Pretenţii. Răspundere civilă contractuală.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 16.03.2018, sub nr. 7425/2997/2018, reclamanta T. S.A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 116.599,41 lei reprezentând contravaloarea licenţelor  …precum şi a serviciilor de implementare C.  ERP, a serviciilor de post-garanţie C. ERP şi a serviciilor suplimentare prestate de reclamantă în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr. 4216/29.05.2015, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate de la scadenţa fiecărei facturi până la plata efectivă a sumelor datorate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat reclamanta că a încheiat cu pârâta contractul cadru de prestări servicii nr. 4216/29.05.2015, prin care reclamanta, în calitate de executant, a asigurat servicii de implementare şi suport tehnic în beneficiul pârâtei. A subliniat reclamanta că, dând dovadă de bună-credinţă, şi-a executat obligaţiile contractuale, în acest sens semnându-se între părţi procesul-verbal de acceptanţă a specificaţiei de implementare, instalare şi predare funcţionalităţi sistem configurat din data de 23.09.2016, proces-verbal de acceptanţă a migrării de date din data de 11.01.2016, proces-verbal de acceptanţă a testării sistemului configurat şi de punere în funcţiune din data de 11.01.2016, proces-verbal de acceptanţă finală cu puncte deschise din data de 02.06.2016 şi proces-verbal de acceptanţă finală fără observaţii din data de 05.12.2016. Raportat la aceste procese-verbale, se reţine parcurgerea integrală a etapelor aferente implementării sistemului şi acceptanţa finală a acestuia de către beneficiar.

Reclamanta a învederat că, în ciuda respectării propriilor obligaţii contractuale, pârâta nu a înţeles să achite principala obligaţie ce îi revenea în acord cu dispoziţiile contractului, respectiv achitarea integrală şi la termen a contravalorii serviciilor prestate de reclamantă. Facturile neachitate nu au fost contestate de beneficiar.

Totodată, s-a mai subliniat că obligaţiile debitorului nu erau condiţionate de parcurgerea unor etape în implementarea sistemului informatic, ci au fost asumate necondiţionat, conform cap. IX pct. 9.5 şi art. X din contract.

Reclamanta a arătat că între părţi a existat un litigiu anterior, având ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată în dosarul nr. 25014/299/2017.

A precizat că facturile ce compun creanţa (27 facturi, enumerate la filele 7-8 vol. I din dosar) au fost emise în perioada 26.06.2015-06.06.2017 şi reprezintă contravaloare licenţe şi servicii de implementare, post garanţie, cerinţe suplimentare. Reclamanta a arătat că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

A învederat reclamanta că respectarea integrală a propriilor obligaţii este probată prin prisma semnării înscrisurilor privitoare la parcurgerea şi efectuarea conformă a etapelor proiectului, a necontestării facturilor de către debitoare, dar şi a faptului că obligaţiile pârâtei nu erau condiţionate de parcurgerea unor etape în implementarea sistemului informatic, ci au fost asumate necondiţionat, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al termenului de scadenţă.

Cu privire la procedura ordonanţei de plată, a precizat că pârâta s-a apărat invocând caracterul limitativ al procesului-verbal de acceptanţă finală fără observaţii din data de 05.12.2016. Însă, arată reclamanta, acestea nu corespund realităţii şi nici nu permit reţinerea implementării parţiale a sistemului. Astfel, a subliniat că acest proces-verbal de acceptanţă finală priveşte serviciile ce au făcut obiectul contractului (ce a avut codul iniţial E.), iar nu doar pe cele ale actului adiţional nr. 1, în urma cărei încheieri întregul proiect a primit codul complet E. BC..

Reclamanta a arătat că un astfel de proiect funcţionează în integralitatea sa ori nu funcţionează deloc, iar în măsura în care, pe parcursul utilizării apar erori (bug-uri), inerente şi normale în cadrul soft-urilor personalizate, acestea se remediază în perioada de postgaranţie şi mentenanţă.

A mai precizat reclamanta că nu afirmă faptul că sistemul a nu prezentat erori sau că funcţionalitatea acestuia (ulterioară etapei implementării) nu ar fi necesitat intervenţia reclamantei, însă funcţionalitatea sistemului ca o condiţie pentru finalizarea implementării a fost constatată prin semnarea procesului-verbal de acceptanţă finală din data de 05.12.2016. Sistemul este funcţional şi folosit zilnic de către beneficiar, dovadă fiind raportările şi operaţiunile din sistem. Este vorba despre o raportare care îşi trage datele din ERP, deci nu are cum să funcţioneze fără ca tot sistemul să fie funcţional şi actualizat.

Au existat notificări privitoare la funcţionarea cu erori a sistemului (deci funcţionarea unui sistem existent, implementat şi funcţional, care însă prezintă erori în funcţionare) şi toate aceste notificări au fost anterioare procesului-verbal din data de 05.12.2016.

O parte dintre facturi corespund licenţelor şi serviciilor prestate în cadrul implementării, iar o parte fac obiectul mentenanţei ulterioare. În ceea ce priveşte facturile emise anterior procesului-verbal de acceptanţă finală, a apreciat reclamanta că acestea nu suportă critici sau interpretări, primirea fără obiecţiuni a sistemului funcţional probând îndeplinirea obligaţiilor de către reclamantă. Facturile emise ulterior predării sistemului corespund serviciilor de mentenanţă, contractate de debitor, prin prisma cărora au fost remediate erori de sistem, inerente în astfel de proiecte.

Reclamanta a apreciat că este incident art. 1555 alin. (1) Cod civil. A arătat că a achiziţionat licenţe, le-a instalat, a personalizat sistemul informatic, l-a implementat şi testat, l-a completat la solicitările clientului, sistemul a funcţionat în go live şi a fost acceptat de client fără obiecţiuni. Debitorul, neachitând nici măcar contravaloarea primelor facturi, necondiţionate de parcurgerea etapelor de instalare sau de funcţionalitatea sistemului, se află în culpă gravă şi continuată. Notificările anterioare semnării procesului-verbal de predare finală din data de 05.12.2016 şi preluarea sistemului informatic fără obiecţiuni permit reţinerea respectării obligaţiilor de către reclamantă şi depăşirea oricăror critici privitoare la implementarea sistemului, atrăgând obligativitatea plăţii sumelor datorate. Sistemul a fost constatat funcţional la data de 05.12.2016 şi este utilizat efectiv de la acea dată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 1350 Cod civil.

