Contestaţie la executare - constatare clauze abuzive

Hotărâre 626 din 02.10.2020


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 14.02.2020, contestatoarea debitoare SA a formulat în contradictoriu cu intimații IF şi PF, contestație la executare, prin care a solicitat:

1- constatarea clauzelor abuzive din contractual de credit 465129526/09.04.2017 şi anularea acestora:

 - Pct. I. Comision unic 1.170 lei;

-art. 9 Clientul va efectua plata in rate săptămânale către Provident in mod corespunzător si la timp, in conformitate cu prevederile contractului de credit. De la scadenta oricăror sume datorate în baza prezentului contract clientul este pus de drept in întârziere, fără nici o altă formalitate prealabilă sau ulterioară.

Provident va raporta la Biroul de Credit informații referitoare la orice întârzieri ale clientului mai mari de 30 zile, în îndeplinirea oricărei obligații restante

Clientul va plăti o dobânda penalizatoare (standard) calculată pe baza procentului fix al dobânzii contractuale la care se adaugă 3 puncte procentuale (un procent de 3%, iar aceasta dobândă penalizatoare este aplicata la principalul (suma împrumutată) restant. Dobânda penalizatoare (standard) se va acumula de la o zi la alta si va fi calculate de la data scadentei si pana la data achitării integrale de cadre clientul a sumei datorate, in mod proporțional, in baza unui an de 365 zile

- art.15.... Încălcarea de către Client a oricăreia dintre obligațiile menționate mai sus...,sau înregistrarea unui număr de 90 zile consecutive de întârziere la plata ratelor contractuale este considerat caz de culpa grava a Clientului. Intr-un astfel de caz Provident va avea dreptul, printr-o simpla notificare scrisa, transmisa clientului, utilizând una sau mai multe dintre datele de contact ale acestuia după caz, (adresa de reședință, telefon, email etc) sa declare scadenta anticipată a tuturor sumelor datorate de către client in baza acestui contract. De la data declarării scadentei anticipate clientul pierde beneficiul rambursării in rate si devin aplicabile prevederile dobânzii penalizatoare menționate la art. 9, care va fi, in acest caz, calculată pe baza procentului fix al dobânzii la care se adaugă 2 puncte procentuale ( procent 2%). În toate cazurile de declarare a scadentei anticipate a creditului cuantumul dobânzilor penalizatoare nu va depăși valoarea principalului restant a acea dată;

-art. 16. Provident va avea dreptul ca prin notificarea de la art. 15 sau printr-o notificare scrisa sa rezilieze de drept prezentul contract fără nicio alta formalitate si fără a recurge la o instanţă judecătorească, în cazul încălcării de către client a obligațiilor sale esențiale, fără ca aceasta reziliere sa aducă atingere dreptului Provident de a obține de la Client orice sume datorate cu orice titlu de acesta din urmă în baza prezentului contract;

-art. 17.....Provident nu va fi ţinută răspunzătoare pentru consecințele ce decurg din neprimirea de către client a notificărilor respective;

-art. 18: Clientul nu are dreptul de a transmite către terți drepturile si/sau obligațiile care decurg din acest contract de credit fără aprobarea prealabila scrisa din partea Provident;

-art. 21: totodată clientul înțelege si este de acord ca prin semnare acestui contract devine singura persoana responsabila si obligata la restituirea către Provident a tuturor sumelor prevăzute in contract si in cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale Provident are dreptul sa ia toate masurile legale pentru recuperarea sumelor datorate de către client, prezentul contract fiind titlu executoriu in condiţiile legii;

-art. 24: Clientul este de acord ca Provident are dreptul de a transfera ori cesiona integral sau parţial contractul de credit, precum şi drepturile şi obligaţiile sale rezultând din ori în legătură cu acest contract de credit fără aprobarea clientului;

2. - anularea executării silite din dosarul execuțional nr.125/2019 al RC pentru suma de 9.644,5 lei, compusă din 8.450,95 lei debit + 1.193 lei cheltuieli de executare;

3. - anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 159/28 februarie 2019 din dosar 355/310/2019, a somației din 14.03.2019, precum si a tuturor actelor de executare subsecvente, respectiv a întregii executări (poprirea salariuluipentru suma de 9.644,5 lei;

4. - suspendarea executării pana la rămânerea definitivă a contestației la executare;

5. - întoarcerea executării silite;

6. - cu cheltuieli de judecata.

În motivare, contestatoarea invocă, pe cale de excepție autoritatea de lucru judecat pentru clauzele abuzive menționate anterior, faţă de sentinţa civila nr. 7891/19.12.2016 a Judecătoriei Sector 1 București, sentința civilă nr. 1090/4.01.2019 din dosar 1823/329/2018, dosar 11845/280/2018.

Pe fondul cauzei, susține că respectivele clauze abuzive din contract sunt nule/anulabile conform Legii 193/2000, prezenta contestație fiind făcută in temeiul Deciziei CJUE Curtea a Noua 75/2019.

Având in vedere prevalența dreptului comunitar asupra dreptului național, contestația se poate face si peste termenul de 15 zile, atunci când se invoca clauzele abuzive din contract.

Se mai susţine de către contestatoare că nu a fost notificata declararea scadentei anticipate, nu a fost transmisa notificarea privind cesiunea de creanță, nu exista nici un înscris din care sa rezulte valoarea sumei de executat.

Menţionează că nu a încheiat niciun contract cu IF, iar PR putea cesiona cel mult o creanță, nicidecum contractul.

Se arată că nici IG si nici IR nu au drept de desfășurare activități de creditare pe teritoriul României.

Contractul de credit încheiat cu PR nu constituie titlu executoriu si pentru IF, iar contractual de cesiune de asemenea.

Contractul de credit a fost încheiat cu PR in data de 09.04.2017. Datorita unor probleme financiare nu a mai putut plăti.

Durata creditului a fost de 90 săptămâni, începând cu 9.04.2017. La data de 19.02.2019, când IF depune cerere de executare silita trecuseră 97 de săptămâni. Or, in conformitate cu reglementările legale, creditul se declara anticipat  după 90 de zile de la scadenţă.

Nu se specifica sumele plătite pana la data de 19.02.2019. Solicită emiterea unei adrese către PR, care sa specifice: data cesiunii de creanță, daca a cesionat creanța sau contractual de împrumut; data ultimei plăți, soldul acestuia.

Prin Decizia 196/2014 Tribunalul Specializat Cluj precizează ca cesiunea unui contract de credit bancar nu are valoare de titlu executoriu decât intre contractanții inițiali, nu intre cesionar si debitorul cedat.

Susţine că PR nu a informat-o niciodată cu privire la scadenţa anticipată a creditului si nici nu a primit notificări privind o eventuală cesiune.

Mai mult, cesiunea implica o creanță certa, lichida si exigibila, neputând fi purtătoare de dobânzi.

Solicită instanței sa emită o adresa către IF, din care sa rezulte autorizarea sa pe teritoriul elvețian pentru activitățile prevăzute in Regulamentul UE 575/2013, in lipsa acesteia activitatea pe teritoriul României fiind ilegala, chiar in condițiile avizării de către AC.  IF are obligaţia de a fi autorizata prealabil in tara de origine, Elveția, conform Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului.

Recuperatorii de creanțe care acționează in Romania din afara tarii desfășoară activitate de investiții cu titlu profesional conform directivei mai sus numite si astfel au obligația de a fi autorizaţi nu doar in Romania, ci si in tara de origine, lucru ce nu s-a întâmplat.

În acest sens invocă dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 99/2006, ale art. 4 din Directiva 2014/65/UE, cât şi ale art. 5 din Regulamentul nr. 575/2013, normele de drept european fiind prioritare dreptului naţional.

In drept: 430-431 NCPC, art.704, 711, 713,718 NCPC, art. 45 lit. f din OUG 80/2013.

Intimata PR a formulat întâmpinare la contestația la executare formulată de reclamantă, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare.

Cu titlu de aspecte de fapt prealabile, se arată de intimată că la data de 09.04.2017 reclamanta a încheiat contractul de credit nr. 465129526, pentru acordarea sumei de 6000 de lei, pe o perioadă de 90 de săptămâni, rata săptămânală, menționată la lit. H pe prima pagină este de 120,73 lei, iar valoarea totală de plată menționată în cuprinsul contractului la lit. F pe prima pagină este de 10865,14 Iei fiind formata din: (1) Suma împrumutată (6000 ł (2) Costul total al împrumutului (4865,14,28 lei, din care 200 lei comision de analiza, 421S,14 lei" dobânda fixa totala si 450 de lei comision de administrare a creditului).

Pentru contractul menționat mai sus, reclamanta a efectuat plăți în valoare totala de doar de 3.302,59 lei, neacoperind nici măcar suma împrumutată, ultima plata fiind efectuata în data de 25.02.2018, în valoare de 100 lei.

Prin urmare, o simpla operație matematică de scădere din valoarea totală de plată de 12035,14 lei (suma ce include și comisionul unic în valoare de 1170 lei) și suma efectiv plătită de 3.302,59 lei, reprezintă suma rămasă de plată, adică debitul aferent acestui contract de credit, respectiv suma de 8732,55 lei. Scadența anticipata a fost declarata la data de 27.07.2018, debitorul fiind înștiințat prin notificarea de întârziere la plata, unde diferența de plata rămasă în urma trecerii pe scadență anticipată este de 8,450.95 lei, notificare care menționează și alte două contracte de credit care au debite neachitate de către reclamantă, debitorul fiind atenționat in mai multe rânduri asupra restantelor de plată, prin notificarea de plată/chemare la reconciliere, etc.

Se mai arată că suma datorată nu s-a majorat, valoarea acesteia fiind determinată șl cunoscută reclamantei de la semnarea contractului, nemodificându-se pe perioada derulării contractului și nici ulterior până la cesionarea creanței, întrucât nu a aplicat dobânda legală penalizatoare/daune moratorii, la care ar fi fost îndreptățită, potrivit prevederilor Codului Civil.

Referitor la alegațiile reclamantei cu privire la excepția autorităţii de lucru de judecat, se arată că, potrivit art. 431 C proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de către aceeași parte, articolul invocat fiind aplicabil în situația în care două sau mai multe procese sunt în curs, este cu atât mai valabil în situația în care unul din procese a fost soluționat irevocabil.

Se arată de intimată că în speța de față nu avem tripla identitate de obiect, părți și cauză, astfel se impune ca excepția să fie respinsă.

Invocă intimata excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la contestația la executare, susţinând că prin contractului de vânzare creanțe din data de 17.09.2018, toate creanțele datorate în temeiul contractului de credit s-au cesionat către IF, societate înregistrată și care funcționează în conformitate cu legile din Elveția.

Reclamanta a fost notificată, așa cum rezultă din documentele atașate, despre modificarea creditorului și faptul că actualul creditor, în raport cu această creanță, este IF, reprezentat la momentul notificării de IR.

Art. 1578 din Noul Cod civil simplifică sistemul de publicitate a cesiunii față de debitor. Astfel, una din modalitățile prin care se asigură opozabilitatea față de debitor este comunicarea scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic.

Mai mult decât atât, chiar prin formularea contestației la executare și împotriva IF, reclamanta recunoaște implicit că cesiunea de creanțe a devenit efectivă și produce efecte şi că avea cunoștință despre cesiunea intervenită.

Pe cale de consecință, creanța fiind transferată/cesionată către IF, procedura de executarea silită a fost demarată de către acesta, în calitate de creditor, care deține calitatea procesual pasivă în procesul inițiat de către reclamantă.

Având in vedere atât efectele contractuale, cât și cele legale, potrivit cărora cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătura cu creanța cedată (art.1.568 Cod civil), consideră că nu poate avea calitate procesual pasivă în acest proces, întrucât nu mai deține calitatea de creditor al reclamantei, nemaiavând cu acesta, în prezent, niciun raport juridic, care să derive din contractul de credit.

Totodată, acest principiu este aplicat conform 1582 Cod Civil „Debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului." și în cazul relației dintre cesionar și debitorul cedat.

Cu alte cuvinte, nemodificându-se natura și conținutul obligației, ci doar titularul dreptului de creanță, debitorul are fată de noul creditor obligațiile pe care le avea fată de creditorul inițial. Corelativ, debitorul va avea față de cesionar și toate mijloacele de apărare pe care Ie deținea împotriva cedentului.

Astfel, odată cu transferul dreptului de proprietate asupra creanței, între cedent (în cazul de față subscrisa) și debitorul cedat (în cazul de față Contestatoarea), nu mai există niciun raport juridic, toate efectele juridice ale contractului de credit producând efecte doar fată de actualul creditor, respectiv IF.

În concluzie, cum potrivit art. 36 C. proc. CIV, ”calitatea procesuala rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății", consideră că această identitate între persoana pârâtului si persoana chemată a răspunde pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată nu există, întrucât creanța deținută de intimată, rezultată din contractul de credit încheiat cu reclamanta a fost transferată în patrimoniul cesionarului IF.

Astfel, solicită a se avea în vedere faptul că nu este parte in dosarul execuțional, procedura de executare silita fiind demarata la cererea noului creditor, IF.

Referitor la pretinsul caracter abuziv al clauzelor contractuale referitoare la costuri, invocă excepția inadmisibilității cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale direct într-o contestație la executare, nefiind întrunite cerințele legale prevăzute de art. 713 alin. 2 C. proc. civilă, potrivit cărora „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui."

Or, este de observat ca valabilitatea clauzelor contractului de credit se poate pune în discuție numai printr-o acțiune în constatarea nulității acestor clauze în conformitate cu cele menționate expres în Legea nr, 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori, astfel încât contestația la executare având ca obiect anularea clauzelor contractuale este inadmisibilă,

Întrucât, nimic nu se opunea ca debitoarea contestatoare să invoce încă de la încheierea contractului de credit, caracterul abuziv al clauzelor contractuale, fie pe calea prevăzută de Legea 193/2000 prin sesizarea organelor de control în domeniul protecției consumatorilor, fie pe calea unei acțiuni în anulare.

Având în vedere că nimic nu se opunea ca reclamanta să invoce încă de la încheierea contractului, caracterul abuziv al clauzelor contractuale, apreciază ca niciuna din cele doua condiţii menționate mai sus nu este îndeplinită şi, pe cale de consecință, admiterea exceptiei inadmisibilității cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, direct, într-o contestație la executare și respingerea acestui capăt de cerere cu privire la constatarea caracterului abuziv al acestor clauze.

Potrivit jurisprudenței CEDO „o executare silită nu trebuie să se transforme într-o judecată asupra fondului".

 Pe fondul cauzei, arată intimata, referitor la caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit că reclamanta contestatoare face simple afirmații referitoare la asa-zisul caracter abuziv al clauzelor referitoare la costuri, fără a aduce vreun argument de fapt si/sau de drept care sa susțină cererea sa, astfel ca, în opinia sa, aceasta nici nu ar trebui considerata de către instanță ca un petit distinct.

Susţine intimata evidența simplității și caracterul inteligibil gramatical si economic al tuturor clauzelor contractuale, ce nu pot fi negate.

Clauza contestată prin cererea de chemare în judecată poate fi grupată în categoria clauzelor care reglementează diferitele componente de cost și mecanismele lor. Astfel, pentru redarea condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 redăm în continuare claritatea și caracterul necesar / sine qua non al clauzei atacate.

Clauza de la litera I de pe prima pagină a contractului de credit, face corp comun cu articole 26 — 30 din contract care vin să lămurească tipul de serviciu prestat de Subscrisa pentru a componentei de cost după cum urmează:

Art. 26 - 30 din contract sunt incluse într-o secțiune finală, distinctă a Contractului de credit, intitulată cum nu se poate mai clar și mai simplu: ”Clauze aplicabile doar în cazul în care Clientul solicită expres serviciul opțional și auxiliar de gestionare la domiciliu a creditului (26-30)” .

Articolul 26 descrie pe larg în ce anume constă serviciul prestat de Subscrisă pentru perceperea comisionului de gestionare a creditului la domiciliu, care este definit ca un ”serviciu auxiliar și opțional oferit contra cost” încă de la început. Se explicitează că pentru prestarea acestui serviciu se percepe acest comision unic / de gestionare la domiciliu. Mai mult, se precizează și că 40% din valoarea lui totală este datorată Ia data semnării contractului de credit pentru prestațiile viitoare (la acel moment) aferente acestui serviciu, însă va fi eșalonată pe parcursul derulării împrumutului.

Or, astfel cum reiese din situația informatizată a plăților, agenții subscrisei s-au prezentat Ia domiciliul contestatoarei In fiecare săptămână de la semnarea contractul de credit. Reclamanta recunoaște, astfel, efectivitatea serviciului prestat.

Art. 27 - 30 din contract vin să completeze ipoteza specială / opțională în care plățile sunt făcute în numerar, prin intermediul agenților subscrisei, care se deplasează Ia domiciliul împrumutatului, pentru a explicita cine anume poate elibera debitorului, chitanțele liberatorii.

De aceea arătăm că dna. Ş nu poate pretinde în mod rezonabil că nu a înțeles semnificația gramaticală și economică a semnării contractului, în baza căruia trebuia să ramburseze săptămânal suma de 133,73 lei, pe o perioadă de 90 săptămâni, ca în ultima săptămână să albă de plată 133,17 lei, sau că nu a înțeles care este întinderea obligațiilor sale de plată referitor la comisionul unic pentru serviciul opțional și auxiliar de gestionare Ia domiciliu a creditului de 1170 Lei (clauzele de la litera I și, de la art. 26 - 30).

Mai mult, contestatoarea nu numai ca a fost informată încă de la semnarea contractului de credit în privința costurilor contractului de credit, dar i s-a oferit și posibilitatea de a se retrage din contractul de credit (clauzele de la art. 13 și 14) sau de a renunța la serviciul de gestionare la domiciliu a creditului și implicit, la comisionul unic (clauzele de la 27).

În privința acesteia, subliniază că acest comision unic este prezentat în contractul de împrumut nu doar în mod complet și corespunzător, ci este si detaliat în ceea ce privește dreptul de opțiune, dreptul de renunțare la acest serviciu, valoarea fixă a comisionului și alți termeni necesari pentru ca un consumator să poată înțelege toate implicațiile optării pentru acest serviciu,

Reiterează faptul că acest serviciu și comisionul unic aferent nu sunt incluse în negotium-ul în mod implicit, ci devin efective numai la cererea și acțiunea clientului de a-și exprima opțiunea în sensul că dorește să beneficieze de acest serviciu.

Mai mult, raportându-ne la prevederile legii nr. 193/2000 care conține o anexă cu exemple de clauze abuzive nu am identificat nicio clauză care poate fi considerată similară cu clauzele aferente plății comisionului unic aferent serviciului.

Intimata arată că depune la dosarul cauzei înscrisuri privind situația plăților efectuate de reclamantă, conform contractului de credit, tocmai pentru că serviciul de administrare a fost prestat concomitent cu derularea săptămânală a rambursării / a perioadei de rambursare.

Menţionează că dna. S nu a negat niciodată că intimata nu ar fi prestat serviciul de gestionare la domiciliu, ci doar s-a rezumat la a susține că nu a înțeles / că nu a fost indicat / explicat în ce constă serviciul prestat. De altfel şi celelalte clauze invocate a fi drept abuzive au fost doar o enumerare, fără a indica vreun prejudiciu suferit.

Însă, raportat și la dovezile atașate prezentei întâmpinări, constând în situațiile ţinute de creditoare pe suport informatic și notificările ce i-au fost trimise, crede că este evidentă realitatea prestării serviciului, dezechilibrul neputând fi reținut pe modelul comision plătit — serviciu inexistent.

Serviciul există, a fost deja prestat— fapt consumat— și prețul cerut pentru prestarea sa nu este în niciun fel, și sub nicio formă dezechilibrat, în detrimentul consumatorului. La nivel logic, nici nu se poate vorbi de existența unui dezechilibru „semnificativ, așa cum impun cu exigență, legiuitorul român și cel comunitar.

Sensul art. 4 alin. I din Legea nr. 193/2000 este acela că, doar dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiții cerute de lege, prezumția relativă a valabilității / liceității clauzei este răsturnată, și clauza este catalogată, în temeiul acestei legi speciale, ca fiind abuzivă.

Analiza instanței de fond, trebuie să pornească, așadar, în mod corect de la considerarea ca fiind valabile și licite clauzele contractuale indicate de împrumutat prin cererea sa introductivă de instanță.

Efortul de analiză este, prin urmare, unul de sens contrar, poziției exprimate de contestatoarei, bătălia juridică netrebuind să fie dată pornind de la premisa că respectivele clauze sunt deja abuzive, pentru ca intimata să dovedească contrariul.

 Efortul principal, în sensul calificării respective' clauze contractuale, ca fiind abuzivă, este al Contestatoarei, subscrisa având beneficiul contestării oricăreia și / sau tuturor condiţiilor cerute de lege, fiind știut că fie neîndeplinirea uneia dintre condiții, interzice răsturnarea prezumției legale valabilităţii și liceităţii clauzelor analizate.

Prezumția așa zis „absolută", în baza căreia oricare clauză contractuale care se aseamănă / sau se confundă cu exemplele date în Anexa I la Legea nr. 193/2000, este abuzivă, este juridic, FALSĂ / ERONATĂ. Argumentele care dovedesc falsitatea / greșeala juridică a contestatoarei tin de normele de drept comunitar, așa cum au fost ele deslușite / interpretate obligatoriu de CJUE în Jurisprudența sa constantă. Până în prezent, CJUE, interpretând articolele Directivei 93/13/CEE, a clarificat următoarele aspecte:

 -criteriile juridice în baza cărora o clauză contractuală trebuie să fie analizată pentru a ști dacă este abuzivă sau nu, consacrate la art. 3 alin. (1) și (2) — a se vedea Hotărârea din 7 mai 2002, Comisia/Suedia, C-478/99. punctele II și 17, Hotărârea din 1 aprilie 2004, Freiburger Kommunalbauten, C-237/02 punctele 18, 19 și 21; 

- importanța pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă a elementelor de context ce țin de natura bunurilor sau a serviciilor, a tuturor circumstanțelor care însoțesc încheierea contractului și a celorlalte clauze ale contractului sau ale clauzelor altui contract de care acesta depinde — art. 4 alin. (1) (care dau cadrul în care trebuie analizate criteriile juridice propriu-zise). (a se vedea Hotărârea din 15 martie 2012, Perenicova C453/10 punctul 42, Hotărârea din 1 aprilie 2004 Freiburger Kommunabauten C-237/02 punctele 19 — 22, Hotărârea din 4 iunie 2009 Pannon GSM C-243/08 punctele 37 - 43, Hotărârea dfn 9 nov. 2010 VB Penzugyî Lizing C-137/08 punctele 42 —43, Ordonansa din 16 nov. 2010 Pohotovost C-76/10 punctul 61); 

 - caracterul de listă orientativă și neexhaustivă al Anexei la Directivă coroborată cu art. 3 alin. (3), care exemplifică clauze care pot fi considerate abuzive (a se vedea Hotărârea din 4 iunie 2009 Pannon GSM C-243/08 punctul 37, Hotărârea din I aprilie 2004 Freiburger Kornmunalbauten C237/02, punctul 20. A se vedea și Concluziile Avocatului General Verica Trstenjak prezentate Ia 06 dec. 2011 pentru Cauza C-472/1Ô Nemzeti c. Invitel, punctul 80: „O clauză care figurează în această listă nu trebuie considerată în mod necesar abuzivă și invers, o clauză care nu figurează în listă poate în egală măsură să fie declarată abuzivă (48). Prin urmare, din simpla împrejurare că o clauză figurează pe listă nu se poate deduce în mod necesar că are și caracter abuziv."

- faptul că art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE nu este o dispoziție imperativă și coercitivă ce trebuie transpusă ca atare în dreptul unui Stat Membru, astfel că într-o ordine juridică națională, dacă legiuitorul național legiferează în acest sens, cu acoperirea art. 8 din Directivă, se poate supune controlului de a vedea dacă o clauză este abuzivă și clauzele care sunt redactate clar și inteligibil. (a se vedea Hotărârea din cauza Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid (C484/08 punctul 42);

- posibilitatea Statelor Membre de a prevedea sancțiunea nulității pentru clauzele calificate ca fiind abuzive, ori libertatea lor de a amenaja în ordinile lor interne așa numitele „class action" ori „actio popularis”, în ideea punerii în funcțiune a unor mijloace eficiente prin care să se asigure că respectivele clauze nu vor mai produce efecte față  de consumatori — art. 6 alin. (I) si (2) coroborate cu art. 7 alin. (1). (a se vedea Hotărârea din- 15 martie 2012, Perenicova C-453/10 punctul 30, Hotărârea din 6 oct. 2009 Asturcom Telecomunicaciones, punctele 58 și S9).

Condițiile consacrate de Legea nr. 193/2000 sunt următoarele. pentru a li se da calificarea de „abuzive", clauzele analizate trebuie; o să nu consacre componente ale prețului creditului / să nu facă parte din obiectul principal al contractului să nu se asocieze „nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele șl serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil — art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, (este prima condiție ce trebuie analizată pentru a ști dacă se trece la verificarea celorlalte), (în continuare „prima condiție” / „condiția preliminară") o să nu fi putut fi negociate direct cu consumatorul, (în continuare „a doua condiție” / lipsei negocierii") să fi fost Introduse în contract, contrar cerințelor bunei-credințe, (în continuare „a treia condiție” / „condiția încălcării bunei credințe") o să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (în continuare „a patra condiție” / „condiția producerii dezechilibrului semnificativ) (referite împreună „cele 4 condiții legale").

Luate împreună, aceste 4 sunt necesare și suficiente. întrunite, fiecare în parte, ele sunt doar  condiții necesare pentru ca anumite clauze contractuale să poată fi calificate abuzive.

În acest sens, arătăm că respectivele condiții de la art. 4 din Legea nr. 193/2000 au caracter cumulativ. Îndeplinirea doar a uneia / unora dintre condiții, interzice calificarea clauzelor analizate, ca fiind abuzive. Se poate, deci, ca o clauză contractuală exprimată clar și inteligibil să consacre o componentă a prețului creditului și să nici nu poată fi supusă întrunirii celorlalte condiții, la fel cum se poate ca ea să nu fi fost negociată, dar fără ca la introducerea ei în contract să se fi încălcat vreo cerință a bunei credințe, și fără ca ea să producă un dezechilibru semnificativ.

Și principiul securității juridice vine să impună caracterul cumulativ al celor 4 condiții legale, pentru că, altfel, ar fi mult prea laxă modificarea contractelor încheiate, și modificarea, in fine, numărului și a întinderii obligațiilor asumate de părți.

Securitatea juridică a raporturilor juridice civile ar fi doar un concept fără eficacitate dacă, prin întrunirea fie și a uneia dintre cele 4 condiţii legale, contractul părților ar suferi modificări, în sensul și de intensitatea dorite doar de către una dintre părți, cu ocolirea principiului mutuus dissensus, mutuus conssensus.

Or contestatoarea pune problema, în motivele cererii sale, a calificării clauzei atacate, precum și a celorlalte enumerări, precum cesiunea contractului ori consecințele neplății împrumutului, ca și cum ar fi de ajuns ca o singură condiție să fie întrunită, pentru ca să fie pusă „eticheta" de „abuzivă". Aici este eroarea fundamentală / distorsiunea normelor aplicabile în speță, comună tuturor liniilor argumentative prezentate de Contestatoare.

În conformitate cu legislația aplicabilă la momentul semnării contractului de credit art. 36 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (astfel cum a fost modificat prin Legea 288/2010): „(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Astfel, comisionul unic din contractul de credit este permis de prevederile OUG nr. 50/2010. Arată, de asemenea, că debitoarea contestatoare nu a solicitat detalierea sau explicarea suplimentară a respectivei clauze, la momentul încheierii contractului.

În plus, rațiunea pentru care acest comision este perceput rezultă, pe de o parte, chiar din denumirea sa și, pe de altă parte, din prevederea legală arătată mai sus, art. 36 alin. (3) din OUG nr. 50/2010.

În schimbul perceperii acestui comision, a prestat un serviciu cu o ritmicitate săptămânală.

Se susţine că această clauză de la litera I nu îndeplinește cumulativ condițiile de art. 4 din legea nr. 193/2000 pentru a fi calificată ca fiind ”abuzivă”.

Așa cum a enunțat mai sus, cele 4 condiții legale trebuie întrunite cumulativ pentru ca prezumția relativă de valabilitate și liceitate a unei clauze contractuale să fie răsturnată, pentru a putea fi constatat caracterul abuziv. În spetă nu sunt întrunite niciuna dintre condițiile cerute de lege, nici în cazul clauzelor privitoare la dobândă, nici în cazul clauzelor privitoare la comisioane.

Pentru a avea siguranța că toate aceste prevederi contractuale privind costurile aplicate sunt asumate șl  conștientizate în mod expres de către reclamantă, în cuprinsul contractului, în același câmp vizual cu condițiile financiare ale contractului, ba chiar imediat după valoarea comisionului unic, reclamanta a semnat şi pe prima pagina unde sunt menționate costurile, suplimentar față de semnătura de la sfârșitul contractului de credit.

Mai mult decât atât, în cazul în care reclamanta considera că a luat o decizie greșită privind contractarea acestui credit, avea posibilitatea de a se retrage din contract, această prerogativă legală fiind reluată și în contractul de credit. În plus, în cazul în care reclamanta și-ar fi exercitat dreptul de retragere din contract, ar fi trebuit să ramburseze în 30 zile de la expedierea notificării de retragere strict suma împrumutată, fără alte costuri suplimentare, nici măcar dobânda contractuală, așa cum permite art. 59 alin. (1) lit.b din OUG 50/2010.

Contractul descrie în detaliu, in termeni simpli, ușor de termenii și condițiile generale ale împrumutului, valoarea dobânzii, a fiecărui comision, precum și modalitățile de restituire. Toate costurile datorate conform contractului inclusiv comisionul unic aferent serviciului opțional de gestionare la domiciliu a creditului au fost comunicate reclamantei si sunt menționate clar, pe prima pagina a contractului de credit,

Astfel reclamanta a avut la dispoziție toate informațiile corect, exacte, într-un mod transparent, astfel încât aceasta a contractat creditul, conștient fiind de toate costurile pe care le implică respectivul credit şi în lipsa oricăror comisioane ascunse.

Este de precizat si faptul ca toate costurile aplicabile sunt fixe pe toată perioada contractului, în sensul că valoarea acestora este determinată șl cunoscută clientului de la semnarea contractului, nemodificându-se pe perioada derulării contractului.

Mai mult decât atât, clauza contestată de către reclamantă se referă la valoarea contraprestației ceea ce este obiectul principal al contractului și care, conform art. 4 alin.(6) din Legea nr. 193/2000 nu fac obiectul analizei caracterului abuziv, dacă sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Rațiunea acestei excluderi rezultă din faptul ca nu există elemente de fapt sau de drept cu privire la care instanța să fie în măsură să evalueze și să aprecieze pentru că prețul este supus regulilor cererii și ofertei, adică ale pieței și nu este necesar și nici dezirabil amestecul puterii judecătorești în a modifica acești parametrii.

Totodată, chiar daca ar fi trecut de acesta prima verificare, adică includerea sau nu în sfera de aplicare a art.4 alin 6 din Legea nr. 193/2000, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative care trebuie îndeplinite pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă:

-Să nu se fi negociat cu consumatorul;

-Să se fi creat un dezechilibru, cu rea-credință in detrimentul consumatorului, intre drepturile si obligațiile părților.

Or, referitor la pct. (i) prin semnarea contractului de credit, contestatoarea a confirmat ca a citit si a înțeles termenii si condițiile împrumutului, respectiv „Clientul confirmă de asemenea ca, anterior semnării prezentului contract de credit, a citit contractul de credit, că înțelege toate prevederile acestuia și că reprezintă voința sa liberă, nefiind încheiat în urma unor presiuni sau constrângeri”.

Referitor la caracterul negociat al contractului de credit, menționează că negocierea unui contract a făcut obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia nr.12 din 17 ianuarie 2012, Secția a II-a Civila, a precizat că susținerea reclamantei, în sensul că o prevedere contractuală nu a fost negociată direct, este nefondata, in condițiile in care in același contract se stipula ca ”Prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc in întregime. ”

Referitor la condiția menționată la pct. (ii) Contractul descrie in detaliu, in termeni simpli, ușor de înțeles, fără clauze suplimentare, anexe, steluțe sau cuvinte complicate, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, asa cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive, termenii si condițiile generale ale împrumutului, valoarea comisionului unic, ce reprezintă si valoarea totala de plata, toate acestea fiind comunicate debitorului si menționate clar, pe prima pagina a contractului de credit, astfel cum a arătat deja.

Din lectura contractului se poate observa că toate clauzele contractuale expun în mod transparent funcționarea concretă a obligațiilor impuse prin respectivele clauze. In aceste condiții, debitorul nu a plătit niciodată mai mult decât ceea ce si-a asumat prin semnarea contractului de credit.

Cu alte cuvinte, debitorul a avut la dispoziție toate informațiile corecte, exacte, într-un mod transparent, astfel încât acesta a contractat creditul, conștient fiind de toate costurile pe care le implica respectivul credit si în lipsa oricăror comisioane ascunse, neputându-se pune problema, în aceste circumstanțe a niciunui dezechilibru între părți și/sau a unei eventuale lipse a bunei-credințe la încheierea sau pe parcursul derulării relaţiei contractuale (filele 37-43).

În cauză, a formulat întâmpinare şi intimata IF, prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulata de contestator, in principal, prin admiterea excepțiilor si, in subsidiar, ca neîntemeiată, pentru considerentele:

In apărarea sa, intimata a invocat mai multe excepţii procesuale, respectiv:

-excepţia netimbrării/insuficientei timbrări a tuturor capetelor de cerere ale contestației, potrivit art.10 alin.l lit.(2) si (3) din OUG nr.80/2013, privind taxele judiciare de timbru, contestatorul datorează taxa de timbru care se calculează la valoarea debitului urmărit conform art.3 alin.(l) din OUG nr.80/2013.

-excepția lipsei calității procesual pasive a IF, faţă de temeiul de drept invocat de debitorul contestator întemeiat pe dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, respectiv constatarea/anularea unor clauze abuzive.

Obiectul cesiunii de creanță nu a constat in cesionarea contractului de credit, ci in cesionarea doar a creanței restante deținută de IF împotriva debitorului. Mai mult decât atât, IF nu a dobândit întreg patrimoniul IN privit in universalitatea sa de drepturi si obligații si nici o fracțiune din acesta.

Susţine că, în calitate de creditor cesionar, nu este nici succesorul universal ori cu titlu universal sau continuatorul personalității autorului sau inițial, IN, întrucât drepturile si obligațiile născute din contractul de cesiune de creanță nu s-au transmis mai departe cesionarei, ci a dobândit in calitate de creditoare cesionara doar creanța IN-ului.

De asemenea, creditorul cesionar nu a perceput reclamantului comisioane, speze bancare sau alte taxe sau accesorii ale creanței cesionate in temeiul vreunor clauze din contractul bancar.

Faţă de întreg petitul acțiunii contestatorului, care formulează o contestație împotriva tuturor actelor de executare, invocă exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, ca excepție absolută, de ordine publica si care face inutila evocarea fondului cu consecința respingerii acesteia ca tardiv introdusa.

Cu privire la acest aspect, în literatura juridică de specialitate s-a reținut faptul că „normele care reglementează termenul de formulare a contestației Ia executare au caracter imperativ, iar nerespectarea acestora poate fi invocată pe calea excepției tardivității, excepție de procedură, absolută și peremptorie” [1] Evelina Oprina, Ioan Gârbuleț, Tratat teoretic și practic de executare silită. Volumul l. Teoria generală și procedurile execuționale, Editura Universul Juridic, 2013, p. 606.

Mai mult, în doctrină s-a subliniat faptul că „în faza de executare silită, toate nulitățile, indiferent că sunt absolute sau relative, pot fi invocate, sub sancțiunea decăderii, numai în termenul în care poate fi exercitată contestația la executare. Practic, ulterior expirării termenului de 15 zile prevăzut la art. 715 alin. (1) pct. 3, indiferent de motivul de nulitate invocat, legalitatea executării silite însăși nu mai poate fi analizată în cadrul contestației la executare” [2] Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, 2015, p. 1036.

Pe fondul contestatiei la executare, solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Din dosarul de executare rezultă că atașat cererii de executare a titlului executoriu, contract de credit nr. 465129526/09.04.2017, aferent codului de client 465129526, astfel cum acesta este înscris in sistemul informatic al IN, creditorul cesionar a depus atât contractul de cesiune de creanță încheiat intre cedentul PR si cesionarul IF la data 17.09.2018, prin care s-a transmis creanța restanta pe care o deținea împotriva debitorului împreună cu orice drepturi, dobânzi sau alte beneficii, prezente sau viitoare, rezultate din Contractul de Credit, cat si extrasul de înregistrare a cesiunii de creanță in Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare sub nr. 2018-00051346889995-APC

Pentru opozabilitatea fata de terți, inclusiv fata de debitorul cedat SA in conformitate cu dispozițiile art.70 din OUG 50/2010, art.1.578 si 1.579 din Noul Cod Civil, cesiunea de creanță a fost notificata debitorului prin notificarea din data de 24.09.2018, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, conform dovezilor atașate cererii de executare silita, debitoarea contestatoare însăși semnând olograf confirmarea de primire. Prin notificarea cesiunii debitorului i s-au adus la cunoștință identitatea cedentului si a cesionarului, datele de identificare a creanței cesionate, valoarea creanței restante la data cesiunii, precum si toate datele necesare efectuării plătii.

In ceea ce priveste calitatea de creditor si executorialitatea creanței, arată că în cuprinsul dispozițiilor CPC este permisa transmiterea calității de creditor, conform art. 645 alin 2 NCPC, oricând in cursul executării silite. Astfel, potrivit art. 645 alin.2 Cod proc.civilă, calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, potrivit legii. In acest caz, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității procesuale produc efecte, în condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz.

In speta dedusa judecății, cedentul a cesionat cesionarului creanța neperformanta, deținută de banca împotriva debitorului contestator, conform anexei la contractul de cesiune, împreună cu toate drepturile, accesoriile si garanțiile aferente. În cauza sunt respectate prevederile art. 2 alin. 3 din Legea 93/2009. in sensul ca portofoliul de creanțe achiziționat este un portofoliu de creanțe neperformante, care se încadrează in excepția prevazuta de

Cesiunea de creanță, in baza căreia creditorul încheie contractele de cesiune, se întemeiază pe art.70 si urmatoarele din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, art. 1.578 si 1.579 din Noul Cod Civil si deci, in consecință, nu implica cerințe obligatorii privind funcționarea companiei noastre cu autorizare speciala din partea BNR sau ca instituție de creditare si/sau instituție bancara.

In conformitate cu prevederile art.951 (1) din OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori astfel cum a fost modificata si completata prin OUG nr.52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, intimata arată că a fost înregistrată in evidenta ANPC.

Cesiunea de creanță este o modalitate de transmisiune a obligației, iar nu de transformare a acesteia. Caracteristicile raportului juridic obligațional conținut in contractul de credit, prin efectul cesiunii. nu se modifica in vreun fel. Conform dispozițiilor legale aplicabile, prin contractul de cesiune de creanță se transmite creanța asa-cum se afla in patrimoniul cedentului, împreună cu toate drepturile, accesoriile, acțiunile si garanțiile pe care cedentul le avea in legătură cu creanța cedata, inclusiv in ceea ce privește natura de titlu executoriu a contractului de credit din care s-a născut creanța cesionata. Modalitatea de transmitere a însăși creanței executorii cu toate accesoriile sale este de esenta cesiunii de creanța, natura executorie a creanței cesionate izvorând din contractul de credit si transferându-se mai departe in tot, in temeiul cedării ei.

Pornind de la concepția potrivit căreia cesiunea nu transfera numai emolumentul creanței, iar cesionarul este parte survenita in contractul inițial, literatura de specialitate apreciază ca cesionarul poate exercita toate acțiunile ce au aparținut cedentului, preluând-i toate drepturile, iar creanță rămânând neschimbata. L. Pop, Contribuții la studiul obligațiilor civile, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 215, C. Stătescu, C. Bîrsan, Teoria generală a obligațiilor, Ed. AII, București, 7995, p. 315.

Potrivit art. 1568 —Transferul drepturilor (1) Cesiunea de creanță transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; b) drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate

Caracterul de titlu executoriu este al sumei împrumutate (al creanței), NU al contractului de credit ca înscris formal încheiat între profesionist si consumator.

Aduce in susținerea concluziilor sale doua decizii de speta recenta (Hotărârea civila 11791/16.11.2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr. 5638/325/2016) cu privire la chestiunea de drept criticata de contestator:

Se arată că nici aceasta susținere - prin cesionarea creantei s-a trecut la executare silita in lipsa unui titlu si contractul de cesiune nu reprezintă titlu executoriu - nu poate fi primita, in condițiile in care cesionarul dobândește toate drepturile cedentului cu privire la creanța cedata, inclusiv dreptul de a solicita executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar. Instanța retine ca legislația in materie nu conferă trăsătura de titlu executoriu in considerarea persoanelor semnatare a unor asemenea contracte ci a naturii respectivelor convenții.

Din perspectiva CEDO, a impune unei persoane fizice sau juridice, care este titulara unei creanțe constatate printr-un titlu executoriu si dobândite in mod legal, sa parcurgă o noua procedura judiciara pentru a obține un alt titlu executoriu ar reprezenta, pe de o parte, o sarcina disproporționată, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor reglementat de art. 1 al Primului Protocol adițional la Conventie, dreptul de creanta fiind cuprins in notiunea autonoma de bun, iar pe de alta parte, poate aduce atingere garantiilor dreptului la un proces echitabil, astfel cum au fost dezvoltate pe tărâmul art 6 din Convenție.

Cesionarea debitului, in acord cu cele reținute in precedent, in mod evident dau posibilitate cesionarului de a proceda la executarea creanței cesionate. De altfel, in acest sens este si practica instanței supreme care a aratat ca, raportat la prevederile art. 11 si art. 13 din Legea 58/1998 care reglementează activitățile pe care băncile le pot desfășura, activități printre care se numără si cele de efectuare de operațiuni cu bunuri mobile si imobile necesare desfășurării activității, nu intra in discuție nevalabilitatea contractului de cesiune.

Creanțele reprezintă bunuri mobile incorporale care pot face obiectul actelor juridice translative, respectiv pot fi transmise pe calea unor contracte specifice, cum ar fi si contractul de cesiune de creanță. Înalta Curte a arătat ca art. 17 alin 3 din legea nr. 58/1998 prevede ca băncile pot efectua orice alte activități ori operațiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat fără a fi necesara includerea lor in autorizația acordata deci inclusiv operațiuni de recuperare a creanțelor, care se pot concretiza si in contracte de cesiune de creanță prin care se urmărește încasarea sau recuperarea unor creanțe neperformante.

Pe de alta parte. nu exista nici o prevedere legala sau reglementara care sa instituie numai anumite modalități de recuperare a creanțelor sau care sa excludă incheierea unor contracte de cesiune de creanță astfel incat creditorul indiferent ca este sau nu o banca. poate recurge Ia orice modalitate legala de încasare/recuperare a creanței sale. De altfel, dreptul băncilor de a efectua operațiuni de cesiune de creanță este expres prevăzut si reglementat in acte normative specifice domeniului bancar ...” (ICCJ - Decizia nr.2438/3008).

2.„Pentru a analiza problema juridica a transmiterii caracterului de titlu executoriu in urma cesiunii de creanță, Tribunalul va constata preliminar ca nu exista dispoziții legale exprese In materia cesiunii cuprinse în OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si de adecvare a creditului, cu modificările si completările ulterioare, dispoziții care sa interzică instituțiilor nebancare sau bancare sa-si cesioneze creantele ci, dimpotrivă, in art. 293 din OUG nr. 99/2006 se face referire la posibilitatea băncilor de economisire si creditoare in domeniul locativ, de cesionare a creantelor decurgând din finanțări in baza contratului de economisire si creditare, inclusiv a garanțiilor aferente, insa numai in condițiile in care sumele obținute din cesiune sunt utilizate pentru desfășurarea activitatii de economisire si creditare in sistem colectiv pentru domeniul locativ si pentru finanțarea anticipata si intermediara. In aceeasi ordine de idei OUG nr. 50/2070 privind contractele de credit pentru consumatori cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv ale OUG nr. 52/2016, in art. 70 alin 4 prevede cu titlu de excepție ca „creanțele rezultate din contractele de credit neperformante pentru care creditorul a declarat scadenta anticipata ori a inițiat procedura executării silite a consumatorului, pot fi cesionate către entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe”.

Art. 71 face trimitere la faptul ca cesiunea menționată la art. 70 se va notifica consumatorului iar notificarea va menționa creditorul care va incasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune precum si numele si adresa sediului  social si a punctului de lucru al reprezentantului legal din Romania. Singurul act normativ care face referire la existenta titlului executoriu in materia cesiunii este OUG nr. 52/2016, având ca obiect de reglementare contractele de credit pentru consumatori care implica un imobil iar in cea ce privește acest tip de contract dispozițiile art. 58 alin 5 prevăd ca acestea nu reprezintă titluri executorii in cazul in care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe. Acest act normativ este aplicabil însă numai contractelor de credit privind imobile încheiate după intrarea Ordonantei in vigoare, conform art. 135.

Legislația speciala in materia contractelor de credit permite cesiunea de creanță de către instituțiile financiare bancare, creanțe născute in temeiul contractului de credit, iar dispozițiile legale nu prevăd obligația cesionarului de a formula o acțiune in judecata pentru a obține recuperarea creanței, ci dimpotrivă, stabilesc ca pentru opozabilitatea fata de debitorul cedat este necesara notificarea acestuia, de regula cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, notificarea menționând „creditorul” căruia i se va face plata creanței.

Prin urmare nu se poate retine cu argumente de text ca un contract de credit bancar este intuitu persoane, iar executorialitatea acestuia este legata de titularul creanței si nu de creanța însăși. În materia normelor materiale generale privind cesiunea de creanță, art. 756 NCC alin 1 prevede următoarele: „cesiunea de creanța transfera cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are in legătură cu creanța cedata; b) drepturile de garanție si toate celelalte accesorii ale creanței cedate.”

Cesiunea de creanță reprezintă o modalitate de transmitere a obligațiilor in forma convențională prin care un creditor cedent transmite o creanță a sa unei alte persoane, cesionar, debitorul creanței fiind obligat fata de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităților de opozabilitate acestei operațiuni, fără a i se cere consimțământul.

Cu alte cuvinte, prin plata unei sume creditorul inițial se înlocuiește cu un alt creditor, iar după notificarea sa, debitorul va fi obligat fata de cel de al doilea creditor, fără sa fie necesar consimțământul debitorului pentru cesiune (decât in măsura in care creanța este legata in mod esențial de persoana creditorului conform art. 7573 alin 2 NCC), acesta putând opune creditorului cesionar toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune si creditorului cedent.

Operațiunea de cesiune nu afectează ființa obligației născute anterior, ci prin cesiune se va transmite in patrimoniul cesionarului aceeași obligație, cesionarul preluând toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța.

Daca creanța se bucura de atributul executorialitatii, aceasta caracteristica va însoți creanța cedata in acord cu dispozițiile art. 1568 alin 1 NCC, neputând a se decela o alta rațiune de interpretare. Daca s-a interpreta in modalitatea expusa de instanța de fond, s-ar putea ajunge la o neaplicare a textului de lege atunci cand de exemplu s-ar transmite creanța cuprinsa intr-o hotărâre judecătorească si s-ar acorda dispozițiilor legale un sens pe care legiuitorul nu I-a avut in vedere si nici nu l-a negat, astfel ca ubi lex non distingult, nec nos distinguere debemus.

Daca s-ar admite soluția ca titlul executoriu are caracter intuitu personae, o astfel de transmitere nu ar fi permisa nici in cursul executării silite si aceasta ar trebui sa înceteze. Pe cale de consecință, nu exista nici un argument de text aplicabil spetei care sa conducă la concluzia instanței de fond cu privire la inexistenta titlului executoriu in privința creditorului cesionar”- Tribunalul Comercial Cluj, Decizia civila nr. 169/A/2017 pronunțată in dosar nr. 3029/328/2016.

Astfel, fata de susținerile contestatorului solicită a se avea in vedere considerentele Deciziei nr.4/2014. publicata in Monitorul Oficial nr.437/16.06.2014, prin care ICCJ retine: „Consacrarea, prin art. 720 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective.

În consecință, caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare şi atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialității nu se constituie într-un aspect de drept procesual, așa cum a susținut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanței, care se transmite prin subrogație”

Tot Înalta Curte in decizia amintita anterior a tranșat aspectele in discuție astfel: ”Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenții.

Modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu  afectează substanța titlului executoriu, întrucât asigurătorul plătitor subrogat în drepturile creditorului din contractul de credit beneficiază de executabilitatea contractului de credit  astfel preluat, având în vedere însăși natura juridică a subrogației, respectiv aceea de mod de transmitere a obligațiilor, astfel încât creditorul subrogat dobândește toate drepturile creditorului plătit în legătură cu creanța.”

Pe lângă considerentele reținute de ICCJ, invocă şi disp. art.70 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, rezulta in mod evident faptul ca banca poate cesiona unei terțe persoane atât drepturile băncii izvorâte in temeiul unui contract de credit, cat si contractul de credit însuși.

Din dispoziția legala citata, care permite in mod expres atât transmisiunea drepturilor si obligațiilor izvorâte din contractele de credit, cat si a contractul de credit însuși, rezulta fără dubiu faptul ca argumentația contestatorului apare nesusținută in niciun fel de dispoziții legale. principii de drept sau interpretări ale normelor juridice. Nu numai ca legea nu interzice transmisiunea, dar o permite si o reglementează in mod expres.

În același sens este şi Decizia nr.12/17.01.2012 pronunțată in recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat in mod corect si just, „faptul că nu poate fi considerată abuzivă clauza înscrisă în contractul de credit bancar, prin care banca își rezervă dreptul de a cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din contract, întrucât, din punct de vedere obiectiv, nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, iar prin cesionarea creanței se schimbă doar titularul dreptului de a încasa creanța, și nicidecum drepturile și obligațiile debitorului".

Fata de o presupusa lipsa a comunicării actelor procedurale, dar şi a notificărilor cesiunii de creanță, arată ca pentru opozabilitatea fata de terți, inclusiv faţă de debitor cedat SA, in conformitate cu dispozițiile art.71 din OUG 50/2010, art.1.578 si 1.579 din Noul Cod Civil, cesiunea de creanță a fost notificata debitorului prin notificare cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, conform dovezilor atașate dosarului de executare, la domiciliul acestuia din str. Cezar Petrescu, nr.26, bl. AII, sc. B, ap.25, Bușteni, jud. Prahova, adresa ce coincide cu cea indicata de contestator prin acțiune.

Mai mult decât atât, actele au fost primite sub semnătură olografa in dreptul rubricii alocate destinatarului, acesta semnând confirmarea de primire, in prezent regăsindu-se atașat dosarului execuțional.

Potrivit art. 165 NCPC - Data îndeplinirii procedurii: „Procedura se socotește îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 764, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal”.

Se mai arată de intimată că deține o creanță ce se încadrează in dispozițiile art. 663 NCPC, fiind certa întrucât rezulta incontestabil din contractul de credit -titlu executoriu nr. 465129526/09.04.2017, certă, ea rezultând si din extrasul de cont („Situația contului") emis de IFN, atașat la dosarul de executare silita, in care este identificata in mod exact creanța si este evidențiată si data ultimei plăți efectuata de contestator către cedent.

Extrasul de cont este un act contabil, care reprezintă dovada calculului creanței care rezulta dintr-un titlu executoriu. Conform Ordinului Ministerului Economiei si Finanțelor nr. 3512/2008, in cadrul Normelor specifice de întocmire si utilizare a documentelor financiar contabile se specifica faptul ca extrasele de cont servesc la „comunicarea si solicitarea de la debitor a sumelor pretinse, ramase neachitate, provenite din relații economico-financiare” precum si ca „document de inventariere a soldurilor conturilor privind datoriile si creanțele entității in relațiile cu terții”.

Creanța datorata este lichida, având in vedere ca titlul executoriu contract de credit nr. 465129526/09.04.2017, aferent codului de client 465129526, astfel cum acesta este înscris in sistemul informatic al IFN, „conține in mod clar elemente care permit stabilirea lui", potrivit art. 663 alin 3 NCPC, obiectul creanței fiind determinat iar definirea sumei datorate fiind prevăzută in mod expres, numeric.

Relativ la caracterul exigibil al creanței, se susţine că obligația debitorului era ajunsa la scadenta ori acesta decăzuse din beneficiul termenului de plata, având in vedere ca debitorul împrumutat nu a înțeles sa-si execute obligațiile contractuale si sa restituie creditul astfel acordat.

Referitor la temeiul de drept invocat in susținerea admiterii acțiunii, respectiv la Legea nr.193/2000, invocă dispozițiile OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările si completările ulterioare, inclusiv ale OUG nr. 52/2016, care în art. 70 alin 4 prevede cu titlu de excepție ca „creanțele rezultate din contractele de credit neperformante pentru care creditorul a declarat scadenta anticipata ori a inițiat procedura executării silite a consumatorului, pot fi cesionate către entități care desfășoară activitatea de recuperare creanțe”.

In materia normelor materiale generale privind cesiunea de creanță, art. 1568 NCC alin 1 prevede: cesiunea de creanță transfera cesionarului : a) toate drepturile pe care cedentul le are in legătură cu creanța cedata ; b ) drepturile de garanție si toate celelalte accesorii ale creanței cedate.

Potrivit practicii judiciare similare, înainte de a se trece la analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța are obligația de a verifica daca exista si categorii de clauze care sunt excluse de la controlul caracterului abuziv, invocând art.4 alin 6 din Legea nr. 193/2000, art. 4 alin 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, art. 3 lit g si i din Directiva nr. 2008/48/CE din 23.04.2008.

Fiind elemente ce tin de prețul contractului, clauzele contractuale privind dobânzile si comisioanele sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv prevăzut de art. I alin 3 si art. 4 din legea nr. 193/2000. Singura condiție impusa de lege in acest sens este aceea ca respectivele clauze sa fi fost redactate intr-un limbaj ușor si inteligibil.

Or, analizând conținutul clauzelor contractuale apreciate ca abuzive se poate observa faptul ca aceste articole sunt exprimate fără echivoc, suficient cat sa conducă la concluzia ca la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost limpezi accesibili si apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.

La art.4 alin 6 din legea 793/2000 se prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Si jurisprudența vine si întărește susținerile sale, amintind aici câteva decizii ale instanțelor: „Dobânda este indiscutabil un element al prețului contractului de credit", astfel cum a reținut si ICCJ prin Decizia civila nr.4685/27.11.2012, pronunțată in dosarul nr. 5093/99/2011, „clauzele referitoare la comisioane si dobânzi sunt elemente ce determina costul total al creditului si împreună cu marja de profit formează prețul contractului. ...singura condiție fiind aceea ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate”. Asa cum a reținut ICCJ in Decizia nr. 1293/27.03.2013 „la momentul acordării creditului, legislația in vigoare nu prevedea in sarcina creditorilor menționarea dobânzii ca fiind compusa din marja indice de referință sau o periodicitate la care banca era obligata sa actualizeze rata de dobândă.

Or, acolo unde legea nu a impus aceasta situație la momentul încheierii contractelor de credit ( ceea ce e valabil si in cazul de fata), nici instanța de judecata nu poate retine împrejurarea ca la momentul încheierii contractului de credit părțile au avut in vedere faptul ca dobânda era reprezentata printr-o formula de calcul.

Obligativitatea introducerii „marjei” fixe in contractele de credit a fost legiferata abia prin OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, modificata prin legea 288/2010- cadru legislativ inaplicabil in cazul de fata. Totodată, Curtea Constituționala prin decizia nr.1446/03.11.2011, „OUG 50/2010 respecta prevederile art. 15 alin 2 din Constituție, producând efecte pentru viitor de la data intrării in vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligații de recalculare transparenta a dobânzilor si de eliminare a comisioanelor percepute in trecut, contractul de credit fiind unul cu executare succesiva

Potrivit art. 3 lit g si i din Directiva europeana 48/2008 privind contractele de credit pentru consumatori, „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele, si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa Ie suporte consumatorul in legătură cu contractul de credit"

Susţine că prin prisma dispozițiilor art. 4 alin 6 din legea 193/2000 clauzele contractului de credit reclamate ca fiind abuzive sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv.

Cu privire la cele doua condiții ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a se putea retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv clauza sa nu fi fost negociata direct si sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, contrar cerințelor bunei-credințe, arată:

Condiția clauzei negociate direct este îndeplinită in speta de fata, fata de dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 193/2000 care prevăd ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, fiind deci in prezenta unui contract bancar — standard, preformulat, de adeziune, reclamantul având posibilitatea de a accepta sau de a refuza condițiile contractuale oferite.

Potrivit normelor legale bancare care guvernează materia contractelor de credit. acestea reprezintă contracte de adeziune, art. 4 alin 2 din legea nr.193/2000 exceptând expres acest tip de clauze de la caracterul abuziv, întrucât „caracterul nenegociat al clauzelor contractuale este prezumat in cazul acestor contracte de adeziune standard".

Dispozițiile amintite mai sus se coroborează si cu art. 1175 Cod civil, care prevăd expres existenta in circuitul juridic a contractului de adeziune, cu particularitatea ca acesta „prevede clauze impuse sau redactate de una din părți, cealaltă parte neavând decât sa le accepte ca atare".

In ceea ce privește un presupus dezechilibru, comisioanele intra toate in sfera notiunii de preț a contractului de credit. de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat. Contractul de credit are o executare succesiva a prestațiilor din partea debitorului reclamant, însă o executare uno icto din partea băncii, aspect ce trebuie luat in considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.

Comisioanele aplicate si dobânda variabila sunt parte componenta a prețului contractului de credit. Comisioanele ca elemente ale unui contract de drept privat nu trebuie reglementate de legislația in materie, ele oglindesc o parte a întregului—care este prețul contractului. Mai mult decat atât, clauzele privitoare la perceperea unui comision de administrare. procesare. analiza dosar, sunt permise expressis verbis prin lege. respectiv in art. 36 din OUG nr. 50(2010, care le reglementează expres.

Cu privire la măsura suspendării executării silite, solicită instanţei sa aprecieze daca sunt întrunite condițiile legale prevazute de art. 719 NCPC pentru a fi admisibila suspendarea executării silite.

Pentru considerentele expuse, solicita admiterea tardivității contestației la executarea însăși si respingerea contestația la executare ca formulata cu depășirea termenului de 15 zile prevazut de art. 715 alin 1 punctele 1, 2 si 3 NCPC.

In subsidiar, in situația respingerii excepţiei tardivității, solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu menținerea actelor de executare silita întocmite in dosarul nr. 125/2019 al RC, ca valabile si legale (filele 92-98).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a IF, faţă de temeiul de drept invocat de debitorul contestator, întemeiat pe dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, respectiv constatarea/anularea unor clauze abuzive, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei PR, invocată de această parte, raportat la contestarea executării silite, instanţa constată că prezenta contestaţie la executare se întemeiază, ca şi principal motiv de nulitate, pe afirmarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit încheiat între contestatoarea debitoare SA, în calitate de împrumutat, şi creditoarea intimata PR, contract în baza căruia a fost demarată executarea silită ce face obiectul dosarului BEJ Roşu Cristian Cornel nr. 125/2019.

Cum acest contract a fost încheiat cu creditoarea iniţială PR, clauzele defăimate ca fiind false fiind inserate în cuprinsul contractului de această intimată, iar ulterior a fost cesionată creanţa către creditoarea actuală, IF, care a pornit executarea silită şi solicită recuperarea debitului cesionat, instanţa apreciază că ambele intimate au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în condiţiile în care eventualul caracter abuziv al clauzelor contractuale se va răsfrânge asupra debitului ce se execută silit.

Excepţia inadmisibilităţii cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale direct într-o contestație la executare, nefiind întrunite cerințele legale prevăzute de art. 713 alin. 2 C. proc. civilă, potrivit cărora „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”, nu poate fi reţinută, câtă vreme, cu privire la această problemă de drept, C.J.U.E. a stabilit, în cauza  C 75/19 că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.”

În aceste condiţii, dând eficienţă juridică ordonanţei pronunţate de C.J.U.E. anterior, judecătoria apreciază că invocarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit poate fi realizată oricând în cadrul contestaţiei la executare.

Astfel fiind, instanţa se raportează la practica C.J.U.E. şi cu privire la soluţionarea excepţiei tardivităţii contetaţiei la executare din prisma contestării caracterului abuziv al clauzelor contractului ce constituie titlul executoriu pe care se întemeiază executarea silită.

Raportat însă la întreaga executare silită, se reţine ca întemeiată exceptia tardivitatii contestatiei la executare, ca excepție absolută, de ordine publică si care face inutilă evocarea fondului, cu consecința respingerii contestaţiei la executarea însăși ca tardiv introdusă, reţinând, astfel cum face trimitere şi intimata că, în doctrină s-a subliniat faptul că „în faza de executare silită, toate nulitățile, indiferent că sunt absolute sau relative, pot fi invocate, sub sancțiunea decăderii, numai în termenul în care poate fi exercitată contestația la executare. Practic, ulterior expirării termenului de 15 zile prevăzut la art. 715 alin. (1) pct. 3, indiferent de motivul de nulitate invocat, legalitatea executării silite însăși nu mai poate fi analizată în cadrul contestației la executare” (Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, 2015, p. 1036.)

În prezenta cauză, astfel, aşa cum rezultă din actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 125/2019 al BEJ RC la data de 19.02.2019 actuala creditoare a solicitat executarea silită, prin toate formele prevăzute de lege, a contractului de credit nr.  465129526/09.04.2017 încheiat între creditorul iniţial, PR şi debitoarea SA,  pentru o creanţă totală  în cuantum de 8.450,95 lei.

Prin încheierea nr. 159/28.02.2019, pronunţată în dosarul nr. 355/310/2019, Judecătoria Sinaia  a încuviinţat executarea silită, fiind emisă ulterior încheierea din 14.03.2019 privind cheltuielile de executare, somaţia nr. 125/14.03.2019 şi adresa de înfiinţare a popririi din aceeaşi dată, acte de procedură comunicate contestatoarei debitoare la data de 19.03.2019, la domiciliul acesteia din Buşteni, str. ..., acte comunicate personal debitoarei, sub semnătură olografă, conform menţiunilor factorului poştal cuprinse în procesul-verbal de înmânare (fila 134).

Potrivit disp. art. 715 alin.1 C.pr..civ., privitor la termene, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Aşadar, prima încunoștințare a debitorului, conform înscrisurilor din dosarul de executare, este la data de 19.03.2019, când i-au fost comunicate actele de executare reprezentate de încheierea de încuviinţare a executării silite, încheierea de stabilire cheltuieli executare, înştiinţare înființare poprire, somaţie, acte de executare ce puteau fi contestate cel mai târziu la data de 04.04.2019.

Pe cale de consecinţă, contestatoarea putea formula în termen de 15 zile, care a început să curgă de la data comunicării actelor întocmite în dosarul de executare, contestaţie prin care să formuleze toate criticile privitoare la executarea silită însăşi, precum şi cele privitoare la nelegalitatea actelor de executare realizate până la acel moment.

În cauză, contestatoarea a formulat contestaţie la executare la data de 14.02.2020, cu depăşirea evidentă a termenului procedural de 15 zile, astfel că această contestaţie este tardivă cu privire la motivele privitoare la executarea silită însăşi.

În concluzie, în raport de toate aspectele reţinute mai sus, instanţa reţine că, în speţă, contestatoarea nu mai poate formula la acest moment critici ce vizează legalitatea şi temeinicia întregii executări silite, în condiţiile în care a avut cunoștință despre executarea silită declanşată  împotriva sa, despre actele în baza cărora a fost declanșată  aceasta executare şi despre suma supusa executării silite încă din data de 19.03.2019, când i s-a comunicat actele de executare menţionate mai sus, aceasta fiind data în raport de care se calculează termenul de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare, prevăzut de art.715 alin.1 pct.3 C.pr.civ., fiind culpa debitorului că a formulat contestaţia la executare la data 14.02.2020, prin care înţelege să aducă critici cu privire la întreaga executare silită.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării, se reţine că cerinţa timbrării prezentei contestaţii a fost satisfăcută parţial de reclamantă, care a achitat taxa judiciară de timbru de 590 lei, stabilită de instanţă (fila 169) pentru capătul de cerere privind contestaţia la executare silită, la care se adaugă suma de 50 lei pentru capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite (fila 168), fără a mai achita taxa judiciară de timbru de 50 lei datorată pentru cererea de suspendare a executării silite, sens în care acest capăt de cerere va fi anulat ca netimbrat.

Referitor la excepția autorităţii de lucru de judecat, invocată de contestatoarea debitoare, se constată că, potrivit art. 431 alin.1 C proc. civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar alin.2 prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Această dispoziţie legală consacră efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin prevederile art. 431 alin. 2 Cod proc.civilă, care arată că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, iar efectul negativ al autorităţii de lucru judecat constă în împiedicarea unei a doua judecăţi între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză, fiind prevăzut de alin.1 al art. 431 Cod proc.civilă, calificată ca excepţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, art. 431 alin. 2 Cod proc.civilă reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat; ea este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Aşa cum s-a subliniat în doctrină şi jurisprudenţă, în acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Deşi a invocat această apărare, contestatoarea nu a administrat nicio probă relativ la prezumţia legală de lucru judecat, astfel că urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

S-a mai invocat de către contestatoarea excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru cele două intimate, excepţii ce vor fi respinse ca neîntemeiate, faţă de împrejurarea că pentru intimata IF a fost depusă împuternicirea avocaţială seria B nr. 5362873/2010 (fila 191) a avocatului ales, iar pentru intimata PR a fost depusă împuternicirea acordată consilierului juridic al societăţii (fila 176 verso).

Cu privire la fondul contestaţiei la executare, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ale contractului de credit, se reţine:

La data de 09.04.2017 între creditoarea intimata PR şi SA, în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de credit nr. 465129526, având ca obiect un împrumut în valoare de 6.000 lei, reprezentând credit de consum pentru nevoi personale, durata creditului fiind de 90 de săptămâni (filele 107-109).

Dat fiind faptul că debitoarea contestatoare nu a achitat la termen ratele împrumutului contractat, a fost declanşată executarea silită a contractului de credit, la cererea creditoarei IF, în calitate de creditor cesionar, cerere înregistrată la data de 19.02.2019 de BEJ RC , formându-se dosarul de executare silită nr. 125/2019, înaintat în fotocopie certificată la prezentul dosar (filele 105-165).

Suma executată silit este compusă din debitul restant în cuantum de 5.041,97 lei, la care se adaugă dobânda restantă de 2.705,91 lei, precum şi comisioane de 703,07 lei, întregul debit însumând 8.450,95 lei, potrivit cererii  creditoarei şi adresei privind situaţia contului din data de 17.09.2018 întocmită de creditoare, ataşată cererii de executare silită (fila 110).

Executarea silită pornită în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat între părţi este contestată de debitoarea contestatoare SA, apreciindu-se caracterul abuziv al mai multor clauze, respectiv:

„- Pct. I. Comision unic 1.170 lei;

-art. 9 Clientul va efectua plata in rate săptămânale către PR in mod corespunzător si la timp, in conformitate cu prevederile contractului de credit. De la scadenta oricăror sume datorate în baza prezentului contract clientul este pus de drept in întârziere, fără nici o altă formalitate prealabilă sau ulterioară.

PR va raporta la Biroul de Credit informații referitoare la orice întârzieri ale clientului mai mari de 30 zile, în îndeplinirea oricărei obligații restante

Clientul va plăti o dobânda penalizatoare (standard) calculată pe baza procentului fix al dobânzii contractuale la care se adaugă 3 puncte procentuale (un procent de 3%, iar aceasta dobândă penalizatoare este aplicata la principalul (suma împrumutată) restant. Dobânda penalizatoare (standard) se va acumula de la o zi la alta si va fi calculate de la data scadentei si pana la data achitării integrale de cadre clientul a sumei datorate, in mod proporțional, in baza unui an de 365 zile

- art.15.... Încălcarea de către Client a oricăreia dintre obligațiile menționate mai sus...,sau înregistrarea unui număr de 90 zile consecutive de întârziere la plata ratelor contractuale este considerat caz de culpa grava a Clientului. Intr-un astfel de caz PR va avea dreptul, printr-o simpla notificare scrisa, transmisa clientului, utilizând una sau mai multe dintre datele de contact ale acestuia după caz, (adresa de reședință, telefon, email etc) sa declare scadenta anticipată a tuturor sumelor datorate de către client in baza acestui contract. De la data declarării scadentei anticipate clientul pierde beneficiul rambursării in rate si devin aplicabile prevederile dobânzii penalizatoare menționate la art. 9, care va fi, in acest caz, calculată pe baza procentului fix al dobânzii la care se adaugă 2 puncte procentuale ( procent 2%). În toate cazurile de declarare a scadentei anticipate a creditului cuantumul dobânzilor penalizatoare nu va depăși valoarea principalului restant a acea dată;

-art. 16. PR va avea dreptul ca prin notificarea de la art. 15 sau printr-o notificare scrisa sa rezilieze de drept prezentul contract fără nicio alta formalitate si fără a recurge la o instanţă judecătorească, în cazul încălcării de către client a obligațiilor sale esențiale, fără ca aceasta reziliere sa aducă atingere dreptului Provident de a obține de la Client orice sume datorate cu orice titlu de acesta din urmă în baza prezentului contract;

-art. 17.....PR nu va fi ţinută răspunzătoare pentru consecințele ce decurg din neprimirea de către client a notificărilor respective;

-art. 18: Clientul nu are dreptul de a transmite către terți drepturile si/sau obligațiile care decurg din acest contract de credit fără aprobarea prealabila scrisa din partea Provident;

-art. 21: totodată clientul înțelege si este de acord ca prin semnare acestui contract devine singura persoana responsabila si obligata la restituirea către PR a tuturor sumelor prevăzute in contract si in cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale Provident are dreptul sa ia toate masurile legale pentru recuperarea sumelor datorate de către client, prezentul contract fiind titlu executoriu in condiţiile legii;

-art. 24: Clientul este de acord ca PR are dreptul de a transfera ori cesiona integral sau parţial contractul de credit, precum şi drepturile şi obligaţiile sale rezultând din ori în legătură cu acest contract de credit fără aprobarea clientului.”

Relativ la acest capăt al contestaţiei la executare se reţine că Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 3 pct. 2 din Directiva 93/13 prevede ca se considera întotdeauna ca o clauza nu s-a negociat individual atunci când a fost redactata in prealabil, iar consumatorul nu a putut sa influenţeze conţinutul clauzei, in special in cazul contractelor de adeziune, cum este si contractul de credit din cauza.

In speţa, nu poate fi neglijat nici faptul ca sistemul de protecţie pus in aplicare prin Legea 193/2000, prin care s-a transpus Directiva 93/13, se bazează pe aceea ca un consumator se găseşte intr-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau furnizor in ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situaţie care il conduce la adeziunea la condiţiile redactate in prealabil de vânzător sau furnizor.

In jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a pronunţat in repetate rânduri asupra interpretării Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii (Hotărârea pronunţata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justiţie, Hotărârea pronunţata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotărârea Curţii de Justiţie din data de 4 iunie 2009 pronunţata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikné Győrfi).

Legat de incidenta dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 3, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 4 alin. 1, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile parţilor. La alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Contractul încheiat de parţi este unul preformulat, standard, iar eventualele diferenţe dintre el si alte contracte nu se datorează negocierii cu clienţii, ci particularităţilor fiecărui client in parte.

Prin urmare acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de către parţi, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba. Mai mult, potrivit art. 4 alin. (3), daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens, ceea ce in cauză nu s-a probat.

Alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienţilor în baza unui model validat în prealabil de BNR, astfel că aşa-zisa libertate de voinţă a clientului se rezumă la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este şi ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabileşte scoringul/ratingul clientului, elemente în funcţie de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform scoringului.

Potrivit art. 1.175 Cod civil, aplicabil prezentului contract faţă de data încheierii sale, contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.

Or, raportând textul legal la contractul de credit încheiat între părţi rezultă că acesta este un contract de adeziune, clauzele esenţiale referitoare la toate costurile creditului fiind redactate de creditoare.

 Al 19- lea şi al 20-lea considerent din Directiva 93/13 prevăd:

„întrucât, în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate; întrucât obiectul principal al contractului și raportul calitate/preț pot fi, cu toate acestea, luate în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze; […]

întrucât contractele ar trebui redactate într-un limbaj clar și inteligibil, iar consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele și, în caz de dubiu, ar trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator”.

De asemenea, articolul 3 alineatul (1) din această directivă prevede:

„O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.”

Potrivit articolului 4 din directiva menționată:

„(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

Articolul 5 din Directiva 93/13 prevede: „În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într‑un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator […]”.

În jurisprudenţa CJUE se reţine că cerința de transparență menționată trebuie să fie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator pe plan gramatical, ci și ca acest consumator să fie de asemenea în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care decurg de aici pentru el (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2015, Bucura, C‑348/14, nepublicată, EU:C:2015:447, punctul 55, Hotărârea din 3 octombrie 2019, cauza C‑621/17, pct.37).

În speță, reiese că prin contractul de credit se prevede existența unui comision unic de 1.170 lei, plătibil pe lângă dobânda împrumutului, generat de serviciul opţional de gestionare la domiciliu a creditului, astfel cum se menţionează la art.I pct.2 din contract, care este detaliat prin prevederile contractuale ce urmează acestui articol, în care se arată: „clientul confirmă că este conştient de faptul că serviciul de gestionare la domiciliu a creditului nu este obligatoriu pentru acordarea creditului, fiind prestat exclusiv la solicitarea clientului şi, ca urmare a optării pentru acest serviciu, va datora Provident un comision unic, indicat la punctul I de mai sus, suplimentar faţă de costul total al creditului menţionat la punctul E. astfel, valoarea totală de plată devine: (A+E+I) 12.035,14 lei, iar valoare artei săptămânale, cu excepţia ultimei rate, devine 133,73 lei; ultima rată 133,17 lei”.

Totodată, prin art. 9 din contract se prevede plata unei dobânzi penalizatoare pentru întârzierea la plată a ratei săptămânale, calculată pe baza procentului fix al creditului, la care se adaugă 3 puncte procentuale.

Rezultă, prin urmare, că aceste clauze îi permiteau contestatoarei debitoare să evalueze consecințele economice care decurgeau din contractul asumat, cuantumul obligaţiilor asumate fiind definit în mod clar, într-un limbaj inteligibil, accesibil unui consumator mediu.

Ca urmare, debitoarea contestatoare avea posibilitatea clară de a cunoaşte încă de la început care este obligaţia de plată asumată, dacă era capabilă economic să gestioneze o astfel de obligaţie, astfel că toate costurile creditului fiind la vedere, putea să ia decizia de a contracta creditul respectiv în deplină cunoştinţă de cauză.

Astfel fiind, instanţa apreciază că respectivele clauze referitoare la dobânda penalizatoare, cât şi la comisionul unic au fost transparente, redactate în limbaj clar şi accesibil, astfel că împrumutatul putea cunoaşte în mod cert care este valoarea de plată asumată prin încheierea contractului.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei, în sensul că reprezintă clauze abuzive cele referitoare la denunţarea contractului, cesionarea creanţei, precum şi cele referitoare la transmiterea debitului de către client către terţi, posibilitatea PR de a lua toate măsurile legale pentru recuperarea sumelor datorate, caracterul executoriu al contractului, se constată că aceste prevederi contractuale nu reprezintă decât preluări ale dispoziţiilor Codului civil privind răspunderea contractuală, transmiterea obligaţiilor prin cesiune, caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, consacrat legislativ de disp. art. 52 alin.1 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare.

De altfel, contestatoarea se mărgineşte să afirme caracterul abuziv al acestor clauze, fără a detalia motivele de fapt şi de drept pentru care consideră abuzive clauzele respective, în ce constă dezechilibrul contractual, care este prejudiciul efectiv produs.

Pentru aceste motive, în temeiul prevederilor Legii nr. 193/2000, instanţa va respinge, în totalitate, contestaţia la executare privind examinarea clauzelor contractului de credit ce constituie titlu executoriu.

Pe cale de consecinţă, dat fiind caracterul accesoriu faţă de capătul de cerere privind anularea executării silite, va fi respins şi capătul de cerere privind întoarcerea executării silite.

Capătul de cerere privind suspendarea executării silite va fi anulat ca netimbrat, faţă de împrejurarea că debitoarea contestatoare nu a înţeles să achite taxa judiciară de timbru de 50 lei, impusă acesteia prin citaţia emisă pentru primul termen de judecată.