Încheiere tranzacţie între „victimă” şi asigurator în lipsa dovedirii vinovăţiei autorului accidentului.

Prin cererea înregistrată la data de 25.01.2019 sub nr. 413/866/2019 pe rolul Judecătoriei Paşcani reclamanta ... a chemat în judecată pe pârâta ..., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată la plata următoarelor sume:

- suma de 1.000 euro cu titlu de despăgubiri patrimoniale, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR reprezentând ansamblul cheltuielilor pentru îngrijirea sănătăţii, conform art. 1387, 1392 C.civ, efectuate cu spitalizarea, deplasări la diferite instituţii medicale, tratament medicamentos şi recuperatoriu, etc;

- suma de 35.000 euro în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR (1 euro=4,5980 lei, în total 160.930 lei), potr. art. 1391 C.civ. pentru suferinţele fizice şi psihice pricinuite reclamantei;

- actualizarea sumelor la dobânda BNR si la rata indicelui de inflaţie de la data producerii riscului (19.07.2018) şi până la data plăţii;

 - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 11 alin (2) lit. e) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciile produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

Reclamanta a solicitat introducerea în cauză şi citarea în calitate de intervenient forţat a persoanei vinovate de producerea accidentului, respectiv RS.

În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 19.07.2018, în jurul orelor 09.55, intervenientul forţat RS, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare IS-09-UTZ, în parcarea din spatele blocului cu nr. 43, pe str. Cuza Vodă din oraşul Tg. Frumos, jud. Iaşi, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a accidentat pe numita GL, care a suferit grave leziuni.

In urma impactului a rezultat vătămarea corporală a victimei GL. în vârstă de 79 de ani, aceasta necesitând 65-70 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. 17598 din 27.07.2018 emis de Institutul de Medicină Legală Iaşi.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani în dosarul penal nr. 2687/P/2018 din data de 09.11.2018 s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă" în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b, rap la art. 16 lit. alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen., întrucât persoana vătămată nu a depus plângere prealabilă.

Având în vedere modificările legislative penale şi procesual penale apărute, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, reclamanta înţelege să-şi valorifice dreptul la despăgubiri pe calea prezentei acţiuni civile, în temeiul prevederilor speciale din materia asigurărilor de răspundere civilă obligatorie auto: art. 10.11.14. 22. 23 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi art. 12. 22. 26 din Norma ASF NR. 20/2017 privind asigurările auto din România cu modificările şi completările ulterioare întrucât pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare IS-09-UTZ implicat în accidentul rutier exista o poliţă de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie emisă de X.

Reclamanta îşi fundamentează acţiunea pe dispoziţiile speciale din materia asigurărilor RCA ce prevăd că se acoperă prejudiciile cauzate prin fapte ilicite, răspunderea asigurătorului faţă de persoanele prejudiciate fiind o răspundere obiectivă, contractuală, asumată prin contractul de asigurare şi legală (este prevăzută de lege), având un caracter direct, autonom şi independent, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii-cadru reprezentată de Legea nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017 şi astfel cum a statuat ICCJ prin Decizia nr. 1/2005, recurs în interesul legii completată de Decizia nr. 29/2009 pronunţată în dosarul nr. 22/2009.

Este indiscutabil că producerea unui accident rutier care se soldează cu vătămarea corporală a victimei determină răspunderea făptuitorului pentru prejudiciul produs, conform art. 1349, art. 1357 şi urm din C. civ.. Vorbim practic de o formă concretă a răspunderii pentru fapta proprie.

La fel de adevărat este că atât timp cât exista o poliţă de asigurare valabilă privitoare la autoturismul implicat în accident, răspunderea anterior amintită dobândeşte unele particularităţi, prejudiciul prilejuit de producerea evenimentului auto urmând a fi acoperit de către asigurător.

Conform prevederilor art. 1357 alin. (1) şi (2) C. Civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

În acest sens, instanţa urmează să analizeze şi să constate că sunt îndeplinite cerinţele legale ale angajării răspunderii civile delictuale în ceea ce îl priveşte pe conducătorul auto, în persoana numitului RS, respectiv, săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, stabilirea legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi imputabilitatea faptei ilicite persoanei cu discernământ valabil.

Prima condiţie pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie presupune comiterea unei fapte ilicite, care constă în acţiunea ori inacţiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau interesului legitim ce aparţine unei persoane.

În circumstanţele concrete ale cauzei, fapta ilicită imputată se referă la nerespectarea normelor care reglementează circulaţia rutieră pe drumurile publice prin neasigurarea corespunzătoare la momentul efectuării manevrei de mers înapoi.

Art. 35 din OUG nr. 195/2002 - participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.

Acesta dispoziţie legală reglementează conduita preventivă ce le revine conducătorilor de autovehicule. Particularizând, această dispoziţie legală a fost încălcată de către conducătorul auto din prezenta speţă întrucât nu s-a asigurat la momentul mersului înapoi.

Art. 125 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice - Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevre înainte şi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul.

Art. 128 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr/ 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice - In locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de cel puţin o persoană aflată în afara vehiculului.

A doua condiţie cerută pentru angajarea răspunderii civile delictuale se referă la producerea unui prejudiciu, prin care se înţelege rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, sub aspect patrimonial şi moral, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană. Pentru persoana în cauză, prejudiciul este reprezentat de vătămările aduse integrităţii corporale, suferinţele psihice încercate ca urmare a vătămării corporale şi cheltuielile efectuate pentru restabilirea stării de sănătate.

Prejudiciul este cert, sub aspectul existenţei şi întinderii sale, nefiind reparat de către persoana responsabilă de producerea accidentului sau de către alte persoane; direct, existând raport de cauzalitate între fapta ilicită şi acesta; este personal şi rezultă din încălcarea sau atingerea adusă drepturilor legitime ale unei persoane.

Între fapta ilicită si prejudiciu există raport de cauzalitate deoarece, în lipsa acţiunii şoferului auto, vătămările integrităţii corporale, suferinţele de ordin moral şi cheltuielile sus menţionate nu s-ar fi produs. Liantul cauzal rezultă din împrejurarea că autoturismul condus de numitul RS, în timpul efectuării manevrei de mers înapoi, a acroşat şi accidentat pe numita GL, provocându-i puternice leziuni.

Referitor la vinovăţia persoanei responsabile în cauză, aşa cum a precizat, legea prevede la art. 1357 alin. (2) C. civ. faptul că autorul prejudiciului răspunde chiar şi pentru cea mai uşoară culpă.

Din formularea art. 1357 şi art. 1381 C. civ., rezultă că sunt supuse reparării de către persoana responsabilă atât prejudiciul material, cât şi cel moral, iar potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ. prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Un astfel de eveniment incumbă efectuarea de numeroase cheltuieli, care nu întotdeauna pot fi dovedite prin înscrisuri raportat la traumele fizice şi psihice la care a fost supusă reclamanta. Aceasta a suportat cheltuieli ocazionate de spitalizare, deplasări la numeroase instituţii medicale de specialitate, tratament medicamentos şi recuperatoriu, investigaţii medicale, etc.

Tratamentele, medicamentele, transportul şi procedurile medicale la care aceasta a fost supusă, au determinat o diminuare drastică a economiilor şi rezervelor familiei acesteia.

Având în vedere disp. art. 22 din Norma ASF conform căruia pretenţiile persoanelor prejudiciate pot fi dovedite "prin orice mijloc de probă", solicită luarea în considerare a prezumţiilor conform art. 329 C.proc.civ. a înscrisurilor anexate prezentei, dar şi a depoziţiei martorului ce urmează a fi audiat pentru a contura întinderea prejudiciului patrimonial.

În plus, solicită a se avea în vedere că la momentul la care aceste cheltuieli au fost perfectate, din cauza şocului, dar şi a suferinţelor, reclamanta s-a aflat în imposibilitatea morală să colecteze aceste înscrisuri sau să-şi preconstituie potenţiale mijloace de probă.

Victima GL a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon" Iaşi imediat după accident. A fost internată în perioada 19.07-24.07.2018 cu diagnosticul:

- policontuzionat prin accident rutier;

- fractura ambelor oase antebraţ stâng în 1/3 inferioară cu deplasare;

- traumatism cranio-facial;

- contuzie regiune genuană-stânga;

- calcifiere aortică;

In perioada internării, la data de 21.07.2018 s-a intervenit chirurgical, practicându-se cu anestezie loco-regională reducerea ortopedică sub RxTV şi fixarea cu fixator extern monoplan, monolateral şi o broşa Kirschner 2 mm transfocală.

 La externare a avut următoarele recomandări:

- Pansamente locale sterile 2-3 zile şi suprimarea firelor de sutură la 21 de zile;

- Menţinerea fixatorului extern până la 6 săptămâni postoperator.

Se poate observa că victima a necesitat şi încă necesită imobilizare şi repaus o perioadă foarte îndelungată de timp, a urmat şi urmează tratament medicamentos şi recuperatoriu.

Conform certificatului medico-legal nr. 17598 din data de 27.07.2018 emis de către IML Iaşi leziunile traumatice au necesitat între 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, la momentul examinării prezentând echimoze, excoriaţii, fractură epifiză inferioară radius stâng cominutivă cu deplasare şi fractură epifiză inferioară cubitus stâng cominutivă cu deplasare, tratate chirurgical.

De la momentul accidentului viaţa reclamantei s-a schimbat considerabil. Cârjele îi sunt indispensabile, are nevoie de ajutor la deplasare, nu mai poate face treburi gospodăreşti, nu se mai poate îngriji de propria igienă, are în permanenţă nevoie de însoţitor.

Având în vedere vârsta înaintată a persoanei vătămate, este indiscutabil că recuperarea a fost şi este una foarte dificilă, leziunile suferite au fost resimţite mult mai puternic decât cele care s-ar fi răsfrânt asupra unui organism tânăr, existând toate premisele ca acestea să se răsfrângă pe întreaga durată a vieţii reclamantei.

Suferinţele fizice s-au reflectat si într-o stare psihică de disconfort, la care s-a adăugat suferinţa psihică determinată de limitarea activităţilor normale pentru reclamantă - aceasta a fost împiedicată obiectiv să desfăşoare activităţi lucrative, activităţi obişnuite, treburi gospodăreşti, să îşi continue viaţa într-un ritm normal, vorbim de o limitare a activităţilor necesare întreţinerii curente, inclusiv propria îngrijire igienico-alimentară. Este indiscutabil că şi în prezent reclamanta resimte dureri la nivelul zonelor lezate, acestea nefiind refăcute în totalitate, existând chiar premisa de a nu se reface şi de a rămâne cu sechele cronice.

Deşi evaluarea daunelor morale nu este supusă unor criterii legale prestabilite, prejudiciul moral nu poate fi lăsat neacoperit pe motiv că legea nu prevede. În acest sens, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se vor avea în vedere următoarele criterii: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Literatura de specialitate este unanimă cu privire la acest aspect, opinând în sensul că atingerea acestor drepturi cauzează titularului lor un prejudiciu a cărui dezdăunare se realizează prin acordarea, cu titlu de compensaţie a suferinţelor încercate, a unor despăgubiri în măsură să ofere persoanei prejudiciate, în mod justificat, o satisfacţie pecuniară sau/şi de altă natură, astfel încât încălcarea dreptului titularului, pe de o parte, şi prejudiciul nepatrimonial cauzat de făptuitor pe de o altă parte, să nu rămână în afara protecţiei juridice a drepturilor lezate, respectiv a obligaţiei generate de acoperire a prejudiciului unor astfel de drepturi.

Prin urmare, existenţa prejudiciului moral rezultă fără echivoc din lezarea integrităţii corporale, din suferinţele psihice încercate ca urmare a vătămării corporale, a spitalizării, precum şi din starea de disconfort major produsă şi care nu a fost înlăturată nici în ziua de astăzi.

Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamantă, ca efect al neîndeplinirii obligaţiei de plată, impune remedierea tuturor elementelor constitutive ale prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsită (lucrum cessans), respectiv daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale, sumele acordate cu titlu de despăgubiri patrimoniale şi nepatrimoniale impunându-se a fi actualizate şi cu indicele de inflaţie pentru a menţine valoarea reală a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii.

Cum despăgubirile se acordă de către pârâtă pentru sumele pe care autorul accidentului (în speţă conducător al autoturismului asigurat) este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare (art. 11 alin. 3 lit. b. din legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie) şi cum dreptul la repararea prejudiciului delictual se naşte din ziua cauzării acestuia chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, dobânda legală se impune a fi calculată începând cu ziua accidentului - 19.07.2018 - până la data plăţii debitului indexat, (conf. Normei ASF 20/2017 privind asigurările auto din România şi a dec. Î.C.C.J. nr. 1910/24.11.2017).

Faţă de toate aspectele expuse, roagă a se aprecia că în contextul circumstanţelor cauzei, fără a hiperboliza în vreun fel suferinţele reale ale susnumitei, suma solicitată în euro cu echivalentul în lei la cursul de schimb al pieţei valutare de la momentul producerii accidentului rutier, pentru persoana în cauză care a suferit toate cele descrise mai sus, reprezintă o satisfacţie echitabilă, iar diminuarea acestor despăgubiri ar reprezenta o sarcină disproporţionată şi excesivă faţă de ea.

În drept, au fost invocate: art. 10, 11, 14, 22, 23 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, art. 12, 22 alin. (1) lit. c, 26 lit. a. din Norma ASF nr. 20/2017, art. 1381 şi urm. C.civ., Decizia nr. 1/2005 a 1CCJ, recurs in interesul legii, Decizia nr. 29/2009 a ÎCCJ-Secţiile Unite pronunţată în dosarul nr. 22/2009, art. 29 alin.(l) lit. "i"din OUG nr. 80/2013 rap. la art. 20 alin. (8) N.C.proc.pen.

La data de 03.04.2019 pârâta a depus întâmpinare prin care solicită diminuarea pretenţiilor pretinse de către reclamanta, respectiv a daunelor morale potrivit practicii, jurisprudenţei şi echităţii din România, a dispoziţiilor Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată, respingerea solicitării privind acordarea daunelor materiale şi a dobânzii legale.

Arată pârâta că a formulat oferta de despăgubire, suma ofertată fiind în cuantum de 24080 lei reprezentând daune morale.

În cauza sunt aplicabile prevederile Normei Autorităţii de Supraveghere Financiara nr. 20/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule si Legii 132/2017.

Precizează că asigurătorul RCA plăteşte despăgubiri nu pe baza delictuală, ci în baza contractului de asigurare RCA, în conformitate cu termenii şi condiţiile stabilite prin ordinul menţionat, termeni şi condiţii care constituie clauzele contractului de asigurare RCA. Aşadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate despăgubirea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului, statuat de art. 1349 Cod civil.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

In fapt, la data de 19.07.2018 a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare IS-09-UTZ condus de RS, asigurat RCA la societatea pârâtă şi reclamanta din prezenta cauză care se deplasa în calitate de pieton. Ca urmare a evenimentului rutier, reclamanta a suferit o vătămare corporală care a necesitat pentru vindecare un număr de 65-70 zile.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, roagă instanţa a avea în vedere normele legale speciale aplicabile în materie, respectiv Norma 20/2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiara pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule şi Legea 132/2017.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate, în cuantum de 1000 euro, solicită a fi respinse având în vedere că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri care să justifice cheltuielile efectuate.

Referitor la daunele materiale, subliniază că pentru justa stabilire a cuantumului acestora nu este suficientă simpla enumerare a cheltuielilor efectuate (aproximate de partea civilă), fiind obligatorie dovedirea cu documente fiscale (facturi, chitanţe, bonuri, etc.) a prejudiciului suferit.

Reclamantul solicită suma de 1000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, însă nu există înscrisuri care să dovedească suma solicitată şi, pe cale de consecinţă, solicită ca la pronunţarea hotărârii să se aibă în vedere acest aspect.

Solicită a fi respinse ca neîntemeiate acele pretenţii care nu sunt probate cu documente justificative şi nu au legătură cu vătămarea suferită de reclamant, solicitarea reclamantului nu este în concordanţă cu dispoziţiile normei în vigoare la data accidentului, respectiv Norma 20/2017 şi să se dispună în consecinţă.

Conform art.26 din Norma 20/2017:

La stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă în cazul vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:

a) în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii:

(i) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, probate cu documente justificative, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

(ii) venitul mediu lunar net realizat în ultimul an din activităţi desfăşurate de persoana prejudiciată ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

(iii) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

(iv) eventualele cheltuieli prilejuite de accident, precum cheltuielile cu transportul persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi alte cheltuieli care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

(v) cheltuielile cu asistenţi personali dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

(vi) prejudicii nepatrimoniale stabilite conform prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017;

Întinderea daunelor materiale trebuie probată în integralitate prin înscrisuri:

Proba testimonială în dovedirea cheltuielilor materiale este inadmisibilă. În acest sens, trebuie avute în vedere dispoziţiile art.19 alin.(5) C.proc.pen. raportate la cele ale art.309 alin.(2) C. proc.civ., potrivit cărora nu se pot dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare de 250 de lei. Nu se poate reţine excepţia de la această regulă deoarece, în speţă, nu se poate pune problema unei imposibilităţi de preconstituire, ci a unei imposibilităţi de conservare sau chiar a unei neglijenţe, cărora legea nu le acordă eficienţă juridică. Aşadar, imposibilitatea de conservare sau chiar neglijenţa nu pot fi asimilate imposibilităţii de preconstituire a înscrisurilor. Astfel, este de părere că trebuie dată eficienţă normei arătate, fără a reţine o imposibilitate de preconstituire.

În jurisprudenţă, s-au arătat următoarele: "Chiar dacă apare de înţeles justificarea reclamantului, instanţa reţine că dispoziţiile legale incidente sunt clare în ceea ce priveşte necesitatea existenţei unor înscrisuri doveditoare a daunelor materiale, raţiunea legii fiind evitarea caracterului arbitrar al sumelor ce s-ar putea acorda doar pe baza depoziţiilor unor martori.

Faţă de aceste motive, solicită respingerea pretenţiile materiale întrucât nu sunt dovedite cu documente justificative.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate,î in cuantum de 35.000 euro, solicită a fi admise în parte şi să se aibă în vedere că a formulat oferta de despăgubire în cuantum de 24080 lei daune morale (70 x 344 lei/zi), iar la pronunţarea hotărârii să se aibă în vedere următoarele considerente:

Normele eticii morale şi echităţii interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensaţii materiale acelor persoane ale căror posibilităţi de viaţă familială şi socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de alte persoane. Aceste compensaţii sunt destinate să creeze condiţii de viaţă care să aline într-o oarecare măsură suferinţele psihice ale victimei, însă acestea trebuie să aibă efecte compensatorii fără însă ca sumele acordate să se transforme în amenzi excesive aplicate inculpatului ori în venituri nejustificate pentru părţile civile, situaţie în care ne-¬am afla în prezenţa îmbogăţirii fără just temei. Consideră că la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa trebuie să ţină seama de realitatea economică din România la acest moment.

Legislaţie pentru determinarea cuantumului daunelor morale încă nu există în România, dar există jurisprudenţă. Potrivit Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în caz de vătămare corporală, în motivările hotărârilor judecătoreşti sunt reţinute, în general, cu privire la leziunile victimei, doar concluziile raportului de expertiză medico-legală prin care sunt indicate numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării şi, după caz, existenţa unei infirmităţi, pierderea unui organ sau a unei funcţii.

În aceste condiţii, s-a procedat la determinarea mediei aritmetice a rezultatelor pentru leziuni ce au necesitat mai puţin sau mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a unor fapte produse din culpă sau cu intenţie. Pragul de 60 de zile este cel prevăzut de Codul Penal pentru diferenţierea infracţiunilor de vătămare corporală, respectiv de vătămare corporală gravă. Datele obţinute au fost următoarele:

- media generală a despăgubirilor acordate pentru daune morale pentru fiecare zi de îngrijire medicală necesară vindecării este de 344 de lei/zi;

- pentru vătămări ce au necesitat mai puţin de 60 de zile de îngrijiri medicale, media rezultată este de 474 de lei/zi;

- pentru vătămări ce au necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, media rezultată este de 301 lei/zi.

Astfel, ghidul pentru soluţionarea daunelor morale îndreptăţeşte persoana la un cuantum al pagubei de 344 lei/zi de îngrijire medicală.

Menţionează că aceste sume sunt în concordanţă atât cu ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, cât şi cu practica judecătorească existentă în materie.

Trebuie reţinute cele statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora : "Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral."

Învederează instanţei faptul că este în totală consonanţă cu suferinţa produsă acestuia prin nefericitul eveniment, însă, de cele mai multe ori, în asemenea cazuri graniţa dintre patrimonial şi nepatrimonial este greu de perceput, conducând adesea la hotărâri arbitrare cauzate de reprezentarea subiectivă şi exagerată pe care partea vătămată o are asupra pagubei, conducând astfel la impulsionarea acesteia în a-şi exacerba suferinţa reală ori imaginară în scopul sporirii şanselor de a fi despăgubită. In ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, consideră că pretenţiile sunt în cuantum exagerat de mare raportat la vătămarea suferită şi nu ţin seama de faptul că stabilirea lor trebuie să se facă în mod echitabil şi proporţional cu urmările accidentului, având în vedere că ele au rolul de a compensa pierderea produsă fără să poată constitui o sursa de îmbogăţire. Reclamanta nu a pierdut vreo funcţie sau un organ, accidentul nu a determinat infirmitatea acesteia, iar viaţa nu i-a fost pusă în pericol, motiv pentru care solicită diminuarea pretenţiilor cu privire la despăgubirile morale.

Acordarea acestor daune morale tinde să acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar şi, de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să compenseze într-un fel pierderea produsă pentru a nu cădea, în caz contrar, sub incidenţa îmbogăţirii fără justă cauză. Astfel, indemnizaţia acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia, în sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii.

De asemenea, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale şi unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-economice individuale, precum şi la nivelul general (venitul mediu la nivel naţional, etc.) astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susţinere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. In nici un caz, instanţa nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, validându-le necondiţionat.

Nu contestă suferinţa provocată reclamantei, dar nivelul daunelor morale trebuie să fie în limite rezonabile, în concordanţă cu jurisprudenţa în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor şi cu nivelul general de dezvoltare economică a României.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale începând cu data producerii accidentului, respectiv 19.07.2018, arată faptul că această solicitare este netemeinică şi nelegală, dat fiind faptul că societatea pârâtă este obligată să acopere prejudiciul produs de asiguratul său în condiţiile prevăzute de Norma ASF 20/2017, act normativ ce conţine prevederi speciale în materia asigurărilor de răspundere civila auto, în vigoare la data încheierii contractului.

Citează pârâta în continuare dispoziţiile art. 21 din legea 132/2017.

În speţă, numai daunele materiale au caracter cert în această fază întrucât sunt individualizate şi cuantificate prin documente (facturi, devize de reparaţie). Daunele morale însă, nu au acest caracter, acestea urmând să fie acordate prin hotărâre judecătorească. Aşadar, numai de la data primirii hotărârii daunele morale sunt cuantificate şi reprezintă creanţă certă.

Aceste dispoziţii legale se referă la obligaţia asigurătorului de a plăti despăgubirea în 10 zile de la primirea hotărârii judecătoreşti definitive privind suma pe care trebuie să o plătească, reclamantul nu poate şti dacă pârâtul nu îşi va îndeplini această obligaţie în termenul legal, iar buna credinţă se prezumă. Prin urmare, dobânda solicitată de reclamant nu poate curge de la data producerii accidentului.

Totodată, aduce la cunoştinţa instanţei decizia nr. 2977/09.10.2014 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie care a stabilit ca " legea nu prevede obligaţia asigurătorului de a plăti daunele morale solicitate de către persoanele vătămate în urma producerii unor accidente de circulaţie, la nivelul pretenţiilor acestora şi la momentul solicitării acestora. Este evident că, în situaţia în care între societatea de asigurare şi persoanele vătămate nu se încheie o tranzacţie prin care părţile să stabilească, prin comun acord, o suma certă cu titlu de despăgubiri, în vederea acoperirii prejudiciului material şi moral produs, nu se poate considera că asigurătorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti despăgubirile cuvenite persoanelor vătămate. In această situaţie, cuantificarea prejudiciului, în special a celui moral, va fi stabilită de către instanţa de judecată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. Astfel, până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive care să stabilească un anumit cuantum al daunelor, acestea nu au caracter cert, lichid şi exigibil astfel încât să fie purtătoare de penalităţi de întârziere".

Astfel, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Solicitarea reclamantei, titularul dreptului, privind acordarea de daune morale în cuantumul liber apreciat de către acest titular nu obligă asigurătorul să se conformeze unei asemenea cereri deoarece, aşa cum titularul dreptului are libertatea de a fixa obiectul pecuniar al daunelor morale, tot astfel asigurătorul este îndreptăţit să nu fie de acord cu un astfel de obiect sau cu cel puţin cuantumul solicitat de titular.

Aceasta întrucât atât evaluarea, cât şi acordarea daunelor morale sunt guvernate de criterii subiective, astfel că pot exista diferenţe în procesul de cerere şi acordare a lor. Altfel spus, daunele morale se constituie într-un prejudiciu moral care deşi are o geneză ex tune se determină post factum, prin evaluare de către instanţa judecătorească, în absenţa unui acord între titularul dreptului şi asigurător.

Prin urmare, sancţiunea acordării dobânzii legale de la data de 19.07.2018 pentru neplata daunelor morale nu poate decât să urmeze unei hotărâri judecătoreşti definitive deoarece penalitatea însăşi reprezintă un accesoriu al debitului principal stabilit cu titlu de daune morale, prin aceeaşi hotărâre judecătorească.

Pe cale de consecinţa, dobânda solicitată de reclamantă nu poate curge decât după trecerea termenului de 10 zile de la data primirii unei hotărârii judecătoreşti definitive.

În privinţa cheltuielilor de judecată, solicită aplicarea art. 451 alin. (2) C.P.Civ., în sensul reducerii onorariului de avocat în raport de valoarea pricinii, munca îndeplinită de acesta, numărul termenelor de judecată la care a fost asigurată reprezentarea. La aprecierea care se va face, solicită să se aibă în vedere şi jurisprudenţa CEDO care a apreciat că „acestea urmează a fi recuperate de partea care a câştigat procesul numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil si raportat la pretenţiile care vor fi admise de către instanţă.

A fost solicitat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani dosarul nr. 2687/P/2018, iar la termenul din 26.06.2019 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat, având în vedere dispoziţiile art. 22 al. 1 din legea 132/2017 a numitului RS.

Intervenientul forţat RS a depus întâmpinare la data de 02.09.2019, solicitând respingerea acţiunii.

Arată acesta că reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 euro cu titlu de despăgubiri patrimoniale, respectiv cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii şi suma de 35.000 euro în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial pentru suferinţele fizice şi psihice pricinuite acesteia ca urmare a unui accident rutier ce a avut loc la data de 19.07.2019, pretins a fi săvârşite de RS.

Pretinde reclamanta că la data de 19.07.2019 în jurul orelor 9,55, în timp ce intervenientul ar fi condus autoturismul marca AUDI cu nr. de înmatriculare IS-09-UTZ în parcarea din spatele blocului nr. 43 de pe str. Cuza Vodă din oraşul Tg. Frumos, judeţul Iaşi, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi ar fi accidentat-o pe reclamanta GL, care a suferit leziuni ce a necesitat 65 - 70 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, aşa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 17598 din 27.07.2018 emis de IML Iaşi.

Este adevărat că prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani din 9.11.2018, dată în dosarul nr. 2687/P/2018 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de disp. art. 196 alin. 2, 3 Cod penal, pe motivul că reclamanta GL nu a dorit să formuleze plângere penală prealabilă împotriva ntervenientului.

In cauza penală nu s-au tăcut cercetări ample cu privire la împrejurările în care a fost accidentată reclamanta, având în vedere că aceasta nu a formulat plângere penală împotriva sa.

Intervenientul a arătat în declaraţia dată organelor de poliţie faptul că era staţionat în parcarea din spatele blocului nr. 43, de pe strada Cuza Vodă din oraşul Tg. Frumos, motorul autoturismului fiind oprit. La un moment dat, a observat că reclamanta având o sacoşă în mână, a trecut prin partea stângă spate a autoturismului în care se afla staţionat, s-a dezechilibrat şi a căzut. Are cunoştinţă că reclamanta este o persoană în vârstă şi avea o semipareză pe partea dreaptă.

Imediat după ce a căzut, s-a dat jos din autoturismul staţionat şi s-a dus să vadă ce s-a întâmplat şi dacă are nevoie de ajutor. A constatat că s-a lovit destul de rău şi împreună cu numitul Tudosia Vlad, ce se afla în trecere prin acea zonă, a dus-o pe reclamantă la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Faţă de cele arătate mai sus, precizează faptul că reclamanta s-a autoaccidentat, intervenientul neavând nicio vină în vătămarea corporală a reclamantei.

Pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a intervenientului trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 Cod civil. Astfel, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare. Or, în ce priveşte săvârşirea de către intervenient a unei fapte ilicite, aceasta nu există.

Aşa cum a arătat, se afla la data şi ora respectivă în autoturismul staţionat, cu motorul oprit. Nu s-a deplasat cu autoturismul şi nici nu a efectuat manevre de mers înapoi sau de întoarcere, fără să se asigure.

Nu a încălcat nicio normă legală cu privire la regimul rutier prevăzut de OUG 195/2002.

Având în vedere cele arătate mai sus, nici organele de anchetă nu au făcut cercetări cu privire la dinamica producerii accidentului, lipsind şi plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel încât nu au tras nicio concluzie cu privire la existenţa unei fapte ilicite presupus săvârşite de intervenient.

De asemenea, fapta ilicită trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie pentru a atrage răspunderea patrimonială. Aşa cum a arătat, nu a săvârşit nicio faptă ilicită astfel încât nu poate fi vorba de vreo vinovăţie a sa în producerea unui prejudiciu reclamantei.

Nu a pus autoturismul în mişcare, acesta era staţionat şi cu motorul oprit şi nu a avut intenţia să efectueze manevre de întoarcere a acestuia. Reclamanta fiind o femeie în vârstă şi cu afecţiuni medicale, ducând o sacoşă în mână, s-a dezechilibrat şi a căzut în spatele autoturismului staţionat, în care se afla intervenientul.

Nefiind întrunite condiţiile răspunderii prevăzute de art. 1357 Cod civil, consideră că nu se face vinovat de producerea unui prejudiciu reclamantei, astfel încât solicită respingerea acţiunii reclamantei.

Cu privire la tragerea la răspundere a pârâtei SC EUROINS SA apreciază că această solicitare este neîntemeiată, având în vedere următoarele:

Este adevărat că prejudiciile cauzate prin fapte ilicite, răspunderea asigurătorului faţă de persoanele prejudiciate, rezultă din contractul de răspundere civilă auto prevăzut de legislaţia specială, respectiv Legea 132/2017. Pentru a fi antrenată răspunderea asigurătorului trebuie să existe existenţa faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie, de către conducătorul auto ce a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate. Or, odată ce intervenientul nu se face vinovat de producerea vreunui prejudiciu reclamantei prin încălcarea cu vinovăţie a unor norme cu privire la circulaţia rutieră prevăzute de OUG 195/2002, nu poate fi atrasă răspunderea asigurătorului în baza poliţei RCA.

In faţa instanţei civile reclamanta urmează să dovedească toate condiţiile ce atrage răspunderea civilă, respectiv fapta ilicită săvârşită de intervenient cu vinovăţie, cât şi prejudiciul.

Din conţinutul cererii de chemare în judecată reclamanta nu arată probele cu care încearcă să probeze fapta ilicită săvârşită de intervenient, ci doar propune ca martor pe numita Diaconescu Valeria pentru a proba existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial şi nepatrimonial.

Din înscrisurile depuse la dosar şi din dosarul de urmărire penală nu rezultă că se face vinovat de vreo faptă care să atragă răspunderea patrimonială.

La data de 25.09.2019 pârâta a depus la dosar o tranzacţie încheiată cu reclamanta.

La data de 07.11.2019 reclamanta a depus precizări în care arată că a intervenit un contract de tranzacţie, iar despăgubirile eferente prejudiciului au fost achitate, astfel că solicită a se lua act de manifestarea de voinţă a părţilor.

La solicitarea intervenientului forţat a fost audiat martorul Todosiea Vlădică.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Prin ordonanţa de începere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 2687/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani s-a dispus începerea urmării penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, reţinându-se că din cuprinsul actului d sesizare a rezultat că la data de 19.07.2018 numitul RS, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul cu numărul de înmatriculare IS-09-UTZ în locul de parcare din spatele blocului 43 de pe strada Cuza Vodă din Târgu Frumos, a acroşat şi accidentat pe numita GL care se deplasa prin spatele acestui autoturism.

Prin ordonanţa din 09.11.2018 s-a dispus extinderea urmării penale cu privire la fapta de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, precum şi clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi, respectiv, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Cu privire la infracţiunea de vătămare corporală s-a reţinut că lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar cu privire la cealaltă faptă s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Potrivit  certificatului medico-legal nr. 17598/27.07.2018 reclamanta prezintă echimoze, excoriaţii, fractură epifiză inferioară radius stâng cominutivă cu deplasare şi fractură epifiză inferioară cubitus stâng cominutivă cu deplasare tratate chirurgical, necesitând 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, timp ce include şi recuperarea funcţională. Se mai reţine că aceste leziuni s-au putut produce prin lovire urmată de cădere în cadrul unui accident rutier şi pot data din 19.07.2018.

Conform dispoziţiilor art. 1349 alin.(1) Cod civil: „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”, iar potrivit alin.(2): „Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”, în timp ce, potrivit alin.(3): „În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.”

Conform art.1357 alin.(1) Cod civil: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.”, în timp ce, potrivit alin.(2): „Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.”

Potrivit art.1385 alin.(1) Cod civil: „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.”, în timp ce potrivit alin.(3): „Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să-l realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.”

Potrivit art. 11 din legea 132/2017 (forma în vigoare la data producerii leziunilor suferite de reclamantă, respectiv 19.07.2018):

(1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

(2) Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;

c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii;

d) prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;

e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;

f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.

(3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:

a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul;

b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;

c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;

d) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic;

e) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

(4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:

a) a condus vehiculul fără consimţământul expres sau prezumat al asiguratului;

b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;

c) nu a respectat obligaţiile legale cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv.

(5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule şi este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluşi de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

Conform art. 12 din acelaşi act normativ asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate.

Întrucât obiectul asigurării îl constituie răspunderea civilă, asigurătorul va fi obligat la plata despăgubirii numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită a asiguratului sau a persoanelor cuprinse în asigurare, vinovăţia acestora, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Deşi reclamanta pretinde că a fost victima unui accident rutier produs de intervenientul RS care în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul cu numărul de înmatriculare IS-09-UTZ a acroşat-o şi accidentat-o pe reclamanta care se deplasa prin spatele acestui autoturism, instanţa constată că nu au fost administrate probe nici în cauza de faţă şi nici în cauza penală care să dovedească acest fapt, ci din probele administrate rezultă că reclamanta a căzut şi astfel s-a autoaccidentat.

Astfel, trebuie menţionat în primul rând că certificatul medico-legal nr. 17598/27.07.2018 nu dovedeşte în nici un caz că leziunile menţionate în acesta au fost cu certitudine produse la data de 19.07.2018 ca urmare a unui accident rutier, ci doar faptul că acestea putea fi produse la data menţionată şi s-ar fi putut produce prin lovire urmată de cădere în cadrul unui accident rutier.

Martorul Todosiea Vlădică, atât în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată a arătat că a fost de faţă la evenimentul în urma căruia reclamanta a fost rănită, eveniment care însă nu s-a produs în modul în care pretinde reclamanta.

Astfel, martorul a precizat că maşina ( maşină care se afla în posesia intervenientului RS la data de 19.07.2018, aceasta fiind proprietatea altei persoane după cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală nr. 2687/P/2018) era staţionată cu spatele către un garaj ( la distanţă de un metru, un metru şi ceva de acesta), şoferul era coborât din aceasta şi se afla lângă maşină, având portiera de la şofer deschisă. La un moment dat, martorul a observat-o pe reclamantă pe care o cunoştea şi avea cunoştinţă că aceasta are probleme de sănătate, suferind de o semipareză pe partea dreaptă, motiv pentru care se deplasează cu greutate. Reclamanta avea o sacoşă în mâna stângă şi a vrut să treacă prin spatele acelei maşini, la un moment dat s-a sprijinit cu mâna dreaptă de acea maşină, dar imediat s-a dezechilibrat şi a căzut. Martorul a precizat explicit că în tot acest timp maşina era staţionată. A mai arătat martorul că reclamanta a început să ţipe, spunând că o doare mâna, iar câteva persoane care se aflau în zonă şi în cunoşteau pe martor, văzând ce s-a întâmplat, au solicitat martorului să o ia pe reclamantă şi împreună cu şoferul acelei maşini să o ducă la spital, ceea ce a şi făcut.

Din declaraţia martorului, coroborată şi cu declaraţia intervenientului RS dată în faţa organelor de cercetare penală, instanţa constată că reclamanta nu a fost accidentată de către autovehiculul condus de către intervenient, acest autovehicul fiind staţionat şi cu motorul oprit, ci leziunile produse acesteia s-au datorat faptului că aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut în momentul în care trecea prin spatele autovehiculului respectiv, reclamanta fiind o persoană cunoscută cu probleme de sănătate, aceasta suferind de o semipareză pe partea dreaptă datorită căreia se şi deplasa cu dificultate.

 În condiţiile în care nu s-a dovedit prin probele administrate că intervenientul ar fi comis o faptă care să ducă la producerea leziunilor suferite de către reclamantă, ci, din contra, s-a dovedit că aceste leziuni s-au produs ca urmare a faptei proprii a reclamantei, respectiv dezechilibrarea şi căderea acesteia, nu poate fi atrasă răspunderea delictuală a intervenientului RS şi, implicit, nici răspunderea pârâtei în calitatea sa de asigurător RCA al autovehiculului respectiv.

Prin urmare, instanţa nu poate lua act de tranzacţia intervenită între reclamantă şi pârâtă în condiţiile în care nu s-a dovedit producerea vreunui accident rutier de către persoana care conducea ( mai corect spus care avea posesia autovehiculului, acesta fiind în fapt staţionat la momentul respectiv) autoturismul asigurat la societatea pârâtă şi din culpa acestuia.

Faptul că reclamanta şi pârâta au încheiat o tranzacţie nu are nicio relevanţă sub aspectul dovedirii săvârşirii de către intervenient a unei fapte delictuale de natură a atrage răspunderea acestuia şi nici u poate obliga instanţa să o ia în considerare în aceste condiţii, cu atât mai mult cu cât din probele administrate rezultă că leziunile reclamantei s-au produs exclusiv ca urmare a faptului că aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut în timp ce trecea prin spatele autovehiculului care era staţionat.

Faţă de considerentele expuse, instanţa va respinge atât cererea de a se lua act de tranzacţia pe care a încheiat-o cu pârâta, cât şi cererea de chemare în judecată.

Instanţa va lua act că intervenientul forţat nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 06.03.2019 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă şi s-a dispus scutirea acesteia de plata sumei de 4778,896 lei reprezentând taxă de timbru pusă în sarcina sa.

Potrivit art. 18 din OUG 51/2008 cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume. Conform art. 19 al. 1 din acelaşi act normativ dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

În consecinţă, având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, suma de 4778,896 lei reprezentând taxă de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

 Respinge cererea reclamantei de a se lua act de tranzacţia pe care a încheiat-o cu pârâta.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta GL, în  contradictoriu cu pârâta X şi intervenientul forţat RS.

Ia act că intervenientul forţat nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Suma de 4778,896 lei reprezentând taxă de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.02.2020.

PREŞEDINTE,GREFIER,

SAI UL

Domenii speta

Spete similare