în litigiu au luat naștere, în urma studierii mai multor documentații și operațiuni cadastrale de dezmembrare, alipire, instanța confirmând cele reținute de expert în raport de înscrisurile depuse de părți și relațiile transmise de OCPI Brașov.

În drept, conform art. 563 Cod civil, acțiunea în revendicare este acțiunea în justiție prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia (stăpânirea materială), solicită obligarea pârâtului, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.

Așadar, în cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul trebuie să invoce și să facă dovada unui titlu de proprietate, care să fie preferabil celui alegat de pârât, în măsura în care acesta din urmă invocă un titlu. Prin ”titlu” în această materie trebui înțeles, în mod esențial, un mod de dobândire a proprietății - originar sau derivat.

În speță, nu se pune problema de inexistență a titlurilor de proprietate, ci de comparare a acestora din perspectiva întinderii lor faptice.

Instanța va da prevalență raportul de expertiză topografică întocmit în cauză, prin care s-a reținut că ”curtea folosită de pârâtul #########, mărginită de gardul din beton care nu reprezintă limita de proprietate între terenul reclamantei și terenul pârâtului, ocupă suprafața de 85 m2 din terenul fam. ######### (…) precum și suprafața de 63 m2 din terenul (…) reclamantei”. Totodată, expertul a reținut că ”terenul folosit de pârâtul ######### este mai mare decât suprafața tabulară de 102 m2 ”, constatându-se că pârâtul ocupă o suprafață din terenul proprietatea reclamantei.

Raportul de expertiză a fost corespunzător fundamentat, expertul prezentând pe larg toate documentațiile cadastrale cercetate. De asemenea, expertul a motivat în mod corespunzător toate concluziile expuse, iar instanța nu găsește elemente care să înlăture acest mijloc de probă. Criticile pârâtului cu privire la raportul de expertiză topografică au fost analizate prin încheierea din data de 19.11.2019 (f. 9-11, vol. 3) și răspunsul expertul la obiecțiuni (f. 76-78, vol. 3).

Referitor la actualizarea datelor de carte funciară realizată de reclamantă, instanța constată că expertul a confirmat această operațiune, constatând că limita dintre imobilele în litigiu este în acord cu titlurile de proprietate și realitatea faptică.

Totodată, expertul a explicat în răspunsul la obiecțiuni că forma aliniamentului punctelor 227-226-229-88-57 este influențată în mod direct de dimensiunile și forma casei pârâtului, care în realitate diferă de cele din schița analizată (casa având dimensiuni mai mari și o altă formă). Alegațiile expertului privind posibilitatea/imposibilitatea pârâtului de intrare în legalitate cu privire la casă nu fac obiectul prezentei cauze, însă este relevant de reținut că un aliniament rectiliniu, în raport de constatările faptice de la fața locului, ar fi determinat trecerea ”liniei despărțitoare a fondurilor în litigiu” prin casa pârâtului, la aproximativ 1.5 m de colțul nr. 88, ceea ce, în mod rațional, nu se poate admite.

Susținerile pârâtului privind dezafectarea parțială a unor construcții provizorii din lemn, care ar determina astfel o lăsare a unei porțiuni de tern la dispoziția reclamantei, nu au fundament probator, astfel încât nu pot fi avute în vedere.

Instanța conchide că raportul de expertiză topografică s-a realizat cu respectarea realității juridice născută prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți, motiv pentru care acestui raport i se va conferi aceeași forță juridică cu prezenta hotărâre.

Pe de altă parte, susținerile privind folosința îndelungată în timp a unor terenuri nu poate confirma existența anumitor limite de proprietate, cu consecința modificării întinderii titlurilor de proprietate concurente, întrucât dreptul de proprietate este unul absolut, iar pârâtul nu a invoca un mod de dobândire a proprietății asupra terenului pe care îl posedă și care se află în proprietatea reclamantei.

Totodată, instanța mai arată că acțiunea în revendicare are ca finalitate tocmai punerea în acord a situației juridice (tabulare, reieșite din titlurile de proprietate) cu cea faptică (în speță, cea identificată de expertul topograf), motiv pentru care, în mod evident, ca urmare a admiterii unei acțiuni reale petitorii, anumite stări faptice neconformare vor trebui să înceteze și să se conformeze noii ordini juridice consfințite jurisdicționale.

Dispozițiile Legii nr. 112/1995, invocate de pârât, nu sunt incidente în cauză, întrucât părțile aflate în litigiu au calitatea de proprietari conform actelor de carte funciară și a celorlalte înscrisuri aflate la dosar. De altfel, niciuna dintre părți nu a contestat, în mod efectiv, titlul de proprietate al celeilalte părți.

În concluzie, instanța constată că reclamanta este proprietar neposesor asupra unei suprafețe de 63 m2  din terenul cu nr. cad. #########, nr. top. (#########)/2, #########/3 (aliniamentul punctelor 226-227-137-135-105-88-229), suprafață ocupată de posesorul neproprietar #########.

Referitor la petitul secund al acțiunii, instanța constată că prin raportul de expertiză în specialitatea evaluare imobiliară, necontestat, s-a concluzionat că suma de 6.991 lei reprezintă contravaloarea lipsei de folosință, pentru ultimii 3 ani anterior sesizării instanței, cu privire la suprafața de teren identificată de expertul topograf ######### prin raportul de expertiză nr. #########/2019, depus la dosarul cauzei, respectiv suprafața de 63 mp din terenul cu nr. CAD #########, nr. top. (#########)/2, respectiv #########/3 al reclamantei, ocupată de pârât.

Așadar, în temeiul art. 563 alin.1 teza finală Cod civil, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a despăgubirilor cuantificate de expertul evaluator.

Față de toate aceste motive, instanța va admite în parte acțiunea precizată și modificată (soluția de admitere în parte vizând suprafața revendicată și suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință) și va dispune obligarea pârâtului să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 63 m2  din terenul cu nr. cad. #########, nr. top. #########2, #########/3 (aliniamentul punctelor 226-227-137-135-105-88-229, conform raportul de expertiză în specialitatea topografie nr. #########/2019, întocmit de expert judiciar #########, astfel cum a fost completat și avizat de către OCPI Brașov prin procesul-verbal de recepție nr. #########/2020, care face parte integrantă din prezenta hotărâre); obligarea pârâtului să achite reclamantei suma de 6.991 lei, cu titlu de contravaloarea lipsei de folosință, pentru ultimii 3 ani anterior sesizării instanței, cu privire la suprafața de teren anterior menționată.

În temeiul art. 453 CPC, având în vedere soluția dată în cauză, instanța va dispune obligarea pârâtului, care a pierdut procesul, la plata către reclamantă a sumei de 9.141 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.631 lei (stabilită proporțional cu valoarea obiectului acțiunii găsit întemeiat, conform calculației de la fila 14, vol. 1, din totalul de 1.728 lei achitat de reclamantă – f. 12, vol. 1), 5.200 lei cu titlu de onorariu expert topograf (f. 79, vol. 2 și f. 125, vol. 3) respectiv 2.310 lei cu titlu de onorariu expert evaluator (f. 126, vol. 3, f. 11, vol. 4).

Referitor la onorariile de expert achitate de reclamantă, instanța reține că acestea sunt cheltuieli necesare și imputabile în totalitate pârâtului, soluția de admitere în parte a acțiunii fiind o consecință a măsurării cu exactitate a terenului ocupat de pârât respectiv a evaluării concrete realizate de evaluator – aspecte pur tehnice în privința cărora doar un specialist putea determina cu exactitate valorile reale –, iar nu a unei culpe procesuale a părții reclamante.

Reclamanta nu a făcut dovada altor cheltuieli de judecată. 

Totodată, având în vedere soluția dată pretențiilor reclamantei precum și cele anterior expuse, instanța va respinge cererea pârâtului privind cheltuielile de judecată.

Nu în ultimul rând, instanța constată că pârâții reconvenționali #########și #########au solicitat prin întâmpinarea la cererea reconvențională obligarea reclamantului reconvențional la plata cheltuielilor  de judecată, însă nu au făcut dovada, în condițiile legii, a unor speze aferente prezentului litigiu, motiv pentru care cererea lor sub acest aspect urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional ######### în contradictoriu cu pârâții reconvenționali ######### și ######### (ambii cu domiciliul în Brașov, #########, jud. Brașov), ca inadmisibilă.

Admite în parte acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanta #########SRL (cu sediul în Brașov, #########, jud. Brașov, având CUI RO #########), în contradictoriu cu pârâtul ######### (cu domiciliul ales în București, #########,  sector 2).

Obligă pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 63 m2  din terenul cu nr. cad. ######### nr. top. (#########)/2, #########/3 (aliniamentul punctelor 226-227-137-135-105-88-229, conform raportul de expertiză în specialitatea topografie nr. #########/2019, întocmit de expert judiciar #########, astfel cum a fost completat și avizat de către OCPI Brașov prin procesul-verbal de recepție nr. 969/2020, care face parte integrantă din prezenta hotărâre).

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 6.991 lei, cu titlu de contravaloarea lipsei de folosință, pentru ultimii 3 ani anterior sesizării instanței, cu privire la suprafața de teren anterior menționată.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 9.141 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea pârâtului ######### privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Respinge cererea pârâților reconvenționali ######### și #########privind obligarea pârâtului-reclamant reconvențional ######### la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Brașov. 

Pronunţată în condițiile art. 396 alin.2 CPC, astăzi, 02.02.2021.

PREŞEDINTE, GREFIER,

######### #########