Constatare stingere drept de servitute. Art. 602-625 c. civ. nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil. Excepţia lipsei de interes.Excepția excepţia autorităţii de lucru judecat.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub numărul 19667/299/2016, la data de 04.05.2016, reclamanta MI SRL i-a chemat în judecată pe pârâții CA și CB, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe cale principală, să constate stingerea dreptului de servitute de trecere cu pasul constituit prin Sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 6107/299/2004, asupra imobilului deținut în proprietate de reclamantă, pe secțiunea de la limita imobilelor C2 și C3 până la calea publică (str. G B. ), iar pe cale accesorie, să dispună obligarea pârâților la încetarea exercitării dreptului de servitute asupra imobilului deținut în proprietate de reclamantă, pe secțiunea de la limita imobilelor C2 și C3 până la calea publică, să dispună obligarea pârâților să se abțină de la orice acte sau fapte care împiedică exercițiul dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în proprietatea reclamantei pe secțiunea menționată, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin Sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 6107/299/2004, s-a stabilit în favoarea societății D SA, dreptul de servitute de trecere cu pasul pe o suprafață de 48,44 mp, iar în favoarea pârâților dreptul de servitute de trecere cu pasul și cu autoturismul pe o suprafață de 141,39 mp și dreptul de servitute de trecere cu pasul pe o suprafață de 96,38 mp, în continuarea dreptului societății D. SA. Reclamanta a precizat că aceasta, în calitate de proprietar al fondului aservit, a cumpărat de la societatea D SA, proprietar al fondului dominant, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1819 din 14.12.2006 a Notarului Public A. , imobilul C3, dreptul de servitute constituit în favoarea societății D SA stingându-se astfel prin confuziune. S-a învederat prin cererea de chemare în judecată că imobilul C2 deținut de pârâți nu are caracter de loc înfundat, deoarece în favoarea acestora, prin Sentința civilă nr. 10483/07.07.2006 a fost constituit și dreptul de servitute de trecere cu pasul și cu autoturismul. Pentru aceste considerente, reclamanta a precizat că nu mai subzistă rațiunile pentru care a fost constituit dreptul de servitute de trecere cu pasul în favoarea pârâților pe secțiunea cuprinsă între limita imobilelor C2 și C3 și calea publică, atingerea adusă dreptului de proprietate al acesteia fiind inutilă și disproporționată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 618, art. 634, art. 480 C. civ.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.823,4 lei, potrivit art. 4 alin. (2) teza I și art. 3 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 80/2013, conform ordinului de plată nr. 1410 din 17.05.2016, emis de R Bank, atașat la dosar (fila 44 din vol. I).

Pârâții au formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată, prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii, cu motivarea că cererea de constatare a stingerii servituții aferente imobilului C3 trebuie adresată OCPI – BCF Sector 1, iar nu instanței judecătorești, iar cererea de constatare a stingerii servituții aferente imobilului C2 este inadmisibilă întrucât confuziunea a operat doar cu privire la servitutea instituită în favoarea imobilului C3, iar nu și a celei instituite în favoarea imobilului C2, întrucât cele două drepturi de servitute se află în indiviziune, iar nu una în continuarea celeilalte; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, pentru considerentul că prin contractul de vânzare-cumpărare invocat s-a stins doar dreptul de servitute al societății Docuri SA, cererea de constatare a stingerii servituții aferente imobilului C3 trebuind a fi formulată în contradictoriu cu această societate; excepția lipsei de interes a acțiunii, având în vedere că reclamanta nu a arătat care sunt motivele pentru care s-au invocat dispozițiile art. 634 teza a II-a. Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea cererii ca nefondată și neîntemeiată, arătând că prin Sentința civilă nr. 10483/07.07.2006 s-a instituit o servitute continuă și perpetuă, iar nu temporară, servitute care nu produce nicio pagubă reclamantei, fiind acordată acesteia o dezdăunare pentru lipsa de folosință, astfel încât prin anularea servituții s-ar produce o îmbogățire fără justă cauză în favoarea reclamantei, care nu le-a oferit pârâților o alternativă a locului prin care poate fi exercitat dreptul de trecere cu pasul.

De asemenea, pârâții au formulat cerere reconvențională, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea reclamantei la desființarea gardului ce blochează servitutea de trecere cu piciorul, aflat la limita proprietății dintre pârâți și reclamantă, iar in cazul in care aceasta nu o face , autorizarea paratilor pentru a-l desfiinta pe cheltuiala reclamantei; obligarea reclamantei la construirea unei porți de acces în gardul aflat la limita proprietății acesteia cu str. G-ral H Ma B nr. ...pentru a se permite libera circulație pe servitutea de trecere cu piciorul, avand in vedere ca reclamanta a blocat cu gardul edificat folosirea  servitutii de  trecere cu  piciorul inclusiv spre  poarta de acces auto, iar  in cazul in care reclamanta nu  construieste  poarta de acces  auto, sa autorizeze instanta  efectuarea  acestei operatiuni  pe  cheltuiala reclamantei; obligarea reclamantei la desființarea peretelui de cărămidă ce împiedică accesul la servitutea de trecere cu pasul spre scara podului din lateralul casei, iar în caz de neexecutare , autorizarea pârâților la efectuarea acestei operatiuni pe cheltuiala reclamantei, precum și obligarea reclamantei la lărgirea porții de acces auto și desființarea gardului construit de aceasta fără respectarea lățimii servituții de trecere sau mutarea acestuia pentru a asigura o lățime de minimum 7 m pe toată lungimea servituții de trecere începând de la poarta din str. GH M B nr.  și până la proprietatea pârâților și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reconvenționale, pârâții-reclamanți au arătat că, deși prin Sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 6107/299/2004, s-a recunoscut în favoarea pârâților-reclamanți o servitute de trecere cu piciorul pe proprietatea reclamantei-pârâte, aceasta din urmă, în anul 2009 a blocat parțial folosirea servituții prin amplasarea unui container naval pe o parte din drum, iar în anul 2012 trecerea a fost blocată integral ca urmare a edificării unui unui gard ce îngrădește proprietatea reclamantei-pârâte fără a mai permite accesul cu pasul. Pârâții-reclamanți au mai arătat că reclamanta-pârâtă a lăsat în mod intenționat un perete de cărămidă lung de aproximativ 2 m și înalt de 0,8 m la colțul dintre proprietatea acestora și cealaltă proprietate a reclamantei-pârâte, perete care trebuie sărit pentru a se putea folosi servitutea de trecere cu pasul spre scara podului din lateralul casei. Existența acestor impedimente a fost constată și de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 11169/299/2014 prin Sentința civilă nr. 24978/18.12.2015, sentință nedefinitivă prin care reclamanta-pârâtă a fost obligată a lăsa libere căile de acces stabilite. În ceea ce privește capătul de cerere vizând servitutea de trecere cu autoturismul, pârâții-reclamanți au învederat instanței că modalitatea în care aceasta a fost stabilită prin Sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, nu respectă dispozițiile legale prevăzute de art. 27 din Normele generale de prevenire și stingere a incendiilor aprobate prin OMI nr. 775/1997 și dispozițiile art. 4.11.3 din Anexa nr. 4 la Hotărârea nr. 525 din 27.06.1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, potrivit cărora pentru locuințele colective cu acces și lot folosit în comun, trebuie să fie prevăzute cu accese carosabile de o lățime de minimum 7 m în vedere a sigurării accesului autospecialelor de stingere a incendiilor și ambulanțelor. Pentru aceste motive ar fi necesară majorarea servituții de trecere la o lățime de 7 m și obligarea reclamantei-pârâte la lărgirea porții de acces auto și desființarea gardului construit de aceasta fără respectarea lățimii servituții de trecere sau mutarea acestuia pentru a asigura lățimea necesară accesului autospecialelor de stingere a incendiilor și ambulanțelor.

În drept, pârâții-reclamanți au invocat atât cu privire la întâmpinare, cât și cu privire la cererea reconvențională, dispozițiile art. 615, art. 616, art. 634 C. civ. din 1864, art. 755-762, art. 1528 C. civ., art. 205-209, art. 223 alin. (3), art. 413 și art. 453 C. proc. civ.

Cu privire la taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale, stabilită potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 3 alin. (1) lit. e) OUG nr. 80/2013 în cuantum total de 7.087,53 lei, pârâții-reclamanți au formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere ce a fost admisă în parte, în sensul reducerii acesteia la suma de 5.000 lei și eșalonarea plății taxei în 20 de rate lunare a câte 250 lei fiecare, începând cu data de 09.01.2017, scadența ratelor fiind în ultima zi a fiecărei luni. Anterior admiterii cererii de ajutor puiblic judiciar, pârâții-reclamanți au achitat suma de 80 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, astfel cum rezultă din chitanța seria 179141/2016 nr. 214609 din data de 12.07.2016 (fila 135 din vol. I).

Reclamanta-pârâtă a formulat cerere modificatoare a capătului principal al cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită să se dispună încetarea dreptului de servitute cu pasul, constituit prin Sentința civilă nr. 10483/07.07.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pe secțiunea de la limita imobilelor C2 și C3 până la calea publică (str. GB). Totodată, aceasta a formulat și răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâții-reclamanți și admiterea acțiunii formulate de reclamanta-pârâtă, și a ridicat excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile formulate de pârâții-reclamanți prin cererea reconvențională, și excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, si a cerut respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată. Reclamanta-pârâta a mai solicitat disjungerea cererii reconvenționale, admiterea excepției litispendenței și transmiterea dosarului către Tribunalul București în dosarul nr. 11169/299/2015 și suspendarea cererii reconvenționale după disjungere, cereri la care a renunțat ulterior.

Pârâții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinarea la cererea reconvențională prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate și a cererii de disjungere formulată de reclamanta-pârâtă, și admiterea cererii reconvenționale. Totodată, s-a formulat o cerere de suspendare a judecății cererii principale și a cererii reconvenționale, întrucât există o strânsă legătură între soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. 11169/299/2014 și soluția ce va fi pronunțată în prezenta cauză.

Pârâții-reclamanți au formulat și întâmpinare la cererea modificatoare a reclamantei-pârâte prin care au ridicat aceleași excepții și au invocat aceleași apărări precum cele susținute prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată.

În ședința publică din data de 06.02.2017, instanța respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes a acțiunii, invocate de pârâții-reclamanți, și a unit cu fondul cauzei excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, cu motivările cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată (filele 5-6 din vol. III).

În ceea ce privește probatoriul, reclamanta-pârâtă a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, a probei cu interogatoriul pârâților-reclamanți, a cercetării la fața locului și a probei cu expertiza tehnică topografică, iar pârâții-reclamanți au solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, a probei testimoniale, a probei cu interogatoriul reclamantei-pârâte, a probei cu expertiza tehnică topografică și construcții, a probei cu expertiza tehnică în specialitatea autovehicule, a cercetării la fața locului și emiterea a două adrese către IGSU București și PMB.

Instanța a respins proba cu interogatoriul reciproc și cercetarea la fața locului solicitate de ambele părți, a respins proba testimonială, proba cu expertiza tehnică în specialitatea autovehicule și solicitarea de emitere a unei adrese către PMB și a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri pentru ambele părți și a probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, iar pentru pârâții-reclamanți a încuviințat și emiterea unei adrese către IGSU București pentru a se preciza dacă actuala servitute de trecere auto asigură distanța minimă necesară intervențiilor în caz de incendiu și urgenă medicală și dacă intervențiile se pot realiza în condiții optime și prin staționarea autospecialelor de salvare/pompieri pe strada din dreptul culoarului de acces auto, ori e obligatorie deplasarea pe culoar. Proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie a fost administrată de două ori, fiind întocmite și depuse la dosarul cauzei două raporturi de expertiză cu valoare probatorie egală, unul întocmit de expertul tehnic judiciar BC (filele 44-49 din vol. III) și unul întocmit de expertul tehnic judiciar IID (filele 29-35 din vol. IV).

Statuând cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat și a excepției lipsei de interes a cererii reconvenționale invocate de reclamanta-pârâtă și unite cu fondul cauzei, instanța va reține următoarele:

În fapt, prin cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți CA și CB, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă MI SRL, se solicită: 1. obligarea reclamantei la desființarea gardului ce blochează servitutea de trecere cu piciorul, aflat la limita proprietății dintre pârâții-reclamanți și reclamanta-pârâtă; 2. obligarea reclamantei-pârâte la construirea unei porți de acces în gardul aflat la limita proprietății acesteia cu str. G HMB nr. .. pentru a se permite libera circulație pe servitutea de trecere cu piciorul; 3. obligarea reclamantei-pârâte la desființarea peretelui de cărămidă ce împiedică accesul la servitutea de trecere cu pasul spre scara podului din lateralul casei, iar în caz de neexecutare a tuturor acestor obligații autorizarea pârâților-reclamanți la efectuarea operațiunilor pe cheltuiala reclamantei-pârâte, precum și 4. obligarea reclamantei-pârâte la lărgirea porții de acces auto și desființarea gardului construit de aceasta fără respectarea lățimii servituții de trecere sau mutarea acestuia pentru a asigura o lățime de minimum 7 m pe toată lungimea servituții de trecere începând de la poarta din str. G-HMB  nr.  și până la proprietatea pârâților-reclamanți. Cauza primelor trei capete de cerere ale cererii reconvenționale constă în încălcarea dispozițiilor art. 615-616 și art. 634 C. civ. din 1864 și nerespectarea sentinței civile nr. 10483/07.07.2006, pronunțată în dosarul nr. 6107/299/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care s-a stabilit în favoarea pârâților-reclamanți și în sarcina reclamantei-pârâte dreptul de servitute de trecere cu pasul și cu autoturismul pe terenul din B, str. GB nr. .. sector 1, în suprafață de 141,39 mp și dreptul de servitute de trecere cu pasul pe același teren în suprafață de 96,38 mp.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de dosar 11169/299/2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, pârâții-reclamanți din prezenta cauză au solicitat în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă MI SRL obligarea acesteia la eliberarea terenurilor afectate de servitute, situate în B, str. GB nr. .., sector 1, iar în caz de refuz al acesteia autorizarea pârâților-reclamanți la efectuarea operațiunilor necesare, pe cheltuiala reclamantei-pârâte. Cauza acestei cereri de chemare în judecată a fost nerespectarea dispozițiilor art. 615-616 C. civ. din 1864 și nerespectarea sentinței civile nr. 10483/07.07.2006, pronunțată în dosarul nr. 6107/299/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Această acțiune civilă a pârâților-reclamanți a fost soluționată prin sentința civilă nr. 24978/18.12.2015 (filele 75-79 din vol. I), pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin respingerea apelului formulat împotriva acesteia, prin decizia civilă nr. 4063 din 28.10.2016, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă în dosarul nr. 11169/299/2014. Prin sentința civilă menționată s-a dispus obligarea reclamantei-pârâte la eliberarea terenurilor afectate de servitute din București, așa cum au fost individualizate prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 6107/299/2004 și autorizarea pârâților-reclamanți să procedeze la eliberarea terenurilor precizate în cazul neîndeplinirii obligației de către reclamanta-pârâtă.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat a cererii reconvenționale, instanța constată aplicabilitatea dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, precum și a dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

In vederea analizarii acestei exceptii, urmeaza a se examina in ce masura dispozitia instantei de  obligare a paratei sa  elibereze terenurile afectate de servitute, asa cum au fost acestea  individualizate prin sentinta  civila nr . 24978/18.12.2015 se refera si la impedimentele invocate de parati prin cererea reconventionala ( desfiintarea gardului ce  blocheaza servitutea  de  trecere cu  piciorul aflat la limita proprietatii dintre  reclamanta si parati, construirea unei  porti de acces in gardul aflat  la limita reclamantei  cu str. G H MB nr. .. pentru  permiterea accesului pe servitutea de  trecere cu  piciorul , obligarea reclamantei la desfiintarea  peretului de caramida ce  impiedica accesul la  servitutea de  trecere cu pasul spre scara podului din lateralul casei, obligarea reclamantei la lărgirea porții de acces auto și desființarea gardului construit de aceasta fără respectarea lățimii servituții de trecere sau mutarea acestuia pentru a asigura o lățime de minimum 7 m pe toată lungimea servituții de trecere începând de la poarta din str. GHMB nr. .. și până la proprietatea pârâților-reclamanți).

Asadar, in raport de dispozitivul acestei hotarari, reclamanta fost obligata a intreprinde toate demersurile necesare pentru a asigura paratilor exercitarea libera si nestingherita a dreptului de trecere pe cele doua suprafete de  teren, individualizate  prin sentinta civila nr. 10483/07.07.2006. Prin urmare, dispozitia instantei nu a fost  limitata la un anumit  impediment  sau obstacol aflat  pe terenul afectat de  servitutea de trecere, ci la asigurarea liberului acces al paratilor pe terenurile afectate de servitute si la indepartarea si eliminarea tuturor piedicilor ce ar  ingreuna sau limita acest acces.

Astfel, prin sentinta civila nr. 24978/18.12.2015  ramasa  definitiva prin decizia civila  nr. 4063 A/28.10.2016 a Tribunalului  Bucuresti Sectia a V a Civila, s-a retinut ca paratii nu au posibilitatea efectiva de a patrunde pe terenul aferent  servitutii de trecere cu pasul , suprafata respectiva fiind  ingradita de catre reclamanta. In ceea ce priveste  servitutea de  trecere cu  pasul si cu  autoturismul , desi s-a retinut ca aceasta trecere este libera si poate  fi folosita de catre parati , cu  toate acestea , s-a constatat ca terenul pe care se exercita aceasta servitute a fost ingradit pe mai  multe  laturi , cu  un gard de plasa de sarma , respectiv de tabla cutata , motiv pentru care  s-a considerat ca chiar daca se  respecta limitele de suprafata indicate prin hotararea judecatoreasa initiala, exercitarea dreptului de servitute nu mai  este  corespunzatoare pentru trecerea cu autoturismul , ci doar cu pasul. Instanta de apel a mai  retinut ca trecerea cu  autoturismul nu  se mai poate realiza in conditii optime , conditii avute in vedere la momentul stabilirii acestei  servituti , din cauza unghiurilor create prin constructia gardului , de o parte si de  alta a drumului , pana la locuinta  reclamantilor.

In aceste conditii, instanta apreciaza ca pretentiile paratilor constand in desfiintarea gardului ce  blocheaza servitutea  de  trecere cu  piciorul, aflat la limita proprietatii dintre  reclamanta si parati si obligarea reclamantei la desfiintarea  peretului de caramida ce  impiedica accesul la servitutea de  trecere cu pasul au  fost deja solutionate prin sentinta civila nr. 24978/18.12.2015  ramasa  definitiva prin decizia civila  nr. 4063 A/28.10.2016 a Tribunalului  Bucuresti Sectia a V a Civila in sensul obligarii reclamantei la eliberarea terenurilor afectate de  servitute , asa  cum au  fost  individualizate prin sentinta civila nr. 10483/07.07.2006 pronuntata de  Judecatoria Sectotului 1 Bucuresti.

Pin urmare, instanta va admite  exceptia  autoritatii de  lucru judecat cu  privire la capetele 1  si 3 ale cererii reconventionale, urmand  a le respinge pentru existenta autoritatii de lucru judecat.

De  asemenea, instanta apreciaza ca exceptia invocata de parati nu  poate fi  admisa  si cu  privire la  capetele 2 si 4 ale cererii reconventionale, avand in vedere ca acestea  constituie pretentii noi si urmaresc stabilirea in sarcina reclamantei a unor obligatii suplimentare celei de eliberare a terenurilor afectate de servituti, respectiv construirea unei  porti de acces in gardul aflat  la limita reclamantei  cu str. GHMB  nr.  pentru  permiterea accesului pe servitutea de  trecere cu  piciorul si lărgirea porții de acces auto și desființarea gardului construit de aceasta fără respectarea lățimii servituții de trecere cu autoturismul și cu pasul sau mutarea acestuia pentru a asigura o lățime de minimum 7 m pe toată lungimea servituții de trecere.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, instanța o va respinge, având în vedere caracterul subsidiar al acesteia, și soluția de admitere a excepției autoritații de lucru judecat invocată de reclamanta-pârâtă. Prin raportare la cel de-al  doilea si al patrulea capăt al cererii reconvenționale, instanța constată ca fiind respectate dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., potrivit cărora, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual. În acest sens, se reține că, având în vedere raporturile juridice existente între părți, pârâții-reclamanți fiind proprietari ai fondului dominant, iar reclamanta-pârâtă, proprietar al fondului aservit, cei dintâi pot justifica un interes în formularea unei acțiuni prin care să se solicite modificarea limitelor dreptului de trecere instituit prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale invocată de reclamanta-pârâtă, ca neîntemeiată.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ceea ce privește fondul drepturilor deduse judecății, instanța reține următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București (filele 17-21 din vol I), pronunțată în dosarul nr. 6107/299/2004 (nr. în format vechi 6895/2004), în favoarea pârâților-reclamanți CA și CB și în sarcina reclamantei-pârâte MI SRL a fost recunoscut un drept de servitute de trecere cu pasul și cu autoturismul pe terenul din B. , str. GB nr. .., sector 1, în suprafață de 141,39 mp, delimitat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză (fila 92 din vol. I) și dreptul de trecere cu pasul pe același teren, în suprafață de 96,38 mp, delimitat în anexa nr. 2 la raportul de expertiză (fila 91 din vol. I). Reclamanta-pârâtă a fost obligată la respectarea dreptului de servitute, iar pârâții-reclamanți au fost obligați la plata sumei de 24.271,56 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 237,77 mp. Prin aceeași sentință, s-a stabilit și în favoarea societății D. SA și în sarcina reclamantei-pârâte dreptul de servitute de trecere cu pasul pe același teren, în suprafață de 48,44 mp, delimitat în anexa nr. 1 la raportul de expertiză, limitele acestui drept de trecere suprapunându-se parțial cu dreptul de trecere cu pasul instituit în favoarea pârâților-reclamanți CA și CB, până în dreptul zidului despărțitor dintre corpurile de clădire C2 (imobilul proprietatea pârâților-reclamanți) și C3 (imobilul proprietatea societății D SA).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1819 din 14.12.2006 a Notarului Public A. (fila 22-28 din vol. I), reclamanta-pârâtă, în calitate de cumpărător, a achiziționat de la societatea D. SA, în calitate de vânzător, imobilul situat în B, str. G.B nr. , sector 1, compus din construcție (Corpul C3) și din terenul intravilan de sub construcție, împreună cu dreptul de servitute de trecere constituit în favoarea acestui imobil prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006.

În drept, instanța are în vedere dispozițiile art. 59 Legea nr. 71/2011, potrivit cărora dispozițiile art. 602-625 C. civ. nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia. Întrucât dreptul de servitute de trecere în favoarea pârâților-reclamanți a fost stabilit prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, adică anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, instanța reține ca fiind incidente în prezenta cauză prevederile C. civ. din 1864. Astfel cum s-a reținut și prin hotărârea judecătorească menționată anterior, servitutea de trecere recunoscută în favoarea pârâților-reclamanți nu reprezintă o servitute stabilită prin fapta omului, reglementată de dipozițiile Capitolului 3 din C. civ. din 1864, ci o servitute legală de trecere, reglementată de dispozițiile art. 616-619 C. civ. din 1864. Potrivit acestor prevederi legale, servitutea legală de trecere încetează în momentul în care dispare caracterul de loc înfundat al fondului dominant. În prezenta cauză, instanța reține că, cu privire la imobilul C3, cumpărat de reclamanta-pârâtă de la societatea D. SA, a dispărut caracterul de loc înfundat al acestuia, existent la momentul pronunțării sentinței civile nr. 10483/07.07.2006, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1819 din 14.12.2006 a Notarului Public A. și dobândirea astfel a dreptului de proprietate asupra fondului dominant de către reclamanta-pârâtă, titulară a dreptului de proprietate asupra fondului aservit.

În ceea ce privește dreptul de servitute de trecere cu pasul stabilit în favoarea pârâților-reclamanți prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, la momentul pronunțării hotărârii, instanța a avut în vedere faptul că aceștia au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3113/24774/23.01.1997 de la Primăria Municipiului București prin SC H.  SA, locuința situată în București, str. B nr. ..,.., ap. .., sector 1, în temeiul Legii nr. 112/1995, dobândind totodată suprafața de teren situată sub construcție, potrivit art. 33 din HG nr. 20/1996. Totodată, s-a avut în vedere că reclamanta-pârâtă MI SRL a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40 din 07.03.2005 de Notarul D. imobilul situat la adresa B. , str. GB nr. .., sector 1, compus din teren intravilan în suprafață de 1.406,3 mp, actul cuprinzând mențiunea respectării dreptului de servitute pentru ceilalți coproprietari. Din situația de fapt reținută, s-a constatat că pârâții-reclamanți CB și CA nu pot utiliza bunul imobil proprietatea lor, constând în construcții și terenul deținut, prin intrarea și ieșirea din acesta și ajungerea la calea publică (str. GB) decât prin trecerea pe terenul proprietatea reclamantei-pârâte MI SRL, care constituie curtea imobilului, întrucât CB și CA nu sunt proprietari decât cu privire la terenul de sub contrucție. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că situația de fapt reținută la acel moment cade sub incidența dispozițiilor art. 616 – art. 618 C. civ. din 1864, astfel încât reclamanta-pârâtă, proprietar al fondului aservit, este obligată să recunoască pârâților-reclamanți dreptul de trecere pe terenul său, acest drept de trecere fiind menționat și în titlul autoarei reclamantei-pârâte și în actele juridice subsecvente. Pentru aceste considerente, instanța a stabilit în favoarea pârâților-reclamanți CA și CB și în sarcina reclamantei-pârâte MI SRL un drept de servitute de trecere cu pasul și cu autoturismul pe terenul din B, str. GB nr. .., sector 1, în suprafață de 141,39 mp, delimitat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză (fila 92 din vol. I) și dreptul de trecere cu pasul pe același teren, în suprafață de 96,38 mp, delimitat în anexa nr. 2 la raportul de expertiză (fila 91 din vol. I).

În prezent, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, constând în cele două rapoarte de expertiză tehnică topografică, întocmite de experții tehnici judiciari BC și II (filele 44-46 din vol. III și 29-35 din vol. IV), situația de fapt a imobilelor situate la adresa B, str. GB nr. , sector 1, nu s-a modificat față de cea existentă la momentul de referință al sentinței civile nr. 10483/07.07.2006. Susținerile reclamantei-pârâte în sensul dispariției caracterului de loc înfundat al imobilului C2 al pârâților-reclamanți, întrucât aceștia au acces la calea publică prin utilizarea dreptului de servitute de trecere cu pasul și cu autoturismul, nu poate fi primită de instanță, având în vedere că și dreptul de trecere cu pasul ce face obiectul prezentei acțiuni și dreptul de trecere cu pasul și cu autoturismul în suprafață de 141,39 mp, au fost stabilite prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006. Astfel, instanța a avut în vedere aceeași situație de fapt, în raport cu care a reținut caracterul de loc înfundat al imobilului C2 și a recunoscut atât un drept de servitute de trecere cu pasul și cu autoturismul pe o suprafață de 141,39 mp, delimitat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză (fila 92 din vol. I), cât și un drept de trecere cu pasul pe același teren, în suprafață de 96,38 mp, delimitat în anexa nr. 2 la raportul de expertiză (fila 91 din vol. I). Faptul că reclamanta-pârâtă a dobândit în proprietate celălalt imobil – C3 – prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1819 din 14.12.2006 a Notarului Public A, în favoarea căruia s-a stabilit un drept de servitute de trecere cu pasul, nu reprezintă o modificare a situației de fapt reținute prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006 cu privire la imobilul C2, proprietate a pârâților-reclamanți, întrucât prin această hotărâre s-a prevăzut în mod expres și distinct stabilirea dreptului de servitute de trecere cu pasul în favoarea lui CB și CA prin limitele precizate la anexa nr. 2 la raportul de expertiză, apreciindu-se că în acest mod se obține o ieșire suficientă la drumul public.

De altfel , acest aspect a fost  retinut de insasi instanta de apel investita cu solutionarea acestei cai de atac exercitate impotriva sentintei civile nr. 10483/07.07.2006, care a avut in vedere si contractul de vanzare cumparare autentificat  sub nr. 1819/14.12.2006 de catre BNP A si care a retinut ca instrainarea constructiei corp B de catre SC D SA  catre MI SRL nu este de natura sa schimbe situatia de fapt retinuta de prima instanta (prin sentinta de mai  sus).

Referitor la afirmațiile reclamantei-pârâte potrivit cărora modul de exercitare al celor două drepturi de servitute de trecere ar fi împovărător fondului aservit și ar îngrădi în mod neîntemeiat dreptul de proprietate al acesteia, instanța le va respinge ținând cont de faptul că proprietarul fondului aservit își păstrează toate atributele dreptului său de proprietate asupra suprafeței de teren ce face obiectul servituții. Pentru a concluziona în acest sens instanța are în vedere și faptul că, pentru acoperirea prejudiciului efectiv suferit de reclamanta-pârâtă, în concret, pentru restrângerea parțială a folosinței terenului prin permiterea pârâților-reclamanți să treacă pe respectivul teren, aceștia din urmă au fost obligați la plata sumei de 24.271,56 lei prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006. Mai mult, astfel cum s-a reținut prin aceeași sentință civilă, suprafața de teren afectată de servitute nu ar putea fi folosită de reclamanta-pârâtă pentru a-și edifica o altă construcție întrucât aceasta se află deasupra rețelelor edilitare ale imobilului și este situată la limita proprietății societății MI SRL dinspre str. LC, astfel încât reclamanta-pârâtă nu justifică pricinuirea unei pagube disproporționate, nefăcând dovada existenței unei restrângeri nejustificate a dreptului său. Argumentul potrivit căruia pârâții-reclamanți nu ar mai justifica vreun interes în utilizarea servituții de trecere cu pasul pe suprafața de teren de 96,38 mp, întrucât aceștia nu au mai utilizat acea servitute din anul 2009, nu poate fi primită având în vedere că pârâții-reclamanți s-au aflat în imposibilitate de a-și exercita dreptul de trecere prin acel loc, ca urmare a încălcării de către reclamanta-pârâtă a obligațiilor stabilite în sarcina acesteia prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 24978/18.12.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 11169/299/2014. Așadar, reținerea acestei apărări ar însemna nerespectarea principiului nemo auditur propriam trupitudinem allegans.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și modificată de reclamanta-pârâtă, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți.

In ceea ce priveste cel de-al doilea capat al cererii reconventionale, paratii au solicitat obligarea reclamantei la construirea unei porti de acces in gardul aflat la limita  proprietatii acesteia cu  str. G-ral HMB nr. .., pentru a permite libera circulatie pe servitutea de trecere cu  piciorul , avand in vedere ca reclamanta a blocat cu gardul edificat folosirea servitutii de trecere cu  piciorul inclusiv spre poarta de acces auto, instanta  retine urmatoarele:

Prin cele doua rapoarte de expertiza efectuate in cauza, s-a retinut ca gardul aflat  la limita proprietatii reclamantei cu  str. GB este  gardul vechi de la strada al imobilului , ce  exista si la data  pronuntarii sentintei civile nr.10483/.7.07.2006, a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti , care insa nu precizeaza cum se  realizeaza accesul paratilor la servitutea de  trecere cu pasul. Acest gard nu  cuprinde o portita in dreptul culoarului pietonal , insa are o poarta auto cu latimea de 3.56 m , accesul cu autoturismul nefiind blocat de acest gard.

De  asemenea, prin raportul de expertiza specialitatea topografie intocmit de expertul II s-a retinut ca la limita dintre  constructia C3 si Constructia C2 a familiei C. , este  construit un gard de plasa, ce  inchide  practic culoarul pietonal pentru iesirea spre strada. Totodata, s-a constatat ca terenul din partea de est a imobilului, ce  cuprinde si constructiile C3 si C4 , este  practic complet  inchis , prin edificarea unui gard de  tabla construit pe hotarul de est a culoarului  de acces  auto, gardul de  la strada si gardul de plasa dintre constructiile C2 si C3.

De  asemenea, prin sentinta  civila nr. 24978/18.12.2015 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti s-a retinut ca nu  exista acces la servitutea de  trecere cu  piciorul , drumul fiind blocat, iar  intrarea dinspre strada este  blocata cu  un gard inchid. Totodata, s-a retinut ca servitutea de trecere cu  pasul si  cu autoturismul in suprafata de 141.39 m.p. este imprejmuita  cu  garduri.

Prin urmare,  constatandu-se imposibilitatea obiectiva a paratilor de a patrunde pe terenul pe care ar  trebui sa  se  exercite servitutea de  trecere cu pasul , fiind ingradit de  societatea reclamanta , precum si  imposibilitatea exercitarii dreptului de trecere  cu  autoturismul, datorita  executarii gardurilor de o parte  si de alta a portiunii de  teren pe care trebuia sa se exercite servitutea de trecere cu pasul si autoturismul , instanta a dispus obligarea paratilor la eliberarea terenurilor afectate de  servitute , asa cum au fost individualizate prin sentinta  civila nr. 10483/07.07.2006 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, ceea ce presupune implicit  desfiintarea acestor garduri ce limiteaza exercitarea dreptului de  servitute.

Desi sentinta civila nr. 10483/2006 nu precizeaza modalitatea prin care se  realizeaza accesul dintre strada pe terenul afectat de  servitutea de trecere cu pasul, din motivele de fapt  prezentate de parati in cererea reconventionala, instanta  retine ca acesta se realiza prin poarta de acces auto, considerentul pentru care paratii au solicitat obligarea reclamantei la construirea unei porti in gardul dinspre strada fiind tocmai acela ca reclamanta a blocat  cu gardul edificat  folosirea servitutii de trecere cu  piciorul spre poarta de acces auto.

Prin urmare, instanta retine ca in urma executarii de catre  reclamanta a obligatiei stabilite prin sentinta  civila nr. 24978/18.12.2015 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti de  eliberare a terenurilor afectate de servituti, inclusiv prin desfiintarea gardurilor care ingradesc exercitiul acestora, este asigurat accesul paratilor catre  terenul afectat de servitutea de  trecere cu  pasul, dinspre strada , prin poarta de acces auto , astfel cum de altfel s-a realizat pana in anul 2012, cum au  sustinut chiar paratii.

Potrivit  art. 635 C.civ., acela  care are un drept  de servitute nu-l poate  intrebuinta decat dupa cuprinderea titlului sau, fara a putea face nici in fondul supus  servitutii , nici  in fondul pentru care servitutea este infiintata, vreo schimbare impovaratoare celui dintai fond.

Prin urmare , proprietarului fondului aservit are obligatia pasiva , care  consta in aceea ca trebuie sa se abtina de la orice act de natura a impiedica exercitiul dreptului de servitute, revenindu-i obligatia de a efectua lucrari pentru exercitarea servitutii doar daca si-a asumat  in mod expres aceasta indatorire prin titlu.

Insa, prin sentinta  civila nr. 10483/07.07.2006 prin care s-a constitui in favoarea paratilor  dreptul de servitute cu pasul nu s-a prevazut  si obligatia de a construi o poarta in gardul dinspre strada pentru exercitarea acestui drept, iar  prin sentinta  civila nr. 24978/18.12.2015,  s-a constatat ca prin  obligarea reclamantei la eliberarea terenurilor afectate de  servitute se asigura dreptul paratilor de a folosi servitutea, astfel cum a fost  individualizata  in titlu. In aceste conditii, apreciaza ca fiind neintemeiata cererea de obligare a paratilor de a construi o poarta in gardul dinspre  strada pentru asigurarea accesului distinct al paratilor pe terenul aferent  servitutii de  trecere , de vreme ce acesta poate  fi asigurat, prin poarta de acces auto, ca urmare a executarii de catre reclamanta a obligatiei stabilite in sarcina sa prin sentinta  civila nr.  24978/18.12.2015.

Prin urmare, avand in vedere ca solicitarea paratilor formulata  la pct. 2 al cererii reconventionale ar reprezinta o sarcina suplimentara pentru proprietarul fondului aservit  si nejustificata in raport de considerentele de mai sus si imprejurarea ca pana in anul 2012 , accesul s-a realizat prin poarta de acces auto (astfel cum au aratat chiar paratii), instanta  urmeaza a respinge ca neintemeiat cel de-al doilea capat al cererii reconventionale.

În ceea ce privește cel de-al patrulea capăt al cererii reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți prin care se solicită obligarea reclamantei-pârâte la lărgirea porții de acces auto și desființarea gardului construit de aceasta fără respectarea lățimii servituții de trecere cu autoturismul și cu pasul sau mutarea acestuia pentru a asigura o lățime de minimum 7 m pe toată lungimea servituții de trecere, instanța are în vedere următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 6107/299/2004, s-a stabilit în favoarea pârâților-reclamanți CA și CB și în sarcina reclamantei-pârâte MI SRL un drept de servitute de trecere cu pasul și cu autoturismul pe terenul din B, str. GB nr. , sector 1, în suprafață de 141,39 mp, delimitat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză (fila 92 din vol. I). Prin sentința civilă nr. 24978/18.12.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 11169/299/2014, s-a constatat că prin construcția de către reclamanta-pârâtă a gardurilor de-o parte și de alta a drumului pe care trebuia exercitată servitutea, drumul a devenit impracticabil pentru un autoturism de dimensiuni medii, reținându-se că, chiar dacă a fost respectată suprafața de 141,39 mp, în concret, prin colțurile gardurilor, a devenit imposibilă exercitarea servituții de trecere cu autoturismul. Pentru aceste motive, s-a constatat încălcarea hotărârii judecătorești prin care a fost consacrat dreptul de trecere al pârâților-reclamanți și s-a dispus obligarea reclamantei-pârâte la eliberarea terenurilor afectate de servitute și autorizarea pârâților-reclamanți la efectuarea operațiunilor necesare în cazul neîndeplinirii obligației de către aceasta.

Instanța reține așadar, că prin sentința civilă nr. 11169/299/2014, s-a dispus efectuarea operațiunilor necesare pentru ca pârâții-reclamanți să poată exercita dreptul de servitute de trecere și cu autoturisme de dimensiuni medii. Conform adresei nr. C/24781 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DS” B-I (fila 43 din vol. IV), în urma verificării în teren a culoarului de acces către proprietatea pârâților-reclamanți, s-a constatat faptul că lungimea culoarului este de 45 m și că pe acest culoar se poate pătrunde doar cu autospeciale de salvare – SMURD –, iar în situația unei intervenții de tip incendiu, autospecialele de gabarit mare de tipul ASpISI (Autospecială de protecție, intervenție și salvare la înălțime) și APCA (Autopompă cisternă alimentare cu apă) se pot poziționa pe strada din dreptul culoarului de acces, urmând a se întinde linii de furtun pe toată distanța culoarului, în acest mod realizându-se intervenția. De asemenea, s-a precizat că chiar și în situația în care acest drum ar fi permis accesul autospecialelor de pompieri de gabarit mare, acestea nu ar fi intervenit pe culoar, întrucât nu ar fi fost respectată distanța obligatorie de siguranță, distanță de minimum 40 metri de locul unde se realizează intervenția. Având în vedere aceste precizări, instanța constată că, deși situația medicală a pârâtei-reclamante CA, astfel cum a fost probată prin înscrisurile existente la dosar (filele 56-67 din vol. IV), este una precară și ar putea necesita intervenția repetată a autospecialelor de salvare – SMURD –, accesul acestor autospeciale se poate realiza pe culoarul determinat de dreptul de servitute de trecere constituit în favoarea pârâților-reclamanți.

În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din HG nr. 525 din 27.07.1996 de aprobare a Regulamentului general de urbanism, care la art. 25 alin. (1) și (2) prevede că: autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă exista posibilități de acces la drumurile publice, direct sau prin servitute, conform destinației construcției, caracteristicile acceselor la drumurile publice trebuie să permită intervenția mijloacelor de stingere a incendiilor, dar, în mod excepțional, se poate autoriza executarea construcțiilor fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1), cu avizul unității teritoriale de pompieri. Potrivit pct. 2.9.1. din Normativul de siguranță la foc a construcțiilor indicativ P118-99, pentru asigurarea condițiilor de acces, intervenție și salvare în caz de incendiu la construcții și instalații se prevăd căi de circulație (drumuri) necesare funcțional sau fâșii libere de teren, corespunzător amenajate pentru accesul utilajelor și autospecialelor de intervenție ale pompierilor; nu este obligatorie asigurarea unor circulații carosabile (drumuri) la cabane, refugii turistice, construcții la altitudine (montane), anexe gospodărești, etc. precum și la construcții încadrate în categoria de importanță D (redusă). În cauză nu sunt incidente dispozițiile pct. 2.9.5 din actul normativ menționat, invocate de pârâții-reclamanți, potrivit cărora curțile interioare neacoperite cu aria mai mare de 600 mp și închise pe toate laturile de construcții, situate la nivelul terenului sau al circulațiilor carosabile adiacente ori la o diferență de nivel mai mică de 0,50 m față de aceste circulații, se prevăd obligatoriu cu accese carosabile pentru autospecialele de intervenție în caz de incendiu, cu gabarite de minimum 3,80 m lățime și 4,20 m înălțime, întrucât suprafața terenului proprietatea pârâților-reclamanți are o suprafață de 56,25 mp, nefiind îndeplinită cerința prevăzută de prevederile legale menționate.

Având în vedere mențiunile existente în cuprinsul adresei nr. C/24781 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DS” B-I, instanța constată că situația terenului proprietatea pârâților-reclamanți se încadrează în cazul de excepție prevăzut de art. 25 alin. (2) din Regulamentul general de urbanism, nefiind necesară respectarea limitelor prevăzute de art. 25 alin. (3) din Regulament și de Anexa nr. 4 la acesta la pct. 4.12, potrivit căruia pentru toate categoriile de construcții și amenajări se vor asigura accese pentru intervenții în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru trafic greu; în cazul construcțiilor ce formează curți interioare, asigurarea accesului vehiculelor de pompieri se va face prin ganguri cu o lățime minima de 3 m și o înălțime de 3,5 m.

Astfel, instanța reține că modalitatea în care a fost stabilit dreptul de servitute de trecere cu autoturismul și cu pasul în favoarea pârâților-reclamanți prin sentința civilă nr. 10483/07.07.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 6107/299/2004, respectă prevederile legale privind siguranța la foc a construcțiilor, in conditiile  in care distanta obligatorie  de  siguranta pentru autospecialele de  pompieri de gabarit mare este de minim 40 metri, iar culoarul de acces are  o lungime de 45 metri.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge cel de-al patrulea capăt al cererii reconvenționale prin care se solicită obligarea reclamantei-pârâte la lărgirea porții de acces auto și desființarea gardului construit de aceasta fără respectarea lățimii servituții de trecere cu autoturismul și cu pasul sau mutarea acestuia pentru a asigura o lățime de minimum 7 m pe toată lungimea servituții de trecere, ca neîntemeiat.

Referitor la cheltuielile de judecată , instanta va lu act ca reclamanta si-a rezervat  dreptul de a solicita cheltuieli de  judecata pe cale  separata.

In privinta cheltuielilor de judecata solicitate de parati, instanta va retine ca in raport de  solutia pronuntata pe cererea principala, se va constata culpa  procesuala a reclamantei , urmand ca aceasta sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecata aferente solutionarii pretentiei principale, in cuantum de 2550 lei ( constand in onorariu expert 800 lei si  onorariu avocat 1750 lei).

Domenii speta

Spete similare