Civil - obligaţie de a face

Hotărâre 1335 din 05.03.2008


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 5.05.2006, sub nr.4579/3723/2006 (nr. nou 7958/320/2007), reclamanta Cabinet medical individual dr. Birton Ildiko a chemat în judecată pe pârâtul PZM, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să dispună obligarea pârâtului să permită alimentarea în permanenţă  cu apă a cabinetului medical, dr. Birton Ildiko, respectiv deschiderea robinetului de apă, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei dr. Birton Ildiko, împreună cu un specialist, de a intra în pivniţa pârâtului în vederea deschiderii robinetului de apă ce deserveşte cabinetul.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune interese în sumă de 100 ron pe zi, până la deschiderea robinetului de apă ce deserveşte cabinetul medical, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, că imobilul situat în Târgu-Mureş str. Morii nr.42, înscris în CF nr. 208 nr. top 353, este format din 2 apartamente. Acesta forma proprietatea pârâtului, care prin actul autentic nr.773/27.03.2000 a dezmembrat în 2 apartamente, iar apartamentul II a fost vândut Dispensarului medical Birton Ildiko, în prezent, având denumirea de Cabinet medical individual Birton Ildiko.

Conform contractului, poarta si instalatiile edilitare au rămas în diviziune forţată.

Acest apartament a fost amenajat în dispensar medical de către reclamantă, aceasta făcând investitii considerabile. A păstrat baia veche pe care a modernizat-o, care a fost şi este deservită dintr-un robinet aflat în pivniţa apartamentului 1, care în urma dezmembrării a devenit proprietatea pârâtului.

Timp de 5 ani reclamanta a folosit cabinetul medical fără nici o problemă, dar în anul 2005 pârâtul i-a solicitat să facă o nouă instalatie de apă si canalizare din str. Matei Corvin, sustinând că are scurgeri la canalizare.

Specialistul a constatat că conducta nu este spartă.

Prin notificarea din 13.04.1006 pârâtul a somat-o pe reclamantă că în cazul în care până la data de 30.04.2006 nu desfiintează şi nu dezafectează reteaua de canalizare si apă, de la 1 mai 2006 va sista furnizarea apei potabile în favoarea dispensarului.

Reclamanta prin notificarea nr.131 din 19.04.2006 a solicitat ca pârâtul să comunice data si ora când permite accesul echipei de instalatori în vederea înlocuirii conductei de canalizare (acesta sustinând că este pericol de spargere), şi totodată l-a notificat că în cazul în care contrar prevederilor contractului de vânzare cumpărare o împiedică la folosinţa normală a cabinetului îl vor acţiona în judecată.

Pârâtul nu a răspuns la cererea reclamantei de a permite accesul echipei de instalatori, în vederea înlocuirii conductei de canalizare întrucât conducta nu este spartă, fapt constatat şi de reprezentantii SC Instarex SRL, dar cu toate acestea a închis robinetul de apă ce deserveste cabinetul medical.

Cabinetul medical lucrează cu bolnavi, copii si adulţi şi pentru funcţionarea acestuia avea nevoie de apă.

Reclamanta consideră că atitudinea pârâtului este un abuz care îi îngrădeşte dreptul de proprietate asupra apartamentului 2, precum si dreptul de a practica activitatea medicală, fiind prejudiciaţi si bolnavii care nu pot beneficia de tratament medical.

Se susţine de reclamantă, că a cumpărat apartamentul 2 cu apă si canalizarea existentă şi că nici cu ocazia cumpărării si nici a reperaţiilor nu s-a solicitat aceste lucrări, pretul apartamentului fiind stabilit în raport de faptul că apartamentul avea baie şi era dotat cu instalaţii de apă.

Închiderea robinetului i-a adus prejudicii grave şi a fost înaintată si o cerere de ordonanţă preşedinţială dată fiind urgenţa situaţiei.

În drept, se invocă prev. art. 480 Cod civil, art. 1075, 1078, 1082, 1084 Cod civil.

La cererea de chemare în judecată, reclamanta  a ataşat taxa de timbru şi timbru judiciar, extras CF (fila 3 dosar), act de împărtire pe apartamente si contract de vânzare cumpărare nr.773/27.03.2000 (fila 4 dosar), notificarea nr.322/31.05.2005 (fila 5 dosar), notificare si răspuns la notificare (fila 6-7 dosar), adresă (fila 8 dosar), adresa nr.131/19.04.2006 (fila 9 dosar).

La data de 1.06.2006, pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconventională solicitând respingerea cererii şi pe cale reconventională să se dispună obligarea Cabinetului medical dr. Birton Ildiko ca aceasta să desfiinţeze şi să demonteze reteaua de canalizare, conductele de apă potabilă uzate si degradate, ce deservesc exclusiv cabinetul si care trec prin imobilul(pivniţa) pârâtului-reclamant reconventional şi pe cheltuiala sa să monteze si să realizeze noi conducte de canalizare şi apă exclusiv pe proprietatea ei, precum si plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul arată că în baza actului de împărtire pe apartamente nr.773/27.03.2000, el a dezmembrat imobilul conform planului de situatie avizat de Primăria Târgu-Mureş în 2 apartamente. Apartamentul 1 a rămas în proprietatea lui iar apartamentul 2 s-a înstrăinat în baza aceluiaşi act autentic în favoarea cabinetului medical dr. Birton Ildiko, cu sediul în Târgu-Mureş str. Elba nr.3, jud. Mureş.

Cu ocazia dezmembrării, a rămas în indiviziune forţată terenul cu poarta de intrate si instalaţiile edilitare exterioare (aliniatul penultim din actul de dezmembare). Ulterior în aceeasi zi, prin declaratia aditională de la acest contract, cumpărătorul a renunţat la uşa de intrare din curte, intrarea fiind directă dinspre str. Matei Corvin, fără număr administrativ.

Faţă de această situatie prin actiunea introdusă cu totul nejustificat reclamanta încearcă să inducă în eroare instanţa, arătând că a rămas în indiviziune poarta si instalatiile edilitare fără însă a mai preciza că instalaţia edilitară la care face referire este o instalaţie interioară de reţea de canalizare si de apă şi nu exterioară care deserveste exclusiv cabinetul medical şi care trece prin pivniţa pârâtului.

Această instalaţia în cursul anilor 2005 – 2006 s-a defectat în mai multe rânduri, conductele fiind crăpate, însă reclamanta nu le-a reparat niciodată.

Când i s-a adus la cunoştinţă reclamantei că datorită numeroaselor defectiuni pivniţa nu mai poate fi utilizată conform destinaţiei, fiind umedă şi mucegăită, având un miros neplăcut ce pătrundea chiar si în locuinţă, aceasta nu a participat în nici un mod la remedierea defectiunilor, acestea fiind suportate doar de către pârât. Şi notificările nr.322/30.05.2005 si nr.729/19.12.2005 au rămas fără rezultat. La un moment dat la data de 20.02.2006 se părea că se va ajunge la o înţelegere, cu care doamna dr. a fost de acord iniţial dar ulterior nu a mai semnat actul.

Pe de altă parte, pârâtul arată, că nu a sistat apa potabilă tocmai din considerente umane înţelegând perfect situatia bolnavilor, dar nu înţelege comportamentul nepăsător şi chiar agresiv al reclamantei faţă de el şi crearea unei situatii tensionate în mod artificial.

Pe cale reconventională, pârâtul -reclamant reconvenţional îşi motivează cererea reconventinală, arătând că dată fiind situatia mai sus relatată se impune ca instanţa să oblige pe reclamanta- pârâtă reconventional să-şi realizeze o noua canalizare pe un traseu independent de proprietatea lui, menţionând că initial între părţi fusese o înţelegere în acest sens, dar ulterior aceasta nu s-a finalizat din cauza reclamantei pârâte reconventional

Pârâtul -reclamant reconventional mai arată, că a solicitat concursul organelor de specialitate care deplasându-se la fata locului, au constatat necesitatea desfiintării si dezafectării retelei de canalizare si apă potabilă propunând realizarea unei noi instalaţii exclusiv pe proprietatea reclamantei- pârâte reconventional.

În acest sens este elocventă nota de constatare a expertului tehnic ing. Veegh Alexandru din 23.02.2006, adresa nr.581/II/16.05.2005 a Serviciului de inspectie sanitară Târgu-Mureş şi nr. 1103/3.04.2006 a Directiei de sănătate publică Târgu-Mureş.

Pârâtul reclamant reconventional mai arată că-şi rezervă dreptul ca pe parcursul dezbaterilor să solicite si daune interese.

În drept, îşi întemeiază actiunea pe prev. Art. 480, 1075, 1079, 1080, 1082, 1084 Cod civil, şi celelalte disp. ale codului civil şi de procedură.

Pârâtul a ataşat următoarele acte: taxă de timbru şi timbru judiciar, extras de carte funciară (fila 17), declaratie aditională (fila 18), propunere de dezmembrare (filele 19-21), notificarea nr.322/30.05.2005 (fila 22), notificarea nr.729/19.12.2005 (fila 23), înţelegere (fila 24), notă de constatare (fila 25), adresa nr.581/II/16.05.2005 (fila 26), adresa nr.1103/3.04.2006 (fila 27), plic (fila 28), planşe foto (fila 29-32), împuternicire avocatială (fila 30).

În cauză au mai fost depuse note de sedinţă la data de 8.09.2006, certificat de concediu medical (fila 38 dosar), adresa nr.8842/2/18.08.2006 (fila 44), proces verbal de constatare a conditiilor igienico sanitare (fila 45), declaratia aditională la contractul de vânzare cumpărare (fila 46, 55, 97, 134), act de împărtire pe apartamente si contract de vânzare cumpărare (fila 47), notă de constatare (fila 48 dosar), adresa 1103/3.04.2006 (fila 51 dosar), scrisoare medicală (fila 56), cupon de pensie (fila 57), memoriu (fila 58-59), certificat de concediu medical (filele 65, 72, 76), certificat de înregistrare (fila 86), ordonanţa nr.124/29.08.1998 (fila 87-89), listă de plată pentru apa consumată de reclamantă (fila 90), declaraţie (fila 96), adresă (fila 102), dovezi de comunicare, sesizări (fila 104, 105, 107), certificat de deces Papp Magda (fila 119), adresă nr.784/II/12.07.2007 (fila 120), adresă 2298/QA/31.07.2007 (fila 122, 123, 125), factura (fila 126, 127), chitanta nr.0012184 (fila 128), factura 1066456 (fila 129), sesizare (fila 130), declaraţie (fila 132-133), memoriu (fila 152-153), chitanţe onorarii avocatiale (filele 163, 164), memoriu (fila 166). 

La data de 11.09.2006 reclamanta a răspuns la întâmpinare si a formulat întâmpinare la cererea reconventională prin care a solicitat să fie admisă cererea ei introductivă indicând următoarele motive :

În cererea introductivă a solicitat ca pârâtul să fie obligat să permită alimentarea permanentă cu apă potabilă a cabinetului medical, respectiv să deschidă robinetele de apă.

 Se arată că, pentru că pârâtul a întrerupt sistematic alimentarea cu apă potabilă, în zilele de 2-4 mai 2006, 10-25 mai 2006, în total 19 zile, a fost formulată o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care s-a solicita deschiderea imediată a robinetelor. Se mai arată că la data de 27 martie 2000, în faţa notarului public, a fost semnat actul de împărtire pe apartamente si contractul de vânzare- cumpărare al apartamentului nr.2, prin care pârâtul a procedat la dezmembrarea celor 2 apartamente, având la dispozitie si toate actele si avizele necesare. Actul autentic prevede situatia indiviziunii forţate în ceea ce priveste terenul cu poarta de intrare si instalatiile edilitare. După redactarea si semnarea actului autentic pârâtul vânzător a făcut presiuni asupra reclamantei, care a dus la consecinţa redactarii declaratiei aditionale la contractul de vânzare cumpărare, care de fapt, sustine reclamanta, nu are nici o valoare juridică, întrucât este semnată doar de Birton Csaba.

Prin această declaratie cumpărătorul linişteşte pe vânzător cum că primul nu va dispune asupra acelei părti din teren care nu este ocupată cu construcţii.

Reclamanta mai arată că a montat un contor secundar de apă potabilă pentru a evita abuzul din partea pârâtului la plata facturilor de utilităţi publice.

Reclamanta afirmă că este adevărat că la un moment dat pârâtul a spus că în pivniţa lui sunt scurgeri de apă, dar la solicitarea ei nu a permis accesul în pivniţă a unui instalator autorizat pentru efectuarea de verificări şi constatări asupra conductelor proprietate comună.

Abia în data de 13.06.2006 s-a permis accesul instalatorilor care au constatat că respectivele conducte de apă si canalizare sunt în stare bună de funcţionare, neobservându-se deteriorări si scurgeri de apă de nici un fel şi nici urme de defectiuni anterioare.

Se susţine de reclamantă, că este de acord cu repararea tuturor conductelor ce deservesc cabinetul medical.

Privitor la cererea pârâtului-reclamant reconventional privind desfiinţare şi demontarea reţelei de canalizare şi a conductelor de apă potabilă, reclamanta pârâtă- reconvenţional consideră că acestea sunt în indiviziune forţată iar legile în vigoare nu permit desfiinţarea acestora.

Se invocă, de asemenea, că nu a fost făcută această cerere de către pârât, nici la data negocierii, nici la data semnării contractului e vânzare cumpărare şi nici ulterior acestei date, când s-au făcut reparatii capitale la cabinetul medical.

Reclamanta- pârâtă reconventional mai arată că a fost şicanată de către pârâtul- reclamant reconventional şi că din cele 2 constatări ale Directiei de Sănătate Publică Mureş, au reieşit următoarele:pe de o parte, faptul că există fisuri în conducte, dar nu intră în competenţa acestei institutii să propună modalitatea de desfiinţare a retelei de apă si canalizare, institutia propunând ca pârâtul să se adreseze serviciului de utilitate publică RA Aquserv Târgu-Mureş, pe de altă parte într-o altă sesizare Directia de Sănătate Publică Mureş, prin reprezentantul său, a propus ca reclamanta să înlocuiască şi să izoleze conducta de canalizare, dar pârâtul omite cu bună ştiinţă să arate că nu a permis accesul în pivniţa sa pentru remedierea acestor probleme.

De asemenea, abuziv, pârâtul reclamant reconventional a sesizat Cabinetul arhitectului şef din Primăria Târgu-Mureş cu o plângere pe seama cabinetului medical.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul părţilor( filele 84-85, 94-95 dosar) şi expertiză tehnică de specialitate efectuată de către expert ing. Sata Lajos fiind depus la dosar raportul de expertiză (filele 144-148 dosar).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

 La data de 27 martie 2000, reclamanta a cumpărat de la pârât apartamentul nr. 2, împreună cu terenul aferent de 76 m.p. , compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară şi 1 baie, având cota de participaţie de 76/608 parte faţă de întregul imobil, în indiviziune forţată rămânând terenul cu poarta de intrare şi instalaţiile edilitare exterioare, aşa cum rezultă din actul de împărţire pe apartamente şi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 773/27.03.2000 la Biroul Notarului Public Holbach Ştefan şi cărţile funciare depuse în cauză.

Prin declaraţia adiţională la contractul de vânzare cumpărare( fila 18 dosar) , semnată de reprezentanta reclamantei, se stipulează că părţile contractante, de comun acord, declară că „,..cumpărătorul nu are nici un drept asupra restului de teren, adică de partea neocupată de construcţii” şi că aceasta renunţă la uşa de intrare din curte.

Din actele depuse în dosar, respectiv notificările 322/30.05.2005 şi 728/19.12.2005, adresa 581/II/16.05.2005 a Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, Serviciul de Inspecţie Sanitară( fila 26 dosar), instanţa constată că, încă din anul 2005, pârâtul a făcut demersuri către reclamantă şi autorităţi pentru că în pivniţa, proprietate personală a acestuia, reţeaua de canalizare care o deserveşte pe reclamantă prezenta fisuri care permit deversarea rezidurilor fecaloide.

Instanţa înlătură apărarea reclamantei, că specialistul, care a pătruns în pivniţa pârâtului, nu a găsit situaţia mai sus arătată, susţinută de aceasta şi cu nota de constatare nr 28/13.06.2006( fila 48 dosar) , motivat de faptul, că raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză confirmă reţinerile instanţei, mai sus făcute, stabilind, pe cale de consecinţă, faptul logic că dacă în anul 2005 specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, Serviciul de Inspecţie Sanitară au identificat fisuri la canalizarea reclamantei din pivniţa pârâtului, iar în anul 2007, cu ocazia expertizei, această stare de fapt este confirmată de expert, specialistul reclamantei nu a consemnat în nota de constatare adevărata stare a instalaţiei de canalizare.

În opinia instanţei, reclamanta a comis un abuz prin nepăsarea cu care a tratat cererea justificată a pârâtului de a desfiinţa reţeaua de canalizare şi de a o realiza pe amplasamentul nou de pe proprietatea ei, în condiţiile în care fisurarea acesteia şi deversarea, în pivniţa pârâtului, a rezidurilor fecaloide constituie un pericol major pentru sănătatea pârâtului şi a familiei acestuia. Situaţia este cu atât mai gravă, deoarece aceste reziduri provin de la oameni bolnavi, clienţi ai reclamantei şi s-ar deversat într-un loc care prin definiţie este destinat depozitării alimentelor.

Pe de altă parte, reclamantei nu i-au fost înstrăinate instalaţiile edilitare interioare ale apartamentului 1, părţile rămânând în coproprietate forţată doar cu privire la instalaţiile edilitare exterioare ambelor părţi, motiv pentru care instanţa nu-l poate obliga pe pârât să menţină aceste instalaţii pe proprietatea sa în funcţiune pentru necesităţile reclamantei.

Instanţa mai reţine că reclamanta nu a făcut nici un demers efectiv pentru ca instalaţiile edilitare pe care le foloseşte să nu cauzeze prejudicii pârâtului şi că din probele administrate în faţa ei şi din susţinerile părţilor, rezultă că cererea introductivă a reclamantei a rămas fără obiect, întrucât alimentarea cu apă potabilă a fost restabilită.

Din aceste motive, instanţa va  respinge cererea introductivă formulată de reclamantă împotriva pârâtului, ca fiind rămasă fără obiect, va admite cererea reconvenţională formulată de pârât şi pe cale de consecinţă va obliga pe reclamanta –pârâtă reconvenţional, să desfiinţeze reţeaua de canalizare şi conductele de apă ce deservesc cabinetul şi să realizeze noile conducte de apă şi canalizare exclusiv pe proprietatea ei.

În temeiul ar. 274 Cod procedură civilă instanţa va dispune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 1315,30 lei, reprezentând taxe de timbru şi onorariu avocat .