Pretenții. Daune morale. Daune materiale.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.08.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 23346/299/2019, reclamantul DB, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și cu intervenientul forțat VD, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 8.000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR din data plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de daunele morale produse, precum și a sumei de 1.210 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de daunele materiale, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă a despăgubirilor materiale și morale indicate. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 27.10.2018, în jurul orei 14:30, a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat un autoturism marca Hyundai, cu numărul de înmatriculare B 105 JAP, condus de intervenientul forțat. Accidentul s-a produs într-o parcare, situată între str.  și str. , pe raza Municipiului B., Sector 2, și s-a soldat cu rănirea reclamantului.

Acesta a susținut că se afla în parcare, în calitate de pieton, lângă autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare B 61 AMO, proprietate personală, stând cu fața către bara față a acestuia, în vederea examinării unor eventuale defecte. Mașina în fața căreia se afla era oprită pe str. V. Reclamantul a arătat că a auzit un zgomot puternic de impact și turația ridicată a unui motor, iar, din instinct, a reușit să se îndepărteze de mașina sa, îndreptându-se spre partea din față a acesteia, prin răsucire, moment în care a fost lovit de autoturismul cu numărul de înmatriculare B 105 JAP, condus de intervenient.

Conform afirmațiilor reclamantului, intervenientul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B 105 JAP din direcția str. R către Bd. L., iar când a ajuns la intersecția cu strada care face legătura între str. Z și str. V. nu a acordat prioritate de trecere. Intervenientul a intrat în coliziune cu autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare CV 26 GIN, condus de TC. În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate spre parcare. Autoturismul cu numărul de înmatriculare B 105 JAP l-a acroșat și l-a prins sub bara față, iar cealaltă mașină implicată, cu numărul de înmatriculare CV 26 GIN, căreia nu i s-a acordat prioritate, s-a oprit în mașina reclamantului.

Ulterior producerii accidentului, reclamantul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență București, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, suferind vătămări corporale la nivelul piciorului drept, abdomenului și mâinii stângii. Așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/6511/2018, eliberat de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, a avut nevoie de 14-16 zile de îngrijiri medicale.

Reclamantul a susținut că, urmare a producerii accidentului, a fost nevoit să suporte cheltuieli cu investigațiile medicale, tratamentele și recuperarea la care a fost supus, după cum urmează: 235 lei – ecografie părți moi (Regina Maria), 265 lei – consult special (Regina Maria), 100 lei – ecografie părți moi (Centrul de Diagnostic Radiologic și Imagistic Nicolina S.R.L.), 100 lei – ecografie părți moi (Centrul de Diagnostic Radiologic și Imagistic Nicolina S.R.L.), 150 lei – furnizare servicii medicale (Arcadia Policlinic) și 360 lei – ecografie părți moi (Centrul Medical Anteres).

Reclamantul a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât prin fapta culpabilă a intervenientului forțat s-au născut, în mod indubitabil, prejudiciile suferite. În acest sens, reclamantul a invocat atât dispozițiile art. 1349 C.civ., cât și cele ale art. 10 alin. 2, art. 14 alin. 1 și alin. 4 din Legea nr. 132/2017.

De asemenea, reclamantul a invocat, în ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral cauzat, și dispozițiile art. 11 alin. 2 lit. a din Legea nr. 11 alin. 2 lit. a din Legea nr. 132/2017 și cele ale art. 12 alin. 1 și 2 din Norma ASF nr. 20/2017.

În privința capătului de cerere având ca obiect penalitățile de întârziere, reclamantul a invocat dispozițiile art. 21 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 4 teza a II-a din Legea nr. 132/2017.

În ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale, reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite.

Astfel, fapta ilicită constă în producerea accidentului de către intervenientul forțat, în calitate de conducător al autoturismului cu numărul de înmatriculare B 105 JAP. Aceasta a fost constatată în cuprinsul ordonanței de începere a urmăririi penale din data de 27.10.2018 întocmită de organele de cercetare penală ale Poliției judiciare din cadrul DGP a Municipiului București, Brigada Rutieră. Astfel, este atrasă fapta ilicită a pârâtei, în calitate de asigurător RCA al intervenientului.

Referitor la vinovăție, reclamantul a apreciat că aceasta îi revine intervenientului forțat, întrucât, la momentul producerii accidentului, acesta a încălcat prevederile art. 57 alin. 1 din O.G. nr. 195/2002.

Conform susținerilor reclamantului, prejudiciul produs în urma săvârșirii faptei culpabile rezultă din însăși materialitatea ei și cuprinde două aspecte esențiale, consecințele sale fiind atât de natură materială, cât și de natură morală. În raport de circumstanțele concrete ale prezentei cauze, prejudiciul îndeplinește toate condițiile impuse de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, astfel încât acesta apare ca fiind cert, personal și direct. Prejudiciul a fost constatat în cuprinsul tuturor actelor medicale. Astfel, a fost internat în perioada 27.10.2018-31.10.2018. La data de 07.11.2018, i-a apărut lichid la coapsa stângă, iar la data de 09.11.2018, i s-a efectuat puncție pentru drenarea lichidului. La data de 19.11.2018, i-a apărut lichid la coapsa stângă, iar la data de 20.11.2018, i s-a efectuat puncție sub ghidaj ecografic. La data de 21.12.2018, i s-a efectuat intervenție pentru evacuarea lichidului din coapsa stângă și, la aceeași dată, s-a descoperit că la coapsa dreapta a apărut un edem și hipercongenitate difuză. La data de 28.03.2019, coapsa stângă prezenta lichid de o grosime de 5 mm, nepuncționabil, iar coapsa dreaptă prezenta o leziune fibroasă profundă. La data de 01.04.2019, prezenta o cicatrice posttraumatică la membrul superior stâng.

Reclamantul a arătat că raportul de cauzalitate dintre fapta intervenientului și prejudiciul produs constituie condiția esențială a atragerii răspunderii civile delictuale și, în situația de față, rezultă ex re, respectiv din însăși materialitatea faptei.

Producerea unui accident rutier, de către un șofer ce nu se supune dispozițiilor legale în vigoare și nu respectă regulile de disciplină în trafic, dă naștere unei stări de pericol social prin simpla sa existență, independent de consecințele produse. Adițional, când se supun analizei și urmările grave ale producerii acestuia, se ajunge la următoarea concluzie: singura modalitate de acoperire a prejudiciului produs prin săvârșirea faptei este acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale, dar mai ales pentru daunele morale produse.

Referitor la întinderea prejudiciului suferit, reclamanta a arătat că fapta săvârșită cu vinovăție de către intervenient trebuie să conducă la obligarea acestuia la acoperirea daunelor morale, având în vedere că nu a mai putut să își desfășoare activitatea sa de bază. În plus, a trebuit să suporte și cheltuieli cu investigațiile medicale, spitalizarea, tratamentele și recuperarea la care a fost supus.

Normalitatea vieții de zi cu zi i-a fost afectată de o puternică stare de degradare fizică și psihică, ceea ce constituie însăși baza acordării despăgubirilor morale, după cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție. Daunele morale nu sunt supuse probei, ci acestea se acordă de către instanță prin evaluare. În mod evident, sunt supuse analizei suferințele fizice și psihice cauzate prin fapta culpabilă a intervenientului, precum și consecințele ei.

Aprecierea prejudiciului moral încercat nu se rezumă la determinarea „prețului” suferinței fizice și psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale reclamantului. Instanța va trebui să aprecieze că a pierdut pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial, din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită de la momentul accidentului și până în prezent, dar și în viitor.

Conform susținerilor reclamantului, prejudiciul real și efectiv produs prin trauma suferită trebuie să fie acoperit în integralitate, iar pretențiile solicitate au la bază tocmai ideea de echitate. Astfel, compensația solicitată este suficientă, nicidecum exagerată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349 C.civ., ale Legii nr. 132/2017, precum și cele ale Normei ASF nr. 20/2017.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale constând în audierea martorilor D. și R și a probei cu expertiza medico-legală. Acesta a atașat un set de înscrisuri (f. 14-89 vol. I).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1.830,12 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 97 vol. I).

La data de 09.10.2019, intervenientul forțat a depus întâmpinare (f. 105-109 vol. I), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intervenientul forțat a învederat că înscrisul invocat de reclamant în sprijinul solicitării sale nu este un raport de expertiză medico-legală, ci un certificat medico-legal. Certificatul medico-legal este eliberat în urma unei examinări efectuate la INML, pe baza actelor medicale depuse de reclamant și ținându-se cont de declarațiile acestuia, fără a reprezenta o dovadă că leziunile au fost produse ca urmare a evenimentului rutier. În dosarul penal clasat nu s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale.

De asemenea, a arătat că reclamantul a enumerat o serie de cheltuieli efectuate cu cheltuielile medicale și cu recuperarea la care a fost supus, toate efectuate la clinici și policlinici private, fără a face dovada că asemenea investigații și/sau recuperări nu puteau fi efectuate în sistemul medical de stat și nici nu face precizarea dacă are sau nu asigurarea medicală obligatorie prevăzută de lege.

Referitor la culpa reclamantului în producerea vătămărilor corporale pe care le-a reclamant, intervenientul forțat a precizat că, potrivit referatului cu propunere de clasare întocmit de Brigada Rutieră, acesta, la momentul producerii evenimentului rutier, se afla pe partea carosabilă, iar în Ordonanța din data de 25.05.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București se menționează că „Pe de altă parte, organele de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere au stabilit din primele cercetări că BD a încălcat prevederile art. 72 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, prin care este reglementat modul în care trebuie să se realizeze deplasarea pietonilor”.

Potrivit art. 72 alin. 1, pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers. Or, conform art. 1352 C.civ., fapta victimei înseși înlătură răspunderea. Prin urmare, întrucât reclamantul nu a respectat dispozițiile legale privind deplasarea pietonilor, nu este îndreptățit la eventualele despăgubiri, fie ele materiale sau morale.

În drept, intervenientul forțat a invocat dispozițiile art. 1352 C.civ. și cele ale art. 72 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.

În probațiune, intervenientul forțat a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamantei și a probei testimoniale constând în audierea martorului TA.

La data de 17.10.2019, pârâta a depus întâmpinare (f. 119-125 vol. I), prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

În motivare, pârâta a arătat că, în fapt, la data de 27.10.2018, a avut loc un accident rutier în care au fost implicați autoturismul cu numărul de înmatriculare B 105 JAP și reclamantul, în calitate de pieton, având ca urmare vătămarea corporală a acestuia. Întrucât autoturismul avea încheiată o poliță de asigurare de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de autovehicule, pentru care S.A.R. C. S.A. ar urma să acorde despăgubiri pentru prejudiciul produs de asiguratul său în dauna persoanei păgubite, reclamantul a solicitat de la societatea pârâtă aceste despăgubiri. Această obligație se îndeplinește însă în limitele și în condițiile prevăzute de actele normative speciale din materia asigurărilor, în speță, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 132/2017 și ale Normei ASF nr. 20/2017.

Pârâta a învederat că despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate dezdăunarea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparației integrale a prejudiciului statuat de Codul Civil, ci trebuie să fie în conformitate cu legislația specifică asigurărilor, în concordanță cu principiul specialia generalibus derogant.

Conform susținerilor pârâtei, în speță, culpa în producerea accidentului apaține atât conducătorului autovehiculului, cât și reclamantului. În cadrul ordonanței de clasare s-a reținut încălcarea de către reclamant a prevederilor art. 72 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Mai mult, chiar reclamantul a arătat în cererea de chemare în judecată că stătea cu fața către bara față a mașinii și a reușit să se îndepărteze de mașină, îndreptându-se spre partea din față a acesteia, prin răsucire. Astfel, este evident că reclamantul se afla pe stradă la momentul producerii accidentului, și nu pe trotuar, lucru confirmat și de organele abilitate. Pârâta a invocat dispozițiile art. 13, art. 22 alin. 4 și 5 și art. 26 din Legea nr. 132/2017.

În ceea ce privește daunele materiale, pârâta a solicitat admiterea lor doar până la concurența sumei de 710 lei. Aceasta a menționat că au fost respinse de la plată investigațiile efectuate de reclamant în cadrul instituției medicale Regina Maria (500 lei), având în vedere că acestea au fost efectuate la mai bine de 5 luni de la momentul producerii evenimentului (28.03.2019 și 01.04.2019), în condițiile în care reclamantul a necesit pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește daunele morale, pârâta a susținut că acordarea acestora nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 1179 din data de 11.02.2011, în care s-a statuat principiul judecării în echitate la acordarea daunelor morale. Despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral și efectiv produs părții vătămate, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celor îndreptățiți să pretindă și să primească daune morale.

De asemenea, în opinia pârâtei, sumele de bani care se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, să poată fi calificate numai ca despăgubiri și să nu se constituie în venituri nejustificate.

Prin urmare, pârâta a apreciat că sumele solicitate în prezenta cauză sunt într-o disproporție vădită cu situația de fapt existentă în speță și, dacă ar fi menținute de instanță în aceste condiții, ar depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au: aceea de compensare pentru părțile vătămate care au fost supuse unor suferințe fizice și psihice. Instanța trebuie să analizeze cu obiectivitate daunele morale solicitate de reclamant, respectând principiile statuate prin dispozițiile legale, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Pârâta a mai precizat că nu contestă suferința reclamantului în urma nefericitului eveniment, însă la stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avut în vedere ca acestea să nu aibă un caracter punitiv și nici să nu se transforme într-o sursă de câștiguri exagerate, ci doar să compenseze de o manieră rezonabilă și justificată suferințele îndurate, preîntâmpinând îmbogățirea fără justă cauză.

Pentru că norma în materie de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto prevede acordarea de daune morale în conformitate cu jurisprudența din România, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a procedat la elaborarea unui studiu asupra practicii instanțelor. Pentru a veni în întâmpinarea instanței atunci când va proceda la analiza echității cuantumului daunelor morale, urmează a se reține Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O., elaborat în urma analizei jurisprudenței a peste 2.339 de spețe la nivelul Curților de Apel din România, din care a rezultat că valoarea medie de despăgubire acordată pentru propria vătămare este de 301 lei/zi de spitalizare.

Astfel, în prezenta speță, a rezultat valoarea medie de despăgubire acordată pentru propria vătămare în cuantum de 875 lei/zi de spitalizare. Raportat la acest studiu, coroborat cu numărul de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie reclamantul, respectiv 16 zile (conform actelor medicale), ar reieși un cuantum total al despăgubirii de 7.000 lei, (16 x 875 lei)/2 (culpă comună).

Pârâta a mai menționat că a dat dovadă de bună-credință și a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului. În acest sens, i-a făcut o ofertă reclamantului în vederea stingerii definitive a litigiului, în cuantum de 7.000 lei reprezentând daune materiale și morale ca urmare a accidentului suferit, însă acesta a refuzat.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, ale Normei ASF nr. 20/2017 și ale Legii nr. 132/2017.

La termenul din data de 29.10.2019, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de părți, proba testimonială cu doi martori, solicitată de reclamant, și cu un martor, solicitată de intervenientul forțat, proba cu expertiza medico-legală solicitată de reclamant și proba cu interogatoriul reclamantului, solicitată de intervenientul forțat.

La același termen, instanța a procedat la audierea martorilor RR și DI, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar (f. 137-138 vol. I).

La data de 01.11.2019, reclamantul a depus răspuns la întâmpinări (f. 147-153 vol. I), prin care a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtei și ale intervenientului forțat și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

La termenul din data de 19.11.2019, instanța a procedat la administrarea probei testimoniale constând în audierea martorului TA, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar (f. 163 vol. I), precum și la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile sale fiind consemnate și atașate la dosar (f. 161-162 vol. I).

La data de 17.06.2020, Institutul de Medicină Legală Iași a depus raportul de primă expertiză medico-legală nr. 27058 din data de 11.06.2020 (f. 120-123 vol. II).

La termenul din data de 24.06.2020, reclamantul a depus note scrise.

La data de 01.07.2020, respectiv la data de 06.07.2020, intervenientul forțat, respectiv pârâta au depus concluzii scrise.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 27.10.2018, în jurul orei 14:30, intervenientul forțat DR a condus autoturismul marca Hyundai, cu numărul de înmatriculare B 105 JAP, pe str. A, din direcția str. R. către Bd. L., iar când a ajuns la intersecția care face legătura între str. Z. cu str. V., întrucât nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care veneau din partea dreaptă, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare CV 26 GIN, condus de numita TC. În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate în autoturismul reclamantului DV, marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare B 61 AMO, care se afla parcat, acroșându-l și pe reclamant, care se afla pe partea carosabilă, în fața autoturismului său, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 27.10.2018 de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră (f. 21-33 vol. I).

În urma evenimentului rutier, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a deschis dosarul penal nr. 10724/P/2018, fiind dispusă începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2, 3 și 4 C.pen., constând în aceea că „la data de 27.10.2018, în jurul orei 14:30, la intersecția străzilor A și aleea de acces ce face legătura între strada Z și str. V, s-a produs un accident de circulație între autoturismul cu numărul de înmatriculare B 105 JAP, condus de DR pe str. A, dinspre RT către Bd. L, și autoturismul cu numărul de înmatriculare CV 26 GIN, condus de TC, care circula dinspre str. Z către str. V. Din accident a rezultat rănirea numitei GM, pasager în autoturismul cu numărul de înmatriculare CV 26 GIN și a numitului BD, în calitate de pieton” (f. 19 vol. I).

Prin Ordonanța din data de 22.05.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul penal nr. 10724/P/2018, procurorul a dispus clasarea cauzei față de TC, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. 2 și 3 C.pen., deoarece fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, și clasarea cauzei față de DR, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. 2, 3 și 4 C.pen., deoarece lipsește plângerea prealabilă a persoanelor vătămate GM, TA și BD (f. 42-43 vol. I).

În ordonanța de clasare, procurorul a reținut, în completarea referatului cu propunere de clasare, „că din examinarea actelor dosarului se constată, din primele cercetări, că accidentul de circulație s-a produs din culpa conducătorului auto DR, care nu a respectat prevederile art. 57 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, prin faptul că a încălcat reglementările legale privind circulația în intersecțiile nedirijate, constând în obligația de a ceda trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condițiile stabilite prin regulament. Pe de altă parte, organele de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere au stabilit din primele cercetări că BV a încălcat prevederile art. 72 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, prin care este reglementat modul în care trebuie să se realizeze deplasarea pietonilor.”

În drept, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane.

În ceea ce priveşte vinovăţia, potrivit art. 1357 alin. 2 C.pr.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Având în vedere probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 27.10.2018 de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră (f. 21-33 vol. I), instanța reține că fapta ilicită constă în aceea că intervenientul forțat, conducând autoturismul marca Hyundai, cu numărul de înmatriculare B 105 JAP, pe str. A, din direcția str. RT către Bd. L. , a ajuns la intersecția care face legătura între str. Z. cu str. V. și nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care veneau din partea dreaptă, respectiv autoturismului marca Renault, cu numărul de înmatriculare CV 26 GIN, condus regulamentar de numita TC, motiv pentru care a intrat în coliziune cu acesta, mașinile fiind proiectate în autovehiculul cu numărul de înmatriculare B 61 AMO, care era parcat, și în reclamant, care se afla lângă acesta. Astfel, intervenientul forțat a încălcat prevederile art. 57 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în conformitate cu care „La intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condițiile stabilite prin regulament”. De altfel, în întâmpinarea depusă la dosar, intervenientul forțat nici nu a contestat comiterea faptei ilicite constând în nerespectarea dispozițiilor art. art. 57 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și culpa sa în producerea accidentului, iar pârâta a învederat că evenimentul rutier s-a produs atât din vina intervenientului forțat, cât și a reclamantului, care se afla, în calitatea de pieton, pe partea carosabilă.

Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că în cauză a fost făcută dovada existenţei faptei ilicite şi a vinovăţiei intervenientului DR.

Pe de altă parte, instanța mai reține că și reclamantul, în calitate de pieton, a nesocotit regulile de circulație pe drumurile publice, și anume dispozițiile art. 72 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd că „Pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers”.

În acest sens, instanța constată că drumul pe care s-a produs accidentul este prevăzut cu trotuare având o lățime de 2 metri, așa cum s-a reținut în procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 27.10.2018 de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră (f. 24 vol. I), iar reclamantul se afla, la momentul impactului dintre autoturismele cu numerele de înmatriculare B 105 JAP și CV 26 GIN, pe partea carosabilă, în fața autoturismului său, cu numărul de înmatriculare B 61 AMO, parcat la colțul intersecției, împrejurare ce reiese din declarațiile martorilor RR și TA (f. 137, 163 vol. I), precum și din răspunsul la interogatoriul reclamantului (f. 161-162 vol. I).

Astfel, martorul RR, propus chiar de către reclamant, a declarat că „Reclamantul se afla în zona aripii din față stânga a autoturismului B 61 AMO, iar eu mă aflam la aripa din stânga față, aproximativ unde este reprezentată cifra 1 în dreptul autoturismului pe planșa de la fila 33 dosar. Reclamantul se afla pe carosabil. Reclamantul s-a ferit, s-a lăsat pe spate spre trotuar, dar mașina a ricoșat și l-a târât spre gărduleț”, în timp ce martorul TA, propus de intervenientul forțat și care se afla cu acest în autoturism, a arătat că „Am văzut 2 persoane, erau în fața mașinii parcate, în dreptul ușii pe partea carosabilă și lucrau la ea. Unul a fugit în dreapta și unul în stânga. Din ricoșeu în partea stângă l-am lovit pe reclamant, mașina oprindu-se în bordură.” De asemenea, fiind întrebat unde a fost lovit, pe carosabil sau pe trotuar, martorul TA a declarat: „pe carosabil, mașina având garda joasă nu avea cum să îl lovească și să îl bage sub mașină, noi ne-am oprit cu roțile în bordură”.

Totodată, instanța are în vedere că însuși reclamantul a recunoscut că se afla pe partea carosabilă în momentul producerii accidentului, prin răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu. Fiind întrebat dacă recunoaște că atunci când s-a produs evenimentul rutier se afla pe carosabil, reclamantul a afirmat „Mă aflam lângă trotuar, pe partea carosabilă, dar aproape de trotuar”.

În acest context, nu pot fi reținute susținerile reclamantului din răspunsul la întâmpinare, în sensul că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 72 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât nu avea calitatea de pieton. Faptul că se afla lângă autoturismul său parcat, în vederea examinării eventualelor defecțiuni, nu înlătură calitatea sa de pieton, câtă vreme acesta se afla pe partea carosabilă. Or, întrucât drumul era prevăzut cu trotuar, reclamantul era obligat să se deplaseze doar pe acolo, nu pe partea carosabilă, unde a fost surprins la momentul ricoșării celor două autovehicule.

Afirmația reclamantului conform căreia în momentul în care a fost acroșat se afla deja pe trotuar, reușind să se îndepărteze, nu poate fi primită, fiind contrazisă chiar de declarațiile celor doi martori și de răspunsul la întrebarea nr. 2 la interogatoriu, așa cum s-a evidențiat în cele ce preced. Faptul că martorul RR a declarat că „L-a târât vreo 2 metri, pe trotuar, până aproape de gard” nu înseamnă că reclamantul se afla deja pe trotuar la momentul producerii impactului, ci doar că a fost împins în acea direcție de autovehicul care l-a acroșat și, oricum, această mențiune nu este de natură să conducă la o altă situație de fapt, în condițiile în care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, evidențiate anterior.

Mai mult, însuși reclamantul a învederat în cererea de chemare în judecată că „subsemnatul mă aflam în parcare, în calitate de pieton, lângă autoturismul marca Volkswagen, (...), stând cu fața către bara față a acestuia. (...) Din instinct am reușit să mă depărtez de mașina subsemnatului, îndreptându-mă spre partea din față a acesteia, prin răsucire, moment în care am fost lovit de autoturismul marca Hyundai, cu numărul de înmatriculare B 105 JAP, condus de intervenient”.

Pe de altă parte, instanța nu poate primi nici apărările intervenientului forțat în sensul incidenței dispozițiilor art. 1352 C.civ., câtă vreme și intervenientul forțat a săvârșit cu vinovăție o faptă ilicită, neputând fi exonerat de orice răspundere doar prin prisma faptului că vinovăția îi aparține și reclamantului.

Așadar, instanța reține că momentul apariției stării de pericol în accident a survenit aproape concomitent, provocat de acțiunile neregulamentare ale ambilor participanți la trafic, care, dacă nu ar fi încălcat normele legale anterior menționate, ar fi putut, în mod egal, să evite impactul. Prin urmare, în opinia instanței, culpa în producerea accidentului este comună reclamantului și intervenientului forțat.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv şi trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Cu titlu prealabil, instanţa reţine că, potrivit art. 2223 alin. 1 C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, în timp ce art. 2226 alin. 1 C.civ. stabileşte că asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că autoturismul condus de către intervenientul forţat, marca Hyundai, cu numărul de înmatriculare B 105 JAP, avea încheiată poliţa de asigurare de răspundere civilă RCA nr. 012630136 la societatea pârâtă, C. S.A., valabilă pentru perioada 21.10.2018-20.04.2019, deci şi la data producerii accidentului.

În continuare, instanța constată că, potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 132/2017, legea se aplică tuturor contractelor/polițelor de asigurare RCA emise după data intrării în vigoare a acesteia și în legătură cu toate prejudiciile ce se despăgubesc în baza acestora.

În acest context, instanța reține că, așa cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 132/2017, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 4 și 5 și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 132/2017, persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta lege. 

Raportat la situaţia de fapt anterior descrisă, instanţa constată aplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 din Norma ASF nr. 20/2017, care prevăd că „La stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă în cazul vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:  a) în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii: (i) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, probate cu documente justificative, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical; (ii) venitul mediu lunar net realizat în ultimul an din activităţi desfăşurate de persoana prejudiciată ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; (iii) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; (iv) eventualele cheltuieli prilejuite de accident, precum cheltuielile cu transportul persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi alte cheltuieli care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; (v) cheltuielile cu asistenţi personali dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; (vi) prejudicii nepatrimoniale stabilite conform prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.” 

Prin urmare, din cuprinsul dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că legiuitorul a urmărit să dea posibilitatea reparării nu doar a consecințelor negative de ordin patrimonial, cât și a celor de ordin nepatrimonial, incluzând, aici, prejudiciul moral.

În certificatul medico-legal nr. A2/6511/31.10.2018, eliberat la data de 10.01.2019 de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, s-a reținut că reclamantul „prezenta leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în condițiile unui accident rutier din data de 27.10.2018, în calitate de pieton. Având în vedere evoluția clinico-echografică a leziunilor traumatice (ce a necesitat puncția revărsatului lichidian tip Morell Lavalet fața externă, coapsa stângă și aplicarea unui pansament compresiv: indurare hematom situat pe fața posterioară a coapsei drepte), apreciem că gravitatea leziunilor traumatice este evaluată, conform metodologiei medico-legale, prin 14-16 zile de îngrijiri medicale” (f. 53-58 vol. I).

Pe de altă parte, în Raportul de primă expertiză medico-legală nr. 27058 din data de 11.06.2020 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași (f. 120-123 vol. II), necontestat de niciuna dintre părți, s-au reținut următoarele: „Numitul DV a suferit în octombrie 2018 un traumatism obiectivat prin echimoze, placarde excoriate, hematom coapsă dreaptă, hematom coapsă stângă și serom Morel-Lavalle coapsă stângă (care a necesitat puncționare). Leziunile traumatice prezentate de susnumitul au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, din momentul producerii acestora și pot data din 27.10.2018. Leziunile traumatice s-au putut produce în cadrul unui accident rutier, victima fiind pieton, în condițiile precizate pe cale de anchetă. Leziunile traumatice prin ele însele și la momentul producerii lor nu au pus în primejdie viața susnumitului. La data actuală, susnumitul prezintă hipotrofia mușchilor cvadriceps și adductor coapsa dreaptă pentru care s-a recomandat kinetofizioterapie recuperatorie și cicatrici tegumentare pentru care s-a recomandat tratament cu creme hidratante și consult dermatologic. Aprecieri privind eventualele sechele de natură infirmizantă și/sau invalidantă se vor face după efectuarea kinetofizioterapiei recuperatorii. Cicatricile prezentate de susnumitul sunt definitive, nu determină deficit funcțional și nu se încadrează în noțiunea juridică de prejudiciu estetic grav”.

În ceea ce privește prejudiciul material, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, conform art. 26 din Norma ASF nr. 20/2017, instanța reține că reclamantul a făcut dovada existenței unui prejudiciu material în cuantum total de 1.210 lei, după cum urmează: 235 lei, reprezentând contravaloare ecografie părți moi (Regina Maria – bon fiscal – f. 67 vol. I), 265 lei, reprezentând contravaloare consult special (Regina Maria – bon fiscal – 68 vol. I), 100 lei, reprezentând ecografie părți moi (Centrul de Diagnostic Radiologic și Imagistic Nicolina S.R.L. – bon fiscal – 66 vol. I), 100 lei, reprezentând contravaloare ecografie părți moi (Centrul de Diagnostic Radiologic și Imagistic Nicolina S.R.L. – bon fiscal – 66 vol. I), 150 lei, reprezentând contravaloare servicii medicale din data de 19.11.2018 (Arcadia Policlinic – bon fiscal - f. 66 vol. I) și 360 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale din data de 07.11.2018 și 09.11.2018 (Centrul Medical Antares – chitanțe – f. 66 vol. I).

Instanţa reţine că sunt lipsite de relevanţă susţinerile intervenientului forţat în sensul că reclamantul nu a făcut dovada faptului că asemenea investigații și/sau recuperări nu puteau fi efectuate în sistemul medical de stat și nici dacă avea sau nu asigurarea medicală obligatorie prevăzută de lege, întrucât nicio dispoziţie legală nu condiţionează acordarea daunelor materiale de aceste împrejurări şi nu îi impun persoanei prejudiciate tratarea într-un spital de stat.

De asemenea, instanța apreciază că este neîntemeiată afirmația pârâtei în sensul că nu trebuie incluse în prejudiciul material cheltuielile efectuate în instituția medicală Regina Maria, în cuantum total de 500 lei, întrucât acestea au efectuate la mai mult de 5 luni de la producerea evenimentului, în condițiile în care reclamantul a necesitat pentru vindecare un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale. În acest sens, instanța are în vedere că dispozițiile art. 26 lit. a pct. iv din Norma ASF nr. 20/2017 nu prevăd că la stabilirea despăgubirii se vor avea în vedere doar cheltuielile efectuate în zilele de îngrijiri medicale determinate prin certificatul sau raportul medico-legal, ci toate cheltuielile prilejuite de accident, inclusiv cele cu tratamentul și recuperarea, probate cu documente justificative. Or, din raportul medical din data de 28.03.2019 emis de instituția medicală Regina Maria și din rețeta eliberată de aceeași entitate la data de 01.04.2019 (f. 59, 62 vol. I) rezultă că ecografia părților moi și consultul de specialitate au vizat tocmai examinarea coapselor și a cicatricilor posttraumatice, ceea atestă fără dubiu că aceste investigații medicale au fost prilejuite de accident. Mai mult, chiar din raportul de investigație prin ecografie nr. 3128/21.12.2018 emis de Centrul de Diagnostic Radiologic și Imagistic Nicolina rezultă recomandarea medicală de supraveghere ecografică (f. 61 vol. I).

Cu toate acestea, având în vedere că, așa cum s-a arătat în cele ce preced, culpa în producerea accidentului a fost comună, instanța mai reține incidența și a dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 132/2017, în conformitate cu care în situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situații, întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă. De asemenea, alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

Astfel, având în vedere că reclamantul este îndreptățit la jumătate din contravaloarea prejudiciului material suferit și dovedit în prezenta cauză (1.210 lei/ 2=605 lei), dar că pârâta, în întâmpinarea depusă, a recunoscut pretențiile reclamantului cu privire la acest capăt de cerere în limita sumei de 710 lei, instanța reține că valoarea prejudiciul material suferit de reclamant este de 710 lei.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, instanţa reţine că acesta rezultă din suferinţele psihice încercate de reclamant ca urmare a vătămării corporale suferite.

Astfel, reclamantul a fost internat în spital în perioada 27.10.2018-31.10.2018, așa cum reiese din biletul de ieșire din spital din data de 31.10.2018, eliberat de Spitalul Clinic de Urgență București (f. 45-47 vol. I), fiind diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral minor nivel 0, contuzie abdominală forte, excoriație frontală stânga, contuzie toracică, excoriație flanc stâng, excoriație întinsă membru superior stâng și excoriație coapsă stânga”.

În urma ecografiei efectuate la data de 07.11.2018, s-a constatat „o colecție la nivelul jumătății superioare a coapsei stângi, față antero-externă, cu aspect transonic, omogenă, depresibilă, situată subiacent planului adipos subcutanat, la o profunzime de circa 26 mm, ce măsoară circa 9/61/150 mm”, conform buletinului nr. 293626/07.11.2018 emis de Centrul Medical Antares (f. 50 vol. I).

Ca urmare a consultației din data de 09.11.2018, s-a constatat că „pacientul prezintă excoriații multiple la nivelul membrului superior stâng, contuzii la nivelul hemitoracelui stâng, creasta iliacă stânga, revărsat tip Monrell-Lavalet față externă coapsa stângă, hematom indurat a feței posterioare coapsei drepte și echimoze gleznă dreapta” și s-a efectuat puncția revărsatului lichidian și aplicarea unui pansament compresiv, așa cum reiese din documentul nr. 293976/09.11.2018 emis de Centrul Medical Antares (f. 51 vol. I).

Potrivit scrisorii medicale din data de 19.11.2018, reclamantul a fost diagnosticat cu revărsat Morell-Lavallet coapsa dreaptă (puncționat în urmă cu o săptămână), fiindu-i recomandate examenul ecografic și incizie drenare (f. 52 vol. I).

Așa cum reiese din raportul de investigație prin ecografie nr. 2686/20.11.2018, „pe fața anterolaterală a coapsei stângi se evidențiază un hematom cronic subfascial, premuscular, etalat în sens cranio caudal, cu o grosime maximă de 21 mm. S-a puncționat sub ghidaj eografic și s-a evacuat complet, cu extragere a unei cantități de aproximativ 30 ml ser saguinolent pur, fără semne de infecție. Local, în grăsimea subcutanată se evidențiază și modificări traumatice de tip contuziv, cu creșterea ecogenității și microhematoame de 2-3 mm (nepuncționabile)”.

La data de 21.12.2018, reclamantul a efectuat o nouă ecografie părți moi coapsa dreaptă, în urma căreia s-a constatat „1/3 medie față medială coapsa dreaptă se evidențiază modificări importante de tip contuziv în grăsimea subcutanată – edem și hipercogenitate difuză. Hematom suprafascial lameral cu grosime de 5 mm (nepuncționabil). Aspect normal al planului muscular subaicent. Coapsa stângă – evacuare completă a seromului posttraumatic suprafascial”, conform raportului de investigație prin ecografie nr. 3128/21.12.2018 emis de Centrul de Diagnostic Radiologic și Imagistic Nicolina (f. 61 vol. I).

Așadar, instanţa apreciază că existenţa prejudiciului moral rezultă din actele medicale anterior menționate, precum și din planșele fotografice depuse de reclamant la dosar (f. 75-87 vol. I). Prin urmare, având în vedere natura leziunilor traumatice prezentate anterior, instanţa apreciază că suferinţa psihică pe care a suferit-o reclamantul este inerentă vătămării corporale produse, împrejurare recunoscută, de altfel, de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării.

De asemenea, existenţa prejudiciului moral rezultă şi din declarația martorului Dan Ionuț-Marius (f. 138 vol. I), potrivit căreia „L-am văzut după o lună și tot mai avea urme, la picior avea coajă de la lovituri și un lichid, o gâlmă unde a fost lovitura. Înainte obișnuiam să mergem prin Herăstrău, în primăvara acestui an nu a putut să facă nicio tură de Herăstrău, spunând că îl jenează piciorul și îl doare spatele. Ultima oară m-am întâlnit cu Valentin acum circa o lună, era bine, a spus că trebuie să mai facă niște investigații cu piciorul. (...) A început munca după o lună și 2 săptămâni, dar să își revină a durat mai mult, 6 luni, cam așa”.

Dificultatea constă, însă, în evaluarea bănească a suferinţelor produse, mai ales în lipsa unor minime criterii legale şi în contextul unei jurisprudenţe extrem de variate. Cu toate acestea, prejudiciul moral nu ar putea fi lăsat neacoperit, judecătorul fiind obligat să soluţioneze pricina, sub sancţiunea denegării de dreptate.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat în cele ce preced, culpa în producerea accidentului a fost comună, instanța mai reține incidența și a dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 132/2017.

De aceea, ţinând seama de circumstanţele concrete ale speţei, şi anume, pe de-o parte, că reclamantul a fost internat în spital, a avut nevoie de multiple investigații medicale, evidențiate în cele ce preced, și că a resimțit dureri chiar la aproximativ 6 luni de la data accidentului, neputând desfășura activitățile pe care le făcea înainte, precum o plimbare în parc, și, pe de altă parte, că accidentul a fost produs din culpă comuna a reclamantului și a intervenientul forțat, că evenimentul rutier nu a fost unul foarte grav, în sensul că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei și nu au determinat infirmitate sau vreun prejudiciu estetic grav și permanent, iar gravitatea leziunilor suferite (evaluate la 14-16 de îngrijiri medicale) nu este atât de ridicată, instanța apreciază că este vădit nejustificată acordarea sumei de 8.000 euro, pe care reclamantul a solicitat-o cu titlu de daune morale.

Prin urmare, păstrând un just echilibru între interesele contrare ale reclamantului şi ale pârâtei, instanţa apreciază că suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, este de natură să-i asigure reclamantului o reparare integrală şi echitabilă a suferinţei cauzate de accidentul rutier în urma căruia s-a produs vătămarea sănătăţii şi integrităţii sale corporale.

Instanţa constată că şi cea din urmă cerinţă a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat și de fapta ilicită săvârşită de către intervenientul forțat.

Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente, instanţa va admite, în parte, cererea și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 710 lei, reprezentând daune materiale, precum și a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale.

În ceea ce privește capătul accesoriu de cerere, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 132/2017, conform cărora despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. 1 lit. a sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

De asemenea, sunt aplicabile și dispozițiile alineatului 5 ale aceluiași articol, care prevăd că dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. 4 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată.

În atare circumstanțe, aplicând dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere și soluția de admitere în parte a capetelor principale de cerere, instanța va admite, în parte, și capătul accesoriu de cerere și va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, ce se vor calcula asupra sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data achitării efective a debitelor.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Totodată, conform alineatului 2 al aceluiași articol, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Aşa cum rezultă din dispozițiile art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Totodată, conform art. 452 C.pr.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și a făcut dovada acestora după cum urmează: 1830,12 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (89,70 + 1.740,42 lei), conform chitanței atașate la dosar (f. 97 vol. I), 164,30 lei, reprezentând cheltuieli de transport pe ruta Iași-București și retur, conform biletelor de tren din data de 18.11.2019, respectiv 19.11.2019 și 3.570 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale nr. 172/18.11.2019 și chitanței nr. 65/18.11.2019.

În ceea ce privește taxa judiciară de timbru, instanța reține că reclamantul este îndrituit să primească cu titlu de cheltuieli de judecată sumele achitate cu acest titlu aferente pretențiilor admise, și anume 54,7 lei, pentru capătul de cerere având ca obiect daune materiale, respectiv 605 lei, pentru capătul cerere având ca obiect daune morale, așadar un cuantum total de 659,7 lei.

În privința cheltuielilor de transport, instanța constată că acestea au fost efectuate de reclamant în vederea prezentării la termenul din data de 19.11.2019, la care a fost administrată proba cu interogatoriul. Or, având în vedere soluția de admitere în parte, instanța apreciază că pârâta nu este ținută să suporte decât jumătate din cuantumul acestor cheltuieli, respectiv 82,15 lei.

Referitor la onorariu de avocat, luând în considerare proporția pretențiilor admise, instanța reține că nu pot fi acordate în totalitate cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat. Astfel, ținând cont și de activitatea prestată de reprezentatul convențional al reclamantului, instanța reține că reclamantul este îndreptățit la acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 2.000 lei.

Pe cale de consecință, având în vedere culpa procesuală parțială a pârâtei, instanța va admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant și va obliga pârâta la plata către acesta a sumei totale de 2.741,85 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu de avocat și cheltuieli de transport, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe de altă parte, intervenientul forțat a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și a făcut dovada achitării sumei de 2.000 lei cu acest titlu, așa cum reiese din chitanța nr. 007/05.11.2019.

Nici aceste cheltuieli de judecată nu pot fi puse, în integralitate, în sarcina pârâtei, având în vedere soluția de admitere în parte a cererii și considerentele care au stat la baza acestei soluții. Astfel, ținând cont de proporția pretențiilor admise și de activitatea prestată de reprezentantul convențional al intervenientului forțat, instanța va obliga pârâta la plata către intervenientul forțat a sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare