Răspundere civilă delictuală pentru prejudicii rezultate dintr-o faptă penală. Dovada daune materiale. Criterii pentru evaluarea prejudiciilor morale.

Conținut speță: Dovada daunelor materiale. Criterii pentru evaluarea prejudiciului moral suferit ca urmare a unui accident de circulație.

Rezumat: Condițiile necesar a fi întrunite pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt următoarele: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Cu privire la prejudiciu material suferit de către reclamant, principiul stabilit este acela că prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. Aşadar, sunt supuse reparării atât pierderea suferită de cel prejudiciat, adică paguba efectivă, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, deci câştigul nerealizat de victimă ca urmare a faptei ilicite, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea, limitarea sau înlăturarea prejudiciului. De asemenea, se repară atât prejudiciul previzibil, cât şi prejudiciul imprevizibil, adică acea pagubă a cărei apariţie autorul nu a fost în măsură să o anticipeze la data săvârşirii faptei ilicite. Doctrina şi jurisprudenţa tratează în mod expres şi distinct despăgubirea datorată în cazul vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, în sensul că aceasta trebuie să cuprindă echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit prin efectul pierderii sau a reducerii capacităţii sale de muncă, cheltuielile de îngrijire medicală, precum şi cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit.

Cu privire la prejudiciul material, câtă vreme nu s-a făcut dovada cheltuielilor medicale, constând în medicamente, deplasări la medic şi onorariile acestora, astfel de înscrisuri nefiind depuse la dosar, acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte câştigul de la locul de muncă nerealizat în perioada în care acesta a lipsit de la serviciu, reclamantul nu a făcut dovada certă a acestui prejudiciu. Astfel, acesta a susţinut că ar fi fost angajat cu salariul minim pe economie şi că ar fi încasat, pe lângă acesta, diferite sume de bani cu titlu de bacşiş. Cu toate acestea, reclamantul, deşi i-a fost pus în vedere, nu a depus la dosar copia contractului de muncă, dar nici nu a dovedit faptul că s-ar fi aflat în concediu medical în perioada spitalizării, astfel de înscrisuri lipsind de la dosarul cauzei, astfel că nu au fost dovedite câștigurile nerealizate.

Cât privesc daunele morale, spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

În aprecierea daunelor morale, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

La data de 01.06.2014, în jurul orelor 00:17, pe DJ 194, la intersecţia străzilor Principală cu str. Satu Mare din localitatea Lazuri, jud. Satu Mare, intervenientul SGB, conducând autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare ..., neacordând prioritate de trecere, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Tozota cu nr. de înmatriculare ...,, condus pe drumul prioritar de către reclamantul CN. În urma acestui eveniment rutier, s-a produs decesul numitei FJ, astfel după cum rezultă din Raportul medico-legal de autopsie nr. 686.III.133/2014 din data de 10.06.2014, aflat la dosarul de urmărire penală ataşat prezentei cauze (filele 161-176).

De asemenea, reclamantul a suferit leziuni, în urma accidentului rutier, pentru vindecarea cărora au fost necesare un număr de 57-60 zile d eîngrijiri medicale, nefiind pusă în pericol viaţa acestuia, astfel după cum rezultă din Raportul constatator medico-legal nr. 776/II/b/168/2014 din data de 27.06.2014 şi completarea acestuia din data de 20.11.2014 (filele 90, 93-94 dosar de urmărire penală).

Această stare de fapt a fost reţinută în cadrul dosarului penal numărul 8832/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare, ataşat la dosarul prezentei cauze, instanţa penală, prin Sentinţa penală nr. 1477/22.06.2017, reţinând vinovăţia intervenientului forţat în producerea accidentului rutier, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru efectuarea unei anume activităţi, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a respecta dispoziţiile art. 57 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.

În drept, instanţa arată că, potrivit art. 49 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România (aplicabilă în timp fondului litigiului având în vedere data producerii accidentului rutier): „Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu: a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare; b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul”. Potrivit art. 50 din Legea 136/1995 „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv. Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului”.

Aşadar, prin asigurările obligatorii de răspundere civilă pot fi acoperite numai pagubele produse de asigurat unor terţe persoane în anumite condiţii, care se cer a fi întrunite în mod cumulativ.

Acţiunea în pretenţii se fundamentează pe răspunderea civilă delictuală a autorului prejudiciului, conform dipoziţiilor art. 1357 din N.C.civ., potrivit cărora „cel care cauzează 8 altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”. Din analiza prevederilor legale menţionate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2223 Cod Civil coroborate cu prevederile Legii nr. 136/1995, în cazul asigurării de răspundere civilă, asiguratorul este obligat să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul său răspunde potrivit legii faţă de alte persoane.

În cauza de faţă fapta ilicită de nerespectare a dispoziţiilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice săvârşită de către intervenientul a fost reţinută de către instanţă din coroborarea depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în dosarul penal acvirat prezentei cauze Instanţa constată, totodată, faptul că acest aspect, respectiv vinovăţia intervenientului forţat în producerea accidentului rutier, a fost tranşat prin hotărârea penală antemenţionată, nemaiimpunându-se analiza acestei condiţii a răspunderii civile delictuale. Această concluzie se desprinde totodată şi din Raportul de expertiză criminalistică (filele 266-277 dosar de urmărire penală), ale cărui concluzii sunt în sensul că reclamantul nu ar fi putut să evite producerea evenimentului rutier nici în situaţia în care ar fi circulat cu viteză maximă admisă de 50 km/h, iar intervenientul forţat ar fi putut evita producerea accidentului dacă, înainte de pătrunderea în intersecţie, ar fi acordat prioritate de trecere autoturismului care se deplasa pe drumul prioritare, condus de către reclamant.

Astfel, în ceea ce priveşte săvârşirea faptei ilicite de către asigurat (producerea cu vinovăţie a accidentului), vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu au fost dovedite. Din înscrisurile depuse la dosarul nr. 8832/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare reies, utilizând o prezumţie simplă, atât comiterea faptei ilicite, cât şi celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale. De altfel, acestea nu au fost contestate de către pârâtă sau intervenientul forţat, decât sub aspectul întinderii culpei, respectiv împărţirea vinovăţiei între cei doi conducători auto, dar şi între intervenientul forţat şi defuncta FJ. De asemenea, s-au ridicat obiecţiuni fiind cuantumul prejudiciilor materiale şi morale solicitate, respectiv întinderea prejudiciului.

Cu privire la prejudiciu material suferit de către reclamant, instanţa arată faptul că principiul stabilit atât de vechea legislaţie de drept material civil, cât şi de jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea acesteia, principiu ce a fost preluat şi în noul cod civil, este acela că prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. Aşadar, sunt supuse reparării atât pierderea suferită de cel prejudiciat, adică paguba efectivă, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, deci câştigul nerealizat de victimă ca urmare a faptei ilicite, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea, limitarea sau înlăturarea prejudiciului. De asemenea, instanţa arată că se repară atât prejudiciul previzibil, cât şi prejudiciul imprevizibil, adică acea pagubă a cărei apariţie autorul nu a fost în măsură să o anticipeze la data săvârşirii faptei ilicite. Doctrina şi jurisprudenţa tratează în mod expres şi distinct despăgubirea datorată în cazul vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, în sensul că aceasta trebuie să cuprindă echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit prin efectul pierderii sau a reducerii capacităţii sale de muncă, cheltuielile de îngrijire medicală, precum şi cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit. În acest sens, cu privire la prejudiciul patrimonial solicitat prin cererea formulată, instanţa constată că reclamanta a făcut dovada parţială a producerii acestuia prin înscrisurile depuse la dosar. Astfel, conform adeverinţelor de venit pentru anii 2013-2015 (filele 77-79 vol II), dar şi având în vedere activitatea de salariat a reclamantului (filele 91-95 vol II) instanţa constată 9 faptul că, la momentul producerii evenimentului rutier, reclamantul era angajat. De asemenea, potrivit Decontului de plată emis de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare (filele 245- 250 dosar de urmărire penală) rezultă faptul că reclamantul a fost internat în spital în perioada 01.06.2014 - 10.06.2014 (9 zile). Cu toate acestea, reclamantul nu a făcut, prin nici un mijloc de probă, dovada cheltuielilor medicale, constând în medicamente, deplasări la medic şi onorariile acestora, astfel de înscrisuri nefiind depuse la dosar, sens în care instanţa va respinge aceste pretenţii. În ceea ce priveşte câştigul de la locul de muncă nerealizat în perioada în care acesta a lipsit de la serviciu, instanţa constată, de asemenea, faptul că reclamantul nu a făcut dovada certă a acestui prejudiciu. Astfel, acesta a susţinut că ar fi fost angajat cu salariul minim pe economie şi că ar fi încasat, pe lângă acesta, diferite sume de bani cu titlu de bacşiş. Cu toate acestea, reclamantul, deşi i-a fost pus în vedere, nu a depus la dosar copia contractului de muncă, dar nici nu a dovedit faptul că s-ar fi aflat în concediu medical în perioada spitalizării, astfel de înscrisuri lipsind de la dosarul cauzei. Având în vedere faptul că aceste câştiguri nerealizate nu au fost dovedite de către reclamant, instanţa urmează a le respinge, în integralitate.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale în cuantum de 140.000 lei, instanţa reţine, de asemenea, că unul dintre principiile acoperirii prejudiciului stabilite sub imperiul vechii reglementări civile este acela că, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială În acest sens, instanţa reţine că în urma accidentului în care a fost implicat, reclamantul a suferit mai multe leziuni traumatice, necesitând un număr de 57-60 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare astfel cum rezultă din Raportul constatator medico-legal nr. 776/II/b/168/2014 din data de 27.06.2014 şi completarea acestuia din data de 20.11.2014, ambele întocmite de către Serviciul de Medicină Legală Satu Mare (filele 90, 93-94 dosar de urmărire penală). Astfel, instanţa arată că, spre deosebire de daunele materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. În acest sens, instanţa arată că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. În acest sens, instanţa apreciază că nu se poate nega faptul că reclamantul a suferit traume fizice (a avut nevoie de 57-60 zile de îngrijiri medicale) şi psihice ca urmare a accidentului rutier, dar şi ca urmare a pierderii persoanei cu care era implicat într-o relaţie, a căror repercursiuni le resimte şi în prezent, o astfel de concluzie fiind sprijinită de toate probele administrate la dosar, inclusiv de declaraţia martorului audiat la termenul de judecată din data de 20.03.2019. cu privire la acest ultim aspect, instanţa reţine faptul că, cu toate că nu s-a reuşit probarea faptului că reclamantul ar fi coabitat cu defuncta FJ, chiar din declaraţile de martor (audiaţi în dosarul penal şi în prezenta cauză) rezultând acest aspect. Cu toate acestea, reclamantul a probat existenţa unei legături foarte strânse cu defuncta, cu atât mai mult cu cât, şi din declaraţia martorului audiat în şedinţa publică din data de 20.03.2019 10 reiese faptul că aceştia urmau să se căsătorească, fiind cunoscut faptul că defuncta era logodnica reclamantului. Instanţa reţine că faptul dacă defuncta a purtat sau nu centură de siguranţă, a fost tranşat în dosarul penal ataşat prezentei cauze, chiar reclamantul declarând, cu ocazia luării declaraţiei acestuia în calitate de martor în dosarul penal, faptul că defuncta nu a purtat centura de siguranţă, întrucât „o durea burta” (fila 161 vol. I dosar penal acvirat).

Cu toate acestea, raportat la modalitatea de producere a accidentului, şi la amploarea impactului, dar şi luând în considerare concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cadrul dosarului penal, precum şi luând în considerare faptul că defuncta nu purta centura de siguranţă, instanţa urmează să admită în partea pretenţiile reclamantului constând în despăgubiri morale pricinuite de pierderea logodnicei sale. Totodată, la stabilirea daunelor morale, instanţa va ţine seama şi de numărul de zile de îngrijiri medicale care i-au fost necesare reclamantului pentru vindecare, ţinând cont, de asemenea, de concluziile completării la Raportul constatator medico-legal nr. 776/II/b/168/2014 din data de 20.11.2014, întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Satu Mare, prin care se statuează faptul că mişcările de rotire din articulaţie fiind în limite acceptabile (fila 94 dosar de urmărire penală). Instanţa va acorda suma de 300 lei/zi de îngrijire medicală, rezultând astfel suma de 18.000 lei (60x300 lei), la care va adăuga suma de 50.000 lei pentru prejudiciul suferit ca urmare a intervenirii decesului numitei FJ, rezultând suma totală de 68.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, apreciind că acest cuantum este de natură a acoperi suferinţele suferite de către reclamant.

Cu privire la cuantumul stabilit, instanţa arată că acesta este îndestulător raportat la numărul mare de îngrijiri medicale dar şi raportat la pierderea suferită, însă este şi de natură a nu constitui un venit nejustificat pentru reclamant şi nici de natură să aibă consecinţe pecuniare excesive asupra societăţii de asigurare, suma de 68.000 lei apărând ca fiind rezonabilă, de natură a constitui o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de către reclamant.

Pe cale de consecinţă, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi dispoziţiile art. 54 alin.1 din Legea nr.136/1995, instanţa urmează a admite în parte cererea şi a dispune obligarea pârâtei SC ERAR SA la plata către reclamant a sumei de 68.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale.

Domenii speta

Spete similare