Încălcarea ordinului de protecţie

Sentinţă penală 57 din 26.04.2021


Cuprins pe materii: Drept penal. Nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Index alfabetic:

Încălcarea ordinului de protecţie

Nerespectarea hotărârilor judecătorești

Nerespectare ordin de protecție

art. 47 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 Rep..

Art. 32. -

(1) Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

(2) Perioada de 5 zile prevăzută la art. 31 alin. (1) se calculează pe ore, adică are o durată de 120 de ore, şi începe să curgă de la momentul la care s-a emis ordinul de protecţie provizoriu.

(3) Poliţiştii pot folosi forţa şi mijloacele din dotare, în mod adecvat şi proporţional, pentru punerea în aplicare a măsurilor de protecţie dispuse prin ordinele de protecţie provizorii.

(4) Măsurile de protecţie dispuse potrivit art. 31 alin. (1) lit. e) se execută pe loc de către poliţiştii prezenţi la locul emiterii ordinelor de protecţie provizorii, dacă armele se află în spaţiile în care au fost făcute verificări potrivit prevederilor art. 29 alin. (2) sau în apropierea acestora.

(5) În cazul în care nu este posibilă executarea măsurilor de protecţie dispuse potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) lit. e) în condiţiile alin. (4), poliţiştii care emit ordinele de protecţie provizorii iau măsurile necesare pentru executarea în cel mai scurt timp a acestora.

Art. 47. -

(1) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Judecătoria Liești, secția penală, nr. 57/26.04.2021

I.Actul de sesizare a instanței:

Prin rechizitoriul nr. 971/P/2019 din data de 16.11.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, înregistrat pe rolul Judecătoriei Liești la data de 26.11.2020, sub nr. 2089/838/2020, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului GLM, fiul lui Ion şi Iordana, născut la data de 26.05.1978 în com. Iveşti, jud. Galaţi, cu domiciliul în com. Umbrăreşti, str. Ştefan cel Mare nr. 523, jud. Galaţi, CNP 1780526173164, pentru săvârșirea infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie, prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 Rep.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la data de 17.08.2019, inculpatul GLM s-a apropiat la o distanţa mai mică de 200 de metri de locuinţa mamei sale GI situată în com. Umbrăreşti, jud. Galaţi şi implicit şi de numita Geană Iordana care se afla la acel moment în curtea imobilului, încălcând astfel obligaţiile impuse prin ordinul de protecţie emis la data de 14.08.2019, ca urmare a Sentinţei civile nr. 877 a Judecătoriei Lieşti. 

Pentru a reţine această situaţie de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de intervenşie apel 112 (f.9), declaraţia persoanei vătămate GI (f. f.15-16 şi f.34), declaraţia martorului TP  (f.28-29 şi f.36-37), Sentinţa civilă nr. 877/14.08.2019 a Judecătoriei Lieşti (f.10-13), Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 469/A1-P/07.08.2020 (f.25-26), declaraţia de suspect Geană Liviu Marian (f.21-22), declaraţia de inculpat Geană Liviu Marian (f.17-19).

II.Camera preliminară:

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 26.12.2020 sub numărul de dosar 2089/838/2020.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunțată la data de 12.01.2021 s-a constatat legalitatea actului de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul din data de 16.11.2020, în dosarul nr. 971/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești și a administrării probelor, precum și a efectuării actelor de urmărire penală.

Inculpatul, persoana vătămată și Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești nu au formulat contestație față de încheierea din 12.01.2021, încheierea rămânând definitivă.

III.Desfășurarea fazei de judecată:

În cursul judecății au fost atașate la dosarul cauzei: fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului.

La termenul de judecată din data de 30 martie 2021 inculpatul Geană Liviu Marian a arătat că recunoaște în totalitate fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art.193 alin.2 C.pen. astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu, învederând că dorește ca judecata să aibă loc pe temeiul  probelor administrate în cursul urmăririi penale, înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 374 alin. (4) C.proc.pen. privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii.

Instanța a admis cererea inculpatului de desfășurare a judecății în procedura simplificată în temeiul art. 375 C.proc.pen.

IV.Situația de fapt:

Din examinarea întregului material probator de la dosar, instanța reține aceeași situație de fapt ca cea expusă în rechizitoriu și recunoscută de inculpat, respectiv:

În fapt, la data de 14.08.2019, în baza Sentinţei civile nr. 877 a Judecătoriei Lieşti (f.10-13), a fost emis un ordin de protecţie pentru o perioadă de 6 luni prin care s-a dispus evacuarea temporară a inculpatului Geană Liviu Marian din imobilul în care locuia cu mama sa, Geană Iordana, situat în com. Umbrăreşti, str. Ştefan cel Mare nr. 523, jud. Galaţi şi reintegrarea acesteia din urmă în cadrul aceleiaşi locuinţe. Totodată, inculpatul Geană Liviu Marian a fost obligat la păstrarea unei distanţe minime de 200 metri faţă de mama sa Geană Iordana şi de imobilul sus-menţionat, fiindu-i adus la cunoştinţă faptul că încălcarea oricărei dintre măsurile dispuse constituie infracţiune.

În acest context, la data de 17.08.2019, în jurul orei 19.40, persoana vătămată Geană Iordana (f.15-16 şi f.34) se întorcea cu bicicleta la locuinţa sa din sat Umbrăreşti, jud. Galaţi, moment în care l-a observat pe fiul său, inculpatul Geană Liviu Marian, pe stradă, în apropierea locuinţei acesteia de unde fusese evacuat, însoţit de un alt vecin, respectiv martorul Tănase Petrică. În continuare, persoana vătămată a intrat în curte, a lăsat bicicleta şi fiindu-i teamă ca nu cumva fiul său să se întoarcă acasă, a ieşit la poartă să văd ce intenţii are acesta. În momentul în care se îndrepta spre poartă, persoana vătămată Geană Iordana l-a observat pe fiul său că se apropie de poarta de acces a locuinţei, ajungând la o distanţă de aproximativ 2 metri de imobilul în cauză şi implicit de persoana vătămată, astfel că acesta din urmă i-a transmis că nu are voie să se apropie, solicitându-i să plece pentru că va anunţa organele de poliţie. Atunci inculpatul a început o ceartă cu mama sa Geană Iordana, moment în care aceasta din urmă a fugit în casă de unde a telefonat la numărul de urgenţe 112.

Organele de poliţie ajunse la faţa locului l-au depistat pe inculpatul Geană Liviu Marian în curtea locuinţei învecinate aparţinând martorului Tănase Petrică, astfel cum reiese din procesul-verbal de intervenţie 112 (f.9) încheiat de lucrătorii de poliţie.

Încălcarea dispoziţiilor ordinului de protecţie de către inculpatul Geană Liviu Marian este confirmată şi de martorul Tănase Petrică (f.29) care se afla la acel moment în proximitate, declaraţia acestuia coroborându-se cu cele susţinute de persoana vătămată. În acest sens, martorul a declarat că în seara de 17.08.2020 a trecut prin faţa locuinţei numitei Geană Iordana ocazie cu care l-a observat pe Geană Liviu Marian care „se afla în stradă în dreptul locuinţei şi se certa cu mama sa”. Cunoscând situaţia conflictuală dintre cei doi „i-am spus lui Geană Liviu Marian să înceteze scandalul şi să meargă la locuinţa mea, însă acesta fiind în stare de ebrietate nu m-a ascultat şi a rămas în continuare acolo”. În final, martorul estimează că inculpatul se afla la aproximativ 5 metri de poarta locuinţei.

Cu ocazia reaudierii, martorul Tanase Petrică (f.36-37) a oferit explicaţii suplimentare precizând că în seara de 17.08.2020, pe când se întorcea acasă de la magazin, s-a intersectat cu inculpatul Geană Liviu Marian care „mi-a propus să mergem să bem o bere, dar eu nu am fost de acord şi ne-am întors spre casă”. Pe drum au trecut prin dreptul locuinţei numitei Geană Iordana, moment în care Geană Liviu Marian s-a oprit în dreptul imobilului mamei sale, „în zona podeţului, la cca. 2-3 metri de poarta de acces”. Martorul nu s-a oprit ci şi-a continuat drumul şi „uitându-mă în urmă l-am văzut pe Geană Liviu Marian vorbind cu mama sa Geană Iordana pe care am văzut-o la poartă”.

