Revendicare

Prin sentinţa civilă nr. 6798 din 14.09.2010 a Judecătoriei Sibiu a fost admisă acţiunea civilă  completată promovată de reclamantul S. K. – H. în contradictoriu cu pârâţii Oraşul A reprezentat prin Primar, Primăria Oraşului A, Consiliul Local al oraşului A, reprezentat prin Primar, constatându-se nevalabilitatea  titlului Statului Român  asupra imobilului înscris  în CF nr. 2696 nr. top. 1365 şi 1366, obligând pârâţii să  lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştita posesie  imobilul, constatându-se  nulitatea încheierii de întabulare  nr. 2533/1955 şi, pe cale de consecinţă, a încheierilor subsecvente  nr. 2705/1967, 303/2001, 3211/2001 din CF nr. 2696, s-a dispus radierea acestora din CF şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că imobilul înscris în CF 1696 nr.top 1365, 1366 a trecut în proprietatea Statului în baza  Decretului nr. 92/1950 , iar, ulterior, a fost trecut în domeniul public al oraşului A şi în administrarea Primăriei oraşului A. Reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar în situaţia persoanelor cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legea nr. 10/2001, acestea nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării,respectiv dispoziţiile art. 480 C.civ. (Decizia 33/2008 teza - I - .ÎCCJ – Secţiile Unite). Cu atât mai mult persoanele care au utilizat procedura Lg.10/2001 nu mai pot exercita ulterior acţiune în revendicare,având în vedere regula electa una via şi principiul securităţii raporturilor juridice consacrat în jurisprudenţa CEDO.

La rejudecare, s-a reţinut că Primăria oraşului A arată că imobilul identificat  în CF 2696 nr. top. 1365 , 1366 situat  în oraşul A, proprietatea  Domeniului Public  al Oraşului Cisnădie are următoarea folosinţă :  în corpul de clădire  C 1 funcţionează  de la preluare o grădiniţă de copii , în corpul de clădire  C 2  funcţionează biroul local al unei instituţii publice. Imobilul este modernizat  şi bine întreţinut , respectiv  nu a fost înstrăinat ( fila 37 dosar ). Speţa se încadrează perfect în situaţia rezolvată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită Secţii Unite conform căruia : „În cazul în care sunt sesizate  neconcordanţe  între legea specială  ( Legea nr. 10 / 2001)  şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , convenţia are  prioritate  . Această prioritate  poate fi dată  în cadrul unei acţiuni  în revendicare  , întemeiată pe dreptul  comun , în măsura în care , astfel ,nu s –ar aduce atingere  unui alt drept de proprietate  ori securităţii raporturilor juridice .”

În adevăr imobilul nu este înstrăinat de stat , se află în domeniul public în administrarea Primăriei oraşului A , destinaţiile spaţiului revendicat sunt grădiniţă şi instituţia publică . Nu sunt afectate securitatea raporturilor juridice . S- a formulat acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun . Jurisprudenţa , doctrina a subliniat neconcordanţele ivite între între legea specială  ( Legea nr. 10 / 2001)  şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , aşa încât acest din urmă text are prioritate .

În concursul dintre norma specială şi cea generală va avea prioritate prima, iar în cazul în care norma specială contravine CEDO, se va da prioritate normei europene. În dispozitivul deciziei se menţionează expres că în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001, şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

Prin urmare, prin decizia respectivă se recunoaşte expres şi neechivoc posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, indicându-se numai ordinea de prioritate a aplicării normelor incidente: norma internă generală, norma internă specială şi norma europeană.

Se observă că acţiunea de faţă este întemeiată în drept pe dispoziţiile art.480 Cod civil şi art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie, ceea ce impune analiza pe fond a acţiunii, eventualele contradicţii între diversele categorii de norme aplicabile constituind un aspect ce urmează a fi soluţionat în cadrul judecăţii propriu-zise.

Pârâţii nu dispun de un titlu valabil asupra imobilului, deşi actul normativ ce a stat la baza preluării imobilului, respectiv Decretul nr. 92/1950 era el însuşi neconstituţional, încălcând principiul egalităţii şi pe cel al ocrotirii dreptului la proprietate prevăzute de art.17 şi 36 din Constituţia României din 1965.

În condiţiile în care nu s-a făcut dovada unei cauze de utilitate publică şi nici nu s-a primit o dreaptă şi prealabilă despăgubire în sensul legii, actul normativ în cauză încalcă totodată şi prevederile art.481 Cod civil.

De asemenea, el intră în contradicţie cu dispoziţiile art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică.

De asemenea se fac aplicabile prevederile art. 2 alin. 1 lit. a ) din Legea nr. 10/2001 în sensul că  sunt imobile preluate  în mod abuziv imobilele naţionalizate  prin Decretul nr. 92/1950  pentru naţionalizarea unor imobile  , cu modificările  şi completările  ulterioare  , prin Legea  nr. 119/1948  pentru naţionalizarea  întreprinderilor  industriale  , bancare , de asigurări  , miniere şi de transporturi  , precum şi prin  alte acte  normative  de naţionalizare .

În speţă este vorba despre un imobil preluat în mod abuziv . Cu interpretarea art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 în sensul că în mod greşit imobilul face parte din domeniul public  al unităţii administrativ teritoriale , din moment ce titlul nu este valabil , încălcând Constituţia din 1948 şi tratatele internaţionale ale epocii preluării .

Art.1 din Protocolul 1 la Convenţie, conferă protecţie juridică bunurilor actuale, care există în patrimoniul celui care pretinde ca i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra lor. O altă situaţie poate fi aceea a bunurilor la dobândirea cărora aceştia ar avea cel puţin o speranţă legitimă (cauza Păduraru versus România). Ca atare fundamentele încheierilor cf anterior relevate ce consacră domenialitatea statală sunt fixate pe piloni falşi , lipsiţi de verticalitate , unde dreptul de proprietate este dobândit în mod abuziv .

Nefiind solicitate , cheltuielile de judecată nu s-au acordat .

Împotriva sentinţei a declarat apel  intimatul Consiliul Local al Oraşului Cisnădie, care critică nedovedirea parcurgerii procedurii speciale, introdusă prin Legea nr.10/2001, apelarea la calea dreptului comun fiind exclusă, iar termenii Legii nr.213 /1998 califică bunurile din domeniul public ca şi inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, astfel că nu pot fi retrocedate, decât prin parcurgerea procedurii administrative specifice.

Apelul s-a găsit nefondat şi, întemeiat pe prevederile art. 296 şi urm. C.pr.civ., a fost respins pentru următoarele considerente.

Astfel, ICCJ a statuat că legea specială (10/2001) prevalează legislaţiei comune, dar nu şi legislaţiei comunitare (convenţia Europeană a Drepturilor Omului), atunci când este promovată o acţiune în revendicare. Ca urmare, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, iar cel între legea specială (Legea nr. 10/2001) şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin prioritatea convenţiei, care poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice. În acest context, raportat la art. 44 din Constituţie, art. 480 şi următoarele C.civ., cu referire la art. 1 din Protocolul 1 CEDO şi art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deşi Legea nr.10/2001, în art. 47 indică faptul că cererea întemeiată pe prevederile sale nu poate co-exista cu procedura întemeiată pe drept comun, cât timp prevederile normative referitoare la imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare nu au fost abrogate, apărarea dreptului de proprietate pe această cale nu poate fi prohibită. Cererea prin care se vizează retrocedarea unui imobil este deci admisibilă, judecata purtând asupra fondului problemei.

În ceea ce priveşte caracterele definitorii ale dreptului unităţii administrative teritoriale, este de observat că acest drept nu este originar, ci provine din fosta proprietate de stat, constituită prin manevre juridice, calificate în ultimii ani ca abuzive, astfel că dreptul dobândit este vicios şi nu poate fi consolidat. Intervenţia legislaţiei reparatorii a dus la restabilirea  (uneori) situaţiei anterioare, fără a reuşi o reparaţie in integrum. De asemenea, bunurile dobândite prin abuz nu beneficiază de legislaţia de protecţie  instituită. În ce priveşte calitatea de bunuri publice, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, care nu pot fi retrocedate, decât prin parcurgerea procedurii administrative specifice, este de remarcat faptul că aceste bunuri dobândesc starea juridică a bunurilor dinnainte de deposedare, deci de bunuri private, care au măsuri de protecţie obişnuite şi pot fi revendicate de cel care are o pretenţie asupra lor.

Procedura specifică de retrocedare a imobilelor este instituită în favoarea celor interesaţi şi nu ca o sancţionare a celor care nu o urmează, dovadă faptul că a fost menţinută şi procedura de drept comun, instituită de prevederile art. 480 şi urm. C.civ., art.21 din Constituţia României, susţinută de art. 6(1) CEDO şi art.6 din Legea nr.304/2004.

Cheltuieli de judecată nu s-au cerut.

Domenii speta

Spete similare