Civil.ordonanţă de plată

ORDONANŢĂ DE PLATĂ

Prin cerere înregistrată la data de 08.08.2022, sub nr. .../200/2022, creditoarea UNIVERSITATEA DE ... ... .. ... DIN BUCUREȘTI (USAMV-B) în contradictoriu cu debitorul S.C. O. S.R.L., a solicitat emiterea ordonanței de plată, prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 8653,00 lei, reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate în întregime pentru perioada  16.12.2020-17.09.2021, conform Contractului de Vânzare — Cumpărare (Furnizare de vin) numărul .../30.09.2020.

În motivare, în fapt, a arătat că în baza contractului de Vânzare — Cumpărare (Furnizare de vin) numărul .../30.09.2020, debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute la art. 4.1 din Contract prin neachitarea facturilor restante în sumă de 8653,00 lei.

În data de 30.03.2021, conform art. 1015 alin. (l) din Codul de Procedură Civilă a formulat Notificarea cu nr. de înregistrare .../28.04.2022, prin care s-a adus la cunoștință debitoarei ca în termen de 15 zile de la primirea somației să achite suma de 8654,00 lei.

Debitoarea S.C. O. S.R.L. recunoaște debitul restant, iar prin Angajamentul de plată formulat în data de 17.09.2021, aceasta se angajează să achite debitul restant în termen de 90 zile. Până la data prezentei, nu și-a îndeplinit angajamentul de plată, iar acesta se înregistrează în baza de date cu un debit restant la zi în cuantum de 8653,00 lei.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1013-art. 1024 C.proc.civ.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între părţi s-au derulat relaţii comerciale, în baza contractului de Vânzare — Cumpărare (Furnizare de vin) numărul .../30.09.2020, iar debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute la art. 4.1 din Contract prin neachitarea facturilor restante în sumă de 8653,00 lei, formate din rest factură nr. .../16.12.2020 în valoare de 2009,66 lei, factura nr. .../02.03.2021 în valoare de 5893,68 lei şi factura nr. .../17.09.2021 în valoare de 749,94 lei.

Prin somaţia nr. ... din data de 28.04.2022, comunicată debitoarei prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, creditoarea i-a solicitat acesteia ca în termen de 15 zile de la data primirii, să achite debitul restant (f. 9 şi urm.).

Prin angajamentul de plată din 17.09.2021, administratorul pârâtei s-a obligat să achite debitul în 90 de zile.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 1014 C. proc. civ, procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Conform art. 663 alin (2) din C. proc. civ, creanţa este certă este când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu. În plus, alin. (3) al aceluiaşi articol dispune ca o creanţă este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit art. 662 alin.(4) creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Din analiza dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că, pentru a fi incidentă procedura ordonanţei de plată, este necesară întrunirea următoarelor condiţii: să fie vorba despre o creanţă ce are ca obiect o sumă de bani, obligaţia de plată să rezulte dintr-un contract civil sau dintr-un înscris însuşit de părţi prin semnătură, iar creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă.

Sunt relevante totodată dispoziţiile Codului civil, după cum urmează:

„Art. 1.270. (1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. (2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege. (3) Contractul trebuie executat cu bună-credinţă.

Art. 1.350. (1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Art. 1.516. (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;

2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;

3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”

Totodată, conform art. 249 C.pr.civ., „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”

Instanţa arată că, potrivit art. 249 C.p.c. sus-citat, sarcina probei aparţine reclamantei. Cu toate acestea, în materie contractuală, este suficient pentru creditor să dovedească existenţa obligaţiei şi să invoce neexecutarea acesteia pentru ca sarcina probei să fie inversată, revenind debitorului a proba faptul că şi-a executat această obligaţie şi, de asemenea, că nu a fost în culpă. Creditoarea a dovedit existenţa obligaţiei cu înscrisuri reprezentate de contract şi facturi identificate mai sus.

Cu alte cuvinte, reclamanta trebuie doar să dovedească existenţa obligaţiei la momentul naşterii acesteia, fiind în sarcina pârâtei să dovedească faptul contrar sau executarea obligaţiei, revenind astfel pârâtei să probeze faptul pozitiv al achitării acestor facturi, iar nu reclamantei să probeze faptul negativ al neachitării acestora.

În cauza de faţă, instanţa constată că pârâta nu a dovedit achitarea integrală a debitului solicitat de reclamantă. De altfel, aceasta nu a făcut niciun fel de apărări faţă de pretenţiile din prezenta cauză, astfel că instanţa va da eficienţă dispoziţiilor art.1019 alin.3 C.pr.civ., nedepunerea întâmpinării de către debitoare echivalând cu recunoaşterea debitului.

Faţă de aceste motive şi având în vedere că reclamanta a probat existenţa obligaţiei prin contractul şi facturile depuse la dosar (filele 17-19), instanţa urmează să admită cererea de chemare în judecată şi va ordona debitoarei să achite creditoarei suma de 8653 lei cu titlu de contravaloare marfă livrată şi neachitată, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1971/30.09.2020, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe.

Cu privire la cheltuielile de judecată, potrivit art. 1032 alin. 1 C.p.c., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât instanţa urmează să admită cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, stabilind culpa procesuală a pârâtei, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare