Ultraj

A. Sesizarea instanței

În .....2021 pe rolul Judecătoriei Câmpina s-a înregistrat cu nr. ..../204/2021 rechizitoriul nr. ..../P/2021 din .....2021, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

În actul de sesizare procurorul a reţinut că „Faptele inculpatului R. C., care:

1. în seara zilei de .....2021, în faţa blocului nr. ... situat în com. F.. P.e, sat M., judeţ Prahova, cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere în cauza penală nr. .../P/2021, a ameninţat cu moartea organele de poliţie aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv, pe  asap. N. C. şi scms. T. A. din cadrul I.J.P. Prahova – Poliţia comunală F. de P. (Bă, terminați-vă dracu’ de șobolanii dracu’! De nu vă mierlesc în seara asta, să moară familia mea!);

2. în seara aceleiaşi zile, în sediul Poliţiei comunale F. P., într-o perioadă de aproximativ 4 minute, l-a prins cu mâinile de gât pe asap. N. C., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încercat să îl lovească cu mâna stângă, însă asap. N. C. s-a ferit, l-a ameninţat cu acte de violenţă explicită, exprimate la adresa sa şi a familiei sale, (Nu scapi de mine!” ..(...) Futu-ţi morţii mă-tii!!! Să-ţi dau muie la copiii tăi şi lu’ nevastă-ta!..)”,

întrunesc conţinutul constitutiv a două infracţiuni de ultraj, prev. de art. 257 al. 1, 4 C.pen. rap. la art. 206 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.”.

Nota instanţei: În cuprinsul hotărârii, instanţa redă textual cuvintele şi expresiile jignitoare/amenintăţile proferate de inculpat. O eventuală cenzurare a acestora este de natură să îngreuneze semnificativ activitatea de redactare şi să dilueze semnificaţia penală a activităţii infracţionale a inculpatului ori a împrejurărilor de fapt conexe faptei care îi angrenează răspunderea penală.

B. Camera preliminară

Prin încheierea din ....2022, definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat competenţa funcţională, după materie, după calitatea persoanei şi teritorială a Judecătoriei Câmpina, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

C. Judecata

Judecată s-a desfăşurat potrivit procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii, prevăzute de art. 375 şi art. 377 din Codul procedură penală, în urma admiterii cererii inculpatului.

D. Apărări

Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmării penale și a înscrisurilor prezentate şi a recunoscut în totalitate şi necondiţionat faptele reținute în sarcina sa.

Inculpat, prin avocat ales, în dezbateri, a arătat că a avut loc, sub influenţa băuturilor alcoolice, o altercaţie verbală, în momentul în care organele de poliţie au mers să execute un mandat de aducere. A fost condus la sediul poliţiei, unde a avut loc o îmbrânceală în cadrul căreia inculpatul ar fi făcut afirmaţii de natură a aduce o temere şi ar fi fost violent. A cerut instanţei să ţină seama la individualizarea pedepsei de împrejurarea în care au fost săvârşite aceste fapte, respectiv de faptul că mandatul a fost executat vineri seara târziu. Inculpatul a mai fost condamnat pentru două fapte, care au adus atingere regimului circulaţiei pe drumurile publice, la 2 ani şi 5 luni închisoare. Nu este incident art. 93 din Codul penal, dar acest termen al recidivei nu demonstrează un pericol social deosebit al inculpatului. Faţă de dispoziţiile art. 206 din Codul penal, art. 41, art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, chiar şi cu concursul de infracţiuni, este posibilă aplicarea unei amenzi penale. Inculpatul este căsătorit, are copii. Va depune şi concluzii scrise pentru calculul pedepselor cu amendă care pot fi aplicate, în funcţie de dispoziţiile art. 61 alin. (4) lit. b) din Codul penal.

E. Probele

În procesul penal, potrivit normelor procesual penale de la art. 97 din Codul de procedură penală, declarațiile suspectului sau ale inculpatului, declarațiile persoanei vătămate, ale părții civile sau ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor și declarațiile experților sunt mijloace de probă obținute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferința; înscrisurile și mijloacele materiale de probă, ca mijloace de probă, pot fi obținute prin procedee probatorii ca percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, cercetarea locului faptei, reconstituirea sau reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale; rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obținute prin expertize, ca procedee probatorii; procesele-verbale, ca mijloace de probă, sunt obținute prin procedee probatorii precum identificarea persoanelor și a obiectelor, metode speciale de supraveghere sau cercetare, amprentarea suspectului, inculpatului sau a altor persoane sau utilizarea investigatorilor sub acoperire, a celor cu identitate reală sau a colaboratorilor; iar fotografia, ca mijloc de probă, se obține prin procedeul probatoriu al fotografierii.

În cauza pendinte, organele de urmărire penală au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţii inculpat R. C.; declaraţii persoane vătămate N. C., T. A. şi M. I. F; declaraţii martori U. E.-M., D. S. G. şi D. R.-F.; proces-verbal de redare a înregistrărilor audio-video; proces-verbal de examinare fizică și planșă fotografică aferentă; înscrisuri.

În faza de judecată s-a administrat proba cu declaraţia inculpatului, în care s-a consemnat manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul de a recunoaşte în totalitate şi necondiţionat faptele şi de a fi judecat potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii. S-a administrat proba cu înscrisuri.

II. ÎN FAPT

În favoarea inculpatului este stabilită prezumţia de nevinovăţie, atât prin legea naţională (art. 4 din Codul de procedură penală), cât şi prin jurisprudenţa C.E.D.O., prin art. 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Legiuitorul naţional a prevăzut în mai multe articole dispoziţii de natură a garanta această prezumţie. Standardul de condamnare este cel mai înalt standard de probaţiune prevăzut de Codul de procedură penală pentru dispunerea măsurilor/soluţiilor procesuale de către judecător.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, „după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”. Conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală „condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită deinculpat”. De asemenea, conform art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, „în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

În cazul în care judecarea cauzei se desfăşoară potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii, în latură penală, poată fi administrată doar proba cu înscrisuri. Declaraţia inculpatului, rezultată în urma ascultării inculpatului conform art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie, de asemenea, un veritabil mijloc de probă, în accepţiunea art. 97 din Codul de procedură penală, în care se consemnează manifestarea de voinţă a inculpatului exprimată clar, expres şi fără echivoc, după ce, prealabil, instanţa a procedat conform art. 374 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală.

Instanţa, conform art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală, a realizat o prezentare succintă a actului de sesizare şi i-a adus la cunoştinţă inculpatului că are dreptul de a nu face nicio declaraţie. I s-a atras atenţia că, dacă dă declaraţii, ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. De asemenea, instanţa i-a pus în vedere inculpatului că are dreptul de a pune întrebări persoanelor vătămate, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar. În temeiul art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, i-a pus în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa. I-a adus la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, în cazul pedepsei închisorii şi cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii.

Inculpatul, prin avocat ales, a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate. Manifestarea de voinţă şi recumoaşterea în totalitate a faptelor de inculpat au fost consemnate în scris, în declaraţie.

Prin Deciziile nr. 759/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 172 din 02 martie 2020, nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, și Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, Curtea Constituţională a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, criticat în mod distinct, precum și alături de alte dispoziții procesual-penale, între care și art. 375 din Codul de procedură penală.

Curtea a statuat că „reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanța poate respinge, în baza unor criterii obiective și rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoașterea învinuirii este totală sau parțială, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa”.

Instanţa de contencios constituţional a mai reţinut că „posibilitatea instanței de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, socotind că nu sunt satisfăcătoare, îndestulătoare, lămuritoare pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare pentru rezolvarea corespunzătoare a cauzei, în acord cu principiul legalității și cel al aflării adevărului”.

Examinând faptele de comiterea cărora este acuzat inculpatul prin prisma mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, a căror legalitate a administrării a fost stabilită prin încheiere de cameră preliminară definitivă, instanţa reţine următoarele:

a) Infracţiunea de ultraj, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal (faptă din 07.10.2020, persoane vătămate N. D. C. şi T. I. A.

Prealabil, instanţa subliniază că, prin rechizitoriu, cu privire la fapta de ultraj, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal, persoană vătămată M. I. F., s-a dispus clasarea, reţinându-se incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală.

În continuare, din declaraţiile persoanelor vătămate N. D. C. (filele 73-74, dosar urmărire penală) şi T. I. A. (filele 70-71, dosar urmărire penală), declaraţia persoanei vătămate M. I. F. (filele 76-77, dosar urmărire penală), coroborate cu înscrisurile de la filele 95-97, dosar urmărire penală, reiese că aceste persoane au calitatea de organe de poliţie. În ….2021, în jurul orei 18:40, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, persoanele vătămate s-au prezentat la adresa la care inculpatul R. C. locuia fără forme legale, în comuna F.P., sat M., bloc numărul .., judeţul Prahova, pentru a pune în executare un mandat de aducere, emis în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina cu nr. ../P/2021. În dosarul penal antemenţionat, se efectuau cercetări faţă de inculpatul R. C., care avea calitatea de suspect, precum şi faţă de o altă persoană.

Organele de poliţie au identificat autovehiculul inculpatului, parcat lângă scara blocului, cu luminile şi motorul pornite, fără nicio persoană în habitaclu.

Inculpatul a ieşit din imobil, în faţa blocului. Organele de poliţie l-au abordat pe inculpat, s-au legitimat şi i-au adus la cunoştinţă motivul deplasării la domiciliul acestuia: punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele său în cauza penală nr. …/P/2021.

Persoanele vătămate N. D. C. şi M. I. F. erau echipate cu uniforme de poliţie. Persoana vătămată T. I. A. purta haine civile. Cei trei subiecţi procesuali i-au adus la cunoştinţă calitatea de organe de poliţie. Inculpatul a contactat telefonic o persoană pe care a indicat-o drept avocat.

În continuare, luând în considerare probele antereţinute, instanţa constată că susţinerile persoanelor vătămate se coroborează cu probele rezultate din procesul-verbal de redare a înregistrărilor, întocmit în urma analizării mijlocului material de probă filmare cu sunet, sub forma fişierului exposrt-5cpbz, de pe suportul optic (proces-verbal de la fila 61, dosar urmărire penală, suport optic CD, aflat în dosarul de probe, depus în plicuri).

Persoanele vătămate i-au pus în vedere inculpatului să se conformeze mandatului de aducere şi să folosească un limbaj adecvat, datorită modalităţii de adresare pe care acesta o utiliza, împrejurări în care inculpatul a adoptat un comportament prin care a exhibat cuvinte şi expresii jignitoare, care caracterizează un comportament social lipsit de norme şi limite elementare de respect şi bun simţ, asociat cu opoziţie efectivă faţă de solicitările organelor de poliţie, astfel:

”Ce martori, mă, că le scoate p-alea în pula mea cu japca de la post…voi n-aveți minte, mă…vă faceți treaba exact ca pulile alea”

”Stai, mă, ce tragi de mine? dar de ce tragi de mine? ce tragi de mine?”.

Inculpatul a cerut să fie lăsat să se încalţe cu adidaşi, pentru că era purta papuci. Persoana vătămată M. I. F. a intrat în imobil şi i-a adus încălţămintea solicitată. A indicat că a procedat astfel pentru a evita sustragerea inculpatului de la executarea mandatului de aducere.

În acest context, instanţa constată că mandatul de aducere nu autoriza organele de executare să pătrundă în locaţiile prevăzute de art. 266 din Codul de procedură penală. Actul procedural a fost emis de un organ de poliţie judiciară.

În aceleaşi împrejurări, în continuare, inculpatul a proferat alte cuvinte şi expresii jignitoare către persoanele vătămate N. D. C. şi T. I. A., astfel:

,,Bă, terminați-vă dracu de șobolanii dracu, de nu vă mierlesc în seara asta, să moară familia mea!’’

Inculpatul i s-a adresat şi persoanei vătămate M. I. F., care i-a adus încălţămintea din imobil, astfel:

,,Vrei să te uiţi în ei să vezi ce marcă?...eşti un pervers! Râzi? Nu râde! Că să moară familia mea de nu stau de voi, de n-ai să-ţi rozi singur.. îţi faci cruce la pulă, uite colea la mine! Ştii vorba aia: Eu mă-ntorc, tu nu mai vii!

Deşi cu privire la fapta de ultraj, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal, persoana vătămată M. I. F., s-a dispus clasarea prin rechizitoriu, reţinându-se incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, instanţa constată că acţiunea de proferare a injuriilor la adresa acestui subiect procesual constituie o împrejurare de fapt de care instanţa ţine cont la aprecierea conduitei generale a inculpatului.

Instanţa observă, prin propriul examen, direct, asupra filmării, că din mijlocul material de probă filmare şi din declaraţiile persoanelor vătămate rezultă că inculpatul a asociat cuvintelor şi expresiilor anteredate, constant, o serie de mişcări energice, care constituie, conjugate, acte de opoziţie la solicitările organelor de executare a mandatului de aducere.

Inculpatul a refuzat verbal expres conformarea la solicitarea organelor de poliţie de a le însoţi la sediul subunităţii de poliţie, dar s-a opus şi fizic.

Aşa fiind, începând cu minutul şi secunda 5:44 din  mijlocul material de probă filmare cu sunet, sub forma fişierului exposrt-5cpbz, de pe suportul optic (suport optic CD, aflat în dosarul de probe, depus în plicuri), deşi organele de poliţie au acţionat în cadrul şi limitele atribuţiilor de serviciu, inculpatul a adoptat o conduită sfidătoare şi dispreţuitoare faţă de organele de poliţie, conduită care s-a augmentat progresiv, treptat, faţă de momentul iniţial al interacţiunii dintre participanţii la procesul penal: ,,Bă, terminați-vă dracu de șobolanii dracu, de nu vă mierlesc în seara asta, să moară familia mea!’’.

Acţiunea inculpatului de la minutul şi secunda 8:20 şi următoarele secunde, din  mijlocul material de probă filmare cu sunet, sub forma fişierului exposrt-5cpbz, de pe suportul optic (suport optic CD, aflat în dosarul de probe, depus în plicuri), reflectă că inculpatul a manifestat expres refuz la conformare, prin limbajul verbal şi cel corporal.

Însă, atare acţiuni nu sunt de natură eo ipso (prin ele însele) a produce o stare de temere organului de poliţie care a încercat să îl determine pe inculpat să se supună actului procedural (nota instanţei: persoana vătămată M. I. F.).

La aceeaşi concluzie este condusă instanţa şi de acţiunea inculpatului de la minutul şi secunda 8:50 şi următoarele secunde, din  mijlocul material de probă filmare cu sunet, sub forma fişierului exposrt-5cpbz, de pe suportul optic (suport optic CD, aflat în dosarul de probe, depus în plicuri). În acelaşi mod, faţă de alt organ de poliţie, inculpatul a exhibat injurii, asociate cu gesturi fizice de opoziţie la executarea actului procedural.

Este adevărat, având în vedere calitatea de organe de poliţie a persoanelor vătămate, că trebuie stabilit dacă persoanele puse în rolul, funcţia şi situaţia descrise anterior s-au aflat într-o împrejurare şi ipoteză care erau de natură să le determine să resimtă o stare de temere, în condiţiile în care inculpatul se manifesta nestingherit şi fără vreo inhibiţie în exteriorizarea acţiunilor sale.

Organele de poliţie se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind învestite cu executarea unui mandat de aducere, emis faţă de inculpat.

Potrivit art. 266 alin. (1) din Codul de procedură penală, persoana căreia i se încredințează executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a fost emis și îi solicită să o însoțească. În cazul în care persoana indicată în mandat refuză să însoțească persoana care execută mandatul sau încearcă să fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere.

Aşadar, un atare act procedural autorizează organele însărcinate cu măsura să utilizeze contrângerea pentru executarea mandatului de aducere.

Organele de poliţie au manifestat o anumită pasivitate faţă de acţiunile exhibate de inculpat. Într-adevăr, organele de poliţie au informat în mod complet inculpatul despre motivele prezentării lor şi despre obligaţia inculpatului de a le însoţi. De asemenea, au permis inculpatului să ia legătura telefonic cu o persoană pe care inculpatul a indicat-o ca fiind un avocat.

Însă, după aceste momente, nu se mai justifică lipsă de fermitate în intervenţia şi executarea mandatului, rezultată din filmare examinată de instanţa cu ocazia deliberării. Fără a analiza modul de executare a actului de procedură, instanţa consideră că s-a generat şi întreţinut o stare de interacţiune între persoanele vătămate şi inculpat, în care cel din urmă a înţeles să se manifeste în modalităţile descrise în precedent. Interacţiunea a fost tolerată şi menţinută de organele de poliţie care nu au intervenit ferm, ci au lăsat inculpatul să se desfăşoare liber şi neîngrădit, dialogul/schimbul de replici în persoane animând interacţiunea părţilor.

Or, în condiţiile în care întreaga conduită a inculpatului conturează o persoană dezinhibată, lipsită de norme elementare de respect, familiarizată cu procedurile judiciare penale, care a utilizat constant un limbaj asociat cu expresii şi cuvinte jignitoare la adresa persoanelor, care nu a avut vreo formă de respecta elementar pentru organele de poliţie şi autoritatea specifică funcţiei acestora, instanţa nu poate concluziona în sensul că fapta săvârşită de inculpat asupra celor doi subiecţi pasivi este prevăzută de legea penală, neconstituind o faptă de ameninţare cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva persoanelor vătămate, astfel cum prevede şi de natura celei incriminate de art. 206 alin. (1) din Codul penal.

Simpla utilizare de către un făptuitor a unor cuvinte şi expresii care, aparent, gramatical, ar prezenta gravitate, nu poate constitui de plano o acţiune care să antreneze răspunderea penală a unui subiect activ.

Instanţa apreciază că pentru fundamentarea soluţiei pe care urmează să o pronunţe asupra faptei este relevant să stabilească şi să sublinieze diferenţa dintre acţiunea de ameninţare, care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de ameninţare, de la art. 206 alin. (1) din Codul penal şi un act de intimidare sau sfidare, care nu cade sub incidenţa legii penale.

O acţiune de ameninţare, în sensul incriminării şi stării de fapt analizate în cauza dedusă judecăţii, trebuie să fie o acţiune de natură să producă o stare de temere persoanei asupra căreia este îndreptată şi care o recepţionează.

Acţiunea incriminată penal trebuie să se materializeze într-o ameninţare de natură să producă o stare de temere persoanei şi care să îi pună în pericol libertatea psihică de a decide în acord cu intenţia şi convingerea intime, interioare, fără exercitarea vreunei influenţe ori presiuni exterioare pentru a o determina să dea ceva.

Doar subiectul pasiv poate determina şi indica clar dacă acţiunea exercitată asupra sa corespunde condiţiilor arătate anterior. Însă, în cadrul procedurii judiciare penale pendinte revine instanţei rolul de a determina pe baza probelor dacă în mod real şi obiectiv făptuitorul a exhibat un atare comportament asupra subiecţilor pasivi şi care să le fi produs efectul incriminat penal. 

Intimidarea se manifestă sub formă unor comportamente şi interacţiuni umane care pot fi apreciate antisociale în convingerile generale ale societăţii, însă neincriminate penal. În sfera intimidărilor pot fi circumscrise orice atitudini prin care o persoană are reprezentarea sau se comportă, cu corespondent în realitate sau nu, ca şi cum are un ascendent asupra alteia, indiferent de natură originii acestuia: putere fizică, apartenenţă la un anumit mediu social, profesional, infracţional sau de altă natură.

Intimidarea se consumă prin conduita persoanei de a acţiona într-o anume modalitate ori mediu sau împrejurare în desfăşurarea raportului ori interacţiunii sociale cu persoana intimidată, putându-se materializa în manifestări energice combinate cu utilizarea unui limbaj în care se regăseşte utilizarea diverselor cuvinte şi expresii, tendenţionase şi jignitoare. Astfel de manifestări nu pot fi analizate sumar, mecanic şi gramatical, ci în contextul ansamblului materialului probator al unei cauze penale.

Or, o astfel de ipoteză este incidentă în dosarul pendinte, în cazul celor redate în mijloacele de probă analizate în precedent - proces-verbal de redare şi mijloac material de probă filmare – în care pot fi observate direct/nemijlocit conversaţiile subiecţilor procesuali inculpat şi persoane vătămate - care prin topic şi sintaxă pot conduce la aparenţa că se înscriu în sfera ilicitului penal.

Este adevărat că subiecţii procesuali au purtat o discuţie şi au avut o interacţuine dominate de inculpat, persoană cu condamnări definitive în materie penală, familiarizată cu organele judiciare, cu studii primare. Deşi un limbaj de natura celui utilizat de inculpat poate avea rol intimidant asupra unei persoane, instanţa reţine că în cadrul interacţiunilor dintre inculpat şi persoanale vătămate, acesta s-a rezumat la utilizarea unor cuvinte şi expresii de natura celor anteredate, dar care nu pot fi extrase din contextul şi baza factuală a cauzei şi analizate izolat şi gramatical. O persoană caracterizată de antecedenţa penală, cu educaţie precară, cu o ierarhie denaturată a valorilor sociale şi un limbaj conex acestor caracteristici, în măsura în care ar fi acţionat în sensul ameninţării, ar fi utilizat şi asociat cuvintelor folosite şi alte mecanisme verbale sau fizice simultane pentru asigurarea realizării unei ameninţări.

Modalitatea, tonalitatea, dinamica conversaţiei şi interacţiunea verbală în ansamblu dintre subiecţii procesuali menţionaţi, examinate direct şi nemijlocit de către instanţă nu conduc la formarea convingerii intimat a judecătorului că acţiunea inculpatului se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de ameninţare.

Faptul că inculpatul ar fi perceput negativ de organele de poliţie audiate în cauză nu constituie argumente care să ducă la o concluzie contrară celei expuse anterior de instanţă. O atare imagine impunea adoptarea unor mecanisme suplimentare pentru atingerea şi consumarea ameninţării din norma de incriminare: ameninţări efective, nicidecum acte şi afirmaţii care pot fi interpretate în mod subiectiv diferit de orice persoană obiectivă, diligentă şi informată, care le analizează şi evaluează independent, inapte să garanteze inculpatului protecţia împotriva interpretării arbitrare. 

Există o probă directă - înregistrarea video cu sunet - care examinată direct de instanţă, fundamentează concluziile antemenţionate.

Mai mult, statutul poliţistului de organ de ordine şi siguranţă publică, autorizat de lege să deţină armament letal şi alte mijloace de intervenţie asupra persoanelor, în condiţiile legii, pregătirea fizică a poliţistului şi alte elemente şi caracteristici inerente funcţiei de agent al statului învestit cu autoritate, converg în a susţine concluzia reţinută anterior, în sensul că actele inculpatului nu au fost de natură să constituie ameninţări, în accepţiunea normei de incriminare, la adresa persoanelor vătămate.

Din probele analizate anterior, instanţa reţine că, în seara de ....2021, în faţa blocului numărul ..., situat în comuna F.P., sat M.i, judeţul Prahova, cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere emis în cauza penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina cu nr. .../P/2021, inculpatul R. C. a adresat injurii şi cuvinte jignitoare organelor de poliţie aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, persoanele vătămate N. D. C. şi T. I. A., s-a opus solicitărilor care i-au fost adresate şi a sfidat autoritatea organelor de poliţie, acţiuni care însă nu au fost de natură să le producă o stare de temere persoanelor vătămate.

Pentru aceste motive, instanţa urmează să reţină că fapta nu este prevăzuă de legea penală şi să dea eficienţă dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Codul de procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal (faptă din 07.10.2020, persoane vătămate N. D. C. şi T. I. A.).

În ipoteza în care instanța admite cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza este judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din Codul de procedură penală, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 4/2019 cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 546 din 03.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casație şi Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Aşadar, poate fi incidentă achitarea, în cazurile de la art. 16 alin. 1 lit. a), b) teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală) şi d) din Codul de procedură penală.

b) Infracţiunea de ultraj, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal (faptă din 07.10.2020, persoană vătămată N. D. C.)

Declaraţia inculpatului din faza de judecată (filele 51-52, dosar instanţă), prin care a recunoscut în totalitate şi necondiţionat comiterea faptelor se coroborează cu probele rezultate din mijloacele de probă arătate în continuare.

În faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa (declaraţie inculpat, fila 45, dosar urmărire penală).

Din declaraţiile persoanelor vătămate N. D. C. (filele 73-74, dosar urmărire penală) şi T. I. A. (filele 70-71, dosar urmărire penală), declaraţia persoanei vătămate M. I. F. (filele 76-77, dosar urmărire penală), reiese că, în sediul subunităţii de poliţie, iniţial, inculpatul R. C. a avut un comportament normal, nefiind încătuşat: a avut o conversaţie telefonică cu o persoană pe care a indicat-o drept avocatul său, căreia i-a citit conţinutul mandatului de aducere. Inculpatul le-a menţionat organelor de poliţie că avocatul său nu poate ajunge la sediul organelor de poliţie. Organele de poliţie au solicitat prezenţa unui avocat din oficiu.

În faţa sediului Poliţiei Comunale F. P. au sosit mai mulţi cunoscuţi de-ai inculpatului.

Inculpatul a alarmat vocal persoanele respective, împrejurări în care martorii U. E.-M., D. S. G. şi D. R.-F. au pătruns în sediul subunităţii de poliţie.

În momentul în care în care inculpatul R. C. i-a observat pe cei trei martori în sediul poliţiei a devenit extrem de agitat şi a încercat să iasă din sediul poliţiei. Aşa fiind, persoanele vătămate M. I. F., N. D. C. şi T. I. A., cărora li s-a alăturat un alt organ de poliţie, l-au reintrodus pe inculpatul în biroul din sediul subunităţii de poliţie, împrejurări în care M.I. F. a suferit excoraţii la nivelul mânii stângi, astfel cum au fost fixate prin procesul-verbal de examinare şi planşa fotografică, de la filele 65-69, dosar urmărire penală.

În continuare, instanţa reţine că, în momentul în care persoana vătămată N.D. C. încerca să îl imobilizeze pe inculpat, acesta a l-a prins de gât pe organul de poliţie, a încercat să îl lovească cu mâna stângă, însă persoana vătămată N. D. C., astfel cum reiese din declaraţia persoanei vătămate M. I. F., care se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate N. D. C. şi mijlocul material de probă filmare şi procesul-verbal de redare a filmării (fişier export-uej4i, minutul şi secundele 00:50-00:54, fila 61, dosar urmărire penală şi suport optic tip CD, dosar de probe, declaraţia persoanei vătămate M. I. F., fila 77, dosar urmărire penală, declaraţia persoană vătămată, N. D. C., fila 74, verso, dosar urmărire penală).

Din aceleaşi mijloace de probă, rezultă că persoana vătămată N. D. Cătălin s-a îndepărtat. A intervenit martora U. E.-M.pentru îl opri pe inculpat.

Inculpatul s-a deplasat în dreapta biroului care se afla în faţa sa şi s-a aplecat spre organul de poliţie, încercând să îl lovească cu mâna stângă, însă persoana vătămată N.D. C. s-a ferit (procesul-verbal de redare a filmării, fila 61, dosar urmărire penală, fişier export2ulwq, suport optic tip CD, dosar de probe).

Inculpatul a strigat către persoana vătămată: ,,Băga-mi-aş pula în morţii mă-tii!”, ,,Nu scapi de mine!” , (...) Futu-ţi morţii mă-tii!!! Să-ţi dau muie la copiii tăi şi lu’ nevastă-ta!..”, ,,Am 16 ani de judo, fraiere, nu scapi de mine! băga-mi-aş pula-n morţii mă-tii!”.

N.D. C., persoana vătămată, a acţionat în calitate de organ de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în limitele stabilite de lege în sediul subunităţii de poliţie. Nu există vreun element sau împrejurare de fapt care să conducă la o concluzie contrară.

Inculpatul s-a manifestat şi agresiv fizic. Agresivitatea fizică şi verbală a inculpatului sunt intense şi au provocat în mod obiectiv o stare de temere subiectului pasiv. Expresiile jignitoare au fost proferat pe otonalitate foarte ridicată. Limbajului verbal i-a asociat gesturi fizice care i-au augmentat agresivitatea generală.

Indiferent de calitatea subiectului pasiv, acţiunile inculpatului au depăşit orice limite ale unei răspunderi contravenţionale, devenind o veritabilă activitatea infracţională compusă din acte multiple succesive de executare, aflate în unitate naturală colectivă: ameninţări şi acţiuni fizice violente.

Instanţa reţine că acţiunile inculpatului îndeplinesc cerinţele privitoare la producerea unei stări de temere subiectului pasiv prin ameninţare. Prezenţa şi intervenţia celorlaţi participanţi la procesul penal au constituit factorul decisiv şi exclusiv care a impiedicat inculpatului să agreseze fizic, efectiv subiectul pasiv.

Din probele analizate anterior, instanţa reţine că, în seara de ....2021, în sediul Poliţiei comunale F.P., l-a prins cu mâinile de gât şi a încercat să îl lovească pe N. D. C., persoană vătămată, organ de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care a acţionat în limitele stabilite de lege, însă acesta s-a ferit, şi l-a ameninţat cu acte de violenţă fizică explicită, adresate acestuia şi familiei sale (,,Băga-mi-aş pula în morţii mă-tii!”, ,,Nu scapi de mine!” , (...) Futu-ţi morţii mă-tii!!! Să-ţi dau muie la copiii tăi şi lu’ nevastă-ta!..”, ,,Am 16 ani de judo, fraiere, nu scapi de mine! băga-mi-aş pula-n morţii mă-tii!”), acţiuni de natură să îi producă o stare de temere persoanei vătămate.

III. Conţinutul constitutiv al infracţiunii ultraj, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal (faptă din 07.10.2020, persoană vătămată N. D. C.)

Fapta inculpatului R. C., care, în seara de ....2021, în sediul Poliţiei comunale F. P, l-a prins cu mâinile de gât şi a încercat să îl lovească pe N. D. C., persoană vătămată, organ de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care a acţionat în limitele stabilite de lege, însă acesta s-a ferit, şi l-a ameninţat cu acte de violenţă fizică explicită, adresate acestuia şi familiei sale (,,Băga-mi-aş pula în morţii mă-tii!”, ,,Nu scapi de mine!” , (...) Futu-ţi morţii mă-tii!!! Să-ţi dau muie la copiii tăi şi lu’ nevastă-ta!..”, ,,Am 16 ani de judo, fraiere, nu scapi de mine! băga-mi-aş pula-n morţii mă-tii!”), acţiuni de natură să îi producă o stare de temere persoanei vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal.

Pentru a considera astfel, instanţa are în vedere că norma de incriminare stabilește că elementul material al infracțiunii analizate constă într-o acțiune de amenințare, fără a stabili mijlocul de comunicare prin care aceasta se realizează tocmai pentru că nu contează dacă aceasta este făcută în scris, verbal sau prin gesturi ori fapte. Indiferent că amenințarea s-a produs prin comunicarea directă a unei scrisori, telegrame sau a unui mesaj către victimă sau prin comunicarea într-un spațiu virtual de tip social-media sau comentarii on-line, elementul material al infracțiunii de amenințare există și este realizat. Amenințarea săvârșită împotriva unei persoane nu este și nu poate fi condiționată de modul în care este exteriorizat elementul material al infracțiunii și modul în care victima ia cunoștință de aceasta (comunicare directă/indirectă).

Acțiunea de amenințare, potrivit textului de lege, trebuie să aibă aptitudinea producerii unei stări de temere. Pentru a analiza îndeplinirea acestei cerințe esențiale a infracțiunii, parte a laturii obiective a acesteia, trebuie avute în vedere în mod evident anumite criterii subiective în sine raportat la persoana victimei, și anume calitatea sa, starea sa psihică sau gradul de instruire, experiență și pricepere a acesteia. Prin urmare, toate aceste condiții sunt unele subiective care trebuie evaluate și analizate in concreto, raportat la circumstanțele cauzei.

Prin însăși folosirea sintagmei „de natură să îi producă o stare de temere“ din cuprinsul art. 206 alin. (1) din Codul penal se poate înțelege că acțiunea de amenințare trebuie să aibă aptitudinea de a provoca un sentiment de frică în privința subiectului pasiv al infracțiunii, iar criteriile antereferite rezultă în mod logic din textul normativ.

Amenințarea, indiferent sub ce formă, cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare afectează libertatea psihică și morală a persoanei, prevăzute de art. 22 alin. (1) din Constituție, ceea ce prejudiciază demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și/ sau dreptul la propria imagine (Decizia Curţii Constituţionale nr. 36 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 443 din 26 mai 2020).

Aşa fiind, instanţa reţine că acţiunile inculpatului, obiectivizate în ameninţări verbale, cărora le-a asociat acţiuni fizice energice şi neechivoce, exercitate direct asupra persoanei vătămate, care le-a perceput nemijlocit, constând în contact fizic prin strângerea de gât a subiectului pasiv şi încercarea de a-l lovi, realizează elementul material al infracțiunii de ameninţare.

Acţiunile inculpatului nu numai că au avut aptitudinea de a produce o stare de temere subiectului pasiv, dar au şi produs, în mod obiectiv o stare de temere persoanei vătămate, consecinţă afirmată atât de aceasta, cât şi susţinută de probele cauzei.

Instanţa subliniază că o simplă examinare a mijlocul material de probă filmare reprezintă cu fidelitate şi elocvenţă starea de pericol efectiv pe care inculpatul o prezenta la adresa organelor de poliţie, fiind necesară intervenţia mai multor persoane pentru temperarea acestuia.

Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol asupra libertăţii psihice a persoanei care a trebuit să se retragă pentru a se apără.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Fapta s-au săvârşit cu intenţie directă, formă de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal. Inculpatul a prevăzut şi a avut reprezentarea rezultatului acţiunilor sale. A urmărit producerea rezultatului în conţinutul antedescris prin comiterea faptei. Inculpatul a pus în executare intenţia de a săvârşi faptele şi executarea nu a fost întreruptă.

Acţiunile intenţionate şi-au produs efectul, care a constat în afectarea libertăţii psihice a persoanei vătămate, care nu a putut acţiona neîngrădită în exercitarea atribuţiilor sale, datorită stării de temere şi frică produse.

Instanța reține că infracțiunea comisă de către inculpat este nejustificată și imputabilă acestuia. Fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Nu sunt incidente ipoteze dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului sunt deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză.

În privința faptei reţinute în sarcina inculpatului există probe certe de vinovăție, astfel că prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. (11) din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 4 și art. 99 din Codul de procedură penală, este răsturnată.

III. Individualizarea pedepsei

Potrivit art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă (...) săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Potrivit art. 206 alin. (1) din Codul penal, fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.

Prealabil, având în vedere că va condamna inculpatului la pedeapsa închisorii şi că persoana vătămată avea calitatea de organ de poliţie naţională, instanţa constată că infracţiunea de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul, penal se pedepseşte cu închisoarea de la 4 luni şi 15 zile la un an şi 6 luni (limite speciale), în urma majorării cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de art. 206 alin. (1) din Codul penal, respectiv de la 3 luni la un an.

În cazul limitelor speciale ale pedepselor arătate în precedent (închisoarea de la 4 luni şi 15 zile la un an şi 6 luni) reducerea cu o treime prevăzută de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală operează asupra limitelor rezultate din majorarea cu jumătate a pedepselor prevăzute de lege, majorare rezultată din aplicarea dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, şi care reprezintă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de ultraj, nefiind incidente prevederile art. 79 din Codul penal.

Inculpatul beneficiază de dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Infracţiunea a fost comisă în stare recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din Codul penal, prin raportare la condamnarea la pedeapsa închisorii principale rezultante de 2 ani şi 5 luni, dispuse faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 316/16.12.2019, definitivă prin neaplare în 31.12.2019, dosar înregistrat la Judecătoria Câmpina cu nr. 2755/204/2019.

Văzând sentinţa penală menţionată, instanţă constată că termenul de supraveghere prevăzut de art. 93 alin. (2) din Codul penal s-a împlinit în 06.12.2020.

Prin urmare, limitele speciale ale pedepsei închisorii pentru infracţiunea de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul, de la 4 luni şi 15 zile la un an şi 6 luni, se reduc cu o treime, potrivit art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, iar limitele astfel rezultate se majorează cu jumătate, potrivit art. 43 alin. (5) din Codul penal, în aplicarea art. 79 din Codul penal.

Aşa fiind, instanţa reţine că poate condamna inculpatul la o pedeapsă cu închisoarea de la 4 luni şi 15 zile la un an şi 6 luni.

Deşi avocatul ales al inculpatului nu a mai depus concluzii scrise asupra pedepselor care pot fi aplicate inculpatului, astfel cum a susţinut în dezbateri din proprie iniţiativă, instanţa consideră că poate soluţiona cauza în lipsa unor asemenea concluzii.

În continuare, instanţa subliniază că, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a vieții cotidiene, cu toate activitățile economice și social-culturale pe care le implică aceasta, precum și pentru promovarea unor relații civilizate în cadrul societății, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială. Pașnica coexistență dintre membrii unei societăți este un element esențial pentru evoluția acesteia, iar oamenii, formând societatea, au renunțat la o parte din libertățile lor pentru a putea conviețui. Această pașnică coexistență are nevoie de norme care să o asigure, norme care fără sancțiuni ar fi absolut ineficiente. Sancțiunile pot fi penale - pentru faptele cele mai grave - sau contravenționale - pentru faptele de o gravitate mai redusă, care însă sunt tot reprobabile în conștiința majorității membrilor societății.

Potrivit relaţiilor comunicate de inculpat în cursul urmăririi penale conform art. 107 din Codul de procedură penală şi înscrisurilor administrate în cursul judecăţii, inculpatul are studii primare, nu avea loc de muncă la data comiterii faptei, lucra zilier.

Potrivit înscrisului de la fila 50 din dosarul de instanţă, inculpatul are o relaţie de concubinaj, partenera sa neavând loc de muncă. Deşi se indică faptul că din concubinaj au rezultat 2 minori, aceştia nu au filiaţia stabilită.

A mai depus o ofertă de muncă (dosar asociat a1.2).

Alături de conduitele descrise anterior, instanţa observă că, aflându-se în habitaclul autospecialei de poliţie, cu care era condus la sediul subunităţii de poliţie, inculpatul i s-a adresat persoanei vătămate T. I. A. astfel: ,,Păi când vii la mine, nu vii așa civil, că eu nu știu cine pula mea ești tu!.. urma să îți rup dinții din gură(…) taci în pula mea, vezi să nu regreți!”.

Aşadar, dezinhibiţia inculpatului în sfidarea organelor judiciare, jignirea şi denominarea autorităţii lor, lezarea demnităţii umane şi profesionale ale acestora, a debutat cu acţiuni antisociale, dar neincriminate social, şi s-au exacerbat până au devenit o conduită infracţională.

Or, deşi s-a aflat în suspendarea executării sub supraveghere a unor pedepse cu închisoarea în forma de individualizare de la art. 91 din Codul penal, pentru 2 infracţiuni concurente, se poate lesne concluziona că termenul de supraveghere, obligaţiile şi măsurile inerente condamnării anterioare nu au atins scopul pedepsei penale, de resocializare a inculpatului. Deşi era familiarizat cu procesele penale, fiind vizat de un alt proces penal care a determinat emiterea mandatului de aducere, inculpatul a demonstrat, fără vreun dubiu, că clemenţa care i-a fost acordată anterior, de către alţi judecători, nu l-a responsabilizat social şi juridic, ci din contră, l-a transformat într-un infractor mai periculos pentru societate.

Aşadar, instanţa trebuie să pronunţate o condamnare care să asigure realizarea scopului pedepsei faţă de acest infractor condamnat anterior definitiv de instanţele penale.

Probele administrate demonstrează că inculpatul ca este o persoană care le inspiră teamă persoanelor prin conduita sa antisocială manifestată faţă de persoana vătămată.

A nesocotit valori sociale importante ale subiectului pasiv şi ale societăţii şi a dat dovadă de o dezinhibiţie totală în a adopta o conduită gravă din sfera ilicitului penal.

Desigur, instanţa poate accepta că un nivel scăzut de instrucţie şcolară şi etico-morală este un factor determinant şi generator al unor comportamente de natura celui imputat inculpatului. Dar, majoritatea covârşitoare a persoanelor, chiar neşcolarizate, înţeleg să se supună legilor, să convieţuiescă cu membrii societăţii şi să respecte autorităţile statului.

Instanţa are în vedere la stabilirea pedepsei pe care o va stabili pentru infracţiune ecoul social al faptei, starea de temere percepută în comunitate şi produsă de inculpat prin fapta comisă, precum şi necesitatea de a se asigura societăţii, temporar, în acord cu dispoziţiile legale, imperativul că făptuitorii periculoşi sunt îndepărtăţi din societate pentru o perioadă semnificativă şi proporţională cu gravitatea faptei.

Durata executării pedepsei principale şi a celor accesorii şi complementare va constitui o perioadă suficientă şi însemnată în care inculpatul să reflecteze asupra conduitei sale infracţionale, a consecinţelor faptei sale şi a necesităţii de a respecta legea.

Centrul de detenţie va fi un loc de introspecţie pentru inculpat, în care va medita la conduita sa infracţională, se va resocializa şi îşi va reevalua poziţia cu privire la necesitatea respectării legilor.

Împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, au fost pe larg analizate în considerentele precedente. Aceste criterii, conturate de acţiunile inculpatului, fundamentează concluzia că este o persoană periculoasă pentru societate.

În urma analizării şi evaluării tuturor înscrisurilor privitoare la persoana inculpatului, existente la dosarele cauzei, văzând şi fapta pentru care se pronunţă condamnarea, instanţa concluzionează că săvârşirea infracţiunii din prezenta cauză a reprezentat un alt moment din succesiunea conduitelor infracţionale adoptate de inculpat de-a lungul timpului.

Traseul existenţial al inculpatului, marcat de înclinaţii spre conduite negative, caracterizează o persoană aflată în curs de formare a unei potenţiale proeminente cariere infracţionale, în lipsa luării unei pedepse penale proporţionale.

Scopul executării pedepsei dispuse față de inculpat este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Executarea pedepsei constituie singurul resort apt să asigure formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a inculpatului.

Relevant pentru atingerea scopului pedepsei, instanța subliniază că în penitenciar inculpatul major are posibilitatea și dreptul de a presta muncă, în condițiile art. 83 și următoarele din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, și poate participa/beneficia de activități educative, de asistență psihologică și asistență socială, de instruire școlară, de învățământ universitar și formare profesională, în condițiile art. 89-93 din actul normativ evocat anterior. Astfel, activitățile educative, de asistență psihologică și asistență socială au ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate.

De asemenea, în sistemul penitenciar se organizează cursuri de școlarizare pentru formele de învățământ general obligatoriu și pot fi organizate cursuri și pentru alte forme de învățământ prevăzute de legea educației. Inculpatul major poate beneficia de formare profesională care se realizează, în funcție de opțiunile și aptitudinile sale, prin programe de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare și specializare, stabilite de administrația penitenciarului, în colaborare cu personalul specializat al agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, precum și cu alți furnizori de formare profesională acreditați.

Dacă inculpatul va fi stăruitor și va manifesta disponibilitate, deschidere și implicare, va beneficia inclusiv de prevederile art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prevederi potrivit cărora o parte din durata pedepsei este considerată ca executată pe baza muncii prestate și/sau a instruirii școlare și formării profesionale.

Pedepsele care vor fi stabilite sunt corespunzătoare și necesare pentru realizarea scopului pedepsei penale de măsură de constrângere şi mijloc de reeducare, precum şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi de formare a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Pedepsele aplicate sunt apte să asigure realizarea funcţiilor de exemplaritate şi de prevenţie individuală a inculpatului şi generală a membrilor societăţii, prin aceea că, faţă de persoanele care săvârşesc infracţiuni, organele judiciare penale iau măsuri adecvate, eficiente şi proporţionale.

Pentru a decide astfel, instanţa are în vedere vârsta inculpatului de la data comiterii faptei, vârsta pe care acesta o are în prezent, şi faptul că capacitatea psihologică a inculpatului de a înțelege semnificația și pericolul faptelor sale și consecințele acestora este una specifică unei persoane familiarizate cu mediul carceral şi cu un grad nu foarte înalt de instrucţie şcolară sau pregătire profesioanlă, grevată pe o tendinţă de a adopta conduite antisociale.

Individualizarea judiciară a pedepsei se realizează potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 alin. (1) şi (2) din Codul penal.

Caracteristicile psihice şi sociale ale inculpatului prezintă importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social al acestuia şi pentru stabilirea unei pedepse eficiente. Modul de comportare în societate, caracterizat prin disciplina în muncă şi o viaţă conformă cu regulile de convieţuire socială, poate determina concluzia că nu a comis infracţiunea datorită înclinaţiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci în urma unui complex de împrejurari care au contribuit şi determinat inculpatul să se abată de la o conduită generală caracterizată prin respectarea legilor, ordinii publice şi a bunelor moravuri.

Însă, inculpatul este o persoană care nu întruneşte aceste criterii. Din contră, este un element infracţional periculos, care reclamă îndepărtarea sa din societate, pentru a se da eficienţă considerentelor expuse, motive pentru care instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedepsele arătate în secţiunea următoare.

Văzând conţinutul constitutiv al infracţiunii, gravitatea şi pericolul social ridicate ale infracţiunii, elemente care caracterizează un infractor periculos pentru societate, instanţa consideră necesar şi proporţional, pentru resocializarea inculpatului, aplicarea faţă de acesta, în baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor de la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h), j), m) din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a părăsi teritoriul României, dreptul de a se afla sau participa la orice manifestări sportive, culturale ori la orice alte adunări sau manifestări publice), pe o perioadă de cinci ani.

În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h), j), m) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

Pentru a considera astfel, instanţa are în vedere ecoul social puternic al faptei, precum şi necesitatea de a se asigura societăţii, temporar, în acord cu dispoziţiile legale, imperativul că în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi în funcţiile care implică exerciţiul autorităţii de stat, nu se va alege o persoană care a înţeles să manifeste conduite penale de natura celor analizate în precedent şi nu vor fi ocupate de o persoană care a avut asemenea conduite. Pentru a se asigura că inculpatul nu va comite ulterior fapte mai grave decât cele pentru care a fost judecat, prin folosirea de arme, instanţa apreciază că este necesară interzicerea exercitării dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme.

Aceeaşi raţiune este avută în vedere de instanţă şi pentru restrângerea dreptului de a alege, dreptului de a părăsi teritoriul României, dreptului de a se afla sau participa la manifestări sportive, culturale ori la orice alte adunări sau manifestări publice.

Inculpatul a exhibat o conduită penală de o gravitate ridicată împotriva unui agent al statului care a acţionat în cadrul şi limitele conferite de lege, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

O persoană care nu a avut nicio inhibiţie în a comite fapta din cauza pendinte, naşte în percepţia oricărui observator diligent şi informat convingerea că asemenea conduite pot fi cu greu corijate, astfel că restrângerea acestor drepturi este deplin justificată.

Pedepsele menționate sunt corespunzătoare și necesare pentru realizarea scopului pedepsei penale de măsură de constrângere şi mijloc de reeducare, precum şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni şi de formare a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Pedepsele aplicate sunt apte să asigure realizarea funcţiilor de exemplaritate şi de prevenţie individuală a inculpatului şi generală a membrilor societăţii, prin aceea că, faţă de persoanele care săvârşesc infracţiuni, organele judiciare penale iau măsuri adecvate, eficiente şi proporţionale.

Împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor aduc atingere valorilor sociale ocrotite prin normele de incriminare și relevă o periculozitate sporită a infractorului.

O asemenea conduită a inculpatului nu poate fi pusă decât pe seama unei persoane cu un grad scăzut de responsabilitate socială şi juridică, conturate de gradul de instrucţie care nu a înţeles deplin consecinţele la care se expune prin adoptarea unei asemenea conduite infracţionale, deşi a mai fost condamnat anterior.

În condiţiile arătate, dată fiind realitatea socială curentă, doar pedepse exemplare mai pot constitui un resort apt să contribuie la descurajarea membrilor societăţii din a avea conduite penale de genul celei din conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Aşa fiind, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală şi art. 43 alin. (5) din Codul penal, cu aplicarea art. 79 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, săvârşite în recidivă postexecutorie, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea 43 alin. (5) din Codul penal (faptă din 07.10.2020, persoană vătămată N. C., organ de poliţie), va condamna la pedeapsa închisorii de un an şi cinci luni, cu executare în regim de privare de libertate, conform art. 60 din Codul penal, pe inculpatul R C., fiul lui  ......, domiciliat în P...., ....., judeţul Prahova, fără forme legale în comuna F.P., sat M., numărul ..., blocul ..., apartamentul..., județul Prahova, cod numeric personal ....

IV. Atenţionarea inculpatului

Instanţa atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 288 alin. (1) din Codul penal, norme potrivit cărora: „Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.

V. Măsuri preventive

În referire la art. 72 din Codul penal, art. 399 alin. (9) şi art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, constată că inculpatul a fost sub măsuri preventive astfel:

-reţinerea de o zi, între  29.10.2021-30.10.2021,

-arestarea preventivă între 30.10.2021-04.11.2021,

-controlul judiciar între 04.11.2021-până în prezent, şi, în continuare, până la revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive, după caz.

În baza art. 40 din Codul penal, va deduce din pedeapsa închisorii de un an şi cinci luni perioadele în care inculpatul a fost sub măsuri preventive privative de libertate astfel:

-reţinerea de o zi, între  29.10.2021-30.10.2021,

-arestarea preventivă între 30.10.2021-04.11.2021,

În baza art. 399 alin. (1), raportat la art. 211 şi următoarele din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar.

Va menţine măsura preventivă faţă de inculpatul R. C., ..........., pentru infracţiunea pentru care dispune o soluţie de condamnare, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. Durata de 60 de zile curge de la pronunţarea prezentei sentinţe, din .....2022.

În baza art. 215 alin. (3) Cod de procedură penală, va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Raportat la conduita procesuală a inculpatului, văzând condiţiile pentru revocarea măsurii, prevăzute de art. 342 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa consideră că odată cu pronunţarea sentinţei de condamnare în primă instanţă nu încetează temeiurile care au determinat-o.

Este necesară menţinerea măsurii preventive pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată, dar şi a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Măsura preventivă, prin durată şi conţinut este rezonabilă şi proporţională cu restrângerea drepturilor inculpatului într-o societate democratică.

Acuzaţia penală care face obiectul judecăţii este de o gravitate ridicată. Pericolul social al prezumtivei fapte nu s-a estompat. Din contră, subzistă, este actual şi concret, într-o ţară în care infracţiunile de acest fel sunt larg răspândite. Or, pentru prezervarea ordinii publice şi buna desfăşurare a procesului penal, inculpatul va fi menţinut sub control judiciar.

Prin dispunerea, prelungirea şi menţinerea măsurii preventive în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, se urmăreşte prevenirea influenţării conţinutului probatoriu al declaraţiilor date de ceilalţi participanţi la comiterea faptei - indiferent dacă aceştia sunt şi ei acuzaţi sau nu în procesul penal, dacă au dobândit vreo calitate procesuală, al declaraţiilor date de martori - indiferent dacă sunt martori audiaţi la cererea acuzării sau a apărării, dacă vizează latura penală sau civilă, aspectele legate de faptă sau de împrejurările comiterii acesteia, prevenirea distrugerii, alterării, ascunderii sau sustragerii mijloacelor materiale de probă - indiferent dacă au fost ridicate de la faţa locului sau nu, dacă au intrat sau nu în custodia organelor judiciare sau dacă au fost anterior descoperite de acestea. Asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal presupune preîntâmpinarea situaţiilor în care inculpatul, personal sau prin intermediar, exercită presiuni asupra celui vătămat - direct sau indirect (asupra unei rude), prin ameninţări, sugestii insistente, repetate, prin ameninţarea cu săvârşirea unor acte de violenţă fizică îndreptate împotriva victimei sau a membrilor familiei acesteia, şantaj, declaraţii publice nereale cu privire la comiterea faptei, cu scopul de a o influenţa sau intimida - sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu persoana vătămată - prin rugăminţi, prin oferirea unor foloase ori alte asemenea mijloace, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, în general, prin impunerea persoanei vătămate a unei conduite procesuale incorecte prin retractarea unor declaraţii, refuzul de a da declaraţii ori afirmarea unor împrejurări neconforme cu adevărul - fiind vorba despre un acord prin care inculpatul doreşte să interfereze cu buna desfăşurare a procesului penal, să împiedice ori să întârzie tragerea sa la răspundere penală ori să determine angajarea acestei răspunderi pentru o faptă de mai mică gravitate.

Gradul de instrucţie şcolară şi mediul social al inculpatului – relevate de actele şi lucrările cauzei –, precum şi modalitatea concretă de comitere a faptei, determină instanţă să aibă suspiciunea rezonabilă şi legitimă că, odată cu pronunţarea unei soluţii de condamnare în primă instanţă, acesta poate adopta conduite de natura celor enunţate, cu titlu de principiu, anterior.

Aşa fiind, restrângerea drepturilor inculpatului, specifice măsurii preventive în curs, este deplin justificată.

VI. Prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare

Odată cu condamnarea inculpatului, pentru motivele şi împrejurările de fapt reţinute şi expuse pe larg în secţiunile anterioare ale hotărârii, referitoare la gravitatea acuzaţiei penale, instanţa consideră că este necesară şi proporţională dispunerea faţă de inculpat, în baza art. 3, art. 5 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a măsurii prelevării de probe biologice în vederea introducerii în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare de la acest inculpat.

În consecinţă, văzând că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului face parte dintre cele enumerate în mod expres în legea în materie, va dispune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare de la inculpat.

În baza art. 3, art. 5 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, va dispune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare de la inculpat.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 78/2006, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

VII. Latura civilă

În baza art. 25 din Codul de procedură penală, constată că persoanele vătămate N. C. şi T. A. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

VIII. Cheltuieli judiciare

În procedura în faţa instanţei statul a avansat cheltuieli judiciare de 1 300 de lei, care constau în întocmirea, redactarea şi comunicarea actelor procedurale, respectiv în cele ocazionate de resursele umane şi materiale implicate de procedura judiciară penală pendinte.

Prin rechizitoriu procurorul a stabilit în sarcina inculpatului cheltuieli judiciare de 200  de lei, avansate de stat în faza de urmărire penală.

Prin urmare, potrivit art. 274 din Codul de procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata acestor cheltuieli judiciare de 1 500 de lei, faţă de soluţia de condamnare dispusă în cauză.

În baza art. 274 din Codul de procedură penală şi art. 5 din Protocolul nr. 14511/14.02.2019, acordă onorariu parţial de 220 de lei pentru avocatul desemnat din oficiu inculpatului, sumă care rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat ......).

Domenii speta

Spete similare