Infracţiuni cu privire la viaţa sexuală

Hotărâre 155 din 22.06.2021


Prin rechizitoriul din (...) emis în dosarul nr. (...), a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, inculpatul V.V.F., pentru comiterea infracţiunii prev. și ped. de art. 220 alin. 2 și alin. 5 lit. e din C.pen, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (trei acte materiale).

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în datele de (...), (...) şi (...) inculpatul V.V.F. a întreținut raporturi sexuale cu persoana vătămată R.C.A., care avea vârsta de 12 ani. Astfel, inculpatul V.V.F., având numărul de telefon al persoanei vătămate R. C. A. a contactat-o pe aceasta pe pagina de facebook, având numele (...) și au discutat să se întâlnească, persoana vătămată R. C. A. mergând la stația Petrom din satul (...) aici a venit inc. V.V.F. împreună cu martorul (...) și cu autoturismul acestuia marca au mers în com. (...), persoana vătămată R. C. A.. rămânând la domiciliul inculpatului, unde au întreținut raporturi sexuale normale, după care inculpatul V.V.F. l-a sunat pe martorul (...), care a venit cu autoturismul și împreună cu persoana vătămată au mers în comuna (...) unde au lăsat-o pe persoana vătămată, aceasta mergând la domiciliul ei. În seara de (...), persoana vătămată R. C. A. a plecat de la domiciliu a mers la domiciliul inculpatului, unde au întreținut raporturi sexuale, după care inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să rămână la el, peste noapte, motiv pentru care aceasta l-a sunat pe tatăl său, i-a spus acestuia că mai rămâne la prietenul ei, tatăl nu a fost inițial de acord, motiv pentru care inculpatul V.V.F. a intervenit, discutând cu tatăl persoanei vătămate, căruia i-a spus că este ziua lui și dorește să participe și fiica sa și pentru a-l convinge i-a spus că o să o duca acasă în dimineața zilei următoare, motivând că în acea seară nici nu are mașină. Tatăl persoanei vătămate a fost de acord, condiții în care persoana vătămată a rămas în domiciliul inculpatului. În ziua de (...), persoana vătămată R. C. A. și inculpatul V.V.F. s-au trezit după care au întreținut din nou raporturi sexuale şi în jurul orelor 19:00 persoana vătămată R. C. A. a fost sunată de un prieten, care i-a comunicat că este căutată de poliție, la scurt timp venind organele de poliție, persoana vătămată R. C. A. ajungând la domiciliul său, aflând de la tatăl său că el a anunțat poliția în jurul orelor 18:00 întrucât persoana vătămată R. C. A. nu venise acasă, așa cum promisese în jurul orelor 10:00 și, încercând să o sune nu a reușit, întrucât telefonul era închis, motiv pentru care s-a îngrijorat.

Prin încheierea nr. (...) din (...) pronunţată în dosarul nr. (...)/a1 al Judecătoriei Corabia, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. (...) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia privind pe inculpatul V.V.F. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de „act sexual cu un minor”, prev. și ped. de art. 220 alin. 2 și alin. 5 lit. e din C. pen, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (trei acte materiale), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V.V.F..

Încheierea mai sus menţionată a rămas definitivă prin necontestare.

La termenul din (...) la interpelarea instanţei, reprezentantul legal al persoanei vătămate a declarat că nu se constituie parte civilă. Inculpatului V.V.F. i s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile art.374 alin.4 C.pr.pen. şi art. 396 alin.10 C.pr.pen., conform cărora inculpatul poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmării penale şi a înscrisurilor prezentate de parte, dacă recunoaşte în totalitate fapta reţinută în sarcina sa şi în caz de recunoaştere, potrivit art.374 alin.4 C.pr.pen. şi art. 396 alin.10 C.pr.pen., se reduc limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu o treime şi cu o pătrime în cazul amenzii, iar inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate fapta reţinută în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă potrivit procedurii speciale, respectiv numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, exprimându-şi totodată acordul la prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii. Inculpatul a fost audiat, declaraţia acestuia fiind depusă la dosarul cauzei.

Instanţa, în baza art.375 alin.2 C.pr.pen, a admis cererea inculpatului V.V.F., fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.374 alin.4 şi art.375 C.pr.pen, respectiv inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reţinută prin rechizitoriu, a solicitat să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar pedeapsă prevăzute de lege, nu este detenţiune pe viaţă şi a acordat termen, la cererea inculpatului pentru a fi depuse înscrisuri în circumstanțiere. De asemenea, s-a dispus emiterea unei adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Corabia pentru întocmirea unui referat şi depunerea sent. pen. nr. (...).

La termenul din data de (...), a fost depus referatul întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Corabia cu privire la inculpat, iar inculpatul a depus la dosar înscrisuri în circumstanţiere (adeverinţă şi acte de stare civilă).

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele:

Prin ordonanța emisă de organul de cercetare al poliției judiciare s-a dispus începerea urmăriri penale in rem, cu privire la infracțiunea de „ actul sexual cu un minor", faptă prev. și ped. de art. 220 alin. 2 C. pen., iar prin ordonanța din data de (...) emisă de organele de cercetare penală și confirmată prin ordonanța de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul V.V.F., pentru săvârșirea infracțiunii de „actul sexual cu un minor”, faptă prev.și ped. de art.220, alin.2 C. pen. (3 acte materiale).

Prin ordonanța din data de (...) emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul V.V.F., pentru săvârșirea infracțiunii de „actul sexual cu un minor” faptă prev. și ped. de art.220, alin.2 C. pen. (3 acte materiale), iar prin ordonanța din (...) s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 220 alin. 2 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 220 alin. 2 și alin. 5 lit. e) C. pen.

Fiind audiat de către instanţă, inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare al instanţei, solicitând ca judecata să aibă loc, potrivit procedurii speciale a recunoaşterii învinuirii, respectiv numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, exprimându-şi totodată acordul la prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, cerere care a fost admisă de către instanţă prin încheierea pronunţată la termenul respectiv.

Această recunoaştere a inculpatului se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale. Astfel, din declarația martorei (...), bunica inculpatului, rezultă că în seara de (...) nepotul ei, inculpatul V.V.F. a venit acasă cu o fată, dar nu a văzut-o, căci a mers în camera lui, în data de (...) a venita acasă cu o fată cu care mers în camera lui, ieșind în ziua de (...), iar persoana vătămată R. C. A. a declarat că a discutat de fiecare dată cu bunica inculpatului V.V.F., acesta declarând la rândul său că în dimineața de (...) le-a prezentat-o pe persoana vătămată, atât bunicii, (...), cât și tatălui său, (...). De asemenea, persoana vătămată R. C. A. a declarat că a întreținut raporturi sexual cu inc. V.V.F. în datele de (...), (...) şi (...), iar cu privire la vârstă, persoana vătămată declară că i-a spus acestuia că are 12 ani, dar inculpatul V.V.F. i-a zis că „nu contează vârsta".

Din concluziile prezentate de medicul legist rezultă că persoana vătămată are dezvoltarea corespunzătoare vârstei, condiții în care inculpatul nu putea fi indus în eroare de aparențe, în sensul că persoana vătămată, prin fizicul ei ar fi creat impresia că are o altă vârstă mai mare, față de vârsta biologică.

Potrivit art. 200 alin. 1 C. pen., constituie infracţiunea de act sexual cu un minor raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani, iar alin. 2 prevede că fapta de la alin. 1 săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 9 ani şi interzicerea unor drepturi, iar alin. 5 lit. e), C. pen. reglementază o modalitate agravantă în sensul că fapta prevăzută la alin. 2, săvârşită de o persoană cu vârsta de peste 18 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

În drept, instanţa reţine că fapta inculpatului V.V.F., care în datele de (...), (...) şi (...) a întreținut reporturi sexuale cu persoana vătămată R. C. A., deși aceasta avea vârsta de numai 12 ani, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii continuate  de „act sexual cu un minor”, faptă prevăzută de art. 220 alin. 2 și alin. 5 lit. e) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. ( 3 acte materiale).

Analizând latura obiectivă a infracţiunii săvârşite de inculpat, instanţa reţine că elementul material constă în cazul infracţiunii prev. de art. 220 alin. 2 C. pen., în acţiunea de întreţinere a unui raport sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani. De asemenea, este dovedit faptul că inculpatul V.V.F. cunoştea vârsta persoanei vătămate R. C. A., acest aspect rezultând atât din declaraţia persoanei vătămate cât şi concluziile medicului legist în sensul că dezvoltarea somatică a minorei este corespunzătoare vârstei acesteia.

Totodată, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine şi incidenţa agravantei prevăzute de alin. 5 lit. e) C. pen. în sensul că inculpatul este o persoană care la data comiterii faptei, împlinise vârsta de 18 ani.

Fapta săvârşită de către inculpat a avut ca urmare imediată, crearea unei stări de pericol pentru libertatea sexuală a minorului şi totodată, instanţa reţine că între acţiunea inculpatului, şi urmarea produsă, respectiv starea de pericol creată, există o legătură de cauzalitate deoarece urmarea socialmente periculoasă rezultă ex re (din însăşi materialitatea faptei).

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin.3 lit. a) C.pen., întrucât inculpatul întreţinând trei raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră, a urmărit ca prin fapta sa infracţională să producă urmarea socialmente periculoasă.

Astfel, instanţa constată că vinovăţia inculpatului este dovedită prin mijloacele de probă administrate: declaraţiile  inculpatului precum şi celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale: declaraţii persoană vătămată, declaraţii de martori, raport de expertiză, planşe foto şi înscrisuri.

De asemenea, instanţa reţine că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este în formă continuată, în condiţiile art. 35 alin. 1 C. pen. care prevede că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleaşi rezoluţii acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Astfel, fapta inculpatului este constituită din trei acte materiale de aceeaşi natură, comise la data de (...), (...) şi (...), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi care, fiecare în parte, realizează conţinutul aceleaşi infracţiuni.

