Rezoluţiune contract

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de .../.../..., sub numărul ../../...., reclamantul C. O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. G. rezoluțiunea contractului de vanzare cumpărare, autentificat sub nr. ... din data de .../.../...., de S.P.N. I. C. și I. Ș., pentru neîndeplinirea clauzei de întreținere, respectiv neplata prețului, precum și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. ... din data de 22 august 2019, încheiat de S.P.N. I. C. și I. Ș., acesta a vândut pârâtei imobilul proprietatea sa, respectiv apartamentul situat în Ploiești, str. A. M. nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., jud. Prahova, compus din două camere și dependințe, cu suprafața utilă de ... m.p., balcon cu suprafața utila de .... m.p., precum și cota parte de ...% aferentă apartamentului din suprafața de folosință comună a blocului.

S-a arătat, de asemenea, că apartamentul are număr cadastral ...., fiind înscris în cartea funciara nr. .... a mun. Ploiești, conform încheierii nr. .../...., eliberată de ANCPI-OCPI PRAHOVA - Biroul de Carte Funciara Ploiești.

În continuare, reclamantul a redat o parte din clauzele contractuale, arătând, în esență că prețul vânzării a fost stabilit la suma de X lei, preț pe care, cu ocazia încheierii contractului, reclamantul a declarat că l-a primit în întregime.

Totodată, s-a menționat că, în sarcina pârâtei – cumpărătoare, s-a stabilit obligația de a acorda reclamantului – vânzător, pe tot timpul vieții sale, începând de la data autentificării contractului, întreținere constând în hrană zilnica, facerea menajului necesar în caz de neputință, asigurarea de asistența medicală cu medic și medicamente în caz de boală, iar la deces să îl înmormânteze pe reclamant și să îi facă, după aceea, cele ce se obișnuiesc potrivit datinilor.

Astfel, conform susținerilor reclamantului, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, în sensul că nu i-a acordat întreținerea stabilită.

În această privință, reclamantul a arătat că de la momentul încheierii contractului pârâta nu a mai luat legătura cu acesta.

În final, reclamantul a redat dispozițiile art. 1516, 1549, 1554 și 1757 C. civ., susținându-și dreptul la rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea clauzei de întreținere, respectiv neplata prețului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1516, 1549, 1554 și 1757 C. civ..

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, precum și proba testimonială cu martorul L. A.-S..

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 2205 lei (filele 20, 30 și 51).

La data de .../.../...., pârâta a depus întâmpinare (fila 26), solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

În motivare, pârâta a susținut că prețul vânzării a fost achitat, așa cum chiar reclamantul a declarat în fața notarului public la momentul încheierii contractului.

În privința întreținerii, pârâta a arătat că îl cunoaște pe pârât, fiind prieteni de familie de peste 30 de ani și, întrucât reclamantul nu a fost niciodată casatorit și era cunoștință a familiei sale, fiind foarte bun prieten cu soțul reclamantei, în prezent decedat, aceasta a inteles să îi acorde întreținerea de care avea nevoie, în sensul că îi facea curățenie, îi spăla haine sau îi gătea ori îl invita la masă.

În acest context, confirm susținerilor pârâtei, după decesul soțului său, reclamantul și-a exprimat dorința de a o invita să se mute în locuința lui pentru a se asigura de sprijinul său în cazul în care ar fi avut nevoie de un astfel de sprijin.

În continuare, pârâta a arătat că după decesul soțului său a continuat să îl ajute pe reclamant, ajutor dat până la data de .../.../...., când, fara nicio explicație, reclamantul i-a interzis să mai ia legătură cu el.

La data de .../.../...., pârâta ar fi mers la apartamentul în litigiu și ar fi încercat să descuie ușa cu cheia pe care o avea de la reclamant, însă nu a reușit, astfel că a lăsat reclamantului un bilet prin care îl încunoștința că nu a putut intra in apartament.

Conform relatărilor pârâtei, aceasta l-ar fi întâlnit pe reclamant în oraș după câteva zile și, cerându-i lămuriri despre situația sa, acesta i-ar fi interzis pe un ton violent să îl mai caute sau să mai vină pe la el, astfel încât, de la acel moment, orice încercare de a discuta cu reclamantul a fost sortita eșecului.

În concluzie, pârâta a susținut că neprestarea întreținerii invocată de reclamant se datorează exclusiv culpei acestuia, refuzul său de a mai accepta întreținerea fiind unul violent și explicit.

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, precum și proba testimonială cu martora S. M..

Sub aspectul probatoriului, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanţa a încuviinţat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și interogatoriile acestora.

Pentru reclamant a fost încuviințată proba testimonială cu martorul L. A.-S., iar pentru pârâtă, proba testimonială cu martora S. M..

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, reține următoarele:

În fapt, între reclamantul C. O., în calitate de vânzător, și pârâta S. G., în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de .../.../...., sub nr. ... de S.P.N. I. C. și I. Ș., având ca obiect vânzarea apartamentului nr. ... situat în jud. Prahova, mun. Ploiești, str. A. M. nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., având numărul cadastral ..., înscris în cartea funciară nr. ... a mun. Ploiești.

Conform contractului menționat, prețul vânzării a fost stabilit la suma de X lei,  reclamantul declarând că l-a primit de la pârâtă la data încheierii contractului.

De asemenea, în sarcina pârâtei s-a stabilit obligația de a presta întreținere reclamantului pe toată durata vieții acestuia, întreținerea constând în hrană zilnică, facerea menajului necesar în caz de neputință, asigurarea de asistență medicală cu medic și medicamente în caz de boală, iar la deces, înmormântarea pârâtului și, după aceea, efectuarea celor obișnuite potrivit datinilor.

Prin același contract, reclamantul și-a reținut un drept de abitație viageră asupra imobilului, iar în sarcina pârâtei s-a stabilit o clauză de inalienabilitate.

În drept, cu titlu prealabil, instanța apreciază necesară calificarea juridică a contractului încheiat între părți, în sensul de a stabili dacă acesta reprezintă o veritabilă vânzare sau un contract de întreținere cu titlu oneros.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1266 alin. 1 și 2 C.civ., contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate depărţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Observând că prețul vânzării apartamentului apartamentului nr. ... situat în jud. Prahova, mun. Ploiești, str. A. M. nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., stabilit de părți la suma de X lei, reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului vândut, respectiv Y lei, așa cum rezultă din certificatul fiscal depus la dosarul cauzei (fila 40), instanța apreciază că operațiunea juridică ce s-a realizat între părți prezintă particularitățile contractului de întreținere.

Astfel, prestația majoritară la care pârâta s-a obligat în schimbul capitalului (apartamentul nr. ...) este asigurarea întreținerii în natură către reclamant. Împrejurarea că pe lângă întreținere s-a stabilit și prețul de X lei, atât timp cât acest preț nu reprezintă mai mult de jumătate din valoarea bunului, nu poate conduce la concluzia că părțile au încheiat o vânzare.

Mai mult, chiar din răspunsul reclamantului la interogatoriu (întrebarea nr. 10) rezultă că ceea ce acesta avut în vedere la încheierea contractului a fost, în principal, contraprestația constând în întreținerea pe care pârâta urma să i-o presteze.

Ca atare, față de obiectul cererii, respectiv rezoluțiune contract, instanța urmează a aplica dispozițiile art. 1549 C.civ., raportate la dispozițiile art. 2254 – 2263 C.civ., care reglementează contractul de întreținere.

În continuare, se rețin dispoziţiile art. 1270 alin. 1 C.civ., care consacră principiul forței obligatorii a contractului, principiu potrivit căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Pentru a se pronunța asupra prezentei cauze, instanța are în vedere și dispozițiile art. 1516 alin. 1 C.civ., potrivit cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, precum și dispozițiile art. 1350 alin. 1 și 2 C.civ., care stabilesc că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Mai mult, conform art. 1516 alin. 2 pct. 1 C.civ., atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin, să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului.

În ceea ce privește rezoluțiunea contractului, instanța reține că aceasta reprezintă o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului, având ca efect desființarea retroactivă a acestuia.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 2263 alin. 2 și 3 C.civ., instanța poate dispune rezoluțiunea contractului de întreținere la cererea părții interesate fie atunci când comportamentul celeilalte părţi face imposibilă executarea contractului în condiţii conforme bunelor moravuri, fie atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligaţiei de întreţinere.

Rezultă, astfel, din ansamblul dispozițiilor legale redate anterior, că rezoluțiunea contractului de întreținere poate interveni în cazul neexecutării fără justificare a obligației de întreținere, motiv de altfel invocat de reclamant.

În cauză, atât reclamantul, cât și pârâta au recunoscut existența unei neexecutări a obligației de întreținere, însă, din perspectiva reclamantului, această neexecutare are caracter absolut, nefiind niciodată prestată, în schimb, din perspectiva pârâtei, neexecutarea are caracter temporar, aceasta aflându-se în imposibilitate de a-și mai executa obligația pe motiv că reclamantul i-ar fi interzis acesteia să mai ia legătura cu el începând cu data de .../.../.....

Din conținutul dispozițiilor art. 249 C.proc.civ., conform cărora cel care face o susținere în cursul procesului trebuie sa o dovedească, rezultă că, în cazul unei acţiuni în materia răspunderii contractuale, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească îndeplinirea propriei obligații, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâtul nu dovedește contrariul.

Îndeplinirea obligației reclamantului rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de .../.../...., sub nr. ..., de S.P.N. I. C. și I. Ș. (fila 7), prin care acesta a transmis pârâtei proprietatea apartamentului nr. ... situat în jud. Prahova, mun. Ploiești, str. A. M. nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., după cum rezultă și din extrasul de carte funciară din data de .../.../.... (fila 72).

Neexecutarea obligației de întreținere este, după cum s-a arătat, prezumată, precum și recunoscută de părți.

Prin urmare ceea ce urmează a se analiza este dacă apărarea pârâtei privind împrejurarea că neexecutarea este justificată, iar nu fără justificare, așa cum dispozițiile art. 2263 alin. 3 și art. 1516 alin. 2 C.civ. impun în vederea pronunțării rezoluțiunii.

În acest sens, se reține că apărarea pârâtei constând în faptul că neexecutarea întreținerii a fost cauzată de atitutidea reclamantului de a interzice pârâtei orice contact cu acesta, este întemeiată, fiind confirmată atât de declarația martorei S. M. (fila 96), care a arătat că știe de la pârâtă că reclamantul i-a interzis să mai vină la el, schimbând încuietoarea ușii, precum și de atitudinea de recunoaștere a reclamantului, care la întrebarea nr. 6 din interogatoriu (fila 91) a răspuns afirmativ în ceea ce privește faptul că ar fi interzis pârâtei să ia legătura cu el.

Astfel, reținând că apărarea pârâtei privind lipsa culpei în neexecutarea obligației de întreținere este întemeiată, instanța concluzionează că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile rezoluțiunii, respectiv neexecutarea fără justificare a obligației contractuale, fiind înlăturată prezumția de culpă stabilită de art. 1548 C. civ..

Ca atare, motivul de rezoluțiune privind neexecutarea obligației de întreținere, invocat de reclamant, urmează a fi respins ca neîntemeiat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv, referitor la neplata sumei de X lei, stabilită în sarcina pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de .../.../...., sub nr. ..., de S.P.N. I. C. și I. Ș., se constată că, în cuprinsul actului menționat, s-a precizat că reclamantul a primit în întregime suma de ... lei de la pârâtă la momentul încheierii contractului.

Referitor la puterea doveditoare a înscrisului autentic, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 269 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., potrivit cărora autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului.

Totodată, conform art. 270 alin. 2 C.proc.civ., declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane.

Astfel, în acord cu dispozițiile legale redate anterior, declarația reclamantului privind împrejurarea că a primit de la pârâtă suma de X lei la data încheierii contractului face deplină dovadă între părți până la proba contrară.

În acest context, în temeiul dispozițiilor art. 249 C.proc.civ., care stabilesc că cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, reclamantul, urmărind să combată cele consemnate în cuprinsul contractului, respectiv că ar fi primit suma de X lei de la pârâtă, avea sarcina probei contrare.

Or, în cauză, reclamantul nu a dovedit că nu a primit de la reclamantă suma de X lei. Chiar dacă martorul L. A.-S. a declarat că știe că reclamantul nu a primit niciun ban la notariat de la pârâtă (fila 94), instanța reține că acesta nu a asistat personal la încheierea contractului, declarația sa în acest sens nefiind suficientă prin ea însăși pentru a concluziona că suma de bani nu a fost plătită, în lipsa altor probe cu care această declarație să poată fi coroborată.

Întrucât sarcina probei cu privire la aspectul în discuție revine reclamantului, iar acesta nu a dovedit contrariul, instanța reține nemeinicia afirmației reclamantului privind neplata sumei de X lei de către pârâtă, astfel încât apărările acesteia din urmă nu vor mai fi analizate.

În ceea ce privește argumentul reclamantului referitor la împrejurarea că nu ar fi avut cunoștință de încheierea contractului cu obligația pârâtei de a plăti suma de X lei, pe lângă obligația de a-i asigura întreținerea, instanța reține că eroarea, conform dispozițiilor art. 1207 C.civ., constituie un motiv de nulitate a contractului, iar nu un motiv în temeiul căruia instanța să dispună rezoluțiunea.

Observând că reclamantul a formulat o acțiune în rezoluțiune, instanța, fiind ținută să analizeze cererea în raport de cauza acesteia, adică de situația de fapt calificată juridic de reclamant, reține că argumentul reclamantului, menționat anterior, nu este întemeiat, rezoluțiunea neputându-se dispune pentru motive ce țin de încheierea valabilă a contractului.

Aceasta deoarece rezoluțiunea este, așa cum s-a arătat, o sancțiune de drept civil, ce poate interveni după încheierea valabilă a unui contract, în materia neexecutării culpabile a obligațiilor.

Așadar, înlăturând argumentele reclamantului cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de .../.../....., sub nr. ...., de S.P.N. I. C. și I. Ș., instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța, potrivit art. 453 alin. 2 C.proc.civ., urmează să oblige reclamantul, reținând culpa procesuală a acestuia, la plata, către pârâtă, a cheltuielilor de judecată în valoare Z lei, reprezentând onorariul de avocat achitat conform chitanței seria ... nr. .../........... (fila 85).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea având ca obiect având ca obiect „rezoluțiune contract” formulată de reclamantul C. O., domiciliat în ..., str. P. A. M., nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., jud. ..., CNP .............. în contradictoriu cu pârâta S. G., CNP .............., domiciliată în ......., str. P., nr. ..., jud. ..................................................

Obligă reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de Z lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată astăzi, 26.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Preşedinte,  Grefier,

Domenii speta

Spete similare