Acțiune în răspundere delictuală

Sentinţă civilă 6775 din 12.11.2019


Sentința Civilă nr. 6775 din data de 12.11.2019 a Judecătoriei Galați, definitivă prin Decizia Civilă nr. 30 din data de 28.01.2021 a Tribunalului Galați

Obiect: acțiune în răspundere delictuală

Problema de drept:

Problema de drept ridicată de prezenta speță se referă la condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, vinovăția în săvârşirea faptei ilicite, existența unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi aplicarea acestor condiții la speța dedusă judecății.

Soluția instanței de fond:

În fapt, potrivit Notei de constatare seria _____/02.03.2017, angajații reclamantei au efectuat la data de 2.03.2017, verificarea instalației de alimentare cu energie electrică și de măsurare de la locul de consum situat în ___, strada ___ nr. __ aparținând pârâtei și s-a constatat că, sigiliul de la placa de borne a fost găsit rupt și vandalizat (o gaură în plus).

La data de 30.03.2017 s-a întocmit Procesul verbal nr. ___/30.03.2017 prin care s-a consemnat că în dreptul transmițătorului de curent al contorului s-a găsit o punte care făcea posibilă neînregistrarea  întregii cantități de energie electrică.

La data de 30.03.2017 Comisia ______ a întocmit Procesul verbal seria ___ prin care s-a stabilit conform Ordin 64/2014 al ANRE un prejudiciu în valoare de ____ Kwh respectiv ____ lei.

Conform Raportului de expertiză metrologică nr. ____/____.2017 efectuat cu privire la  contorul de energie electrică ____ seria ____,  contorul nu corespunde din punct de vedere al probelor efectuate conform NML 5-02-97, iar prin adresa __________ BRML a comunicat reclamantei că din cauza existenței unei punți în circuitul curent (între bornele 1 și 3) în compartimentul închis cu un capac detașabil, al contorului de energie electrică reclamat, mijlocul de măsurare în cauză nu a respectat cerințele, eroarea de măsură fiind de 60% astfel că mijlocul de măsură înregistra 40% din consumul de energie electrică.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat reclamanta a formulat prezenta acțiune.

Instanța reține că, acțiunea în răspundere civilă delictuală, din punct de vedere al scopului material urmărit de reclamantă, o acțiune în realizarea unui drept de creanță ce-și are izvorul într-o faptă culpabilă a pârâtului.

Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie a unei persoane este reglementată în art. 1349 alin. 1 şi 2 şi art. 1357 – 1371 N.C.C.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1349 Cod Civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Pentru a fi atrasă răspunderea delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăția autorului prejudiciului.

Fapta ilicită constă în intervenția neautorizată asupra instalației electrice, vinovăția există deoarece pârâtul  avea obligația potrivit prevederilor art. 61 alin. 1,3 și 4 din Legea 123/2012 de răspundere cu privire la daunele, cauzate reclamantei. Deși pârâta a negat intervenția neautorizată asupra contorului electric și a susținut că alte persoane au procedat la  deteriorarea acestuia, instanța reține că prin intervenția asupra  contorului mijlocul de măsură înregistra doar 40% din energia electrică consumată, fiind puțin probabil ca persoane străine să realizeze aceste modificări. În ceea ce privește împrejurările în care s-a desfășurat controlul, instanța constată contrar susținerilor pârâtei că nota de constatare seria _____/02.03.2017 a fost semnată de reprezentantul petentei precum și faptul că  pârâta prin reprezentant convențional a participat la efectuarea expertizei.

Prejudiciul constă în paguba materială produsă în patrimoniul reclamantei prin intervenția neautorizată asupra instalației electrice, iar în ce privește întinderea prejudiciului, reclamanta l-a evaluat,  conform procedurii prevăzute la art. 80 alin. 1 și 3 din Ordinul ANRE 64/2014 și a Ordinului 121/2015, la suma de ______ lei.  Raportul de cauzalitate există şi nu sunt incidente cauze de exonerare de răspundere civilă.

Instanţa constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâtei.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa va admite cererea şi va obliga pârâta să plătească către reclamantă suma de _______ lei, reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată.

Căi de atac exercitate:

Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de către pârâtă, care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Apelul a fost respins de către Tribunalul Galați prin Decizia civilă 30 din data de 28.01.2021, ca netimbrat.

Soluția instanței de control judiciar:

În conformitate cu disp.art.32 din O.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

De asemenea, art. 23 al.1 din O.G. nr. 80/2013 prevede că cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță, dar nu mai puțin de 20 lei.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare  de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit disp. art. 36 alin.2 din O.G. nr. 80/2013.

În cauza de față,  apelanta – pârâta ____ a fost înștiințată prin adresă în cadrul procedurii prealabile cu privire la obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de ____ lei, astfel cum rezultă din adresa atașată la dosar fila 19-20, primită de acesta la data 09.09.2020 (conform dovezii de la fila 21), precum și prin citație, astfel cum rezultă din citația de la fila 39 dosar, comunicată prin oficiul poștal la data de 26.10.2020, conform dovezii de la fila 41.

Având în vedere că apelanta-pârâtă  nu a timbrat  apelul,  acesta urmează a fi anulat ca netimbrat.