Pretenții. Cheltuieli de judecată pe cale separată. Răspundere civilă delictuală. (Dosar nr. 1258/299/2020, sentința civilă nr. 3041/17.06.2020).

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 16.01.2020, sub nr. 1258/299/2020, reclamantul BG a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli efectuate în dosarul nr. 35737/3/2017 (fond).

În motivarea cererii, a precizat reclamantul că cererea de chemare în judecată ce a constituit obiectul dosarului nr. 35737/3/2017 a fost admisă, instanța anulând decizia 2708/04.07.2017 emisă de pârâtă și dispunând obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să recunoască drepturile reclamantului de persecutat politic în perioada 1950-1960. A învederat că recursul declarat de pârâtă a fost respins, ca neîntemeiat.

A învederat reclamantul că, pentru promovarea acțiunii, a fost reprezentat de avocat, căruia i-a achitat un onorariu în cuantum de 1.000 lei. A menționat că pârâta este partea care a pierdut procesul, urmând a suporta cheltuielile de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

În dovedire, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 75 lei.

La data de 19.02.2020, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în fond și nici nu a precizat că le solicită pe cale separată. Astfel, consideră pârâta că reclamantul nu mai este îndreptățit să solicite cheltuielile prin prezenta cerere.

În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului onorariului de avocat, acesta fiind, în opinia pârâtei, disproporționat în raport cu prestația avocatului, durata procesului și actele procedurale întocmite de acesta.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-208, art. 453 C. proc. civ.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 03.06.2020, după reținerea cauzei în pronunțare, reclamantul a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată respectiv de taxa judiciară de timbru.

În cauză, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, instanţa reţine că între reclamant şi Cabinet de Avocat G., a fost încheiat contractul de asistenţă juridică nr. B …/12.09.2017 având ca obiect asistenţă juridica, cereri, reprezentare în faţa Tribunalului B.. Conform contractului, onorariul cuvenit este de 1.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 397/25.01.2018 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr. 35737/3/2017 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul din prezenta cauză în contradictoriu cu pârâta A., fiind anulată decizia nr. 2708/04.07.2017, emisă de pârâtă și dispunându-se obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să recunoască drepturile reclamantului prevăzute în DL nr. 118/1990 în calitate de persecutat politic pentru perioada 1960-1970 începând cu data depunerii cererii nr. 12392/09.06.2017. Recursul promovat de pârâtă împotriva sentinței antemenționate a fost respins prin decizia civilă nr. 6897/06.12.2018 a Curții de Apel București.

Pentru serviciile de asistenţă şi reprezentare juridică ocazionate de soluţionarea dosarului nr. 35737/3/2017 – faza procesuală a fondului, reclamantul a achitat avocatului suma de 1.000 lei, după cum reiese din chitanța nr. 18/12.09.2017.

În drept, potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată suportate, inclusiv onorariile avocaţiale, conform art. 451 C. proc. civ., întrucât a determinat, în mod culpabil, în sensul art. 1349 Cod civil, efectuarea unor cheltuieli de către partea adversă.

Textul nu distinge după cum solicitarea de obligare la plata acestor cheltuieli se face pe cale accesorie, în cadrul procesului în vederea căruia au fost efectuate sau pe cale separată, iar unde legea nu distinge, nici cei chemaţi să o aplice nu o pot face, potrivit adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Regimul acordării cheltuielilor de judecată este guvernat de principiul disponibilităţii, ceea ce înseamnă că acestea vor fi acordate numai în măsura în care au fost solicitate. Dacă persoanele implicate într-un litigiu nu au solicitat cheltuieli de judecată în cadrul procesului, nimic nu se opune ca acestea să fie solicitate pe calea unei acţiuni separate, indiferent dacă în procesul care le-a generat s-a făcut sau nu menţiunea ca acestea urmează a fi solicitate pe cale separată.

De asemenea, prin Decizia nr. 59/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 18.858/4/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenţiei constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluţionat definitiv, dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că: atât sub reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865, cât şi sub cea a actualului cod, literatura de specialitate şi jurisprudenţa au fost unanime în a accepta posibilitatea pentru cel care câştigă procesul - şi care, din varii motive, fie nu solicită cheltuielile de judecată prilejuite de susţinerea acestuia în chiar cursul procesului ori, deşi le solicită, instanţa omite să se pronunţe asupra lor - de a le recupera pe calea unei acţiuni separate şi autonome faţă de litigiul care le-a generat, acţiune ce poate fi formulată în termenul general de prescripţie de 3 ani de la soluţionarea definitivă a acestuia. Posibilitatea recunoscută ca fiind legală nu constituie altceva decât un drept, iar cel ce pune în practică o posibilitate legală ori care exercită un drept - aşa cum este cazul reclamantului care solicită recuperarea, pe calea unei acţiuni separate, a cheltuielilor de judecată determinate de susţinerea unui proces definitiv câştigat - nu poate fi considerat în culpă. Reclamantului din astfel de acţiuni nu i se poate reproşa opţiunea recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată dintr-un litigiu anterior, după cum el nu poate fi considerat culpabil pentru valorificarea acestei posibilităţi legale şi nici nu poate fi prezumat de plano că exercită un abuz procesual manifestându-se în acest sens.

Astfel, conform celor antemenționate, acțiunea nu este inadmisibilă, reclamantul având dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, indiferent dacă a menționat sau nu acest lucru în litigiul de fond, argumentele pârâtei în sens contrar fiind neîntemeiate.

Pe de altă parte, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada că s-au prestat în folosul său în dosarul anterior menționat servicii de avocatură, acesta este îndreptățit a recupera aceste cheltuieli de judecată de la partea căzută în pretenții, respectiv de la pârâtă. A nega acest drept reclamantului prin considerarea faptului că solicitarea de acordare a cheltuielilor trebuia făcută până la închiderea dezbaterilor în dosarul nr. 35737/3/2017, echivalează, pe de o parte, cu încălcarea accesului acestuia la justiție, iar pe de altă parte cu aplicarea greșită a legii.

În orice caz, se constată că în fața instanței de fond, în dosarul nr. 35737/3/2017, reclamantul, prin avocat, a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată (fila 12, practicaua sentinței civile nr. 397/25.01.2018).

Din considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 3/2018 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 15.721/318/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reiese că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale cu caracter autonom.

În consecinţă, instanţa de faţă apreciază că acestor cereri principale le sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun instituite de Codul de procedură civilă în materia probaţiunii.

În condițiile în care reclamantul a făcut dovada că s-au prestat în folosul său, în dosarul anterior menționat, servicii de avocatură, acesta este îndreptățit a recupera aceste cheltuieli de judecată de la partea căzută în pretenții, respectiv de la pârâtă.

Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, se observă că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le avanseze.

Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanţe a unei cereri, acţiuni ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate, fie renunţarea la o cerere de chemare în judecată, după un anumit moment procesual.

Instanţa retine că, în speţă, culpa procesuală aparţine pârâtei, prin emiterea unei decizii nelegale, care a determinat pe reclamant să formuleze cererea de chemare în judecată pentru a solicita anularea acesteia și, implicit, să efectueze anumite cheltuieli de judecată în respectivul dosar.

De asemenea, apreciază instanţa că sunt incidente şi prevederile art. 1349 Noul Cod civil, dispoziţiile legale privind răspunderea civilă delictuală reprezentând dreptul comun în materia răspunderii civile şi aplicându-se ori de câte ori părţile nu au încheiat o convenţie care să reglementeze raporturile dintre ele.

În cauza, pârâta, care a pierdut procesul anterior, a cauzat reclamantului un prejudiciu constând în cheltuielile de judecată pe care acesta au fost nevoit să le efectueze în vederea combaterii susţinerilor părţii adverse. Sunt de asemenea îndeplinite şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale - fapta culpabilă a pârâtei (care, prin emiterea unei decizii nelegale, a determinat pe reclamant să suporte anumite cheltuieli în scopul anulării deciziei și obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii), legătură de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi vinovăţia pârâtei, aflată în culpă procesuală.

În speţă, contrar solicitării pârâtei, instanţa nu apreciază necesar a face aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Astfel, rațiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată o constituie protejarea părții ce a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract față de care are calitatea de terț.

Instanţa constată că activitatea de reprezentare şi asistenţă juridică a reclamantului în dosarul nr. 35737/3/2017 a implicat acordarea de consultanţă juridică, formularea şi transmiterea actelor procedurale, urmărirea evoluţiei procesului, reprezentarea părţii la termen, cauza fiind, de altfel, destul de complexă şi cu o miză importantă.

Or, suma de 1.000 lei, achitată cu titlu de onorariu avocat, este justificată în raport de complexitatea cauzei şi de activitatea concretă desfăşurată de avocat şi nu este, astfel cum prevede art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vădit disproporţionată în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, astfel că nu se impune reducerea acesteia.

În consecinţă, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată acordate pe cale separată.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate ca petit accesoriu în prezentul litigiu, se reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu. Abia prin notele scrise (nesemnate) depuse la dosar la data de 03.06.2020, reclamantul a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Or, o astfel de cerere reprezintă o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată, fiind făcută însă cu încălcarea art. 204 alin. (1) raportat la alin. (3) C. proc. civ., în sensul că a fost depusă la dosar după primul termen de judecată și neexistând acordul expres al pârâtei pentru modificarea cererii. Pentru aceste motive, va fi respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu, anume 75 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare