Prin cererea depusă în data de 31.03.2021, petentul au solicitat restituirea cauţiunii consemnate în cauză.
Potrivit art. 1063 Cod procedură civilă: „(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.
(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus„.
Potrivit art. 719 (6) Cod procedură civilă: „ Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume.”
Instanţa constată îndeplinite condiţiile prevăzute de articolele de lege indicate, având în vedere că a fost soluţionat definitiv dosarul nr. 19604/299/2019, contestaţia la executare a fost admisă şi nu există sume de bani, din cadrul titlului executoriu sau stabilite conform art. 720 alin. 3 Cod procedură civilă, ce ar putea fi recuperate de intimat, astfel încât să fie aplicabile dispoziţiile art. 719 (6) Cod procedură civilă.
Pentru toate motivele arătate, instanţa va admite cererea şi va dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 1475,8 lei, consemnată conform recipisei de consemnare nr. 205679298/1/21.08.2019, către persoana care a depus-o.
Curtea de Apel Craiova
Drept procesual penal. Încetarea procesului penal având în vedere lipsa unei condiţii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Tribunalul Teleorman
Cererea de restituire a taxei de poluare , lipsa plângerii prealabile. Inadmisibilitatea acţiunii
Judecătoria Sectorul 1 București
Pentru ca instanţa de executare să analizeze, în cadrul procedurii necontencioase a încuviinţării executării silite, faptul că un anumit înscris, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat, respectă condiţiile prevăzute de lege pentru încuviințarea
Tribunalul Covasna
Omor asupra membrilor familiei. Profanare de cadrave
Judecătoria Lipova
revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere