Civil.acţiune în răspundere delictuală

ACŢIUNE ÎN RĂSPUNDERE DELICTUALĂ

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la  data de 10.12.2020  pe  rolul Judecătoriei Buzău  sub nr. ..../200/2019  reclamanta S.C.VM S.R.L. a chemat  în judecată  pârâtul CI, solicitând ca prin  hotărârea ce se va pronunţa să se  dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 12.426,52 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs de fapta animalelor aflate sub paza juridica si materiala a acestuia, cu cheltuieli  de  judecată.

În  motivarea  acţiunii  s-a  învederat că societatea reclamanta deţine spre folosinţă mai multe terenuri agricole aflate în extravilanul comunei Ţ, judeţul Buzău, iar în anul 2016, o parte din terenurile folosite în vederea exploatării în domeniul agricol, au fost cultivate cu rapiţă.

A  arătat  că prin procesul verbal încheiat la data de 12.12.2016, s-a constat ca mai multe terenuri cultivate cu rapiţă de societatea reclamanta au fost distruse de oi, astfel, s-a indicat ca în tarlalele P, M, C, L II si CB, s-au constatat urme de oi pe anumite suprafeţe, culturile fiind afectate în mod substanţial.

A  menţionat că  în urma demersurilor întreprinse de reprezentanţii societăţii reclamante, s-a aflat ca turma de oi aflata în paza paratului, a provocat toate stricăciunile constatate la acel moment.

A  învederat că din calculele lor, datorită neglijenţei pârâtului au fost distruse culturile de rapiţă pe aproximativ 2 ha, pierderile fiind suportate de reclamanta, iar în anul agricol 2016-2017, în zona respectiva s-au produs cam 4 tone de rapiţă la hectar, iar preţul încasat a fost de 1553,34 lei/tonă.

Prin urmare, reiese ca pentru suprafaţa distrusa de animalele aflate în paza paratului, reclamanta a suferit un prejudiciu de minim 12.426,52 lei.

Având în vedere ca paratul nu i-au despăgubit până în prezent, s-au  văzut obligaţi să promoveze prezenta acţiune în vederea recuperării sumelor de bani care li se cuvin pentru culturile distruse de oile aflate în proprietatea şi paza acestuia. Articolul 1349 C.C stipulează ca, (1) orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

Articolul 1375 CC prevede ca, „proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa” .

Articolul 1381 CC menţionează ca, „ orice prejudiciu dă dreptul la reparație".

În concluzie, faţă de motivele arătate  a solicitat ca prin hotărârea ce  se va pronunţa  să se  dispună  obligarea pârâtului la plata sumei totale de 12.426,52 lei.

În drept, a  invocat  dispoziţiile art. 194 şi următoarele;  art 223 NCPC., art. 1349, 1375, 1381, 1385 Cod civil.

În probaţiune  a  solicitat  probele cu înscrisuri, interogatoriul, martori, expertiza de specialitate.

Reclamanta a  depus  la  dosar înscrisurile  anexate  la dosar filele 5-7, dovada achitării  taxei judiciare de timbru  în cuantum de  726  lei, alte  înscrisuri.

Pârâtul a  depus  la  dosar  întâmpinare prin care a solicitat  respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata.

În  motivare, pe cale de excepţie, solicită să se  constate prescrierea dreptului la acţiune a societăţii reclamante, motivat de faptul ca în data de 07.12.2016 a avut loc un conflict între ei, cu referire la terenul în speţă, în urma căruia a fost bătut de reclamantul VA, şi a făcut obiectul unui dosar penal, iar prezenta acţiune a societăţii reclamante a fost înregistrată la data de 10.12.2019.

Mai mult, procesul-verbal de încheiat de Primăria Ţ, la cererea lui VIL, poartă data înregistrării 09.12.2016 ( nu 12.12.2016, data încheierii, ceea ce conduce fără putinţă de tagadă la faptul ca acest înscris nu poate fi luat în considerare de instanţă),

Prin urmare, consideră că termenul general de prescripţie de  3 ani prevăzut de art. 2.517 Noul Cod civil, coroborat cu art. 2.523 Noul cod civil, s-a împlinit cel târziu la data de 07.12.2019, data conflictului dintre ei şi a întocmirii dosarului penal, iar conform art. 2.523 NCC prescripţia începe sa curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut, sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Pe fond, învederează  că  în anul 2016 deţinea, împreună cu fiul şi nora sa, 87 oi, iar cu o mica parte, în jur de 20, mai ieşeam pe un teren ce  le aparţine, care se învecinează cu terenul lui VA, administratorul societăţii reclamante.

La data de 07.12.2016 se aflam cu oile pe terenul său, la păscut, moment în care, deoarece cele doua terenuri nu sunt împrejmuite, câteva oi au intrat pe terenul reclamantului, iar el le întorcea pe terenul său, însa a fost surprins de VA, care a venit spre el cu tractorul, a încercat sa îi calce oile şi apoi l-a bătut. Urmare a acestui eveniment s-a deschis dosar penal împotriva acestuia, în care reclamantul VA a adus ca şi martori pe fraţii ER si C, cu care se aflam în stare de duşmănie, având şi aceştia dosar penal, ..../200/2017, în care ER a fost condamnat definitiv pentru că l-a bătut pe fiul său, CF.

Precizează că dosarul penal în care VA este cercetat pentru că l-a bătut, se afla pe rolul Judecătoriei Buzău, nr. ..../200/2019, iar la termenul din data de 05.11.2019, a fost întrebat de instanţă de ce nu l-a chemat în judecata pe cale civila şi a ales sa-l  bata. Motivat si de faptul ca nu a dorit o împăcare cu acesta în cadrul acestui dosar penal, a înţeles să formuleze prezenta cerere, din răzbunare pe el.

Menţionează că societatea reclamanta solicita obligarea sa la plata sumei de 12.426,52 lei, aferentă unei suprafeţe de aproximativ 2 ha, pe care societatea le-ar deţine. Urmează să se constate faptul ca s-ar presupune, în considerentul reclamantului ca cele aproximativ 20-30 oi cu care mai ieşea la păscut pe terenul său de altfel, i-au prejudiciat întreaga suprafaţa, ceea ce este neverosimil, în condiţiile în care ar fi trebuit să pască acele oi careva luni acele 2 ha, pentru a le prejudicia în totalitate. Mai mult, din informaţiile sale, societatea reclamanta nu deţine 2 ha de teren, ci cel mult 1 ha, pentru care nu deţine acte valabile.

Urmează să se  constate şi faptul ca, în cadrul dosarului penal nr. .../200/2019, care are în vedere tocmai suprafaţa de teren in litigiu, nu se face nici o referire la faptul ca aceste suprafeţe de teren ar aparţine societăţii reclamante, ci lui VA, aşa încât solicită că societatea reclamanta sa facă dovada posesiei proprietăţii suprafeţei de teren de 2 ha, caz contrar, urmează să se constate faptul ca societatea reclamanta nu ar avea calitate procesuala in cauză.

În dovedirea prezentei cereri, societatea reclamanta depune un procesul verbal, încheiat la data de 12.12.2016, însa cu număr de înregistrare la primăria Ţ la data de 09.12.2016, în care doar se constata ” urme de oi ” şi nu se precizează în nici un fel că s-a constatat un prejudiciu, în sensul ca exista suprafeţe de rapiţă dispărute, păscute de oile sale. Aşa încât, acest proces-verbal nu numai că nu poate constitui mijloc de proba pentru societatea reclamanta, dar dovedeşte veridicitatea susţinerilor sale, în sensul ca oile pe care le ţine pe terenul său, mai intrau din greşeala pe terenul învecinat, însa nu apucau să pască pentru că le scotea imediat.

De aceea, lucrătorii primăriei nu au constatat decât ”urme de oi”, nu şi prejudiciere a culturii. Mai mult, procesul-verbal este încheiat la cererea d-nei  VL împreuna cu VI nefăcându-se nici o referire la societatea reclamantă.

Susține că cererea de chemare în judecată a fost evident, înaintată cu rea credinţă, cu scopul de a obţine foloase necuvenite raportat la litigiile anterioare dintre părţi.

Prin urmare, având în vedere cele menţionate, a solicitat respingerea cererii în pretenţii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata.

În drept, cererea  a  fost întemeiată pe dispoziţiile art. art. 205-208 NCpC., art. 1-6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, art.10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Dovada a înţeles  să o facă cu înscrisuri, martori (MM şi IN, ambii din com. M, jud. Buzau)  şi a anexat  la dosar  înscrisurile  ataşate la dosar filele 24-31.

La  termenul  de  judecată  din data de 12.11.2020 pârâtul prin reprezentant  a  depus la  dosar  copia deciziei penale nr.... /2020 pronunţată  în dosarul nr..../200/2019.

La  acelaşi  termen  reprezentantul reclamantei a  depus  la  dosar înscrisurile  ataşate  la  dosar  filele 59-78.

În conformitate cu dispoziţiile art.352 C.proc. civ.instanţa a procedat la luarea interogatoriului  pârâtului, întrebările  şi  răspunsurile  fiind  consemnate  şi ataşate  la dosarul cauzei, fila 83.

În cauză au  fost  audiaţi  martorii VA, propus  de reclamantă  şi MM, propus  de pârât  declaraţiile  acestora fiind  consemnate  şi ataşate  la dosar  filele  79,80.

Reclamanta a depus la dosar  precizări şi  înscrisuri anexate la dosar  filele 85-99.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, societatea reclamantă, deține în arendare mai multe suprafețe de terenuri agricole situate în extravilanul localității Ţ, jud. Buzău, o parte din acestea fiind cultivate cu rapiță în anul 2016.

Potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei, respectiv procesul verbal de constatare încheiat în data de 12.12.2016 de un reprezentant al primăriei com. Ţ, jud. Buzău și actele întocmite în dosarul penal nr. .../P/2017 – dosar penal nr. ..../200/2019, s-a reținut faptul că, în data de 07.12.2016, în jurul orei 12:00, pârâtul CI în timp ce se deplasa cu oile la un teren pe care avusese cultură de lucernă, o parte din oile acestuia au intrat pe terenul societății reclamante, fapt ce a generat un conflict fizic între pârât și VA – soțul reprezentantului legal al societății reclamante, în urma căruia pârâtul a fost lovit de către VA în repetate rânduri în zona brațelor, a capului și a pieptului atât cu picioarele, cât și cu un băț din lemn.

În ceea ce privește împlinirea în cauză a termenului de prescripție al dreptului material la acțiune se rețin următoarele:

Potrivit disp. art. 2.500 C.civ. ”(1) Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

(2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.”

În ceea ce privește termenul prescripției, acesta este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen (art. 2.517 C.civ.) și începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. (art. 2.523 C.civ.).

Astfel, față de data producerii evenimentului care a generat prezentul litigiu (07.12.2016), respectiv data la care acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu a fost înaintată spre instanță pentru a fi înregistrată (06.12.2019 conform ștampilei poștei f. 8), termenul de prescripție nu s-a împlinit.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1375 Cod civil: „Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.”

De asemenea, potrivit prevederilor art. 1357 din Cod civil, „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”, iar potrivit prevederilor art. 1349, „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Fiind o răspundere civilă delictuală obiectivă, victima care solicită daune-interese de la păzitorul juridic pentru fapta animalului său, trebuie să dovedească prejudiciul, fapta animalului care se afla sub paza sa juridică, relația de cauzalitate între „comportamentul animalului” și prejudiciu, precum și calitatea de păzitor juridic al pârâtului.

În ceea ce privește fapta animalului potrivit probatoriului administrat în cauză (procesul verbal de constatare încheiat în data de 12.12.2016, declarațiile martorilor și interogatoriile reciproce) este de necontestat că în data de 07.12.2016 o parte din oile pârâtului au intrat pe terenul ce era cultivat de societatea reclamantă cu rapiță în timp ce acestea se aflau sub paza juridică a pârâtului.

În ceea ce privește prejudiciul suferit de societatea reclamantă, respectiv relația de cauzalitate între „comportamentul animalului” și prejudiciu instanța constată că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiții.

Astfel, pentru a se putea repara prejudiciul cauzat victimei, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.

Or, nu s-a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu, sumele solicitate de reclamantă rezultând doar în urma unui calcul matematic, neavând nici o bază obiectivă și realistă, fapta animalelor ce s-au aflat sub paza juridică de a fi intrat pe o parte din terenurile cultivate de societate reclamantă nefiind în sine aptă de a dovedi provocarea unui prejudiciu și mai cu seamă întinderea acestuia, atât din procesul verbal de constatare încheiat în data de 12.12.2016, cât și din declarațiile martorilor reținându-se faptul că pe cultură au fost constatate ”urme de oi” pe capetele tarlalelor pe o distanță de 50 – 100 m, cultura fiind mică deoarece era toamnă, nefiind distrusă 100% ci doar ”ciupită”.

Instanța nu se poate raporta la susținerile societății reclamante conform cărora culturile au fost afectate în mod substanțial, pierderile suferite de aceasta fiind în cuantum de 12.426,52 lei de vreme ce producerea prejudiciului, respectiv cauza și întinderea lui nu au fost dovedite de către reclamantă, deși sarcina probei îi revenea potrivit disp. art. 249 C.proc.civ.

În temeiul prevederilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, față de soluția la cae a ajuns, instanța va dispune obligarea reclamantei la achitarea cheltuielilor de judecată avansate de pârât în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare