Acţiune în răspundere patrimonială

Dosar nr. ………………..

Cod operator 2443/2442

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa Nr. 1365/2015

Şedinţa publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE …………….

Asistent  judiciar ……………..

Asistent  judiciar ……………..

Grefier ……………

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul SOR în contradictoriu cu pârâta DMV, având ca obiect acţiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat MA pentru pârâta DMV, lipsă fiind reclamantul SOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de serviciu, care învederează instanţei faptul că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură de către reclamantul SOR răspunsul la interogatoriul propus de pârâta DMV.

După care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat şi probe de administrat s-a acordat cuvântul pe fond părţilor prezente.

Avocat MA pentru pârâtă a solicitat respingerea cererii ca netemeinică şi nelegală, conform motivelor expuse prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr. ………../95/2014, reclamantul SOR a chemat în judecată pe pârâta DMV solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 162.836,93 lei, actualizata la data plaţii efective, reprezentând drepturi salariale si contravaloarea tichetelor de masa acordate in perioada rezidențiatului, respectiv perioada 30.09.2008-01.05.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că pârâta a fost salariatul unităţii în perioada rezidențiatului, în baza contractului individual de muncă nr.18D/30.09.2008 şi a actelor adiţionale încheiate ulterior.

Conform art.6 alin.7 din O.G. nr.12/30.01.2008 cu modificările si completările ulterioare, avea obligaţia de a lucra  la SOR cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii in rezidenţiat, respectiv 5 ani, clauza care a fost acceptata de acesta in baza actului adiţional nr.1/09.12.2008 , la contractul individual de munca încheiat, în caz contrar se obliga sa suporte toate cheltuielile ocazionate de unitate cu pregătirea profesionala pe aceasta perioada. Deşi  unitatea pârâtă a suportat toate costurile legate de pregătirea paratului pe perioada rezidențiatului, respectiv plata drepturilor salariale si contravaloarea tichetelor de masa, în data de 01.09.2014, pârâta a formulat cererea nr.2944 /01.09.2014 prin care a anunţat demisia, începând cu data de 01.09.2014, situaţie care a condus la întocmirea dispoziţiei nr 141/01.09.2014, prin care înceta contractul individual de munca prin demisie. Chiar daca parata a motivat demisia prin  motive personale care împiedică desfăşurarea activităţii în unitate, acest lucru nu poate sa conducă la concluzia că unitatea nu poate sa îşi recupereze toate cheltuielile ocazionate cu pregătirea acesteia pe perioada rezidenţiatului, întrucât pârâta a fost de acord cu această clauză inserată în actul adiţional indicat mai sus.

Că, decizia pârâtei de a nu presta activitate la unitatea reclamantă a creat un beneficiu doar pentru aceasta, fără ca unitatea să beneficieze la finalizarea rezidenţiatului de activitatea acesteia, atunci când devine medic specialist.

S-a invocat, de ademenea, de către reclamantă că există o practică ca medicii rezidenţi să-şi efectueze pregătirea profesională pe cheltuiala unităţilor sanitare, urmând ca atunci când trebuie să-şi onoreze obligaţiile asumate  să-şi depună demisia.

De altfel, unităţile sanitare la care au fost angajaţi medici rezidenţi, au achitat salariul acestora pentru perioada rezidențiatului, chiar daca aceştia nu au prestat activitate in favoarea unităţii respective, deoarece rezidențiatul constă într-o activitate practică ce se realizează in unitatea de formare şi o activitate educativă de însușire a cunoştinţelor teoretice si practice. Pârâta a figurat ca angajat al spitalului, a fost plătită din bugetul unităţii, dar pe perioada rezidențiatului nu a prestat nicio activitate in favoarea unităţii, iar când a trebuit sa-si respecte obligaţiile contractuale, si-a depus demisia.

După aceasta perioada i s-a asigurat postul în specialitatea studiilor, însa poziţia acesteia a fost de a renunţa, cu toate ca ştia ca nerespectarea clauzei din actul adiţional semnat  atrage sancţiuni.

A invocat dispoziţiile art.254 alin. (1) din Codul muncii, ce prevăd că salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

In drept, au fost invocate prevederile O.G. nr 12/2008, cu modificări si completări, Legea nr 53/2003 - Codul Muncii, Regulamentul de Ordine Internă, Legea nr 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii.

În dovedirea acţiunii, a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: actele adiţionale nr.1/01.10.2008, nr. 2/15.08.2009, nr. 3/01.01.2011, nr. 4/01.05.2011, nr. 6/05.05.2012, nr. 7/01.06.2012, nr. //01.12.2012, nr. 9/01.01.2013, nr. 10/05.05.2013, la contractul individual de muncă înregistrat sub nr.18D/30.09.2008, situaţia privind salariile brute, contribuţii angajator si tichete de masă acordate pârâtei în perioada octombrie 2008-mai 2014, dispoziţia nr.141/01.09.2014, dispoziţia nr. 79/1208.2009, adeverinţa nr. 2805/09.09.2013 emisă de SOR şi adresa nr. 6308/04.02.2011 emisă de Ministerul Sănătăţii către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Gorj.

Pârâta DMV a formulat întâmpinare prin care a prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală.

S-a susţinut în esenţă de către pârâtă că între aceasta şi reclamantul din prezenta cauza a fost încheiat contractul individual de munca nr. 180/30.09.2009 stabilindu-se salariul de bază lunar brut în cuantum de 1.019 lei, iar prin actul adiţional nr. 1/10.12.2008 s-au stabilit drepturile şi obligaţiile părţilor contractante cu ocazia efectuării de către pârâtă a stagiului de pregătire ca medic rezident specialitatea otorinolaringologie.

Astfel, în sarcina pârâtei a fost instituită obligaţia de a lucra la unitatea sanitara publica cu care a încheiat contractul de munca cel puţin un număr egal de ani cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat, iar în cazul nerespectării acestei clauze contractuale, era obligată la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada lucrata din perioada stabilita.

Prin actul adiţional pârâta s-a obligat ca, în cazul în care nu respectă obligaţia de a rămâne pe postul oferit de reclamant, să restitui cheltuielile ocazionate cu pregătirea profesională iar nu salariul primit pe perioada derulării contractului individual de muncă.

Că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a solicitat plata unei sume reprezentând contravaloarea cheltuielilor de personal ocazionate cu pregătirea profesională a acesteia, ci contravaloarea salariului primit de către aceasta pentru munca depusă.

S-a precizat că, pe întreaga perioadă a rezidenţiatului, nu a beneficiat de sume de bani care să reprezinte cheltuieli cu pregătirea profesională ci numai salariul, sporurile şi celelalte drepturi de natură salarială la care era îndreptăţită pentru munca prestată.

Mai mult, s-a arătat de către pârâtă faptul că suma solicitată de către reclamant, respectiv salariul la care avea dreptul nu a fost achitat din fondurile SOR ci din sume avansate de către Ministerul Sănătăţii de la bugetul de stat pentru plata salariului pe perioada rezidenţiatului, astfel încât solicitarea reclamantului este neîntemeiată, acesta urmărind o îmbogăţire fără just temei, pretinzând nişte sume de bani care nu au fost niciodată ale sale.

Că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului: „Cheltuielile de personal ale rezidenţilor pe perioada pregătirii în rezidenţiat se suportă în totalitate de la bugetul de stat, cu excepţia rezidenţiatului cu timp parţial".

Aşadar, pe de o parte sumele pretinse de reclamant nu reprezintă cheltuieli ocazionate cu pregătirea profesională şi, pe de altă parte, sumele primite nu provin din bugetul reclamantului ci din cel al Ministerului Sănătăţii.

S-a arătat de asemenea, că nu a beneficiat de pregătire profesională (astfel cum este ea definită de dispoziţiile art. 192 şi 193 Codul muncii, ci a participat la rezidenţiat - ca stagiu de pregătire, organizat de Ministerul Sănătăţii, instituţie care i-a plătit contravaloarea muncii prestate în cadrul acestui rezidenţiat.

Mai mult, s-a invocat de către pârâtă că solicitarea reclamantului din prezenta cerere excede cadrului legal, întrucât raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (7) din O.G. nr. 12/2008, în cazul în care salariatul nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată prin actul adiţional, acesta va fi obligat să restituie toate cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională iar nu salariile primite pe perioada rezidenţiatului. aşa cum solicită reclamanta prin cererea introductivă „...Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţial, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contracţia individual de muncă".

Precizează pârâta că reclamanta face confuzie între pregătirea profesională şi rezidenţiat, în realitate, între cele două noţiuni existând diferenţe majore.

Prin Ordin al Ministrului Sănătăţii a fost confirmată rezident pe post pe baza punctajelor obţinute la concursul de rezidenţiat, în specialitatea otorinolaringologie, într-un centru universitar stabilit de Ministerul Sănătăţii, într-adevăr rezidenţiatul pentru obţinerea titlului de medic specialist, se desfăşoară în unităţile sanitare din oraşele în care exista centre universitare, unităţi stabilite prin Ordin al Ministrului sănătăţii;

Aşadar, chiar dacă a avut contract de munca încheiat cu SOR, nu avea cum să-şi desfăşoare rezidenţiatul în acest spital, deoarece în România exista doar 4 centre Universitare unde se pot ţine rezidenţiatele.

S-a arătat de către pârâtă că în prezent, îşi desfăşoară activitatea la SJU Târgu Jiu, adică tot în cadrul unui spital public din judeţul Gorj şi nu privat, chiar dacă şi-a dat demisia din cadrul reclamantei;

Că, numai în măsura în care nu ar mai fi lucrat într-un spital public, s-ar fi putut pune problema returnării sumelor de bani pretinse, însă în măsura în care lucrează tot într-un spital public, apreciază că toate cunoştinţele dobândite pe perioada rezidenţialului sunt utilizate în interesul asiguraţilor, deoarece prestează activitate în interes public, desfăşurându-şi activitatea în prezent într-un spital plătit tot din banii Ministerului Sănătăţii.

Mai mult, s-a arătat că pe perioada derulării contractului individual de munca, a prestat munca iar salariul primit a fost pentru munca prestata în calitate de rezident şi nicidecum pentru o formare profesionala.

Restituirea sumei solicitate de către reclamant ar echivala cu o încălcare a dreptului la o salarizare echitabilă, care să asigure lucrătorilor şi familiilor acestora un nivel de trai satisfăcător (garantat de art. 4 din Carta socială a Consiliului Europei, semnată la Torino la 18.10.1961, referită expres în preambulul şi art. 137 - fostul art. 117 - din Tratatul privind Uniunea Europeană), dar şi a dreptului la câştigarea existenţei prin muncă (art. 1 alin. 2 din Carta socială revizuită) şi a dreptului la protecţia sănătăţii lucrătorilor (art. 11 din Carta socială revizuită), în esenţă, această restituire ar echivala cu o depăşire a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului propus, cu încălcarea evidentă a ultimei condiţii din testul de compatibilitate statuat de CJCE în cauza Gebhard. Pe de altă parte, însă nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 159 alin. l şi 2 din Codul muncii, potrivit cu care salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Aşadar, drepturile salariale încasate în perioada rezidenţiatului, în baza contractului individual de muncă nr. 1113 din 10.12.2008, sunt pe deplin cuvenite pentru munca prestată la reclamant în acest interval de timp.

Că, în conformitate cu prevederilor art. 38 din Codul muncii, drepturile salariale nu pot face obiectul unei renunţări sau limitări, fapt ignorat de către reclamant, urmând a fi avute în vedere şi prevederile art. 41 din Constituţia României, conform cu care dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, alegerea locului de muncă fiind liberă.

În concret s-a invocat de către pârâtă că postul pe care a fost încadrată în prezent este tot un spital public, iar rezidenţiatul s-a desfăşurat sub autoritatea Ministerului Sănătăţii Publice, sens în care SORi nu poate invoca un prejudiciu şi nu poate pretinde restituirea sumei de 162.836,93 lei, reprezentând salariile încasate pentru munca prestata în perioada rezidenţiatului, şi mai mult, sumele imputate reprezentând salariul încasat pe perioada rezidenţiatului au provenit din fondurile Ministerului Sănătăţii, iar nu din fondurile proprii ale direcţiei.

S-a invocat de către pârâtă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 254 alin. (1) Codul muncii „Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor", deoarece la o simplă analiză a situaţiei de fapt, raportat la prevederile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 12/2008 care prevăd că salarizarea se face din fondurile bugetului de stat, rezultă că prejudiciul invocat nu este efectiv şi nici direct, respectiv nu a fost cauzat reclamantului deoarece acesta nu a cheltuit vreo sumă de bani din fondurile proprii nici pentru plata salariului acesteia pe perioada rezidenţiatului şi nici pentru plata cheltuielilor de formare profesională.

În drept, şi-a întemeiat prezenta cerere pe dispoziţiile codului muncii art. 205 şi următoare din Codul de procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării s-a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: interogatoriul solicitat a fi administrat şi în copie contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul; actul adiţional nr. 1/01.10.2008; dispoziţia nr. 88/27.05.2014 a reclamantei din care rezultă detaşarea la SJU Târgu Jiu; dispoziţia nr. 96/26.06.2014 a reclamantei din care rezultă noua detaşare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu; adresa nr. 5838/01.09.2014 a Ministerului Sănătăţii - Direcţia de Sănătate Publică Gorj referitoare la exonerarea subsemnatei de la plata sumelor imputate de reclamant; adeverinţă din care rezultă calitatea de salariat la SJU Târgu Jiu; certificat medical din care rezultă handicapul minorului acesteia; certificat medical din care rezultă încadrarea minorului acesteia în gradul de handicap grav; carnetul de ieşire din spital a copilului meu şi cartea de identitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 30.09.2008 pârâta DMV a fost angajată de reclamantul SOR, pe durată nedeterminată, pe postul de medic rezident an I – O.R.L., în baza contractului individual de muncă înregistrat în registrul general al salariaţilor sub nr.18D/30.09.2008(filele 7-9).

Prin actul adiţional nr.1/01.10.2008 la acest contract, părţile au  hotărât  completarea contractului individual de muncă, stabilind ca,  ,,În baza art. 193 din Legea nr.53/2003 din Codul muncii, sunt de acord, având în vedere prevederilor art.6 alin.7 din O.G. nr.12/2008,  salariatul să desfăşoare activitate la SORi, pe o durată de 5 ani, după terminarea rezidenţiatului,,.

 S-a stabilit, de asemenea, ca, în cazul nerespectării acestei obligaţii,  salariatul  să suporte toate cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, respectiv cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, si să restituie prima de instalare proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită (fila 10).

 Actul adiţional urma să-şi producă efectele începând cu data de 01.10.2008, conform menţiunii din cuprinsul său.

 La data de 01.09.2014 contractul individual de muncă a încetat ca urmare a demisiei pârâtei (fila 12).

 Rezidenţiatul, ca formă de pregătire în specialitate a medicilor, a fost reglementat, la data încheierii contractului individual de muncă şi a actului adiţional nr.1/01.10.2008, de O.G. nr.12/2008 privind  organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, astfel cum a fost modificată prin Legea de aprobare nr.179/2008.

Potrivit  art.1 alin.1 si 2 din O.G. nr.12/2008:

(1) Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.

(2) Rezidenţiatul se organizează sub forma rezidenţiatului pe locuri, a rezidenţiatului pe post şi a rezidenţiatului cu timp parţial şi are o durată cuprinsă între 3-7 ani, în funcţie de specialitate. Pentru fiecare specialitate durata rezidenţiatului se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

Conform art.6 alin.5 O.G. nr.12/2008, rezidenţii care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiat în condiţiile alin. (1)-(3) încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Potrivit art.6 alin.7 din acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 179/2008, specialiştii formaţi in urma promovării concursului de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de munca cu unitatea sanitara in care se găseşte postul respectiv, înaintea începerii pregătirii de rezidenţiat.

Prin alin.7 ind.1, introdus în cuprinsul art.6 din O.G. nr. 12/2008, prin  art.1 pct. 5 din Legea de aprobare nr.179/2008, s-a prevăzut obligaţia medicului pregătit în cadrul unui rezidenţiat pe post, de a lucra la unitatea sanitara cu care a fost încheiat contractul individual de munca cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat, se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de munca, in temeiul prevederilor art. 193 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit art.6 alin.71 teza a II-a din acest act normativ: „Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obliga pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesionala, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum si la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrata din perioada stabilita, conform actului adiţional la contractul individual de munca”.

Raporturile juridice ce au fost stabilite prin  încheierea între părţi a contractului individual de muncă sunt guvernate de legislaţia muncii.

 În cazul salariaţilor, art.270 din Codul muncii în forma anterioară republicării (art.254 din Codul muncii republicat) instituie o formă specială a răspunderii contractuale civile, reglementând răspunderea patrimonială a salariatului pentru prejudicii cauzate angajatorului din vina şi în legătură cu munca sa.

 În speţă, fapta imputată salariatei este neexecutarea obligaţiei stabilite prin actul adiţional nr.1/01.10.2008 la contractul individual de muncă înregistrat  sub nr.18D/30.09.2008, de a lucra în cadrul Spitalului Orăşenesc Rovinari, după terminarea rezidenţiatului, timp de 5 ani. Astfel cum s-a reţinut, salariatul a solicitat încetarea raporturilor de muncă, prin demisie, anterior perioadei de 5 ani de la terminarea rezidenţiatului.

 Prejudiciul invocat de angajator constă în contravaloarea cheltuielilor cu drepturile salariale şi tichetele de masă acordate salariatului pentru perioada rezidenţiatului (162.836,93 lei), acestea constituind în opinia sa cheltuieli de formare profesională în sensul prevederilor din actul adiţional nr.1/01.10.2008.

 Interpretând prevederile actului adiţional nr.1/01.10.2008, instanţa consideră din acestea nu se poate desprinde ideea susţinută de reclamantul, că medicul rezident este obligat să restituie salariul primit în perioada în care a lucrat sau tichetele de masă, ci numai cheltuielile de personal ocazionate de pregătirea profesională şi prima de instalare, drepturile salariale si tichetele de masă neintrând în această categorie.

Potrivit art.5 alin.6 din H.G.nr.899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar medical si farmaceutic uman, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea de Guvern nr.2300/2004, rezidentul participă efectiv la activităţile şi responsabilităţile clinicilor, secţiilor, laboratoarelor, cabinetelor de specialitate, de medicină de familie, cabinetelor medico-dentare şi farmaciilor în care efectuează pregătirea, sub îndrumarea şi supravegherea directă a coordonatorilor săi din instituţiile şi unităţile sanitare acreditate conform art. 4. Pe durata pregătirii în specialitate rezidenţii sunt salarizaţi conform legii.

Între rezidentul pe post si unitatea sanitara în cadrul căreia se derulează aceasta forma de pregătire profesională continua se nasc, în baza contractului individual de munca încheiat pe durata nedeterminata, raporturi juridice de munca, în derularea cărora rezidenţii primesc un salariu, pe baza documentelor doveditoare privind frecventarea stagiilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea (art. 12 alin. (2) din O.G.  nr.12/2008).

Aşadar, suma acordată medicilor rezidenţi, cu titlu de salariu, nu constituie o cheltuială a angajatorului pentru formarea profesionala, ci are semnificaţia contravalorii muncii prestate de aceştia în folosul si sub coordonarea angajatorului, ceea ce  rezultă si din prevederile  art.13 din Regulamentul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico – dentare si farmaceutice pentru reţeaua de asistenta medicala, aprobat prin Ordinul comun nr. 1141/1386 din 28 iunie 2007 al Ministerului Sănătăţii Publice si al Ministerului Educaţiei, Cercetării si Tineretului, rezidenţii au dreptul sa examineze pacienţi, sa aplice soluţii terapeutice sub stricta supraveghere a îndrumătorului sau responsabilului, utilizând abilităţile dobândite in conformitate cu nivelul lor de pregătire.

Nici prevederile art.6 alin. 71  din O.G. nr.12/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.179/2008,  nu pot înlătura cele reţinute.

Aceste dispoziţii nu fac decât să prevadă că obligaţia de a lucra  la unitatea sanitara cu care a fost încheiat contractul de muncă cel puţin un număr egal de ani cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat, precum si cea referitoare la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată, trebuie stabilite prin act adiţional la contractul de muncă, încheiat în temeiul prevederilor art.193 din Codul muncii.

Deci textul de lege face trimitere la dreptul comun ce reglementează formarea profesională, cuprinzând prevederi speciale doar în ceea ce priveşte durata obligaţiei de a păstra locul de muncă  şi modul în care se face evaluarea cheltuielilor de formare profesională.

Prin actul adiţional analizat chiar părţile au convenit ca salariatul să restituie cheltuielile de formare profesională, respectiv cheltuielile de personal, ,,în baza prevederilor art. 193 din Legea nr.53/2003-Codul muncii,,.

Aplicarea clauzei contractuale şi a art.6 alin.71 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 trebuie aşadar corelata cu situaţiile care prevăd restituirea cheltuielilor de formare profesionala, conform dreptului comun (Codul muncii).

Potrivit  art.193 alin.2 din Codul muncii, modificat si completat (corespunzător art. 196 alin. (2) din Codul muncii, republicat), modalitatea concretă de formare profesionala, drepturile si obligaţiile părţilor, durata formarii profesionale, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.

Potrivit art.195 alin.3 din Codul muncii în forma anterioară republicării( art.198 alin.3 din Codul muncii republicat), salariatul restituie toate cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesionala, proporţional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului adiţional la contractul individual de munca.

Potrivit art.197 alin.2 din Codul muncii, republicat, pe durata participării la cursurile de formare profesionala iniţiate de angajator, salariatul beneficiază de toate drepturile salariale deţinute.

Totodată, se reţine că un contract individual de munca este un contract sinalagmatic, oneros, bilateral, cu executare succesiva si comutativ, iar salariul este un element esenţial al contractului individual de munca, obiect al obligaţiei asumate de angajator si cauza juridica a obligaţiei persoanei angajate. În  cazul  denunţării unilaterale a contractului individual de munca, este exclusă posibilitatea revenirii la situaţia anterioara încheierii sale, tocmai datorita faptului ca acest contract se executa prin prestaţii succesive care, prin natura lor sunt nereturnabile.

Prin obligarea salariatului la restituirea drepturilor  de natură salarială ar dispărea obiectul obligaţiei angajatorului şi cauza obligaţiei salariatului de a presta o activitate remunerata în folosul şi sub  coordonarea unităţii sanitare angajatoare.

Ar fi afectat caracterul sinalagmatic şi comutativ al contractului individual de muncă, cu consecinţa transformării contractului într-unul de formare profesională, ceea  ce nu corespunde literei legii care se referă exclusiv la contractul individual de muncă.

În măsura în care s-ar aprecia că în baza actului adiţional  medicul trebuie să restituie drepturile salariale, această  ar  echivala cu o renunţare sub condiţie, din partea salariatului, la un drept recunoscut de lege, tinzând astfel la o limitare a dreptului acestuia la salariu, ceea ce face ar face clauza incompatibilă cu art.38 din Codul muncii, republicat.

De asemenea, drepturile salariale  deja încasate reprezintă un „bun” în sensul art.1 din primul Protocol adiţional la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale, iar prin interpretarea reţinută este asigurat justul echilibru ce trebuie sa existe intre cerinţele interesului general al comunităţii si protecţia drepturilor si libertăţilor fundamentale ale individului.

În consecinţă, obligaţia de restituire a cheltuielilor de personal nu are ca obiect drepturile de natură salarială încasate pe parcursul rezidenţiatului  care se afla în legătura cu munca prestată de medicul rezident. Drepturile salariale si tichetele de masă solicitate nu reprezintă cheltuieli de formare profesională. Acordarea acestora nu a fost de natură a produce un prejudiciu unităţii medicale, drepturile achitate constituind echivalentul  muncii prestate de medicul rezident.

În ceea ce priveşte cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa apreciază, în temeiul art. 453 alin. 2 din Cod procedură civilă, că reclamantul este îndreptăţit la acordarea cheltuielilor de judecată raportat la soluţia dată în cauză.

Însă, potrivit art. 451 (2) Cod procedură civilă, instanţa urmează a reduce parte din cheltuielile de judecată în suma de 3.000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Prevederile alin. 2 din art. 451 Cod procedură civilă permit instanţei, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului atunci când conţinutul este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfăşurată de către avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv. Prevederile art. 451 alin. 2 din Cod procedură civilă au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocaţi şi clienţi a unor onorarii în mod vădit disproporţionate în raport cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

În conformitate cu jurisprudenţa CEDO, cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează a fi recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile.

În speţă, suma de 3.000 lei, reprezentând onorariu avocat, este vădit disproporţionată în raport cu valoarea litigiului, complexitatea redusă a acestuia şi activitatea desfăşurată de avocat - litigiul s-a soluţionat la al doilea termen de judecată.

În consecinţă, instanţa va obliga reclamantul SOR la plata către pârâta DMV a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform dispoziţiilor art. 541 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente şi cu motivarea mai sus expusă: 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de reclamantul SOR, cu sediul în ………….., împotriva pârâtei DMV, CNP …………., domiciliată în ………………….

Obligă reclamantul SOR la plata către pârâta DMV a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform dispoziţiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 17.03.2015, la Tribunalul Gorj.

…………….

Domenii speta

Spete similare