Ordonanță președințială - încetarea provizorie a încălcării dreptului reclamantului la demnitate, onoare şi reputaţie, prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale - nu s-a probat existenţa unei prejudiciu, produs sau iminent, greu de reparat determinat

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 02.12.2020 sub număr ..../299/2020, reclamantul A în contradictoriu cu pârâta B a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să oblige pârâta la încetarea provizorie a încălcării dreptului reclamantului la demnitate, onoare şi reputaţie, prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, respectiv să se abţină de la formularea de afirmaţii calomnioase şi nesusţinute factual cu privire la reclamant până la soluţionarea definitivă a dosarului .../299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, să interzică pârâtei de a încălca pe viitor dreptul reclamantului la demnitate, onoare şi reputaţie, prin mijloacele presei scrise, audiovizuale, respectiv să se abţină de la formularea de afirmaţii calominoase şi nesusţinute factual cu privire la reclamant, până la soluţionarea definitivă a dosarului .../299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, în esenţă, reclamantul a învederat că pârâta în cadrul emisiunii “...” difuzat de C a demarat o amplă campanie de denigrare a mai mult persoane publice sau private, printre care si reclamantul în zilele de 27.10.2020 şi 28.10.2020, folosindu-se de delaţiunile nereale ale condamantului D, incitându-l şi provocându-l pe acesta să prezinte public o serie de informaţii false relative la persoana reclamantului, fără să îi solicite dovezi care să susţină cele declarate. A formulat o serie de afirmaţii neadevărate, a prezentat ca adevărate susţinerile că reclmantul a efectuat nenumărate denunţuri, l-a făcut turnător, sifon, a prezentat imagini cu referire la persoana reclamantului, denumit milionar fără chip, prin care sugera că a formulat denunţuri pe bandă rulantă şi că avea legătură cu misteriosul caz E, ba chiar cu dispariţia sau uciderea acestuia. A prezentat ca adevărat că ar fi efectuat un denunţ la DNA privind oferirea unei mite în valoare de 1.000.000 euro în vederea retrocedării nelegale a unor terenuri, înţelegere realizată cu F şi G. A prezentat că ar fi avut legătură cu dispariţia din sfera politică a lui I, că ar fi bătut palma cu H ca să-l executae pe I, oferindu-i acestuia din urmă un apartament în Herăstrău, str. Zăgazului, ulterior şantajându-l. Prin toate aceste fapte pârâta a încălcat art. 252 Cod civil, art. 255 alin 3 Cod civil, art. 75 Cod civil, Codul deontologic al jurnalistului etc.

În dovedire, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi înregistrarea video a emisiunilor din 27.10.2020 şi 28.10.2020.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile legale invocate în cuprinsul cererii.

Deşi legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare şi nu a prezentat apărări.

La data de 08.12.2020 pe rolul instanţei a fost înregistrată o cerere denumită precizatoare de reclamant, fila 42 dosar, prin care acesta a solicitat instanţei să constate carcaterul ilicit al faptelor săvârşite de pârâtă în cadrul emisiunii ... difuzată în 26.11.2020 la postul C, când pârâta induce ideea că reclamantul ar face parte din clanurile interlope şi când pârâta pretinde că are dovezi clare că reclamantul învârte zeci, sute de milioane, contracte din toate domeniile, aşa cum a prezentat, care sunt în legătură directă cu clanurile interope, că reclamantul face totul cu acte false, cumpără drepturi litigioase şi le vinde la sume fabuloase etc., a se vedea filele 42-44 dosar.

Instanţa, la termenul din 11.12.2020, a încuviinţat probele solicitate de reclamant, considerându-le utile soluţionării cauzei, şi a luat act că reclamantul a renunţat la solicitarea de a fi depusă declaraţia de martor a reclamantului formulată la DNA şi la solicitarea de a fi comunicată instanţei înregistrarea emisiunii ... din 26.11.2020.

Analizând înscrisurile administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în cadrul emisiunii ... difuzată de postul de televiziune C, moderată, în calitate de jurnalist de către pârâta B, din datele 27.10.2020 (finalul emisiunii când s-a prezentat sinteza subiectelor care urma să fie abordate în cadrul emisiunii din 28.10.2020, a se vedea CD ataşat de reclamant, fila 2 dosar), 28.10.2020 şi 26.11.2020, au fost difuzate declaraţii ale lui D la adresa mai multor persoane, printre care figurează şi reclamantul A, şi au fost prezentate mai multe afirmaţii din partea pârâtei conform cărora “se va prezenta o nouă exclusivitate, o dezăluire bombă legată de un denunţ împotriva lui I şi soţiei sale”, s-a prezentat o imagine a reclamantului cu textul “pe cine a turnat” reclamantul prezentându-se fotografiile numiţilor F, J, G, I şi K, persoane care ar fi fost denunţate într-o declaraţie formulată la Direcţia Naţională Anticorupţie, prezentându-se şi o imagine care ar reprezenta prima pagină a declaraţiei de martor a reclamantului. S-au folosit cuvinte ca “sifon”, “povestea miliardarului fără chip, persoana care a formulat denunţuri pe bandă rulantă”, că reclamantul ar avea legătură cu “misteriosul caz E, inclusiv cu dispariţia şi uciderea sa”, dar şi cu “fostul om politic I”. S-a afirmat de pârâtă, preluând declaraţiile lui D, că “reclamantul ar fi negociat cu H dispariţia lui I din viaţa politică”, respectiv că “fostul om politic I ar fi acceptat să primească cu titlu de şpagă un apartament din Herăstrău, str. Zăgazului”, că “A l-a vândut pe I sistemului, că acesta este motivul pentru care I a dispărut din viaţa politică, A a bătut palma cu H ca să-l excute pe I”, că reclamantul “a formulat un denunţ împotriva lui F privind retrocedarea nelegală a unor terenuluri din sectorul 2 şi oferirea sumei de 1.000.000 euro”.

În drept, reglementând prin dispoziţiile art. 997 Cod procedură civilă, invocate de reclamant, procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă.

Astfel, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, pe calea ordonanţei preşedinţiale neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Totodată, instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 255 alin. 1 Cod civil, conform cărora (1) Dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. (3) În cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanţa judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu, a acţiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acţiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75, şi dacă măsura luată de instanţă nu apare ca fiind disproporţionată în raport cu prejudiciile cauzate. Dispoziţiile art. 253 alin. (2) rămân aplicabile. (4) Instanţa soluţionează cererea potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acţiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa şi termenul în care acţiunea în fond trebuie să fie introdusă, sub sancţiunea încetării de drept a acelei măsuri. Dispoziţiile alin. (6) sunt aplicabile. (5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părţii adverse, instanţa îl poate obliga pe reclamant să dea o cauţiune în cuantumul fixat de aceasta, sub sancţiunea încetării de drept a măsurii dispuse. (6) Măsurile luate potrivit prezentului articol anterior introducerii acţiunii în justiţie pentru apărarea dreptului nepatrimonial încălcat încetează de drept, dacă reclamantul nu a sesizat instanţa în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora. (7) Reclamantul este ţinut să repare, la cererea părţii interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile provizorii luate, dacă acţiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu a fost în culpă ori a avut o culpă uşoară, instanţa, în raport cu circumstanţele concrete, poate fie să refuze obligarea sa la despăgubirile cerute de partea adversă, fie să dispună reducerea acestora. (8) Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanţa va dispune eliberarea cauţiunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Cererea se judecă potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cauţiunii, instanţa va fixa un termen în vederea introducerii acţiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, sub sancţiunea încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cauţiune.

Instanţa se va raporta inclusiv la dispoziţiile reglementate de art. 70-75 Cod civil, care instituie protecţia drepturilor la libera exprimare, la viaţa privată, la demnitate, la propria imagine, în special dispoziţiilor cuprinse la art. 74 alin f şi art. 75 Cod civil, conform cărora: art. 74 alin f Cod civil sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private: f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză; respectiv art. 75. - (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Conform art. 997 Cod civil, sub aspectul condiţiei aparenţei dreptului, aceasta este în favoarea reclamantului daca poziţia acestuia, in cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanţa preşedinţială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt.

Examenul sumar al cauzei pe care instanţa este obligată să îl facă are în vedere susţinerile părţilor, rezumându-se la a stabili dacă în favoarea reclamantului exista aparenţa unei situaţii juridice legale şi care justifică un interes legitim pentru a se menţine sau schimba o anumita stare, până la soluţionarea litigiului pe calea acţiunii de drept comun sau la a stabilit dacă în favoarea pârâtului este aparenţa de legalitate.

În privinţa urgenţei, aceasta se apreciază de instanţă în concret în funcţie de circumstanţele obiective ale cauzei. Legiuitorul nu defineşte acest concept, ci doar indică situaţiile ce pot face necesară o intervenţie a justiţiei, şi anume, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării.

Prin urmare se poate desprinde ideea că există urgenţa ori de câte ori păstrarea unui drept, prevenirea unei  pagube sau înlăturarea unor piedici cu  ocazia executării silite nu s-ar putea realiza adecvat pe calea dreptului comun.

În ceea ce priveşte caracterul vremelnic, această condiţie se află într-o strânsă legătură cu neprejudecarea fondului cauzei. Ordonanţa preşedinţială este o instituţie pusă la dispoziţia părţilor doar pentru a se lua măsuri provizorii, adică în termenii legii a unor „măsuri vremelnice”, iar nu definitive. Ordonanţa preşedinţială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părţilor.

Cu privire la neprejudecarea fondului, această condiţie decurge atât din condiţie referitoare la caracterul vremelnic al măsurii ce urmează a fi dispusă, cât şi din prevederea legală. Când rezolvă o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părţi, dar, pentru ca soluţia să nu fie arbitrară, va cerceta aparenţa acestui drept. Împrejurarea că dreptul subiectiv este litigios nu împiedică pronunţarea ordonanţei preşedinţiale, întrucât aparenţa de drept este suficientă pentru ca instanţa să ordone o măsură urgentă şi vremelnică, urmând ca problema existenţei sau inexistenţei dreptului subiectiv să se rezolve pe calea procedurii de drept comun, în cadrul unei judecăţi care vizează fondul.

Fără a prejudicia fondul cauzei, instanţa apreciază, în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, faţă de probatoriul sumar care poate fi analizat, că în cauză există în favoarea reclamantului o aparenţă a dreptului în promovarea prezentei acţiuni, nefiind exercitată abuziv, deoarece prin afirmaţiile pârâtei, aparent, s-ar putea aduce atingere drepturilor recunoscute de legiuitor şi inerente oricărei persoane regăsite la art. 71-73 Cod civil.

 Este de remarcat că, în ce priveşte pârâta, dreptul la liberă exprimare își găsește reglementarea constituțională în art. 30 din Constituţia României, relevante în cauză fiind alin. 1 și 6: “(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”

Același drept este consacrat în art. 10 din CEDO, astfel:  “1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Instanţa este chemată să pună în balanţă aparenţa dreptului pârâtei, de a prezenta informaţii de interes public referitoare la modalitatea în care au fost retrocedate terenuri preluate abuziv de către stat, dar şi evenimente ce ţin de viaţa publică a unor persoane politice ca H, I, F etc sau a unor persoane publice ca J, G etc, pe de o parte, şi aparenţa dreptului reclamantului de a-i fi protejate drepturile nepatrimoniale care implică demnitate, onoare şi reputaţie.

In cazul particular al conflictului dintre dreptul la liberă exprimare și dreptul personalității, respectiv dreptul la demnitate, onoare şi reputaţie, se conturează concluzia că  se constituie în faptă ilicita atingerea adusă valorilor personalității urmare a exercitării dreptului la libera exprimare contrar scopului pentru care acest drept fundamental este recunoscut sau în afara limitelor admise de lege acestui drept, într-un mod excesiv și nerezonabil.

In ce privește scopul si, corelativ, limitele dreptului la libera exprimare, însăși Curtea europeană a arătat că libertatea de exprimare este fundamentul esenţial al unei societăţi democratice şi una din condiţiile primordiale ale progresului şi împlinirii fiecărui individ. În ce privește libera exprimare a jurnalistului, s-a statuat constant că, în pofida „rolului iminent” jucat de presă într-un stat de drept, aceasta trebuie să respecte anumite limite în procesul de acumulare şi răspândire a informaţiei. Aceste limite ale libertăţii de exprimare sunt reglementate, așa cum rezulta din textele legale citate mai sus, în numele interesului public sau particular, în sfera acestui ultim interes- cel privat- intrând  demnitatea, onoarea, viața particulara a persoanei, valori egal de importante din perspectiva aceluiași deziderat de creare a unui mediu propice individului pentru o dezvoltare plenară.

Așadar, fiind în situația de a pune în balanță libertatea de exprimare și dreptul la onoare si reputație al persoanei, un criteriu relevant pentru asigurarea justului echilibru este  interesul urmărit prin exercitarea dreptului la libera exprimare. Respectiv, dacă  a fost în joc un interes general, public, al societății (şi nu simpla curiozitate a indivizilor) faţă de evenimente ce ţin de exercitarea puterii publice într-un stat democratic sau faţă de alte probleme care, în mod normal, trezesc interesul societăţii sau al unei părţi a ei. Sau, dimpotrivă, exercitarea dreptului la exprimare s-a făcut cu privire la aspecte care nu prezintă câtuși de puțin un interes public, referitor la viaţa privată şi comportamentul unei persoane care nu interesează în mod legitim comunitatea.

Aplicând aceste principii la speță, în contextul concret al procedurii ordonanței președințiale, instanţa apreciază că este creată o aparență solidă a interesului public al anumitor informații din cele în discuție, în logica faptului că se afirmă că reclamantul a influenţat modalitatea în care au fost retorcedate terenuri preluate abuziv de către stat, dar şi soarta unor persoane politice care se bucură de notorietate, precum I sau H, în legătură cu aspecte care au legătură directă cu interesul public, vizând posibile candidaturi la funcţii publice importante, cum este cea de Preşedinte al României. Instanţa respinge, așadar, apărarea reclamantului sub aspectul  că persoana lui nu ar fi una publică, care să prezinte interes pentru comunitate.  Interesul public legitim se definește nu numai raportat la persoana vizată de informațiile emise, ci și la subiectul dezbătut, așa cum reiese din practica instanței europene la care s-a făcut referire mai sus.

Cu toate acestea, fără a prejudicia fondulul dreptului, apanaj al completului învestit cu soluţionarea dosarului nr. .../299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa apreciază că s-a născut în favoarea reclamantului aparenţa dreptului în promovarea acţiunii, cuvintele folosite de pârâtă mergând dincolo de sfera informării publicului asupra unor chestiuni de interes public, prin limbajul folosit de pârâtă se conturează din partea acesteia, cel puţin la nivel de aparenţă, intenţia de a forma convingerea opiniei publice în sensul prezentat de domnul D. 

Analizând în continuare condiţiile de admisibilitate ale cererii, pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa apreciază, în pofida aparenţei dreptului în favoarea reclamantului, că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu grav (având în vedere apărarea de bază a reclamantului conform căreia prejudiciul care i se aduce se răsfrânge asupra relaţiilor profesionale) care nu s-ar putea repara dacă nu se pronunţă o hotărâre vremelnică.

Deşi are sarcina probei, conform art. 248 Cod de procedură civilă, nu a fost depus niciun înscris care ar putea fi analizat şi care ar putea fi luat în considerare în vederea susţinerii afirmaţiei că reclamantul activează în domeniul privat şi este o persoană care se bucură de succes, prin prisma corectitudinii pe care o abordează în relaţie cu partenerii contractuali, astfel încât eventuale angajamente pe care le încheie, prin societăţi pe care le deţine (societăţi nenominalizate, domenii nenominalizate) se conturează ca urmare a persoanei reclamantului, şi nu ca urmare a serviciilor pe care le promovează prin activitatea sa profesională.

Afirmaţiile reclamantului cu privire la prejudiciul profesional sunt pur formale, fără o minimă bază probatorie care ar putea fi analizată în vederea analizării bonităţii, financiare sau personale, invocate. Astfel încât în lipsa unui prejudiciu grav, concret invocat, care nu se poate repara sau se preveni, după caz, decât prin pronunţarea unei hotărâri vremelnice, instanţa apreciază că prezenta cerere, pe calea ordonanţei preşedinţiale, este nejustificată.

Prin acţiunea de drept comun, în opinia instanţei, se pot acorda reparaţii îndestulătoare în cazul în care se constată săvârşirea unei faptei ilicite şi nejustificate din partea pârâtei.

În continuarea acestor susţineri instanţa apreciază, totodată, că nu s-a facut nici proba că măsura nu este disproporţionată în raport cu prejudiciile grave produse sau care riscă de a fi produse prin acţiunea, actuală sau iminentă, aparent ilicită a pârâtei, după cum impune art. 255 alin 3 Cod civil, având în vedere că nu s-a făcut proba continuităţii faptei, aparent ilicite, din partea pârâtei, ultima dezbatere având loc în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, conform afirmaţiilor reclamantului.

Faţă de probele invocate şi practica judiciară, pe care reclamantul înţelege să o ataşeze la dosar, în susţinerea cererii sale, a se vedea dosarul ..../3/2020 al Tribunalului Bucureşti, instanţa arată, lecturând cu atenţie petitele avute în vedere de Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, că au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere similare prezentei acţiuni (încetarea provizorie a încălcării dreptului la demnitate, onoare şi reputaţie şi interzicerea pârâtei de a încălca pe viitor dreptul reclamantului la demnitate, onoare şi reputaţie până la soluţionarea dosarului de fond). Sigurul capăt de cerere admis fiind cel de a fi retrase materialele/reportajele/dezbaterile deja existente (ultim capăt de cerere din dosarul ..../3/3030) cu care, în prezentul litigiu, instanţa nu a fost învestită (a se vedea considerentele Sentinţei civile .../02.06.2020 şi Deciziei civile nr. .../2020 pronunţate în dosarul ..../3/2020 de Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti).

Mai mult cu privire la cererea depusă de reclamant la data de 08.12.2020, denumită cerere precizatoare, fila 42 dosar, prin care reclamantul solicită instanţei să constate caracterul ilicit al faptelor săvârşite de pârâtă în data de 26.11.2020 în cadrul emisiunii “...” prin care pârâta formulează afirmaţii calomnioase şi acuzaţii nesusţinute factual şi care au adus atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei, instanţa apreciază că este neîntemeiată, neputând fi analizate, pe calea ordonanţei preşedinţiale, aspecte care tranşează definitiv fondul dreptului.

Prin stabilirea caracterului licit sau ilicit al faptei pârâtei s-ar rezolva inevitabil litigiul în fond, aspect nepermis de art. 997 alin 5 Cod de procedură civilă.

Concluzionând, instanţa apreciază că cererea principală formulată de reclamant, pe calea ordonanţei preşedinţiale, este neîntemeiată deoarece nu s-a probat existenţa unei prejudiciu, produs sau iminent, greu de reparat determinat de o acţiune ilicită care are caracter de continuitate din partea pârâtei sau care este pe cale a se produce, din moment ce ultima difuzare a unei emisiuni privind pe reclamant a avut loc în urmă cu 3 săptămâni, iar cererea precizatoare este neîntemeiată, pe calea ordonanţei preşedinţiale, deoarece prin analizarea fondului cererii s-ar tranşa definitiv fondul dreptului dedus judecăţii pe calea dreptului comun.

Instanţa apreciază că, în situaţia în care se dovedeşte, pe calea dreptului comun, acţiunea ilicită a pârâtei, reclamantului i se pot acorda reparaţii suficiente ca urmare a încălcării drepturilor sale nepatrimoniale, la momentul actual neimpunându-se emiterea unei hotărâri vremelnice.

Pentru considerentele expus pe larg, instanţa va respinge în totalitate cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulate de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta B, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulate de reclamantul A, cu domiciliul ..... în contradictoriu cu pârâta B, cu domiciliu ....., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune sub sancţiunea anulării la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 11.12.2020.

Domenii speta

Spete similare