623

Recurs. Anulare hotărâre de consiliu local

- art. 44 alin. 2 din Constituţia României

- art. 107 şi art. 117 din Legea nr. 1/2005

- art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 53/2002

- art. 1 din Decretul nr. 244/1955

- art. 192 Cod civil

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 44 alin. 2 din Constituţia României cu privire la garantarea şi ocrotirea vieţii private, precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 913/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 şi ale art. 117 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, este corectă aprecierea intimatei F. S. M. în sensul că recurentul nu explică de ce reproduce o parte din considerentele Deciziei nr. 913/2009, nu argumentează şi nu precizează legătura între textul reprodus şi recursul declarat.

Prin sentinţa civilă nr.5/08.01.2008 pronunţată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C. a fost admisă cererea societăţii intimate şi s-a constatat "dreptul de folosinţă al reclamantei F. S. M. asupra nr. cad. 5134 - teren în suprafaţă de 9.601 mp si nr. cad.5135 - teren în suprafaţă de 471 mp, fără termen şi fără plată pe durata existenţei construcţiilor", în temeiul prevederilor art. 1 din Decretul nr. 244/1955 şi ale art. 492 Cod civil.

Drept urmare, întrucât dreptul de folosinţă nu a fost dobândit de societatea intimată în temeiul prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, Decizia Curţii Constituţionale nr. 913/2009 nu este aplicabilă. Pe de altă parte, deciziile Curţii Constituţionale nu se aplică retroactiv iar, aşa cum au reţinut instanţele în dosarul nr.882/218/2015 al Judecătoriei C., cu privire la dreptul de folosinţă gratuită se impune, cu puterea lucrului judecat, sentinţa civilă nr. 5/08.01.2008 pronunţată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C.

Referitor la afirmaţia recurentului potrivit căreia art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 53/2002 privind Statutul - cadru al unităţii administrativ -  teritoriale ar reprezenta temeiul legal al adoptării H.C.L. nr. 157/2001, instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Conform acestui text legal, „prin statut se stabilesc criteriile pe baza cărora bunurile aflate în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale şi cele din proprietatea privată a acesteia pot fi date în administrare regiilor autonome şi instituţiilor publice, pot fi concesionate ori închiriate în condiţiile legii sau pot fi atribuite în folosinţă gratuită pe termen limitat persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”.

Astfel, întrucât H.C.L. nr. 157/20.12.2011 prin care s-a aprobat „taxa/chiria în cuantum de 0,65 lei/mp/luna pentru folosinţa terenului înscris în Cartea Funciară 1426/N a Oraşului T., nr. cad. 5134, având ca proprietar Oraşul T.” nu are ca obiect adoptarea Statutului unităţii administrativ – teritoriale, O.G. nr. 53/2002 nu poate fi indicată drept temei legal al actului administrativ.

De asemenea, instanţa de recurs a constatat că recurentul nu critică hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte constatarea nemotivării H.C.L. nr. 157/2011 şi a nelegalităţii acesteia pentru încălcarea efectelor autorităţii de lucru judecat, respectiv a sentinţei civile nr. 5/08.01.2008 pronunţată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C.

În ceea ce priveşte justificarea de către recurent a necomunicării actului administrativ cu intimata reclamantă, prin Protocolul încheiat între F. S. M. şi C. T. la data de 01.02.2008 şi prin faptul că declaraţiile de impunere erau depuse la C. T., instanţa de fond a reţinut, justificat, că protocolul încheiat între cele două societăţi nu exonerează autoritatea publică emitentă a actului administrativ de obligaţia comunicării actului cu societatea reclamantă, câtă vreme titularul dreptului de folosinţă gratuită, fără termen şi fără plată, asupra terenului este F. S. M., nu C. T., iar acest drept este înscris în cartea funciară.

Decizia nr. 623 din 04.04.2016 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. 1598/83/CA/2015

Prin Sentinţa nr. 756 din 14.10.2015 pronunţată de Tribunalul S. M. s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Consiliul Local T.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. S. M., SOCIETATE COOPERATIVĂ DE GRADUL II, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL T., în sensul că:

S-a anulat Hotărârea Consiliului Local T. nr. 157/20.12.2011 privind taxa/chiria pentru folosinţa terenului înscris în Cartea Funciară 1426/N a Oraşului T., nr. cadastral 5134.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a formulat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL T., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată următoarele:

Face trimitere la prevederile art. 44 alin.(2) din Constituţia României în care este reglementat foarte clar dreptul de proprietate, în sensul că proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

Luând în considerare Decizia Curţii Constituţionale nr. 913/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 şi ale art. 117 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei declară neconstituţional prevederile art. 107 alin.(l), în sensul că:

"Curtea reţine că, potrivit alin. (1) al art. 107 din Legea nr. 1/2005, terenurile transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi cu titlu gratuit în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti, precum şi a asociaţiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate şi pe care au fost realizate construcţii conform legii, îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective sau până Ia trecerea lor, cu plată, în proprietatea societăţii cooperative.

Curtea constată că obligarea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, prin norme imperative, de a atribui în folosinţă gratuită terenurile, "pe toată durata existenţei construcţiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societăţii cooperative", determină încălcarea dreptului acestor autorităţi de a exercita stăpânirea efectivă, directă şi nemijlocită, prin putere proprie şi în interes propriu, a bunurilor imobile proprietate privată, de a le folosi şi de a culege fructele civile.

Cooperativele şi asociaţiile de cooperative sunt persoane juridice private care prin obiectul lor de activitate nu sunt de utilitate publică, ceea ce ar justifica transmiterea folosinţei gratuite a terenurilor prevăzute de art. 107 alin. 1.

De asemenea, instituirea prin Legea nr. 1/2005 a unor măsuri prin care statul sprijină dezvoltarea societăţilor cooperative, garantând un regim "care să nu fie mai puţin favorabil decât cel acordat altor agenţi economici", nu poate justifica limitarea exercitării de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în proprietatea cărora se află terenurile în cauză, a atributelor esenţiale ale dreptului de proprietate, în sensul transmiterii gratuite a folosinţei acestora.

În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, în măsura în care folosinţa terenurilor se face cu titlu gratuit"

În baza celor enunţate mai sus, referitor la punctul 2 din acţiunea formulată de reclamant în care se precizează că temeiul legal care a stat la baza adoptării H.C.L. nr. 157/2011, fie nu poate constitui temei legal, fie este indicat greşit, recurentul aduce în atenţia instanţei următorul aspect: având în vedere temeiul legal care a stat la baza adoptării H.C.L. 157/2011, care este format din mai multe articole, aliniate şi puncte cuprinse în Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată în anul 2007, cu modificările ulterioare, toate făcând referire la atribuţiile Consiliului Local cu privire la administrarea domeniului public şi privat al oraşului, precum şi din prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul – cadru al unităţii administrativ – teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare, în concret art. 15 alin. (1), care precizează exact că bunurile proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ – teritoriale, pot fi atribuite în folosinţă gratuită pe termen limitat doar persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice, nicidecum persoanelor juridice care desfăşoară activitate economică în scopul obţinerii de profit.

De asemenea, atrage atenţia şi asupra aspectului prin care se face referire la faptul că reclamantului nu i s-a comunicat H.C.L. nr. 157/2011 a cărui anulare o solicită, făcând următoarea precizare: având în vedere Hotărârea Adunării Generale Extraordinare nr. 1 din 31.01.2007 în baza căruia imobilele care fac obiectul H.C.L. 157/2011 trec în proprietatea F. S. M., cu precizarea că acestea rămân în continuare în administrarea C. T., care are obligaţia de a suporta impozitele şi taxele aferente.

Luând în considerare faptul că în baza acestei hotărâri a Adunării Generale, F.-ul şi C.-ul au semnat un Proces-verbal cu nr. 32/01.02.2008 prin care F., în calitate de proprietar asupra construcţiilor şi drept de folosinţă asupra terenului aferent, cedează dreptul de folosinţă, în baza principiului teritorialităţii cooperaţiei, asupra Restaurantului M. şi asupra Campingului format din chioşcuri şi căsuţe de cazare, în favoarea C.-ului T. cu obligarea acestuia din urma la buna întreţinere a bunurilor preluate şi la suportarea cheltuielilor generate de exploatarea acestora (impozite, taxe, energie, etc.).

În consecinţă, pe baza actelor invocate anterior, C. T. s-a prezentat la Primăria Oraşului T. unde au depus o declaraţie de impunere cu privire la acele bunuri pe numele său, nu pe numele reclamantului din prezenta speţă, deşi acesta avea calitate de proprietar asupra bunurilor.

Drept urmare, de la momentul respectiv şi până la aducerea la cunoştinţă de către F. S. M. că, C. T. ar fi solicitat revocarea procesului-verbal prin care cedează dreptul de folosinţă asupra Restaurantului şi Campingului în favoarea sa, dar fără să înainteze actul de revocare sau actul din care sa rezulte că aceste bunuri ar fi fost preluate de către F. S. M., toată corespondenţa referitor la aceste bunuri s-a făcut cu C. T., la fel şi comunicarea H.C.L. nr. 157/2011.

În consecinţă, consideră că H.C.L. nr. 157/2011 a fost corect încadrată privind temeiul legal în baza căreia a fost adoptată.

În concluzie, având în vedere aspectele prezentate anterior, consideră acţiunea reclamantului nefondată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 486 şi următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în anul 2015, cu modificările ulterioare.

 Prin întâmpinare, intimata reclamantă F. S. M., Societate Cooperativă de Gradul II, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

La pct. 1.1. din motivele de recurs sunt invocate prevederile art.44 alin.(2) din Constituţia României cu privire la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private. Apoi recurentul reproduce parţial Decizia Curţii Constituţionale nr.913/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 şi ale art. 117 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.

Arată că recurentul nu explică de ce reproduce o parte din considerentele Deciziei nr.913/2009, nu argumentează, nu precizează legătura între textul reprodus şi recursul declarat.

Menţionează că recurentul Consiliul Local T., împreună cu Oraşul T., au introdus o acţiune civilă împotriva societăţii intimate - dosar nr. 882/218/2015 - prin care au solicitat "anularea gratuităţii dreptului de folosinţă, operarea în Cartea Funciară şi în consecinţă recunoaşterea dreptului Oraşului T. de a stabili taxă sau chirie pentru aceste terenuri începând cu anul 2009, imediat după data intrării în vigoare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 913/2009". Acţiunea a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 917/26.06.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin Decizia civilă 556/Ap/05.11.2015 a Tribunalului S. M.. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Local T. şi s-a stabilit că reclamantul Oraşul T. încalcă prevederile legale privind puterea lucrului judecat. Prin sentinţa civilă nr.5/08.01.2008 a Judecătoriei C. s-a constatat dreptul de folosinţă al societăţii intimate, fără termen şi fără plată, asupra terenului în suprafaţă de 9601 mp de sub nr. top. 5134 şi a terenului în suprafaţă de 471 mp de sub nr. top. 5135, în temeiul prevederilor art. 1 din Decretul nr.244/1955 şi ale art.492 Cod civil (1864).

Prin urmare, întrucât dreptul de folosinţă nu a fost dobândit de societatea intimată în temeiul prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, arată intimata că Decizia nr.913/2009 nu este aplicabilă.

Pe de altă parte, deciziile Curţii Constituţionale nu se aplică retroactiv, în sfârşit, aşa cum au reţinut instanţele în dosarul nr.882/218/2015, cu privire la dreptul de folosinţă gratuită se impune între părţi, cu puterea lucrului judecat, sentinţa civilă nr.5/08.01.2008.

La pct. 1.2. din recurs se justifică menţionarea O.G. nr.53/2002 privind Statutul cadru al unităţii administrativ teritoriale, drept temei al adoptării H.C.L. nr. 157/20.12.2011, prin art. 15 alin.(l) din acest act normativ, însă recurentul modifică sensul dispoziţiei invocate. Astfel, arată că recurentul susţine că art. 15 alin.(l) din O.G. nr.53/2002 "precizează exact că bunurile proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale pot fi atribuite în folosinţă gratuită pe termen limitat doar persoanelor juridice fără scop lucrativ... ". Or, potrivit dispoziţiei legale menţionate: "Prin statut se stabilesc criteriile pe baza cărora bunurile aflate în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale şi cele din proprietatea privată a acesteia pot fi date în administrare....". Prin urmare, întrucât H.C.L. nr. 157/2011 nu are ca obiect adoptarea Statutului unităţii administrativ-teritoriale, O.G. nr.53/2002 nu poate fi indicată drept temei legal al actului administrativ.

Arată că recurentul nu critică hotărârea instanţei de fond care a stabilit că actul administrativ atacat - H.C.L. nr.157/2011 - "este nemotivat, nu cuprinde motivele de fapt care au determinat adoptarea acestei hotărâri. Mai mult, Hotărârea Consiliului Local T. nr. 157/20.12.2011 este nelegală pentru că încalcă efectele autorităţii lucrului judecat".

Mai arată că la pct. 1.3. din recurs este justificată necomunicarea actului administrativ cu societatea intimată, recurentul invocând procesul verbal nr. 32/01.02.2008 încheiat între societatea intimată şi C. T. Recurentul susţine că în baza protocolului dintre cele două societăţi şi urmare a faptului că declaraţiile de impunere erau depuse de C. T., "toată corespondenţa referitor la aceste bunuri s-a făcut cu C. T.". Aşa cum a reţinut în mod just instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate, „protocolul încheiat între cele două societăţi nu exonerează autoritatea publică emitentă a actului administrativ de obligaţia comunicării actului cu societatea reclamantă, câtă vreme titularul dreptului de folosinţă gratuită, fără termen şi fără plată, asupra terenului este F. S. M., nu C. T., iar acest drept este înscris în cartea funciară ".

Conchide că recurentul nu a criticat hotărârea recurată, ci acţiunea introductivă, nu a indicat nici un motiv de casare şi a întemeiat în drept recursul pe "prevederile art. 486 şi următoarele " din Codul de procedură civilă.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.492 Noul Cod de procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa a apreciat recursul declarat de recurentul Consiliul Local T. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 44 alin. 2 din Constituţia României cu privire la garantarea şi ocrotirea vieţii private, precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 913/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 şi ale art. 117 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, este corectă aprecierea intimatei F. S. M. în sensul că recurentul nu explică de ce reproduce o parte din considerentele Deciziei nr. 913/2009, nu argumentează şi nu precizează legătura între textul reprodus şi recursul declarat.

Prin sentinţa civilă nr.5/08.01.2008 pronunţată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C. a fost admisă cererea societăţii intimate şi s-a constatat "dreptul de folosinţă al reclamantei F. S. M. asupra nr. cad. 5134 - teren în suprafaţă de 9.601 mp si nr. cad.5135 - teren în suprafaţă de 471 mp, fără termen şi fără plată pe durata existenţei construcţiilor", în temeiul prevederilor art. 1 din Decretul nr. 244/1955 şi ale art. 492 Cod civil.

Drept urmare, întrucât dreptul de folosinţă nu a fost dobândit de societatea intimată în temeiul prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, Decizia Curţii Constituţionale nr. 913/2009 nu este aplicabilă. Pe de altă parte, deciziile Curţii Constituţionale nu se aplică retroactiv iar, aşa cum au reţinut instanţele în dosarul nr.882/218/2015 al Judecătoriei C., cu privire la dreptul de folosinţă gratuită se impune, cu puterea lucrului judecat, sentinţa civilă nr. 5/08.01.2008 pronunţată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C.

Referitor la afirmaţia recurentului potrivit căreia art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 53/2002 privind Statutul - cadru al unităţii administrativ -  teritoriale ar reprezenta temeiul legal al adoptării H.C.L. nr. 157/2001, instanţa a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Conform acestui text legal, „prin statut se stabilesc criteriile pe baza cărora bunurile aflate în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale şi cele din proprietatea privată a acesteia pot fi date în administrare regiilor autonome şi instituţiilor publice, pot fi concesionate ori închiriate în condiţiile legii sau pot fi atribuite în folosinţă gratuită pe termen limitat persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”.

Astfel, întrucât H.C.L. nr. 157/20.12.2011 prin care s-a aprobat „taxa/chiria în cuantum de 0,65 lei/mp/luna pentru folosinţa terenului înscris în Cartea Funciară 1426/N a Oraşului T., nr. cad. 5134, având ca proprietar Oraşul T.” nu are ca obiect adoptarea Statutului unităţii administrativ – teritoriale, O.G. nr. 53/2002 nu poate fi indicată drept temei legal al actului administrativ.

De asemenea, instanţa de recurs a constatat că recurentul nu critică hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte constatarea nemotivării H.C.L. nr. 157/2011 şi a nelegalităţii acesteia pentru încălcarea efectelor autorităţii de lucru judecat, respectiv a sentinţei civile nr. 5/08.01.2008 pronunţată în dosarul nr.1903/218/2007 al Judecătoriei C.

În ceea ce priveşte justificarea de către recurent a necomunicării actului administrativ cu intimata reclamantă, prin Protocolul încheiat între F. S. M. şi C. T. la data de 01.02.2008 şi prin faptul că declaraţiile de impunere erau depuse la C. T., instanţa de fond a reţinut, justificat, că protocolul încheiat între cele două societăţi nu exonerează autoritatea publică emitentă a actului administrativ de obligaţia comunicării actului cu societatea reclamantă, câtă vreme titularul dreptului de folosinţă gratuită, fără termen şi fără plată, asupra terenului este F. S. M., nu C. T., iar acest drept este înscris în cartea funciară.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul Consiliul Local T.

În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, instanţa a obligat partea recurentă să plătească părţii intimate suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare