Acțiune în răspundere civilă delictuală vs. Acțiune în răspundere civilă contractuală. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Prescripția dreptului material la acțiune.

Conținut speță: Acțiune în răspundere civilă delictuală fundamentată pe plata unui preț derizoriu al vânzării. Termenul de prescripție în cazul răspunderii civile delictuale.

Rezumat: Întrucât pe calea acțiunii în răspundere civilă delictuală se urmărește recuperarea prejudiciului stabilit în dauna municipiului Satu Mare ca urmare a deciziei Curții de Conturi, momentul de la care ar trebui să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva persoanei care a produs prejudiciul este cel al rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost soluționată contestația împotriva respectivei decizii a Curții de Conturi, iar termenul este cel de 3 ani prevăzut de art. 2517 C.civ.

Câtă vreme între părți, respectiv municipiul Satu Mare în calitatea de vânzător și societatea pârâtă în calitate de cumpărător exista un contract de vânzare cu privire la imobil, reclamanta nu are posibilitatea de a solicita pe calea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală angajarea răspunderii pentru o diferență de preț constatată ca urmare a unui control efectuat de Curtea de Conturi. Plata prețului dintr-un contract nu poate constitui o faptă ilicită care să ducă la angajarea răspunderii civile delictuale, mai ales în condițiile în care prețul a fost stabilit de însăși reclamanta prin hotărârea Consiliului Local. Îndeplinirea unei obligații de plată asumată printr-un contract nu poate reprezenta o faptă ilicită.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă, instanţa reţine ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 2500, alin. 1 din Cod Civil care prevede că ”Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.” În continuare, art. 2501, alin. 1 din Codul civil prevede că ”Drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.”

Conform art. 2517 din acelaşi act normativ, ”termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.” În privinţa acestui termen, conform art. 2523 C.civ. prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui. În acest sens, fiind vorba de un fapt presupus a fi ilicit, raportat la prevederile art. 2528 alin. (1) C.civ. prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa constată că, în cauză, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive a Deciziei nr. 128/CA/2016-R, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 5394/83/CA/2013-R (filele 33-42), 25.01.2016, prin urmare, la data de 29.12.2017 – data înregistrării prezentului dosar - nu era împlinit termenul de prescripţie de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor legale anterior arătate şi, în consecinţă, va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, instanţa reţine că aceasta este o sancţiune procedurală ce intervine în cazul în care părţile în proces efectuează acte pe care legea nu le îngăduie sau părţile exercită drepturi procesuale epuizate prin alte căi Pagina 6 din 7 procesuale sau neprocesuale. Faţă de această împrejurare, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, raportat la faptul că acţiunea formulată de către reclamantă este o acţiunea permisă de lege, urmând în continuare să fie analizat dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege privind răspunderea civilă delictuală.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că, la data de 31.10.2005, pârâta - în calitate de investitor a încheiat cu reclamanta - în calitate de proprietar, contractul de cesiune nr.... (filele 8-12), având ca obiect cesiunea dreptului de folosinţă asupra terenului intravilan în suprafaţă de 25.000 mp situat în mun. Satu Mare, zona......

La art. 6.1.2 din contractul de cesiune părţile au convenit ca, după expirarea unui termen de 5 ani de la data semnării contractului (respectiv în anul 2010), investitorul S.C. L.R. S.R.L., în baza dreptului de preempţiune, are dreptul de a cumpăra terenul la preţul reprezentând valoarea totală a concesiunii, respectiv 5,1 euro/mp, urmând ca la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, investitorul să achite ca preţ al contractului, diferenţa de preţ din valoarea stabilită în contractul de concesiune.

Ca urmare a notificării intenţiei de cumpărare a imobilului care face obiectul cesiunii s-a adoptat Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 115/26.05.2011 prin care s-a aprobat vânzarea către pârâtă a terenului în suprafaţă de 25.000 mp, înscris în C.F. nr. 25649 Satu Mare, sub nr. cadastral 6928/137/4 situat în Satu Mare, str. Parc Industrial Sud, preţul de vânzare fiind cel stabilit la art. 2 din hotărâre astfel: „S.C. LR SRL va achita suma de 51.000 euro plus TVA, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii, către vânzător."

În baza hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 313/03.02.2010 de BNP Ressler Petra Felicia Satu Mare (filele 6-7), prețul de vânzare fiind cel stabilit la art. 2 din HCL nr. 115/26.05.2011.

În susţinerea pretenţiilor reclamantului, este invocată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, reglementată de art. 1357 Cod civil potrivit căreia „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.”

Instanţa reţine că răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligaţional care izvorăşte dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligaţia de a repara prejudiciul.

Din analiza textelor arătate mai sus rezultă că angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existenţa cumulată a patru condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

În cauză, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 63.068 lei care reprezintă diferenţa dintre preţul real şi preţul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 313/03.02.2010 de BNP Ressler Petra Felicia Satu Mare, adică prejudiciul constatat de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 39/2013.

Instanţa constată însă că, preţul de vânzare prevăzut în contractul de vânzare cumpărare a fost stabilit de Consiliul Local al Municipiului Satu Mare prin H.C.L. nr. 115/26.05.2011, prin urmare, stabilirea preţului nu poate constitui nicidecum o faptă ilicită a pârâtei. În cauză, nu sunt îndeplinite nici condiţiile raportului de cauzalitate şi nici ale vinovăţiei, condiţii obligatorii în cazul antrenării răspunderii civile delictuale.

Instanţa reţine că pretenţiile reclamantei au ca temei Decizia nr. 39/02.08.2013 a Curţii de Conturi prin care s-a stabilit că, prin vânzarea unor terenuri proprietate privată aparţinând Municipiului Satu Mare, în lipsa unui raport de evaluare, printre care şi terenul ce a făcut obiectul vânzării către pârâtă s-a adus un important prejudiciu bugetului local.

Constatările Curţii de Conturi a României prin Decizia nr. 39/02.08.2013, referitoare la prejudiciul rezultat din preţul de vânzare-cumpărare al terenului mai sus identificat nu sunt însă opozabile pârâtei, care nu a fost parte în procesul de control, iar acest prejudiciu nu poate fi imputat pârâtei.

Dacă preţul de vânzare al terenului care face obiectul contractului de vânzarecumpărare încheiat cu reclamanta este unul nereal, ceea ce constituie în opinia reclamantei un fapt ilicit, este evident că răspunderea pentru eventualul prejudiciu cauzat bugetului local aparţine reclamantei care, prin hotărâre de consiliu local a stabilit preţul de vânzare.

Conform contractului de vânzare-cumpărare, pârâta şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de plată a terenului achiziţionat, la preţul stabilit prin H.C.L. nr. 115/26.05.2011. Îndeplinirea unei obligaţii de plată asumată printr-un contract nu poate reprezenta o faptă ilicită.

Având în vedere că raportul juridic cu reclamanta este un raport contractual izvorât din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 313/03.02.2010 de BNP Ressler Petra Felicia Satu Mare, singurul temei legal fată de acest contract este angajarea unei eventuale răspunderi contractuale şi nu delictuale.

Asupra contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă şi Municipiul Satu Mare, Decizia Curţii de Conturi nu poate produce efecte, iar condiţiile contractuale nu pot fi schimbate de modul de soluţionare a litigiului rezultat din contestarea Deciziei Curţii de Conturi nr. 39/02.08.2013 în dosarul nr. 5394/83/CA/2013-R al Curţii de Apel Oradea, în care pârâta nu a fost parte.

Constatările Curţii de Conturi referitoare la modalitatea de stabilire a preţului de vânzare de către reclamant nu sunt opozabile pârâtei şi, mai mult, dacă acest preţ nu a fost corect stabilit de către vânzător nu este un fapt imputabil pârâtei. Ca atare, pentru repararea prejudiciului, reclamanta are posibilitatea de a se îndrepta împotriva persoanelor responsabile de stabilirea preţului de vânzare. Având în vedere considerentele prezentate, instanţa va respinge cererea formulată de reclamanta MUNICIPIUL SATU MARE, prin PRIMAR, în contradictoriu cu pârâta S.C. LR S.R.L., ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare