Plângere contravențională

Sentinţă civilă 1328 din 28.05.2021


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ...03.2021, sub nr. .......2021, petentul Z.M., în contradictoriu cu intimata C.N.A.I.R.- S.A., prin subunitatea CESTRIN, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria...... nr......, precum și exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, potrivit procesului-verbal de constatare a contravenției menționat, la data de ......2014, ora 09:49, vehiculul categ. A cu nr. de înmatriculare ......., care ar aparține petentului, ar fi circulat pe DN 67 km 94+900, în localitatea Copăcioasa, fără a deține rovinietă valabilă. A mai precizat că procesul-verbal atacat nu i-a fost comunicat la domiciliu prin intermediul Poștei Române.

În continuare, petentul a învederat că autoturismul în cauză i-a aparținut, însă între petent și numitul D.M.A. a intervenit contractul de vânzare-cumpărare, prin care petentul a vândut autoturismul marca ..., cu nr. de înmatriculare .... celui din urmă. A susținut, de asemenea, că autoturismul a fot radiat din evidențele fiscale ale Primăriei Ploiești, pe raza căreia petentul a avut domiciliul, cu ocazia înstrăinării.

A mai arătat petentul că autovehiculul mai sus-menționat nu se mai află în proprietatea sa din data de .........2013, de la acea dată noul proprietar fiind numitul D.M.A., care nu și-a onorat obligația de a transcrie dreptul de proprietate, acesta fiind în realitate persoana care trebuie sancționată, iar nu petentul, care nu a condus autoturismul.

În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002 și Decizia  ÎCCJ nr. 4/2018.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: procesul-verbal contestat, contract de vânzare-cumpărare, dovadă comunicare, proces-verbal privind cheltuielile de executare silită, somație nr........., titlu executoriu nr. ..........., certificat de atestare fiscală.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G.  nr. 80/2013, conform chitanței atașate la dosar (f. 6).

La data de ....04.2021, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale pentru procesul-verbal de constatare a contravenției seria ............, prin raportare la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

În motivarea excepției, intimata  a arătat că procesul-verbal contestat a fost comunicat petentului la data de .......2014, conform dovezii de comunicare anexate, iar plângerea acestuia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de ......2021, peste termenul legal de 15 zile de la data comunicării. Totodată, a susținut că procedura de comunicare a fost făcută cu aplicarea art. 27 din O.G. nr. 2/2001, inclusiv a orientării impuse de către I.C.C.J. prin Decizia nr. 10/2013, prin afișare, ulterior încercării de comunicare prin poștă.

Astfel, a învederat intimata că procesul-verbal i-a fost comunicat petentului la adresa sa, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă, nefiind găsit la adresă, pentru semnarea confirmării de primire, ulterior, s-a recurs la a doua modalitate de comunicare, respectiv afișare, conform îndrumărilor Deciziei nr. 10/2013 a I.C.C.J.

A mai subliniat intimata că procesul-verbal a fost comunicat la adresa furnizată de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, conform dispozițiilor O.G 15/2002, singura bază de date privind utilizatorul vehiculului la care are acces, conform legii, la adresa înregistrată de către petent la data înmatriculării autovehiculului.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenţionale, ca neîntemeiată, și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.

Intimata a arătat că, în fapt, la data de ......2014, pe DN 67 km 94+900, pe raza localității Copăcioasa, vehiculul cu nr. de înmatriculare .......... aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă. Întrucât, potrivit art. 8 alin. (1) O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, la data de .......2014, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției seria ......... de către CNAIR-S.A., prin subunitatea Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică – CESTRIN, fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale, în cuantumul prevăzut de Anexa 2 a O.G. nr. 15/2002.

Totodată, intimata a precizat că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În acest sens, a susținut că, prin raportare la art. 7 din Legea nr. 455/2001 și la art. 19 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale la data întocmirii, acesta conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator G.S.C., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

A mai arătat intimata că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului S.I.E.G.M.C.R., contravenienta fiind identificată pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor. De asemenea, a învederat intimata că O.G. nr. 15/2002 prevede obligația legală a acesteia de a încheia procesul-verbal de constatare a contravenției pe baza datelor furnizate de M.A.I. -D.R.P.C.I.V., fără a fi permis accesul la o altă bază de date, iar intimata nu a făcut decât să respecte rigorile legii.

În continuare, intimata a învederat că, având în vedere contravenția sancționată constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, responsabilitatea achitării taxelor este stabilită prin lege în sarcina persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului surprins a circula fără rovinietă valabilă și care are în proprietate autovehiculul sau care, după caz, îl poate folosi în baza unui drept legal, respectiv în sarcina petentului Z.M., conform informațiilor furnizate de MAI - D.R.P.C.I.V.

În drept, intimata a invocat dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Decizia ICCJ nr. 4/2018, precum și prevederile Codului de procedură civilă.

În susţinerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, atașând la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: planşa foto obţinută cu sistemul SIEGMCR, autorizaţia de control a agentului constatator, dovada de comunicare a procesului-verbal contestat, procesul-verbal atacat.

Sub aspect probatoriu, la termenul de judecată din data de 21.05.2021, instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 10 din O.G. nr.15/2002, „ contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.”, iar conform art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Întrucât, în prezenta cauză, procesul-verbal contestat a fost încheiat în lipsa contravenientului, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora procesul-verbal se comunică prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operaţiunea de afişare urmând a fi consemnată într-un proces-verbal, semnat de cel puţin un martor.

De asemenea, va avea în vedere și interpretarea oferită prin Decizia ICCJ nr. 10/2013 privind examinarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat:  „ Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire. Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.”.

Raportat la prezenta cauză, instanţa reține că procesul-verbal atacat  a fost comunicat la domiciliul petentului mai întâi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aspect ce reiese din copia plicului atașată la dosar (f.38 verso) coroborată cu avizul de înştiinţare nr. ........., prin care i s-a pus în vedre petentului ca în termen de 5 zile lucrătoare după data avizării să se prezinte la oficiul poştal pentru a-şi ridica corespondenţa cu nr........... (f.39). Deoarece petentul nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru a-şi ridica corespondenţa, intimata a procedat apoi la comunicarea procesului-verbal prin afişare la domiciliul petentului, la data de .........2014, astfel cum reiese din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare din data de .......2014 (f. 39).

Din mențiunile existente pe copia plicului atașată la dosar (f.38 verso), în avizul de înştiinţare  nr. .......... (f. 39), precum și în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare din data de 18.08.2014 (f. 39) rezultă că intimata a procedat la comunicarea procesului-verbal contestat la adresa din ....................

Or, analizând extrasul din baza de date DEPABD (f.45), instanța constată că petentul Z.M. și-a schimbat domiciliul anterior efectuării comunicării de către intimată, figurând cu domiciliul activ în................. din data de ............ 2013, domiciliul anterior al petentului aflându-se până la această dată în ...................

În continuare, instanța reține că, urmare a comunicării către petent a somației aferente dosarului de executare nr. ......... (f.23), a titlului executoriu nr. .......... (f.24) și a procesului-verbal privind cheltuielile de executare silită (f. 22) emise de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, la data de ...02.2021, petentul a adresat o cerere Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, prin care a solicitat eliberarea copiilor proceselor-verbale cu care figurează în evidențele fiscale ale S.P.F.L. Ploiești (f. 47). Conform mențiunii din cuprinsul cererii, petentul a primit copiile solicitate la data de ....03.2021.

În consecință, susținerile petentului potrivit cărora procesul-verbal contestat a fost comunicat la vechea adresă de domiciliu, motiv pentru care a luat cunoștință de acesta de la arhiva S.P.F.L. Ploiești, în urma primirii somației nr. .......... la actualul domiciliu, sunt confirmate de situația de fapt expusă anterior, ce reiese din coroborarea înscrisurilor menționate.

Astfel, instanța reține că petentul a luat cunoștință în mod efectiv de existența și conținutul procesului-verbal seria .........., la data de ....03.2021, plângerea contravențională fiind introdusă pe rolul instanței la data de ....03.2021.

În acest context, instanța se va raporta la considerentele Deciziei ICCJ nr. 10/2013 privind examinarea recursului în interesul legii, în cadrul cărora instanța supremă a subliniat necesitatea de i se conferi contravenientului posibilitatea de a cunoaște efectiv actul încheiat, precum şi data comunicării acestuia, pentru a-şi formula apărările (plângerea contravenţională, excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale), în contextul în care întreaga procedură de sancţionare şi, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenţie trebuie să respecte garanţiile art. 6 paragraful 1 CEDO, dată fiind asimilarea materiei contravenționale unei proceduri penale, pe plan național, după cum se desprinde din jurisprudența CEDO (Hotărârea privind cauza Anghel c. României, no 28183/03, 4 oct. 2007).

Or, o comunicare formală la domiciliul anterior al petentului, unde acesta nu locuia, chiar cu respectarea orientării impuse de către ICCJ prin Decizia nr. 10/2013, prin afișare, ulterior încercării de comunicare prin poștă, nu întrunește exigențele dreptului la un proces echitabil, ce presupune, printre altele, cunoașterea efectivă a actului încheiat și a datei comunicării, în vederea respectării dreptului la apărare al petentului, garanții procedurale consacrate de art. 6 CEDO și reiterate în cuprinsul Deciziei ICCJ nr. 10/2013, după cum s-a arătat anterior.

Față de toate considerentele expuse, instanța conchide că termenul de 15 zile pentru formularea plângerii contravenționale împotriva procesului-verbalseria.... a început să curgă la data de .....03.2021, respectiv la momentul comunicării efective către petent a actului atacat.

Astfel, raportat la data introducerii acțiunii.....03.2021, instanța apreciază că plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care va respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, și va trece la analiza legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal contestat, în conformitate cu art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001.

Analizând întreg probatoriul administrat pe fondul cauzei, instanţa reţine că procesul-verbal atacat este nelegal și netemeinic, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria.... (f.20), petentul Z.M. a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr.15/2002 şi sancţionată de art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În concret, s-a reținut la data de .....2014, ora 09:49, vehiculul categ. A cu nr. de înmatriculare ........., aparținând petentului, a circulat pe DN 67 km 94+900, în localitatea Copăcioasa, fără a deține rovinietă valabilă.

În drept, sub aspectul legalităţii, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravenției, instanţa apreciază că acesta nu cuprinde una dintre mențiunile esențiale expres prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv semnătura agentului constatator.

Astfel, instanța reține că în cuprinsul procesului-verbal atacat se menționează că actul a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale H.G. 1259/2001 de către agentul constatator G.S.C., în baza certificatului emis la data de .....2013 de Certsign S.A.

Or, din interpretarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică reiese că un înscris ce cuprinde semnătura electronică respectă condițiile de validitate impuse de lege dacă respectivul înscris este generat în formă electronică. De asemenea, conform art. 4 pct. 2 din aceeași lege, „ înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.

 Deși potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001 actul în format electronic ce poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat unui înscris sub semnătură privată, acesta este destinat exclusiv folosirii în sistemul electronic.

Cum procesele-verbale contravenţionale emise în temeiul O.G. nr. 15/2002 sunt generate şi semnate electronic, însă nu sunt transmise contravenienţilor prin intermediul unui sistem electronic, pentru a fi valabil întocmite prin existența semnăturii electronice, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale, conform art. 10 O.G. nr. 15/2002 coroborat cu art. 27 din O.G. nr. 2/2001, acestea trebuie să fie semnate olograf de către agentul constatator. Aceeași orientare a fost consacrată și ulterior încheierii actului contestat, prin Decizia ICCJ  nr. 6/2015, pronunțată în  recurs în interesul legii.

