Pretenţii. Cheltuieli de spitalizare, actualizate cu indicele de inflaţie. Respingere ca neîntemeiată.

Dosar nr. /215/2020

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ nr. 8311

Şedinţa publică de la 15 Octombrie 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

Grefier:

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul X şi pe pârâta Y, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile asupra fondului au fost consemnate prin încheierea de şedinţă din data de 01.10.2020 care face parte integrantă din prezenta hotărâre când,  având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data 08.10.2020 şi la data de astăzi când, in aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 02.03.2020 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 5891/215/2020, reclamantul X, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Y, obligarea acestuia la plata sumei de 855,81 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că, în urma unui accident rutier produs din culpa pârâtului, acesta, în data de 07.11.2017, a fost internat pe Secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Z, unde a primit îngrijiri medicale în cuantum de 855,81 lei, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementare de art. 1349 și art. 1357 Cod civil, coroborat cu art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, iar unitatea spitalicească în calitate de furnizor al serviciilor medicale, are obligația de a recupera prejudiciul care nu se decontează din Fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Din dispozițiile legale menționate anterior, rezultă că, pârâta avea obligaţia de a efectua demersurile legale pentru identificarea autorul faptei, chiar și numai sub aspectul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării prezentei acțiuni, astfel prezumându-se că pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art. 1357 alin. 2 Cod civil.

Reclamantul a învederat că, practica judiciară a stabilit că o persoană spitalizată poate avea calitatea procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligențe pentru identificarea autorului faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana responsabilă, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar  beneficiarul.

S-a mai arătat că, unitatea spitalicească a încercat, fără rezultat, soluționarea litigiului pe cale amiabilă, înștiințându-l pe pârât pentru a prezenta date și documente cu privire la identitatea persoanei care l-a agresat sau accidentat, iar în opinia petentei, lipsa sau retragerea plângerii penale a persoanei vătămate nu împiedică prestatorul de servicii medicale de a acționa în instanța civilă, pentru recuperarea prejudiciului de la făptuitor.

În acest sens s-a arătat că, legiuitorul a stabilit, întru-un mod ce nu lasă loc de interpretări, faptul că, sumele percepute cu titlu de cheltuieli de spitalizare, ca urmare a prejudiciilor produse unei persoane prin faptă proprie ori prin fapta altei persoane, sunt achitate de către aceste persoane, în cauza de față existând posibilitatea ca pârâtul să își fi produs singur vătămarea corporală, întrucât acesta a refuzat să comunice spitalului autorul accidentului sau a agresiunii.

Cu privire la elementele răspunderii civile delictuale, s-a arătat că, fapta ilicită constă în neformularea unei plângeri penale împotriva autorului accidentului pentru a atrage incidența art. 320 din legea nr. 95/2006, iar prejudiciul cauzat de îngrijirile medicale acordate pârâtului are caracter cert și determinat prin raportare la decontul de cheltuieli anexat cererii de chemare în judecată, raportul de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei prejudiciabile.

Totodată s-a arătat că este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale, răspunderea autorului fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei.

În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisurile și proba cu interogatoriul.

În drept cererea de chemare în judecată, a fost întemeiată pe prevederile art. 1357, art. 1349, art. 194, art. 411 alin. 2 din Codul de proc. Civ și art. 320 din Legea nr. 95/2006.

Pârâta din prezenta cauză nu a formulat întâmpinare deși a fost legal citată cu mențiune expresă în acest sens.

La termenul de judecată din data de 23.07.2020 instanța s-a declarat competentă general material și teritorial în soluționarea pricinii, iar pe fond a dispus emiterea unei adrese către Casa de asigurări de Sănătate și către unitatea reclamantă pentru precizarea cererii de chemare în judecată, răspunsurile fiind depuse la data de 07.09.2020 și respectiv 01.10.2020.

La termenul de judecată din data de 01.10.2020 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile anexate la dosarul cauzei și a reținut pricina în deliberare și pronunțare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâta Y a fost victima unui accident rutier produs la data de 07.11.2017, în urma căruia a fost internată la unitatea spitalicească în intervalul 07.11.2017-10.11.2017, iar cheltuielile de spitalizare prilejuite de recuperarea medicală a acesteia  s-au ridicat la suma de 855,81 lei, astfel cum rezultă din Decontul de cheltuieli anexat la fila 8 din Dosarul cauzei.

Prin acţiunea de faţă, reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 855,81 lei, invocând dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi 1381 C. civil şi dispoziţiile  art. 320 din Legea nr. 95/2006.

În drept, potrivit art. 1349 alin. 1 din Codul civ.: Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, urmând ca persoana care, având discernământ, a încălcat această îndatorire să răspundă de toate prejudiciile cauzate, fiind obligată să le repare integral, în sensul art. art. 1349 alin. 2 din Codul civ.

În ceea ce priveşte condiţiile în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, instanţa reţine că potrivit art.1357 alin.1 şi alin. 2 Cod civil: Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.

În concluzie, din analiza textelor legale reproduse mai sus şi a celor redate în sinteză se ajunge la constatarea că angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, presupune existenţa cumulată a patru: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Potrivit art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificat prin ordonanța de Urgență nr. 145/2020: (1 Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs. Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din fond.

Aplicând la speţă de faţă, principiile legale indicate anterior, instanţa constată că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, întrucât potrivit art. 320 alin. 1 teza finală din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificat prin ordonanța de Urgență nr. 145/2020, Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din fond, astfel încât omisiunea pârâtei de a efectua demersurile necesare identificării autorului, invocată cu titlu de faptă ilicită în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu are caracter delictual.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 22/2017 privind recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța cu privire la interpretarea și aplicarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu forță obligatorie faptul că,  În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situațiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau și-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părților.

Totodată, instanța reține că, tratamentul medical de care a beneficiat pârâta se încadrează în prevederile art. 221 alin 1 lit. d din Legea nr. 95/2006 conform căruia, pachetul de servicii de bază - se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului; aceasta fiind asigurată în intervalul internării sale, în condițiile art. 222 alin. 1 lit. e din același act normativ, astfel cum rezultă din Adresa nr. 8548/14.09.2020 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Concluziv, instanța reținând că nu este îndeplinită condiția primordială a răspunderii civile delictuale, respectiv săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite, cât și faptul că aceasta din urmă are calitatea de persoană asigurată în sistemul public de asigurări de sănătate, se constată că în lumina prevederilor art. 320 alin. 1 din legea nr. 95/2006 raportat la prevederile art. 1357 alin. 1 din Codul civil, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Totodată, având în vedere că nu a fost formulată vreo cerere expresă în acest sens, astfel cum prevede art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul X cu sediul în ... şi pe pârâta Y, CNP ..., cu domiciliul în ..., ca fiind neîntemeiată.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Judecătoria Craiova.

Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 15.10.2020, la Judecătoria Craiova.

Președinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare