Pretenții. Contravaloare lipsa de folosinta. Conform Noului Cod civil partajul are efect constitutiv.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26.06.2018 sub numărul 17655/299/2018, reclamanta DS, în contradictoriu cu pârâta E- S.A, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 36.000 lei reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a lipsei de folosinta a terenului proprietatea reclamantei pentru perioada iunie 2015-iunie 2018, a sumei de 1.000 lei pe luna reprezentand chirie pentru suprafata de teren ocupata, de la data promovarii prezentei cereri si pana la desfiintarea sau mutarea trasformatorului si a stalpilor de energie electrica de pe terenul proprietatea reclamantei, precum şi obligarea prârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a aratat ca este proprietara terenului intravilan în suprafaţă de 3.709 mp (conform masuratorilor cadastrale) si de 3.647 din actele de proprietate si a constructiei situate pe acesta, in suprafata de 216 mp, imobile situate in comuna D str. nr., judetul I. , terenul fiind identificat in tarlaua 14, parcelele 737, 739, 740 si 741, inscris in cartea funciara nr.50982 a localitatii D.-I, avand numar cadastral 367 pentru teren si respectiv nr.50982-C1 pentru constructie, conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.201/07.03.2018 de B.N.P. J. .

Anterior, acest imobil a aparţinut autorilor reclamantei, VT şi VI, care l-au dobândit prin contractul de vânzare cu cauză de întreţinere autentificat sub nr.349/24.01.1995 de notarul de stat CI din cadrul fostului Notariat de Stat al SAI.

Pe teren este amplasat axul liniei de medie tensiune LEA 20kV PUI format din 6 stâlpi şi postul de transformare aerian PTA 2303, ce aparţin pârâtei.

Toate aceste instalaţii de transport al energiei electrice sunt amplasate aproximativ pe mijlocul terenului proprietatea reclamantei şi în imediata vecinătate a construcţiei, afectând în foarte mare măsura folosinţa liberă şi neîngrădită a proprietăţii sale.

Având în vedere această situaţie, autorul reclamantei a notificat la data de 17.04.2017 pârâta, solicitând mutarea transformatorului şi a stâlpilor la limita de proprietate.

în răspunsul formulat de pârâtă aceasta arată că are dreptul de uz şi de servitute de trecere iar în ceea ce priveşte costurile de eliberare a terenului acestea trebuie suportate de persoana care solicită reamplasarea.

Reclamanta mai arata ca, după data la care a devenit proprietar exclusiv al imobilului teren şi construcţie, a notificat, la rândul sau pârâta, solicitând eliberarea proprietăţii sale, pe cheltuiala pârâtei, urmând să renunţe la solicitările de plată a lipsei de folosinţă şi, de asemenea, în cazul în care varianta relocării nu este posibilă, să stabileasca în mod amiabil o sumă cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosinţă şi o sumă lunară cu titlu de chirie.

Prin răspunsul transmis pe e-mail, pârâta i-a comunicat reclamantei faptul că, in cazul eliberarii terenului trebuie intocmita o documentatie tehnica, costrurile urmand a fi suportate de catre reclamanta si nu a facut nicio referire la celelalte solicitari din notificari referitoare la plata unei despagubiri si la stabilirea unei chirii.

In drept, reclamata a invocat art.555, art.602, art. 621 Cod civil şi art.12 din Legea nr.123/2012.

În dovedirea susţinerilor sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile ataşate la dosar şi cu expertiză evaluatorie.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru in suma de 1685 lei.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare, parata a aratat că beneficiază de un drept de uz şi de servitute, asupra terenului afectat de cablurile electrice şi, fiind vorba despre o limitare a modalităţii de exercitare a dreptului de proprietate, prevăzută de lege, nu are obligaţia de achitare a despăgubirilor solicitate de reclamanta. A menţionat că doar în situţia efectuării anumitor intervenţii, ce ar putea cauza un prejudiciu persoanei interesate, există posibilitatea formulării unei cereri de acoperire a acestuia. De asemenea, a arătat că nu sunt îndeplinite, în cauză, condiţiile angajării răspunderii civile delictuale.

Pentru o mai bună înţelegere, parata a aratat ca, în prezenta cauză exista  linia electrica aeriana (LEA) de 20KV PUI si un post de transformare aerian (PTA) 2320 racordat de axul liniei, pusă în funcţiune în anul 1969 de antecesoarea în drepturi, conform fişei de mijloc fix.

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză în anul 2018, în urma încheierii contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.201/07.03.2018 de B.N.P. J. , iar autorii sai au dobandit dreptul in anul 1995.

Or, în cauză, capacităţile energetice se află pe acelaşi amplasament încă din anul 1969, deci anterior constituirii dreptului de proprietate al reclamantei sau al autorilor acesteia. Prin urmare, se poate observa că reclamanta nu se află în niciuna din ipotezele reglementate de legea anterioară sau de legislaţia în vigoare la acest moment pentru justificarea cererii de obligare la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, atât timp cât, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că, la momentul dobândirii dreptului de proprietate privată asupra imobilului, capacităţile energetice erau deja edificate şi date în folosinţă, reclamanta având posibilitatea şi obligaţia de a analiza situaţia terenului anterior dobandirii acestuia.

Astfel, nu îi poate fi imputat paratei faptul că reclamanta a dobândit imobilul teren cu o sarcină existentă, pe care însă a acceptat-o şi este în continuare obligata să o respecte, de vreme ce, linia electrică subterană deserveşte alimentării cu energie şi interesului public, în general.

Parata mai arata ca, singura posibilitate de a se acorda despăgubiri este cea prevăzută de art.12 alin.(9) din Legea nr.123/2012 şi anume: „dacă cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi. "

Aşadar, este evident că, numai în cazul în cazul în care s-ar produce un prejudiciu (cu toate elementele sale) cu ocazia intervenţiilor la reţeaua electrică, proprietarii ar putea beneficia de plata unei despăgubiri.

Conform cadrului legal instituit de dispoziţiile art.12 din Legea nr.123/2012 (care preia instituţia reglementata in legislaţia anterioara) drepturile de uz si servitute instituite prin lege in favoarea operatorului de distribuţie au ca obiect utilitatea publica, legiuitorul reglementând astfel o servitute legala speciala care, odată constituita, este opozabila tuturor, iar spre deosebire de celelalte servituți nu este perpetua ci este limitata la durata de exploatare a instalaţiei electrice, dreptul exercitându-se cu titlu gratuit pe durata existentei instalaţiei.

Legiuitorul a prevăzut si condiţiile in care se poate acorda proprietarului afectat o prestaţie permanenta, însa nici aceste condiţii nu sunt întrunite in prezenta speţa, atâta vreme cat, prevederile art.12 alin.(2) din Legea nr.123/2012 sunt clare, astfel "asupra terenurilor si bunurilor proprietate publica sau privata a altor persoane fizice sau juridice si asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice in vecinătatea capacităţii energetice, se instituie limitări ale dreptului de proprietate in favoarea titularilor autorizaţiilor de înființare si de licenţe, care beneficiază de: a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, relocării, retehnologizării sau desfiinţării capacităţii energetice, obiect al autorizaţiei; b) dreptul de uz pentru asigurarea funcţionarii normale a capacităţii, obiect al autorizaţiei de înființare, pentru reviziile, reparaţiile si intervenţiile necesare; c) servitutea de trecere subterana, de suprafaţa sau aeriana pentru instalarea/desfiinţarea de reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice si pentru acces la locul de amplasare a acestora, in condiţiile legii; d) dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune in pericol persoane si bunuri; e) dreptul de acces la utilităţile publice."

In continuare, alin. (3) al aceluiaşi articol dispune ca drepturile de uz si de servitute au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal, iar conţinutul acestora se exercita fara înscriere in Cartea Funciara pe toata durata existentei capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi in funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie in caz de avarie.

Prin urmare, din interpretarea textelor de lege mai sus evocate, rezulta ca legiuitorul a instituit in favoarea operatorului de distribuţie, in afara drepturilor pe care le are asupra terenurilor proprietatea publica a statului, ocupate de reţele de distribuţie, si drepturi asupra terenurilor proprietate privata, respectiv drepturi de uz si servitute, care pot fi exercitate pe toata perioada de funcţionare a capacităţii energetice ori, temporar cu ocazia intervenţiilor necesare la capacitatea energetica.

In ceea ce priveşte convenţia la care face trimitere art.12, parata a precizat faptul ca, in anul 2011 a fost adoptata Hotărârea Guvernului nr.135 care stabileşte modelul cadru al unei convenţii cadru si regulile procedurale pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, insa este evident faptul ca o astfel de convenție-cadru nu se poate încheia in situaţia din speţa, întrucât este aplicabila doar in cazul in care ar interveni asupra unui bun proprietatea reclamantei pentru executarea unor lucrări de retehnologizare, întreţinere, reparaţii, revizii, intervenţii in caz de avarii, convenţia încheindu-se pentru o lucrare anume si pe perioada derulării lucrării si vizează doar prejudiciul produs cu ocazia realizării lucrărilor respective.

De altfel, pentru înţelegerea modului in care legiuitorul roman a înţeles sa reglementeze situaţia imobilelor afectate de utilităţi, trebuie realizata o analiza extinsa a tuturor prevederilor speciale prin care legiuitorul a instituit un regim juridic aparte pentru terenurile, inclusiv construcţiile cu destinaţii speciale, printre care si terenurile pe care se situează reţele electrice de distribuţie, cum este si cazul terenului din cauza pendente.

Astfel, Legea nr.18/1991 a fondului funciar a fost primul act normativ după perioada comunista care a reglementat regimul juridic al terenurilor, statuând ca „terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilităţi publice" (art. 4 alin. 4), precum si faptul ca „aparţin domeniului public, terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public ... terenuri care potrivit legii sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public" (art. 5 alin.1).

Regimul juridic special al terenurilor pe care sunt situate capacităţi energetice a fost reiterat si de prevederile Legii energiei electrice nr.318/2003 care, in art.37 alin.4, statua in sensul ca „terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea in vigoare a prezentei legi sunt si raman in proprietatea publica a statului.

Legea energiei electrice nr.13/2007, a reluat in art.41 alin.4 principiul instituit prin actele normative anterioare, potrivit căruia „terenurile pe care se situează reţelele electrice existente la intrarea in vigoare a prezentei legi sunt si raman in proprietatea publica a statului'.

Din interpretarea coroborata a prevederilor legale mai sus invocate, rezulta ca terenul pe care au fost amplasate capacităţile energetice in discuţie (cabluri electrice), a fost si este grefat de un drept de proprietate publica al statului, recunoscut de lege.

In examinarea spetei,  in argumentarea acţiunii formulate, reclamanta pleacă de la premisa greşita constând, pe de o parte, in absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcând abstracţie de prevederile constituţionale care instituie posibilitatea ca, prin lege organica, legiuitorul sa instituie limitări rezonabile in valorificarea dreptului de proprietate privata, dar si pe interpretări eronate ale dispoziţiilor legale incidente in cauza, ignorând tocmai dispoziţiile care legitimează amplasamentul infrastructurii operatorului de distribuţie a energiei electrice.

Or, atâta vreme cat, din actele depuse la dosarul cauzei rezulta faptul ca la momentul dobândirii dreptului de proprietate privata asupra imobilului de către reclamanta, capacităţile energetice fuseseră deja edificate si date in folosinţa, se poate observa ca reclamanta nu se afla in niciuna din ipotezele reglementate de legea anterioara sau de legislaţia in vigoare la acest moment pentru justificarea cererii de obligare a paratei la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţa a imobilului, reclamanta având posibilitatea si obligaţia de a analiza situaţia terenului anterior dobandirii acestuia.

De altfel, atâta vreme cat capacităţile energetice in cauza au fost amplasate si date in folosinţa cu mult înainte de data la care reclamanta a devenit proprietar al imobilului, terenul fiind afectat de o sarcina stabilita de lege in favoarea utilităţii publice, este evident faptul ca reclamanta a preluat aceasta sarcina odată cu dobândirea proprietăţii.

De altfel, chiar si in ipoteza in care s-ar putea aprecia ca reclamanta justifica un drept in formularea pretenţiilor, se poate observa ca simplul fapt ca respectiva capacitate energetica afectează parţial terenul nu creează o obligaţie corelativa de plata a unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţa, cum s-a reţinut in repetate rânduri si in jurisprudența Curții Constituţionale.

In acest sens, solicită a se avea in vedere motivarea Deciziei nr.167/01.04.2004 pronunţata de Curtea Constituţionala: "exercitarea dreptului de uz si servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, pe toata durata existentei acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce intr-o expropriere "de jure" si nici intr-o expropriere "de facto", ci asigura un control al exercitării dreptului de proprietate, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăţilor Fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private".

In ceea ce priveşte sumele la plata cărora parata ar fi obligata cu titlul de despăgubiri juste potrivit art.621 alin.3 Noul cod civil, date fiind argumentele expuse, acestea nu ar putea fi decât rezultatul aplicării principiilor răspunderii civile delictuale, iar condiţiile pentru angajarea unei astfel de răspunderi nu sunt întrunite in cauza.

De altfel, chiar prevederile art.555 alin.(1) din noul Cod civil invocate de reclamanta prevăd ca proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege, iar aceste limite au fost stabilite de Legea nr.123/2012 (şi anterior prin Legea nr.13/2007) în concordanţă cu art.44 alin.(7) din Constituţia României, respectiv: „Dreptul de proprietate obliga la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului."

În dovedirea susţinerilor sale, parata a solicitat proba cu acte.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar şi cu expertiză evaluatorie, specialitatea construcţii.

Ca urmare a depunerii raportului de expertiză, reclamanta si-a precizat acţiunea formulată iniţial, în temeiul art.204 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 11.490 lei reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a lipsei de folosinta a terenului proprietatea reclamantei pentru perioada iunie 2015-iunie 2018 si a sumei de 320 lei pe luna reprezentand chirie pentru suprafata de teren ocupata, de la data promovarii prezentei cereri si pana la desfiintarea sau mutarea trasformatorului si a stalpilor de energie electrica de pe terenul proprietatea reclamantei, conform concluziiilor completarii raportului de expertiză depus.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta este proprietara terenului intravilan în suprafaţă de 3.709 mp (conform masuratorilor cadastrale) si de 3.647 din actele de proprietate si a constructiei situate pe acesta, in suprafata de 216 mp, imobile situate in comuna D-I, str. Nr.  judetul I, terenul fiind identificat in tarlaua 14, parcelele 737, 739, 740 si 741, inscris in cartea funciara nr.50982 a localitatii D-I., avand numar cadastral 367 pentru teren si respectiv nr.50982-C1 pentru constructie, conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.201/07.03.2018 de B.N.P. J..

Conform inscrisurilor de la dosarul cauzei, susţinerilor părţilor, dar şi raportului de expertiza intocmit in cauza de catre expertul B., terenul proprietatea reclamantei este traversat de linia electrica de medie tensiune, de 20KV, compusa din stalpi de beton armat, prefabricati, liniile de transport electrice aeriene-3 fire si postul de transformare DE 250 KVA, amplasat pe primul stalp, langa strada, impreuna cu panoul de control, suprafata de teren ocupata de aceste constructii (considerata a fi suprafata afectata de restrictiile legale pentru linii electrice aeriene, adica zona de protectie, si zona de siguranta, astfel cum acestea sunt stabilite prin Ordinul ANRE nr.49/2007 si NTE nr.003/04/00), fiind de 797 mp.

Prin acelasi raport se mai arata ca, pe suprafata de 797 mp nu se pot edifica constructii, acesta fiind lipsit astfel de orice utilitate practica pe durata existentei liniei electrice de medie tensiune pe amplasament.

În drept, se retine ca, potrivit dispoziţiilor art.12 din Legea nr.123/2012: „(2) Asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţii energetice se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi de licenţe care beneficiază de:  a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, relocării, retehnologizării sau desfiinţării capacităţii energetice, obiect al autorizaţiei;  b) dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, obiect al autorizaţiei de înfiinţare, pentru reviziile, reparaţiile şi intervenţiile necesare; c) servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea/desfiinţarea de reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condiţiile legii; d) dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri; e) dreptul de acces la utilităţile publice. (3) Drepturile de uz şi de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conţinutul acestora este prevăzut la art.14 şi se exercită fără înscriere în Cartea funciară pe toată durata existentei capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie. (4) Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenţei acestora. (5) Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezenţei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor, a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort. (6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute de către titularii de licenţe şi autorizaţii pot solicita încheierea de convenţii, conform prevederilor alin. (5). (7) Beneficiază de indemnizaţii şi, respectiv, despăgubiri şi proprietarii de terenuri afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute de către titularii de licenţe şi autorizaţii care la data intrării în vigoare a prezentei legi au în derulare convenţii privind exercitarea acestor drepturi încheiate în condiţiile legii. (8) Titularii de licenţe şi autorizaţii sunt obligaţi să procedeze la încheierea convenţiilorcadru prevăzute la alin. (5), în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectaţi. (9) Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri, în condiţiile prezentei legi. (10) Proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: - suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;- tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări; - activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească. (11) Dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activităţi prevăzute la alin. (2) se stabilesc şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectări a acestuia.”

Astfel, instanţa constată că asupra terenului proprietatea reclamantei in suprafata de 797 mp din comuna D-I, str.  nr., judetul I, pârâta E- S.A. a dobândit, în temeiul dispoziţiilor art.12 din Legea nr.123/2012, un drept de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţilor energetice, respectiv pentru reviziile, reparaţiile şi intervenţiile necesare; un drept de servitute de trecere la suprafaţă, pentru instalarea de reţele electrice sau altor echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora; un drept de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri; şi un drept de acces la utilităţile publice.

În baza aceloraşi dispoziţii, corelativ drepturilor pârâtei, în patrimoniul reclamantei s-a născut un drept de creanţă având ca obiect despăgubirile datorate acesteia pentru restricţiile aduse dreptului de proprietate asupra terenului alocat exploatării reţelelor energetice.

Astfel, în raport cu textul de lege mai sus citat, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, pentru acordarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, pentru restricţiile aduse dreptului de proprietate asupra terenului alocat exploatării reţelelor energetice, astfel cum acesta este identificat în cadrul schiţei depuse la fila 68, avută în vedere pentru efectuarea raportului de expertiză.

Instanţa va respinge apărările pârâtei, ca neîntemeiate. În primul rând, nu există niciun temei de drept din care să rezulte că dreptul de servitute legală, deţinut de pârâtă, poate fi exercitat cu titlu gratuit, în condiţiile în care, este aplicabil, în cauză, art.12 alin.10 din Legea nr.123/2012, iar nu art.12 alin.4. Din cuprinsul contractului de partaj depus la dosar se poate observa, fără dubii, că porţiunea de teren afectată de cablurile electrice face obiectul dreptului de proprietate privată al reclamantei, iar nu al dreptului de proprietate publică. Împrejurarea  că reclamanta a avut cunoştinţă despre existenţa acestora nu este de natură să determine inaplicabilitatea dispoziţiilor art.12 alin.10 din Legea nr.123/2012, întrucât nu există niciun temei juridic sau raţiune ce ar putea justifica o asemenea interpretare.

În al doilea rând, având în vedere temeiul de drept aplicabil şi îndeplinirea condiţiior prevăzute de legea specială incidentă, analiza condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale şi, implicit, a existenţei unui prejudiciu, ce trebuie probat de reclamanta nu se impune, nefiind relevante soluţionării cauzei.

Potrivit art.555 Cod Civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. În condițiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalități și dezmembrăminte, după caz.

Art.621 Cod Civil prevede ca proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.

 Această obligaţie subzistă  numai  pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

 În  toate  cazurile, proprietarul are  dreptul  la plata unei  despăgubiri  juste.

 De asemenea, trebuie avuta in vedere si jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului , ex. cauza  Sporrong  vs.Suedia, cand s-a apreciat ca limitarea folosintei bunurilor proprietate privata este conforma cu C.E.D.O. cata vreme se urmareste un scop legitim de utilitate publica si implica o despagubire a proprietarului. Doar in aceste conditii sunt respectate principiul proportionalitatii si baza rezonabila in temeiul careia se pot institui restrangeri ale dreptului de proprietate.

Referitor la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanţa reţine că, potrivit completarii la raportul de expertiza, contravaloarea lipsei de folosinta a terenului proprietatea reclamantei pentru perioada iunie 2015-iunie 2018 este in suma de 11.490 lei iar contravaloarea unei chirii lunare este de 320,61 lei, sume calculate conform valorilor de pe piata libera.

In ceea ce priveste data de la care parata datoreaza despagubirile, instanta retine ca, aceasta nu poate fi iunie 2015, asa cum a solicitat reclamanta intrucat, aceasta a devenit proprietar exclusiv asupra terenului in cauza la data de 07.03.2018, conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.201/07.03.2018 de B.N.P. J. .

Astfel, se retine ca, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, art.680 renunţă la efectul declarativ, instituind efectului constitutiv al partajului, actul juridic de partaj marcând un transfer de drepturi între coproprietari, accentuând caracterul de dispoziţie al acestuia. Conform Noului Cod Civil, partajul convenţional produce efecte fie de la data încheierii actului de partaj, fie de la data stabilită de părţi, dar ulterioară datei actului de partaj. În cazul partajului judiciar, acesta produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de partaj. În concluzie, față de Vechiul Cod civil, care reglementa caracterul declarativ al partajului, Noul Cod precizează expres că partajul are efect constitutiv şi fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau sumelor atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. În cazul partajării bunurilor imobile, actul de partaj convenţional se încheie în formă autentică şi se înscrie cu efect constitutiv în cartea funciară.

Prin urmare, se retine ca, parata datoreaza reclamantei despagubiri ca urmare a lipsei de folosinta a terenului numai incepand cu luna martie 2018, deci dupa data incheierii contractului de partaj voluntar, respectiv suma de 1.282,44 lei, pentru perioada martie-iunie 2018 si in continuare suma de 320,61 lei pe luna reprezentand despăgubiri cuvenite ca urmare a lipsei de folosinta a terenului, pana la desfiintarea sau mutarea liniei electrice de medie tensiune de pe terenul proprietatea reclamantei.

Pentru toate considerentele arătate, instanţa va admite in parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, si va obliga parata să plătească reclamantei suma de 1.282,44 lei, reprezentand despăgubiri cuvenite ca urmare a lipsei de folosinta a terenului proprietatea reclamantei pentru perioada martie-iunie 2018, precum si in continuare suma de 320,61 lei pe luna reprezentand despăgubiri cuvenite ca urmare a lipsei de folosinta a terenului, pana la desfiintarea sau mutarea liniei electrice de medie tensiune de pe terenul proprietatea reclamantei.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Prin urmare, potrivit art.453 Cod procedură civilă, instanta va obliga pârâta sa plateasca reclamantei de cheltuieli de judecată in suma de 94,77 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzatoare pretentiilor admise, in suma de 1.000 lei onorariu de expert si in suma de 2.500 lei onorariu de avocat, având în vedere că este partea ce a pierdut procesul, în mod culpabil.

Domenii speta

Spete similare