Anulare ordonanță de plată. Lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea pronunţată la data de 23.10.2015 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 92048/299/2015, instanţa a respins cererea prin care creditoarea SC ES SRL a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată prin care debitoarea IGR să fie obligată să achite suma de 140.909,08 lei reprezentând c/val facturi neachitate şi suma de 12.681,90 lei reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1014 alin. 1 C.pr.civ. pentru emiterea unei ordonanţe de plată, deoarece creanta invocata de catre creditoare nu este certă şi lichidă, simpla semnătură de primire inserată in cuprinsul facturilor fiscale anexate cererii de chemare in judecată nu face dovada acceptării la plată a facturilor, deoarece nu este mentionat niciun nume sau calitate a persoanei semnatare, pentru a putea angaja contractual debitoare.

Împotriva încheierii pronunţate la data de 23.10.2015 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 92048/299/2015, petenta-creditoare SC ES  SRL a formulat, în termen legal, cerere in anulare.

Analizand criticile formulate de petenta-creditoare prin cererea în anulare, instanta apreciază aceste critici ca fiind neîntemeiate.

Astfel, conform art. 1014 Cod proc. civ., instanța poate emite o ordonanță de plată pentru creanțele certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Potrivit art. 662 Cod proc. civ., creanța este certă, atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, lichidă, atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și exigibilă, dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Art. 1021 CPC prevede: „ (1)Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere.

(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.”

Potrivit art. 1024  alin. 2 Cod proc. civ., cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.021 alin. (1) şi (2), precum şi împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. (1).

În speţă, creditoarea SC ES SRL a emis pe numele debitoarei IGR facturi în valoare totală de 140.909,08 lei.

Din materialul probator administrat nu se poate stabili cu certitudine dacă debitoarea datorează creditoarei suma pretinsă cu titlu de debit, întrucât creanţa în cuantum de 140.909,08 lei nu rezultă dintr-un contract încheiat între părţi, iar debitoarea a învederat ca semnatura aplicata pe facturi la rubrica „semnătură de primire” aparţine unui fost salariat al institutului, care nu avea calitatea de a primi aceste documente. Referitor la susţinerile creditoarei din cererea de chemare în judecată, în sensul că facturile ar fi fost emise pe baza comenzilor înaintate de debitoare, se constată că societatea creditoare nu a depus la dosar aceste comenzi, deşi sarcina probei îi revenea, potrivit art. 249 C.pr.civ.

În aceste condiţii, sumele pretinse de creditoare cu titlu de debit nu constituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în sensul art. 662 alin. 2, 3 şi 4 C.prc.civ.

Fata de aceste imprejurari, instanţa consideră că, în lipsa unui probatoriu mai amplu, nu se poate stabili existenta si cuantumul exact al sumei datorate de către debitoare. Asadar,  pentru analiza condiţiilor de angajare a răspunderii debitoarei, este necesară administrarea unui probatoriu mai amplu(interogatoriu, martori, expertiză contabilă), de natură a lămuri raporturile exacte dintre părţi, ceea ce excede procedurii sumare a ordonantei de plată.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, reprezentând daune-interese moratorii, instanţa reţine că, fiind vorba despre o clauză penală (astfel cum este definită de prevederile art. 1538 Cod civil) existenţa acesteia trebuie să rezulte neîndoielnic dintr-un contract valabil asumat de părţi în acest sens, dovadă care nu a fost făcută în cauză.

Având în vedere considerentele expuse, va respinge cererea in anulare ca neîntemeiata, petenta-creditoare având posibilitatea de a uza de procedura dreptului comun pentru realizarea creantei sale.

Domenii speta

Spete similare