Pentru cele expuse, instanţa, în concret reţine ca dovedit în afara oricărui dubiu că inculpatul este autorul faptei pentru care este cercetat, cu respectarea condiţiilor de vinovăţie cerute de lege, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

La alegerea şi individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen., respectiv: gravitatea infracţiunii comise, periculozitatea infractorului care se evaluează după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta are antecedente penale, iar din referatul întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Corabia reiese că prin sent. pen. nr. (...) pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. (...), a fost aplicată inculpatului măsura educativă a supravegherii, iar prin sent. pen. nr. (...) pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. (...), constatându-se încălcarea dispoziţiilor de executare a măsurii educative neprivative de libertate faţă de inculpat, s-a dispus înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii cu măsura educativă neprivativă de libertate a consemnării la sfârşit de săptămână, pe o durată de 8 săptămâni. Aceasta scoate în evidenţă o atitudine a inculpatului de nerespectare a normelor legale, acesta nefiind deci la prima încălcare a legii penale, iar în al doilea rând vârsta de 12 ani a persoanei vătămate atrage atenția, de asemenea, asupra pericolului faptei săvârșite de inculpat, în formă continuată, legea pedepsind raporturile sexuale cu persoane minore, raportat la vârstă inculpatul săvârșind fapta în formă agravantă.

Pe de altă parte, în favoarea inculpatului instanţa va reţine dispoziţiile art. 375 C.pr.pen. rap. la 396 alin.10 C.pr.pen., referitoare la reducerea cu o treime (1/3 în cazul pedepsei închisorii), a limitelor de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare în momentul stabilirii pedepselor.

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa urmează, în baza art. 220 alin. 2 şi alin. 5 lit. e) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. şi aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen. să dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă de un 5 ani închisoare pentru infracţiunea de „act sexual cu un minor” prevăzută de art. 220 alin. 2 şi alin. 5 lit. e) C.pen., pedeapsă ce reflectă pe deplin criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei în condiţiile art. 74 C.pen. şi asigură în mod eficient şi realizarea scopului său punitiv, dar şi educativ - preventiv.

De asemenea, instanţa constată că sunt concurente infracţiunea dedusă judecăţii cu cea pentru care s-a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a consemnării la sfârşit de săptămână, pe o durată de 8 săptămâni prin sent. pen. nr. (...) pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. (...), instanţa va face aplicare disp. art. 129 alin. 2 C. pen. care prevede că dacă măsura educativă este neprivativă de liberate, se execută numai pedeapsa, în sensul că va dispune executarea numai a pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 60 C. pen., va dispune executarea pedepsei în regim de detenție, apreciind că această modalitate de executare asigură respectarea atât a componentei preventiv educative cât şi cea sancţionatorie a pedepsei.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară, instanţa având în vedere că aplicarea acestei pedepse este obligatorie potrivit textului incriminator şi modalitatea faptică de comitere a infracţiunii, în baza art. 67 alin. 1 şi 2 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) şi f) C .pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; 

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

- dreptul de a alege;

- dreptul de a fi tutore sau curator;

pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b), d) şi f), C.pen. va  aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; 

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

- dreptul de a alege;

- dreptul de a fi tutore sau curator;

de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 555 C. pr. pen., se va dispune emiterea mandatului de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte măsura preventivă, instanţa constată că prin ordonanța emisă de organul de cercetare al poliției judiciare, la data de (...) s-a dispus reținerea inculpatului V.V.F., pe o durată de până la 24 de ore, începând de la data de (...), ora (...) , până la data de (...), ora (...), iar prin încheierea nr. (...) pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul cu nr. (...), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 30 zile, de la data de (...) până la data de (...) inclusiv, hotărârea rămânând definitivă prin respingerea contestaţiei de către Tribunalul Olt. Prin încheierea nr. (....) din data de (...) pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. (...) s-a respins propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului V.V.F. formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia și s-a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului V.V.F. pe o perioadă de 30 zile, de la data rămânerii definitive a încheierii. Succesiv, prin încheierile pronunţate, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 207 C. pr. pen., şi instanţa, în baza art. 208 C. pr. pen., au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu pe care a menţinut-o faţă de inculpat.

Prin urmare, în baza art. 404 alin. 4 lit. a si b C. pr. pen., art. 399 alin. 9 C. pr. pen. şi art. 72 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată reţinerea inculpatului, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la data de (...) la zi.

Referitor la temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive, instanţa constată că acestea nu s-au modificat, astfel că în baza art. 399 C. pr. pen., menţine starea de arest la domiciliu a inculpatului V.V.F..

În baza art. 20 C. pr. pen., se va lua act că persoana vătămată R. C. A., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 7 alin. 1, 2 şi 3 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b, ambele din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, se va dispune informarea inculpatului cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

Data publicarii pe portal: 19.01.2022