Prin urmare, lipsa semnăturii olografe a agentului constatator atrage nulitatea absolută a procesului-verbal atacat, vătămarea fiind prezumată.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contravenţional, instanța reține că în mod greşit i-a fost imputată petentului fapta contravenţională din data de .......2014, acesta nemaifiind proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare ........încă din data de ..........2013.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Din coroborarea dispoziţiilor art. 8 alin. (5) şi art. 1 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, rezultă că are calitatea de subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) utilizatorul vehiculului, și anume persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate.

De asemenea, instanța reține că, potrivit Deciziei nr. 4/2018 pronunțate în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 8 alin. (1) rap. la art. 7 și art. 1 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 15/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator și de subiect activ al contravenției constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, iar dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun.

În prezenta cauză, la data de ........2013, între petentul Z.M., în calitate de vânzător, și numitul D.M.A, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare sub semnătură privată având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului marca ........, cu nr. de înmatriculare.........., așa cum rezultă din  cuprinsul contractului atașat la dosar (f. 19). Vehiculul a fost scos din evidențele fiscale ale Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești încă din data de .......2013, după cum reiese din procesul-verbal atașat la dosar (f.46)

Potrivit art. 1650 alin. (1) C.civ., vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească. De asemenea, conform art. 1674 C.civ., cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă.

Întrucât reprezintă un înscris sub semnătură privată, în sensul art. 273 alin.(1) C.proc.civ., contractul de vânzare încheiat între petentă și cumpărător produce efecte între părţi de la data încheierii lui. Data contractului devine opozabilă altor persoane numai din ziua în care aceasta a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de art. 278 C.proc.civ., printre care și modalitatea prevăzută la alin. (1) pct. 2 al dispoziției legale menționate: „ din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre aceasta menţiune pe înscrisuri”.

Prin urmare, faţă de natura consensuală a contractului de vânzare încheiat între petent și cumpărător, prin simpla încheiere a acestuia s-a transferat dreptul de proprietate asupra vehiculului în discuție. Totodată, conform art. 278 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.,  prin înregistrarea contractului Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești în data de ......2013, contractul de vânzare a dobândit dată certă, acesta fiind opozabil intimatei CNAIR S.A. începând cu data de .....2013.

Astfel, la data la care s-a reţinut în procesul-verbal că petentul ar fi săvârşit fapta contravenţională, respectiv ....2014, ora 09:49, acesta nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului marca ......, având nr. de înmatriculare .............nemaiavând nici atributul folosinţei.

În continuare, instanța reține că obligaţia înscrierii datelor noului proprietar în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar aparţine cumpărătorului, care trebuie să procedeze la executarea obligației în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, astfel cum rezultă din art. 11 alin. (4) O.U.G. nr. 195/2002.

În consecință, numitul D.M.A. avea obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, respectiv de la .....2013, să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, inclusiv să opereze modificările necesare în certificatul de înmatriculare.

În acest context, instanța apreciază că apărările intimatei, conform cărora, atâta timp cât petentul este menționat ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, conform evidențelor Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, acestuia îi revine responsabilitatea de a achita rovinieta, sunt neîntemeiate.

Petentul a făcut dovada transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului anterior datei săvârșirii contravenției, așa cum s-a arătat, motiv pentru care acesta a pierdut calitatea de utilizator, în sensul O.G. nr. 15/2002, și, implicit, de subiect activ al contravenției constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, fiind incidente cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 4/2018, pronunțate în recurs în interesul legii.

Prin urmare, față de considerentele anterior expuse, instanța constată că petentul nu poate fi sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei de a circula fără a deţine o rovinietă valabilă, reținând totodată netemeinicia procesului-verbal atacat.

Așadar, față de toate considerentele expuse anterior, instanța apreciază procesul-verbal atacat drept nelegal și netemeinic, astfel că, în baza art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravenţională, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției seria ............. şi va exonera petentul de obligația de plată a amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicate prin procesul-verbal anulat.