1.Contestație la executare. Debitoarea nu și-a executat voluntar obligația stabilită în titlu executoriu, anterior deschiderii procedurii de executare silită

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.08.2020 sub nr. 26640/299/2020, contestatoarea CNCI din cadrul A.  a formulat în contradictoriu cu intimata M. , contestaţie la poprire, în dosarul de executare nr.258/2020 aflat pe rolul B.E.J.A D.,  prin care a solicitat  anularea somaţiei privind suma de 5200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform titlului executoriu, precum si privind suma de 863,84 lei, reprezentand cheltuieli de executare; anularea încheierii privind cheltuielile de executare silită emise la data de 24.08.2020; anularea încheierii de încuviinţare a executării silite; restabilirea situatiei anterioare.

În motivare, s-a arătat că prin Sentinţa civilă nr.1684/2018 pronunţată în dosarul nr.45239/2017 reprezentand titlul executoriu, Tribunalul Bucuresti a dispus astfel: «Admite contestaţia. Dispune anularea Deciziei de invalidare nr.16983/30.08.2017 emisă de CNCI. Obligă pârâta să valideze măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Dispoziţia nr.499/27.12.2001 emisă de Primarul Oraşului Eforie pentru terenul situat în Eforie Sud, în suprafata de 300 mp, lot nr.1175, plan parcelare T.-T. şi să emită decizie de compensare pentru un număr de 55182 puncte. Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 5200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3700 lei onorariu avocat şi 1500 lei onorariu expert».

Prin Decizia civilă nr. 302/2020 pronunţată în acelaşi dosar, instanţa a respins apelul, ca nefondat şi a obligat apelanta CNCI la 4450 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.

Reclamanta CNCI arată că şi-ar fi îndeplinit, în mod voluntar, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, cu condiţia ca decizia civilă să fi fost transmisă de catre instanţa de judecată, instituţiei.

Solicită instanţei să ia act de buna credinţă a CNCI şi să pună în vedere reclamanţilor să transmită decizia civilă, pentru a putea efectua plata cheltuielilor de judecată.

Cu  referire la cheltuielile de executare, se solicită instanţei, să verifice « complexitatea »  actelor de executare efectuate, având în vedere că executorii judecatoreşti, care sunt investiţi prin lege să îndeplinească un serviciu de interes public, nu pot prejudicia, în mod nejustificat, pe una din părţile procedurii de executare silită. În speţă, se consideră că acest cuantum al cheltuielilor de judecată poate fi cenzurat de instanţa de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite în procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale şi dacă nu sunt disproporţionate faţă de volumul de muncă depus de cei implicaţi în executare.

Se arată, că pretenţiile născute în faza executării silite se valorifică exclusiv între părţile raportului obligaţional, fără participarea executorului judecătoresc, iar cenzura actelor îndeplinite de executor se realizează, în condiţiile legii, de instanţele judecătoreşti.

Totodată, consideră că trebuie să existe o echivalenţă între munca prestată şi onorariu şi se impune reducerea cheltuielilor de executare proportional cu debitul principal.

În drept, s-au invocat dispozitiile art.711 şi următoarele din  Codul de procedura civilă.

Intimata M.  a formulat la data de 21.10.2020, întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea contestatiei la executare, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că susţinerea contestatoarei că şi-ar fi îndeplinit voluntar obligaţia de plată, dacă ar fi primit decizia instanţei de apel este o simplă speculaţie, în condiţiile în care nu a achitat debitul nici după primirea somaţiei de la executorul judecătoresc.

Fiind parte în procesul în care s-a pronunţat hotărârea ce reprezintă titlul executoriu, contestatoarea ştia când s-a judecat procesul şi ar fi putut obţine un certificat de grefă din care să rezulte că hotărârea este definitivă.

Faptul că pentru a face plata unei sume stabilite de prima instanţă este nevoie de comunicarea hotararii  instanţei de control judiciar, duce la concluzia că este doar culpa debitoarei care are  proceduri interne care adaugă la lege şi nu plăteşte la timp sumele de bani la care  a fost obligată de instanţele în procesele în care a căzut în pretenţii.