În dovedire, a fost solicitată încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiză.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 6.329,34 lei.

La data de 07.05.2018, pârâta a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a invocat excepţia de neexecutare a contractului de către reclamantă, în temeiul art. 1556 alin. (1) Cod civil. A apreciat că reclamanta s-a obligat la punerea la dispoziţie a unui sistem informatic perfect funcţional. Imediat după semnarea contractului, pârâta a achitat două dintre cele patru facturi prevăzute iniţial în cuprinsul contractului, respectiv ff nr. 135639/29.05.2016 în valoare de 24.886,38 lei şi ff nr. 81465/27.11.2015 în valoare de 20.545,92 lei. Cu toate acestea, reclamanta nu şi-a executat obligaţiile asumate prin contractul de prestări servicii. Astfel, pe tot parcursul derulării contractului, pârâta a adus la cunoştinţa reclamantei neajunsurile şi disfuncţionalităţile sistemului informatic, faptul că acesta genera erori de funcţionare, între părţi fiind purtată o corespondenţă îndelungată şi având loc nenumărate întâlniri între reprezentanţi.

La data de 22.07.2016, în urma recepţionării unei somaţii de la societatea reclamantă, pârâta a transmis acesteia adresa nr. 455/21.07.2016, arătând că societatea pârâtă nu poate folosi sistemul informatic pus la dispoziţie de reclamantă, din cauza neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către aceasta. A subliniat pârâta că încă de la acel moment a invocat excepţia de neexecutare, pe care o reiterează în prezentul litigiu. Astfel, a arătat pârâta că se află în imposibilitate obiectivă de a putea folosi sistemul informatic pus la dispoziţie de reclamantă, întrucât aceasta nu şi-a îndeplinit ea însăşi obligaţiile asumate prin contract, motiv pentru care refuzul de plată este justificat.

În opinia pârâtei, nu îşi găseşte aplicabilitatea excepţia prevăzută de art. 1517 alin. (2) Cod civil, întrucât neexecutarea obligaţiei de plată este motivată de neîndeplinirea obligaţiilor esenţiale asumate de reclamantă potrivit contractului, faţă de faptul că sistemul informatic pe care creditoarea trebuia să îl pună la dispoziţie, nu a funcţionat niciodată conform specificaţiilor contractuale şi parametrilor necesari activităţii societăţii pârâte.

Cu privire la procesele-verbale încheiate între părţi, a precizat că prin actul adiţional nr. 1 părţile au convenit implementarea unui nou modul al sistemului informatic, respectiv Modulul de Raportare la Biroul de Credit, suplimentar faţă de obiectul iniţial al contractului. Astfel, procesul-verbal de acceptanţă finală din data de 05.12.2016 priveşte strict şi exclusiv serviciile prestate de reclamantă în executarea actului adiţional, iar nu obiectul iniţial al contractului. Toate înscrisurile emanate de la reclamantă cu privire la serviciile prestate în baza acestui act adiţional poartă menţiunea Cod proiect E BC, întrucât se referă exclusiv la Modulul de Raportare la Biroul de Credit. Pârâta arată că şi-a îndeplinit toate obligaţiile de plată asumate prin actul adiţional.

În consecinţă, a apreciat pârâta că procesul-verbal din data de 05.12.2016 nu poate produce efectele juridice scontate de reclamantă, întrucât nu dovedeşte finalizarea implementării sistemului informatic şi nici recepţia finală a sistemului informatic, astfel cum reiese din art. 11.1 din contract. Aceste aspecte au fost constatate de instanţă şi în litigiul purtat anterior între părţi, în dosarul nr. 25014/299/2017.

În concluzie, pârâta a subliniat că părţile nu au semnat niciun înscris cu privire la acceptanţa finală fără obiecţiuni a serviciilor prestate de reclamantă în temeiul contractului, motivat de faptul că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a implementat un sistem informatic perfect funcţional, care să poată fi folosit de pârâtă în gestionarea activităţii sale.

A precizat că reclamanta şi-a recunoscut culpa în executarea defectuoasă a obligaţiilor contractuale asumate şi că art. 9.5 din contract încalcă flagrant dispoziţiile art. 1556 alin. (1) Cod civil. S-a mai învederat că problemele generate de utilizarea sistemului informatic defectuos au subzistat şi ulterior datei de 05.12.2016 şi subzistă şi în prezent, dovadă fiind notificarea din data de 15.03.2017, iniţierea procedurii de mediere din 24.04.2017.

În drept, au fost invocate prevederile art. art. 205 C. proc. civ.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat reducerea preţului contractului cadru de prestări servicii nr. 4216/29.05.2015 cu suma de 38.520,20 lei, respectiv de la suma de 83.932,50 lei la suma de 45.412,3 lei achitată deja de pârâtă. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că reclamanta a apelat la nenumărate artificii şi modificări ale sistemului, în încercarea de a-l adapta activităţii derulate de pârâtă, însă reclamanta nu a fost în măsură să îndeplinească obiectul contractului, respectiv nu a putut livra un sistem informatic perfect funcţional, de gestiune a activităţii de creditare.

A învederat pârâta că în urma încercărilor eşuate de soluţionare amiabilă, a luat legătura cu un expert tehnic, în vederea elaborării unui raport de expertiză extrajudiciară în specialitatea informatică. Expertul a concluzionat că reclamanta nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, iar sistemul informatic dezvoltat nu a fost perfect funcţional, existând erori în aplicaţie care se referă la date financiare.

A precizat că solicită reducerea preţului contractului corespunzător şi proporţional măsurii în care reclamanta nu şi-a executat obligaţiile contractuale. În opinia pârâtei, sunt incidente prevederile art. 1707 Cod civil, care reglementează condiţiile în care vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse.

În concret, a subliniat pârâta că defecţiunile sistemului informatic au apărut încă din primele luni ale derulării contractului, întrucât sistemul nu a funcţionat conform specificaţiilor contractuale, generând nenumărate erori, motiv pentru care datele furnizate de sistem trebuiau verificate şi corectate manual, fapt ce a perturbat serios activitatea societăţii. Viciul a existat la momentul predării bunului, având în vedere că implementarea sistemului s-a făcut în mod necorespunzător. De asemenea, a menţionat pârâta că viciul este grav, sistemul nu a funcţionat niciodată în parametri, iar în numeroase ocazii a generat erori de funcţionare.

Cât priveşte efectele garanţiei pentru vicii ascunse, pârâta a arătat că potrivit art. 1710 alin. (1) Cod civil, se poate obţine reducerea corespunzătoare a preţului. De asemenea, a invocat art. 1714 Cod civil – garanţia pentru lipsa calităţilor convenite şi art. 1516 Cod civil şi a menţionat că răspunderea prestatorului derivă şi din prevederile art. 16.3 din contract. Pârâta a invocat şi Legea nr. 449/2003.

Pârâta a arătat că este îndreptăţită la reducerea preţului contractului, justificat de culpa exclusivă a reclamantei în executarea obligaţiilor contractuale asumate, aceasta nefiind în măsură să pună la dispoziţie un sistem informatic funcţional şi care să corespundă nevoilor şi specificaţiilor activităţii derulate de societatea pârâtă.

În drept, a invocat prevederile art. 1516, art. 1707, art. 1708, art. 1710, art. 1714, art. 1517, art. 1556 alin. (1) Cod civil, Legea nr. 449/2003.

În dovedire, atât în susţinerea întâmpinării, cât şi a cererii reconvenţionale, a fost solicitată încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză.

La data de 23.05.2018, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, a apărărilor şi pretenţiilor pârâtei.

În motivare, a invocat excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale, şi a precizat că invocarea excepţiei de neexecutare nu este justificată, în condiţiile în care au fost parcurse etapele aferente implementării sistemului şi acceptării acestuia de către beneficiar, facturile emise nu au fost contestate, iar sistemul informatic funcţionează şi este folosit efectiv de pârâtă de 2 ani. Deşi pârâta afirmă că nu ar fi fost livrat un sistem informatic funcţional, aceasta nu contestă folosirea efectivă a acestuia în cadrul activităţii curente.

Reclamanta a menţionat că excepţia de neexecutare este inadmisibilă, în condiţiile în care există propria culpă contractuală a pârâtei. A arătat reclamanta că aspectele tehnice identificate au făcut obiectul analizei, iar în cazul identificării de erori, acestea au fost remediate. Se impune a se face distincţie între aspectele contractate şi cerinţele suplimentare. Reclamanta a opinat că şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contract, fiind îndrituită la achitarea facturilor aferente. Cerinţele suplimentare sau erorile au fost identificate în perioada de mentenanţă, acestea nefiind în măsură a limita prestarea integrală a obiectului contractului.

A învederat reclamanta că nu există vicii ascunse ale bunului, iar aceste nu este impropriu folosirii. Erorile de funcţionare nu pot fi reţinute ca vicii, ci ca un ciclu normal al unui sistem informatic, iar remedierea erorilor face obiectul serviciilor de garanţie şi mentenanţă. Erorile apărute în mod natural în utilizarea sistemului nu îl fac impropriu utilizării şi nu pot fi asimilate unei culpe a prestatorului.

În drept, a invocat prevederile art. 205 C. proc. civ.

La data de 06.06.2018, reclamanta a depus la dosar completare a întâmpinării la cererea reconvenţională, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii pretenţiilor formulate de pârâtă.

A precizat că nu există o corespondenţă a sumelor facturate şi a celor ce se doresc a fi reduse din valoarea contractului. De asemenea, nu s-a indicat şi nu s-a argumentat motivul pentru care s-ar diminua valoarea contractului cu suma de 39.250,20 lei, iar nu cu altă sumă. În măsura în care ar subzista un prejudiciu suferit de pârâtă ca urmare a presupuselor vicii ale sistemului informatic, repararea acestuia ar fi putut face obiectul unei pretenţii separate, instanţa neputând interveni în sensul modificării preţului contractului prin diminuarea valorii acestuia ulterior prestării serviciilor contractate. Mandatul acordat instanţei nu vizează repararea unei prejudiciu şi nici obligarea reclamantei la plata unei sume identificate ca fiind corespunzătoare prejudiciului. Nu a fost indicat un temei legal şi nu există un atare temei în raport de care instanţa să intervină şi să aducă modificări legii părţilor. A citat reclamanta decizia nr. 3234/23.10.2014 pronunţată de ICCJ – Secţia a II-a Civilă, care a statuat că instanţa poate interveni asupra contractului doar în sensul anulării acelei clauze sau părţi din clauză care este găsită abuzivă, instanţa neputând modifica conţinutul unei astfel de clauze.

La data de 15.05.2018, pârâta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională, prin care a solicitat respingerea excepţiei insuficientei timbrări şi a susţinerilor pârâtei.

A menţionat că sistemul informatic nu a funcţionat niciodată corespunzător, fiind special creat pentru activitatea de leasing de bunuri, iar nu pentru activitatea de creditare. Erorile de funcţionare nu au fost remediate nici până în prezent, determinând imposibilitatea utilizării aplicaţiei în parametri agreaţi prin contract. Pârâta a precizat că a oferit reclamantei sprijin în vederea remedierii deficienţelor ivite, însă angajaţii pârâtei nu au putut remedia/înlătura erorile de funcţionare. Reclamanta avea obligaţia implementării unui sistem perfect funcţional (art. 5 din contract), nefiind întemeiată susţinerea conform căreia erorile au apărut în mod natural în implementarea sistemului.

În drept, a invocat prevederile art. 201 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 17.09.2018, pârâta a depus la dosar note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea susţinerilor reclamantei privind inadmisibilitatea pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţională.

Prin încheierea din data de 20.09.2018, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia insuficientei timbrări a cererii reconvenţionale şi excepţia inadmisibilităţii invocată prin completarea întâmpinării la cererea reconvenţională, aceasta din urmă fiind apreciată ca apărare de fond.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi probele cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiză tehnică judiciară, fiind depuse la dosar raportul de expertiză tehnică judiciară şi răspunsul la obiecţiuni formulate de expert M. .

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între reclamanta-pârâtă, în calitate de prestator şi pârâta-reclamantă, în calitate de client a fost încheiat contractul cadru de prestări servicii nr. 4216/29.05.2015, având ca obiect cesiunea neexclusivă de către prestator către client a dreptului de utilizare a sistemului informatic în schimbul plăţii de către client a preţului licenţelor, în conformitate cu art. 10.1 lit. a) şi îndeplinirea de către prestator, în conformitate cu prevederile ofertei prestatorului şi a specificaţiei de implementare, anexate la contract, a serviciilor de implementare în beneficiul clientului în schimbul preţului implementării, care va fi plătit de client prestatorului conform art. 10.1 b) şi a serviciilor de mentenanţă în schimbul abonamentului care va fi plătit de client prestatorului conform art. 13.2.

Conform art. 9.1 din contract, preţul total al licenţelor şi implementării, prevăzut în Anexa 1, este în cuantum total de 18.050 euro plus TVA şi include: a) preţul licenţelor în cuantum de 15.500 euro plus TVA reprezentând valoarea licenţelor pentru modulele sistemului informatic achiziţionate, b) preţul implementării în cuantum total de 2.550 euro plus TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor de implementare desfăşurate în conformitate cu specificaţia de implementare şi cu graficul de execuţie.

Potrivit art. 9.2 din contract, în situaţia în care în perioada întocmirii specificaţiei de implementare sau ulterior, clientul solicită dezvoltări suplimentare ale sistemului informatic, preţul acestor servicii suplimentare se va calcula folosind tarifele menţionate în Anexa 1.

Conform art. 10.1 din contract, preţul licenţelor şi al implementării va fi plătit de client, prestatorului, după cum urmează: i) suma de 4.513 euro reprezentând 25% din valoarea contractului în luna mai 2015, ii) suma de 4.513 euro reprezentând 25% din valoarea contractului în luna iunie 2015, iii) suma de  4.512 euro reprezentând 25% din valoarea contractului în luna iulie 2015, iv) suma de  4.512 euro reprezentând 25% din valoarea contractului în luna august 2015. Finalizarea fiecăreia dintre etapele menţionate va fi atestată de semnarea procesului-verbal de recepţie aferent etapei respective.

Cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă, instanţa reţine următoarele:

În drept, art. 1270 Cod civil stabileşte: contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, în timp ce art. 1.350 alin. (1) Cod civil prevede că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

Conform art. 1766 alin. (1) Cod civil, contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor.

Se reţine că, în speţă, suma solicitată prin cererea de chemare în judecată corespunde contravalorii facturilor emise de reclamanta-pârâtă în perioada 26.06.2015-06.06.2017 (tabel filele 7-8 vol. I) pentru licenţe şi servicii de implementare Charisma ERP, pentru servicii de post garanţie Charisma ERP şi pentru servicii / cerinţe suplimentare conform contract.

Conform art. 1.5 din contract, implementare înseamnă totalitatea activităţilor efectuate de către prestator în colaborare cu clientul în vederea instalării şi punerii în funcţiune a sistemului informatic sau a oricăror module ale acestuia de către prestator, în cadrul locaţiei indicate de client, în conformitate cu specificaţia de implementare şi cu dispoziţiile contractului.

Potrivit art. 1.6 din contract, licenţe înseamnă licenţele acordate de către prestator clientului în baza contractului pentru utilizarea neexclusivă, de către un număr maxim de utilizatori menţionat în anexele la contract: i) fiecăruia dintre modulele sistemului informatic, achiziţionate în baza contractului şi a ii) produsului Microsoft implementat în respectivele module.

Conform art. 1.16 din contract, servicii de mentenanţă înseamnă următoarele servicii : i) punerea la dispoziţia clientului, la cererea acestuia, a noilor versiuni care ar putea fi create de prestator pentru modulele sistemului informatic achiziţionat, ii) adaptarea sistemului informatic la modificările legislative incidente, dacă este cazul, pe baza solicitării clientului, iii) eliminarea eventualelor defecţiuni semnalate de către client. Serviciile de mentenanţă nu cuprind seviciile adiacente şi de implementare aferente acestor actualizări, respectiv adaptări sau cele pentru eliminarea unor disfuncţionalităţi ale sistemului informatic diferite de defecţiuni. Serviciile de mentenanţă sunt descrise în anexa 3 la contract – actualizarea sistemului cu versiuni noi, adaptarea sistemului la modificările legislative, eliminarea eventualelor deficienţe de funcţionare a aplicaţiei, constatate în condiţiile unei exploatări normale, conforme cu documentaţia de utilizare.

Potrivit art. 1.17, art. 9.2, art. 9.3 din contract, serviciile de suplimentare înseamnă dezvoltările suplimentare ale sistemului informatic, realizate de prestator, precum şi alte servicii suplimentare furnizate de prestator în baza contractului.

Art. 11.1 din contract prevede că, în urma prestării fiecărui serviciu sau, după caz, serviciu suplimentar efectuat conform art. 9.2 sau art. 9.3, serviciul respectiv trebuie verificat în vederea acceptării sale de către client, în termen de 5 zile lucrătoare de la transmiterea notificării de finalizare de către prestator. Recepţia finală se va efectua în maxim 5 zile lucrătoare de la data finalizării implementării şi a încheierii cu succes a testelor de punere în funcţiune a fiecărui modul al sistemului informatic. Art. 11.2 din contract stabileşte că, urmare a verificărilor efectuate de client, acesta poate: a) să semneze procesul-verbal de recepţie prin care se constată îndeplinirea corespunzătoare a respectivelor servicii de către prestator, b) să semneze procesul-verbal de recepţie cu obiecţii, menţionând în cuprinsul acestuia deficienţele constatate, c) să refuze semnarea procesului-verbal de recepţie în situaţia în care clientul constată existenţa unor disfuncţionaliăţi majore în legătură cu respectivele servicii. La primirea unei propuneri acceptabile de remediere şi a unui termen limită, clientul va emite o notificare conţinând aprobarea unei astfel de propuneri şi va semna procesul-verbal de recepţie, cuprinzând angajamentul prestatorului de a remedia deficienţele constatate. La finalul acestor remedieri, clientul va emite o nouă acceptare. Prin derogare de la prevederile de mai sus, în situaţia în care, indiferent dacă remediile propuse au fost sau nu agreate sau finalizate, clientul îşi desfăşoară activitatea, utilizând unul sau mai multe module ale sistemului informatic pe o perioadă de cel puţin 2 cicluri de raportare lunară, atunci procesul-verbal de recepţie finală corespunzător respectivelor module funcţionale se va considera acceptat şi semnat de client.

În desfăşurarea relaţiilor contractuale dintre părţi, au fost emise: procesul-verbal de acceptanţă din data de 11.01.2016 prin care s-a consemnat acceptanţa migrării de date, fişa de şcolarizare din data de 25.11.2015, procesul-verbal de acceptanţă finală din data de 02.06.2016, semnat însă cu puncte deschise de către client (puncte deschise : raport Grafic de colectare client, De colectat vs. Colectat, Asistenţă închidere lună), procesul-verbal de acceptaţă din data de 23.09.2016 prin care s-a consemnat acceptanţa specificaţiei de implementare, inclusiv Anexe şi Solicitări de modificare, instalare şi predare funcţionalităţi sistem configurat, respectiv procesul-verbal de acceptanţă din data de 05.12.2016 prin care s-a consemnat acceptanţa finală a proiectului de implementare aferent contractului nr. 4216/29.05.2015.

La data de 08.07.2016, reclamanta-pârâtă a emis şi comunicat pârâtei-reclamante somaţia anexată la filele 30-31 din vol. I, prin care solicita acesteia plata sumei de 96.146,54 lei, contravaloare licenţe C. ERP, a serviciilor de implementare C. ERP, a serviciilor de post-garanţie şi a serviciilor suplimentare prestate în temeiul contractului nr. 4216/29.05.2015. La data de 25.07.2016, pârâta-reclamantă a comunicat reclamantei-pârâtei adresa nr. 455/21.07.2016 (filele 120-123 vol. I), prin care a invocat excepţia de neexecutare a contractului, având în vedere că, până la momentul formulării şi transmiterii adresei, societatea reclamantă nu şi-a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile asumate, fiind identificate probleme de funcţionare şi de suport în funcţionarea sistemului informatic, precum şi nerespectarea termenelor de implementare, neîndeplinirea obligaţiilor de training, societatea pârâtă fiind în imposibilitate obiectivă de a putea folosi sistemul informatic.

Conform art. 6.1.1 din contract, clientul are următoarele obligaţii principale: să plătească preţul licenţelor, preţul serviciilor, abonamentul aferent serviciilor de mentenanţă şi, dacă este cazul, preţul serviciilor suplimentare. Potrivit art. 10.3, prestatorul va emite facturile în RON, la cursul de schimb stabilit de BNR la data emiterii facturii. Facturile vor fi achitate prin ordin de plată într-un termen de 15 zile de la emiterea facturii.

În combaterea cererii de chemare în judecată, pârâta-reclamantă a invocat excepţia de neexecutare a contractului. Reclamanta-pârâta a invocat inadmisibilitatea acestei excepţii, apreciind că subzistă propria culpă a pârâtei. Instanţa apreciază însă că inadmisibilitatea invocată este o chestiune ce ţin de însuşi fondul excepţiei de neexecutare a contractului, anume o apărare ce priveşte condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca excepţia să opereze şi să paralizeze solicitarea de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, de către una dintre părţi.

Art. 1516-1517 Cod civil, prevăd: creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său. O parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune.

Cu privire la excepţia de neexecutare, art. 1556 Cod civil prevede că atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor și ținând seama de mica însemnătate a prestației neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credințe.

Pentru a opera excepţia de neexecutare, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:  a) obligaţiile reciproce ale părţilor să îşi aibă temeiul în acelaşi contract sinalagmatic, b) neexecutarea să fie suficient de importantă, determinarea caracterului semnificativ al neexecutării fiind o chestiune de fapt, c) obligaţiile reciproce trebuie să fie ambele exigibile, d) neexecutarea să nu se datoreze celui care invocă excepţia de neexecutare, e) raportul contractual să presupună regula executării simultane a obligaţiilor celor două părţi.

În speţă, faţă de susţinerile şi apărările părţilor, se impun a fi analizate următoarele aspecte: dacă există o neexecutare semnificativă a obligaţiilor contractuale de către reclamanta-pârâtă, respectiv dacă această neexecutare (în cazul în care există) se datorează culpei pârâtei-reclamante.

Instanţa va începe prin a tranşa semnificaţia procesului-verbal de acceptanţă din data de 05.12.2016 prin care s-a consemnat acceptanţa finală a proiectului de implementare aferent contractului nr. 4216/29.05.2015. Contrar susţinerii pârâtei-reclamante, care consideră că acest proces-verbal vizează doar implementarea specificaţiilor din actul adiţional nr. 1, fiind denumit E. HC B, întrucât se referă exclusiv la Modulul de Raportare la Biroul de Credit, instanţa apreciază că o simplă inserare a menţiunii E ..HC B în cuprinsul procesului-verbal nu poate conduce la concluzia susţinută de pârâta-reclamantă. Astfel, trecând peste chestiunea de formă referitoare la codul înscris în antetul procesului-verbal, nu poate fi ignorat însuşi cuprinsul acestui înscris, care consemnează, fără putinţă de tăgadă, acceptanţa finală a proiectului de implementare aferent contractului nr. 4216/29.05.2015. Or, dacă acest proces-verbal s-ar fi referit doar la implementarea serviciilor din actul adiţional nr. 1, părţile ar fi trebuit să facă această menţiune în mod clar, expres şi neechivoc în cuprinsul procesului-verbal, ceea ce nu s-a întâmplat, pârâta-reclamantă semnând acest proces-verbal fără obiecţiuni.

Aşadar, la data de 05.12.2016, părţile au agreat acceptanţa finală a proiectului de implementare, conform contractului, sens în care, conforma art. 1.5 raportat la art. 11.2 lit. a) din contract, instanţa apreciază nu doar că la acea dată sistemul informatic era instalat şi pus în funcţiune, ci şi că pârâta-reclamantă a verificat serviciul prestat, potrivit art. 11.1 din contract. Faptul că procesele-verbale anterioare încheiate între părţi poartă denumirea codului E HC B, iar nu denumirea codului E HC B este determinată de faptul că aceste procese-verbale au fost anterioare încheierii actului adiţional nr. 1/19.09.2016 în urma căruia denumirea întregului proiect (cod contract) a fost schimbată din E HC B.

În acest context, instanţa apreciază că cele reţinute în dosarul nr. 25014/299/2017 (în care instanţa a respins cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, considerând că, pentru clarificarea raporturilor dintre părţi, este necesară administrarea unor probe suplimentare, incompatibile cu această procedură) nu se impun cu putere de lucru judecat în cauza de faţă, din moment ce procedura ordonanţei de plată este o procedură specială, cu condiţii stricte de admisibilitate.

Pe de altă parte, contrar susţinerii pârâtei-reclamante, instanţa apreciază că reclamanta-pârâtă nu şi a asumat implementarea unui sistem perfect funcţional. Astfel, din cuprinsul contractului (prevederile art. 4.1), reiese că acesta a avut ca obiect cesiunea neexclusivă de către prestator către client a dreptului de utilizare a sistemului informatic în schimbul plăţii de către client a preţului licenţelor, în conformitate cu art. 10.1 lit. a) şi îndeplinirea de către prestator, în conformitate cu prevederile ofertei prestatorului şi a specificaţiei de implementare, anexate la contract, a serviciilor de implementare în beneficiul clientului în schimbul preţului implementării, care va fi plătit de client prestatorului conform art. 10.1 b) şi a serviciilor de mentenanţă în schimbul abonamentului care va fi plătit de client prestatorului conform art. 13.2.

Din prevederile art. 1.3, art. 1.16, art. 12.1-12.3 din contract şi Anexei 3, reiese că părţile au agreat ca deficienţele de funcţionare a aplicaţie să fie remediate în cadrul serviciilor de mentenanţă. Aşadar, încă de la încheierea contractului, pârâta-reclamantă avea reprezentarea faptului că implementarea nu se poate face prin livrarea unui sistem informatic perfect funcţional, fiind posibilă apariţia unor deficienţe în etapa utilizării aplicaţiei.

Considerând, conform celor anterior arătate, că la data de 05.12.2016, reclamanta-pârâtă a finalizat implementarea sistemului informatic (deci şi-a executat una dintre obligaţiile esenţiale ale contractului), instanţa reţine că, pe parcursul utilizării aplicaţiei de către pârâta-reclamantă, aceasta a identificat o serie de erori, solicitând reclamantei remedierea acestora, aspect care reiese din corespondenţa e-mail purtată între părţi (filele 35-60 vol. II din dosar). Este important a se vedea că această corespondenţă nu dovedeşte doar existenţa unor erori ale sistemului, ci şi remedierea acestora de către angajaţii reclamantei.

Or, eliminarea / remedierea deficienţelor constatate pe parcursul utilizării sistemului face parte din prestarea serviciilor de mentenanţă, iar nu din etapa implementării proiectului. Pe parcursul derulării contractului, astfel cum anterior s-a reţinut, pârâta-reclamantă a apelat la societatea reclamantă în vederea remedierii unor erori, iar reclamanta a oferit pârâtei ajutorul necesar în remedierea problemelor, cum rezultă din corespondenţa purtată între părţi şi din raportul de expertiză realizat (aceste disfuncţionalităţi sunt în general corectate prin proceduri informatice suplimentare, unele propuse de către TS – fila 110 vol. III).

Consideră instanţa că erorile de funcţionare susţinute de pârâta-reclamantă (deci altele decât cele de implementare – instanţa arătând, în precedent, că pârâta a semnat fără obiecţiuni procesul-verbal de acceptanţă finală a implementării proiectului, astfel că nu mai poate contesta modalitatea de implementare) sunt chestiuni ce pot fi şi au fost remediate prin prestarea serviciilor de mentenanţă, conform contractului.

Cu privire la erorile de funcţionare a sistemului informatic, instanţa nu poate accepta teza pârâtei-reclamante care a arătat că se află în imposibilitatea de a folosi aplicaţia. De altfel, însăşi pârâta recunoaşte că a utilizat sistemul încă de la început, iar din raport de expertiză realizat în cauză rezultă că sistemul este folosit şi în prezent. Astfel, pârâta-reclamantă nu poate susţine că există o neexecutare semnificativă a contractului, cauzată de reclamanta-pârâtă, din moment ce societatea pârâtă foloseşte constant sistemul informatic, de aproximativ 4 ani, ceea ce dovedeşte că nu este iremediabil afectată / prejudiciată de modalitatea de funcţionare a sistemului.

Din raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni reiese că, deşi există unele erori ale sistemului, nu poate fi cuantificată (justificată tehnic) proporţia în care reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, ceea ce nu permite nici instanţei să aprecieze existenţa unei neexecutări semnificative a obligaţiilor contractuale, de către reclamanta-pârâtă, în condiţiile utilizării aplicaţiei de către pârâta-reclamantă (indiferent dacă, potrivit concluziei expertului, sistemul informatic nu poate fi folosit de către Credit pentru Fiecare în activitatea curentă fără riscul unor erori mari în prelucrare de date. Concluzia expertului, deşi argumentată tehnic, nu corespunde situaţiei de fapt, anume utilizării efective a sistemului de către pârâta-reclamantă, aspect care, consideră instanţa, are un impact definitoriu în analiza raportului contractual dintre părţi).

Astfel, chiar dacă ar reţine că erorile invocate de pârâtă reprezintă disfuncţionalităţi majore (care ar determina existenţa unei neexecutări culpabile semnificative a contractului încheiat între părţi) instanţa reţine prevederile art. 11.2 penultimul alineat din contract, conform căruia prin derogare de la prevederile de mai sus, în situaţia în care, indiferent dacă remediile propuse au fost sau nu agreate sau finalizate, clientul îşi desfăşoară activitatea, utilizând unui sau mai multe module ale sistemului informatic pe o perioadă de cel puţin 2 cicluri de raportare lunară, atunci procesul-verbal de recepţie finală corespunzător respectivelor module funcţionale se va considera acceptat şi semnat de client.

Astfel, instanţa reţine că pârâta-reclamantă a utilizat sistemul informatic în mod constant, încă de la implementarea sa, sens în care, conform prevederilor contractuale, pârâta-reclamantă nu poate invoca excepţia de neexecutare a contractului pentru a paraliza plata facturilor emise de pârâtă în perioada 26.05.2015-06.06.2017, în condiţiile în care, ulterior emiterii acestor facturi, a continuat să îşi desfăşoare activitatea, utilizând sistemul informatic livrat de reclamanta-pârâtă, ceea ce, coroborat cu cele antemenţionate, conduce la concluzia că nu a existat, din partea societăţii reclamante, o neexecutare semnificativă a obligaţiilor contractuale.

În fine, cu privire la ultima condiţie ce va fi analizată în cazul excepţiei de neexecutare, respectiv dacă această neexecutare (în cazul în care există) se datorează culpei pârâtei-reclamante, instanţa apreciază că acest aspect nu mai prezintă relevanţă, din moment ce s-a concluzionat, conform celor anterior expuse, că nu există o neexecutare semnificativă a obligaţiilor contractuale de către reclamanta-pârâtă.

În consecinţă, instanţa apreciază că pârâta-reclamantă nu are temei suficient pentru a refuza plata facturilor emise de către reclamanta-pârâtă, motiv pentru care o va obliga la plata către aceasta a sumei de 116.599,41 lei reprezentând contravaloarea licenţelor C ERP precum şi a serviciilor de implementare C. ERP, a serviciilor de post-garanţie C ERP şi a serviciilor suplimentare prestate de reclamantă în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr. 4216/29.05.2015.

Astfel, instanţa constată că în raportul juridic dintre părţi a intervenit răspunderea civilă contractuală a pârâtei-reclamante pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantei-pârâte, ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate. Sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, având în vedere că pârâta-reclamantă nu şi-a respectat obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor prestate, neexecutarea obligaţiei contractuale transpunându-se în săvârşirea unei fapte ilicite.

În patrimoniul reclamantei-pârâte a fost cauzat un prejudiciu, constând în lipsa contravalorii serviciilor prestate. 

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din probele administrate, în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor şi daunele produse, pârâta-reclamantă recunoscând neachitarea facturilor a căror plată este solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Vinovăţia debitorului este prezumată în materie contractuală, sarcina probei revenind-i chiar autorului faptei ilicite, prin dovedirea unei cauze exoneratoare ori prin dovedirea faptului că şi-a îndeplinit obligaţiile. Or, pârâta-reclamantă nu a dovedit achitarea facturilor emise de reclamantă, iar excepţia de neexecutare a fost găsită de instanţă ca fiind neîntemeiată.

Cu privire la penalităţile de întârziere, se reţine că, prin art. 15.1 din contract, părţile au stabilit ca, în cazul în care clientul nu plăteşte oricare dintre sumele datorate prestatorului la datele scadente menţionate în contract, clientul va plăti prestatorului penalităţi de întârziere de 0,1% din sumele datorate, pentru fiecare zi de întârziere.

În privinţa naturii juridice a acestei clauze, instanţa constată că aceasta reprezintă o clauză penală în sensul art. 1538 Cod civil, prin care părţile au evaluat anticipat contravaloarea prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea obligaţiilor de către debitor. În cazul în care părţile au înserat în contract o astfel de prevedere, creditorul nu trebuie să mai facă dovada întinderii prejudiciului suferit, iar instanţa nu poate reduce cuantumul acesteia decât în condiţiile art. 1541 Cod civil.

Prin urmare, având în vedere că acestă clauză a fost asumată de către părţi în mod expres, instanţa apreciază ca reclamanta-pârâtă este îndreptăţită să solicite şi să obţină obligarea pârâtei-reclamante şi la plata penalităţilor de întârziere datorate conform contractului, acest capăt de cerere fiind întemeiat. 

În raport de cererea reconvenţională, se reţine că, potrivit art. 209 alin. (1) C. proc. civ. dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională.

Pe calea cererii reconvenţionale, invocând garanţia vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului, pârâta a solicitat reducerea preţului iniţial al contractului cu suma de 38.520,20 lei, respectiv de la suma de 83.932,50 lei la suma de 45.412,3 lei, achitată deja de pârâtă.

Potrivit art. 1707-1708 Cod civil, vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat sau care îi micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preț mai mic. (2) Este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent. (3) Garanția este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului. (4) Vânzătorul nu datorează garanție contra viciilor pe care cumpărătorul le cunoștea la încheierea contractului. (5) În vânzările silite nu se datorează garanție contra viciilor ascunse. / Dacă părțile nu au convenit altfel, vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor ascunse, chiar și atunci când nu le-a cunoscut. (2) Clauza care înlătură sau limitează răspunderea pentru vicii este nulă în privința viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii contractului.

Conform art. 1710 alin. (1) lit. c) Cod civil,  în temeiul obligației vânzătorului de garanție contra viciilor, cumpărătorul poate obține, reducerea corespunzătoare a prețului.

Potrivit art. 1714 Cod civil, dispozițiile privitoare la garanția contra viciilor ascunse se aplică și atunci când bunul vândut nu corespunde calităților convenite de către părți.

Astfel, pentru a stabili existenţa unor vicii ascunse, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) viciul să fie ascuns, b) viciul / cauza acestuia să fi existat la momentul predării bunului, c) viciul să fie grav. De asemenea, pentru a opera garanţia vânzătorului pentru vicii ascunse, este necesar ca părţile să nu fi convenit limitarea / înlăturarea răspunderii pentru vicii.

În speţă, instanţa apreciază că se impune cu prioritate analiza condiţiei ca viciul să fie grav, pentru şi analiza clauzelor contractuale limitatoare de răspundere.

Cu privire la gravitatea viciului, se reţine că vânzătorul răspunde pentru viciile lucrului numai dacă acestea sunt grave, adică dacă din cauza lor lucrul devine impropriu întrebuinţării potrivit destinaţiei, sau îi micşorează utilitatea în asemenea măsură încât să se poată presupune că, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi încheiat contractul sau ar fi plătit un preţ mai redus. Viciu grav înseamnă că defecţiunile de calitate semnalate de cumpărător sunt suficient de însemnate încât să restrângă sau chiar să înlăture utilitatea bunului. Astfel, viciile trebuie să facă bunul de neîntrebuinţat ori să-i micşoreze în mod substanţial utilitatea, ceea ce nu se poate reţine atunci când este necesară doar remedierea unor erori / defecţiuni inerente funcţionării bunului.

În cauză, se reţine că viciile (erorile) invocate de pârâta-reclamantă nu fac bunul impropriu utilizării, din moment ce însăşi pârâta utilizează programul informatic în mod constant. De asemenea, nu poate aprecia instanţa că viciile invocate micşorează în mod substanţial utilitatea bunului, din moment ce pârâta foloseşte bunul în activitatea sa curentă, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, din răspunsurile pârâtei la interogatoriu, dar şi din raportul de expertiză. Faptul că pârâta este nevoită să corecteze manual unele erori (uneori chiar cu susţinerea reclamantei) nu este suficient pentru a demonstra că defecţiunile apărute diminuează în mod esenţial, însemnat utilitatea bunului, astfel că viciile nu sunt grave.

În ceea ce priveşte modificarea convenţională a garanţiei pentru vicii, instanţa reţine că aceasta este posibilă în virtutea libertăţii contractuale şi a faptului că normele prescrise în acest domeniu nu sunt imperative. Astfel, prin art. 16.3 din contract, părţile au stipulat că răspunderea prestatorului în baza contractului este limitată la rambursarea de către prestator a sumelor de bani încasate de la client pentru serviciile neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător, care au condus la apariţia unor deficienţe ale sistemului informatic şi nu include răspunderea pentru orice alte prejudicii.

Aşadar, urmare a convenţiei părţilor, răspunderea prestatorului este limitată la restituirea sumelor încasate de acesta, iar nu la reducerea preţului contractului (chiar dacă aceste operaţiuni par a avea acelaşi rezultat, ele sunt diferite din punct de vedere juridic şi nu pot fi confundate). În acest context, se impune precizarea faptului că, deşi pârâta-reclamantă solicită reducerea preţului iniţial al contractului cu suma de 38.520,20 lei, nu explică de ce această sumă ar fi corespunzătoare şi proporţională cu neexecutarea obligaţiilor contractuale de către reclamanta-pârâtă. Se mai impune precizarea că, deşi pârâta-reclamantă face referire la erori de implementare şi la defectuoasa remediere a erorilor (probleme în asigurarea unei mentenanţe eficace), solicită doar reducerea preţului iniţial al contractului, preţ care, potrivit art. 9.1 din contract, vizează exclusiv preţul licenţelor (15.550 euro) şi al implementării (2.550 euro), iar nu şi preţul serviciilor de mentenanţă (a se vedea şi concluziile scrise, în care pârâta arată că acele facturi emise de reclamantă şi care vizează servicii suplimentare nu au fost avute în vedere în formularea cererii de reducere a preţului contractului). Or, suma de 38.520,20 lei este mai mare decât preţul total al serviciilor de implementare (2.550 euro), iar pârâta-reclamantă nu a explicat în ce constă diferenţa, nu a contestat licenţele livrate (în cuantum total de 15.550 euro) şi nici nu ar fi precizat că în suma de 38.520,20 lei ar fi inclus şi preţul unor servicii de mentenanţă (suplimentare), ci a susţinut constant că urmăreşte doar reducerea preţului iniţial al contractului.

Or, chiar dacă ar considera că, în speţă, au existat vicii ascunse ale bunului livrat, instanţa constată că pârâta-reclamantă nu invocă o creanţă certă şi lichidă, suma de 38.250,20 lei depăşind preţul contractual al serviciilor de implementare. În acest sens, se reţine că pârâta a achitat suma de 45.412,3 lei din preţul iniţial al contractului, reprezentând licenţe şi servicii, conform înscrisurilor depuse la filele 106-107 vol. I, aşadar a achitat o parte din preţul serviciilor de implementare în cuantum total de 2.550 euro, nerezultând însă care este restul neachitat şi aferent exclusiv serviciilor de implementare (ca parte din preţul iniţial al contractului), iar nu şi serviciilor suplimentare.

Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă.

Cu privire la cheltuielile de judecată, se reţin prevederile art. 453 C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

În consecinţă, instanţa va dispune obligarea pârâtei-reclamante la plata către reclamanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.329,34 lei – taxă judiciară de timbru, 1.000 lei – onorariu expert (fila 171 vol. II).

Având în vedere soluţia ce se va pronunţa asupra cererii reconvenţionale, reţinând culpa procesuală a pârâtei-reclamante, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare