Pretenții - accident auto; asigurare rca; cesiune de creanță - până la momentul reparării autoturismului de către o unitate reparatoare specializată, proprietarul acestuia și, prin efectul cesiunii de creanță, societatea reclamantă, nu ar putea pretinde

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2020, sub nr. .../299/2020, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B S.A., ca prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 792,42 lei, reprezentând diferență despăgubire, la plata sumei de 271 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 23.08.2019 până la data introducerii acțiunii, precum și la plata în continuare a penalităților în același cuantum, până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 11.06.2019, autovehiculul cu nr. de înmatriculare ..., proprietatea numitului C, a fost implicat într-un eveniment rutier, fiind avariat de autoturismul condus de către numita D. În continuare, a învederat că în baza notei de constatare și în temeiul art. 24 alin. 4 din Norma ASF nr. 20/2017, s-a emis de către unitatea reparatoare autorizată, SC E SRL, devizul de reparație din data de 14.05.2019, din acesta reieșind că valoarea reparațiilor necesare este în cuantum de 1.983,42 lei.

A precizat că prin contractul de cesiune de creanță nr. 132/08.07.2019, încheiat cu proprietarul autovehiculului, aceasta a preluat creanța pe care acesta din urmă o deținea împotriva asigurătorului autoturismului condus de către persoana vinovată de producerea evenimentului rutier, respectiv împotriva societății pârâte, transferul creanței fiind adus la cunoștința acesteia din urmă. A adăugat că deși la data de 12.07.2019 au fost depuse la asigurător cererea de despăgubire, împreună cu devizul de reparații, precum și dovada cesiunii, pârâta nu a achitat integral despăgubirea, plătind la data de 22.08.2019 suma de 1.186 lei.

În drept, reclamanta a invocat Norma ASF nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017, art. 1356 și urm., art. 1566 – art. 1584 C. civ.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 82,5 lei (f. 7).

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că în data de 11.06.2019, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare ... și autoturismul cu nr. de înmatriculare ..., vinovat de producerea acestuia fiind conducătorul celui dintâi autovehicul indicat, asigurat la societatea pârâtă la data evenimentului rutier. Astfel, a învederat că aceasta a deschis dosarul de daună ..., în cadrul căruia persoana prejudiciată a depus o cerere de despăgubire prin care a solicitat plata sumei de 1.983,42 lei în contul reclamantei, depunând un deviz de reparație contractul de cesiune de creanță, societatea pârâtă achitând suma de 1.186,91 lei.

A precizat că în urma verificării documentelor depuse la dosarul de daună, a constatat că nu a fost depusă factura de reparație, astfel încât, suma acceptată la plată a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a din Norma ASF nr. 20/2017, transmițând atât persoanei prejudiciate, cât și reclamantei, adresa nr. 12915/18.07.2019, prin care a contestat suma solicitată.

De asemenea, a susținut că la stabilirea despăgubirii datorate trebuie avut în vedere calculul de reparație simplu emis în baza AUDATEX, respectiv cel fără intervenții manuale unilaterale asupra prețului orei de manoperă sau adaosuri, conform tehnologiei producătorului. În continuare, a solicitat să se constate că în cazul reparațiilor decontate de către asigurător în baza poliței RCA, prețul reparației este crescut artificial fără nicio bază legală și morală, de către unitatea reparatoare, devenind o certitudine faptul că aceste practici aduc atingere asiguraților RCA – persoane vinovate de producerea accidentului, care vor trebui să suporte costuri mărite pentru primele de asigurare.

Pârâta a mai subliniat că persoana prejudiciată a optat pentru regie proprie, iar oferta de despăgubire are la bază prețurile recomandate de furnizorii de piese, existând posibilitatea prezumată ca prețul de achiziție să fie mai mic ori mai mare, această diferență urmând a fi reglată ulterior în baza documentelor justificative. A arătat că persoana păgubită ori cesionarul nu au depus niciun astfel de document justificativ, din care să rezulte reparația autovehiculului, TVA-ul neputând fi acordat în aceste condiții, serviciul nefiind prestat. A învederat, în același sens, că oferta de despăgubire este înaintată doar de către asigurător ori de către BAAR, neexistând niciun text de lege care să prevadă faptul că un cesionar ori o unitate service ar putea face acest lucru. A conchis, în această manieră, că în lipsa facturilor care să ateste faptul că reparația autovehiculului a fost efectuată într-o unitate service autorizată, singura entitate care poate evalua paguba și emite o ofertă este asigurătorul/BAAR, cu condiția să explice modul de calcul și tarifele avute în vedere, în cauză fiind avut în vedere, la emiterea ofertei, un deviz emis în sistemul de evaluare AUDATEX, piesele originale și un preț al orei de manoperă de 77 lei.

În drept, a invocat art. 205 și urm. C. proc. civ., Norma A.S.F. nr. 39/2016, O.U.G. nr. 54/2016, Legea nr. 12/1990, Legea nr. 11/1991 și Directiva 2005/29/CE.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin înscrisurile depuse odată cu întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. 3 din Legea nr. 132/2017, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia, formulând, la aceeași dată, cerere de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea dosarelor nr. 248D/2020, 249D/2020, 268D/2020, 269D/2020 și 270D/2020, aflate pe rolul Curții Constituționale.

La termenul de judecată din data de 19.08.2020, instanța a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. 3 din Legea nr. 132/2017, ridicată de pârâtă, respingând, totodată, cererea de suspendare a judecății formulate de aceeași parte, pentru motivele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

Intervenientul forțat D nu a formulat apărări în cauză.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 11.06.2019, autoturismul cu numărul de înmatriculare ..., condus de intervenientul forțat D, a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare ..., cel dintâi fiind asigurat la acea dată la societatea pârâtă, conform poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria HP nr. 016054961 (f. 21).

Din fișa de constatare amiabilă de accident depusă la dosarul cauzei reiese că accidentul s-a produs din culpa intervenientului forțat, care nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi (f. 15), cauzând astfel avarierea autovehiculului cu numărul de înmatriculare ....

Între numitul C, proprietar al autoturismului anterior menționat (f. 9), în calitate de cedent, și societatea reclamantă, în calitate de cesionar, a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 132 din data de 08.07.2019 (f. 31 – 34), având ca obiect transmiterea dreptului de creanță în cuantum de 1.983,42 lei, reprezentând despăgubiri pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare ..., creanța fiind transmisă în totalitate la data semnării contractului, împreună cu toate garanțiile și accesoriile sale.

La data de 12.07.2019, pârâta a fost notificată cu privire la obligația de plată a sumei de 1.983,42 lei (f. 39), acestei societăți fiindu-i înaintate cererea de despăgubire (f. 36 – 37), contractul de cesiune de creanță, notificarea cesiunii (f. 38), precum și devizul de reparații întocmit de societatea S.C. E S.R.L. (f. 25 – 30), în cererea de despăgubire precizându-se că prin aceasta este solicitată plata sumei indicate înainte de efectuarea reparației, în temeiul art. 24 alin. 4 și 5 din Norma ASF nr. 20/2017 (f. 25).

Prin adresa nr. 12915/18.07.2019 (f. 40 – 41), pârâta a adus la cunoștința părților semnatare ale contractului de cesiune de creanță faptul că societatea sa a acceptat la plată suma de 1.186,91 lei, precizând că aceasta a fost stabilită conform art. 29 alin. 1 lit. a din Norma ASF nr. 20/2017, în baza devizului estimativ de reparație întocmit într-un sistem de specialitate, cu respectarea notei de constatare, conținând prețuri pentru piese și materiale noi care pot fi utilizate în mod legal în procesele de reparație în România și statele membre, cu aplicarea unui tarif orar de 77 lei. În aceeași adresă, pârâta a specificat faptul că pentru a putea finaliza toate demersurile necesare soluționării dosarului de daună, este necesară completarea acestuia cu dovada efectuării reparației.

La data de 22.08.2019, pârâta a achitat suma de 1.186 lei din despăgubirile solicitate, astfel cum reiese din extrasul de cont atașat cererii introductive (f. 42), sumă reprezentând evaluarea costului fără TVA al reparațiilor autoturismului cu nr. de înmatriculare ..., stabilită în conformitate cu devizul de reparații atașat întâmpinării formulate (f. 86 – 92).

În drept, față de înscrisurile existente la dosar, instanţa constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 132/2017 raportat art. 1348 și art. 1357 C. civ. pentru obligarea pârâtei la plata diferenței de despăgubire de 792,42 lei din totalul de 1.983,42 lei solicitat de reclamantă.

În acest sens, instanța are în vedere că potrivit art. 24 alin. 1 lit. a din Norma ASF nr. 20/2017, în cazul daunelor la vehicule, despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind readucerea la starea anterioară producerii accidentului, alin. 5 al aceluiași articol dispunând că în cazul în care despăgubirea este achitată anticipat efectuării reparațiilor, persoana prejudiciată este îndreptățită să solicite reanalizarea cuantumului despăgubirii şi plata eventualelor costuri suplimentare fundamentate, dovedite cu documente justificative.

Totodată, în conformitate cu art. 29 alin. 1 lit. a din același act, oferta de despăgubire este înaintată persoanei prejudiciate de către asigurătorul RCA sau BAAR, după caz, şi cuprinde, inter alia, modul detaliat de calcul al costurilor reparației, inclusiv tarifele la care este calculată manopera de reparație, cuantumul acestei despăgubiri, achitate conform ofertei înaintate de către asigurător, urmând a fi reanalizat la solicitarea persoanei prejudiciate, pe baza documentelor justificative depuse ulterior plății, astfel cum reiese din art. 30 alin. 2 din actul normativ indicat.

În cauză, astfel cum a fost, de altfel, deja subliniat, cererea de despăgubire adresată pârâtei a fost formulată înainte de efectuarea reparațiilor asupra autoturismului avariat, în baza unui deviz estimativ, nefiind emisă o factură fiscală de către unitatea reparatoare și nefiind, așadar, probată prestarea serviciilor în cauză de către unitatea de specialitate.

Prin urmare, instanța reține că, în aceste condiții, nu există niciun temei legal pentru obligarea pârâtei la suportarea diferenței de despăgubire, prejudiciul a cărui acoperire este pretinsă neavând caracter cert sub aspectul întinderii sale.

În egală măsură, instanța are în vedere faptul că nefiind efectuate reparațiile asupra autovehiculului avariat, după cum rezultă din dispozițiile legale anterior redate, despăgubirea este, în această ipoteză, stabilită de către asigurător, ce înaintează persoanei prejudiciate o ofertă cuprinzând modalitatea de calcul a acesteia, pârâta achitând suma mai sus indicată în acord cu această procedură, expres prevăzută de lege.

Pe cale de consecință, se reține că până la momentul reparării autoturismului de către o unitate reparatoare specializată, proprietarul acestuia și, prin efectul cesiunii de creanță, societatea reclamantă, nu ar putea pretinde plata de către asigurător a unor sume ce exced oferta de despăgubire înaintată de către acesta din urmă, având numai ulterior facultatea de a solicita reanalizarea cuantumului despăgubirii şi plata eventualelor costuri suplimentare fundamentate, dovedite cu documente justificative, conform art. 24 alin. 5 și art. 30 alin. 2 din Norma ASF nr. 20/2017, respectiv, după caz, prin factura fiscală emisă în condițiile legii.

Pentru toate aceste considerente, instanța reține că pretențiile reclamantei constând în plata sumei de 792,42 lei sunt nefondate, constatând, față de caracterul accesoriu al acestora, și netemeinicia capetelor de cerere privind plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată, motiv pentru care urmează să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A SRL, ...., împotriva pârâtei SC B SA, CUI: 10392742, ...., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.10.2020.

Domenii speta

Spete similare