1.Acţiune în răspundere civilă delictuală. Postări pe Facebook. Prescripţie.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 22.12.2020, reclamanta A a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B constatarea săvârşirii de către pârâtă a unor fapte ilicite constând în publicarea, începând cu 2015 şi până în prezent, pe pagina de facebook a organizaţiei a unor articole ce conţi informaţii false, care au adus grave prejudicii de imagine subscrisei, incitând publicul cititor la ură; obligarea pârâtei la plata unei sume simbolice de 1.000 lei reprezentând daune morale datorate ca urmare a atingerilor aduse imaginei şi reputaţiei reclamantei; obligarea pârâtei la publicarea, timp de 90 de zile, pe cheltuiala sa, a hotărârii pronunţate în cauză într-un ziar de circulaţie locală şi naţională, precum şi pe pagina de facebook a pârâtei; interzicerea pârâtei să continue sau să repete afirmaţii defăimătoare şi calomnioase la adresa reclamantei.

În motivare, reclamanta a indicat că începând cu anul 2015 şi până în prezent pârâta a început o campanie sistematică de denigrare şi defăimare prin postarea unor articole pe pagina de facebook, ce constituie un loc public, conform deciziei ICCJ nr. 4546/27.11.2014.

Reclamanta a indicat că la 18 noiembrie 2020 pârâta a postat pe pagina de facebook un articol referitor la tăierile de arbori din Peştera Comarnic, pe care le-a apreciat drept ilegale. În fapt, reclamanta a precizat că era vorba de marcarea unor arbori în unitate amenajistică, ce s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale, masa lemnoasă nefiind inclusă în listele de licitaţie de masă lemnoasă.

S-a mai subliniat că la 08.02.2018 pârâta a afirmat că se taie făgetele de la Sarmisegetusa Regia, dar în fapt aceste tăieri au fost efectuate la solicitatea Consiliului Judeţean Hunedoara.

Referitor la afirmaţiile făcute cu privire la Parcul Naţional Călimani începând cu anul 2018 reclamanta le-a apreciat drept nefondate, explicând propria sa versiune asupra celor afirmate în spaţiul public de către pârâtă.

Reclamanta a mai învederat că la 10 martie 2017 activiştii au oprit un camion de lemne în zona Vidraru, susţinând că acestea ar fi fost tăiate ilegal, dar existau documentele necesare reglementate de lege. În 13 martie 2017 pârâta a postat pe facebook un articol legat de defrişările masive din zona Vidraru.

În august 2017 reclamanta a mai subliniat că pârâta a susţinut că se taie ilegal pădurea Bratocea din jud. Prahova, iar în anul 2015 a făcut afirmaţii referitoare la Parcul Naţional Retezat, toate acestea fiind neadevărate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile HG 229/2009.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, martori şi fotografii.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG 80/2013.

Prin întâmpinarea depusă la 01.03.2021 pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru campaniile şi postările efectuate în anii 2015, 2016 şi 2017, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată

În motivare, referitor la Peştera Comarnic, pârâta a indicat că aceasta se află în Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului, pentru care nu există plan de management. Astfel, în absenţa acestuia, chiar dacă parcelele marcate nu ar fi în zona de protecţie strictă, nu a fost evaluat impactul acestor tăieri asupra speciilor şi habitatelor din zonă.

Referitor la faptul că pădurile din parcuri însumează 1% din suprafaţa ţării, pârâta a indicat că aceasta informaţia a fost calculată ca urma a informaţiilor puse la dispoziţie, pe pagina de internet a reclamantei.

Cu privire la tăierea făgetelor de la Sarmisegetuza pârâta a indicat că postarea sa are la bază dezvăluirile doamnei A.P., arheolog, istoric şi preşedinte al Fundaţiei D.

În ceea ce priveşte campaniile privind Parcul Naţional Călimani şi exploatările din zona Vidraru pârâta a precizat că afirmaţiile reclamantei sunt nefondate, în zona Vidraru neexistând amenajament legal aprobat, oprirea unui camion cu transport de lemn fiind o acţiune simbolică, în perioada respectivă aplicându-se amenzi pentru tăieri ilegale de lemn în cuantum de 165.000 lei.

Referitor la pădurea Bratoca pârâta a indicat că acţiunea nu îi aparţine, în ceea e priveşte tăierile din Parcul Naţional Retezat, aceasta a precizat că documentarea prezentată rezultă din răspunsuri oficiale ale autorităţilor de mediu şi forestiere.

În ceea ce priveşte Construcţia DN 66 pârâta a subliniat că mai multe ONG uri au formulat cerere de chemarea în judecată pentru tronsonul III Câmpul lui Neag – Valea Cernei care urma să traverseze mai multe arii protejate.

Cu privire la campania referitoare la doborâturile de vânt  pârâta a indicat că a publicat o ştire pe facebook referitor la pădurea Lăpuşnicul Mare, ea susţinând protecţia pădurilor native şi nu tăierea la ras şi înlocuirea lor cu alte specii profitabile economic.

În ceea ce priveşte studiul PIN Matra pârâta a indicat că acesta a fost asumat de Statul român şi pădurile descrise în acest studiu sunt incluse într-un regim de protecţie conform Ordinului 3397/2012.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 10 CEDO şi cele ale art 1349 C.civ.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, martori şi fotografii.

La termenul de judecată din 17.05.2021 ambele părţi au indicat că renunţă la proba cu martori, instanţa administrând pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi cea cu mijloacele materiale de probă – fotografii.

Analizând ansamblul materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele considerente:

Statuând cu prioritate, conform art. 248 C.pr.civ., asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele considerente.

Instanţa reţine că potrivit art. 2.517 C.civ termenul general de prescripţie este de 3 ani dacă prin lege nu se prevede un alt termen. În ceea ce priveşte dreptul la acţiune în repararea  pagubei cauzate prinr-o faptă ilicită, acesta este reglementat de art. 2.528 C.civ., iar prescripţia începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

În ceea ce priveşte calculul termenului general de 3 ani, instanţa constată incidenţa art. 2.552 alin. (1) C.civ. potrivit căruia, când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.

Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt din prezentul dosar, instanţa reţine că prescripţia dreptului material la acţiune a început să curgă la momentul publicării articolelor pe pagina de facebook a pârâtei, întrucât acesta este momentul subiectiv la care reclamanta a cunoscut paguba( conţinutul articolului, ce poate avea un carcter defăimător, conform tezei reclamantei), precum şi persoana care răspunde de ea( pârâta din prezentul dosar). 

Instanţa nu poate îmbrăţişa teza reclamantei conform căreia aceste fapte au caracter continuat, motiv pentru care prescripţia dreptului material la acţiune nu a început să curgă de la publicarea articolului, deoarece îmbrăţişând o asemenea teorie se poate ajunge chiar la o imprescriptibilitate a unei anumite fapte( practic un articol al putea rămâne publicat pe pagina de facebook sine die), ceea ce este contrar dispoziţiilor ce reglementează prescripţia în cuprinsul C.civ.

În susţinerea propriei teze, instanţa aduce şi o comparaţie între articolele publicate în mediul online( facebook şi alte spaţii virtuale) şi cele publicate în format de hârtie( într-un ziar), practic soluţia asupra momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie trebuie să fie aceeaşi în aceste situaţii, motiv pentru care instanţa constată că dreptul material la acţiune pentru articolele publicate de pârâtă în perioada 2015-2017 s-a împlinit.

Pentru aceste motive, instanţa va admite prescripţia dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare şi va respinge în parte cererea de chemare în judecată, respectiv cu privire la constatarea caracterului ilicit al  postărilor din perioada 2015-2017, ca prescrisă. Pentru  aceste motive, instanţa nu va mai analiza în continuare afirmaţiile făcute cu privire la zona Vidraru, pădurea Bratocea( jud. Prahova) şi Parcul Naţional Retezat.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine faptul că pârâta a publicat mai multe articole pe pagina de facebook, în calitate de ONG cu activitatea în domeniul de protecţie a mediului, reclamanta susţinând că acestea ar avea un caracter calomnios şi că îi produc un prejudiciu de imagine.

Instanţa observă că acest litigiu trebuie analizat din perspectiva art. 10 din Convenția Europeanu a Drepturilor Omului , care are următorul conţinut: “1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Paragraful al doilea al articolului 10 din Convenție prevede condițiile în care este permisă o ingerință în dreptul la liberă exprimare, acestea putând fi generate fie de nevoia de a proteja anumite interese publice, fie de nevoia de a ocroti interese de ordin privat, precum onoarea, reputația, demnitatea unei persoane. Așadar, exercițiul dreptului la liberă exprimare presupune unele îndatoriri și responsabilități, orice ingerință trebuind să întrunească trei caracteristici : să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică, respectiv, proporțională cu scopul urmărit.

În prezenta cauză,  se solicită cenzurarea libertății de exprimare a pârâtei, reclamanta invocând în motivarea cererii sale încălcarea de către pârâtă a limitelor libertăţii de exprimare, ajungându-se la calomnierea sa, prin publicarea unor articole defăimătoare.

Așadar, în analiza temeiniciei acțiunii introductive de instanță, urmează ca instanța să aibă în vedere dacă o astfel de cenzură a dreptului pârâtei la liberă exprimare este prevăzută de lege, dacă urmărește un scop legitim și dacă este necesară într-o societate democratică.

Or, instanța constată că această ingerință este generic prevăzută de art. 1349 şi urm.  C.civ., practic orice persoană care cauzează unei alte persoane un prejudiciu fiind obligată să îl repare

În continuare, în analiza proporționalității ingerinței cu scopul urmărit și necesității într-o solcietate democratică, instanța beneficiază de o marjă de apreciere în funcție de mai mulți factori.

Instanţa observă că din obiectivele organizaţiei B depuse la fila 108 din dosar face parte inclusiv aducererea la cunoştinţa publicului a diferitelor situaţii de interes legate de starea pădurilor din România.

Practic ONG urile au un rol asemuit presei, din perspectiva analizei pe art 10 CEDO, fiind rolul acestora de a aduce la cunoştinţa publicului diferitele lipsuri ale organizaţiei de stat pentru că instituţiile statului au responsabilitatea faţă de cetăţeni de a acţiona în limitele competenţelor pentru realizarea obiectului de activitate, în speţă pentru protejarea pădurilor din România.

Instanţa reţine faptul că articolul publicat şi depus la filele 128-146 şi cel referitor la Sarmisegetusa de la filele 148-149 sunt articole de presă care conţin informaţii de interes general în materia administrării pădurilor. Limbajul utilizat nu este unul peiorativ, ci are drept scop aducerea la cunoştinţa publică a unor informaţii de interes general legate de starea fondului forestier public din România.

În continuare, instanţa reţine că în cauza Cumpănă și Mazăre c. României, Curtea a stabilit faptul că „Trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții, conform căreia, pentru aprecierea existenței unei "necesități sociale imperioase" care să justifice existența unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare, este necesar să se facă distincția clară între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactității lor [a se vedea, de exemplu, hotărârile De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, citată mai sus, pag. 235, paragraful 42, și Harlanova împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003]. (...)

Dacă în virtutea rolului care îi este acordat presa are efectiv obligația de a alerta publicul atunci când este informată cu privire la existența unor presupuse ilegalități comise de aleși locali și funcționari publici, referirea la persoane determinate, cu menționarea numelor și funcțiilor acestora, implica pentru reclamanți obligația de a furniza o bază factuală suficientă (Lesnik împotriva Slovaciei, Cererea nr. 35.640/97, paragraful 57 în fine, CEDO 2003-IV; Vides Aizsardzibas Klubs împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.829/00, paragraful 44, 27 mai 2004).”

Faţă de acestea, instanţa reţine că scopul pârâtei a fost acela de a aduce la cunoştinţa publicului anumite fapte, ce prezintă o minimă bază în realitatea obiectivă, nefiind simple judecăţi de valoare, o anumită doză de exagerare fiind permisă şi chiar admisă de însăşi Curtea Europeană.

Referitor la comentariile lăsate de alţi utilizatori la postările pârâtei, instanţa reţine că aceasta nu poate fi răspunzătoare pentru acestea, fiecare persoană în parte având posibilitatea libertăţii de exprimare a gândurilor, pârâta neincitând la ură sau la un discurs defavorbil reclamantei, ci s-a rezumat la postarea unor articole legate de obiectul de activate al ONG-ului.

Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată

Domenii speta

Spete similare