În speţă, cu toate că hotărârea a devenit definitivă la data de 6 aprilie 2020, cererea de executare s-a depus la data de 21.07.2020, la mai mult de trei luni de când hotărârea a rămas definitivă. Astfel, potrivit art.670 alin.(2), teza a II-a din Codul de pr.civ.,debitoarea este obligată dupa înregistrarea cererii de executare să plateasca cheltuielile stabilite în sarcina sa

În ceea ce priveste al doilea motiv, care vizează cuantumul cheltuielilor de executare, se arată că există o echivalenţă între munca prestată şi onorariu, susţinerile contestatoarei fiind nefondate, iar executorul judecatoresc nu a prejudiciat debitoarea. Onorariul executorului judecatoresc este stabilit de lege, acesta neputând fi cenzurat.

De asemenea, si cuantumul onorariului executorului judecatoresc a fost calculat în limitele prevăzute de Ordinul nr.2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti, pentru creantele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim fiind de 10% din suma reprezentând valoarea creantei ce face obiectul executarii silite.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.205-208 din Codul de pr.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea de executare silită formulată la data de 21.07.2020, creditoarea M.  s-a adresat BEJA D. , solicitând deschiderea procedurii de executare silită împotriva debitoarei CNCI, în vederea executării obligațiilor care rezultă din titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1684 din 05.10.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 45239/3/2017, deschizându-se dosarul de executare silită nr.258/2020.

La data de 29.07.2020, prin Încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București  în dosarul nr. 22540/299/2020, s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1684/05.10.2018 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III a Civilă în dosarul nr.45239/3/2017, pentru recuperarea sumei de 5200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

În cadrul dosarului de executare silită nr. 258/2020 constituit la BEJA D. , s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 863,84 lei din care suma de 520 lei reprezintă onorariu executor judecătoresc, suma de 98,80 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată (19%), suma de 200 lei reprezintă onorariu avocațial,  suma de 20 lei reprezintă taxă judiciarăde timbru iar suma de 25,04 lei reprezintă taxă de expediere poștală.

Prin Somația emisă la data de 24.08.2020, debitoarei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, i s-a pus în vedere, să execute în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia, obligațiile prevăzute în sarcina acesteia, în sensul de a plăti suma de 5200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, conform titlului executoriu.

În conformitate cu art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Astfel, contestaţia la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obţine anularea întregii executări silite sau a actelor de executare efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Criticile contestatoarei CNCI sunt, în opinia instanţei, neîntemeiate, prin prisma dispoziţiilor art. 712 şi urm. C.proc.civ.

Prin titlul executoriu constând în Sentința civilă nr. 1684 din data de 05.10.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 45239/3/2017, s-a admis contestația formulată de reclamanta M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, s-a dispus anularea Deciziei de invalidare nr. 16983/30.08.2017 emisă de CNCI; s-a dispus obligarea pârâtei să  valideze măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Dispoziția nr. 499/27.12.2001 emisă de Primarul orașului Eforie pentru terenul situat în Eforie Sud, în suprafață de 300 mp, lot nr. 1175, plan parcelare T. – T. și să emită decizia de compensare pentru un număr de 55182 puncte, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 3700 lei reprezintă onorariu avocat iar suma de 1500 lei reprezintă onorariu expert.

Această hotărâre a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelului ca nefondat, prin Decizia civilă nr.302 A din 06.04.2020 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 45239/3/2017.

Analizând  înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada executării dispoziţiilor titlului executoriu anterior înregistrării cererii de executare silită pe rolul BEJA D.  sub nr. 258/2020.

Potrivit art. 622 alin. 1 C.pr.civ. „Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”.

Potrivit art. 622 alin. 2 C.pr.civ. „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare”.

Având în vedere dispozițiile titlului executoriu, se  va reține că hotărârea a fost pronunțată în data de 05.10.2018, rămânând definitivă la data de 06.04.2020, CNCI trebuind să-și îndeplinească obligațiile stabilite de instanță, până la data de 21.07.2020.

Constatând că debitoarea nu s-a conformat dispozițiilor titlului executoriu, la data de 21.07.2020, creditoarea s-a adresat BEJA D., în vederea inițierii procedurii de executare silită.

Ca urmare a faptului că debitoarea nu și-a executat voluntar obligația stabilită în titlu executoriu, anterior deschiderii procedurii de executare silită ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 258/2020 constituit la BEJA D. și că nu există alte motive de nelegalitate ale încheierii de încuviințare a executării silite, urmează a aprecia ca neîntemeiată solicitarea de anulare a încheierii a încuviințare a executării silite.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare, instanţa reţine că devine incident art. 670 alin. 2 C.proc.civ., potrivit căruia cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Pentru a evita plata cheltuielilor de executare, contestatoarea avea posibilitatea îndeplinirii benevole a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Neprocedând în acest mod, contestatoarea a determinat partea intimată să ceară îndeplinirea obligaţiilor  prin intermediul executorului judecătoresc şi, pe cale de consecinţă, să efectueze cheltuieli pe care altfel nu le-ar fi făcut.

În ceea ce priveşte onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile Ordinului ministrului justiţiei nr. 2550/2006, în cazul executărilor având ca obiect obligaţie de a face, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti (care face trimitere la executarea realizată pentru puneri în posesie, grăniţuiri, predări de bunuri, etc., dispoziţie în care se încadrează implicit şi executarea obligaţiilor de a face şi de a nu face).

Faţă de cele de mai sus reţinute, instanţa reţine că onorariul executorului  în cuantum de 520  lei a fost stabilit cu respectarea limitelor stabilite de lege, acesta fiind de altfel rezonabil şi proporţional cu activitatea depusă de executorul judecătoresc, motiv pentru care nu se impune reducerea acestuia. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de Ordinul nr. 2550/2006, cum este cazul în speţă, nu pot fi disproporţionat de mari faţă de munca depusă de executor întrucât textul de lege menţionat înlătură orice disproporţie vădită.

Cu privire la onorariul de avocat  în cuantum de 200 lei înscris în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 24.08.2020, instanţa reţine că acesta este justificat cu Chitanța nr. 29 din 29.07.2020.

Având în vedere că avocatul este cel care a formulat, în numele intimatei cererea de începere a executării, instanţa stabileşte că s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.

Creditoarea  a plătit suma ce constituie onorariul avocat în vederea obținerii asistenței de specialitate, pentru a-și realiza drepturile ce formează obiectul titlului executoriu.

În ceea ce priveşte onorariul avocaţial, instanţa reţine că pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la un onorariu, ce se stabileşte prin contractul de asistenţă juridică. În acelaşi timp, cheltuielile de judecată trebuie să fie reale, necesare şi rezonabile, în privinţa onorariului de avocat aceste caractere apreciindu-se în raport de munca prestată de avocat, de complexitatea cauzei, de valoarea pricinii, reputaţia avocatului şi de orice alte criterii care să asigure un echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor din proces.

În ceea ce priveşte onorariul avocaţial, instanţa reţine că pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la un onorariu, ce se stabileşte prin contractul de asistenţă juridică. În acelaşi timp, cheltuielile de judecată trebuie să fie reale, necesare şi rezonabile, în privinţa onorariului de avocat aceste caractere apreciindu-se în raport de munca prestată de avocat, de complexitatea cauzei, de valoarea pricinii, reputaţia avocatului şi de orice alte criterii care să asigure un echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor din proces.

De asemenea, instanţa reţine că dispoziţiile art. 451 alin. 2 C.proc.civ. – care dau dreptul instanţei să reducă cheltuielile de judecată în sensul micşorării cuantumului la care urmează a fi obligată partea care cade în pretenţii – au caracter de excepţie faţă de regula suportării în totalitate a cheltuielilor de partea ce a pierdut procesul (regulă ce rezultă din dispoziţiile alin. 1 al aceluiaşi articol).

Referitor la celelalte cheltuieli, stabilite de executor, si acestea respectă cerințele de legalitate, fiind menite a acoperi aspectele administrative ale dosarului, ținând de transmiterea somațiilor, adreselor de înființare a popririi, arhivarea dosarului, acestea sume fiind detaliate prin Încheierea din 24.08.2020. În opinia instanţei,  aceste cheltuieli nrecesare executării silite sunt reale, justificate, necesare şi proporţionale. În acelaşi sens, instanţa reţine că varietatea cheltuielilor provocate de executarea silită trebuie să se reflecte în stabilirea unor cheltuieli de executare corespunzătoare diferitelor tipuri de activităţi necesare realizării executării silite.

Constatând că nu s-a relevat şi dovedit nici un motiv de nelegalitate al actelor de executare, urmează a respinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect întoarcere executare silită, se va reţine că potrivit art. 723 alin. 1 C.pr.civ „În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia”.

Întrucât în cauza de față nu s-a desființat executarea silită și nici executarea silită, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art. 723 alin. 1 C.pr.civ, motiv pentru care urmează a respinge capătul de cerere având ca obiect întoarcere executare silită, ca neîntemeiat.

Având în vedere soluția pronunţată, în temeiul art. 453 C.pr.civ, urmează a dispune obligarea contestatoarei să plătească intimatei suma de 1950 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform Chitanţei nr. 51 din 03.12.2020.

Domenii speta

Spete similare