Prin Raportul de expertiză psihiatrică nr. 4697/A1-P/07.08.2020 (f.26) s-a concluzionat că inculpatul Geană Liviu Marian a avut discernământ la momentul săvârşirii faptei care face obiectul prezentei cauzei, cât şi la momentul examinării. În final, comisia de evaluare a comunicat că nu se impunea luarea de măsuri de siguranţă faţă de acesta.

Fiind audiat în calitate de suspect (f.21-22), iar mai apoi în calitate de inculpat (f.18-19), numitul Geană Liviu Marian a recunoscut că s-a apropiat de locuinţa mamei sale, însă era în trecere, nu a provocat scandal şi nici nu a stat de vorbă cu aceasta, precizări contrare probatoriului administrat. Astfel acesta a declarat că în data de 17.08.2020 s-a deplasat până la un magazin din sat trecând prin dreptul locuinţei mamei sale Geană Iordana. A observat-o pe aceasta în curtea imobilului însă nu s-a oprit şi nu a abordat-o, continuându-şi drumul, fără însă a putea preciza de ce martorul Tănase Petrică a relatat o altă versiune. În final, inculpatul a precizat că „nu am mers la un alt magazin pentru a evita trecerea prin dreptul locuinţei mamei mele pentru că nu am vrut”.

Vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea probelor mai sus expuse, în principal din declarațiile sale de recunoaștere, din declarația persoanei vătămate și din declarația martorului  Tănase Petrică.

V.Încadrare juridică:

 În drept, fapta inculpatului Geană Liviu Marian care la data de 17.08.2019, s-a apropiat la o distanţa mai mică de 200 de metri de locuinţa mamei sale Geană Iordana situată în com. Umbrăreşti, str. Ştefan cel Mare nr. 523, jud. Galaţi şi implicit la o distanţă mai mică de 200 de metri de numita Geană Iordana care se afla la acel moment în curtea imobilului – fapt interzis pe o perioadă de 6 luni începând cu data de 14.08.2019, urmare ordinului de protecţie emis în baza Sentinţei civile nr. 877 a Judecătoriei Lieşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 Rep.

Elementul material al infracţiunii analizate este reprezentat de încălcarea de către inculpat a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 217/2003 Rep., prin apropierea la o distanţă mai mică de 200 de metri de persoana menţionată în ordinul de protecţie emis de Judecătoria Lieşti şi de locuinţa acesteia din com. Umbrăreşti, jud. Galaţi.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol creată valorilor sociale care ocrotesc familia, precum şi a celor ce au ca obiect respectarea hotărârilor judecătoreşti şi înfăptuirea justiţiei, raportul de cauzalitate rezultând ex re.

În ceea ce privește latura subiectivă, din probele administrate reiese că inculpatul a acționat cu intenție directă, întrucât acesta a avut reprezentarea consecinţelor acţiunilor sale şi a acceptat că astfel încalcă dispoziţiile ordinului de protecţie emis împotriva sa.

VI.Individualizarea pedepsei:

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

De asemenea, întrucât inculpatul, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prev. de art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală, instanța urmează să dea efect și prevederilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii.

Conform art. 32 alin. (2) din Legea  217/2003 (în vigoare la data de 17.08.2019), încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și (4) lit. a) și b) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an.

Raportat la circumstanţele cauzei – modul în care s-a comportat inculpatul (a încălcat un ordin de protecție emis împotriva sa pentru acte de agresiune săvârșite față de mama sa) - instanța apreciază că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social ridicat.

Cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului, instanța reține că acesta este cetăţean român, în vârstă de 43 de ani, necăsătorit, studii medii, fără ocupaţie şi fără loc de muncă. Din fişa de cazier (f.30) rezultă că inculpatul nu are antecedente penale.

Instanța constată că între data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea cauzei a intervenit modificarea Legii nr. 217/2003, în prezent infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul fiind prevăzută la art. 47 din lege și sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fiind în prezența unor legi penale succesive, în considerarea principiului mitior lex, în cauză sunt incidente disp. art 5 alin.1 din Cod penal, potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, în cauza de față, instanța urmează să aprecieze care este legea penală mai favorabilă, prin compararea dispozițiilor celor două legi penale succesive, respectiv ale art. 32 din Legea 217/2003 Rep și ale art. 47 din 217/2003 Rep.

Instanța reține că determinarea legii penale mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, indisolubil legată de fapta comisă și de autorul acesteia, identificarea concretă având în vedere o serie de elemente, a căror analiză vizează condițiile de incriminare, cele de tragere la răspundere penală cât și condițiile referitoare la pedeapsă (cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participația penală, tentativă, recidivă, concurs, etc.).

Totodată, determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii penale în ansamblu, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina în acest sens prevederi din vechea și din noua lege, cu consecința creării unei lex tertia, deoarece prin acest procedeu combinatoriu judecătorul nu s-ar mai limita doar la aplicarea legii penale, ci ar crea o lege penală proprie, pătrunzând în mod nepermis în sfera legislativului și realizând un abuz de putere.

În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372/20.05.2014, a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

De asemenea, și în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a statuat că respectarea disp. art. 7 paragraful 1 din Convenție, impune, în cazul legilor penale succesive, alegerea globală a legii penale mai favorabile (Cauza Maktouf și Damjanovic împ. Bosniei și Herțegovina, paragraful 70), adoptând totodată o poziție clară privind noțiunea lex mitior, ca fiind legea cea mai favorabilă acuzatului, ținând seama de situația acestuia, de natura infracțiunii și de circumstanțele în care a săvârșit-o, ceea ce presupune o comparație in concreto a legilor penale succesive, astfel că art. 7 paragraful 1 din Convenție impune stabilirea lex mitior în mod concret și global (Hotărârea Scoppola nr. 2).

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte: aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele de pedeapsă și dacă pedeapsa închisorii este alternativă cu pedeapsa amenzii.

În cadrul examenului de apreciere a legii penale mai favorabile, sub aspectul condițiilor de incriminare a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, din analiza comparativă a disp. art. 32 din Legea 217/2003 Rep și ale art. 47 din 217/2003 Rep., instanța constată că nu au intervenit modificări în ceea ce privește condițiile de existență a faptei în privința conținutului său constitutiv, a subiecților infracțiunii, nefiind incidentă vreuna din cauzele care exclude sau înlătură responsabilitatea.

În schimb, în ceea ce privește pedepsele prevăzute de normele de incriminare a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, instanța reține că există deosebiri de durată, astfel 32 din Legea 217/2003 Rep prevedea pedeapsa cu închisoarea de la 1 lună la un an, în timp ce art. 47 din 217/2003 Rep. prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Instanța la termenul din data de 30.03.2021 a pus în discuția părților aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare instanța, analizând în concret, va considera vechea lege penală ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Prin urmare, punând în balanță ansamblul considerentelor menționate mai sus, instanța se va orienta, în procesul de individualizare a pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, înspre minimul special, redus conform dispozițiilor art. 396 alin. (1) C.proc.pen., apreciind că o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 Rep. este aptă să își atingă scopul de prevenție și coerciție al acestei sancțiuni.

Instanța mai reține că prin Sentința penală nr. 26 din data de 24.02.2021 pronunțată în dosarul penal nr. 1918/838/2020, definitivă la data de 15.03.2021 prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului Geană Liviu Marian la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecţie (faptă săvârșită la data de 22.08.2019). În baza art. 66 alin. (1) lit. n Cod penal și art. 67 alin. (2) Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a comunica pe orice cale cu victima Geana Iordana pe o perioadă de 1 (unu) an, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. n Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a comunica pe orice cale cu victima Geana Iordana, pe o perioadă de 1 (un) an, ce se va executa conform art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 91 alin. (1) Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 alin. (1) Cod penal, s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, considerând această perioadă ca fiind optimă pentru atingerea scopului legii penale. În conformitate cu art. 93 alin. (1) Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galați, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, s-a impus inculpatului obligația de a frecventa unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Galați sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate – cu referire la conștientizarea consecințelor nerespectării legii penale. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Umbrărești sau în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Umbrărești pe o perioadă de 60 de zile.

Având în vedere că inculpatul a săvârșit prezenta infracțiune înainte de pronunțarea Sentinței penale nr. 26 din data de 24.02.2021, infracțiune pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate, instanța constată că devin incidente dispozițiile art. 99 alin. 1 Cod penal care prevăd că dacă se descoperă că cel condamnat a mai săvârșit o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.

Față de dispozițiile legale mai sus expuse, instanța, în temeiul art. 99 alin. 1 Cod penal va anula suspendarea condiționată a pedepsei de 3 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 26 din data de 24.02.2021 pronunțată în dosarul penal nr. 1918/838/2020, definitivă la data de 15.03.2021 prin neapelare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecţie (faptă săvârșită la data de 22.08.2019).

Va constata că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea de încălcarea ordinului de protecţie (faptă săvârșită la data de 22.08.2019) prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 Rep. a cărei executare a fost suspendată pe o durată de doi ani prin Sentința penală nr. 26 din data de 24.02.2021 pronunțată în dosarul penal nr. 1918/838/2020, definitivă la data de  15.03.2021 prin neapelare.

În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. şi art. 99 alin. 1 C.pen. va contopi pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 26 din data de 24.02.2021 pronunțată în dosarul penal nr. 1918/838/2020, definitivă la data de  15.03.2021 prin neapelare şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) luni închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 1 lună închisoare, rezultând pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin1  din Codul penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a comunica pe orice cale cu victima Geana Iordana pe o perioadă de 1 (unu) an, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b Cod penal.

În temeiul art. 45 alin. 4 Cod penal va deduce din durata pedepsei complementare aplicate durata pedepsei complementare deja executate, de la data  15.03.2021 de la zi.

În temeiul art. 45 alin. 5 din Codul penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a comunica pe orice cale cu victima Geana Iordana, pe o perioadă de 1 (un) an, ce se va executa conform art. 65 alin. (3) Cod penal.

În demersul individualizării executării pedepsei, instanța constată, că în raport de fapta comisă și de persoana inculpatului nu se impune executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate. Raportat la situația concretă a acestora instanța observă că sunt întrunite toate condițiile legale și de oportunitate pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Astfel, pornind de la art. 91 alin.(1) C.pen., va avea în vedere că pedeapsa stabilită în prezenta cauză este inferioară plafonului maximal de 3 ani impus de art. 91 alin.(1) lit.a C.pen. și nu sunt pedepse cu amenda, raportat la art. 93 alin.(3) lit.(a) C.pen. Inculpatul nu a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de un an, conform art. 91 alin.(1) lit.(b) C.pen. De asemenea, inculpatul nu are antecedente penale. Acesta și-a manifestat, în consonanță cu art. 93 alin.(1) lit.(c) C.pen., în fața instanței de judecată, disponibilitatea să efectueze muncă în folosul comunității, aspect consemnat în declarația luată acestuia.

În privința condițiilor de oportunitate, instanța constată că posibilitățile de îndreptare ale inculpatului, în considerarea faptei comise, sunt foarte crescute. Plasarea în mediul carceral nu se impune nici din perspectiva efectelor represive și disuasive a legii penale și, oricum, ar fi periculoasă atât pentru acesta, ca individ, întrucât ar fi rupt din mediul lui social normal pentru o perioadă de timp, cât și pentru societate, potențiala reinserție socială fiind dificilă, în considerarea stigmatului social pe care acesta ar trebui să îl poarte. În consecință, instanța va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin urmare, în baza art. 91 alin. (1) și 92 alin. (1) C.pen., instanța va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani ce va constitui termen de încercare, care se va calcula de la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 26 din data de 24.02.2021 pronunțată în dosarul penal nr. 1918/838/2020, respectiv de la data de 15.03.2021.

În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) Să comunice schimbarea locului de muncă;

e) Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) C.pen., instanța va impune în sarcina inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., va obliga pe inculpat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile în cadrul Primăriei Comunei Umbrărești sau în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Umbrărești.

De asemenea, va încredinţa Serviciului de Probaţiune Galați supravegherea inculpatului faţă de măsurile de supraveghere și obligațiile impuse.

În temeiul art. 91 alin. (4) C.pen., va atrage atenţia inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor și obligațiilor impuse în sarcina sa, precum și asupra consecințelor comiterii de noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere.

VII. Latura civilă:

Instanța va lua act că persoana vătămată Geană Iordana nu s-a constituit parte civilă în cauză.

VIII.Cheltuieli judiciare:

În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen. va obligă inculpatul la plata sumei de 423 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 223 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală și suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată și cameră preliminară).