Obligaţia de a face

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 20.07.2020, reclamanta G.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F.I. ca prin sentința ce se va pronunța sa fie obligat sa desființeze partea din construcția sa, edificată fără autorizația ceruta de lege, respectiv etajul si podul, care obturează lumina solară pe proprietatea sa, iar in caz de refuz din partea pârâtului, sa fie abilitată sa procedeze la desființarea extinderii, pe cheltuiala pârâtului; a foișorului din lemn, zidurile de sprijin si placa din beton si orice alte construcții, făcute fără autorizația de construire, pentru care a fost sancționat contravențional la 10.10.2019; cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii se arată de reclamantă că are calitatea de proprietară a imobilului situat in orasul Bușteni, str. Horia nr.8, jud. Prahova, învecinat pe latura de Sud cu locuința pârâtului F.I.

Conform Memoriului tehnic pentru studiu de insorire, intocmit in luna noiembrie 2019 de arh.B. G. pe terenul apartinanând acestuia este amplasata o locuinta cu regim de inaltime parter + etaj + pod, care are calcan aproape de limita sa de proprietate, fapt ce contravine O.M.S. nr.536/1997 si nu asigura insorirea minima de 1,5 ore de insorire directa la solstitiul de iarna a ferestrelor de la casa sa de locuit.

Precizează ca de-a lungul timpului a formulat mai multe sesizari si a fost in audiență la Primaria Orasului Busteni si I.T.C. Prahova, fara ca autoritatea locala sa ia vreo masura, in sensul obligarii paratului sa desfiinteze partea de constructie care îi incalcă gradul de însorire, conform studiului tehnic de însorire intocmit de arh.B. G.

Potrivit art.3 alin.l Cap. I - Norme de igiena referitoare la zonele de locuit din Normele de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei, aprobate prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 119 din 4 februarie 2014, amplasarea cladirilor destinate locuințelor trebuie sa asigure însorirea acestora pe o durata de minimum 1 1/2 ore la solstițiul de iarna, a incaperior de locuit din cladire si din locuintele învecinate.

De asemenea, art.3 alin.2 din O.M.S. nr.119 din 4 februarie 2014 prevede ca, in cazul in care distanța dintre cladirile invecinate este mai mica sau cel putin egala cu inaltimea cladirii celei mai inalte, se va intocmi studiu de insorire.

Conform art.3 din Ordinul 19/04.02.2014 al  Ministerului Sănătății: Amplasarea clădirilor destinate locuințelor trebuie sa asigure însorirea acestora pe o durata de maximum 1 1/2 ore la solstițiul de iarna, a încăperilor de locuit din clădire si din locuințele învecinate.

In cazul in care proiectul de amplasare a clădirilor evidențiază ca distanța dintre clădirile învecinate este mai mica sau cel puțin egala cu înălțimea clădirii celei mai inalte, se va întocmi studiu de însorire, care sa confirme respectarea prevederilor de la alin.1.

Memoriul tehnic pentru studiu de însorire întocmit in luna noiembrie 2019 de arh.B.G. atestă ca extinderea locuinței pârâtului încalcă prevederile acestui ordin.

Astfel, ferestrele locuinței sale nu mai dispun de beneficiul celor 1,5 ore de însorire directă la solstițiul de iarnă si, proporțional mai mare pe parcursul întregului an, ceea ce generează nu numai disconfort, ci si degradări in timp la imobil si in curte din cauza igrasiei, avand in vedere zona de munte, cu umiditate mai mare ca la șes.

Precizează ca prealabil introducerii acțiunii l-a notificat pe parat sa aducă imobilul sau la stadiul initial, respectiv anterior obturării însoririi casei prin construirea etajului si podului de la imobilul sau.

Pe cale de consecință, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

In drept, disp.art.1.164 din Codul civil, art.l.alin.l si art.2.5.6. din Anexa 1 din Legea nr.50/1991 (republicata) si art.3 din Ordinul nr. 119/04.02.2014 al Ministerului Sănătății, art.1349 alin. 1 si art.1522 alin.l din Codul civil.

Pârâtul F.I.nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță, fiind reprezentat prin avocat ales, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a mai invocat de pârât excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la obligația de a face, precizând că a trecut un interval de timp mai mare de 3 ani de la edificarea lucrărilor de construire de către pârât, astfel că s-a prescris dreptul reclamantei de a solicita pe calea acțiunii în obligație de a face de a solicita desființarea respectivelor lucrări de construcții.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine în fapt următoarele:

Atât reclamanta G.E., cât și pârâtul F.I. sunt proprietarii unor imobile construcţii situate în or. Bușteni, str. Horia nr.8, jud. Prahova, locuința reclamantei învecinându-se pe latura sudică cu locuința pârâtului, care are regimul de înălțime parter+etaj cu pod, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică de specialitatea construcții întocmit de expert M. Ghe.  (filele 40-41).

Raportul de expertiză a stabilit că imobilul construcție – casă de locuit C1, cu regim de înălțime parter și etaj cu pod, care are calcan aproape de limita de hotar cu proprietatea reclamantei, a fost edificat astfel: parterul a fost construit în anul 1953, fiind recompartimentat și extins în perioada 1996-1998, rezultând o suprafață construită de 106 mp, iar etajul cu pod a fost edificat în perioada 1996-1998, lucrările de extindere pe verticală și orizontală a construcției pârâtului fiind realizate în perioada 1996-1998, fără autorizație de construire.

În același sens se menționează și în adresa nr. 8351/1/18.10.2019 a Primăriei orașului Bușteni, prin care se atestă faptul că extinderea construcției pârâtului F.I. din Bușteni, str. Horia nr.8, a fost făcută fără autorizație de construire în anul 1996 (fila 93).

De asemenea, Primăria orașului Bușteni a eliberat certificatul de atestare a edificării/extinderii construcției, având nr. 5104/23.10.2019, prin care atestă faptul că pe terenul situat în Bușteni, str. Horia nr.8 s-a edificat o construcție proprietatea F.M., Fe.D., F:I., F.C.-S, și Z.E., cu regim de înălțime P+E, edificarea construcției realizându-se în perioada 1996-1998 (fila 27), certificat eliberat pentru înscrierea construcției în cartea funciară, în condițiile art. 37 alin.1 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare.

Este de observat că nici reclamanta nu a dovedit edificarea construcției casă de locuit în baza unei autorizații de construire de către autorii săi, în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 21 din 03 aprilie 2019 eliberat de BIN Onea Lucia nefiind trecută vreo mențiune cu privire la autorizările legale în baza cărora a fost edificată construcția moștenită de reclamantă de la părinții săi (filele 9-10).

Atât prin memoriul tehnic pentru studiu de însorire întocmit de arhitect B.G. (filele 12-13), cât și prin raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitatea arhitectură întocmit de arh. R.V., s-a relevat faptul că imobilul construcție proprietatea pârâtului F.I. afectează construcția reclamantei G.E., care nu beneficiază de însorirea tuturor camerelor de locuit pe o durată de minim 1 ½ ore zilnic la solstițiul de iarnă, conform Ordinului nr. 119/2014 al Ministerului Sănătății, dat fiind faptul că distanța dintre clădiri nu este mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea la cornișă a clădirii celei mai înalte pentru a nu se umbri reciproc, potrivit aceluiași act normativ (filele 124-128).

După cum rezultă din cele ce preced, reclamanta solicită desființarea părții din construcția edificată de pârâtul F.I., fără autorizație de construire, respectiv etajul și podul, prin care este afectat gradul de însorire al locuinței sale, cerere întemeiată pe prevederile Ordinului nr. 119/2014 al Ministerului Sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației.

Edificarea extinderii pe orizontală și verticală a construcției pârâtului F.I. a fost realizată în perioada 1996-1998, dată la care nu era în vigoare Ordinul nr. 119/2014 (publicat în  Monitorul Oficial nr. 127 din 21 februarie 2014).

Principiul securităţii juridice cuprinde, în principal, următoarele exigenţe: neretroactivitatea legii, accesibilitatea şi previzibilitatea legii, asigurarea interpretării unitare a legii.

Neretroactivitatea legii este un principiu constituţional, fiind consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituţia României, care prevede: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Aşa cum observa Curtea Constituţională în una dintre deciziile sale, „consecinţele înscrierii principiului neretroactivităţii în Constituţie sunt foarte severe şi probabil, tocmai de aceea, soluţia aceasta nu se întâlneşte în foarte multe ţări, dar în acelaşi timp ridicarea la rangul de principiu constituţional se justifică prin faptul că asigură în condiţii mai bune securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, precum şi datorită faptului că blochează nesocotirea separaţiei dintre puterea legislativă, pe de o parte, şi puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept” (Decizia nr.  9/1994, M. Of.  nr.  326 din 25 noiembrie 1994). 

Ca urmare a consacrării sale constituţionale, acest principiu a devenit obligatoriu nu doar pentru judecătorul care aplică legea, ci şi pentru legiuitor, care este ţinut deopotrivă să-l respecte în procesul de legiferare, neretroactivitatea legii constituind o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, îndeosebi, aşa cum s-a subliniat, a libertăţii şi siguranţei persoanei. Profesorul Mihai Eliescu, arăta în acest sens, în mod sugestiv, că „dacă ceea ce s-a făcut în conformitate cu legea în vigoare ar putea fi necontenit stricat de legea nouă, orice prevedere în timp ar fi cu neputinţă şi ordinea juridică însăşi ar fi ameninţată pe măsură ce s-ar slăbi încrederea în securitatea drepturilor, în stabilitatea circuitului civil.... Dacă legea nouă nu ar respecta ceea ce a fost făcut în cadrul prevederilor legii vechi, încrederea ar dispărea şi, odată cu ea, ar fi atinsă autoritatea legii, căci voinţa de a da ascultare permisiunilor, poruncilor şi opiniilor legale, ar fi, desigur, în bună măsură demobilizată dacă cel ce s-a supus lor nu ar fi sigur că, procedând astfel, va sta sub scutul legii.”

Curtea a mai stabilit că, atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare (Decizia nr. 830/2008, M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008).

Ca urmare, raportând principiul constituțional al neretroactivității legii noi la prezenta stare de fapt dovedită în cauză, se reține că prezenta acțiune civilă are drept cauză juridică dispoziții legale intrate în vigoare ulterior edificării extinderii pe verticală și pe orizontală a construcției pârâtului, reclamanta invocând nerespectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății nr. 119/2014 privind gradul de însorire al locuinței sale de către o extindere pe verticală a casei de locuit învecinate ce a fost construită în perioada 1996-1998, ceea ce ar încălca principiul securităţii juridice prin exigenţa de neretroactivitate a legii civile.

 Astfel fiind, solicitarea reclamantei de a fi obligat pârâtul F.I. sa desființeze etajul și podul imobilului proprietatea pârâtului, care obturează lumina solară pe proprietatea reclamantei, iar in caz de refuz din partea pârâtului, sa fie abilitată sa procedeze la desființarea extinderii, pe cheltuiala pârâtului, este lipsită de temeinicie, urmând a fi respinsă ca atare, cu consecinţa obligării reclamantei la plata către pârât, în temeiul art. 451-453 Cod proc.civilă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariul avocatului ales, dovedit cu chitanţa depusă la dosar (fila 173).

Excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin apărătorul ales, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, aspect ce a determinat admiterea cererii reclamantei de acordare a unui alt termen de judecată pentru formularea de susțineri referitoare la această apărare a pârâtului, nu poate fi reținută ca fiind tardiv invocată, astfel cum solicită reclamanta prin notele scrise depuse la dosar, dat fiind faptul că realizarea extinderii construcției pârâtului a fost finalizată în 1998, astfel cum dovedesc probele administrate și s-a detaliat în cele ce preced, sens în care este aplicabilă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.1 din 17 februarie 2014 privind examinarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Ca urmare, atât pârâtul, cât și instanța din oficiu puteau invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind vorba despre un drept născut la data finalizării construcțiilor edificate fără autorizație de construire, respectiv din anul 1998.

Raportat la temeinicia prescripției dreptului material la acțiune, se reține faptul că petitele cererii de chemare în judecată privesc în esență obligații reale de a face, obligații prompter rem, care decurg din stăpânirea bunurilor și luarea în considerare a raporturilor de vecinătate dintre fonduri. Or, în aceste condiții, nefiind în prezența unui raport juridic de creanță, prin petitele formulate neurmărindu-se realizarea unor drepturi de creanță, ci fiind în prezența unor veritabile obligații reale de a face, termenul general de prescripție de 3 ani nu este aplicabil, câtă vreme petitul cererii priveşte obligații reale de a face, obligații propter rem, care decurg din stăpânirea bunurilor și luarea în considerare a raporturilor de vecinătate dintre fonduri, care apar ca un accesoriu al unui drept real şi reprezintă adevărate sarcini reale care incumbă titularului dreptului real. Or, în aceste condiții, nefiind în prezența unui raport juridic de creanță, prin petitul formulat neurmărindu-se realizarea unor drepturi de creanță, ci fiind în prezența unor veritabile obligații reale de a face, termenul general de prescripție de 3 ani nu este aplicabil, exerciţiul lor fiind imprescriptibil.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei referitoare la capătul 2 al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtului la desființarea foișorului din lemn, a zidurilor de sprijin și a plăcii din beton, precum și a altor construcții, edificate fără autorizație de construire, pentru care pârâtul a fost sancționat contravențional de Primăria or. Bușteni la data de 10.10.2019 prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor nr. 10261, se reține că prin acest petit reclamanta solicită desființarea unor construcții pentru care pârâtul a fost sancționat contravențional de Primăria orașului Bușteni la data de 10.10.2019.

Aceste construcții constau în foișor din lemn cu dimensiunile estimative de 3m x 3 m, două ziduri de sprijin din beton și o placă din beton, toare realizate fără a deține autorizație de construire, astfel cum se consemnează în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 10261 încheiat la data de 10.10.2019 (filele 50-52).

Potrivit art. 32 alin.1 din Legea nr. 50/1991-republicată, în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz, încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea lucrărilor realizate nelegal.

Textul legal pe care se întemeiază cererea reclamantei de chemare în judecată îi cere acesteia să aibă o calitate esenţială, care le conferă legitimitate procesuală activă, şi anume, să fie organul care a aplicat sancţiunea contravenţională, respectiv să existe un proces-verbal de constatare a contravenţiei.

Or, în cauza de față, reclamanta nu este organul care a aplicat sancțiunea contravențională, astfel că aceasta nu are legitimitatea de a solicita instanţelor judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea lucrărilor realizate nelegal, astfel cum solicită prin petitul 2 al cererii de chemare în judecată.

Este de observat că acest capăt de cerere este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 1 alin.1 din Legea 50/1991 republicată, care prevede: Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel, precum și pe cele ale art. 2.5.6 din Anexa 1 din Legea nr. 50/1991 republicată, care dispune: 2.5.6. Acordul asociației de proprietari conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate, această din urmă dispoziție legală nefiind incidentă în cauza dedusă judecății.

Or, pentru încălcarea dispozițiilor legale privind disciplina în construcții pârâtul Ferariu Ion a fost sancționat contravențional de autoritatea publică locală cu competențe în această materie, astfel cum s-a detaliat, aceasta având calitatea de a solicita conformarea pârâtului la respectarea exigențelor legale impuse în materia edificării lucrărilor de construcții.

Domenii speta

Spete similare